Parlamentul european - unica adunare europeana aleasa prin sufragiu universal

PARLAMENTUL EUROPEAN - UNICA ADUNARE EUROPEANA ALEASA PRIN SUFRAGIU UNIVERSAL

Ideea alegerii deputatilor in Parlamentul European prin vot direct si universal a aparut inca de la aparitia primelor Comunitati. Primii deputati au fost inaintati totusi de catre parlamentele nationale. Un proiect de schimbare a acestei modalitati de inaintare a deputatilor a fost elaborat sub conducerea Presedintelui Asambleei Consiliului European in 1960 - Fernand Dehousse, dar opozitia franceza face tot posibilul pentru a nu da curs acestui proces. Abia dupa venirea la putere a lui M.Giscard d'Estaing au inceput sa apara anumite schimbari, insa se opunea Marea Britanie cu un sir de pretentii. Sunt inaintate numeroase propuneri Consiliului de Ministri privind alegerile directe si universale, dar acestea primesc o continuare doar la summitul de la Haga. In comunicatul final al summitului se constata ca Consiliul va continua investigatiile in acest domeniu. Proiectul din 1960 urma sa fie adaptat noilor realitati. Abia summitul de la Paris din decembrie 1974 se ocupa in mod serios de aceasta initiativa, totusi elaborarea proiectului intampinand mari greutati: modul (procedura de a alege), repartizarea numarului locurilor, ponderea fiecarui stat in dependenta de numarul populatiei si alte probleme. Comunitatea se largise, iar situatia internationala luase alti vectori in evolutie.

Proiectul lui Patijn

La 14 ianuarie 1975 este prezentat un nou proiect de catre Patijn, declarat ca o necesitate a democratizarii societatii. Sosise timpul, cand luarea deciziilor sau controlul institutiilor comunitare depindea nu numai de guvernele statelor membre, ci si de vointa cetatenilor de rand. Pentru prima data urma, ca membrii unei institutii europene sa fie alesi prin sufragiu democratic, direct si universal. Deputatii urmau sa reprezinte in exclusivitate Europa, nu parlamentele nationale. In ceea ce privea procedura organizarii alegerilor, Patijn din start mentiona imposibilitatea instaurarii unui regim electoral uniform pentru toate statele membre, in schimb autorul inainta un ansamblu de cerinte, precum: sa fie democratice, sa asigure egalitatea, libertatea, universalitatea, sa fie secrete si directe. Orice deputat ales, indiferent de tara unde a candidat, urma sa apere interesele cetatenilor Comunitatii. In proiect erau prevazute si un sir de privilegii pentru deputatii europeni. Proiectul lui Patijn propunea o data concreta si pentru primele alegeri directe si universale a deputatilor pentru Parlamentul european in prima duminica a lunii mai din 1978, concomitent in toate statele membre. Summitul de la Paris confirma aceasta propunere. Una din problemele cele mai politizate ramane numarul parlamentarilor europeni. Criteriile de repartitie erau foarte contradictorii. Pe de o parte se cauta reprezentarea 'echilibrata' a cetatenilor Comunitatii, pe de alta parte se cauta reprezentarea 'echilibrata' a popoarelor Europei comunitare. Se cautau diferite modalitati pentru reprezentarea diferitor grupuri politice importante, se incerca de-a nu neglija interesele minoritatilor nationale, si totodata sa fie un numar real de parlamentari. Raportorul, luand in consideratie interesele statelor mici, propunea 355 locuri repartizate in felul urmator: 71 locuri pentru RFG, 67 - Marea Britanie, 66 - Italia, 65 -Franta, 27 - Olanda, 23 - Belgia, 17 - Danemarca, 13 - Irlanda, 6 - Luxembourgul.

Comisia politica propunea un numar de 550 locuri, favorizand prin repartitie tarile mari, M.Giscard d'Estaing inainteaza o varianta de compromis. O ultima varianta a fost acceptata de catre Consiliul European de la Bruxelles la 12 iulie 1976. Conform acesteia 410 locuri erau reprezentate de tarile membre in felul urmator: cate 81 locuri pentru fiecare din tarile mari, 25 - Olanda, 24 - Belgia, 16 - Danemarca, 15 - Irlanda, 6 - Luxembourgul. Extinderea duce la cresterea numarului de deputati in Parlamentul european, in dependenta de numarul populatiei.

