POLITICA DE SECURITATE NATIONALA

POLITICA DE SECURITATE NATIONALA

In interactiunile oamenilor, politica apare de fiecare data atunci cand exista o disputa privind rezultatele urmarite de doi sau mai multi actori interdependenti- indivizi sau agentii lor- prin prisma diferitelor lor interese, obiective si valori. Daca nu exista diferente sau conflicte, atunci nu exista nici politica.

La modul general, o politica publica reprezinta un set de decizii politice pentru punerea in practica a unor proiecte si programe sociale. Scopul final al unei politici publice este de a produce "bunuri publice", iar apararea nationala si securitatea sunt considerate bunuri publice reprezentative .

Dezvoltate in perioada Razboiului Rece, Studiile de Securitate

au fost in particular tributare conceptiilor realiste si neorealiste, dominante in epoca. Confruntarea dintre cele doua superputeri a influentat intreaga lume, iar o viziune anarhica si competitiva asupra sa era fireasca.

Securitatea este o forma speciala de politica- o specie a genului mai general al politicii. Toate aspectele legate de securitate sunt probleme politice, insa nu toate conflictele politice constituie aspecte de securitate, in cazul in care solutia unei dispute este obtinuta de partile implicate prin intelegere sau prin acord asupra unor reguli si principii impartasite ori institutii comune, prin care sa isi rezolve diferendele cu mijloace nonviolente. Intr-un astfel de acord, problema politica nu dispare, insa

potentiala ei dimensiune legata de securitate este marginalizata pana la stingere sau eliminare. Securitatea apare ca trasatura centrala a unei dispute politice atunci cand actorii ameninta sau utilizeaza forta pentru a obtine ceea ce doresc unii de la altii. Cu alte cuvinte, politica dobandeste un dublu aspect- de disputa si de problema de securitate - in momentul in care pierderea unor vieti omenesti sau pagube materiale devin sau chiar au devenit o posibilitate, din perspectiva unuia ori a mai multor actori implicati. Asemenea politicii, securitatea este un fenomen care continua sa fie creat de intentia sau actiunea umana. Evolutia sa ca problema poate coincide cu poitica atunci cand se ajunge la o situatie de "razboi pur".

O intelegere mai cuprinzatoare a securitatii evidentiaza numeroase situatii si perioade istorice in care actorii au ales strategii si au urmat politici pe termen lung cu scopul de a depasi sau a slabi stimulentele pentru folosirea fortei ca solutie la conflictele lor. Uniunea Europeana se afla intr-un process de construire a unei astfel de comunitati de state si a unor relatii personale, care trec dincolo de identitatile nationale .

Mentinerea unui sistem de piata global si buna lui administrare presupun in aceeasi masura exercitarea inteligenta si prudenta a fortei pentru a defini proprietatea in mod productiv, pentru a consolida contracte si a crea retele de siguranta, pe care pietele si initiativa privata nu le pot crea din lipsa de mijloace si de stimulente. Si invers, puterea materiala a statului de a impozita, a imprumuta si a expropria sau de a intervene in dispute privind contracte civile, in dezavantajul uneia sau alteia dintre parti, este tot o problema de securitate atunci cand apare posibilitatea folosirii sau limitarii puterii materiale a statului.

Importanta dezvoltarii si largirii societatii civile nationale si internationale pentru studiile de securitate este imensa. Impactul dimensiunilor economice si tehnologice ale unei tot mai vaste societati civile globale este suficient de clar. Comunicatiile instantanee si costurile tot mai scazute al mijloacelor de transport fac legatura intre oameni si state in timp real. Elementele noneconomice ale globalizarii, sociale, politice si creatoare de norme, sunt la fel de semnificative in modelarea si influentarea deciziilor luate de indivizi, grupuri si guverne de a face sau nu uz de forta in scopuri proprii. Democratizarea societatilor nationale in intreaga lume are un efect profund asupra studiilor de securitate. Actorii si fortele ce actioneaza intre societatile nationale si in interiorul lor evidentiaza un alt nivel-cheie al actiunii statului, precum si probleme de securitate critice, in care schimburile sociale presupun decizia de utilizare a fortei sau de rezistenta in fata sa.

