IMAGINARUL POLITIC

IMAGINARUL POLITIC

1. Imaginar politic //vs// imaginar totalitar

Prin insasi natura sa, imaginarul constituie obiectul de interes pentru multe discipline:  Toate isi impart vastul domeniu al imaginarului, descurajand orice tentativa de decolonizare. Imaginarul politic este o forma extrem de importanta. Pentru a-l cita pe Jean - Jacques Wunenburger: istoria si actualitatea politica nu ar fi mai bine intelese, daca am lua in calcul si faptul ca, in acest domeniu, totul este in mod intim amestecat: atat logos-ul, cat si mithos-ul, gandurile argumentate, dar si imaginile simbolice si miturile fondatoare. Tesatura de elemente rationale si irationale constituie, poate, trama ireductibila a reprezentarilor si credintelor politice.

Doza de imaginar inserata in ideile si convingerile politice ajuta la proliferarea sferei politice si, totodata, opereaza cu angajamentele, optiunile si hotararile din viata politica. Domeniul politic se supune miturilor, imaginilor si arhetipurilor, iar prin aceasta se impune latura  sacra  a politicului.  Statul legea au nevoie de concepte pure, pentru a fi asimilate cat mai usor cu putinta. Dupa cum afirma Jean-Jacques Wunenburger, politica nu se face doar cu idei abstracte, universale, dezincarnate: realismul ne obliga sa luam in calcul si imaginarul ca parte a unui fapt socio-politic total.

Legatura dintre imaginar si gandirea politica este fortificata de o concretizare a convingerilor, ideilor politice. De exemplu, capitala unui stat, indiferent de topos, este asociata ideii de centrum axis mundi  . Principele unui anumit stat este, de asemenea, simbolul Tatalui, trimisul lui Dumnezeiu pe pamant. Exista o legatura inseparabila dintre imaginar si politic. Practic, politicul nu ar putea exista fara interventia neintrerupta a imaginarului. Sfera politica este, in permanenta alimentata cu noi elemente de catre acesta. Plasarea politicului sub tutela imaginarului impune o structurare a acestuia, in sensul ca dintr-o forma pasagera aceasta devine una mitica si actuala.

În momentul in care evenimentele politice nu sunt comprehensibile, imaginarul isi face simtita prezenta, pentru a compensa, a echilibra. Imaginarul confera zonei politicului stabilitate si ordine. Perioadele in care sistemul social trece prin modificari profunde sau se confrunta cu situatii inedite, ce nu au mai fost experimentate sau nu au fost suficient de bine

explicate rational, sunt perioade in care interferenta imaginarului cu realitatea se amplifica. Cand ordinea este pusa in pericol, ierarhia sociala incepe sa scartaie, atunci intervine imaginarul colectiv ca terapie necesara organismului social. În procesul de producere a imaginii, imaginatia transfigureaza realitatea perceputa. Subiectivitatea individului actioneaza in procesul genezei imaginii, punandu-si amprenta asupra acesteia. În procesul formarii imaginilor, un rol important il detin factorii de mediu. Conditiile istorice, ansamblul factorilor sociali, caracteristicile unei anumite culturi isi pun amprenta asupra imaginilor si, implicit, asupra imaginarului. Imaginarul se manifesta nu "numai ca activitate care transforma lumea, ca imaginatie creatoare, dar mai ales ca transformare eufemica a lumii, ca ordonare a fiintei conform unui ce mai bun."

Într-o viziune de ansamblu, imaginarul poate fi perceput ca "muzeul tuturor imaginilor trecute posibile, produse sau care urmeaza sa fie produse. În perioada interbelica, sistemul democratic de organizare politica a cunoscut o criza de mari proportii, ilustrata de renasterea unor vechi forme de autoritarism, precum si de aparitia totalitarismului. Forma traditionala de guvernare antidemocratica in istoria europeana era autoritarismul conservator.

Asa cum facusera Caterina cea Mare in Rusia si Metternich in Austria, conducatorii unor asemenea guvernari au incercat sa previna acele transformari de substanta care ar fi subminat ordinea sociala existenta. În acest scop, ei s-au bazat pe birocratii obediente, departamente vigilente de politie si armate de incredere. Participarea populara la astfel de guvernari era interzisa sau limitata drastic la aliati naturali, precum aristocratii, inaltii functionari sau inaltii ierarhi ai Bisericii. Liberalii, democratii si socialistii erau persecutati ca radicali, fiind adesea intemnitati sau exilati.

