Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » matematica » stiinte politice
Institutiile Uniunii Europene

Institutiile Uniunii Europene


Institutiile Uniunii Europene

Prin tratatele fondatoare si modificarile ulterioare, statele membre ale Uniunii Europene au delegat o parte a puterilor lor suverane unor institutii comune menite sa asigure o participare democratica a tuturor membrilor la procesul de luare a deciziilor.

Functionarea Uniunii Europene se bazeaza pe urmatoarele cinci institutii: Comisia Europeana, Parlamentul European, Consiliul de Ministri, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene si Curtea de Conturi.

UE detine in componenta sa o serie de organisme specializate in domeniul financiar, organisme cu rol consultativ, Organisme interinstitutionale, 17 agentii comunitare specializate care functioneaza in cadrul primului pilon al Tratatului CE, institutii specializate care functioneaza sub egida Politicii Externe de Securitate Comuna - al doilea pilon si institutiile specializate in cooperarea politieneasca si judiciara (Europol si Eurojust) - al treilea pilon.

Mai jos, sunt prezentate institutiile fundamentale ale arhitecturii Uniunii Europene si, selectiv, competentele specifice ocuparii fortei de munca, afacerilor sociale, protectiei drepturilor omului.



A. Comisia Europeana - Directia Generala Ocupare, Afaceri Sociale si Egalitatea de Sanse

Comisia Europeana indeplineste trei functii de baza:

1. Dreptul de initiativa: rolul de initiator al politicilor comunitare este unic.
Comisia functioneaza ca organ executiv al Uniunii Europene, veghind la respectarea Tratatelor incheiate.
Principala sa preocupare este aceea de a apara interesele cetatenilor Europei. Membrii Comisiei sunt alesi din tarile UE, insa fiecare dintre ei depune un juramant de independenta.

2. O alta functie a Comisiei este aceea de a veghea la respectarea tratatelor UE, astfel incat legislatia UE sa fie corect aplicata de catre Statele Membre, iar toti cetatenii si participantii la Piata Unica sa poata beneficia de conditiile unitare asigurate. 

Cea de-a treia functie a Comisiei este aceea de organ executiv al Uniunii, avand responsabilitatea implementarii si coordonarii politicilor. Una dintre atributiile sale executive consta in gestionarea bugetului anual al Uniunii si a Fondurilor Structurale, al caror principal scop este de a elimina decalajele economice dintre zonele mai bogate si cele mai sarace ale Uniunii.

Structura organizationala a Comisiei Europene este alcatuita din directii generale specializate pe diferite domenii de politica, iar specifice domeniului social este Directia Generala pentru Ocuparea Fortei de Munca, Afaceri Sociale si Egalitate de Sanse.

Aceasta Directie Generala si-a asumat sarcina de a contribui la dezvoltarea unui Model Social European modern, inovativ si durabil cu locuri de munca mai multe si mai bune intr-o societate inclusiva bazata pe asigurarea egalitatii de sanse.

Astfel este urmarita indeplinirea obiectivului strategic al Uniunii Europene de a face din Europa cea mai competitiva si dinamica economie bazata pe cunoastere, capabila sa sustina o crestere economica durabila, cu locuri de munca mai multe si mai bune si cu o coeziune sociala mai pronuntata.

Directa Generala pentru Ocuparea Fortei de Munca, Afaceri Sociale si Egalitate de Sanse identifica provocarile si sprijina formularea unor raspunsuri adecvate pentru atingerea acestui tel:

  • in domeniul ocuparii fortei de munca, aplica metoda deschisa de coordonare prin care se asigura o convergenta a politicilor nationale din acest domeniu (procesul Luxemburg - Strategia Europeana pentru Ocupare) si administreaza resursa financiara pentru indeplinirea acestor obiective prin implementarea Fondului Social European,
  • in ce priveste relatiile de munca, Comisia urmareste armonizarea legislatiilor nationale cu privire la relatiile de munca, prin dezvoltarea unui dialog social la nivel European, modernizarea relatiilor de munca si promovarea mobilitatii lucratorilor in Europa,
  • in domeniile excluziunii si protectiei sociale, sunt promovate cooperarea interstatala, elaborarea unor legislatii si programe menite sa combata discriminarea, promovarea drepturilor fundamentale si cresterea nivelului de integrare a persoanelor cu handicap,
  • in domeniul egalitatii dintre femei si barbati, este elaborata si monitorizata o legislatie specifica, sunt aplicate programe specifice imbunatatirii asigurarii sanselor egale pentru femei si barbati, mai ales in domeniile de competenta a actiunii la nivel comunitar.