Strategia de securitate nationala

Formularea strategiei de securitate nationala este o etapa-cheie a realizarii politicii de securitate nationala. Insa elaborarea strategiei de securitate nationala nu este o practica universala a politicilor publice. In comunitatea euroatlantica se vorbeste de seturi de strategii nationale, organizate la fiecare nivel strategic.

In ceea ce priveste practica securitatii, majoritatea contributiilor au pus in evidenta faptul ca societatea civila are un rol din ce in ce mai important. In procesul de formulare a strategiilor, desi relatiile civile si militare pot fi deseori tensionate, ele reprezinta o conditie normala a politicii birocratice in orice stat democratic in care functioneaza un mechanism de control democratic asupra militarilor si birocratilor din sistemul de securitate nationala. Din acest punct de vedere, liderii politici trebuie sa fie constienti ca rolul lor este de a stabili obiective strategice clare si de a aloca resurse pentru realizarea lor. In acelasi timp, liderii militari trebuie sa propuna strategii si sa pregateasca toate capabilitatile pentru realizarea acelor obiective.

Chiar daca nu exista o teorie universala a strategiei, practica a impus utilizarea unor teorii de rang mediu, utile in formularea strategica de securitate nationala, dar si a unor seturi de "bune practici", ca mijloc pentru alocarea rationala a resurselor, in vederea indeplinirii obiectivelor politicii de securitate nationala. O strategie nationala, ca document strategic, trebuie sa fie flexibila, adaptabila la mediul de securitate, complexa si coerenta. Triada obiective - concepte - resurse este general aplicabila tuturor strategiilor, la toate nivelurile.

Formularea viziunii strategice

Intr-o democratie, elita politica, detinatoarea puterii prin delegare din partea poporului este cea care propune viziunea strategica (cum va arata tara peste un numar de ani). Formularea viziunii strategice este o etapa de baza a politicii de securitate nationala. La modul ideal, in procesul politicilor publice, elita politica si birocratia definesc "securitatea nationala", construiesc alternative, selecteaza obiectivele necesare si recomanda strategii. In realitate, mai ales in timpul unor crize, obiectivele si deciziile se stabilesc incremental si la diverse niveluri de catre grupuri restranse de persoane. Oamenii politici sunt cei care definesc amenintarile si obiectivele, construiesc coalitii si asigura resurse militarilor, in timp ce militarii conduc operatiunile si construiesc forta necesara pentru a indeplini ordinele politicienilor. Intr-o societate democratica, locul de intalnire a vointei politice cu vointa militarilor este in cadrul procesului de formulare a politicii de securitate nationala. Acesta este un process care poate provoca tensiuni, dezbateri sau neintelegeri intre liderii politici si cei militari.

Intr-o democratie liberala, politica de securitate este transparenta si amplu dezbatuta, iar judecarea unei politici de securitate se face de catre electorat, in timp ce viabilitatea unei strategii poate fi supusa atat scrutinului politicienilor, cat si scrutinului public.

Unul dintre criteriile fundamentale post-hoc de analiza a succesului unei politici de securitate este acela de a castiga razboaiele. Pe timp de pace, criteriul de baza este acela de estimare a modului de indeplinire a obiectivelor strategice, pe baza unor costuri rezonabile, definite de catre populatie.

Politica de securitate a Romaniei

Ca practica, elaborarea strategiei de securitate nationala in Romania a evoluat de la delegarea dreptului de elaborare a proiectului catre institutii, precum Ministerul Apararii Nationale, catre o larga consultare a societatii civile, in 2006. La nivelul MApN, obiectivele de securitate sunt transpuse in politica de aparare, prin intermediul planificarii strategice. Pentru interoperabilitatea cu NATO, au fost adoptate doua legi successive privind planificarea apararii nationale, in 2000 si 2004, prin care se pune in practica un nou sistem de planificare - programare - bugetare - evaluare (PPBES). In centrul acestui sistem sta o conceptie integrate de planificare si administrare multianuala a resurselor financiare, materiale si umane. Adoptarea hotararii CSAT de infiintare a comunitatii nationale de informatii, in 2005, a fost un alt moment prin care s-a incercat introducerea mecanismelor de planificare strategica intrunita, la nivelul serviciilor de informatii. Cu toate acestea, monitorizarea si evaluarea indeplinirii obiectivelor strategice reprezinta punctele slabe ale politicii de securitate nationala din Romania. Rapoartele anuale nu pot inlocui un proces analitic precum cel din SUA.