Partide transnationale?

Tratatul de constituire a CECO nu presupunea formarea grupelor politice, cu atat mai mult, ca existau sase delegatii ale statelor membre. In cadrul sedintelor insa, deputatii s-au regrupat dupa interesele politice si ideologice, formand trei grupuri europene. La 1953 existau grupul socialist, grupul crestin-democrat si grupul liberal. Socialistii se aduna sub semnul internationalei socialiste, elaboreaza valoroase programe cu caracter european, editeaza un buletin propriu, raspandit prin reteaua partidelor socialiste din toate tarile Europei. Ei au fost totdeauna partizanii trecerii la sufragiu universal si direct. Crestin-democratii prezentau cea mai numeroasa grupa din Parlament, fiind concentrati in munca pe comitete, au relatiile bine puse la punct cu grupele analogice din alte institutii comunitare sau nationale si prin intermediul acestora stiau bine dispozitiile locale, puteau realiza multe lucruri anume prin intermediul tovarasilor de idei. Liberalii, spre deosebire de primii, erau privati de o larga sustinere extraparlamentara. Acestea isi construiesc activitatea pe principii foarte generale si putin structurate. Treptat apar si alte grupuri parlamentare bazate pe aceiasi ideologie si psihologie integrationista. Alegerile directe si universale provoaca aceste grupuri la actiuni mai hotarate. Sub conducerea premierului luxembourghez Gaston Thorn, apare o Federatie a partidelor liberale europene, care se cimenteaza in timpul reuniunii de la Stuttgart din mai 1976. Crestin-democratii instituie in 1976, la Bruxelles, Partidul Popular European, iar socialistii convoaca Partidul Muncitoresc European. Aceste reuniuni, desi bazate pe o ideologie comuna, intampina multe probleme legate de specificul national si de problemele interne din fiecare stat. In Parlamentul European din 1976 grupele parlamentare aratau in felul urmator: 30% locuri-gruparea socialista, 25% ocupau crestin-democratii, 11%-liberalii, 8,6%-conservatorii anglo-danezi, 7%-democratii europeni pentru progres. Altiero Spinelli presupunea atunci, ca vor apare noi forte socio-politice pe scena politica europeana. Actul Consiliului Comunitatilor din 20 septembrie 1976 fixa modalitatea alegerilor directe si universale, iar o decizie speciala recomanda guvernelor adoptarea acestui act si conformarea cu normele constitutionale respective. Actul a fost ratificat pe parcursul anilor 1977-1978, iar in 1979 sunt organizate primele alegeri directe si universale in Parlamentul European.

De la mitul 'Constituantei europene' spre noul parlamentarism

Observatorii ajung la concluzia, ca diversitatea sistemelor electorale nationale au transformat alegerile din Parlamentul European in alegeri ale delegatiilor nationale pentru Parlamentul European. In majoritatea cazurilor s-au votat listele de partid in circumscriptiile nationale, exceptie facand doar Marea Britanie, unde au fost alesi 78 din 81 de deputati in baza circumscriptiilor uninominale. Campaniile electorale au dovedit preponderenta temelor nationale, in detrimentul celor comunitare. Discutiile asupra integrarii s-au transformat in tentative de rezolvare a problemelor nationale. O problema in plus devine absenta progresiva a cetatenilor la urnele de vot pentru a-si alege reprezentantii in Parlamentul European. Cifrele ne vorbesc de la sine, daca in Franta la alegerile din 1979 au lipsit de la urne 38,8%, in 1984 - 42,7%, atunci in 1989 au absentat 50,1% dintre toti alegatorii francezi. Nici succesele inregistrate pe parcurs, nici interesul activ promovat de mass-media n-au ridicat responsabilitatea politica a cetatenilor Europei comunitare. Dupa alegeri o problema mai ramanea stabilirea locului de resedinta a Parlamentului (Strasbourg sau Bruxelles), care a fost rezolvata pe parcurs. Noua pozitie de forum politic international se impune odata cu autoritatea si functionalismul Parlamentului European.

