Efectele tratatelor internationale fata de parti

Efectele tratatelor internationale fata de parti

Caracterul obligatoriu al tratatelor. in virtutea principiului efectului relativ al tratatelor, preluat din regulile aplicabile contractelor in dreptul civil, un tratat international leaga juridic numai statele parti la acest tratat. Atat jurisprudenta internationala, cat si practica statelor sunt de acord in a recunoaste ca, in principiu, tratatele nu produc efecte cu privire la statele terte.

Principiul efectului relativ al tratatelor nu se materializeaza insa, in practica, intr-o stricta reciprocitate a prestatiilor si cu atat mai putin, intr-o egalitate a acestora , nici din punct de vedere al naturii si nici al cuantumului lor. in tratatele multilaterale generale partile pot conveni, de pilda , asupra unor prestatii identice sau analoge, fara a individualiza, prin clauzele tratatului , caruia dintre ele ii revine o anumita prestatie. in cazul unor tratate bilaterale (comerciale, de cooperare, vamale etc.) se pot conveni pres-tatii echivalente, iar in cazul altora drepturile si obligatiile fiecareia dintre parti pot fi precis individualizate. Singurul criteriu in aprecierea echilibrului intre drepturile si obligatiile partilor, decurgand din efectul relativ al tratatului, are in vedere exprimarea libera a acordului partilor asupra termenilor tratatului.

Relativitatea efectelor tratatelor, cu alte cuvinte traducerea efectelor acestora numai intre parti, este exprimata in adagiul latin pacta sunt servanta. Comandamentele decurgand din aceasta formula sunt identificate ca apartinand uneia dintre cele mai vechi norme ale dreptului international, datand de la inceputurile desprinderii sale din jus gentium, ca domeniu specific de reglementare . Unii dintre fondatorii dreptului international clasic (Grotius, Vatel, Puffendorf s.a.) sustineau ca tratatele trebuiesc considerate 'sfinte' de cei care le-au incheiat, ele fiind obligatorii chiar si intre beligeranti. Caracterul, la inceput sacru, al acestui imperativ (juramantul) a fost treptat inlocuit cu un continut etic, definit de cerinta bunei credinte, care a ajuns astfel sa se asocieze, pana la identificarea totala, cu obligatia reciproca a partilor la un tratat de a realiza intocmai angajamentele asumate.

Conventia de la Viena asupra dreptului tratatelor (1969) asociaza efectul relativ al tratatelor cu cerinta bunei credinte, in urmatoarea formulare (articolul 26):

'Orice tratat in vigoare leaga partile si trebuie executat de catre ele cu buna credinta'.

Buna credinta constituie astfel criteriul pentru aprecierea conditiilor in care un stat parte la un tratat se achita de obligatiile sale. Ea trebuie verificata in toate fazele pe care le parcurge tratatul.

Indeplinirea cu buna credinta a obligatiilor - principiu de baza al dreptului international. in decursul timpului, principiul pacta sunt servanda, aparand ca una dintre cerintele necesare ale unei ordini juridice internationale, s-a impus ca un principiu fundamental al dreptului international, cu aplicabilitate generala si universala.

Astfel, in preambulul Cartei ONU se exprima hotararea statelor membre de 'a creea conditiile necesare pentru respectarea obligatiilor nascute din tratate si alte izvoare ale dreptului international'. Aceasta presupune deci respectarea obligatiilor decurgand si din norme cutumiare, din ansamblul nor¬melor dreptului international, indiferent de izvoarele lor. Carta confera deci principiului enuntat un continut mai larg, care depaseste dreptul tratatelor din care a luat nastere. in articolul 2, aliniatul 2 al Cartei ONU, principiul este astfel formulat:

'2. Toti Membrii organizatiei, spre a asigura tuturor drepturile si avantajele ce decurg din calitatea de Membru, isi vor indeplini cu buna credinta obligatiile potrivit prezentei Carte'.

Dispozitiile Cartei ONU referitoare la continutul principiului indeplinirii cu buna credinta a obligatiilor au fost dezvoltate in 'Declaratia referitoare la principiile dreptului international privind relatiile prietenesti si cooperarea dintre state potrivit cartei ONU', adoptata prin consens la cea de a 25-a sesiune a Adunarii Generale a ONU (rezolutia 2625/XXV din 1970). Declaratia mentionata include in categoria obligatiilor ce intra sub incidenta principiului indeplinirii cu buna credinta pe acelea care rezulta din:

a) Carta ONU,

b) principiile si regulile general recunoscute ale dreptului international;

c) acordurile incheiate in conformitate cu aceste principii si reguli. In acelasi timp, Declaratia mai subliniaza ca in caz de conflict intre obligatiile nascute din acorduri internationale si obligatiile membrilor ONU, in virtutea Cartei, ultimele vor prevala.