POLITICA EUROPEANA DE SECURITATE SI APARARE
1. POLITICA EUROPEANA DE SECURITATE SI APARARE, STRUCTURA INSTITUTIONALA
A. Procesul decizional in domeniul PESA
Aceasta componenta a lucrarii abordeaza componenta si structura acelor institutii ale Uniunii Europene care joaca un rol central in procesul implementarii Politicii Europene de Securitate si Aparare (PESA).
La Consiliul European de la Köln, Germania, din iunie 1999, sefii de state si de guverne ale statelor membre UE au decis dezvoltarea Politicii Europene de Securitate si Aparare in scopul asigurarii Uniunii Europene a mijloacelor necesare pentru realizarea unei politici comune cu adevarat eficiente in domeniul apararii si securitatii, precum si capacitatea de a lua si implementa decizii pentru managementul crizelor si prevenirea conflictelor, in conformitate cu misiunile Petersberg stabilite in cadrul Tratatului Uniunii Europene. Sefii de state si de guverne au cazut de acord asupra unui set de institutii care sa asigure controlul politic si directionarea strategica asupra operatiilor tip Petersberg derulate sub comanda Uniunii. In cadrul reuniunii imediat urmatoare a Consiliului European, din decembrie acelasi an (1999), de la Helsinki, precum si de-a lungul mai multor intruniri care au urmat, Consiliul European a definit rolul institutiilor de securitate si zona lor de responsabilitate. A fost atunci stabilit ca aceste institutii sa fie organizate astfel incat sa furnizeze statelor membre un proces eficient de luare a deciziilor in cazul aparitiei unei crize, cu o capacitate, cel putin partiala, de realizare a unor evaluari a situatiei de securitate pe baza informatiilor din teren, si cu o procedura de planificare operationala si strategica. Cadrul institutional al PESA merita atentie, deoarece ofera setul de instrumente prin care statele membre UE construiesc consensul referitor la modul in care vor fi utilizate capacitatile militare si civile.
Relevanta dimensiunii institutionale
Este important sa se inteleaga de ce Uniunea Europeana a construit propriile institutiile de securitate in interiorul structurii comunitare existente si cum aceasta noua arhitectura participa la realizarea Politicii Europene de Securitate si Aparare. Pot fi construite patru argumente principale pentru intelegerea rolului dimensiunii institutionale a PESA.
Un prim argument este reprezentat de dezvoltarea istorica a institutiilor de securitate europene, in timp ce celelalte trei argumente fac apel la importanta generala a cadrului institutional pentru procesul de integrare europeana.
Pentru o lunga perioada de timp, unica institutie europeana in domeniul securitatii, Uniunea Europei Occidentale (UEO), a fost subminata de lipsa de consens asupra rolului si atributiilor sale. In timpul razboiului rece si in anii '90 ai secolului trecut, principala institutie ce avea in grija securitatea europeana a fost NATO; UEO a ramas sa joace un rol colateral, iau Uniunea Europeana s-a focalizat in principal pe aspectele civile, soft, nemilitare ale securitatii. Cand sefii de state si de guverne ale statelor membre UE au decis sa confere Europei o reala dimensiune de securitate si aparare, acestia au trebuit sa asigure, in acelasi timp, mecanisme eficiente de luare a deciziilor in domeniul securitatii.
Constituirea de institutii a reprezentat intotdeauna un element important al procesului de aprofundare a integrarii europene. Aceste institutii sunt rezultatul procedurilor comune de elaborare a reglementarilor europene, valabile la nivel comunitar. Prin constituirea unui aranjament institutional pentru PESA, statele membre sunt mult mai bine echipate pentru a dezvolta o abordare si o viziune comuna asupra aspectelor de securitate ale Uniunii Europene, si sa raspunda la crize care afecteaza securitatea europeana si nu numai. Institutiile PESA contribuie, de asemenea, la aprofundarea integrarii europene si la dezvoltarea unei culturi de securitate la nivel comunitar, trasatura in prezent inexistenta.
Alegerea Uniunii Europene ca instrument pentru consolidarea securitatii si apararii regionale permite participarea celor 27 de state europene la aceasta constructie, pe picior de egalitate din punct de vedere ala angajamentului si responsabilitatilor. Uniunea Europeana include, dupa cum se stie, si un numar de tari care nu sunt parte a NATO, fiind, deci, neutre. Gama larga de mecanisme detinute de UE in domeniul luarii deciziilor permite luarea in considerare a intereselor si obiectivelor de securitate a tuturor membrelor. Mai mult, chiar si dupa ultimele doua valuri de extindere, UE considera PESA ca fiind un proiect deschis si permite participarea la activitati pe dimensiunea de aparare si s statelor candidate, precum si a tarilor NATO non-UE, care contribuie, de exemplu, la misiuni derulate sub comanda Uniunii Europene.
