Dreptul international privat si dreptul material european (dreptul comunitar al afacerilor)

Dreptul international privat si dreptul material european (dreptul comunitar al afacerilor)

Regulile comunitare in aceasta materie, din perspectiva categoriilor juridice cu care opereaza dreptul international privat sunt norme materiale de aplicare imediata, ce instituie un drept uniform intre statele membre, integrat in sistemele juridice nationale si care se aplica cu intaietate in raport cu normele interne. Aceste reguli vizeaza atat conditia juridica a strainului persoana fizica si juridica in domeniile ce fac obiect al tratatelor, cat si solutionarea raporturilor juridice dintre resortisantii comunitari, nationali ai diferitelor state membre. Din aceasta perspectiva raporturile juridice au trasatura unor raporturi de drept civil in sens larg cu element de extraneitate, ceea ce face ca, de fapt reglementarea comunitara sa afecteze conflictul de legi, in sensul ca il inlatura prin existenta normelor materiale de aplicare imediata specifice Uniunii Europene.

Curtea de Justitie de la Luxemburg dotata cu competenta generala, atat in ceea ce priveste interpretarea tratatelor, cat si solutionarea litigiilor ce privesc aplicarea dreptului comunitar are caracterul de jurisdictie internationala, recunoscuta de jurisdictiile nationale ale statelor membre, competenta sa judece relatiile dintre resortisantii comunitari, care din punctul de vedere al dreptului international privat sunt raporturi juridice cu element de extraneitate. Se poate aprecia ca jurisdictia comunitara este o incercare de instituire a unei jurisdictii internationale in sfera raporturilor de drept privat.

Izvoare juridice precum Conventia de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 in materie de competenta de judecata, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti (in vigoare din 01 februarie 1973), Regulamentul Bruxelles I din 22 decembrie 2000 dat in aceeasi materie (in vigoare din 01 martie 2002), Conventia de la Roma din 19 iunie 1980 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale civile si comerciale (in vigoare din 01 aprilie 1991), Regulamentul Roma I din 17 iunie 2008 dat in aceeasi materie (in vigoare din 17 decembrie 2009), Regulamentul Roma II din 17 iunie 2008 privind legea aplicabila obligatiilor necontractuale din 11 iulie 2007 (in vigoare din 17 decembrie 2009) sunt doar cateva exemple de reglementari comunitare, care ne fac sa apreciem azi ca avem o materie distincta - dreptul international privat european. De fapt, pentru orice instanta a unui stat membru al Uniunii Europene, in prezent se pune mai intai problema determinarii daca se afla in prezenta unui litigiu intracomunitar, conditii in care va face aplicarea cu precadere a reglementarilor europene continute in regulamente, conventii si chiar in legile interne adoptate in procesul de transpunere in dreptul intern a directivelor, si doar daca va constata ca litigiul excede acestei sfere de raporturi juridice cu element de extraneitate va face apel la solutiile clasice de drept international privat din propriul sistem de drept.

In ceea ce ne priveste, apreciem ca dreptul international privat european este o parte componenta a dreptului international privat ca ramura de baza si distincta in fiecare sistem de drept, iar posibilul studiu distinct este doar o problema de ordin didactic, de evidentiere a reglementarilor sale particulare, solutie impartasita si de jurisprudenta. Succinta prezentare a specificului dreptului european si a dreptului comunitar al afacerilor pune in lumina interferentele cu dreptul international privat, asemanarile si deosebirile dintre cele doua ramuri juridice.

Fata de cele aratate putem aprecia ca dreptul international privat este o ramura juridica de sine-statatoare, cu o natura juridica proprie, de drept intern si de drept privat ce se distinge prin obiectul de reglementare juridica, metoda proprie de reglementare, cat si specificul sau de restul ramurilor de drept cum ar fi dreptul international public, dreptul civil si procesual civil, dreptul comertului international si dreptul international economic, dreptul comunitar si dreptul european al afacerilor.

