Extinderea spre Est

Extinderea spre Est

"1989 a fost un an la fel de important ca 1945 - o cumpana a apelor. Socialismul real s-a prabusit, iar soarta a facut ca lumea sa poata descoperi diversitatea si diferenta in libertate. Nu mai avem de-a face cu « sisteme », nici macar cu capitalismul sau democratia intelese ca modele care imbraca o singura forma, ci cu numeroase tentative de a gasi cai care sa sporeasca sansele existentiale ale oamenilor".[1]

Dupa schimbarile politice din 1989, ce au dus la caderea cortinei ce despartea Estul de Occident, largirea Europei a avut un scop precis: refacerea unitatii continentului, integrand si natiunile ce au fost captive ale blocului comunist pentru aproape o jumatate de secol.

Extinderea Uniunii Europene la 27 de tari, prefigurata inca din anii '90, nu are precedent in privinta numarului de tari si nici a schimbarilor pe care le implica, reprezentand o provocare atat pentru tarile membre UE, cat si pentru tarile candidate.

Uniunea Europeana, in ceea ce priveste extinderea spre Est, are ca principale obiective strategice[2]: crearea unei Europe care sa garanteze pacea si stabilitatea prin garantarea democratiei, aplicarea legilor, respectarea drepturilor omului si protectia minoritatilor, realizarea unei piete deschise si competitive (se da astfel posibilitatea tarilor din Europa Centrala si de Est, care inca sufera de pe urma mostenirii comuniste, sa gaseasca si sa ofere popoarelor lor cel putin oportunitati pentru un trai decent) si transformarea Uniunii intr-o structura mai activa si mai eficienta pe plan extern. Reiterand aceste obiective ale Uniunii, Günter Verheugen, fostul comisar european pentru extinderea UE declara: "Impresia mea este ca cea mai buna cale de a face din Europa un loc mai stabil, unde suferintele trecutului sa dispara cu adevarat, este sa mergem inainte cu deplina integrare a continentului european" .

Forta de atractie economica si politica pe care o exercita Uniunea Europeana a declansat un val urias de cereri de aderare. Uniunea Europeana a reprezentat si o ancora importanta pentru procesul de democratizare din tarile candidate.

Primul pas spre destinul european al acestor state a fost primirea lor in Consiliul Europei, fapt ce atesta statul democratic al respectivelor tari.

Au urmat o serie de evenimente importante din perspectiva aderarii la Uniunea Europeana, pe care le vom urmari in continuare, in ordine cronologica. In 1989 se creeaza Programul Phare[4], fond structural destinat tarilor post-comuniste. In 1991 se semneaza primele Acorduri de Asociere cu Ungaria si Polonia, urmand ca in 1993 acestea sa se semneze si cu Cehia, Slovacia, Romania si Bulgaria. In 1993 la reuniunea Consiliului de la Copenhaga, se definesc criteriile de aderare pentru tarile candidate, iar in 1994 Consiliul European de la Essen stabileste strategia de pre-aderare a acestora. In 1995 se semneaza Acordurile Europene cu Lituania, Letonia si Estonia, iar in 1996 cu Slovenia. In 1997 Comisia Europeana adopta Agenda 2000, ce cuprindea si un program de masuri in vederea aderarii noilor membrii, iar Consiliul European de la Luxemburg decidea lansarea procesului de extindere spre est a Uniunii, indeosebi prin negocieri de aderare si masuri sustinute in sprijinul pre-aderarii. In anul urmator, are loc prima Conferinta Europeana la care participa si reprezentanti ai tarilor candidate si la care se adopta parteneriatele strategice de aderare. Tot in 1998 incep negocierile de aderare cu Cipru, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Polonia si Slovenia - "primul val", incepe procesul de "screening" (examinare analitica) pentru cele zece tari candidate, Malta isi retrage candidatura la aderare, iar Comisia Europeana incepe elaborarea de rapoarte de tara regulate (anuale). In 1999, Consiliul European de la Berlin adopta previziunile financiare pentru perioada 2000-2006, in special cele privind fondurile de pre-aderare si cheltuielile aferente aderarii, iar Comisia actualizeaza parteneriatele de aderare. In decembrie 1999, Consiliul European de la Helsinki confirma caracterul global al procesului de aderare (diferit de politica anterioara, favorabila aderarii in 3 viteze), astfel ca sunt invitate la aderare alte sase tari: Letonia, Lituania, Slovacia, Romania, Bulgaria si Malta, si dupa multe controverse, Turcia este recunoscuta ca tara candidata. In 2000, la Bruxelles, a avut loc sesiunea de deschidere a Conferintelor Interministeriale cu privire la negocierile de aderare ale Maltei, Romaniei, Slovaciei, Letoniei, Lituaniei si Bulgariei - "al doilea val". Tarile candidate au fost atentionate cu privire la importanta unor aspecte precum: adoptarea oficiala si aplicarea acquis-ului comunitar, asigurarea unei bune functionari a pietei interne, in concordanta cu politice Uniunii Europene (o atentie speciala acordandu-se domeniilor agriculturii, justitiei si afacerilor interne si protectiei mediului), alinierea la practicile Uniunii Europene in ceea ce priveste relatiile cu state terte si organizatii internationale. De asemenea, statele candidate au primit asigurari ca fiecare cerere de aderare va fi evaluata in functie de meritele proprii. Tot in 2000, la Summit-ul de la Nisa (7-11 decembrie), statele membre au adoptat o noua formula institutionala a Uniunii Europene. Tratatul de la Nisa reprezinta o premisa necesara a procesului de extindere, intrucat contine prevederi referitoare la echilibrul puterii si procesul decizional in cadrul Uniunii, in contextul unei structuri formate din 27 de state membre. In 2002, Consiliul European de la Barcelona (15-16 martie), s-a remarcat prin participarea istorica a sefilor de stat sau guvern, precum si a ministrilor de afaceri externe si finante ai tuturor celor 13 tari candidate, alaturi de omologii lor din statele membre ale UE. In 2003, pe 16 aprilie, zece state semneaza Tratatele de Aderare: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia si Ungaria. In 2003, Consiliul European de la Salonic (19-20 iunie), adopta proiectul noii Constitutii Europene.

In sfarsit, la 1 mai 2004, a avut loc cea mai ampla extindere din istorie, 10 tari aderand la Uniunea Europeana: Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria.

Uniunea Europeana isi propune sa-si asume responsabilitatile impuse de cea mai mare extindere din istoria sa de peste cinci decenii si sa faca fata provocarilor majore cu care se confrunta in prezent: o piata de consumatori de inca 100 milioane de oameni; migratia fortei de munca disponibila in statele candidate catre actualele state membre; armonizarea discrepantelor si disparitatilor in materie de dezvoltarea economica si sociala intre statele membre "vechi" si cele "noi", mai ales in functionarea unor domenii sensibile cum sunt agricultura, protectia mediului, afacerile interne, justitia, si in sfarsit, o profunda reforma institutionala, menita sa faca fata provocarii extinderii cu inca 2 state (Bulgaria si Romania), pe langa cele 10 aderate anul trecut (Republica Ceha, Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Cipru si Malta).