Dupa ultimele doua runde de extindere, factorul institutional a castigat in importanta, avand in vedere dificultatea ajungerii la consens la un numar de 27 de state membre, pentru a garanta o actiune comuna in situatia unui conflict.
Uniunea Europei Occidentale, creata in 1954, a furnizat cadrul institutional pentru apararea colectiva a statelor membre (articolul V din Tratatul de la Bruxelles modificat). La reuniunea la nivel inalt a Comunitatii Europene de la Maastricht din 1991, s-a decis ca UEO sa devina parte integranta a dezvoltarii Uniunii Europene si va actiona ca bratul inarmat al acesteia, mentinandu-si, in acelasi timp, autonomia. In 1992, Consiliul de Ministri ai UEO au decis, la Petersberg, definirea unui nou rol operational al structurii, declarand capacitatea organizatiei de a disloca unitati pentru misiuni umanitare si de salvare, pentru misiuni de mentinere a pacii si misiuni de lupta in contextul managementului crizelor, inclusiv impunerea pacii. Aceste misiuni, numite Petersberg, au fost incluse in Tratatul de la Amsterdam, care a fost semnat in 1997 si a intrat in vigoare la 1 mai 1999. Tratatul de la Amsterdam a confirmat, de asemenea, statutul UEO de parte integranta a Uniunii Europene si furnizoare de capacitati de aparare pentru UE (articolul 17 din Tratat). Prin urmare, calitatea de membru in cele doua organizatii, precum si intrunirile acestora au fost din ce in ce mai mult aliniate. Cu toate acestea, date fiind metodele de lucru diferite ale organizatiilor, precum si reticenta unora dintre marile puteri militare europene de a conferi o vizibilitate mai mare UEO, unica institutie europeana care a fost de la inceput constituita exclusiv pentru a asigura apararea Uniunii, a jucat un rol periferic in implicarea UE in ultimele crize care au necesitat interventie militara si/sau civila.
B Structura procesului decizional al Uniunii Europene in domeniul PESA
Procesul decizional ce sta la baza dezvoltarii Politicii Europene de Securitate si Aparare este de tip interguvernamental. Reprezentantii statelor membre, natiunile detinand rolul central in elaborarea liniirlor directoare in domeniul securitatii si apararii, se reunesc si iau decizii care directioneaza ulterior politica Uniunii in domeniu. Reuniunile au loc la cel mai inalt nivel (Consiliile Europene)[1], la nivelul ministrilor de externe (Consiliul Afaceri Generale si Relatii Externe), la nivelul reprezentantilor nationali cu rang de ambasadori (Comitetul Reprezentatilor Permanenti), reprezentanti nationali militari (sefii statelor majore, in Comitetul Militar). Deasemenea, pe langa aceste reuniuni, functioneaza un intreg aparat de experti nationali ce lucreaza in reprezentantele nationale la Bruxelles. La procesul decizional poate participa, in functie de situatie, si Comisia Europeana[2], in timp ce Parlamentul European are un rol consultativ (vezi Figura nr.2).
Rolul Consiliului European, in conformitate cu prevederile Tratatului UE, este de a elabora coordonatele generale pe care se construieste, ulterior, actiunea PESA. Mai departe, Consiliul de Ministri este responsabil de implementarea acestor coordonate generale, recomandand inaltilor reprezentanti nationali, strategii comune, pe care ulterior le pun in aplicare[3].
Figura nr.1: procesul decizional in domeniul PESA[4]
La nivelul Consiliului de Ministri, care intruneste reprezentantii nationali cu rang de ministri, problematica PESA este gestionata de catre Consiliului Afaceri Generale si Relatii Externe (CAGRE) [5]. CAGRE se reuneste la nivelul ministrilor de externe, de regula, lunar, dar si de cate ori este nevoie. La aceste reuniuni participa nu numai reprezentantii nationali, ci si Secretarul General si delegati din partea Comisiei.