Dupa primul razboi mondial, acest tip de guvernare autoritara a reaparut si s-a impus in aproape toata Europa. Practic, in ajunul izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial, guvernarea de tip democratic supravietuise doar in Marea Britanie, Franta, Tarile de Jos, Tarile din Scandinavia, Cehoslovacia si Elvetia.

Perioada interbelica a produs o forma noua de organizare social-politica: totalitarismul. Desi, uneori totalitarismul se aseamana in anumite aspecte practice cu autoritarismul, existau insa si diferente esentiale.Totalitarismul a aparut pe scena istoriei o data cu efortul de tip revolutionar presupus de razboiul total, desfasurat in perioada 1914-1918.

Marele Razboi a determinat tendinta de a subordona toate institutiile si toate categoriile sociale unui obiectiv suprem: victoria. Nimic altceva nu conta. Oamenii erau chemati sa faca sacrificii din ce in ce mai mari, iar libertatea lor personala a fost constant redusa prin intermediul unui control guvernamental din ce in ce mai accentuat. Experienta cruciala a primului razboi mondial a fost dusa mai departe de catre Lenin si bolsevici, in timpul razboiului civil din Rusia. Lenin a aratat cum o minoritate intransigenta poate sa faca un efort total si sa obtina victoria asupra unei majoritati mai putin hotarate, cum institutiile si drepturile umane pot fi subordonate nevoilor unui singur grup si liderului acestuia.

Întemeindu-se pe experientele din timpul primului razboi mondial si al razboiului civil din Rusia, totalitarismul si-a atins maturitatea in anii '30, in Rusia (I.V.Stalin), Germania (Adolf Hitler) si Italia (Benito Mussolini).

Bazandu-se pe tehnologia moderna, statul de tip totalitar incepea ca o dictatura ce exercita intreaga putere politica, insa nu se oprea acolo.Treptat, statul instituia un control cat mai complet asupra tuturor aspectelor vietii umane: economic, social, intelectual si cultural. Desi, un asemenea control nelimitat nu a putut fi niciodata pe deplin realizat, libertatea de actiune a individului a fost in mare masura redusa.

Aceasta viziune grandioasa in privinta controlului absolut al statului era complet diferita de liberalismul si democratia secolului al XIX-lea, dar si de autoritarismul conservator. Într-adevar, totalitarismul a fost o revolta impotriva liberalismului. Acesta din urma incerca sa limiteze puterea statului si sa protejeze drepturile sacre ale individului; liberalii se bazau pe rationalitate, armonie, progres pasnic si o clasa de mijloc puternica. Toate acestea erau respinse de adeptii totalitarismului.

Spre deosebire de vechiul autoritarism, totalitarismul nu se baza doar pe o elita, ci pe mase. Statul totalitar a cautat si, uneori, a reusit sa obtina sprijinul si chiar dragostea oamenilor obisnuiti. O alta caracteristica a statelor totalitare a fost dinamismul lor fara limite. Societatea totalitara a fost o societate complet mobilizata, o societate care inainteaza catre un tel final. Acest tel nu a fost niciodata limitat doar la supravietuirea regimului, ca in cazul unei dictaturi. Totalitarismul era, in cele din urma un fel de revolutie permanenta, neterminata, in cadul careia transformarea profunda si rapida, impusa de sus, continua mereu.

Desi Benito Mussolini, conducatorul statului fascist italian, si-a autodenumit regimul ca fiind totalitar, trebuie spus, totusi, ca nici unul dintre dictatorii interbelici nu a reusit sa construiasca in realitate un sistem atat de eficient precum cel din Uniunea Sovietica. Nu pentru ca nu ar fi dorit asa ceva, ci pentru ca infrangerea in cel de-al doilea razboi mondial a scurtat sever durata de viata a experimentelor totalitare din Germania si Italia.

În timp ce sistemul sovietic a fragmentat si a distrus toate organismele sociale traditionale, a blocat aparitia altora noi si si-a extins controlul, practic, asupra oricarei forme de activitate umana, fascistii si national-socialistii(nazistii) au lasat, din lipsa de timp, ordinea economica si structura sociala, aproape intacte.

