Efectele tratatelor internationale fata de state terte

Efectele tratatelor internationale fata de state terte

Consideratii introductive. Afirmarea principiului relativitatii efectelor tratatelor internationale este adesea exprimata si prin intermediul unei negatii: pacta tertiis nec nocet nec prosunt (fata de terti, tratatele nu creeaza nici obligatii nici drepturi). in dreptul international, excluderea tertilor de la efectele tratatelor internationale decurge direct din principiul egalitatii suverane a statelor, in temeiul caruia acordul liber exprimat al fiecarui stat constituie unicul temei legal al unor drepturi si obligatii asumate in raporturile sale cu alte state in analizele doctrinare, ca si in practica conventionala, regula pacta tertiis nec nocet nec prosunt este deseori utilizata nu ca o concluzie, ci, mai curand, pentru a prefata o larga si controversata problematica referitoare tocmai la diferitele categorii de situatii in care tratatele pot produce totusi anumite efecte fata de statele considerate terte sau fata de organizatiile internationale care nu sunt parti la tratate .

De altfel, chiar formularea data principiului relativitatii efectelor tratatelor internationale prin articolul 34 al Conventiei de la Viena deschide, si conditioneaza in acelasi timp, o asemenea posibilitate: 'Un tratat nu creeaza nici obligatii nici drepturi pentru un stat tert fara consimtamantul sau' (s.n.).

Conditiile in care statele pot dobandi drepturi in temeiul unor tratate la care nu sunt parti. Conventia de la Viena stabileste prin art.36 doua conditii cumulative, in urma carora statele terte pot dobandi drepturi prin dispozitiile unui tratat la care nu sunt parti . daca partile la tratat inteleg, prin asemenea dispozitii, sa confere acest drept, fie statutului tert sau unui grup de state caruia acesta ii apartine, fie tuturor statelor;|2) daca statul tert consimte. Cat priveste consimtamantul tertului, din precizarea aliniatului 2 al art. 36 ('Consimtamantul  este prezumat in lipsa unei indicatii contrare') rezulta ca acesta poatefi tacit. Re impune insa ca exercitiul dreptului de catre statul tert sa se conformeze cadrului juridic stabilit prin tratatul din care izvoraste.

Posibilitatea ca tertii sa dobandeasca anumite drepturi in temeiul clauzelor unui tratat la care nu sunt parti a fost asociata, din punct de vedere tehnic, cu stipulatia pentru altul, existenta in raporturile de drept civil.

Aplicarea mecanismului stipulatiei pentru altul in dreptul tratatelor a fost consacrata prin solutia data de Curtea Permanenta de Justitie Internationala, in 1932, in controversatul si indelung comentatul litigiu dintre Elvetia si Franta referitor la Zonele libere Gex si Savoia Superioara, create pe teritoriul francez, in temeiul unei clauze a Actului final al Congresului de la Viena (1815), tratat la care Elvetia nu fusese parte. Elvetia a revendicat beneficiul utilizarii acestor zone libere si s-a opus revocarii unilaterale (fara consimtamantul saLi) a statutului acestora, prin art. 435 al Tratatului de la Versailles (1919). Acceptand revendicarile Elvetiei, Curtea Permanenta de Justitie Internationala a considerat ca, pentru a-i fi fost opozabile, prevederile revocatoare ale art. 435 din Tratatul de la Versailles ar fi trebuit sa aiba consimtamantul acestei tari. Pentru ca modificarile din 1919 a statutului zonelor libere Gex si Savoia Superioara sa-i fi fost opozabile Elvetiei, trebuia ca aceasta modificare sa fi fost negociata si cu aceasta tara, care intelesese in intervalul 1815-1919 sa exercite drepturile oferite prin constituirea zonelor libere in urma Congresului de la Viena.

Carta ONU confera prin dispozitiile sale anumite drepturi pentru statele terte. Conform art.35, unui stat care nu este membru al ONU i se acorda dreptul de a sesiza Consiliul de Securitate sau Adunarea Generala in legatura cu un diferend la care este parte, cu conditia de a accepta, in privinta acelui diferend, obligatiile de rezolvare pasnica prevazute in Carta.