Conflictul interteritorial

completare

Dreptul englez considera ca diferentele dintre reglementarile juridice ale provinciilor istorice britanice pot da nastere unui conflict de legi, aidoma ca in dreptul international privat. In dreptul englez prin lege straina se intelege fie legea apartinand unui stat diferit de cel al forului, fie legea unei parti componente a tarii forului. Cunoscut fiind faptul ca, urmare conditiilor istorice in care s-a format imperiul britanic, au ramas si in zilele noastre diferente insemnate de reglementare juridica, dreptul Scotiei deosebindu-se considerabil de cel din Anglia, Tara Galilor si Irlanda de Nord, intre aceste reglementari pot aparea conflicte de legi322. De aceea, in teoria conflictualista, dreptul englez foloseste termenul de tara country care se distinge de termenul de stat in sens politic si juridic state. Astfel, Anglia, Tara Galilor, Scotia si Irlanda de Nord sunt tari country. In dreptul englez sunt trei termeni diferiti care desemneaza situatii diferite: prin Anglia se intelege Anglia si Tara Galilor, prin Marea Britanie se intelege Anglia (definita anterior ca fiind Anglia si Tara Galilor) si Scotia, iar prin Regatul Unit se intelege Marea Britanie (definita ca Anglia si Scotia) si Irlanda de Nord. Termenul de country este folosit in acelasi sens cu cel de state din dreptul Statelor Unite ale Americii pentru a desemna un stat component al federatiei nord-americane .

Calificarea

completare

Esenta raporturilor juridice dintre cavaler si omul sau de incredere desemnata prin termenul trust a stat la baza reglementarii, constituirii si functionarii societatilor comerciale, de esenta acestei activitati fiind increderea reciproca a asociatilor si scopul patrimonial al actiunii lor comune. Sensul notiunii de trust in relatiile de afaceri se particularizeaza fata de notiunea de societate comerciala si raporturile specifice dintre asociati intre ei si fata de terti cu privire la desfasurarea unei activitati cu scop lucrativ.

Conform dreptului englez actual trust este "raportul juridic creat de o persoana numita settlor, inter vivos sau de mortis causa , in situatia in care bunurile sale au fost trecute sub controlul altei persoane numita trustee in favoarea unui beneficiar sau pentru un scop precis"[2]. Ca si categorie juridica specifica dreptului comercial , trust a facut obiectul reglementarii internationale prin Conventia de la Haga din 10 ianuarie 1986, care a aratat ce se intelege prin trust si faptul ca dispozitiile sale se aplica doar trust-ului creat voluntar si in forma scrisa. Conventia contine norme conflictuale privind validitatea constituirii trust-ului, continutul, efectele si administrarea lui. De principiu settlor alege legea aplicabila trust-ului, iar in lipsa se va aplica legea cu care prezinta cele mai stranse legaturi: locul de administrare a trust-ului desemnat de settlor, locul situarii bunurilor trust-ului, resedinta lui trustee, scopul trust-ului si locul unde acesta se va indeplini .

Intre termenul trust, cu explicatiile date si termenii de drept real sau afacere nu exista nicio corespondenta perfecta intre dreptul englez si alte sisteme de drept.

Cauzele ce determina calificarea

In dreptul international privat o serie de imprejurari fac necesara operatia logico-juridica de calificare a notiunilor din continutul si legatura normei conflictuale, aceste cauze justificand atat existenta, cat si importanta calificarii.

O prima cauza ce face necesara calificarea este data de imprejurarea ca in diferitele sisteme de drept notiunile si termenii juridici nu au acelasi inteles, ceea ce face ca prin intermediul calificarii sa se stabileasca continutul starilor de drept avute in vedere. Exemplele de lamurire a notiunilor de: domiciliu, locul incheierii actului juridic, separatie de corp s.a. au aceasta sorginte.

Calificarea in dreptul international privat este data si de imprejurarea ca unele sisteme de drept cunosc institutii sau termeni juridici fara corespondent in restul reglementarilor nationale. Exemplele date cu privire la trust si repudiere priveau aceasta situatie. Un alt exemplu il constituie notiunea de Aufhebung, care in dreptul german desemneaza cauze de desfacere a casatoriei anterioare incheierii acesteia si care sunt distincte atat de cauzele de nulitate intotdeauna anterioare sau concomitente incheierii actului cat si de cauzele de divort ulterioare casatoriei.