În lumina celor spuse pana acum, totalitarismul, in general, pare o doctrina cu o puternica aderenta la public in prima faza datorita utopiei pe care se bazeaza, utopie ce devine Scopul societatii, un scop care intotdeauna este impus si nu raspunde unor nevoi sociale. În aceasta impunere este pierduta pe drum o bogata cunoastere ce apartine individului si care, sub nici o forma, nu poate apartine unei autoritati atotcunoscatoare. De asemnenea, aceasta subordonare fata de Scop, cu o enorma angajare a intregii societati pe drumul realizarii lui, devine obiectul hipnotic - obsesiv al partidului sau Conducatorului cu riscul incremenirii si chiar dezagregarii societatii pe un drum inutil, al unei maretii inchipuite, al cuceririi Scenei Istoriei. Evolutia este vazuta ca un viitor luminos al intregii societati in virtutea caruia prezentul si individul sunt sacrificabili. Imaginarul totalitar constituie o "poarta spre abolirea unor erori, prin aceasta intelegandu-se orice aspect politic, ce opereaza prin minciuna si manipulare.

A deforma realul in functie de anumite valori, sub aparenta unei coerente logice a faptelor, reprezinta o particularitate a imaginarului totalitar. Este o "viziune  semnificativa, concomitenta asupra unei anumite realitati, unei stari de fapt si, totodata, a unei intentii valorizante si deformante. Totalitarismul ar fi expresia maligna a regimurilor dictatoriale, faza sa ultima caracterizata prin controlul absolut al statului asupra societatii civile in general, asupra oricarui individ in particular, acesta dispunand de un imaginar bine "intarit prin care sa se concentreze puterea in mainile unei singure persoane.

Miturile politice. Miturile comuniste

Unii oameni ar crede ca miturile tin doar de dimensiunea religioasa a trairilor umane. Însa nu este asa. Ele sunt legate de fiecare aspect al existentei umane. Putem vorbi de mituri stiintifice, de mituri economice, si mai mult decat orice, putem vorbi de mituri politice. Politicul este, dupa religios, domeniul social, cel mai subordonat imaginarului.

Mitul politic si, mai ales, apelarea la mitologia politica in exercitarea puterii nu este doar o caracteristica a totalitarismului. Fiecare societate umana, indiferent de scara istorica a apelat la mit.

În cadrul miturilor, mitul politic este cel care atribuie identitate (mitica) indivizilor si societatii. Este o istorisire, o poveste cu caractere dramatice, conflictuale, avand in centru imaginea unui erou (individ sau grup). Mitul politic incheaga, aduce laolalta indivizii atomizati in sfera comunitatii alcatuite din oameni ai cetatii.

Eliminand totalmente modelele cooperarii, o serie de specialisti vorbesc despre politic si politica in termeni de relatii de congruenta. Prin prisma altor tipuri de putere in societate, "puterea politica are menirea de a apara societatea dintr-un teritoriu delimitat in fata pericolelor interne (foamete, calamitati, dezordine, dezmembrare) si externe, tinzand spre rezolvarea conflictelor din interior si exterior." Politicul traieste si respira, apeland la o multitudine de forme si nuante, care ii asigura durabilitatea si puterea de evolutie. Toate acestea formeaza un conglomerat, ce poate fi conceput sub forma unui agregat de stat si a unei ideologii a puterii in cauza.

Pentru a-si putea indeplini misiunea, "conducerea" apeleaza la constrangere fizica (fiind singura detinatoare a fortei legitime in stat), dar si la violenta simbolica prin intermediul mijloacelor de influentare de natura ideologica, spirituala, culturala. Acestea, pentru a activa, se fondeaza pe un raport de incredere fixata intre conducatori si condusi.

Puterea politica a avut in permanenta o latura sacra. Georges Balandier considera ca, "sacrul si politicul contribuie impreuna la mentinerea ordinii stabilite; dialecticile lor respective sunt asemanatoare celei ce edifica ordinea si impreuna o reflecta pe cea care e proprie oricarui sistem real sau imaginat."[5] Astfel, sacrul a reprezentat, reprezinta si va reprezenta o sursa de justificare a puterii. Aprecierea traditiei, a valorilor considerate sacre si invocarea destinului, motiveaza dreptul conducatorilor de a guverna si de a cauza subjugarea "condusilor". Fenomenul sacralizarii puterii si a posesorilor ei, ce se refera de fiecare data la un fapt metafizic, doneaza teren convingerilor si atitudinilor prielnice acestora mai mult decat doctrinele si ideologiile politice care impresioneaza numai o mica parte a populatiei: "Puterea e sacralizata, pentru ca orice societate isi afirma dorinta de eternitate si se teme de intoarcerea la haos ca de propria moarte."