Conditiile in care pentru anumite state rezulta oblgatii din tratate la care nu sunt parti. Asa cum s-a aratat, in baza principiului suveranitatii, pentru un stat nu pot rezulta obligatii din dispozitiile unui tratat la care nu este parte.Posibilitatea ca tertilor sa le revina, totusi, in anumite conditii, obligatii din dispozitiile unui tratat intervenit intre alte doua sau mai multe state, este reglementata de art. 35 al Conventiei de la Viena. Sunt stabilite pentru aceasta doua conditii 1)partile la tratat sa fi inteles sa creeze o asemenea obligatie prin dispozitiile tratatului; 2) statul tert sa accepte in mod expres si in scris aceasta obligatie.

In doctrina s-a considerat ca prin indeplinirea acestor conditii se realizeaza, de fapt, un acord colateral intre statele parti la tratat si statul tert, unicul fundament juridic posibil al fortei obligatorii pe care dispozitiile unui tratat ar putea-o avea fata de state care nu sunt parti la respectivul tratat .

Regimuri juridice obiective create prin tratate. In practica conventionala contemporana se inregistreaza existenta unui numar crescand de tratate care stabilesc regimuri juridice general aplicabile, obiective, in interesul comunitatii internationale in ansamblul sau.

Din asemenea tratate pot rezulta drepturi si obligatii opozabile erga omnes, deci si statelor terte, fara consimtamantul lor, ca o exceptie de la principiul consensualismului care domina materia dreptului tratatelor. Sunt considerate in aceasta categorie:

- Tratatele multilaterale care stabilesc anumite regimuri teritoriale, cum sunt acelea privind neutralitatea unor tari sau instituirea unor regimuri juridice speciale pentru unele regiuni ori localitati sau pentru anumite arii geografice mai largi. Tratate citate in aceasta categorie sunt, de exemplu, cele referitoare la statutul de neutralitate al unor tari, cum a fost Actul final al Congresului de la Viena din 1815, prin care s-a stabilit statutul de neutralitate permanenta al Elvetiei sau Tratatul de Stat cu Austria din 1955, ca si cele referitoare la statutul de orase libere, ca, de exemplu, Republica Cracovia (1815) sau orasul liber Danzig-Gdansk (1919). Tratatul din 1959 referitor la Antartica este un alt exemplu adesea citat in acest context.

Opozabilitatea erga omnes a unui tratat international a fost pentru prima data recunoscuta in legatura cu insulele Aaland, care, in baza tratatului din 1856, intervenit intre Franta, Anglia si Rusia, in urma razboiului Crimeii, urmau sa fie demilitarizate. in 1920, suveranitatea asupra Insulelor Aaland a trecut de la Rusia la Finlanda, care devenise independenta. Suedia ca tara vecina, a cerut Finlandei sa respecte in continuare statutul de demilitarizare al Insulelor Aaland, stabilit printr-un tratat la care nici una dintre tari nu fusese parte. Comisia de juristi constituita pentru solutionarea acestui litigiu in 1920 a recunoscut legitimitatea pretentiilor Suediei, in numele unor 'interese general europene', legate de importanta strategica a arhipeleagului Aaland.

- Tratatele care stabilesc un anumit regim pentru cai de comunicatie internationala. Sunt citate in aceasta categorie tratatele care stabilesc regimul de navigatie pe fluvii internationale (Dunare, Rin, Congo, Senegal) sau canale internationale (Panama, Suez).

Tratate multilaterale prin care se creeaza o organizatie internationala, ca subiect nou de drept international.O asemenea entitate este opozabila tuturor membrilor comunitatii internationale, nu numai statelor parti la actul sau constitutiv. Acest punct de vedere isi are originea in avizul consultativ dat de Curtea Internationala de Justitie in 1949, in legatura cu personalitatea juridica obiectiva a ONU, prin raport cu statele niembre (cazul Repararii prejudiciilor suferite in serviciul Natiunilor Unite) °.