Integrarea romaniei in uniunea europeana. costuri si beneficii

INTEGRAREA ROMANIEI IN UNIUNEA EUROPEANA. COSTURI SI BENEFICII

C O N C L U Z I I

Modelul economiei de piata s-a dovedit si se dovedeste a fi singurul viabil in dezvoltarea statelor si realizarea obiectivelor integrarii acestora in Uniunea Europeana. Procesul extinderii Uniunii Europene este complicat, costisitor si anevoios. El se desfa-soara concomitent cu modernizarea institutiilor UE si ofera o mare sansa indeplinirii unuia dintre cele mai mari proiecte ale Europei: unitatea continentului. Statele candidate trebuie sa rezolve o multime de probleme (in primul rand economice) deo-sebit de importante, care vor simplifica si vor eficientiza procesul de extindere si de integrare. Aderarea la Uniunea Europeana, integrarea in structurile economice, politice si militar ale continentului presupune nu dor vointa, ci si numeroase costuri. Beneficiile sunt insa tot-deauna pe masura.

1. Contextul general al extinderii Uniunii Europene

Schimbarile majore petrecute in Europa de Est dupa caderea regimurilor totalitare-comuniste au determinat statele din aceasta zona sa adopte modelul economiei de piata, vazand in Uniunea Europeana un sprijin si acordand procesului de integrare in aceasta o importanta majora, care sa conduca la redresarea si relansarea lor din punct de vedere economic.

Romania nu a facut si nu face exceptie de la aceasta regula, adoptand prin programele de guvernare din ultimii 14 ani masuri care sa conduca la indeplinirea criteriilor de aderare de la Copenhaga, stabilindu-se traseul, momentul si conditiile aderarii.

Dupa cum este cunoscut, negocierile de preaderare au fost incepute in ianuarie 2000, stabilindu-se masurile necesare de eficienta si competitivitate si, totodata, intarindu-se vointa politica in favoarea aderarii, actio-nandu-se pentru intarirea constiintei cetatenilor romani ca au drepturi egale si depline in Europa.

Desigur, aceste evenimente deosebite in viata statelor noi eliberate de sub dominatia comunista, legate de integrarea lor in Uniunea Europeana nu ar fi fost posibile fara o decizie a oficialitatilor europene in privinta extinderii Uniunii spre estul si centrul Europei. Decidentii europeni au manifestat un adevarat consens in ceea ce priveste posibilitatea largirii acesteia, desigur intr-un orizont de timp si dupa indeplinirea de catre statele candidate a unor criterii bine definite (Copenhaga 1993). De remarcat este, de asemenea, faptul ca, pe parcursul anilor 1990, insasi Uniunea Europeana a facut obiectul unor transformari de esenta. Ea s-a gasit, pe de o parte, la finalul perioadei de tranzitie al celui de-al doilea si al treilea val de largire (Grecia 1981, Spania si Portugalia 1985-1986), in plin proces de reunificare a Germaniei, cu eforturile financiare aferente, intr-o conjunctura economica nefavorabila propriilor tari, precum si in plina desfa-surare a tratativelor pentru cel de-al treilea val de largire spre Nord (finalizate in 1995 prin aderarea Suediei, Finlandei si Austriei). Pe de alta parte, Uniunea Europeana s-a aflat in fata unor prioritati si provocari legate de realizarea Pietei Unice Interne si a Uniunii Economice si Monetare. Asa se explica si anumite retineri ale tarilor membre ale Uniunii Europene la ideile extinderii. Aceste retineri au putut fi depasite.

Totusi, procesul de largire, precum si proiectele de crestere a coeziunii europene au insemnat costuri uriase, consecinta fiind marirea ponderii acordate criteriului costuri-beneficii in cadrul evaluarilor deciziilor politice care au urmat.

