Nasterea si evolutia Comunitatilor Europene

Nasterea si evolutia Comunitatilor Europene

Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de evolutie, ce a presupus cooperarea si integrarea, si care isi are originea la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.

Din cauza atrocitatilor produse in timpul celor doua razboaie mondiale, sefii de stat si de guvern si-au dat seama ca trebuie abandonata calea armelor si gasita o modalitate pasnica de rezolvare a conflictelor si de realizare a intereselor. Solutia gasita a fost infiintarea unor organizatii internationale, viabile, bazate pe cooperare si care sa vizeze dezvoltarea.

La sfarsitul anilor '40, pe plan mondial s-au constituit organizatii precum: Organizatia Natiunilor Unite - ONU (1945), care-si propunea "izbavirea generatiilor viitoare de flagelul razboiului" si Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord - NATO (1949), in sfera militara. In plan european s-au format organizatii precum: Uniunea Europei Occidentale, in plan militar (1948), Organizatia Europeana de Cooperare Economica (1948), Uniunea vamala a statelor membre ale Beneluxului (1947), in plan economic, iar in sfera politicului, Consiliul Europei (1949), reunind statele europene democrate, pluraliste si care respectau si protejau drepturile omului.

Ca replica la ansamblul organizational occidental, Blocul Estic, sub dominatia URSS-ului, si-a format propriile organizatii: in domeniul economic, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc - CAER (1949), iar in domeniul militar, Tratatul de la Varsovia (1955).

Comunitatile Europene s-au format la initiativa Statelor Unite ale Americii, avand ca fundament acelasi principiu al cooperarii, dublat insa, in premiera in sfera relatiilor internationale, si de cel al integrarii. Statele Unite au realizat ca izolarea, restrictiile si impunerea platii unor despagubiri foarte mari Germaniei, dupa al doilea razboi mondial nu sunt solutii viabile pentru viitor. Aceasta strategie ce fusese aplicata Germaniei, dupa primul razboi mondial a condus la esec. Potrivit unui principiu al relatiilor internationale, tratatele semnate la sfarsitul unui conflict militar, contin in sine germenii urmatorului, fapt ce s-a adeverit intocmai si in acest caz. Astfel, pentru a-si asigura propria securitate si urmarindu-si interesele economice, Statele Unite, prin "doctrina Truman", au acordat prioritate redresarii Europei Occidentale. Statea si inca sta si astazi in crezul americanilor ca o Europa unita si actionand impreuna este un bun partener economic si un mai bun aliat politic.

Vastul program, initiat de americani, ce viza modernizarea si tehnologizarea economica a Europei, in valoare de peste 10 miliarde $, a ramas in istorie sub numele de Planul Marshall (1947). Prin conditia pentru acordarea acestui sprijin, de cooperare a statelor occidentale, planul a constituit catalizatorul extern al lansarii unificarii europene. In scopul gestionarii in comun a ajutorului american oferit prin Planul Marshall, s-a infiintat Organizatia Europeana de Cooperare Economica[1], in 1948.

Desi oferta americanilor a fost adresata si statelor din Centrul si Estul Europei, URSS-ul a refuzat-o, fiind de acum clara conturarea bipolarismului mondial, prin cele doua blocuri: cel comunist si cel democratic/capitalist.

Secolul XX a fost un secol indelung marcat "de multa distrugere si de putina constructie"[2]. De la primele batalii cu tancuri si atacuri cu gaze toxice, raiduri aeriene si razboi submarin nelimitat, pana la Auschwitz si Arhipelagul Gulag, "s-a intins o cale a autodistrugerii Europei" . In acest context, cu atat mai importanta si totodata necesara a fost unificarea Europei si dezvoltarea acesteia intr-un singur cor.

Nu trebuie trecut cu vederea un aspect extrem de important, si anume ca unificarea europeana a avut inca de la inceput o dimensiune clar pacificatoare: "Comunitatile Europene, Uniunea Europeana constituie, inainte de toate, simbolul salvgardarii pacii europene si, macar pentru aceasta functie, reprezinta o realizare greu de cuantificat pentru toti aceia care traiesc in teritoriul lor"[4].

Natiunile europene au fost pe parcursul istoriei, initiatoarele si actorii principali ai diferitelor razboaie, pe care nu de putine ori le-au exportat la nivel mondial. In prim-planul acestor confruntari, care au macinat resursele si au saracit Europa, de cele mai multe ori s-au aflat Franta si Germania, responsabile pentru declansarea majoritatii conflictelor europene. Astfel, acestora le-a revenit misiunea si totodata responsabilitatea istorica de a imagina un proiect care sa aduca reconcilierea si pacea pe batranul continent. Si acest proiect a fost conturat: Planul Schuman.

In 1950, Presedintele Organizatiei Internationale a Planificarii din Franta , Jean Monnet a initiat ideea punerii sub control international a carbunelui si otelului a Frantei si Germaniei. Monnet a fost vizionarul care a vazut Europa renascand din propria cenusa si organizata dupa modelul federal american, un model democratic, revolutionar pentru o Europa conservatoare.

Robert Schuman, ministrul afacerilor externe din Franta, a lansat public in 1950 planul care privea infiintarea primei comunitati europene: "Pacea mondiala nu va fi salvgardata fara eforturi creatoare pe masura pericolelor care o ameninta. Contributia pe care o Europa organizata si pulsand de viata o poate aduce civilizatiei este indispensabila mentinerii relatiilor de pace (.). Europa nu se va fauri dintr-o data, nici nu va fi o constructie completa: ea se va fauri prin realizari concrete, creand mai intai o solidaritate de fapt"[5]. Robert Schuman, asemenea lui Monnet, a fost un vizionar: "Aceasta propunere va conduce la realizarea primei federatii europene concrete, indispensabila pentru prezervarea pacii" .

