Fenomenul de criza

Fenomenul de criza

L. Sfez diferentiaza fenomenul de criza de notiunea de conflict. Criza apare prin necesitatea unei referinte istorice, prin ruptura de reprezentarea trecutului ca grila de analiza pentru manifestarile prezentului. Ea este cronica, reprezinta "cautarea ancorei pentru a opri deriva" (Lucien Sfez, 2000, p. 58).

Criza se naste din multitudinea de semne politice, care cauta sa devina simboluri. "Partidele politice se separa din nou si se subdivizeaza, fiecare promovind o imagine pe care o vrea simbolica si care nu este, de fapt, decat un semn in plus" (ibidem).

Sistemul de criza cronica este identificat de Sfez prin exploatarea imaginii societatii primitive (organice). Moartea normelor, idealurilor, valorilor normatoare primare conduce la o nevoie de reinventare a lor. Tehnica insa nu are acelasi efect pentru ca centrul de referinta este disparut. O posibila modalitate este apelul la imagine, prin cuvinte care surescita imaginatia. Criza este continua tocmai pentru ca "din operatia simbolica completa, generatoare de imagini vii, nu mai ramane decat suprafata sclipitoare a obiectelor." (p. 65)

Dupa L. Sfez, conflictul este modalitatea de a opri dezordinea. "Inventarea unui conflict, adica fortarea la maximum, invingerea imaginilor adverse si, cu ajutorul unei comuniuni, reinnoirea mitului fondator." (p. 58). Conflictul este sustinut prin abundenta de imagini.

In conditiile societatii contemporane, concurenta si lupta politica sunt considerate fenomene normale pentru democratie, ceea ce asigura opozitiei politice libertatea de a se exprima si actiona impotriva fortelor ce detin puterea.