Identificarea socialismului cu democratia - cariera social-democratiei germane

Identificarea socialismului cu democratia

- cariera social-democratiei germane

Vom urmari in aceasta lucrare evolutia social-democratiei germane, de la inceputurile ei pentru a-i putea identifica principiile si valorile prin care ea insasi si-a propus sa se defineasca.

Social-democratia este una dintre principalele doctrine politice contemporane generata de un ansamblu de partide aparute in secolul al XIX-lea "din infruntarea ideilor anarhiste, sindicaliste si marxiste si purtate de o vocatie initiala de a "intruchipa" in cadrul societatii o clasa particulara."[1] Dupa 1990, doctrina social-democrata a trebuit sa faca fata unor critici aspre din partea adversarilor sai politici, care au incercat "sa o compromita, asimiland-o cu totalitarismul comunist." Insa imaginea evolutiei social-democratiei este evidentiata cu succes in 1975 cand apare un volum de dezbateri intre liderii sai contemporani: Willy Brandt, Olof Palme si Bruno Kreisky. Aici Olof Palme defineste socialismul democratic drept "o miscare de eliberare" sau drept "o paradigma pentru identitatea si legitimitatea politica a stangii, in lumina experientei istorice." Tot aici aflam ca nu exista aproape niciun cetatean german care sa nu fi resimtit binefacerile economice si sociale ale actiunilor politice ale social-democratilor si ca nu exista niciun alt partid care sa fi luptat mai mult decat Partidul Social-Democrat pentru instituirea unei democratii sociale in Germania si care sa fi fost mai rezistent in fata national-socialismului.

Termenul de "social-democrat" va aparea pentru prima data in timpul revolutiei burgheze din 1848, desemnandu-i pe democratii de stanga cu origine muncitoreasca, ce sustineau revendicarile economice si sociale. Pana la inceperea primului Razboi Mondial, termenul isi va pastra conotatia revolutionara, mai ales datorita aparitiei marxismului. Pentru ca in 1863 se infiinteaza Asociatia Generala a Muncitorilor Germani, de catre F. Lassalle, termenul de "social-democrat" va aparea in titulatura partidului fondator.[4]

Perioada de inceput, adica cea cuprinsa intre anii 1870-1914[5] a fost extrem de importanta in ceea ce priveste formarea "partidelor socialiste si social-democrate nationale ca si a sindicatelor." Asadar, la originea formarii partidelor social-democrate a stat rezultanta a doua chestiuni evidente la acea vreme in interiorul statului german: o organizare relativa, dar suficient de matura a miscarilor muncitoresti, precum si existenta necesitatii votului universal si a drepturilor politice. Aceste doua trasaturi ale societatii germane au facilitat definitivarea intereselor social-economice. In acest context, partidele socialiste au optat pentru democratia parlamentara, putand, odata cu obtinerea majoritatii electorale, sa-si puna in aplicare programele. In toata perioada in care ideologia lor a fost influentata de marxism, ele au fost partide de clasa, diferite de liberali si de conservatori si aparand interesele "unei clase sociale cu a carei baza socio-profesionala se si identifica." In ultima faza a evolutiei, partidele social-democrate vor capata caracteristica de "catch-all", iar dupa 1990 pozitia lor in cadrul unui sistem bipartid se va consolida, in conditiile in care vor deveni reperul de referinta al stangii.

Procesele de "rationalizare economica si de democratizare ale statului modern" au stat la baza dezvoltarii social-democratiei ca doctrina, iar aparitia si dezvoltarea proletariatului sunt strans legate de aparitia si dezvoltarea socialismului ca doctrina. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea , datorita modernizarii economiei capitaliste, clasa muncitoare isi incepe lupta pentru castigarea drepturilor si libertatilor democratice.[6] In acelasi timp, revolutia industriala genereaza sentimentele si actiunile necesare dezvoltarii proletariatului. Toate acestea, dar mai ales Revolutia Franceza dau nastere socialismului utopic, care stabileste ca omul este bun din nastere, dar ca societatea este rea si care, spre deosebire de comunismul utopic, nu accepta revolutia si dictatura.