CAGRE se intalneste in formate diferire, in functe de problematica dezbatuta. Ministrii apararii intalnesc in format CAGRE de doua patru ori pe an (in timp ce la NATO reuniunile a nivel de ministri sunt in numar de trei, doua informale si una formala). Din cele doua reuniuni semestriale, organiuate de fiecare presedintie a Consiliului in parte, prima este informala si este organizata la jumatatea presedintiei, iar a doua este formala (implica luarea unor decizii care orienteaza dezvoltarea PESA) si are loc la sfarsitul acesteia. Reuniunile sunt prezidate de ministrul de externe al statului care detine Presedintia Consiliului UE. Reprezentantii permanenti ai statelor membre constituie COREPER (Comitetul Reprezentantilor Permanenti) si au un rol foarte important in pregatirea reuniunilor la nivel de ministri[6], de aceea lucrand in doua comisii diferite, COREPER I si COREPER II. Politica europeana de securitate si aparare este gestionata de reprezentantii nationali in COREPER II.
Ca procedura, Consiliul European este principala structura care stabileste directiile politice care au rezultat in urma reuniunilor periodice la cel mai inalt nivel. Ulterior, Consiliul Uniunii Europene, cu sprijinul Secretariatului General si, eventual, al Comisiei Europene, cooperaeaza in vederea implementarii acestor decizii prin elaborarea de politici specifice. In cadrul Consililui, Comitetul Politic si de Securitate joaca rolul principal in acest proces.
Comitetul Politic si de Securitate nu actioneaza in vid de informatii si recomandari. Din contra, acesta se sprijina pe contributia mai multor structuri, precum: Comitetul Militar, Comitetul pentru Aspectele Civile din Managementul Crizelor, daca este cazul Comisia Europene, precum si diverse structuri administrative si de sprijin care functioneaza in Secretariatul Geenral al Consiliului. Beneficiind de aceste elemente, reprezentantii nationali din Consiliul Politic si Militar (reprezentanti cu rang de ambasadori), noteaza si avizeaza propunerile pentru Comitetul Reprezentantilor Permanenti, care negociaza pentru armonizarea diverselor aspecte asupra carora nu s-a obtinut consensul. Sefii de stat si de guverne aproba, in final, documentul, in cadrul reuniunilor Consiliului European, dupa obtinerea acordului ministrilor de externe reuniti in Consiliul UE.
C. Structura institutionala in domeniul PESA
Secretarul General / Inalt Reprezentat pentru PESC
Secretarului General al Consiliului UE are, incepand cu Tratatul de la Amsterdam si rolul de Inalt Reprezentant pentru PESC (SG/IR pentru PESC) [7]. Dupa Summit-ul franco-britanic de la St. Malo, odata ce s-a trecut la integrarea PESA in pilonul II al Politicii Externe si de Securitate Comuna, detinatorul acestei functii a primit atributii si pe linia securitatii si apararii. Acest post este ocupat in prezent de Javier Solana, care a fost ministru de externe al Spaniei si secretar general al NATO.
Pentru a se putea indeplini aceste atributii si responsabilitati, a fost constituita o structura speciala, o Unitate Politica de Planificare si Avertizare Timpurie. In conformitate cu Tratatul de la Amsterdam[8], aceasta unitate politica are ca responsabilitati analizarea, alaturi de monitorizare, a principalelor evolutii care fac obiectul Politicii Externe si de Securitate Comuna, analiza intereselor Uniunii in domeniul politicii externe si de securitate, in eventualitatea aparitiei unor situatii cu potential conflictual, realizarea avertizarii timpurii si redactarea, la cerere a diverse analize, propuneri de politici si proiecte strategice.
Dupa jumatatea deceniului noua din secolul trevut, odata cu dezvoltarea PESA, sefii de state si de guverne ai statelor membre au decis infiintarea a noi institutii si structuri care sa fie capabile sa furnizeze Consiliului Uniunii Europene toata documentatia si toate analizele necesare luarii de decizii rapide in domeniul PESA. Astfel, au fost infiintate structuri precum Comitetul Politic si de Securitate (Political and Security Committee - PSC), Comitetul Militar (European Union Military Committee - EUMC) si Statul Major Militar (European Union Military Staff - EUMS), in ianuarie 2001[9].
