Democratia. Regimuri politice ne-democratice

Democratia. Regimuri politice ne-democratice

Democratia. Democratie antica versus democratie moderna

Termenul "democratie" este un compus din doi termeni ai limbii grecesti antice: demos = popor; cratos = putere si s-ar traduce prin "puterea poporului". Acest termen ar desemna, asadar, din punct de veder etimologic, un regim politic in care "cei multi", poporul, ar detine si exercita puterea politica.

Lucrurile incep sa se complice in momentul in care incercam sa identificam cine este poporul, pe de-o parte, pe de alta parte cand incercam sa intelegem care sunt mecanismele prin care se exercita puterea in acest regim politic.

Trebuie sa fim constienti de la bun inceput de o distinctie importanta in folosirea termenului "democratie", si anume distinctia dintre regimul politic din Grecia antica ce purta acest nume si regimul politic modern democratic: adica intre democratia antica si cea moderna.

Democratia antica (diferita de tiranie - conduce unul singur, oligarhie - conduce un grup restrans, asa cum erau clasificate regimurile politice atunci) a fost o forma de organizare politica aparut in contextul socio-politic al cetatilor-stat grecesti. Aceste orase-stat au fost entitati autonome politic, avand propria organizare, propria armata, proprii zei, propria cultura, propria identitate, propriile relatii diplomatice. Dese razboaie au avut loc intre aceste cetati -stat, iar, de obicei, in cazul in care nu erau exterminati si orasul lor distrus, cei infranti in astfel de razboaie erau transformati in sclavi. De aceea organizarea sociala si politica avea un rol foarte important pentru fiecare individ, existenta fiecaruia depinzand in mod direct de supravietuirea colectivitatii. Interesele comunitatii erau intotdeauna considerate superioare intereselor particulare, individuale. Omul era considerat o "fiinta sociala" prin excelenta.

Membrii acestor comunitati sociale organizate in forma cetatilor-stat nu erau foarte numerosi (de ordinul a catorva mii). In democratiile antice numarul celor care aveau drepturi politice (adica a cetatenilor) era si mai redus. Erau exclusi din randul cetatenilor femeile, strainii (chiar daca locuiau in cetetea respectiva intreaga lor viata, sau daca s-au nascut din parinti straini) si sclavii. Procesul de luare a deciziilor politice era unul colectiv, in sensul in care cetatenii se adunau in agora (piata publica), se delibera public asupra chestiunilor controversate, dupa care se trecea la vot. Functiile publice, magistraturile si, in general, orice functie oficiala erau ocupate prin tragere la sorti, si prin rotatie, astfel incat fiecarui cetatean ii revenea responsabilitatea anumitor sarcini publice.  Orice functie publica avea o durata limitata (un an de obicei), iar serviciul militar era obligatoriu pentru toti cetatenii.

Democratia antica a fost, asadar, o democratie participativa (toti cetatenii participau - erau obligati de fapt sa participe - la procesul de luare a deciziilor politice) sau o democratie directa.

Democratiile moderne sunt regimuri politice ce corespund unor conditii socio-istorice diferite. Desi denumirea este comuna, cele doua tipuri de regimuri politice (democratia antica respectiv democratia moderna) se deosebesc in mare masura. In primul rand, in democratiile contemporane, procesul de luare a deciziilor nu-i include pe toti cetatenii, astfel de cazuri fiind destul de rare (cazul referendumului). Nici nu ar fi posibil in conditiile in care populatia unui stat modern este de ordinul milioanelor.

De aceea participarea cetatenilor se face prin reprezentanti, democratia moderna fiind o democratie reprezentativa si nu una participativa. La intervale regulate de timp cetatenii isi aleg prin vot reprezentanti pe o perioada limitata. Alegerile populare sunt de fapt forma cea mai puternica de legitimare a democratiei moderne. Chiar odata alesi, cei care guverneaza fac aceasta respectand un set de legi fundamentale aplicabile tuturor cetatenilor, inclusiv lor. Schimbarea unei legi se poate face, insa numai in urma unor dezbateri prelungite, fiind necesara o larga majoritate in acest scop, iar, daca legea respectiva e una importanta, e nevoie de consultarea tuturor cetatenilor (referendum).