B. Parlamentul European - Comitetul pentru Ocupare si Afaceri Sociale

Parlamentul European reprezinta, in viziunea Tratatului de la Roma, din 1957, 'popoarele statelor reunite in cadrul Uniunii Europene'.

Primele alegeri directe pentru Parlamentul European au avut loc in iunie 1979.
Numarul de mandate este repartizat pe tari, in functie de marimea acestora.
Legitimat prin vot universal direct si ales pentru un mandat de 5 ani, Parlamentul European si-a sporit continuu influenta si puterea prin intermediul unei serii de tratate. Acestea, in mod special Tratatul de la Maastricht din 1992 si Tratatul de la Amsterdam din 1997, au condus la transformarea Parlamentului European dintr-un organism pur consultativ intr-un parlament cu puteri legislative similare celor exercitate de parlamentele nationale.

Parlamentul European este singura institutie comunitara ale carei sedinte si deliberari sunt publice.

Presedintele reprezinta Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial si in relatiile internationale, prezideaza sesiunile plenare ale Parlamentului precum si intalnirile Biroului si ale Conferintei Presedintilor.

Biroul este organul de reglementare in ale carui atributii intra bugetul Parlamentului si problemele administrative, organizatorice si de personal.

Conferinta Presedintilor reuneste Presedintele Parlamentului si presedintii gruparilor politice si este organul politic al Parlamentului. Conferinta Presedintilor stabileste ordinea de zi a sedintelor plenare, fixeaza calendarul activitatilor desfasurate de organismele parlamentare si stabileste competentele comisiilor si delegatiilor parlamentare, precum si numarul membrilor acestora.


Parlamentul are trei functii esentiale:

alaturi de Consiliul Uniunii Europene, are atributii legislative, adica adopta legislatia Uniunii (regulamente, directive, decizii). Participarea sa la procesul legislativ contribuie la garantarea legitimitatii democratice a textelor adoptate;  

imparte autoritatea in domeniul bugetar cu Consiliul Uniunii Europene, prin urmare poate modifica cheltuielile bugetare. In ultima instanta, adopta bugetul in intregime;

exercita un control democratic asupra Comisiei. Aproba desemnarea membrilor Comisiei si are dreptul de a cenzura Comisia. De asemenea, exercita un control politic asupra ansamblului institutiilor.

Sediul Parlamentului European este la Strasbourg. Unele sedinte se tin si la Bruxelles, iar Secretariatul General se afla la Luxemburg.

Comisia Parlamentara specializata in domeniul muncii si afacerilor sociale poarta indicativul "EMPL: Ocuparea fortei de munca si afaceri sociale

Aceasta Comisie indeplineste urmatoarele sarcini:

1.   Politica pentru ocuparea fortei de munca si toate aspectele legate de politica sociala cum ar fi conditiile de lucru, securitatea si protectia sociala;

2.   Sanatate si masuri de siguranta la locul de munca;

   Fondul Social European;

4.   Politica de formare profesionala, inclusiv calificarile profesionale;

5.   Libera circulatie a lucratorilor si a pensionarilor;

6.   Dialogul social;

7.   Toate formele de discriminare la locul de munca si pe piata muncii, cu exceptia discriminarilor de gen;  

8.   Relatiile cu:

-  Centrul European pentru Dezvoltarea Formarii Profesionale (Cedefop),

-  Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Conditiilor de Viata si de Munca,

-  Fundatia Europeana de Formare,

-  Agentia Europeana pentru siguranta si sanatate la locul de munca,

- alte organisme responsabile ale Uniunii Europene si alte organizatii internationale.

C. Consiliul Uniunii Europene (Consiliul Ministrilor pentru Ocupare, Politica Sociala, Sanatate si Protectia Consumatorului)

In baza Tratatului de constituire a Comunitatii Europene, Consiliul are urmatoarele responsabilitati:

este organismul legislativ al Comunitatii. Isi exercita aceasta putere legislativa impreuna cu Parlamentul European;

coordoneaza politica economica generala a Statelor Membre;

incheie, in numele Comunitatii, acordurile internationale dintre aceasta si unul sau mai multe state sau organizatii internationale;

impreuna cu Parlamentul European formeaza autoritatea bugetara care adopta bugetul Comunitatii.

