Ideea organizarii europene pe parcursul istoriei:antichitate, evul mediu, perioada moderna si contemporana (pana la 1945)

IDEEA ORGANIZARII EUROPENE PE PARCURSUL ISTORIEI:ANTICHITATE, EVUL MEDIU, PERIOADA MODERNA SI CONTEMPORANA (PANA LA 1945)

Notiunea de Europa in antichitate

Cea mai veche atestare a cuvantului Europa avem in Teogonia lui Hesiode din sec.V i.Hr., dar acesta atesta doar numele unei preafrumoase femei, fiica lui Aghenor si a Telephasei. Se pare totusi ca nu ea da numele batranului continent. Numele sau e preluat de la zeita Oceanida, fiica a lui Tethys si a lui Ocean, care purta frumosul nume Europa. Istoria Europei incepe cu istoria Greciei antice, care prin multipli factori nu era altceva, decat o fidela imagine a continentului si continua cu istoria civilizatiei romane, ambele concentrate in bazinul Marii Mediterane, leaganul culturii europene. Concentrarea majoritatii teritoriilor in mainile Romei n-a insemnat sfarsitul multitudinii de culturi la acel moment existente, acestea in decurs de multe sute de ani vor influenta la randul lor civilizatia romana, astfel punand bazele culturii spirituale europene. Reesind din aceasta, poate oare fi considerata lumea greco-romana un precursor al Comunitatii Europene? Cateva considerente ne dau un raspuns negativ: civilizatia greco-romana a ramas totdeauna o civilizatie oraseneasca (polis,civitas), unde fiecare oras a fost un stat, unele, precum Atena foarte democratice, altele, precum Sparta pur oligarhice. Aceste orase-state au cultivat in randul propriilor cetateni un patriotism local perseverent si o atitudine de superioritate fata de lumea inconjuratoare, in deosebi fata de popoarele din Nordul Europei, considerate de catre acestea 'lumea barbara'. Adevarat e ca 'parintele istoriei' Herodot imparte lumea cunoscuta de grecii antici in trei parti mari: Europa, Asia si Libia (Africa),dar lumea greaca ramane in afara acestor teritorii si este considerata un hotar intre aceste parti ale lumii inferioare culturii si civilizatiei grecesti. Alexandru cel Mare introduce pentru prima oara in istoria Europei ideea imperiului universal, chiar incearca s-o traduca in viata, dar ideea nu se bazeaza pe fuziunea popoarelor, ci pe dominatie asupra acestor popoare. Aceasta idee a imperiului universal va domina istoria Europei pana in sec.XX. Imperiul Roman va fi o continuare demna a traditiilor lui Alexandru Macedon, dar niciodata in istoria Romei antice ideea unei Comunitati Europene ca proiect politic n-a fost mentionata. Europa a ramas pentru Romani doar o notiune geografica, iar pentru mentinerea ordinei si unitatii in acest teritoriu ei au folosit un arsenal intreg de metode: diplomatia, armata, administratia, cetatenii romani, populatia locala etc. La momentul cand acestea s-au epuizat imperiul Roman a fost divizat in imperiul Roman de Rasarit si imperiul Roman de Apus, iar unitatea se va mentine prin intermediul cultului imperatorului. Din acest moment vor exista doua Europe, doua parti diferite ale continentului cu vectori diferiti in dezvoltarea de mai departe. O ultima tentativa de-a mentine unitatea a fost intreprinsa de catre Iustinian, dar a durat foarte putin timp si a fost ultima tentativa a antichitatii.

In concluzie putem spune ca toata antichitatea a fost dominata de imperii, cu exceptia Greciei antice, dar ideea Organizarii Europene n-a fost pusa la ordinea zilei in nici o parte a continentului antic, ramanand o notiune pur geografica, neexploatata din punct de vedere politic. Lumea greco-romana a fost o civilizatie mediteraneana, care a incercat sa domine arealul european, dar nu sa-l uneasca intr-o singura comunitate politica. Desi din punct de vedere economic n-a fost ratat nici un moment de folosire a spatiului european, superioritatea si ingamfarea greco-romana n-a permis sa se intrevada posibilitatea reala de Organizare Europeana in acea perioada istorica.