O a treia cauza ce face necesara calificarea este data de imprejurarea ca diferitele sisteme de drept incadreaza aceeasi situatie juridica in categorii de drept deosebite. Exemplele date de noi privind regimul matrimonial, logodna, prescriptia se incadreaza in aceasta situatie.

Calificarea in dreptul international privat este data si de imprejurarea ca diferitele sisteme de drept folosesc metode diferite pentru a ajunge la acelasi rezultat. Exemplul dat de noi cu privire la donatie si darul manual se incadreaza in aceasta situatie. Consideram ca in aceasta situatie se incadreaza reglementarea faptelor juridice cauzatoare de prejudicii din dreptul englez tort, pentru ca este tot o problema de raspundere civila delictuala, chiar daca se ajunge la acest rezultat pe cai diferite fata de cele folosite in sistemele de drept din Europa continentala.

Notiunea de tort este la granita dintre contracte si delicte civile, fiind legata indisolubil de raspunderea civila. In mod traditional, cu privire la proprietatea asupra terenurilor se studiaza trespass to land - patrunderea nejustificata pe terenul unei persoane. Aceasta fapta poate sa constea in intrarea fara drept pe teren de catre o persoana fizica, lasarea unei masini sau a altui bun pe teren - fapta luand si forma continuata daca dureaza in timp - patrunderea unui animal pentru care o alta persoana este tinuta responsabila. Proprietatea asupra bunurilor este susceptibila de trespass to goods, atingerile putand sa constea in deteriorarea sau transformarea bunului, printr-o fapta a omului, a lucrului sau a animalului pentru care proprietarul sau paznicul juridic este tinut responsabil. Atingerile aduse sigurantei persoanei si integritatii fizice - bodily saftey and security sunt susceptibile de tort of assault ce consta in amenintarea cu folosirea iminenta a fortei asupra unei persoane si tort of battery ce consta in folosirea efectiva a fortei, aducandu-se astfel un prejudiciu. Atingerile aduse demnitatii si reputatiei persoanei sunt susceptibile de tort of defamation care este cea mai veche forma de tort din dreptul englez. Defaimarea cunoaste doua forme slander - defaimarea prin viu grai si libel - defaimarea realizata in scris sau prin mijloace mass-media. Orice alte atingeri care produc o paguba si privesc situatii ce nu se pot incadra in cazurile aratate sunt privite ca atingeri aduse unui interes economic si sunt susceptibile de economic tort, jurisprudenta incadrand in aceasta categorie inselaciunea, conspiratia si intimidarea. In toate aceste situatii, considerate ca varietati ale neglijentei - negligence se cer a fi intrunite cumulativ trei conditii: sa existe o obligatie de a avea grija - duty of care (asemanator cu obligatia de prudenta si diligenta), aceasta obligatie sa fie incalcata si incalcarea obligatiei sa produca un prejudiciu[6].

Notiunea de tort din dreptul englez este evident o forma de raspundere civila delictuala construita pe ideea de neglijenta. Chiar daca jurisprudenta a sanctionat de secole faptele de tort, elaborarea notiunii si studierea distincta in doctrina s-a produs in perioada interbelica si cu precadere in ultimele patru decenii[7]. Doctrina engleza arata ca legea aplicabila tort este lex loci delicti, localizarea fiind obiectiva, reflex al teritorialitatii legilor, desi nu se exclude si aplicarea lex fori, solutie pentru care de cele mai multe ori opteaza instantele engleze si de principiu cele de common law . Consideram ca de aceasta data, folosindu-se un mod cazuistic de solutionare a faptelor civile cauzatoare de prejudicii si avand la baza ideea de culpa, caci neglijenta este o forma de culpa, adica pe cai diferite de constructie juridica s-a ajuns la acelasi rezultat, de sanctionare prin mijloace de drept privat a faptelor cauzatoare de prejudicii, tort desemnand un delict civil.