Nulitatea tratatelor internationale. Viciile de consimtamant

Nulitatea tratatelor internationale. Viciile de consimtamant

Nulitatea, cauza de incetare a efectelor tratatelor. Din practica statelor in materie conventionala rezulta ca anumite conditii trebuie indeplinite pentru ca tratatele sa fie valabile. Atunci cand aceste conditii nu sunt intrunite se ajunge la nulitatea tratatelor si, in consecinta, partile au un motiv licit pentru neexecutarea lor. Nulitatea tratatelor intervine:

- in cazurile in care tratatul contravine unei norme de jus cogens, in vigoare in momentul incheierii sale, sau unei noi norme de jus cogens aparuta in cursul aplicarii tratatului;

- in cazurile in care se constata un viciu de consimtamant care a afectuat acordul de vointa al partilor la momentul incheierii tratatului.

Nulitatea tratatelor care contravin unei norme de ius cogens.

Din regula stabilita de art. 53 al Conventiei de la Viena, potrivit careia 'este nul orice tratat care, in momentul incheierii sale, este in conflict cu o norma imperativa a dreptului international general', rezulta ca doua state nu pot, printr-un tratat intre ele, sa incalece sau sa modifice o asemenea norma imperativa (jus cogens) a dreptului international. Daca totusi ar fi incheiat un astfel de tratat, el ar fi lovit de nulitate din momentul incheierii sale. O situatie diferita, reglementata de art. 64 al Conventiei, se refera la aparitia unei noi norme imperative de drept international. in acest caz, 'orice tratat existent, care este in conflict cu aceasta norma, devine nul si ia sfarsit'. In aceasta situatie nulitatea opereaza deci din momentul aparitiei noii norme, imperative de drept international, nu din momentul incheierii tratatului.

Nulitatea tratatelor ca urmare a unor vicii de consimtamant.

Viciile de consimtamant care conduc la nulitatea tratatelor, retinute de Conventia de la Viena, se refera la: violarea dispozitiilor dreptului intern al unui stat privitoare la competenta de a incheia tratate, eroarea, dolul, coruperea reprezentantului unui stat si constrangerea.

Violarea dispozitiilor dreptului intern privitoare la competenta de a incheia tratate, pentru a conduce la nulitatea tratatului, trebuie sa se refere la incalcarea unor norme, de regula constitutionale, privind ratificareaaprobarea tratatelor (de ex. organele competente, procedura de urmat, deplinele puteri). Analizand aceasta problema, Comisia de Drept International a retinut ca cea mai mare parte a cazurilor in care statele au invocat nerespec-tarea legilor interne, ca motiv al nevaliditatii unui tratat, au fost determinate de dorinta acestor state de a se sustrage indeplinirii obligatiilor nascute dintr-un tratat. De aceea , prin art. 46 al Conventiei, se limiteaza posibilitatea unui stat de a invoca aceasta cauza de nulitate a tratatului la situatiile in care violarea a fost vadita si priveste o regula de importanta fundamentala a dreptului sau intern. '

Invocarea erorii poate conduce la nulitatea tratatului, in conditiile in care: a eroarea este de fapt si nu de drept;b) a afectat baza esentiala a consimtamantului;c) statul care o invoca nu a contribuit prin comportarea sa la producerea erorii (art. 48 al Conventiei de la Viena). in practica conventionala eroarea a fost invocata, in special, in probleme de delimitare a frontierelor.

Dolul. Un stat poate invoca nulitatea tratatului daca consimtamantul sau a fosIPoIStinut 'in urma conduitei frauduloase a unui alt stat care a participat la negociere' (s.n., art. 49 al Conventiei de la Viena).

In doctrina si in lucrarile Comisiei de Drept International s-a evidentiat faptul ca dolul a fost doar rareori invocat de state, in legatura cu validitatea tratatelor. S-a mai aratat, de asemenea, ca 'manevrele dolosive' sunt acelea care conduc, in general, la producerea unei erori. Cu toate acestea, dolul a fost reglementat in Conventia de la Viena ca un viciu de consimtamant, distinct de eroare, datorita gravitatii atitudinii statului care ar recurge la asemenea 'manevre dolosive'.

Dolul a fost invocat, de exemplu, in sentinta Tribunalului international de la Nurenberg, cu privire la Acordul de la Munchen, din 1938, dintre Germania, Anglia, Franta si Italia, in sensul ca Germania a folosit acest tratat, de la inceput, cu intentia de a insela partenerii.

