Motiunea de cenzura

Motiunea de cenzura

Motiunea de cenzura este procedura prin care Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pune in discutie raspunderea politica a Guvernului. Efectul admiterii motiunii de cenzura il constituie incetarea fortata a mandatului Guvernului.

Procedura controlului parlamentar prin motiunea de cenzura este urmatoarea:

- motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin ¼ din numarul total al deputatilor si senatorilor;

- motiunea se depune la Presedintele Camerei in care s-a formulat;

la data depunerii, motiunea de cenzura se comunica Guvernului si urmeaza sa fie dezbatuta in sedinta comuna a celor doua Camere;

Pentru adoptarea motiunii de cenzura este necesara o majoritate absoluta, respectiv jumatate plus unul din numarul deputatilor si senatorilor;

Daca motiunea de cenzura a fost respinsa,deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot initia o noua motiune de cenzura in aceeasi sesiune parlamentara, cu exceptia cazului in care Guvernul isi angajeaza raspunderea.

Constitutia Italiei, in art.94 alin. final, precizeaza ca motiunea de cenzura trebuie semnata de cel putin o zecime din membrii Camerei si nu poate fi pusa in discutie decat dupa trei zile de la depunerea ei. Potrivit art.74 din Constitutia Austriei pentru votul de neincredere, dat de Consiliul National, este necesara prezenta a cel putin 1/2 din membrii Consiliului National, iar la solicitarea a 1/5 din membrii prezenti votul trebuie amanat 2 zile lucratoare, o noua amanare a votului nu va fi facuta decat in virtutea unei decizii a Consiliului National.

Constitutia Germaniei, in art.67, precizeaza ca Bundestag-ul nu-si poate exprima neincrederea in Cancelarul federal decat alegand un succesor cu majoritate absoluta si invitandu-l pe Presedintele Republicii federale sa releve despre functiunile acestuia. Presedintele este obligat sa dea curs acestei invitatii si sa numeasca persoana aleasa, iar votul asupra motiunii nu poate interveni decat dupa ce a expirat un termen de 48 de ore .

Potrivit Constitutiei Frantei - art. 49 si 50 - motiunea de cenzura trebuie semnata de cel putin o zecime din membrii Adunarii Nationale, iar votul nu poate avea loc decat dupa 45 de ore de la depunere, pentru adoptarea ei fiind necesar votul majoritatii deputatilor .In cazul respingerii motiunii cei care au initiat-o nu pot propune in cursul aceleiasi sesiuni o noua motiune, exceptand cazul in care Primul -Ministru , dupa deliberarile din Consiliul de Ministri, angajeaza responsabilitatea Guvernului in fata Adunarii Nationale.

Constitutia Spaniei prevede urmatoarele: "Congresul Deputatilor pune in joc responsabilitatea politica a Guvernului, adoptand cu majoritare absoluta o motiune de cenzura''.

Motiunea de cenzura trebuie propusa de cel putin o zecime din deputati si trebuie sa contina numele unui candidat la Presedentia Consiliului de Ministrii.

Motiunea de cenzura nu poate fi votata inainte de expirarea unui termen de 5 zile, incepand cu data depunerii. Motiuni alternative pot fi depuse in primele doua zile.

Constitutia Portugaliei precizeaza printre atributiile Parlamentului si votarea motiunii de incredere si de neincredere in Guvern' - art. 166 lit. e), iar in alte texte vine cu detalii procedurale in ceea ce priveste raspunderea politica si motiunea de cenzura.

Constitutia Finlandei reglementeaza institutia raspunderii politice aratand ca membrii Consiliului de Ministrii raspund pentru gestiunea lor in fata Camerei Reprezentantilor, orice membru al Consiliului care a participat la reglementarea unei probleme raspunde de hotararea luata, cu exceptia cazului in care a exprimat o opinie diferita, consemnata in procesul-verbal.