Largirea spre Est a fost un subiect care s-a bucurat de o atentie deosebita in mediile europene si el ramane si astazi extrem de disputat. Acest lucru este explicabil, intrucat conditiile si premisele largirii spre Est sunt total diferite fata de cele precedente. Iata cateva considerente din acest punct de vedere:

- aderarea intr-un interval redus de timp a unui numar foarte mare de state (11 tari din Europa Centrala si de Est, inclusiv Romania, Bulgaria, Cipru si Turcia), a necesitat si necesita din partea U.E. eforturi foarte mari, concretizate in monitorizarea performantelor tarilor candidate pentru indeplinirea criteriilor de la Copenhaga, inceperea simultana a negocierilor de aderare cu cei 11, precum si eforturi financiare pentru sustinerea procesului de tranzitie din tarile respective, respectiv a programelor de preaderare ale acestora;

- situatia particulara a tarilor candidate, respectiv de tari in tranzitie cu o economie de piata in formare si cu un sistem politic democratic tanar (14 ani) a necesitat introducerea unor criterii bine definite ce trebuiesc indeplinite de catre candidati, indiferent de rezultatul negocierilor;

- lipsa experientei specifice participarii la grupari integrationiste a noilor tari candidate a condus la sugerarea de catre Uniunea Europeana a participarii la o astfel de grupare, anterior integrarii, pentru a dobandi experienta necesara privind constrangerile si beneficiile unor astfel de participari;

- daca extinderile anterioare s-au bazat pe criterii economice, legate deci de potentialul economic al noilor membri (vezi primul val - aderarea Angliei, Irlandei si Danemarcei) si de reducerea concurentei dintre statele din Uniunea Europeana si cele din afara acesteia, geopolitice, legate de atenuarea tensiunilor dintre Spania si Anglia (al doilea val) sau pentru intarirea fortei economice a Uniunii Europene (al treilea val - Austria, Suedia, Finlanda) si nevoia de intarire a capacitatii concurentiale a participantilor la grupare fata de S.U.A. si Japonia, extinderile actuale s-au bazat in special pe deciziile politice.

In 2000, comisarul european pentru largire, Gunther Verheugen, sublinia caracterul unitar al Europei si ireversibilitatea extinderii spre Est "largirea Uniunii Europene este un proces ireversibil . Nu vom lasa Europa sa fie divizata pe criterii politice, ideologice sau de alta natura".¹

Cadrul principal de gestiune al extinderii Uniunii Europene spre Est, conform analizei perioadei 1994-2004, facute de Preston in publicatia "Enlargement and Integration in the European Union" - London Routlegle, 1997, scoate in evidenta urmatoarele elemente:

- statele candidate trebuie sa accepte acquis commu-nitaire in intregime; nu este permisa derogarea perma-nenta de la nici un aspect al acquis-ului;

- negocierile de aderare sunt concentrate aproape exclusiv asupra aspectelor practice legate de preluarea acquis-ului de catre statul candidat;

- problemele ce apar in caracterul divers mai pro-nuntat al unor grupari integrationiste extinse sunt rezol-vate prin crearea unor noi instrumente ce se suprapun celor existente, mai degraba decat printr-o reforma fundamentala care sa elimine sau sa atenueze inconsec-ventele instrumentelor existente;

- noii membri sunt integrati in structura instituti-onala comunitara pe baza unor adaptari progresive a acestora din urma, cu promisiunea unei reforme mai cuprinzatoare dupa momentul extinderii;

- se prefera negocierea cu grupuri de state care au deja relatii stranse de colaborare intre ele;

- statele membre folosesc procesul de extindere pentru urmarirea propriilor interese si externalizarea, pe o baza comuna, a problemelor de pe plan intern.

Diferiti alti analisti sustin ideea ca extinderea spre Est a generat un numar mare de abordari si opinii, dar de esenta ramane trecerea de la abordarea statelor candidate din Est ca un grup compact, la tratarea fiecaruia ca o individualitate distincta, cu efecte pozitive asupra ambilor parteneri.

Printre factorii care au influentat viziunea Uniunii Europene asupra extinderii se evidentiaza: gradul de pregatire a tarilor candidate, implicatiile extinderii asupra bugetului comunitar si stadiul avansat de integrare in Uniunea Europeana.

In urma analizelor efectuate s-a ajuns la concluzia ca practic extinderea depinde de trei factori si anume: pregatirea interna a statelor candidate, pregatirea interna a Uniunii Europene si negocierile de aderare propriu-zise.