Ideea unei Europe unice in evul mediu

Imigrarile si invaziile triburilor in Europa, precum si extinderea continentala duc la diminuarea rolului bazinului Marii Mediterane. In aceasta perioada se va mentine o divizare a continentului in doua mari parti. Partea Occidentala va folosi tot mai des termenul Europa, pentru prima data inclusiv in scopuri politice, nu doar geografice. Aceasta parte a Europei cateva sute de ani va fi dominata de Biserica crestina (Papalitate), pe cand partea de rasarit va ramane un veritabil imperiu, continuator al traditiilor romane. Desi ambele parti au fost crestine, aceasta nu le-a apropiat nici pana la Marea Schisma, nici dupa. Au existat ca doua Europe crestine, dar diferite, iar din sec. XI partea de Est devine ortodoxa, iar cea de Vest ramane catolica. Imperiul Bizantin treptat devine o 'victima' a nesfarsitelor invazii si pana la urma cedeaza unui nou imperiu in aceasta parte a Europei - Imperiului Otoman. Din acest moment Marea Mediterana devine nu mai mult decat un 'lac turcesc', o linie care va desparti pentru multe sute de ani civilizatia crestina de cea musulmana. Tarile crestine din bazinul acestei mari vor fi mai degraba o periferie, decat un centru al continentului european. O ultima puternica miscare migrationista in Europa duce la ocuparea intregului Nord al Europei de catre normanzi. Acestea vor ajunge pana la Islanda, dar si pana la Kiev, rolul pozitiv principal fiind aici introducerea in circuitul european a Scandinaviei si formarea unui bloc unic de navigatie de la Neva pana la Gibraltar. Perioada medievala continua cu o lunga si prospera epoca a monarhiilor. In aceasta perioada Europa Occidentala prezinta un intreg nu doar prin factorul geografic, ci si prin unitatea crestina in aceasta parte a Europei, prin oranduirea feudala, prin acelasi ritm de dezvoltare. Europa Orientala ramane dominata de lumea slava sau de Imperiul Otoman.

Merita mentionat faptul ca gandirea politica medievala nu divizeaza Europa din punct de vedere politic, vorbind despre ea ca despre un tot intreg. Ea tinde spre un imperiu universal (Republica christiana), indiferent cine ar fi in frunte: papa sau regele. Institutiile imperiale, incepand cu cele ale lui Carol cel Mare sau Otton I, contribuie direct la formarea unei civilizatii medievale europene, reprezentand o forma de convietuire a diferitor popoare. Aceasta forma se va dovedi a fi destul de viabila si va dispare abia dupa caderea imperiilor Otoman sau Habsburgic. Chiar sub forma de imperiu medieval, acest mod de convietuire a

popoarelor pare a fi un veritabil precedent al federalismului european, transmitand ideea universalitatii de la lumea greco-romana, prin unificarea crestina a partii vestice a continentului, spre epoca moderna. Un exemplu veritabil a implementarii acestui universalism este cultura medievala a Renasterii, care absoarbe elemente din toate civilizatiile precedente, devenind un model demn de urmat in toate domeniile. In viata politica a fost mult mai greu de realizat principiul universalismului. In aceasta perioada avem o Europa a Statelor Mari, care tind sa le 'inghita' pe cele mici, astfel largind propriile hotare si dictand politica proprie intregului continent. Statele Mari vor avea modele de stat asemanatoare, ceea ce le va facilita tratativele pentru un echilibru politic in Europa, dar nicicand nu vor renunta total la tentativele de hegemonie.