De la sfarsitul secolului al XIX-lea valorile social-democratiei capata o forma proprie bazata pe principiul pluralismului politic, cel care odata acceptat, va reprezenta inceputul instituirii statului de drept si al democratizarii economice si sociale. De asemenea, social-democratia se va crede capabila sa "reinnoiasca vechiul discurs umanist fara a-l renega", in timp ce va denunta imposibilitatea liberalismului de a realiza acordul dintre fapte si drept.[7]

In Germania, poticnirile doctrinei sunt destul de complexe, insa datorita lui Bernstein si apoi Kautsky si cu toate diferentele dintre proiectele lor, social-democratia va alege destul de devreme ca forma de guvernare democratia reprezentativa. Democratia burgheza a continuat sa fie criticata cu scopul de a fii declarata "formala" si de a impamanteni pe deplin bazele democratiei zise "sociale", cu alte cuvinte, de a face din democratia politica, baza statului socialist.[8]

Strategia democrata de trecere la socialism[9] va fii reprezentata atat de "teza proletarizarii claselor mijlocii", cat si de cea a "concentrarii proprietatii." Astfel, proiectul socialist va dobandi prin formele sale din secolul al XIX-lea un aspect demn de retinut pentru ca "el e ideologie, el e institutie, el se organizeaza, el se realizeaza." In acest context, apare intr-un mod cat de poate de evident faptul ca exista legaturi importante intre sistemul economic si cel politic. Unii socialisti cred ca democratia este cea care va duce in cele din urma la instituirea socialismului, iar ca acesta din urma nu este posibil decat intr-o democratie, deci ca exista o inter-relationare clara intre cele doua. Altii cred ca este necesara o dictatura pentru a face posibila existenta socialismului.

Oricum ar fi, socialismul nu este doar o reactie aparuta ca o consecinta a capitalismului timpuriu. Incertitudinea politica de dupa primul Razboi Mondial in care se zbate Germania infranta, tine foarte mult de instrainarea tot mai puternica dintre societatea civila si puterea politica, in timp ce social-democratii, alaturi de liberali vor sa sustina in continuare aceeasi putere legitima, dar care, din pacate, nu mai are "mijloacele necesare pentru a se exercita." Aceasta separare politica si ideologica dintre proletariat si clasele mijlocii era inca incompleta pe la jumatatea secolului al XIX-lea. Astfel, efortul de a-i convinge pe muncitori ca liberalismul burghez, chiar si in formele sale cele mai radicale, nu le va oferi niciodata ceea ce vor si nici nu le va proteja interesele lor sociale a fost dus pana la capat, pentru prima data, de catre Ferdinand Lassalle. El si-a inceput activitatea odata cu revolutia de la 1848 si la 37 de ani, a devenit cel mai puternic propagandist politic al social-democratiei. Desi partidul fondat la Eisenach a fost adesea numit marxist, nu exista de fapt nicio lupta intre scolile de gandire ale lui Lassalle si Marx. Urmasii lui Lassalle, Schweitzer si Liebknecht nu au acceptat implicatiile Manifestului Comunist, de vreme ce primul nu era destul de revolutionar, iar cel de-al doilea nu credea suficient de tare in lupta de clasa.

Razboiul cu Franta din 1870 a fost alimentat de credinta in necesitatea de a lupta, necesitate ce rezulta tocmai din ordinea capitalista si din existenta regimurilor reactionare.[13] Tanara miscare socialista din Germnia a luptat cu toate fortele impotriva adversitatii economice. Criza economica din 1873 i-a asigurat propagandei socialiste destul de multe argumente eficiente impotriva capitalismului, dar a facut organizarea maselor mai dificila. Cert este faptul ca o societate in care intreaga productie este planificata nu reprezinta nici pe departe idealul miscarilor socialiste. Ele doreau cu mult mai mult decat acest lucru.