In ceea ce priveste tara noastra, se poate afirma ca se afla intr-o conjunctura speciala, aderarea urmand sa aiba loc la 3 ani dupa ultima extindere si deci trebuind sa obtina consensul celor 25 de membri ai Uniunii Europene. Aceasta situatie prezinta, e drept, unele avantaje, in sensul adaptarii mai bine la exigentele UE, dar si dezavantaje. Este posibil sa apara, din partea unor state din grupul celor 25, si unele retineri cu privire la acceptarea Romaniei sau la indeplinirea de catre tara noastra a criteriilor de aderare. Iata de ce trebuie abor-date cu multa responsabilitate toate aspectele legate de procesul de negociere si de indeplinirea criteriilor aderarii de catre toti factorii implicati in acest proces.

In prezent, toata literatura de specialitate defineste implicatiile transferului de competenta in materie de politica economica, de la nivel statal la cel supra-national, prin prisma fenomenului de europenizare. Dupa Rafaelli, europenizarea este un "proces de construire, diseminare si institutionalizare, formala si informala, a regulilor, procedurilor, paradigmelor de politica economica, know-how, convingeri si valori comune definite si consolidate in logica procesului decizional al Uniunii Europene care fac obiectul integrarii lor in logica proceselor decizionale, discursului, structurilor politice si institutionale si politicile economice nationale ale statelor membre".

Potrivit acestui concept, modelul european de guvernare economica se extinde si afecteaza atat tarile membre cat si tarile candidate (deci si Romania), in sensul impunerii unor modele, norme si politici comunitare, cu implicatii importante asupra politicilor nationale si a cadrului institutional de adoptare si aplicare al acestora. Criteriile de aderare adoptate la Copenhaga se constituie ca principal instrument al europenizarii si un factor important in adaptarea politicilor economice, administrative, juridice etc. la cele comunitare.

2. Costuri si beneficii ale integrarii in Uniunea Europeana

Aceste schimbari presupun de buna seama costuri pentru fiecare stat candidat, dar si beneficii care vor fi insemnate in masura in care se va ajunge la un grad ridicat de compatibilitate.

Principalele transformari la nivel economic si politic au fost rezumate de Preston in lucrarea prezentata anterior astfel:

Impact direct		Impact indirect
Economic	- eliminarea barierelor comerciale; -aplicarea criteriilor comunitare in materie de concurenta; - implementarea instrumentelor PAC in agricultura; - accesul la fondurile structurale		- reorientarea fluxurilor comerciale; - restructurarea industriala si agricola; - implicatii in plan regional; - aderarea la criteriile de convergenta pentru U.E.M. (Maastricht)
Politic	- prevalenta dreptului comunitar asupra celui national; - aplicabilitatea directa a legislatiei comunitare; - modificarea Constitutiei si a statutului constitutional al Parlamentului national ; - prezentarea si participarea la procesul decizional comunitar.		- reorientarea politicii externe; -modificarea modului de elaborare si punere in practica a politicilor guvernamentale; - aparitia de noi modele de reprezentare a intereselor la nivelul societatii.

Aceste transformari presupun si costuri in mod deosebit in perioada preaderarii care pot fi grupate (categorisite) astfel:

costuri de adoptare a normelor si politicilor europene (acquis-ul comunitar) respectiv, costuri pentru: crearea sau modificarea cadrului institutional de aplicare a acestora, de formare a resurselor umane din aceste structuri, de asumare a obiectivelor comunitare de politica economica;

costuri legate de respectarea si implementarea standardelor definite de normele si politicile europene, respectiv costuri pentru modernizarea infrastructurii de transport, standarde de munca si protectie sociala, protectia consumatorilor, stan-darde de moduri si calitate, dar si costuri derivate din procesul de liberalizare a circulatiei marfurilor, serviciilor, persoanelor si capita-lurilor;

costuri legate de modernizarea economiei pentru a putea satisface cerintele impuse in Uniunea Europeana si pentru a face fata presiunilor concurentiale din interiorul acesteia. Aici se includ costurile legate de modernizarea capacitatilor de productie din sectoarele economiei, mai putin cele pentru modernizarea echipamentelor de productie.

Dupa cum se poate observa, cuantumul costurilor si implicit efortul pe care tara noastra trebuie sa-l faca este direct legat de decalajele existente intre standardele economice atinse la noi si cele ale statelor Uniunii, precum si intre structurile institutionale si politicile economice existente la noi si cele ale modelului european. Efortul are insa drept rezultat o accelerare a proceselor de reforma, adoptarea unor masuri in vederea cresterii economice si implicit a cresterii competitivitatii firmelor romanesti.