In democratiile moderne, exista o separare a sferei publice de sfera vietii private, acesta din urma fiind protejata de ingerintele puterii publice (o distinctie inexistenta in democratia antica). Sfera vietii private este circumscrisa de o serie de drepturi (garantate prin lege) - dreptul la proprietate, dreptul la libera asociere, dreptul de exprimare, dreptul de libera circulatie etc., pe care nu numai ca statul nu trebuie sa le incalce, dar trebuie sa le si protejeze in mod egal si impartial pentru fiecare cetatean al sau.

Statele moderne democratice au o populatie de ordinul milioanelor, insa drepturile politice ce specifica conditia de cetatean s-au extins doar in mod treptat asupra tuturor membrilor acestor state. Dreptul de vot a fost mult timp conditionat de apartenenta la un anumit grup etnic sau rasial (evreii, de pilda, in Europa, sau negrii in SUA au fost mult timp in afara dreptului de vot), la un anumit gen (doar barbatii), ca si de un anumit nivel de bunastare materiala (votul cenzitar). In acest sens, democratiile occidentale din secolul al XIX-lea au fost mai degraba oligarhii sau plutocratii, oricum regimuri elitiste, mai degraba decat democratii.

Democratia liberala. Regimurile democratice contemporane mai sunt numite si democratii liberale. In afara de principiul sferei private a fiecarui cetatean configurate de un set egal de drepturi si libertati (principiu dezvoltat istoric de ideologia liberala), democratiile de azi mai sunt liberale si prin aderenta la principiul "guvernamantului limitat", ca si prin ideea de piata economica libera, concurentiala, asa cum s-a dezvoltat aceasta in relatiile economice de tip capitalist.

In general, ceea ce se intelege prin guvernamant limitat poate fi pus in evidenta in trei moduri. Mai intai, prin existenta unei constitutii ce defineste responsabilitatile, datoriile si functiile diverselor institutii de guvernamant, reglementand de asemenea relatiile dintre guvern si cetateni, ca si setul de drepturi si libertati individuale. Aceasta constitutie este un document scris (Marea Britanie si Israelul fac exceptie) si constituie cea mai importanta lege a tarii. In al doilea rand, guvernamantul limitat se refera la fragmentarea puterii printr-un numar de institutii, creandu-se astfel tensiuni interne sau un sistem de verificari si echilibrari reciproce (checks and balances) intre diversele institutii ale statului. In al treilea rand, guvernamantul este limitat de existenta unei societati civile viguroase, dinamice si independente, constituita din grupuri autonome precum mediile de afaceri, sindicatele, grupurile de presiune. Ceea ce inseamna ca in practica exista o relatie puternica intre structurile politice liberal-democratice si cele economice de tip capitalist (vezi si Andrew Heywood, Political Theory, Macmillan Press, 1999).

Poliarhiile

In temenii lui Robert Dahl, caracterul democratic al unui regim politic poate fi descris mai ales urmarind doua axe teoretice importante: axa participarii politice (dreptul de participare la alegeri si de a detine functii publice) si axa contestarii publice sau a liberalizarii (dreptul la opozitie, dreptul de contestare a puterii politice). Reprezentand grafic cele doua axe, putem distinge urmatorele tipuri de regimuri politice:

y

axa oligarhii poliarhii

liberalizarii concurentiale (democratii) ex. de hegemonii inchise: absolutismul monarhic

(contestare ex. de oligarhii concurentiale: regimurile

publica democratice din prima lor faza, sec. XIX

ex. de hegemonii cuprinzatoare: regimurile

comuniste

hegemonii hegemonii sagetile reprezinta posibile cai pe care

inchise  cuprinzatoare le poate lua democratizarea unui regim

inchis

o x

axa democratizarii

(a participarii politice)

[dupa Robert Dahl Poliarhiile, p.32]

Pentru Robert Dahl trasatura fundamentala a democratiei (moderne) este data de receptivitatea constanta a guvernului la preferintele cetatenilor, considerati egali din punct de vedere politic.

"Pentru ca un guvern sa-si pastreze pentru o perioada de timp oarecare receptivitatea fata de preferintele cetatenilor lui. toti acestia trebuie sa beneficieze de sanse neingradite:

1 de a-si formula preferintele;

2 de a face cunoscute aceste preferinte celorlalti cetateni si guvernului prin actiuni individuale si colective;

3 guvernul sa evalueze aceste preferinte fara partinire, fara a face discriminari in functie de continutul sau sursa preferintei".

