Denumirea tratatelor internationale

Denumirea tratatelor internationale

In societatea internationala, formata, in principal, din state suverane si organizatii internationale create de aceste state, tratatele indeplinesc un rol fundamental, in sensul ca entitatile care formeaza societatea internationala sunt tinute sa respecte in raporturile dintre ele, dispozitiile tratatelor la care sunt parti. Pentru intelegerea problemelor complexe pe care practica diploma¬tica si politica le-a ridicat in decursul timpului in legatura cu incheierea, aplicarea, interpretarea, modificarea, incetarea tratatelor1, se impune, mai intai, clarificarea urmatoarelor probleme: definitii, clasificari si denumiri, armonizarea dreptului tratatelor.

Definitii. in sensul cel mai larg al cuvantului, tratatul este un acord de vointa intre subiecte de drept international, supus normelor dreptului international.

Plecand de la faptul ca principalele subiecte de drept sunt statele si ca, in general, raporturile dintre state imbraca forma scrisa, tratatul a mai fost definit ca un acord scris intre state, care creeaza obligatii si drepturi in dreptul international.

Potrivit art. 2(1) din Conventia de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor, prin tratat se intelege 'un acord international incheiat intre state in forma scrisa si guvernat de dreptul international fie ca este consemnat intr-un singur instrument sau in doua ori mai multe instrumente conexe si oricare ar fi denumirea lor particulara'. Aceasta definitie a fost elaborata pentru necesitatile Conventiei; ea apare ca descriptiva si cu caracter formal,procedural, fara a se raporta la continutul si trasaturile de fond ale acestui

instrument fundamental in reglarea relatiilor dintre state si formarea dreptului international.

O alta formulare, care ia in considerare aspectele de fond ale tratatului, este urmatoarea: 'Tratatul este expresia vointelor concordante, emanand de la subiecte de drept, inzestrate cu capacitatea necesara, in scopul de a produce efecte juridice reglementate de dreptul international'.

Aceasta definitie implica concluzia ca tratatele internationale se pot incheia nu numai intre state ci si intre state si organizatii internationale.

Tratatul este deci un act juridic exprimand acordul de vointa intervenit intre state ca principale subiecte de drept international, sau intre acestea si alte subiecte de drept international, ori intre acestea din urma, in scopul de a crear modifica sau stinge drepturi si obligatii in raporturile dintre ele.

Clasificari si denumiri ale tratatelor. Incercarile de clasificare a tratatelor internationale au in vedere criterii materiale sau formale.

O clasificare materiala consta in distinctia facuta de doctrina intre tratatele legi si tratatele contract. Cele dintai au o valoare normativa, legislativa, iar celelalte sunt comparate cu contractele din dreptul civil.

Cele din prima categorie mai sunt denumite si tratate normative. Aceasta denumire desemneaza tratatele care contin reguli generale de comportament, susceptibile, prin continutul lor, sa fie aplicate de un numar mare de state, daca nu chiar de ansamblul comunitatii statelor.

Tratatele - contract sunt considerate cele care intervin intre doua sau un numar redus de state si al caror obiect il formeaza o serie de prestatii reciproce la care se obliga partile si care , dupa unii autori, isi inceteaza efectele de indata ce prestatiile respective au fost indeplinite.

In practica raporturilor conventionale dintre state, bilaterale sau multilaterale, este foarte greu, astazi , sa fie identificate anumite tratate care sa contina exclusiv drepturi si obligatii de tip contractual si care sa inceteze de indata ce au fost indeplinite. Pentru autorii care apreciaza ca exista o asemenea distinctie, criteriul relavant pare a-1 reprezenta sfera intereselor afectate de un anumit tratat si nu natura drepturilor si obligatiilor asumate . in fapt, orice tratat, dupa cum am vazut, contine anumite norme de conduita si stabileste anumite drepturi si obligatii reciproce ale partilor. Deci, distinctia dintre tratate legi si tratate contract prezinta doar un anumit interes istoric si sociologic, intrucat nu exista un regim juridic propriu fiecareia din aceste categorii de tratate.

Sunt considerate ca apartinand unei categorii distincte tratatele constitutive de organizatii internationale. Acestea stabilesc structuri si determina modurile de functionare ale organizatiei. Specificitatea lor consta in vointa statelor membre de a asigura functionarea indelungata a acestor struc¬turi si grija de a realiza continuitatea activitatilor acestora.

Clasificarea formala a tratatelor se face in functie de calitatea partilor sau de numarul acestora. In primul caz se face distinctie intre tratatele internationale dintre state dintre state si organizatii internationale si cele incheiate intre organizatii internationale. In ceea ce priveste numarul partilor, tratatele pot fi bilaterale sau multilaterale. In ultima perioada multe dintre acestea sunt susceptibile sa devina universale.

Denumirea tratatelor nu reflecta deosebiri in ceea ce priveste natura lor juridica si in consecinta nu are influenta asupra fortei juridice a respectivelor tratate. Cu toate acestea, in practica conventionala, anumite denumiri pot indica o specificitate a obiectului tratatului si a domeniilor in care intervine.