Puterea politica isi exprima omnipotenta prin intermediul mitului si condenseaza cele mai atractive solutii pentru rezolvarea problemelor societatii. Materializarea politicului prin mit permite o evaluare a mentalitatii colective la nivelul parametrilor sociali: "Prezenta sacralitatii in sfera politicului se exprima prin persistenta motivelor mitologice, care au un rol important in mai toate cristalizarile ideologice si politice din epoca moderna si contemporana. Aureola mistica creata si intretinuta de detinatorii puterii constituie un mijloc de influenta, manipulare si de legitimare foarte eficient."

Desi mitul politic impune multa imaginatie, este desfigurare sau explicatie ce refuza in mod obiectiv realul, constituie totusi o grila care pare a ordona invalmaseala provocatoare a faptelor si a evenimentelor. 

În esenta, mitul politic este purtator de semnificatii, de emotii, comunicarea lui avand ca obiective nu informarea, ci formarea unor atitudini si comportamente favorabile celor care le folosesc: "Mitul se defineste astfel ca o emotie transformata in imagini; o obiectivare a vietii sociale a omului, nu a experientei individuale, fara sa insemne insa o simpla exteriorizare, ci o condensare, o consolidare." Miturile politice, asemenea miturilor societatilor traditionale, realizeaza un salt de la nostalgia trecutelor varste de aur, la o incercare de resuscitare a acestora. De foarte multe ori, ele reclama anumite conjuratii malefice din trecut, implorand pentru viitorul apropiat venirea unui salvator, a conducatorului care va izbavi; acestuia i se acorda sarcina de a suprima fortele distrugatoare, care pretind a-si extinde dominatia si a aduce o noua era, o epoca de aur. Miturile politice sunt niste unelte, ce au fost utilizate si reutilizate de cei care doreau sa conduca societatea in toate vremurile. Pe parcursul timpului istoric, unele mituri au iesit din folosinta. Credintele, predilectiile si directiile pe care le furnizau devin zadarnice si chiar nedorite in legatura lor cu exigentele de adaptare a sistemelor politice.

Miturile politice nu pot fi incriminate de a fi pure fantezii, intrucat sunt fixate de imaginarul politic al societatii respective, imaginar din care se hranesc, din care pornesc si pe care apoi il alimenteaza, il intaresc. Creatorul mitului politic interpreteaza intamplari inregistrate in cultura sa. Rolul sau principal este de interpretare si nu de creare. Substanta dramatica formeaza un rationament pentru cei aflati la putere, aducand justificare acestora.

Povestea mitului este aceea a unei societati trecute ideale, ce ar fi trebuit pastrata cu orice pret. Chiar daca a fost pierduta, memoria acestei societati s-a mentinut, iar acum a devenit o necesitate imperioasa de a fi reinstaurata. Se poate intampla ca aceasta societate sa nu apartina trecutului, sa nu fi existat niciodata. Este insa, o societate ce va trebui "modelata" intr-un viitor, functia imaginarului fiind aceea de a pregati oamenii sa vina in intampinarea ei.

Miturile politice nu se adreseaza numai oamenilor, care traiesc intr-o societate politica. Poate fi si al oamenilor care si-au pierdut sau nu si-au gasit inca o societate politica a lor (ex.: evreii). Deci, povestea poate apartine unui grup de oameni care nu se angajeaza in politica.

Un mit politic explica conjuncturile unei intamplari, face experienta colectivitatii mai logica si permite intelegerea lumii in care fiecare traieste. Mitul reprezinta prin urmare, o teza fundamentala si ordonatoare a socialului. Conditia prezenta, situatiile momentului actual incep sa fie intelese ca scene dintr-o drama continua. Prin intermediul mitului politic, oamenilor li se fac comprehensibile originea grupului si aspiratiile, se argumenteaza de ce se afla intr-o anumita conjunctura si identifica inamicii, ce vor fi transformati in tapi ispasitori".