Acestea trei sunt conditiile existentei unui regim democratic. Ele sunt necesare, dar nu si suficiente.

Pentru ca aceste conditii sa fie actualizate in viata politica reala, puterea politica trebuie sa ofere cel putin opt garantii institutionale:

1. libertatea de a crea si adera la organizatii;

2. libertatea de expresie

3. dreptul de vot

4. dreptul liderilor politici de a concura pentru sprijin public (voturi);

5. surse alternative de informare;

6. eligibilitatea functiilor publice;

7. alegeri libere si corecte;

8. institutii care sa asigure dependenta politicii guvernamentale de voturi si de alte forme de exprimare a preferintei (un exemplu de astfel de institutie e Parlamentul)

Impreuna, conditiile si garantiile institutionale mentionate, descriu un regim democratic contemporan. In practica politica reala aceste conditii si garantii sunt mai mult sau mai putin respectate. De aceea R. Dahl prefera sa faca o distinctie intre "democratie" (un regim politic mai degraba ideal, in care aceste conditii si garantii sunt perfect respectate si institutionalizate) si "poliarhie" (termen ce descrie mai adecvat regimurile reale democratice in care aceste garantii si conditii sunt, dupa caz, mai mult sau mai putin realizate).

Mai multe despre diferenta poliarhie/democratie ca si despre procesul de democratizare gasiti in lucrarea Robert Dahl Poliarhiile. Participare si Opozitie, Iasi, Institutul European, 2000, in special capitolele I si II.

Regimuri politice nedemocratice

Vom trata doar regimurile nedemocratice moderne/contemporane. Clasificarea cea mai des utilizata imparte aceste regimuri in doua mari tipuri: Autoritarismul si Totalitarismul.

O foarte interesanta tipologie a regimurilor politice a fost realizata in 1996 de Juan Linz

si Alfred Stepan (J. Linz and A. Stepan Problems of Democratic Tranzition and Consolidation, London, John Hopkins University Press, 1996) care, pe langa cele doua tipuri clasice (autoritarismul si totalitarismul) mai disting inca doua forme: post-totalitarismul si sultanismul.

Din lipsa de spatiu vom trata la acest curs doar tipurile clasice. Pentru a clasifica regimurile politice acesti doi autori utilizeaza 4 caracteristici (variabile teoretice): pluralismul, ideologia, mobilizarea si tipul de leadership.

Autoritarismul

In ceea ce priveste pluralismul (politic si economic), el este unul limitat si selectiv. Puterile statului sunt concentrate in mainile unor indivizi sau grupuri care sunt preocupate, inainte de toate, de  a se sustrage unui joc concurential electoral pe care sa nu-l poata controla de la inceput pana la sfarsit. Pluralismul politic (partide politice) poate exista insa el este selectiv, limitandu-se la acele partide politice ce nu se opun in mod direct puterii autoritariste. Celelalte partide, miscari, asociatii civice etc. sunt interzise.

Acest tip de pluralism este in acelasi timp unul limitat, pentru ca el nu este expresia unui proces electoral de competitie libera intre diversele miscari, grupuri, ale societatii ce urmaresc reprezentare politica. Procesul electoral este "controlat" (mai mult sau mai putin direct) de catre puterea politica, de aceea pluralismul nu numai ca este limitat, dar nu este nici "responsabil", puterea politica nu poate fi "trasa la raspundere" pentru deciziile sale de catre cetateni prin vot liber.

De regula in cadrul regimurilor politice autoritariste (exemple: Brazilia din timpul lui Getulio Vargas, Cuba lui "El Lidero Maximo" Fidel Castro, Mexicul din perioada lui Raul Haya de la Torres, Egiptul lui Nasser etc.) relatia cetatean-stat difera de contextul societatilor occidentale. Societatile cu regimuri autoritariste (vezi America Latina) sunt in mare masura societati agrare, formate din micro-comunitati izolate si relativ inchise, de multe ori traind "in afara" statului centralizator, ce este prezent in marile orase si in capitala, dar nu reuseste intotdeauna sa-si faca simtita prezenta pe intreg teritoriul. Relatiile cetateanului cu statul sunt de multe ori mediate de diversi "potentati locali", de obicei mari latifundiari, asa-numitii "caudillos" sau "caciques" ce au grija de cei aflati in zona lor de dependenta (in maniera in care un sef de familie are grija de cei din familia sa, sau un patron de clientii sai ), iar acestia sunt cei care il voteaza in mod regulat.