Comitetul Politic si de Securitate (PSC)
Principalul rol este ocupat, in procesul de elaborare a masurilor din domeniul PESA, de Comitetul Politic si de Securitate (PSC). Situat, in procesul de luare a deciziilor, la nivelul politico-strategic, Comitetul Politic si de Securitate are un rol central in gestionarea raspunsului Uniunii Europene in gestionarea crizelor[10]. Pentru indeplinirea rolului de principala structura de conturare a deciziilor, PSC evalueaza periodic mediul international de securitate, in functie de care elaboreaza politici si gestioneaza aplicarea lor si, nu in ultimul rand, elaboreaza linii directoare pentru dezvoltarea capacitatilor militare. In cazul in care apare posibilitatea izbucnirii unui conflict sau unei crize, Comitetul politic si de Securitate elaboreaza diversele optiuni posibile pentru actiune, in vederea deciziei Consiliului UE.
Referitor la relatiile cu altre structuri si institutii ale PESA, PSC a dezvoltat o relatie speciala cu Reprezentantul Special/Inaltul Reprezentant pentru PESC. Aceasta relatie este evidenstiata si de faptul ca Inaltul Reprezentant poate prezida, in functie de discutii, sedintele Comitetului Politic si Securitate. O alta relatie apropiata a PSC este cea cu Comitetul Militar, de la care primeste recomandari si solutii militare, PSC-ul elaborand propunerile politico-strategice. La fel ca Inaltul Reprezentant al PESC, presedintele Comitetului Militar poate participa, ocazional, la sedfintele PSC. Comisia Europeana este din ce in ce mai implicata in lucrarile si activitatea PSC, incepand cu 2005, participand la reuniunile acestui Comitet.
Cu privire la activitatea PSC in domeniu interventiei cu capacitati civile, Comitetul Politic si de Securitate este sprijinit de Comitetul pentru Aspectele Civile din Managementul Crizelor (CIVCOM), caruia ii transmite orientari politice. CIVCOM are ca principala responsabilitate elaborarea de propuneri, recomandari si solutii cu privire la aspectele civile implicate de gestionarea crizelor de catre Uniunea Europeana. CIVCOM constituie echivalentul civil al Comitetului Militar, iar la reuniunile sale participa reprezentanti nationali ce isi desfasoara activitatea in cadrul Reprezentantelor Permanente de la Bruxelles[11].
Reveniand la activitatea PSC, din punctul de vedere al reprezenarii si organizarii activitatii acestui Comitet, statele membre UE, participante la PESA, sunt reprezentate la nivel de ambasadori, cu cate un reprezentant. In afara de intalnirile la nivelul reprezentantilor statelor membre, sunt organizate reuniuni si cu reprezentanti ai nstatelor ne-membre (sau terte), cum ar fi reuniunea troicii (fosta, actuala si viitoare presedintie a Consiliului UE) cu Rusia si reuniuni ale PSC cu NATO (prin Consiliul Nord-Atlantic). La reuniunile PSC participa reprezentanti ai serviciului juridic din cadrul Secretariatului General al Consiliului, reprezentanti ai Comisiei Europene. Totodata, au fost formalizate si reuniuni Troica PSC cu reprezentati la nivel ambasadorial ai statelor terte (de exemplu Troica PSC - Rusia), precum si reuniuni PSC-Consiliul Nord Atlantic (structura similara de la nivelul NATO). Reuniunile PSC au loc de doua ori pe saptamana si sunt sprijinite de Grupul Politico-Militar (Political-Military Group - PMG). Acesta este constituit din experti ai statelor membre care activeaza in cadrul Reprezentantelor Permanente.
Comitetul Militar al UE (EUMC)
Comitetul Militar este cea mai importanta structura militara la nivelul UE. Ca si in cazul Comitetului Militar al NATO, acesta este compus din sefii apararii (sefii statelor majore) statelor membre[12]. Presedintele Comitetului Miloitar al UE este un general. Acesta este numit de Consiliul Uniunii Europene pentru un mandat de trei ani.
In prezent, aceasta pozitie este detinuta de Comitetul Militar
generalul francez Henri Bentégeat.
Rolul principal al Comitetului Militar este de a asigura consiliere si de a oferi recomandari pentru Comitetul Politic si de Securitate, in situatia in care apare nevoia derularii unei operatii multinationale de gestionare a crizelor si de elaborare a conceptului de management al crizei (numai aspectele militare). Un alt atribut asigurat de Comitetul Militar este de a elabora obiectivele Uniunii Europene in ceea ce priveste capacitatile militare necesare a fi dezvoltate, in functie de cerintele PSC-ului.