Daca in decursul ultimilor zece ani politica de securitate a Romaniei a fost mai degraba una reactiva, defensive, centrata pe contracararea diferitelor amenintari si riscuri de securitate, odata cu SSN 2006 (Strategia de Securitate Nationala) se produce o noua schimbare de orientare - indreptata mai degraba catre o politica aservita, ofensiva chiar, bazata pe preintampinarea si prevenirea amenintarilor si riscurilor de securitate: "securitatea fiecarei tari, precum si a comunitatii internationale in ansamblu, depinde nu atat de capacitatea de reactie si adaptare, cat mai ales de capacitatea de anticipare si de actiune proactiva" . Pentru prima data dupa 1878, Romania nu mai era amenintata la nivelul fundamental al supravietuirii. In vederea realizarii acestui scop, capabilitatile de intelligence sunt absolute necesare, ceea ce determina imperativ necesitatea constituirii la nivel intern a Comunitatii de Informatii. Platforma de inspiratie liberala revine cu tarie si fundamenteaza doctrina: "Noua strategie de securitate reprezinta un demers major in aceasta directie si este focalizata, ca finalitate cruciala, spre garantarea securitatii individului, a vietii sale si a familiei" . Cu toate acestea, desi in aparenta restrange aria de referenti ai securitatii, in realitate, noua strategie de securitate o largeste pentru a include atat individual, comunitatile, statul, cat si institutiile si organizatiile din care statul roman face parte. Altfel spus, premisele realiste ale strategiei din 2006 le sunt adaugate presupozitii constructiviste vizand referentialul securitizarii.

Principalele interese de securitate sunt identificate ca fiind: "integrarea deplina in Uniunea Europeana si asumarea responsabila a calitatii de membru al Aliantei Nord-Atlantice ; mentinerea integritatii, unitatii, suveranitatii, independentei si indivizibilitatii statului roman ; dezvoltarea unei economii de piata competitive, dinamice si performante ; modernizarea radicala a sistemului de educatie si valorificarea eficienta a potentialului uman, stiintific si tehnologic ; cresterea bunastarii cetatenilor, a nivelului de trai si de sanatate a populatiei ; afirmarea si protejarea culturii, identitatii nationale si vietii spirituale, in contextual participarii active la constructia identitatii europene" . Precum se poate vedea, logica liberala a securitatii cade din nou in subsidiar, din acest punct de vedere strategia din 2006 fiind la fel de regresiva ca cea din 2001. Globalizarea este considerate ca fiind fenomenul cu impactul cel mai mare asupra sistemului international si a parametrilor acestuia. Acestea sunt in mare masura elementele de continuitate cu politicile de securitate nationala anterioare alaturi de reafirmarea rolului Romaniei de factor de stabilitate si promovare a valorilor si principiilor democratiei, a pacii si securitatii in subsistemul relatiilor internationale din care face parte, dar si la nivel international.

Elementul central in aceasta versiune din 2006 intervine sub forma unei echilibrari a importantei strategice a bratelor securitatii nationale identificate ca fiind : staturul de membru al NATO si UE, parteneriatul strategic cu SUA, reforma sistemului militar roman (pentru a satisface standardele de interoperabilitate si eficienta prevazute de NATO si UE). Amenintarile de tip clasic revin in prim-plan mai degraba sub forma necesitatii consolidarii frontierelor estice si nordice (mai ales in perspectiva in care acestea vor fi si granitele institutiilor mai sus mentionate). Pentru prima oara de la caderea regimurilor comuniste, se stabileste ca parametru important de politica externa si de securitate o relatie privilegiata (diferita insa de un parteneriat strategic) cu Republica Moldova, in asistarea si sprijinirea acesteia in drumul spre democratizare sis pre o viitoare integrare in structurile europene si nord-atlantice.