In baza Tratatului privind Uniunea Europeana:

adopta deciziile necesare pentru definirea si punerea in practica a politicii externe si de securitate comuna, pe baza orientarilor generale trasate de Consiliul European;

coordoneaza activitatile statelor membre si adopta masurile necesare cu privire la cooperarea politieneasca si juridica in materie penala.

Presedintia Consiliului este asigurata, prin rotatie, de fiecare dintre Statele Membre, pe durata unui mandat de sase luni. Consiliul este asistat de catre un Secretariat General, care pregateste si asigura buna functionare a lucrarilor Consiliului la toate nivelurile.

Consiliul se reuneste in noua configuratii diferite, in functie de subiectele ce vor fi analizate. In domeniul specific social, se reunesc ministrii ce detin portofoliile muncii si afacerilor sociale (Consiliul Ministrilor pentru Ocupare, Politica Sociala, Sanatate si Protectia Consumatorului - EPSCO).

Activitatea Consiliului este pregatita si coordonata de Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER), asistat de aproximativ 250 de comitete si grupuri de lucru alcatuite din delegati ai fiecarui stat membru.

EPSCO indeplineste sarcina asumata de Comunitate de a creste nivelul de trai si calitatea vietii tuturor cetatenilor Europei, mai ales prin locuri de munca cu standard inalt si niveluri inalte de protectie sociala, a sanatatii si a intereselor consumatorilor, asigurandu-se, in acelasi timp, egalitatea de sanse.

In aceste domenii, EPSCO decide, in mod obisnuit, cu majoritate calificata, impreuna cu Parlamentul European prin procedura de codecizie (cu exceptia securitatii sociale in care Consiliul decide unanim). Consiliul adopta reguli de armonizare sau coordonare a legislatiilor nationale, in special cu privire la conditiile de munca (sanatate si securitate in munca, securitate sociala, participarea lucratorilor la procesul de decizie in intreprindere), de consolidare a politicilor nationale menite sa previna boala si sa combata pericolele majore la adresa sanatatii si sa contribuie la protectia drepturilor consumatorilor.

Intrucat ocuparea fortei de munca si protectia sociala sunt domenii care se afla in responsabilitatea Statelor Membre, contributia Comunitatii este de a stabili obiective comune pentru toate statele membre, de a analiza masurile adoptate la nivel national si de a adopta recomandari pentru statele membre.

Cele mai importante comitete specializate in aceste domenii sunt Comitetul pentru Ocupare si Comitetul pentru Protectie Sociala.

D. Agentii specializate ale Uniunii Europene

D.a. Centrul European pentru Dezvoltarea Formarii Profesionale (CEDEFOP)

Centrul European pentru Formare Profesionala este Agentia Europeana care furnizeaza informatii complete despre politicile de formare profesionala ai factorilor de decizie si expertilor Comisiei Europene, ai Statelor Membre si ai celorlalte organizatii care reprezinta partenerii sociali pe tot cuprinsul Europei.

Centrul European pentru Formare Profesionala a fost infiintat in baza Reglementarii Consiliului 337/75, ca organism non-profit, independent de Comisie, pentru a contribui la redefinirea liniilor directoare si a necesitatilor de formare profesionala, precum si pentru a sprijini Comisia in activitatea de promovare si dezvoltare a formarii profesionale

D.b. Fundatia Europeana pentru Formare Profesionala (ETF)

Misiunea Fundatiei este sa contribuie la procesul de formare profesionala si reforma a activitatilor de formare, proces in plina desfasurare in statele si teritoriile partenere. De asemenea, furnizeaza asistenta tehnica Programului Tempus.

Statele si teritoriile partenere ale Fundatiei sunt cele eligibile pentru participarea la programele Phare, Tacis si MEDA.

D.c. Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca (OSHA)

Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca a fost infiintata de Uniunea Europeana pentru a oferi informatii celor interesati de sanatatea si securitatea la locul de munca.

Este o organizatie tripartita care reuneste reprezentanti ai guvernelor, ai patronatelor si ai sindicatelor din statele membre ale Uniunii Europene.

D.d. Centrul European de Monitorizare a Rasismului si Xenofobiei (EUMC)

Centrul European de Monitorizare a Rasismului si Xenofobiei (EUMC) a
fost infiintat in 1997 de Uniunea Europeana ca organism independent
menit sa contribuie la combaterea rasismului, xenofobiei si antisemitismului in Europa.