In relatia cu structurile subordonate, EUMC asigura orientarile generale in domeniul militare pentru expertii Statului Major Militar al Uniunii Europene, structura administrativa care sprijina activitatea EUMC. Referitla la cooperarea cu NATO, intre EUMC si Comitetul Militar al Aliantei Nord-Atlantice exista si functioneaza o serie de reglementari sub forma aranjamentelor de cooperare.
Pentru gestionarea dezvoltarii capacitatilor militare necesare la nivelul Uniunii Europene, a fost creata o structura de lucru, Grupul de Lucru pentru Obiectivul Global (HTF), care sprijina activitatea EUMC si care este incadrata cu experti proveniti din partea statelor membre si din Statul Major al Uniunii Europene.
Statul Major Militar al UE (EUMS)
Aceasta structuca, care are ca principal obiectiv sprijinirea activitatii EUMC-ului, este parte componenta si isi desfasoara activitatea in cadrul Secretariatului General al Consiliului UE. El este constituit de reprezentanti militari ai statelor membre, care secondeaza activitatea depusa de expertii militari ai UE[13]. Din punctul de vedere al responsabilitatilor, EUMS are ca princpale obiective asigurarea avertizarii timpurii, realizarea de evaluari ale situatiilor mediului de securitate si planificarea strategica, ce trebuie realizata pentru toata gama de misiuni militare ale UE, cu sau fara sprijinul capacitatilor NATO. Mai exact, se au in vedere misiunile UE de mentinere a pacii, misiuni de management al crizelor ce implica forte combatante, precum si misiunile de dezarmare si reconstruire a sectorului de securitate. Structura EUMS este prezentata in Figura nr. 3.
Din punctul de vedere al conducerii, directorul general al EUMS are un mandat de 3 ani. In prezent, aceasta functie este ocupata de reprezentantul Marii Britanii, general-locotenent A.D.Leakey[14].
Pe langa structurile de mai sus, PESA, ca si problematica, este manageriata, la nivelul Secretariatului General, de Directia Generala pentru Relatii Externe (DG E) - a se vedea Figura nr.4.
Figura nr. 2: Structurile PESA la nivelul Secretariatului General al Consiliului UE
Structura procesului decizional pentru operatii de management al crizelor
Tratatul Uniunii Europene se refera la "managementul situatiilor de criza", inclusiv sub aspectul operatiilor ce vor fi derulate de catre Uniunea Europeana. Tot TUE stabileste si rolul Consiliului Uniunii si al PSC pe aceasta dimensiune.
In situatia aparitiei unei crize, si in cazul in care Comitetul Politic si de Securitate decide, UE are doua alternative de a lansa o operatie pentru managementul crizei, fie prin utilizarea propriilor resurse, fir cu recurs la capacitatile si resursele NATO Concordia si Althea sunt exemple de misiuni derulate cu recurs la capacitatile si resursele NATO, in timp ce Artemis si EUFOR, in R.D. Congo, sunt exemple de misiuni militare autonome ale UE.
Figura nr.3: relatia dintre structurile strategice ale UE (PESA) si NATO in procesul de derulare a unei operatii UE (cu recurs la NATO sau autonoma)[15]
Daca se decide lansarea unei operatii cu utilizarea resurselor si capacitatilor NATO, Acordurile "Berlin Plus" asigura parametrii de cooperare. Din acest punct de vedere, incheierea, in 2003, a acordurilor "Berlin Plus", a pus bazele cooperarii structurate intre UE si NATO. Acordurile "Berlin Plus" au la baza un numar de patru principii: 1. Uniunea Europeana are accesul garantat la capacitatile de planificare ale Aliantei Nord-atlantice; 2. resursele si capacitatile solicitate sunt disponibile; 3. UE are permanent acces la structurile de comanda ale NATO de pe continentul european; 4. schimbul de informatii este gestionat prin intermediul unor acorduri incheiate intre cele doua organizatii.
Figura nr. 4: mecanismul de consultare pentru o operatie UE cu recurs la capacitatile NATO[16]
Procesul de realizare a consultarilor cu structurile de decizie ale NATO, pentru asigurarea accesului UE la mijloacele si capacitatile Aliantei Nord-Atlantice, in cazul unei operatii conduse de Uniunea Europeana in conformitate cu acordurile "Berlin+ ", parcurge etapele prezentate in figura nr.6[17]. In situatia in care se decide ca este necesara inteventia autonoma a UE pentru gestionarea crizelor, PSC gestioneaza situatia si elaboreaza optiunile care pot reprezenta raspunsul Uniunii. Procesul de planificare este compus din trei etape principale: elaborarea conceptului ce sta la baza managementului crizei (conceptul de management al crizei), dezvoltarea optiunilor strategico-militare si realizarea planificarii operationale, militare, concrete.