Catre anul 1914, social-democratii, ca reprezentanti ai clasei muncitoare, formau cel mai numeros partid din Reichstag, desi puterea acestuia ramanea oarecum restransa de prevederile constitutionale din 1871. Asadar, in aceasta perioada, Germania era guvernata de o "cvasidemocratie", bine manevrata de grupurile de interse conservatoare sau de catre elite. Odata cu instituirea Republicii de la Weimar, partidele democratice existente s-au trezit cu un sentiment de umilinta si revolta fata de hotararea de a capitula. In acest context, noua Constitutie, desi tratata cu o grija deosebita, avea sa fie obiectul unor puternice compromisuri, ceea ce va duce la intarirea grupurilor de interese traditionale, precum si la dezvoltarea unor principii destul de complicate pentru a putea fi puse in practica cu succes.

Mai mult, social-democratia se va baza extrem de mult pe "legalitatea Constitutiei" si va fii incapabila sa-si elaboreze o politica de aparare, osciland intre pragmatism si reformism. Astfel, noile institutii create nu vor respecta Constitutia in activitatea lor si nici valorile unei democratii pluraliste. In ultimii ani ai Republicii de la Weimar social-democratia a contribuit la adancirea sciziunii din miscarea muncitoreasca, prin orientarea tot mai puternica impotriva partidelor comuniste.

Partidul Social-Democrat German, desi interzis prin legislatia antisocialista din 1878-1890, s-a dezvoltat rapid in urmatoarea perioada, constituindu-se apoi intr-un partid national de masa si atragand majoritatea clasei muncitoare. Cu toate acestea, in interiorul partidului existau numeroase contradictii in legatura cu realizarea obiectivelor propuse.[15] Cert este ca diferenta dintre socialistii reformisti si cei revolutionari nu a afectat foarte tare modul de apropiere al electoratului fata de social-democrati, inainte de 1914. S-a incercat implementarea unei politici moderate legate de necesitatea unor schimbari sociale si politice in cadrul sistemului existent, politica nerecunoscuta astfel de catre adversarii lor politici.

Revenind la E. Bernstein, acesta si-a cristalizat atitudinea revizionista cu ajutorul mediului universitar german socialist. Acesta din urma sustinea faptul ca in Germania nu se puteau reprima prin forta revendicarile sociale si economice ale muncitorilor, propunand obtinerea pacii sociale prin acceptarea unor compromisuri de catre ambele parti implicate. Asadar, pentru o buna perioada de timp, Bernstein va publica in organul teoretic la Partidului Social-Democrat German, mai multe articole ("Problemele socialismului"), unde va incerca sa demonteze una dintre cele mai importante teze marxiste.[17] Faptul ca cei aflati la conducerea partidului, in frunte cu Karl Kautsky nu s-au aratat impotriva ideilor lui Bernstein, in ciuda faptului ca aripa stanga a acestuia l-a criticat, dezvaluie incertitudinea ideilor, precum si nesiguranta politicilor duse de partid. Astfel, la inceputul primului Razboi Mondial, aceste contradictii sociale si nationale vor deveni tot mai acute, iar patriotismul conducatorilor social-democrati germani va creste in functie de cresterea nationalismului german.

Identificarea social-democratiei cu socialismul are cateva precepte care stau la baza unor structuri comune de actiune si strategie politica. Acestea se refera la acele credinte comune in ceea ce priveste inlocuirea logicii capitaliste cu "gestiunea economica la nivelul productiei si al repartitiei veniturilor"; de asemenea, toate partidele erau de acord cu nationalizarea mijloacelor de productie si de schimb; si nu in ultimul rand, dorinta de schimbare ce domina partidele socialiste avea ca sursa faptul ca ele se considerau urmasele teoriei marxiste, motiv pentru care simteau ca au o identitate bine definita. Cert este ca primul Razboi Mondial va provoca o ruptura in evolutia socialismului german, prin simplul fapt ca va crea o adevarata ruptura intre bolsevism si socialism, incat "social-democratia a fost obligata de-acum inainte sa de defineasca atat in raport cu capitalismul, cat si in raport cu bolsevismul." Atacul comunist la adresa social-democratiei va duce la afirmarea principiilor de baza pentru ambele tabere.