Principalele amenintari la adresa securitatii nationale sunt identificate ca fiind de natura non-conventionala : terorismul international, proliferarea armelor de distrugere in masa, conflictele regionale, criminalitatea transnationala organizata, obstacolele in calea bunei guvernari si dezastrele naturale si amenintarile de mediu. In vederea adresarii acestor amenintari se aplica intru totul principiile securitatii colective - indeosebi indivizibilitatea securitatii actorilor angajati in structurile europene si nord-atlantice. Importanta crescanda a Marii Negre solicita din partea Romaniei un angajament profund si serios in vederea dezvoltarii unei viziuni integrate asupra securitatii cooperarii in acest spatiu.

Resursele implicate in contracararea acestor amenintari sunt considerate a se incadra in doua mari categorii: vointa politica si capacitatile militare.

In concluzie, si prezenta Strategie de Securitate Nationala 2006 perpetueaza unele dintre viciile strategiilor anterioare, avand insa meritul de a fi una mult mai indrazneata si cu siguranta mai ofensiva decat oricare dintre precedentele versiuni. Ea subliniaza faptul ca intr-o lume a amenintarilor asimetrice si a riscurilor de securitate dintre cele mai diverse, strategia de securitate nationala nu mai poate sa se concentreze pe instrumentul militar in contracararea unor amenintari conventionale, ci ca este necesara reformarea profunda a acestuia in conditiile interoperabilitatii si eficientei necesare NATO, pentru a fi adaptat contracararii cu maxima eficienta a noilor amenintari de securitate. Cu toate acestea, strategia esueaza in a identifica si delimita resursele necesare si adecvate unui astfel de efort conjugat.

Mai mult, trebuie subliniat faptul ca pentru intaia oara este schitata, la nivel minimal, structura institutionala care participa la implementarea acestei strategii, ceea ce va conferi un impact, dar si o substanta veridica acestui document lipsit pana in prezent de o considerare atenta si riguroasa din partea sistemului institutional politic romanesc. Doctrina se bazeaza semnificativ si pe apararea si proiectarea sau diseminarea valorilor transnationale liberale, democratice, capitaliste si integrative promovate de partenerii si institutiile de care se leaga. In aceasta perspectiva strategia si mecanismele ei de implementare trebuie gandite coordonat si integrat atat la nivel intern, cat si la nivel international. Astfel, politica externa si de securitate a Romaniei trebuie sa se sincronizeze cu cele ale statelor sale partenere sau aliate. Odata cu intrarea sub umbrela de securitate a NATO, Romania nu mai poate implementa o politica centrata exclusiv pe interesele sale nationale, datorita cerintelor de interdependenta si interoperabilitate crescute, dar si datorita principiului indivizibilitatii securitatii, care, in contextual globalizarii, conduce la o stergere treptata a granitei intre interesele si capabilitatile nationale si cele ale comunitatii internationale de securitate, intre politica interna, in general, si cea externa. Schimbarile sistemului international insa, rapida trecere spre un multipolarism neechilibrat, ar putea produce reasezari in sistemele de alianta, ar putea reaseza raporturile de forta de pe continent si din subsistemul de relatii internationale ale Romaniei. Schimbarea proxima a structurii de putere a sistemului international poate reordona prioritatile de securitate ale Romaniei intr-un sens realist sau o vor putea face sa adere la proiectul Europei federaliste.

In mod evident, raman multe de facut pentru a ne imbogati cunostintele privind securitatea si modul in care sa ne folosim de ele pentru a crea reguli sociale, norme, principii, institutii si organizatii care sa atenueze temporar - daca nu sa resolve - dilemele securitatii adanc inradacinate in conditia umana, ce se multipica si se complica sin cauza aparitiei unei societati mondiale pentru prima data in evolutia unei specii inarmate si tot pentru prima data avand cunostintele si mijloacele necesare pentru a se autodistruge.