Evolutia si desfasurarea alegerilor parlamentare

EVOLUTIA SI DESFASURAREA ALEGERILOR PARLAMENTARE

Parlamentul European este singura adunare parlamentara multinationala din lume aleasa prin vot universal si singura institutie a Uniunii Europene supusa, din iunie 1979, votului direct al cetatenilor. Alegerile parlamentare europene au loc o data la cinci ani, iar cele din iunie 2009 au coincis cu cea de-a 30 a aniversare a primelor alegerilor europene organizate prin sufragiu universal direct. In urma acestui scrutin, Parlamentul numara 736 de deputati din 27 de tari, organizati in grupuri formate pe baza afinitatilor politice si nu a cetateniei. Sediul oficial al Parlamentului European se afla la Strasbourg, la frontiera dintre Franta si Germania, ceea ce simbolizeaza reconcilierea Europei dupa cele doua razboaie mondiale. Asa cum a fost decis de catre statele membre ale Uniunii Europene, Parlamentul organizeaza anual la Strasbourg 12 sesiuni plenare. Comisiile parlamentare se reunesc la Bruxelles, unde pot fi organizate sesiuni plenare suplimentare. Dezbaterile in plen se desfasoara in toate limbile oficiale ale UE, reflectand astfel importanta pe care o acorda Parlamentul unei Uniuni diverse si multiculturale "unite in diversitate"[1].

La inceput, in Adunarea Comuna a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, conform prevederilor inscrise in Tratat, membrii acesteia erau fie numiti, fie alesi prin "sufragiu universal, direct, dupa procedura fixata de fiecare Inalta Parte Contractanta" . In fapt, insa, toti membrii Adunarii erau delegati ai parlamentelor nationale. Dupa aparitia Comunitatii Economice Europene si a Comunitatii Europene a Energiei Atomice si instituirea Adunarii Parlamentare Europene "forul comunitar era format din delegati desemnati de parlamente dintre proprii lor membri, conform procedurii stabilite de fiecare stat membru"[3]. De asemenea se prevedea ca "Adunarea elaboreaza proiecte in vederea organizarii de alegeri prin vot universal direct, conform unei proceduri uniforme in toate statele member" . Consiliul ar fi trebuit apoi in unanimitate sa adopte "dispozitiile a caror aprobare de catre statele membre o va recomanda, in conformitate cu regulile lor constitutionale respective"[5]. In acest sens, la Summitul de la Paris, desfasurat in perioada 9-10 decembrie 1974, liderii celor noua state membre ale Comunitatilor Europene au stabilit ca alegerile directe ar trebui sa aiba loc "incepand cu 1978" si au invitat Parlamentul European sa prezinte noi propuneri, in masura in care proiectul de conventie pe care il adoptase in 1960 nu mai era de actualitate. Drept urmare, in ianuarie 1975, Parlamentul European a aprobat un nou proiect pe baza caruia, dupa depasirea anumitor divergente, sefii de stat si de guvern au ajuns la un acord in luna iulie 1976.

La 20 septembrie 1976, Consiliul a adoptat "Actul pentru alegerea reprezentantilor in Adunare cu sufragiu universal direct" prin care s-au pus bazele sufragiului direct la nivelul Comunitatilor Europene in privinta membrilor Parlamentului European. Dupa ratificarea sa de catre toate statele membre, textul a intrat in vigoare la 1 iulie 1978, iar primele alegeri au avut loc intre 7 si 10 iunie 1979. Incepand cu anul 1979, alegerile au avut loc la un interval de cinci ani, respectiv in iunie 1984, 1989, 1994, 1999, 2004 si, in final, in iunie 2009. Astfel, dupa fiecare extindere a Comunitatilor Europene, alegerile europarlamentare au fost organizate pentru a oferi posibilitatea noilor state membre sa-si aleaga reprezentantii in Parlamentul European.

Daca primele alegeri prin vot universal direct s-au desfasurat in conditiile in care statele membre aveau legislatii electorale diferite, dupa alegerile din anul 1979 Parlamentul European a incercat crearea unui sistem electoral uniform, promovand, in mod repetat, rezolutii, rapoarte publice, interpelari si propuneri in materia dreptului electoral european. Desi prin Tratatul de la Maastricht s-au completat prevederile art. 190 TCE, noul alineat introdus stipuland ca alegerile pentru Parlamentul European trebuie organizate in toate statele membre conform unei proceduri uniforme, statele membre nu au reusit sa-si armonizeze pozitiile in acest sens si, drept urmare, prin Tratatul de la Amsterdam a fost introdusa o prevedere cu privire la respectarea obligatorie a unui "set de principii comune".