Coruperea reprezentantului unui stat de catre alt stat participant la negocieri a fost retinuta de Conventia de la Viena ca un viciu distinct de consimtamant (art.50). in cadrul lucrarilor Comisiei de Drept International cu privire la acest viciu de consimtamant, s-a retinut ca un stat poate invoca coruperea reprezentantului sau atunci cand actele de corupere au fost evidente si in masura sa exercite o influenta considerabila asupra vointei acestui reprezentant. S-a urmarit astfel sa nu fie luate in considerare favorurile marunte sau simplele acte de curtoazie, care nu sunt in masura sa determine o schimbare radicala de atitudine a reprezentantului unui stat, in dauna intereselor statului sau.

Constrangerea exercitata asupra reprezentantului statului, in cazul in care este constatata, face ca tratatul sa fie lipsit de orice efect juridic.

In art. 51 al Conventiei de la Viena se arata: 'Exprimarea consimtamantului unui stat de a fi legat printr-un tratat, obtinuta prin constrangerea exercitata asupra reprezentantului sau prin acte sau amenintari indreptate impotriva lui, este lipsit de orice efect juridic'.

Referitor la aceasta forma a constrangerii, se evidentiaza faptul ca actele prin care ea se materializeaza sunt indreptate impotriva reprezentantului unui stat, ca individ, si nu in calitate de organ al statului . Trebuie sa fie deci vorba de amenintari vizand libertatea sau integritatea fizica a persoanei, cariera sau familia sa.

Un caz notoriu privind constrangerea reprezentantului unui stat este acela al presedintelui Cehoslovaciei Hacha, care, in 1939, a fost constrans, prin masuri grave de intimidare, sa incheie cu Germania hitlerista tratatul care instituia protectoratul german asupra Boemiei si Moraviei.

Constrangerea exercitata asupra statului. Problema excluderii fortei in relatiile dintre state si invocarea utilizarii fortei, ca viciu de consimtamant, au aparut relativ recent in dreptul international.

In dreptul international clasic un asemenea viciu de consimtamant nu putea fi invocat, chiar razboiul fiind considerat un mijloc licit de rezolvare a unor diferende dintre state. Pactul Societatii Natiunilor a instituit, pentru ( prima data, limitari substantiale ale dreptului statelor de a recurge la forta, iar Pactul Briand-Kellogg din 1928 a scos razboiul in afara legii. Prin art. 2, alin. 4, Carta ONU interzice recurgerea la 'amenintarea cu forta sau folosirea fortei, fie impotriva integritatii teritoriale ori independentei politice a vreunui stat, fie in orice alt mod incompatibil cu scopurile Natiunilor Unite'.

Principiul interzicerii folosirii fortei sau amenintarii cu forta , astfel consfintit, impune, ca o consecinta fireasca, nulitatea tratatelor obtinute prin incalcarea acestui principiu. Conventia de la Viena codifica, ca un viciu de consimtamant distinct 'constrangerea exercitata asupra unui stat prin amenintarea sau folosirea fortei' (art. 52):

'Este nul orice tratat a carui incheiere a fost obtinuta prin amenintarea sau folosirea fortei, cu violarea principiilor de drept international incorporate in Cartea Natiunilor Unite'.

Nulitatea relativa si nulitatea absoluta a tratatelor. Din articolele conventiei de la Viena rezulta doua tipuri de nulitate - relativa si absoluta -, fiecare avand un regim juridic distinct.

Astfel, nulitatea relativa poate fi invocata numai de statul al carui consimtamant a fost viciat si ea poate fi ulterior acoperita, prin confirmare, de catre acelasi stat (art. 45). Sunt sanctionate cu nulitatea relativ viciile de consimtamant rezultand din: violarea dispozitiilor dreptului intern privitoare la competenta de a incheia tratate, eroare, dol si coruperea renrezentantului statului.

Nulitatea absoluta sanctioneaza viciile de consimtamant rezultand din constrangerea exercitata asupra statului sau_reprezentantului sau.Ea mai afecteaza tratatele care contravin unei norme de jus cogens.Nulitatea absoluta poate fi invocata de orice stat parte la tratat, nu numai de statul victima, si chiar din oficiu, de catre o instanta internationala. Nulitatea absoluta afecteaza validitatea tratatului din momentul incheierii sale.

Art. 54 alin. 1 al Conventiei de la Viena prevede ca tratatul incheiat sub constrangere 'este lipsit de orice efecte juridice'. Conform art. 53, 'este nul orice tratat care in momentul incheierii sale este in conflict cu o norma imperativa a dreptului international general'.