Mitul ofera o asemenea interpretare a trecutului si viitorului in lumina careia poate fi inteles prezentul. Asemenea consideratii reprezinta in momentul actual argumente practice folosite de diverse fractiuni puternice, care isi stabilesc "cerintele" la hegemonia interna sau externa. Mitul politic poate sa determine si revendicari, poate ajuta la coeziunea grupului in fata unei violente majore si la incurajarea impotrivirii unei minoritati impilate. El reprezinta povestea unei societati politice existente, acesta nu poate fi anihilat, inspirand membrilor incredere in destinul lor si le imortalizeaza infaptuirile: Mitul nu a fost niciodata realmente invins si subjugat. El sta intotdeauna la panda, asteptand in intuneric ora oportunitatii sale."[9]

În acest caz, se poate vorbi despre aparitia unei noi puteri - cea a gandirii mitice si ca exista o dominatie puternica a acestei gandiri asupra gandirii rationale in unele din sistemele noastre politice contemporane. În viata sociala, gandirea rationala prezinta toate aspectele unei infrangeri totale si irevocabile."[10] Functia mitului in sfera sociala este legata de faptul ca, nu este efectul unui fenomen intelectual, ci este formula simbolica a celor mai intense sentimente umane, privitoare la viata colectivitatii, la experienta sociala a omenirii. Se poate mentiona aici, ca mitul este o emotie metamorfozata in imagine, un sentiment trecut prin filtrul propriei constiinte: "Ecourile sale se prelungesc si in alte epoci, trasaturile specifice tipului mitic de gandire si imaginatie putand fi regasite si in alte forme si momente de creatie spirituala."

Chiar si Machiavelli a aprobat faptul ca lucrurile umane nu sunt diriguite de ratiune si deci, nesemnificative in acest sens. El aduce in prim plan principiul sortii, al norocului pentru a justifica evenimente ale vietii politice si ale istoriei.

Interesati in a exploata necesitatea indivizilor de a-si gasi ratiuni de a crede", oamenii politici moderni edifica o noua tehnica a mitului". Miturile moderne sunt construite sistematic, lucid, cu sange rece sau chiar cu cinism, ca orice arma la care pot apela politicienii (sau militarii). Continuand acest rationament, Cassirer va afirma ca: De acum inainte miturile sunt fabricate in acelasi mod si dupa aceleasi metode ca orice arma moderna."[12]

Miturile insotite de rituri, prin "organizarea" monotona si continua a lor, permit supunerea omului, manevrarea tuturor actelor sale si chiar guvernarea constiintei, anihilarea vietii proprii a indivizilor. Astfel, "mijloacele politice moderne la care recurge statul totalitar (si nu numai) devin mai insidioase si mai eficiente decat opresiunea politica traditionala." În situatiile de criza ramane doar forta mistica, autoritatea sefului si vointa sa, materializata in lege suprema. Asadar, aparitia miturilor politice contemporane este corelata de fascinatia limbajului si a ritualurilor (care provoaca emotii si imbolduri colective de amploare).

Miturile politice pot fi expresii ale idealurilor comune care nu-si gasesc menirea prin solutii rationale. Mitul are un important format emotiv si imaginativ, fiind in primul rand "simtit" si nu analizat. Acest lucru face mitul invincibil in fata consideratiilor de ordin logic si nu poate fi respins prin explicatii de nici un fel: Daca mitul a fost mereu interpretat ca rezultat al unei activitati inconstiente, un produs liber al imaginatiei, in conditiile noi mitul politic este un produs ce apare pe baza de plan, un lucru artificial, fabricat de artizani foarte indemanatici si perfizi." Conform jansenismului, individul nu poate avea liber arbitru in explicarea simbolurilor, pentru care trebuie devansata ratiunea umana. Doar asa pot fi explicate si dictate simbolurile comunitatii politice careia ii revine sarcina de a justifica: Un mit este intr-un fel invulnerabil. El este impenetrabil la argumente rationale si nu poate fi respins prin silogisme."[15]

În acest joc, o functie importanta ii revine memoriei colective, impusa din cauza unor recesiuni sociale. Rolul memoriei colective este de a "promova" indivizibilitatea grupului pentru a face fata posibilelor probleme. Si puterea, si opozitia vor apela la eroi, la martiri, amandoua incercand sa manevreze in folos propriu o situatie ivita. Simbolurile memoriei colective, dar recente, au un caracter dinamic si se pot incarca in permanenta cu noi valente si semnificatii. Memoria colectiva este sinteza unor amintiri arhaice, a timpurilor stravechi care au reusit sa ajunga pana in prezent, iar simbolul este si el vechi, insa cu o mult mai mare universalitate inglobata.