Cu toate ca in ultimele trei decenii competentele Parlamentului European au crescut in mod sistematic consolidandu-se astfel puterea acestui for in cadrul sistemului institutional al Uniunii Europene, rata de participare a cetatenilor europeni la alegerile europarlamentare a scazut constant in perioada 1979-2009, trendul descendent al prezentei la urne reflectand o usoara eroziune a "capitalului de incredere" atat al Parlamentului European, cat si al celorlalte institutii comunitare. "Daca la primele alegeri din anul 1979 participarea la urne a fost in ansamblu de aproape 62% dintre alegatori, la ultimele alegeri desfasurate in luna iunie 2009 prezenta la vot a fost de doar 43%,"[8] existand diferente semnificative intre statele membre ale Uniunii Europene. Conform statisticilor se observa ca procentul de participare la alegerile europarlamentare este mai mare in statele fondatoare ale Comunitatilor Europene, prezenta la urne fiind mai slaba in statele care au aderat ulterior. Totodata, reiese faptul ca procentul de participare la vot a fost mult mai mare in statele membre unde votul este obligatoriu si anume Belgia, Luxemburg, Grecia si Cipru si mai mic in celelalte.

Apare intrebarea fireasca de ce media participarii la alegerile pentru Parlamentul European a inregistrat o scadere constanta pe parcursul ultimilor trei decenii. Printre cauzele absenteismului la vot pot fi identificate, pe de o parte, slaba informare a cetatenilor europeni asupra rolului, a functionarii si a competentelor Parlamentului European, iar pe de alta parte, existenta unui deficit de comunicare intre institutiile comunitare si cetatenii statelor recent aderate la Uniunea Europeana. In pofida campaniilor de informare prin care s-a urmarit constientizarea cetatenilor europeni ca toate statele membre ale Uniunii Europene sunt egale din punct de vedere politic indiferent de marime, de nivelul de dezvoltare sau de cat timp detin statutul de membru, persista, din pacate, perceptia ca noile state membre nu au un statut atat de important incat sa poata inluenta deciziile care se iau la nivelul Uniunii Europene, iar cetatenii acestora sunt priviti ca cetateni de categoria a doua. Aceasta perceptie se reflecta si asupra alegerilor europarlamentare, ele fiind catalogate drept alegeri de importanta secundara. Teoria "alegerilor de categoria a doua" a fost enuntata inca din anul 1980 de Karlheinz Reif si Hermann Schmitt, dupa primele alegeri europene organizate in cele noua state membre ale Comunitatilor Europene. Cei doi autori au identificat printre cauzele absenteismului la vot faptul ca alegerile europarlamentare au fost dominate de teme de politica interna ale statelor membre, in timp ce chestiunile de interes comunitar nu au fost evidentiate. Totodata, prin participarea scazuta la vot electoratul a dorit sa-si exprime dezaprobarea fata de politica partidelor aflate la guvernare, favorizand in acest fel partidele din opozitie.

Dupa rata participarii la ultimele alegeri europarlamentare si dupa modul in care au fost atribuite voturile se poate afirma ca aceasta teorie a ramas valabila, votul pentru Parlamentul European fiind marcat de aceleasi caracteristici. In pofida scaderii continuue a participarii la vot, Parlamentul European ramane institutia in care cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene au cea mai mare incredere. Cei care nu au incredere in institutia Parlamentul European considera ca Parlamentul European este prea indepartat de cetatenii europeni si de nevoile reale ale acestora pe care doar parlamentele nationale le cunosc. Desi in general marea majoritate a cetatenilor europeni percep Parlamentul European in mod pozitiv, ca o institutie democratica, cu rol unificator. De asemenea rata mare de absenteeism la alegerile europene reprezinta un moment de exprimare a nemultumirii fata de guvernele lor nationale. In urma fiecaror alegeri se constata ca pentru cetatenii europeni, Parlamentul European a ramas o institutie distant si irelevanta, chiar daca scopul infiintarii acesteia a fost tocmai reprezentarea intereselor cetatenilor, iar legislatia adoptata de aceasta le afecteaza viata de zi cu zi.

Tabel nr. 8 - Cronologia privind tarile participante la Alegerile Parlamentare Europene

Tabel nr. 9- Prima legislatura : 1979-1984 - 410 membrii

Tabel nr. 10 - La a doua legislatura : 1984 - 1989 - 434 de membrii

Tabel nr. 11- A treia legislatura : 1989 - 1994-518 membrii

Tabel nr.12 - A patra legislatura : 1994 - 1999 - 567 de membrii

Tabel nr. 13 - A cincea legislatura : 1999 - 2004- 626 de membrii

Tabel nr. 14 - A sasea legislatura : 2004 - 2009- 732 de membrii

Tabel nr. 15 - A saptea legislatura : 2009 - 2014 - 736 de membrii