EUMC colaboreaza cu Consiliul Europei, cu Organizatia Natiunilor Unite si cu alte organizatii internationale. Misiunea sa este aceea de a evalua proportiile si evolutia fenomenelor rasiste, xenofobe si antisemitice la nivelul Uniunii Europene si de a promova 'practici corecte' in randul Statelor Membre.

EUMC va pune la punct o Retea Europeana de Informare asupra Rasismului si Xenofobiei (RAXEN), care va fi un instrument de colectare si asociere de date si statistici de la nivel national pana la nivelul unei unitati centrale a EUMC.

E. Organisme consultative ale Uniunii Europene

E.a. Comitetul Economic si Social

Comitetul Economic si Social este un organism non-politic care ofera reprezentantilor grupurilor de interese socio-profesionale europene si altora, o platforma formala pentru exprimarea punctelor de vedere cu privire la problemele Uniunii Europene. Opiniile CES sunt trimise institutiilor importante, Consiliului, Comisiei Europene si Parlamentului European. Are un rol cheie in procesul decizional al Uniunii Europene.

Comitetul Economic si Social a fost creat prin Tratatele de la Roma din 1957 pentru a implica grupurile de interese in crearea Pietei Comune si pentru a oferi suportul institutional necesar Comisiei Europene si Consiliului de Ministri, pentru a fi la curent cu problemele Uniunii Europene.

Actul Unic European (1986), Tratatul de la Maastricht (1992, Tratatul de la Amsterdam (1997) si Tratatul de la Nisa (2000) au intarit rolul Comitetului Economic si Social.

Membrii CES fac parte din grupurile de interes, economice si sociale din Uniunea Europeana. Membrii sunt propusi de catre guvernele nationale si numiti de catre Consiliul Uniunii Europene pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reinnoit. Ei apartin unuia din cele trei grupuri, angajatori, angajati si interese diverse.

Sarcina membrilor CES este sa ofere opinii cu privire la subiecte de interes european, Consiliului, Comisiei Europene si Parlamentului European.

Consultarea CES de catre Comisie sau Consiliu este obligatorie in anumite cazuri; in altele este optionala. CES poate, totusi, adopta opinii din proprie initiativa. Actul Unic European si Tratatul de la Maastricht au extins aria de subiecte necesita opinia CES, in particular noile politici (politica regionala si de mediu).

Tratatul de la Amsterdam a extins si mai mult aria de subiecte care sunt supuse opiniei CES, si permite sa fie consultat de catre Parlamentul European. In medie, CES elaboreaza 170 de documente consultative si opinii pe an (din care 15% sunt realizate din proprie initiativa).

In ultimii ani, Comitetul Economic si Social si-a consolidat rolul in cadrul Uniunii Europene si a depasit limitele impuse de Tratate. El functioneaza ca un forum pentru Piata Unica si a organizat, cu sprijinul altor organisme europene, o serie de evenimente pentru a apropia Uniunea Europeana de cetateni.

E.b. Comitetul Regiunilor

Infiintarea Comitetului Regiunilor (CR) prin Tratatul de la Maastricht a raspuns cererii formulate de autoritatile locale si regionale de a fi reprezentate in Uniunea Europeana.

In prezent, Comitetul Regiunilor este un organism complementar celor trei institutii Comunitare (Consiliul, Comisia, Parlamentul). In sistemul institutional comunitar Comitetul si-a castigat un loc bine definit datorita experientei politice a membrilor sai la diferite niveluri locale si a cunoasterii aprofundate a problematicii regionale si locale.

CR joaca un rol important in procesul de integrare europeana. Unul din principalele sale obiective il reprezinta consolidarea coeziunii economice si sociale a statelor membre.

CR este un organism independent. Membrii sai nu se supun nici unor instructiuni obligatorii. Ei actioneaza complet independent pentru indeplinirea atributiilor specifice, urmarind interesul general al Uniunii Europene.
Comitetul Regiunilor reprezinta o 'punte' de legatura intre institutiile europene si regiunile, comunele si orasele Uniunii Europene. Membrii CR detin mandate (administrative) pe plan regional sau local, nu functioneaza permanent la Bruxelles si ca urmare mentin constant legatura cu cetatenii. Se reunesc de cinci ori pe an in sesiune plenara, ocazie cu care adopta recomandarile facute pe baza datelor furnizate de diversele comisii.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.