Pluralismul politic limitat in regimurile autoritariste poate coexista adeseori cu un pluralism social si economic destul de extins (situatie diferita de cazul Totalitarismului).

In ceea ce priveste ideologia, aceasta nu este una foarte elaborata, daca exista ea isi extrage substanta teoretica din mentalitatile larg raspandite in societatile respective. De aceea, nu intamplator regimurile autoritariste adeseor se sprijina pe o ideologie de factura populista.

Populismul se sprijina intotdeauna pe o retorica ce traseaza o relatie, legatura, directa intre lider (lideri) si popor, bazandu-se pe:

- "promovarea demnitatii populare", de obicei ca o reactie de aparare impotriva "imperialismului capitalist occidental", pe exaltarea "celui mic", a celui necunoscut, a indigenului;

- pe critica marilor corporatii capitaliste

- pe un discurs de multe ori agresiv si revolutionar, care nu acopera in fapt nici o intentie de reforma reala a societatii, pentru ca populismul tinde sa pastreze inegalitatile traditionale, acestea fiind sursa sociala a succesului frazeologiei sale;

- pe o sentimentalitate romantica de reintoarcere la valorile traditionale, la eroii populari etc.

Mobilizarea poate exista in anumite momente ale regimului, este de tip plebiscitar, si se face pentru legitimarea liderului prin aclamatiile multimii adunate in piata publica. Ea este doar ocazionala, fara a fi foarte extinsa, de obicei multimile din marile orase sunt mobilizate in anumite momente de reiterare simbolica a autoritatii liderului. Nu este o mobilizare minutios organizata, de regula nu este coercitiva (de obicei se obtine prin promisiuni sau mici beneficii materiale) si nu este regulata.

Leadership-ul. Exercitarea puterii are loc in cadrul unor limite legale, nu foarte bine definite insa cu o oarecare previzibilitate si cu o oarecare regularitate a respectarii lor. Exista un effort de coopatare controlata a vechilor elite, ca si posibilitatea unor cariere autonome in ierarhia militara si administratia de stat.

Totalitarismul

Pluralismul politic este eliminat cu desavarsire, partidul unic detine monopolul puterii politice. Pluralismul social si economic nu este semnificativ, sau este la randu-i eliminat in intregime. Asociatiile, organizatiile, gruparile din societate sunt subordonate partidului unic, ele devin ale partidului si pot fi controlate astfel mult mai usor. Partidul unic a eliminat apropape orice forma de pluralism anterior instalarii sale la putere. Nu exista spatiu social pentru o "economie secunda" sau "societate paralela".

Ideologie este una foarte elaborata (de comparat cu Autoritarismul) propunand un proiect social si politic integrator si utopic ("omul nou", "societatea fara clase", "rasa pura" etc.) ce are un puternic rol orientativ sau inspirator in luarea deciziilor practice. Liderii partidului, indivizii si grupurile sociale isi deriva legitimitatea actiunilor, atitudinilor si a comportamentelor, din angajarea si fidelitatea fata de principiile ideologice.

Mobilizarea este intensiva si extensiva. Este coercitiva si se realizeaza printr-o vasta retea de organizatii si activitati obligatorii impuse de regim; aceasta retea este insufletita si depinde de activismul cadrelor partidului, a militantilor din partid. Spatiul privat si viata privata sunt sunt lipsite de autonomie si reduse aproape pana la inexistenta.

Tipul de Leadership. Liderii totalitari actioneaza fara limite formale bine definite si cu un inalt grad de imprevizibil, atat pentru membrii de partid apropiati cat si pentru restul populatiei. Leadershipul totalitar isi auto-proclama o legitimitate "superioara", data de respectarea unor "legi ale istoriei" sau "legi ale naturii" superioare legilor pozitive si formale elaborate de indivizii umani. Acordul cu aceste legitati superioare este dat de un pretins acces privilegiat al liderului la cunoasterea si interpretarea lor (Das Führer-Prinzip). Leadershipul este puternic charismatic. Recrutarea liderilor se face in baza succesului activitatii in partid ca si a fidelitatii fata de acesta.

Exemple (clasice) de regimuri totalitare: Uniunea Sovietica in perioada Stalinista, Germania nazista.