Formarea cadrului politic in democratia postcomunista

Formarea cadrului politic in democratia postcomunista

"Inseamna oare ca, in urma prabusirii vechii oranduiri, va exista o noua dominatie de clasa, care se va coagula intr-o noua putere politica?" Iata intrebarea la care Karl Max a raspuns printr-un simplu "Nu", atunci cand intregul sau esafodaj teoretic putea fi distrus de premisele instaurarii unei noi forme de dictatura. "Aceasta interogatie contine probabil nucleul esential al problemei comunismului, in sensul ca tocmai ideea sfarsitului oricarui conflict social si politic s-a dovedit incompatibila cu democratia, cu principiul libertatii opiniilor contrare si cu consecintele acestora" (Giancarlo Bosetti in prefata la Karl R. Popper, 1998, p. 6)

Caderea unui regim autoritar (comunismul) inseamna caderea profetilor atotstiutori, dupa cum considera Popper, (conducerea de catre filosofi-regi, recomandarea lui Platon ). Reluarea democratiei devine asumarea unei lumi in care oameni se schimba. Popper sfarseste Lectia acestui secol prin ideea ca "numai trebuie sa ne straduim sa jucam rolul profetilor atotstiutori. Ceea ce inseamna ca trebuie sa ne schimbam." (Karl R. Popper, 1998, p .106)

Democratia din Romania, dupa caderea comunismului creaza imaginea unui spatiu politic in care cetatenii, expertii si liderii invata din greseli, vad ce corecturi trebuie facute, modifica strategia, si asa mai departe. Daca e necesar, procedeul este repetat. Desi fiecare pas poate parea dezamagitor de mic, s-ar putea spune ca pasi sistematici pot produce in timp schimbari profunde. "Totusi, aceste schimbari graduale se petrec in mod pasnic si castiga un suport public atat de larg, incat au tendinta de a rezista in timp" (Robert Dahl, 2003, pp. 177-178).

Atractia doctrinelor autoritare fata de politicile guvernamentale ale liberalismului au minimalizat actiunile interventioniste ale statului si politicile sociale (privite ca forme primejdioase de subminare a drepturilor fundamentale - de pastrare a libertatii) pe fondul unui liberalism indreptat catre restrangerea campului actiunii politice. In viziunea lui Popper o societate egalitara respinge ideea de libertate si, desi aceasta utopie poate functiona in teorie, in practica se declanseaza metode de constrangere si opresiune. (Giancarlo Bosetti in prefata la Karl Popper, 1998)

Analizand diferitele definitii oferite conceptului de consolidare democratica, Andreas Schedler identifica cinci coordonate ale procesului: prevenirea colapsului democratiei, prevenirea eroziunii democratice, organizarea democratiei, dezvoltarea democratiei si fundamentarea democratiei. Discutand fiecare coordonata in parte, Schedler ajunge la concluzia ca semnificatia sintagmei de consolidare democratica ar trebui restransa la aspectele "negative", adica acelea care privesc dezvoltarea unor mecanisme si aranjamente institutionale care sa nu permita o revenire de la democratie la autoritarism in cazul unei anumite societati care a inceput procesul de democratizare (Schedler, 2002, pp. 122-138).

Evolutia spre un sistem democratic coerent se face asadar succesiv, desi ceea ce autorul mentionat numea prevenirea colapsului democratiei si prevenirea eroziunii democratice in contextul consolidarii democratice a avut loc destul de tarziu.

Aceasta realitate este cu atat mai valabila pentru situatia Romaniei, despre al carei sistem politic se poate spune ca a pendulat intre cele doua boli ale tranzitiei, ce se manifesta mai ales in cazul tarilor lipsite de traditie democratica si in care valorile politice specifice democratiei se impun, ca atare, cu dificultate. Este vorba, pe de o parte, despre sindromul pluralismului ineficient si, pe de alta parte, despre sindromul puterii dominante.

Thomas Carothers in lucrarea Sfarsitul paradigmei tranzitiei (2002) considera ca trantitia are corespondenti anumite faze (boli) care determina modalitatea de consolidare a unui sistem democratic. Prima faza este cea a pluralismului ineficient, in care regasim trasaturi ale vietii democratice, cum ar fi: alegeri libere, un nivel semnificativ de libertate politica si o reala alternanta la putere a diferitelor grupari politice. In acest stadiu sistemul politic este fragil, iar democratia superficiala.

Desi prezenta la urne este ridicata, exista forme slabe de participare si implicare politica. Elitele politice ale principalelor partide si grupari politice sunt acuzate de coruptie, interese egoiste si lipsa de onestitate. Opinia publica nu se raporteaza la viata politica a tarii (are o pozitie critica), desi isi mentine atasamentul fata de idealul democratiei.

In general, politica este perceputa ca un domeniu dominat de elite, perimat si corupt, in care se actioneaza prea putin pentru binele tarii. Politica economica nu are rezultate eficiente. "Reformele sociale si politice sunt insuficiente, iar guvernarile succesive se dovedesc incapabile sa gaseasca solutii pentru problemele majore cu care se confrunta tara, de la infractionalitate la coruptie, pana la sanatate, educatie si bunastare publica, in general" (p. 175).

Cealalta faza a democratiei de tranzitie este caracterizata prin conturarea unui spatiu politic limitat. In acest caz puterea este administrata de o grupare politica dominanta fata de care opozitia nu este relavanta (si nu castiga in cursa electorala). Procesul electoral este dubios, desi nu complet fraudat, "in care grupul dominant pregateste un spectacol electoral satisfacator, care sa indeplineasca asteptarile comunitatii internationale, in timp ce in culise aranjeaza scena electorala in favoarea sa astfel incat sa isi asigure victoria (p. 176).

Un factor principal de sustinere a unei democratii stabile, este asa cum au aratat Gabriel Almond si Sidney Verba, gradul de cultura politica al cetatenilor (definit ca un set de atitudini politice si civile).

Democratia din postcomunism este structurata pe un intreg set de modele democratice (legi constitutionale, pluralism politic, institutii democratice). Cu toate acestea democratia nu este inca formata si nici aplicata in toate domeniile vietii sociale.

De cele mai multe ori implicarea si rolul cetateanului nu sustin practica politica. De aceea elementul dat de o anumita cultura politica este esential. Cultura politica a unei societati "se refera la modul cum a fost internalizat sistemul politic in cunostintele, sentimentele si evaluarile populatiei". (Dan Pavel in prefata la Gabriel Almond si Sidney Verba, 1996, p.11

Conceptele pe care se bazeaza cultura politica in democratie definesc de fapt ceea ce este implicarea si spiritul civic (adica cultur civica): orientare politica si sistem politic general. (ibidem)

In conditiile societatii postcomuniste puterea nu transpare relatiilor clasei politice, iar economicul devine baza functionarii unei sistem organizational. Puterea se legitimeaza prin media, iar media se legitimeaza folosindu-se de clasa politica. Acest binom este desprins din trimonul: media-societate-putere, prin excluderea elementului principal: societatea. De aceea relatiile dintre putere (clasa politica in special) si media definesc noul climat al societatii actuale.