Dupa primul Razboi Mondial, conceptia despre reformism va ocupa un loc foarte important in logica social-democratiei germane. Kautsky considera ca este necesara alianta cu partidele burgheze si cucerirea pasnica a puterii, care sa duca la asimilarea valorilor social-democratice tot pe cale pasnica.[21] Ca autoritate de necontestat in randurile social-democratilor germani, dar si ale socialismului international, Kautsky considera la acea vreme, ca legatura dintre "socialism si democratie e indisolubila." In plus, pentru ca era adeptul realizarii tuturor obiectivelor pe cale pasnica, Kautsky considera ca democratia este singura care poate permite evitarea violentei in lupta de clasa, precum si in exprimarea diferentelor de clasa si nu numai. In aceeasi ordine de idei, el considera ca, de vreme ce statul reprezinta interesele de clasa, tot el este cel care trebuie sa reprezinte si interesele proletariatului.

Avand in vedere toate acestea, Kautsky este cel care indeamna spre acceptarea antagonismelor sociale, ca prim pas spre trecerea pasnica la socialism.

Declaratia de principii a Internationalei Socialiste, adoptata la cel de-al XVIII-lea congres al sau din 20-22 iunie 1989 la Stockkolm, proclama faptul ca "socialismul democratic este o miscare internationala pentru libertate, justitie sociala si solidaritate."[22] Dorinta de a desparti in mod categoric principiile si valorile social-democratiei de cele ale totalitarismului stalinist era dusa la indeplinire de catre influenta din ce in ce mai mare a partidelor comuniste, din afara tarii, sprijinite de Moscova. Mai mult, aceasta structura bipolara a lumii postbelice este evidentiata si de pozitia luata de partidele social-democrate aflate la guvernare dupa 1945. Nici dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, social-democratia nu va renunta la tendinta sa reformista, acest lucru fiind vizibil mai ales in natura programelor sale in ceea ce priveste democratizarea economica. Singura perioada in care social-democratia a reusit sa-si transforme ideile in actiuni a fost cea a boom-ului economic postbelic, numita si "epoca de aur" a acesteia. Pe de alta parte, in perioada postbelica social-democratia contemporana se va confrunta cu o criza de identitate, generata de prabusirea sistemului totalitar din Estul Europei, care va duce la imposibilitatea de a gasi o alternativa eficienta la modelul de dezvoltare liberal. Asadar, dupa prabusirea regimurilor comuniste din Estul Europei, social-democratia va deveni sursa de identificare ideologica a stangii, precum si sursa ei de energie in lupta cu noile provocari ale istoriei.

Ceea ce unii autori au remarcat a fost faptul ca partidele socialiste, dar mai ales cele comuniste au renuntat destul de repede la principiile lor, recunoscand fara nicio problema veridicitatea paradigmelor economice sustinute de catre celelalte doctrine. Tocmai aceasta renuntare atat de naturala si rapida, care a degenerat intr-o neputinta generala a determinat social-democratia sa fie privita in lume ca o doctrina "conformista si reformista, si nu transformatoare si eliberatoare."[25]

Socialismul democratic este cu siguranta o miscare morala si economica, dar este mai ales una politica, strans legata de aparitia proletariatului ca forta politica. Pe de alta parte, studiile au aratat ca marxismul si social-democratia s-au evidentiat ca doua doctrine distincte si ca au evoluat paralel, pana cand au ajuns intr-un punct de maxima contradictie, datorat clivajelor politice si ideologice profunde.[26]