Principalele beneficii ale aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana constau in:

suplimentarea si diversificarea resurselor financiare, prin accederea tarii noastre la fondurile structurale si la cele de coeziune;

beneficii derivate din statutul de membru, prin participarea la piata unica, la uniunea economica si monetara precum si printr-o mai substantiala sustinere a intereselor nationale prin participarea la institutiile Uniunii Europene;

accelerarea reformelor si sustinerea tranzitiei prin furnizarea elementelor pentru definirea politicilor economice nationale, asistenta tehnica acordata de Uniunea Europeana tarii noastre in diferite domenii fiind benefica in toata aceasta perioada.

Tara noastra urmareste sa indeplineasca criteriile de la Copenhaga pentru a putea avea o economie de piata functionala capabila sa faca fata competitiei in cadrul uniunii, in acest sens fiind concentrate toate eforturile organelor si organismelor implicate.

Privind la nivel macro-economic raportul de evaluare costuri-beneficii conduce la urmatoarele efecte directe ale procesului de integrare:

Costuri:

cota de participare la programele europene;

- investitii obligatorii;

- renuntari - rezultate din afectarea partenerilor sau din posibile penalitati;

Beneficii:

- fluxuri monetare sporite;

- facilitarea accesului la programe, comert, circulatia fortei de munca;

- cresterea gradului de integrare a sistemului socio-economic romanesc in cel european;

- cresterea competitivitatii

Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana in anul 2007 va aduce fara indoiala o serie de avantaje atat in plan economic cat si in celelalte sectoare, dintre acestea si cel mai important fiind dat de gradul de deschidere a economiei catre restul lumii, respectiv ponderea impor-turilor si exporturilor de bunuri si servicii in PIB. Studiile arata ca acesta va creste treptat de la 76% la peste 100% in anul 2015, avand ca efect cresterea fluxurilor de investitii straine catre ramurile economiei romanesti, cresterea capacitatii de acoperire a nece-sarului de finantare externa a deficitelor interne, cres-terea fluxurilor bilaterale de forta de munca si implicit cresterea productivitatii muncii ca urmare a transferului de tehnologie si de fonduri structurale destinate dezvoltarii.

NOTE DE FINAL Gunter Verheugen - comisar european responsabil cu probleme legate de largirea Uniunii Europene, in alocutiunea sustinuta in fata Parlamentului European in octombrie 2000.

PROPUNERI

Data fiind complexitatea procesului de integrare in Uniunea Europeana, nu numai pentru tara noastra, ci pentru toate tarile continentului care doresc acest lucru, este bine ca etapele, exigentele, criteriile si obiectivele integrarii sa faca obiectul unor activitati speciale, astfel incat toata lumea sa fie in cunostinta de cauza si sa inteleaga foarte bine ce anume presupun astfel de eforturi. De aceea, consideram ca, in cadrul Universitatii Nationale de Aparare, ar putea fi deschise unele cursuri (seminarii) optionale prin care cadrele si studentii sa fie angajati efectiv atat in cunoasterea acestui proces, cat si in analiza profunda a implicatiilor sale in domeniul apararii si securitatii nationale. In cadrul Centrului de Studii Strategice de Aparare si Securitate, problematica implicatiilor integrarii europene in domeniul securitatii si apararii ar putea fi abordata multilateral si evaluata in permanenta, atat conceptual cat si practic-aplicativ.

COLOCVIU STRATEGIC este o publicatie a Centrului de Studii Strategice de Aparare si Securitate ce includerezumate ale temelor de cercetare stiintifica, conferintelor, simpozioanelor, seminariilor, meselor rotunde, opinii sipuncte de vedere ale unor personalitati de marca din armata si societate, din tara si strainatate, implicate in cercetareastiintifica din domeniul securitatii.

Publicatie realizata cu sprijinul Editurii si TipografieiUniversitatii Nationale de AparareTehnoredactare computerizata:Marioara BAJENARUSupliment al revisteiIMPACT STRATEGICISSN: 1582-6511; B: 27203

Centrul de Studii Strategice de Aparare SecuritateSos. Panduri, nr. 68-72, Sector 5, BucurestiTelefon: 410.52.20, Fax 410.03.64e-mail:[email protected]web: www.unap.ro