NATO astazi

NATO astazi

Alianta de astazi a inceput sa ia forma in 1991. Conceptul Strategic adoptat la Roma in noiembrie 1991 de catre sefii de state si guvern ai tarilor membre NATO propunea o abordare larga a securitatii, bazata pe dialog, cooperare si mentinerea unei capacitati defensive colective. Acesta integra elemente politice si militare ale doctrinei NATO in domeniul securitatii intr-un intreg coerent, care sa stabileasca cooperarea cu noi parteneri din Europa Centrala si de Est ca parte integranta a strategiei Aliantei. Conceptul a oferit scaderea dependentei fata de armele nucleare si schimbari majore in cadrul fortelor militare integrate NATO, incluzand reduceri substantiale in numar si pregatire, imbunatatirile in domeniul mobilitatii, flexibilitatii si adaptabilitatii lor la diferite intamplari neprevazute si o mai buna folosire a formatiilor multinationale. S-au luat masuri si pentru formarea structurii militare NATO si adoptarea procedurilor si aranjamentelor de planificare a apararii Aliantei, in special in lumina necesitatilor viitoare in domeniul managementului situatiilor de criza si de mentinere a pacii.

La summit-ul de la Roma liderii aliati au emis si o Declaratie de Pace si Cooperare, care a definit politicile si sarcinile viitoare ale NATO in relatie cu cadrul institutional general al securitatii viitoare a Europei si in relatie cu evolutia cooperarii si parteneriatului cu tarile din Europa Centrala si de Est. Declaratia a subliniat sprijinul Aliantei pentru pasii pe care il fac tarile din Europa Centrala si de Est spre reforma, a oferit asistenta practica pentru a le ajuta sa treaca peste dificila tranzitie, le-a invitat sa participe la forumurile corespunzatoare ale Aliantei si le-a oferit experienta si expertiza Aliantei in cooperarea si consultarea politica, militara, economica si stiintifica. Cu aceasta ocazie, a fost infiintat un Consiliu de Cooperare Nord-Atlantica (NACC) pentru a supraveghea dezvoltarea viitoare a acestui parteneriat.

Dupa publicarea Declaratiei de la Roma au fost luate masuri aditionale la intalnirile ministeriale ale ministrilor de externe si aparare si prin Sesiunea Permanenta a Consiliului Atlanticului de Nord referitoare la procesul viitor de adaptare si transformare a Aliantei. Trei domenii de activitate merita o mentionare speciala si anume cadrul politic institutional creat pentru dezvoltarea relatiilor dintre NATO si partenerii sai de cooperare din Europa Centrala si de Est, dezvoltarea cooperarii in sferele de aparare si militare, rolul NATO in domeniul managementului situatiilor de criza si mentinerii pacii.

In primul rand, in contextul institutional creat, primul eveniment semnificativ a fost intalnirea inaugurala a Consiliului de Cooperare Nord Atlantica care a avut loc pe 20 decembrie 1991, cu participarea ministrilor de externe sau a reprezentantilor tarilor NATO si a sase tari din Europa Centrala si de Est ca si a statelor baltice. Rolul NACC a fost sa faciliteze cooperarea in domeniile securitatii si problemelor inrudite cu aceasta intre tarile participante, la toate nivelele si sa supravegheze procesul de dezvoltare mai stransa a legaturilor institutionale, dar si a legaturilor neoficiale dintre ele. Cele 11 state de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, care formeaza Comunitatea Statelor Independente (CSI), au devenit participanti ai acestui proces in martie 1992. Georgia si Albania s-au alaturat procesului in aprilie si iunie 1992 si, in 1997, cand NACC a fost inlocuit de Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC), erau 22 de parteneri ai cooperarii la Parteneriatul pentru Pace/NACC. Cooperarea NACC a fost implementata pe baza planurilor de lucru stabilite initial anual, dar din 1995, cuprind doi ani. Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic a dus acest proces cu un pas practic mai departe si a dezvoltat un Plan de Actiune EAPC pentru 1998-2000 ca baza pentru lucrarile viitoare.