Asocierea social-democratiei cu totalitarismul comunist tine de perceptia adversarilor sai politici, in timp ce propaganda bolsevica incerca sa faca din dictatura impusa sovietelor muncitoresti "o forma de stat". Tocmai faptul ca existau linii clare de separatie i-a determinat pe bolsevici sa nu se numeasca tot "social-democrati", ci "comunisti". Tot propaganda leninista a realizat acea clasificare ce aseaza la poluri opuse blocul de vest si cel de est, pentru a-l numi pe cel din urma "democratic" si "popular", desi este cat se poate de clar faptul ca democratia era de la bun inceput interzisa sau cel putin ordinea lucrurilor era de asa natura ca nu-i permitea sa se manifeste. In incercarea lor de a iesi nevatamate din furia politica a nazistilor, partidele social-democrate vor promova "o orientare de absoluta legalitate si neutralitate politica." Social-democratia a cautat sa inlocuiasca democratia politica cu una sociala, pentru a crea o baza minima, necesara instituirii statului socialist. Acesta este si motivul pentru care Kautsky,liderul social-democratilor sustinea inca de la inceput trecerea democratica la socialism, prin manifestul catre proletarizarea claselor mijlocii sau prin teza concentrarii proprietatii si transformarea acesteia din proprietate privata in proprietate a statului. Asadar, promotorii valorilor social-democratice se vor ridica impotriva inlocuirii democratiei parlamentare sau reprezentative cu cea directa. In acest context, soarta Germaniei ar fi putut fi indreptata spre normalitate daca ar fi existat o forta care sa ofere alternative la dezordinea in care traia societatea civila, precum si la celelalte proiecte politice existente.

Partidul Social-Democrat German a fost intarit suficient de bine de anii de persecutie pentru ca incepand cu 1900 sa creasca si sa manifeste un caracter popular. Sansa social-democratiei a reprezentat faptul ca a fost cea mai importanta forta in revendicarea drepturilor politice, fapt ce a determinat transformarea partidelor social-democrate in partide de masa.

Cert este faptul ca dupa 1945 socialismul democratic va cauta sa se diferentieze net de ideologia totalitarista, motiv pentru care partidele social-democratice vor adopta o pozitie "filo-atlantista", sub supravegherea stricta a lumii occidentale. Tot acum programul politic al social-democratiei va cauta realizarea democratizarii economice, punandu-se accentul pe "transformare sociala pe cale reformista." Dupa 1976 se vor accentua tot mai puternic unele valori social-democratice referitoare la necesitatea unei egalitati intre valoarea muncii si a capitalului, precum si "principiul simetriei locale".

Dupa prabusirea totalitarismului din spatiul est-german, social-democratia s-a confruntat cu neputinta de a crea un model care sa poata supravietui si care sa se prezinte ca o alternativa la cel liberal din vest, insa a continuat sa fie privita ca un stalp de sprijin pentru identitatea si legitimitatea politica a stangii ca intreg.

Bibliografie:

CHATELET, François, PISIER, Évelyne, Conceptiile politice ale secolului XX, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994.

COLLOTTI, Enzo, Germania nazista, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1969.

FRIGIOIU, Nicolae, Social-democratia europeana in secolul XX, Editura Institutului de Teorie Sociala, Bucuresti, 1998.

LANDAUER, Carl, European Socialism. A History of ideas and movements. From the Industrial Revolution to the Hitler's seizure of power, vol. I, University of California Press, Los Angeles, 1959.

LAYTON, Geoff, Germania: al treilea Reich: 1933-1945, Editura All, Bucuresti, 1997.

LAYTON, Geoff, De la Bismarck la Hitler: Germania 1890-1933, Editura All, Bucuresti, 1997.

ROVAN, Joseph, Histoire de la social-démocratie allemande, L'univers Historique, Seuil, Paris, 1978.