Raoul Girardet vorbea despre mituri ca despre ecrane pe care se proiecteaza angoasele colective"[16], modalitati de reactie in fata tensiunilor, crizelor din interiorul societatii: Mitul politic se naste in momentul in care traumatismul social devine traumatism psihic. El isi are originea in intensitatea secreta a spaimelor sau a incertitudinilor, in acea zona intunecata a dorintelor nesatisfacute si a asteptarilor zadarnice."[17]

Pentru inceput, se poate anticipa ca ceea ce a reusit sa confere comunismului durabilitate atata timp a fost suprapunerea lui, si chiar organizarea lui dupa un modul mitologic.

Mitologia comunista este o mitologie programata in niste structuri sociale si economice ineficiente, avand originea in Revolutia din 1917, prin care  comunismului natural, pura constructie a spiritului, i-a succedat comunismul impus. Visul milenarist impins cu atata patos pentru mentinerea puterii nu a putut fi conservat din cauza utopiei ascendente, in care totul functiona pentru inventarea unei istorii diferite, a unei lumi diferite:  Sistemul comunist s-a prabusit ca un castel din carti de joc. Deznodamant catastrofal ale carui motive sunt evidente: oprimarea, arbitrariul, ineficacitatea nu se puteau prelungi la nesfarsit.

Se propune o lume egalitara si armonioasa, visata de adeptii Mileniului, impunand cuvinte-cheie precum: Progresul si Evolutia. Manifestul Partidului Comunist redactat de Karl Marx (1818-1883) si Friedrich Engels (1820-1895) apare ca o biblie a totalitarismului comunist, ce proclama primatul economiei, al productiei materiale, al unei societati puternic industrializate, dar egale: "Darwin descoperise legea dezvoltariii naturii organice, iar Marx, legea istoriei omenirii. Acest sistem a incercat sa combine perfectiunea cu simplitatea.

Totul se fundamenteaza, in ultima instanta, pe baza economica. Valoarea comunismului era reprezentata ca expresie a cantitatii de munca sociala, de fapt, o supraevaluare a muncii proletarului:  "Munca va deveni prima necesitate vitala, o necesitate instinctiva; fortele de productie si bogatie colectiva vor atinge un grad extrem de inalt; nu va mai exista opozitie, intre munca intelectuala si munca manuala; fiecare va fi remunerat dupa nevoi. Va disparea tot ce inseamna constrangere, cu alte cuvinte structurile traditionale ale statului. Vladimir Ilici Ulianov, personaj mai cunoscut sub numele de Lenin (1870-1924) a contrbuit la materializarea si la "buna functionare" a legilor marxiste, iar in cartea sa "Materialism si empiriocriticism" incearca o aprofundare a schemelor primitive ale comunismului, plecand de la premisa ca prosperitatea era doar o fatada care ascundea cu greu putreziciunea esentiala a unei societati dominate de paraziti exploatatori ai propriului proletariat, dar si ai tarilor mai putin dezvoltate si ai coloniilor."[22] Aceste idei vor fi preluate in toata lumea, chiar si de catre tarile ce nu aveau configuratia adecvata unor asemenea planuri, ca de exemplu, Romania.

Legea economica de baza a socialismului sustinea cresterea neintrerupta a productiei materiale. Toate virtutile stiintei economice se axau in Planuri, concepute, in genere, pe o perioada de 5 ani - renumitele cincinaluri. Planul era formula economica a unui voluntarism ireprosabil, caracteristica esentiala a mitologiei comuniste. Depasirea Planului a devenit mandria, telul suprem al oricarui bun comunist:  Anul trecut, nivelele prevazute prin plan la produsele de baza ale siderurgiei au fost depasie cu circa 74.000 tone de fonta, 15.400 tone de otel, 23.400 tone la laminate finite pline si cu aproape 5000 tone la tevi din otel.

În mitologia comunista, cuvantul imposibil este sters din vocabular. Omul devine capabil sa schimbe, ca intr-un laborator soarta sa si soarta planetei, refuzandu-l total pe Dumnezeu. Astfel, se argumenteaza o noua era, aceea a unor sisteme diferite in care se doreste anihilarea inegalitatii dintre oameni. Luand forma unei adevarate mantuiri: totalitarismele moderne s-au construit pe realitatea subiacenta a Raului ce trebuie exorcizat, a mantuirii ce trebuie asigurata."[24] În concluzie, eliberarea omului promovata atat de mult de miturile comuniste, ia chipul celei mai cumplite sclavii, pe care a cunoscut-o istoria. Libertatea se transforma in totalitarism, iar milenarismul ajunge sa fie devorat de utopie.