In al doilea rand, in sferele de aparare si militare, ministrii Apararii ai NATO s-au intalnit cu partenerii de cooperare pentru prima data pe 1 aprilie 1992 pentru a reflecta asupra cailor de aprofundare a dialogului si de a promova cooperarea asupra problemelor care sunt de competenta lor. Comitetul Militar si-a tinut prima sedinta in sesiunea de cooperare pe 10 aprilie 1992. Sedintele regulate cu partenerii de cooperare au loc acum atat la nivel de ministrii ai apararii cat si in forumul Comitetului Militar. In paralel, impreuna cu aceste intalniri multilaterale, sunt dezvoltate contactele bilaterale si cooperarea intre ministrii apararii si la nivel militar.

In al treilea rand, pe fondul crizelor din fosta Iugoslavie si din alte zone, in ultimii ani, a crescut atentia in privinta rolului NATO in domeniul managementului situatiilor de criza si mentinerii pacii si in mod deosebit asupra sprijinului organizatiei pentru activitatile vizand pastrarea pacii in fosta Iugoslavie.

Cooperarea si consultarile in NACC au fost deschise, dar concentrate in special asupra problemelor legate de politica si securitate, mentinerea pacii, abordari conceptuale ale controlului armelor si dezarmarii, probleme de planificare a apararii si militare, concepte democratice despre relatiile civil-militare, transformarea productiei defensive pentru scopuri civile, cheltuielile de aparare, cooperarea stiintifica si probleme de aparare legate de mediu, raspandirea informatiilor despre NATO in tarile partenere de cooperare, consultatii de planificare politica, precum si coordonarea civili-militari a managementului traficului aerian.

In ianuarie 1994, la Summit-ul Consililui Atlanticului de Nord de la Bruxelles, NATO a lansat o initiativa noua majora de imbunatatire a stabilitatii securitatii in Europa. A fost lansata o initiativa pe termen lung de cooperare cu NATO, cunoscut drept Parteneriat pentru Pace.

Parteneriatul s-a dezvoltat de atunci intr-o componenta fundamentala de securitate in zona euro-atlantica si ocupa un rol central in organizatia de astazi. Invitatia la Parteneriat pentru Pace a fost adresata tuturor statelor participante in Consiliul de Cooperare Nord-Atlantica (NACC) si altor state participante la Conferinta de Securitate si Cooperare in Europa (CSCE), state ce sunt capabile si doritoare sa contribuie la acest program. Invitatia a fost acceptata de 27 de state. Activitatile asumate de fiecare partener sunt bazate pe Programele Individuale de Parteneriat elaborate in comun.

La Sintra, in mai 1997, NACC a fost inlocuit de Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC), al carui scop era sa lanseze un nou stagiu al cooperarii. Principiile EAPC au fost dezvoltate in stransa colaborare intre Alianta si parteneri si a inceput prin Documentul fundamental EAPC.

Adoptarea Documentului fundamental EAPC a semnalat hotararea celor 44 tari participante de a creste cooperarea politica si militara dintre ele si un nou nivel calitativ. Documentul a reafirmat angajamentul comun al tarilor membre pentru a intari si extinde stabilitatea si pacea in zona Euro-Atlantica.

Valorile impartasite si principiile care subliniaza acest angajament sunt stabilite in Documentul Cadru[1] al Parteneriatului pentru Pace. EAPC ofera de fapt un cadru general pentru consultatiile legate de securitate si politica si pentru cooperare imbunatatita in Parteneriatul pentru Pace.