Ideea Organizarii Europene in epoca moderna

Europa acestei perioade este o continuare fidela a perioadei de dominatie a Statelor Mari, dar epoca Iluminismului aduce modificari esentiale in gandirea politica. Apar savanti, politicieni, slujitori ai cultelor, care sustin activ ideea unei Organizari Europene. Printre pionerii acestei idei a fost Emeric Cruce, preot si profesor de matematica. El propune constituirea unei asamblei permanente la Venetia, la care ar participa reprezentanti ai majoritatii statelor Europei de Vest si, care ar urma sa se ocupe de problemele pacii, dar si de reglementarea diferitor probleme cu caracter economic. Un alt pioner si promotor activ al ideei Comunitatii Europene a fost ministrul de externe al lui Henri IV. Acesta propunea o conceptie de remodelare a Europei in cincisprezece state, conduse de un organism comunitar - Consiliu Comun. William Penn la 1693 propune la randul sau constituirea unei Diete, unde ar fi reprezentate toate statele europene. El merge mai departe decat predecesorii sai si propune mecanismul luarii deciziilor in acest forum international cu trei patrimi, inaintand si anumite reguli de sanctionare a celor ce vor incalca legile comunitatii. Autorul propune chiar si o armata comunitara, care ar apara uniunea statelor europene sau ar lua masuri cu cei ce incalca securitatea acestora. La 1789 Jeremie Bentham are si el un proiect de comunitate europeana, din care culegem o idee absolut noua: presiunea opiniei publice internationale. Putin mai tarziu filozoful german Em. Kant ne vorbeste in lucrarile sale despre un Stat de Drept, care ar fi constituit in mod democratic dintr-o societate a Natiunilor. Secolul XIX aduce o explozie adevarata de propuneri referitoare la Constructia Europeana. Anume in acest timp Mme de Strael cere tuturor sa manifeste un spirit european. Mentionam ca in aceasta mare de idei proeuropene domina un singur scop final: securitatea colectiva a batranului continent. La 1849 Victor Hugo, care prezida 'Congresul Oamenilor Pacii' ("Congres des Amis de la Paix"), propune dupa modelul SUA crearea Statelor Unite ale Europei. Secolul XIX, spre deosebire de epocile precedente, nu se limiteaza doar la planuri si proiecte, oricat de importante n-ar fi acestea. Acum se fac chiar primele tentative de constituire a organizatiilor europene. Directoratul Marilor Puteri europene avea pentru prima oara un statut juridic bine definit si raspundea de un sir de conventii internationale. Congresul de la Viena vine sa confirme dreptul celor Patru la controlul si mentinerea Pacii pe continentul european. In aceasta perioada Conferintele internationale, convocate de catre Marile Puteri, devin una din cele mai eficiente forme de mentinere a echilibrului in Europa, ele vor detine soarta continentului, dar si a fiecarui stat in parte. Totusi ele deveneau ineficiente in cazul izbucnirii conflictelor in propriile randuri, asa cum a fost cel dintre Germania si Franta la 1870 sau cel care a dus la inceputul I razboi mondial in 1914. Imposibilitatea solutionarii problemelor de ordin international conducea spre aparitia altor forme de conlucrare si a altor formule intre state scopul final fiind o securitate colectiva eficienta. La sfarsitul sec. XIX, inceputul sec. XX se contureaza clar doua conceptii asupra integrarii europene: una radicala, care presupunea o federalizare a Europei si a doua mai moderata, care cerea garantii certe securitatii europene, fara a fi prea multa integrare intre state si fara lezarea suveranitatii acestora. Necesitatea unor schimbari era dictata inca de doua importante evenimente: miscarea de eliberare nationala a popoarelor si dezvoltarea rapida a capitalismului in Europa. Un exponent al ultimului eveniment este si parlamentarismul european, care duce in 1889 la crearea unei Uniuni interparlamentare, alcatuita din deputatii Parlamentelor din diferite tari. Aceasta uniune creeaza un Birou international al Pacii cu sediul la Berne (1892)si formuleaza un sir de cerinte, printre care limitarea goanei inarmarilor si solutionarea pasnica a conflictelor internationale. Cu toate eforturile depuse, acesteia nu-i reuseste sa stavileasca evolutia celor doua blocuri militar-politice in ajunul I conflagratii mondiale. Era mult prea greu sa realizezi acest lucru intr-o Europa, care se afla in apogeul puterii politice si care de fapt controla nu doar statele europene, dar si intreaga lume la acel sfarsit de secol (1871-1914).

Aceasta Europa, mult prea apropiata de cea a sec. XX, nu poate fi acceptata ca o entitate politica, ea nicidecum nu poate fi numita Statele Unite ale Europei, ci mai degraba putem vorbi de Europa Statelor, Europa Marilor Puteri. Asa cum dupa un apogeu urmeaza un declin, Marile Puteri vor declansa una din cele mai mari tragedii - I razboi mondial, in care vor suferi un esec total si vor fi nevoite sa caute dupa aceasta o alta modalitate de conlucrare si organizare europeana.

Ideea Comunitatii Europene in secolul XX (1914-1945)