Constitutia Belgiei se limiteaza la un singur text cu valoare de principiu: "Regele este inviolabil." Art. 42 arata ca ministrii poarta raspunderea.

Constitutia Suediei precizeaza ca Guvernul va fi responsabil in fata Riksdag-ului (art.61), dar vine si cu detalii de ordin procedural.[1]

Constitutia Norvegiei reglementeaza o raspundere politica a membrilor Guvernului in fata Regelui, concretizata in sanctiunea destituirii[2], care poate duce si la raspunderea penala,competenta punerii sub acuzare revine Parlamentului.

In Romania, introducerea si sustinerea unei motiuni de cenzura sunt supuse procedurilor parlamentare stabilite de Constitutie si de Regulamentele sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului.

Constitutia Romaniei prevede ca adoptarea motiunii de cenzura ca si investitura este data in competenta ambelor Camere reunite in sedinta comuna Motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor[3].

Potrivit art. 78 din Regulamentul sedintelor comune, se prezinta birourilor permanente, se comunica Guvernului si se anunta, in sedinta comuna a celor doua Camere, in cel mult cinci zile de la data depunerii. Ea se dezbate in sedinta comuna a celor doua Camere, dupa trei zile de la data ,cand a fost prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere.

Sedinta comuna debuteaza cu prezentarea motiunii de cenzura de catre un reprezentant al initiatorilor. Urmatorul vorbitor este primul-ministru sau reprezentantul acestuia, care va exprima punctul de vedere al Guvernului fata de respectiva motiune de cenzura.

In continuare, in cadrul timpului stabilit pentru fiecare grup parlamentar, in functie de ponderea lui in totalul membrilor Camerei, se da cuvantul deputatilor si senatorilor, in ordinea inscrierii la cuvant.

La finalul dezbaterilor, se trece la votarea motiunii de cenzura. Votul este secret si se exprima prin bile. Aceasta se adopta cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor. Daca motiunea de cenzura a fost respinsa, cei care au initiat-o, pentru a nu bloca activitatea parlamentara cu alte asemenea initiative inutile, nu mai pot depune o noua motiune in aceeasi sesiune, cu exceptia angajarii raspunderii Guvernului.

Din realitatea actualei vietii politice se desprinde nu numai utilitatea motiunilor in exercitiul democratiei constitutionale, dar si condensarea in spatiul aferent dezbaterilor parlamentare asupra acestora a frustrarilor populare, a nemultumirilor si criticilor exprimate de segmente compacte ale electoratului cu privire la erorile inregistrate in politica guvernamentala, cu privire la inadecvarea acesteia la aspiratiile si trebuintele celor guvernati si la antagonismele care se interpun intre aspiratiile populare si vointa exprimata de reprezentantii sai.

Chiar daca rezultatelor de cenzura sau ale motiunilor simple nu sunt suficient de concludente, virtutile lor critice se reflecta intotdeauna in rezultatele alegerilor parlamentare si chiar prezidentiale. Acest fenomen, aparent paradoxal, se datoreaza unei anumite eroziuni a evolutiei si imaginii unor programe si a unor reprezentanti ai anumitor autoritati in cursul unei legislaturi.

Majoritatea parlamentara, in desfasurarea evenimentelor parlamentare, se transforma, de cele mai multe ori, intr-o entitate de sine-statatoare care "ingheata" intr-o atitudine caracteristica identitatii sale initiale, cu riscul ca aceasta sa nu mai reflecte aspiratiile dinamice ale alegatorilor.

Daca cei alesi refuza dialogul constructiv cu alegatorii, respingand astfel solutiile pe care acestia le-ar dori pe plan legislativ, riscul ca majoritatea parlamentara sa esueze, pe parcursul legislaturii, este din ce in ce mai mare, iar alternanta la guvernare se impune de la sine, chiar daca nu este justificata de imperativele binelui comun, de imperativele economice ori de cele sociale posibile de realizat.