In decembrie 1997, EAPC a aprobat Planul de Actiune EAPC pe 1998 - 2000, reflectand dorinta membrilor EAPC de a dezvolta un parteneriat mai puternic si operational intre ei. Unul din telurile accentuate ale Planului de Actiune este de a oferi consultatiilor legate de politica, securitate si cooperare in cadrul EAPC o atentie si profunzime si mai mari, precum si de a creste transparenta intre cele 44 state membre. Ministrii de Externe EAPC au semnat si ei principiul de infiintare a unui Centru de Coordonare Euro-Atlantica pentru reactie la dezastre si a unei Formatiuni Euro-Atlantice pentru reactie la dezastre.

EAPC ofera oportunitati pentru consultatii multilaterale orientate catre gasirea de solutii, pentru o cooperare practica imbunatatita, pentru consultatii si cooperare sporita asupra problemelor regionale si pentru transparenta si incredere in problemele de securitate intre toate statele membre EAPC. EAPC retine doua principii importante care au sprijinit succesul cooperarii dintre aliati si parteneri, in primul rand inclusivitatea, in ceea ce priveste oportunitatile de consultare politica si cooperare practica ce va fi deschisa pentru toti aliatii si partenerii in mod egal, si in al doilea rand, mecanismele de autodiferentiere, adica partenerii vor fi capabili sa decida individual asupra nivelului si zonelor de cooperare cu Alianta. In conformitate cu aceste principii, EAPC se poate reuni in sesiune plenara sau in format limitat intre Alianta si grupuri de tari partenere pentru a se concentra asupra problemelor functionale sau, pe baza ad-hoc, asupra problemelor regionale respective.

Numarul de activitati cooperative asumate sub auspiciile EAPC a crescut si el. Bazate pe principiile incluziunii si autodeterminarii, acestea includ activitati ce vizeaza probleme ale economiei de aparare, stiintei, probleme legate de mediul apararii, cooperarea pentru mentinerea pacii si pregatirea pentru urgentele civile. Parteneriatul pentru Pace intensificat ramane, in mod evident, un element de cooperare practica, in domeniile militare si in cele legate de aparare, in interiorul cadrului flexibil al EAPC. Multe tari partenere au stabilit si misiuni diplomatice si birouri de legatura la NATO, care contribuie semnificativ la comunicatiile si contactele in toate sferele.

Din cand in cand, in anumite momente ale istoriei sale, Alianta se reuneste la nivel inalt, cu participarea sefilor de stat si guvern. Prezenta presedintilor si prim-ministrilor la astfel de intalniri si participarea lor directa la procesul de luare de decizii prin consens atrage atentia opiniei publice asupra acestor intalniri si le confera o semnificatie istorica mare. Summit-ul de la Madrid din iulie 1997 a fost un eveniment marcant, martor al realizarii initiativelor majore asumate de Alianta in precedentii 5 sau 6 ani. In acelasi timp, a anuntat trecerea la o faza noua si dificila in dezvoltarea NATO, in care structurile si politicile inovatoare, introduse pentru a raspunde noilor circumstante, vor fi incercate si puse in practica. Sarcina liderilor Aliantei la Madrid a fost sa defineasca trasaturile esentiale ale politicii viitoare a Aliantei ca intreg si sa asigure integritatea si coerenta acesteia.

La Summit-ul de la Madrid, extinderea angajamentului Aliantei spre transformari interne si externe a fost demonstrata total prin masurile concrete pe termen lung ce acopera toate domeniile cheie, inceperea discutiilor de aderare si semnarea unei politici a "usilor deschise"[2] pentru aderarea viitoare, deschiderea unui nou capitol in domeniul relatiilor NATO - Rusia, formarea si sporirea parteneriatului cu Ucraina, intensificarea dialogului cu tarile mediteraneene, progres in ceea ce priveste Identitatea Europeana Securitate si Aparare in cadrul NATO si definirea structurii militare de comanda radical reformata a Aliantei. Aceasta agenda incarcata reprezinta organizatia de astazi, care este capabila sa-si asume noi responsabilitati fara sa-si prejudicieze sarcinile traditionale si sa-si intemeieze rolul sau viitor pe abilitatea sa dovedita de a se adapta la evolutia nevoilor in domeniul securitatii.