Denumirea de tratat se atribuie, de regula, documentelor care reglementeaza domenii importante ale relatiilor internationale, politice sau economice: tratate de pace, prietenie, neagresiune, comert si navigatie, etc.

Conventia desemneaza, de regula, intelegeri prin care sunt reglementate relatiile internationale in domenii speciale: Conventiile din 1969 si 1986 privind dreptul tratatelor, Conventia din 1961 privind relatiile diplomatice si cea din 1963 privind relatiile consulare, Conventia din 1982 privind dreptul marii etc.

Pactul este denumirea data unor intelegeri care, in general, au un caracter solemn si reglementeaza probleme politice: Pactul Societatii Natiunilor (1919), Pactul Briand-Kellogg (1928), Pactul de la Bogota (1948).

Acordul este termenul aplicabil unor intelegeri care intervin in cele mai variate domenii, in general, precis determinate (economic, financiar, comercial, cultural).

ProtocoluLindica cel mai adesea, documente accesorii la un tratat, in scopul completarii, modificarii sau prelungirii acestuia. Protocolul poate fi insa si un tratat de sine statator.

Statutul poate desemna uneori actul constitutiv al unei organizatii internationale sau se refera la un anumit regim juridic (Statutul Curtii Internationale de Justitie, Statutul Dunarii din 1921).

Alte denumiri folosite in practica diplomatica, care desemneaza tratate internationale sunt: schimbul de note, prin care se reglementeaza expeditiv o problema specifica; modus vivendi, care asigura o solutionare provizorie, pana la convenirea unui acord ulterior; gentlemen's agreement care consemneaza acorduri orale.

Tratatul prin care doua sau mai multe state incredinteaza solutionarea unor litigii instantelor arbitrare sau judiciare internationale poarta denumirea de compromis.

1.3. Armonizarea dreptului tratatelor. In exercitarea suveranitatii lor, prin constitutie sau legi interne, statele stabilesc procedurile in urma carora devin parti la tratate internationale si modalitatile concrete prin care isi vor indeplini angajamentele asumate prin tratate. in acest proces dreptul intern este determinant, ceea ce a condus la o larga diversitate in practica statelor referitoare la incheierea si aplicarea tratatelor internationale.

In fata acestei lipse de uniformitate, inca la fondatorii dreptului gintilor din secolele 16 - 18 (Vitoria, Suarez, Grotius) se remarca preocupari de uniformizare si de formare a unor rudimente de drept international al tratatelor. Sub impactul O.N.U. si, in special, prin activitatea Comisiei de Drept Interna¬tional, incepand cu perioada 1960-1970, s-au realizat importante progrese pe linia codificarii ansamblului dreptului tratatelor. Trei conventii Internationale au fost astfel adoptate: Conventia de la Viena din 23 mai 1969 privind dreptul tratatelor (sugestiv calificata drept un 'Tratat al tratatelor'), care se refera numai la tratatele incheiate intre state; Conventia de la Viena din 1986, care se refera la tratatele incheiate intre state si organizatii internationale ori numai intre organizatii internationale; Conventia de la Viena din 1978, care se refera la o problematica specifica, si anume, succesiunea statelor la tratatele internationale.

Dintre aceste trei conventii, cea mai importanta este desigur Conventia din 1969 privind dreptul tratatelor, care a intrat in vigoare in 1980, atunci cand s-au intrunit numarul de ratificari necesare . Aceasta conventie nu reglementeaza toate problemele pe care Ie ridica practica conventionala internatio¬nala, dar prin cele 85 de articole si anexele sale, ea reprezinta un ansamblu normativ de larga autoritate. Pentru tarile care au ratificat conventia, dispozitiile sale sunt, evident, obligatorii. Pentru tarile care nu sunt inca parti la aceasta conventie, ea reprezinta totusi un 'ghid' de urmat, fiind o sinteza a unor practici indelungate, un drept comun al tratarelor.

In ceea ce priveste sfera de aplicare a Conventiei din 1969, dupa cum rezulta din art.2 al acesteia, dispozitiile sale se aplica numai tratatelor in forma scrisa. in doctrina se sustine ca aceasta limitare nu afecteaza valoarea legala a acestui acord oral sau aplicarea, la un asemenea acord, a regulilor Conventiei. in acest sens s-a pronuntat si Curtea Internationala de Justitie, care in cazul privind Templul Preah-Vihear, arata ca 'in dreptul international, care acorda principala importanta intentiei partilor, dreptul nu prescrie o anumita forma, partile sunt libere sa aleaga orice forma doresc, cu conditia ca intentia lor sa rezulte clar din aceasta'. (Vezi, I.C.J.Reports, 1961, p. 13).

Privind ansamblul celor trei conventii din domeniul dreptului tratatelor, se impune precizarea ca acestea au realizat mai degraba o armonizare decat o uniformizare a regulilor referitoare la tratate. Articolele conventiilor sunt astfel formulate incat lasa statelor o larga libertate de alegere in ceea ce priveste modalitatile concrete de incheiere, aplicare si modificare a tratatelor.