Prima comunitate, Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului - CECA, a fost una economica si sectoriala, ce nu a generat efecte juridice. In 1951 au aderat si Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg, iar in 1952 tratatul privind instituirea acesteia - Tratatul de la Paris - a intrat in vigoare pentru o perioada de 50 de ani.

Scopul declarat al acestei organizatii era garantarea pacii si a bunastarii, iar cel real, nedeclarat era controlarea rezervelor de carbune si otel ale Germaniei, ce constituiau baza pentru armament.

Mai tarziu, in 1957, politicianul belgian, Paul Henry Spaak, prezinta raportul privind infiintarea a inca doua comunitati europene, cu durata nelimitata, ce urmareau realizarea unei piete economice comune si a unei uniuni in sfera utilizarii pasnice a energiei atomice. Astfel, in 1957 s-a semnat Tratatul de la Roma, privind infiintarea Comunitatii Europeane a Energiei Atomice - CEEA / EUROATOM, sectoriala, fiind responsabila de un sector aparte al economiei europene: cercetarea si utilizarea energiei atomice si a Comunitatii Economice Europeane - CEE , ce depaseste viziunea sectoriala a celorlalte doua comunitati, avand menirea de a aduce sub o singura comunitate toate sectoarele economice ale statelor membre.

Comunitatile Europene au o tripla convergenta: sunt asociatii de tip economic integrat, organizatii internationale si au o structura organizationala originala . Sunt asociatii de tip economic integrat intrucat reprezinta rezultatul punerii in comun de catre statele membre a economiilor si a teritoriilor acestora, fapt ce adus la crearea unui spatiu economico-geografic unic, ce poarta numele de piata comuna. Sunt entitati interguvernamentale deoarece au fost intemeiate potrivit unui acord de vointa liber consimtit de catre statele membre, fapt concretizat in tratatele constitutive, respecta dreptul international, poseda institutii functionale, au definite metodele de colaborare si au obiective comune. Comunitatile Europene au o structura institutionala unica, existand o distinctie clara intre institutiile comunitare si organele comunitare. Daca primele dintre acestea participa in mod direct la luarea de decizii, adoptand legislatie comunitara, cele din urma au un caracter tehnic-auxiliar, ceea ce inseamna ca pregatesc deciziile si urmaresc punerea in aplicare a acestora. Printre cele mai importante organe comunitare se numara: Banca Europeana de Investitii, Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic si Social.

Un aspect unic al arhitecturii europene este dat si de functionarea acesteia prin cele doua instrumente: cooperarea si integrarea. Cooperarea este principiul dupa care functioneaza cele mai multe dintre organizatiile internationale, bazandu-se pe consultarea dintre state. Statele sunt dispuse sa colaboreze unele cu altele, pastrandu-si in acelasi timp suveranitatea. Principiul integrarii aduce o noutate in sfera organizatiilor internationale. Pentru prima data in istorie, sase democratii vest-europene (si celelalte state care au aderat ulterior) au consimtit sa-si delege o parte din suveranitatea nationala in favoarea unei autoritati supranationale. Avem de-a face cu o auto-limitare de buna-voie a atributiilor si suveranitatii prin reducerea treptata a competentelor statelor nationale membre. Fundamentul integrarii este ca interesul general comunitar prevaleaza asupra intereselor nationale. Un instrument important al integrarii este principiul subsidiaritatii: statele membre hotarasc de comun acord, la nivelul institutiilor europene care sunt problemele ce pot fi solutionate mai bine la nivel comunitar si care sunt cele ce pot fi mai bine rezolvate la nivel national. Astfel, deciziile ce se dovedesc mai eficiente la nivel national / regional, adica mai aproape de cetateni, trebuie adoptate fara amestecul Uniunii: "Comunitatea actioneaza doar in limitele competentelor care ii sunt atribuite si a obiectivelor care-i revin prin prezentul Tratat.Comunitatea nu intervine in domeniile care nu releva de competenta sa exclusiva decat daca si in masura in care obiectivele actiunii respective nu pot fi mai bine realizate la nivel comunitar" .

O data cu Tratatul Uniunii Europene[10] s-a rationalizat structura Uniunii Europene, ce este sustinuta de trei "piloni". Primul pilon este compus din Comunitatile Europene (CE) si politicile acestora din domeniul economic si social, in principal. Al doilea pilon cuprinde Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC), urmarind initierea unei politici comune de aparare. Al treilea pilon include Justitia si Afacerile Interne (JAI), ce incerca sa instituie reguli comune privind frontierele externe, cooperarea judiciara precum si lupta impotriva criminalitatii internationale. Daca primul pilon se afla in sfera integrarii, celelalte doua sunt incluse in cea a cooperarii.

Acestea au fost cele trei comunitati europene infiintate, de la care a pornit constructia europeana. Unificarea economica a constituit motorul proiectului european, cu valenta social-democrata, obiectivele Comunitatilor Europene fiind: dezvoltarea armonioasa a vietii economice, cresterea economica stabila si echitabila, ridicarea nivelului de trai, reducerea si eliminarea ulterioara a somajului, stabilitatea politica, economica si monetara[11]. Asistam astfel la nasterea unui sistem economico-politico-juridic cu totul nou si cu ambitia de a fi durabil.