Noul Parlament European

Parlamentul European este institutia compusa din reprezentantii popoarelor statelor reunite in Comunitati, definitie data in documentele institutive si nemodificata pana in prezent. Modificarile operate prin Tratatul de la Maastricht au tinut mai mult de competente. Ultimele au fost largite in asa mod, incat schimbarile sa apropie tot mai mult posibil deciziile parlamentare de cetateni. Au fost modificate pozitiile ce tineau de rolul Parlamentului in desemnarea Comisiei si in apararea intereselor cetatenilor Uniunii.

Componenta

Alegerile sunt organizate in aceiasi perioada de catre toate statele membre, iar procedura de alegere in fiecare tara difera in dependenta de legislatia nationala. Printre regulile comunitare referitoare la procedura de vot erau fixate: principiul votului unic, votarea concomitenta (timp de o saptamana), principiul direct si universal, principiul democratic etc. Parlamentul nu sustine nici o formatiune politica din punct de vedere financiar in timpul campaniilor electorale, iar numarul deputatilor nu este fix, acesta schimbandu-se odata cu extinderile. Deputatii Parlamentului European beneficiaza de un sir de privilegii si imunitati (Protocolul din 8 aprilie 1965 a Tratatului de la Bruxelles). Ei nu pot fi retinuti, urmariti, cercetati pentru opinii, iar pe teritoriul fiecaruia dintre statele membre mai beneficiaza de privilegiile acordate aici deputatilor nationali. Imunitatea deputatilor nu poate fi invocata decat in caz de flagrant delict si se infaptuieste retragerea imunitatii de catre Parlamentul European. Durata mandatului este de cinci ani si corespunde perioadei de legislatura a Parlamentului. Deputatii raman absolut independenti, nu pot fi supusi instructiunilor si nu pot primi vreun mandat imperativ.

Organizarea

Parlamentul adopta regulamentul sau interior cu o majoritate de voturi si tine sesiune anuala, incepand cu cea de-a doua zi de marti a lunii martie. In cazul cererii majoritatii deputatilor, a Consiliului sau a Comisiei, Parlamentul se convoaca in sesiune extraordinara. In perioada dintre sesiuni activeaza comisiile parlamentare, care pot fi permanente (in numar de douazeci) si temporare sau mixte cu reprezentanti a statelor asociate sau cu a celor candidate. In cadrul Parlamentului deputatii continua sa se regrupeze in baza principiilor ideologice, asa cum s-a facut incepand cu 1953. Numarul minim al deputatilor din grup poate fi de 26, daca deputatii apartin unei singure tari, de 21, daca grupul include deputati din doua tari, de 16, daca din trei si de 13, daca reprezinta patru tari comunitare. Deputatii nu sunt obligati sa se afilieze vreo unui grup parlamentar de aceea pot ramane neinscrisi.

Astazi este stimulata crearea partidelor politice la nivel european pentru a propaga integrarea europeana, pentru a contribui la formarea constiintei europene, la ridicarea gradului de 'civism' european.

Atributiile

Parlamentul European de la bun inceput isi revendica atributii tot mai largi in cadrul institutiilor comunitare. In anii '70 Parlamentului ii reuseste sa-si largeasca prerogativele bugetare. In conformitate cu prevederile Tratatului de la Luxembourg din 22 aprilie 1970, Parlamentul propune modificari la proiectul bugetului anual stabilit de Consiliu, iar in cazul cheltuielilor 'neobligatorii', Parlamentul dispune de ultimul cuvant. Tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975 ii permite Parlamentului sa respinga in bloc bugetul si sa permita sau nu Comisiei executia bugetului. Parlamentul isi mai intareste atributiile cu privire la participarea in cadrul procesului legislativ, intarindu-si prin aceasta si functiile de control. Actul Unic recunoaste dreptul de aviz cu privire la acordurile de aderare sau asociere. Tratatul de la Maastricht introduce asa numita 'codecizie', care se caracterizeaza prin acordarea unui drept de veto a Parlamentului si deschiderea, in caz de dezacord, a unui dialog direct intre Parlament si Consiliu in cadrul unui comitet de conciliere. Astazi Parlamentul European se implica tot mai activ in viata comunitara, devenind un intermediar eficient intre cetateni si institutiile comunitare. In acest mod, Tratatul de la Maastricht, fara a schimba structura institutionala devenita, modifica in mod semnificativ echilibrul institutional in favoarea Parlamentului European.