Situatia diplomatica dupa I razboi mondial poate fi caracterizata prin cateva elemente esentiale, dar categoric diferite de cele de pana la razboi. In primul rand dispare Concertul European, acel care mai mult de o suta de ani a dirijat evenimentele continentale dupa propriul plac, dar care totusi da faliment la acel moment. In al doilea rand, la insistenta SUA apare Liga Natiunilor, o organizatie internationala, care va intruchipa foarte bine acel principiu al universalitatii aparut de pe timpul lui Alexandru cel Mare, dar asezat pe niste principii democratice abia in sec. XX. Al treilea element esential ar fi problemele propriu-zis pur europene, care nu puteau fi pe deplin hotarate in cadrul Ligii Natiunilor. Una din acestea era conceptia federalizarii Europei activ vehiculata in anii 1914-1945. Un promotor activ al federalizarii Europei a fost Richard Coudenhove-Kalergi. Insasi biografia interesanta a tanarului aristocrat i-l impulsiona sa se ocupe de integrarea europeana. Fiu al unui diplomat austro-ungar de origine greco-olandeza, casatorit cu o japoneza, la nastere austriac, dupa Tratatul de la Saint-Germain devine ceh, iar la 1939 se naturalizeaza si devine francez. La 1922 Coudenhove-Kalergi lanseaza manifestul sau paneuropean, iar in 1926 constitue la Viena Uniunea paneuropeana. El sublinia ca Europa trebuie sa se regaseasca in fata a astfel de puteri in crestere precum Rusia sau SUA prin constituirea unei uniuni politico-economice. Printre organismele uniunii, autorul propune: Conferinta paneuropeana, Curtea de arbitraj si un Parlament european, care s-ar conduce de o constitutie a Statelor Unite ale Europei. La 1924 R.Coudenhove-Kalergi adreseaza o scrisoare deschisa parlamentarilor francezi, prin care sensibilizeaza opinia politica, dupa care un adept activ al integrarii europene devine Briand. Paralel in 1924 inainteaza proiectul sau de federalizare a Europei Danois Heerfordt (Europa Communis), in care autorul prevede o asamblee interparlamentara, cu un directorat al sefilor de state cu drept de veto fiecare, cu un minister federal responsabil doar in fata asambleei. Proiectul mai continea prevederi clare pentru o perioada de tranzitie si masuri clare pentru redresarea agriculturii in Europa. Printre primii politicieni de rang inalt, care s-au pronuntat clar in favoarea Uniunii Europene a fost Ed. Herriot, deputat francez si A.Briand, deputat si ministru de externe in Guvernul francez. Ultimul, la 5 septembrie 1929, tine un discurs bine argumentat de la tribuna Ligii Natiunilor, in care motiveaza necesitatea unei Uniuni ale Statelor Europei, discurs apreciat de ministrul de externe german Gustav Stresemann, cu mai multe rezerve primit de catre Marea Britanie. La sfarsitul sedintei, 27 de state din Liga Natiunilor au fost gata sa semneze un memorandum referitor la aceasta tema, uniunea urmand sa apara in cadrul Ligii, raspunzatori de Proiect fiind alesi Quai d' Orsay si Alexis Leger. Criza economica generala, precum si divizarea treptata a Europei in tari democratice, tari fasciste si tari comuniste, si nu in ultimul rand disparitia principalilor animatori ai Uniunii, precum Stresemann (1930) si Briand (1932), duc la franarea evolutiei Constructiei Europei in perioada urmatoare.

Ideea isi va gasi adepti in diferite tari si organizatii. Partide intregi vor sustine integrarea europeana, printre acestea Parti d'action in Italia, Combat in Franta, insa lipsa partizanilor Uniunii printre guvernanti vor minimaliza aceste eforturi importante. In anii celui de-al II razboi mondial, Hitler va incerca sa preia ideile comunitare, dar acesta nu putea masca sub frazeologia unionista totalitarismul fascist. In multe state rezistenta va decurge sub sigla unei uniuni europene antinaziste (Unita Europea, Movimento Federalisto Europeo, Resistance etc.), care in iulie 1944 se vor uni la Geneva pentru a semna un Proiect de Declaratie a Rezistentei Europene. In acest important document figureaza si crearea 'Uniunii federative a popoarelor europene'. Razboiul dicta aparitia a astfel de proiecte si la nivel oficial. Urmau sa fie luate masuri noi in vederea Constructiei Europene, pentru a evita pe viitor o astfel de conflagratie mondiala, raspandita din nou din inima continentului european. O prima tentativa este uniunea dintre Anglia si Franta, idee lansata de istoricul englez Arnold Toynbee si sustinuta de Jean Monnet. Urmeaza multe alte proiecte de uniune economica, politica si militara intre viitoarele state membre ale OECE. Jean Monnet declara la 1943, ca in Europa nu va fi niciodata pace, daca nu se va renunta la suveranitate in favoarea unei Comunitati. In acelasi an la Teheran Roosevelt isi exprima dezacordul pentru o organizare regionala, fiind dispusi pentru o alta organizatie internationala cu caracter universalist, Stalin isi cere Europa de Est, iar Churchill inclina spre un nou echilibru european. Pana la urma Constructia Europei ramane doar un proiect, iar politica in relatiile internationale ramane o prerogativa a Marilor Puteri. La mijlocul sec. XX Europa s-a dovedit a fi mult mai strict divizata decat in perioadele precedente. 'Cortina de fer' lasata greu de catre URSS va separa pentru inca jumatate de secol doua parti ale aceluiasi intreg. Evenimentele din perioada 1914-1945 n-au fost nici pe departe demne de milenara civilizatie: doua grele razboaie mondiale si 'pacea iluzorie' dintre acestea, precum si inceputul unei grave confruntari dintre URSS si SUA obligau Europa sa-si gaseasca propriul loc, sa-si formeze pozitia sa clara in noul context international si sa devina un bastion in fata comunismului.