In procesul de elaborare a Conceptului de Management al Crizei, Comitetul Politic si de Securitate este actorul central, prezentand in acest document principalele obiective politice si militare ale misiunii ce se intentioneaza sa fie lansata. Detaliile militare sunt incluse in urma consilierii si recomandarilor Comitetului Militar, sprijinit de Statul Major Militar. In situatia in care este vorba de o operatie mixta (civil-militara) sau civila, recomandarile sunt oferite de Comitetul pentru Aspectele Civile din Managementul Crizelor. Dupa finalizarea de catre PSC a conceptului de management al crizei, acesta este aprobat de Consiliul UE, urmand ca optiunile strategica-militare sa fie definite de Comitetul Militar. Acesta transmite optiunile militare PSC, impreuna cu o serie de recomandari. In urma propriei evaluari, PSC propune un proiect de decizie spre aprobare Consiliului.
PSC solicita Comitetului Militar elaborarea deciziei de planificare militara a operatiei. Ulterior, comandantul operatiei schiteaza conceptul operatiei (CONOPS) si planul operational (OPLAN), care sunt evaluate la nivelul EUMC si COPS si inaintate COREPER. In general, avizul COREPER este urmat de decizia favorabila a Consiliului UE.
Ofertele formale de pachete de forte se fac de catre statele membre, pe baze voluntare, in cadrul unei Conferinte de Generare a Fortei, la care pot participa si propune oferte si tarile terte interesate. In Anexa nr. 4 se poate observa o schema a procesului de planificare strategica militara pentru o operatie autonoma a Uniunii Europene.
2. . CAPACITATILE MILITARE ALE UE DE MANAGEMENT AL CRIZELOR
A. Cadrul general
Asigurarea capacitatilor militare a fost o problema care s-a aflat in centrul Politicii Europene de Securitate si Aparare inca din primele momente ale lansarii acesteia, dupa Summit-ul franco-britanic din 1998, de la Saint-Malo. Perioada urmatoare a fost marcata de eforturi pentru asigurarea Uniunii cu capacitatile necesare astfel incat sa poata raspunde in mod rapid si eficient riscurilor si amenintarilor la adresa securitatii Europei.
Prima etapa in abordarea problematicii dezvoltarii
capacitatilor de aparare a vizat remedierea deficientelor
cantitative. "Obiectivul Global" de la Helsinki (Helsinki Headline Goal - HHG
sau HG 2003) a definit, in acest sens, nevoile europene in domeniu, fixand
si termenele pana la care obiectivele identificate sa fie
atinse[18]. La
In iunie 2000, Consiliul European a aprobat un obiectiv civil care prevedea ca, pana in anul 2003, statele membre sa fie capabile sa mobilizeze pana la 5000 de ofiteri de politie pentru misiuni internationale, 200 de judecatori, procurori si alti experti civili. 1000 din cei 5000 de ofiteri de politie ar trebui sa fie dislocabili in maximum 30 de zile[20].
A doua etapa in dezvoltarea capacitatilor de aparare ale Uniunii a constat in trecerea de la abordarea cantitativa la cea calitativa. Strategia de Securitate a UE a furnizat elementele de orientare pentru generarea capacitatilor domeniul securitatii si apararii, liderii europenei adoptand un nou Obiectiv Global cu termen 2010 (HG 2010), pentru capacitatile militare, si un Obiectivul Civil cu termen 2008 (Civilian Headline Goal 2008)[21].
In paralel, in baza deciziei Consiliului din noiembrie 2001, a fost lansat Planul European de Actiune in domeniul Capabilitatilor (ECAP), proces demarat cu scopul explicit de a solutiona deficientele identificate in domeniul capacitatilor de aparare. Echipele de experti constituite in acest sens (19 initial, 14 in faza a doua) se intruneau independent, fiecare grup era coordonat de o "natiune cadru", iar activitatea tuturor grupurilor a fost coordonata de Grupul de lucru pentru Obiectivul Global in domeniul capacitatilor, sprijinit de Statul Major Militar al UE. Progresele in remedierea deficientelor erau inregistrate si raportate semestrial Consiliului UE, conform "Mecanismului privind Dezvoltarea Capacitatilor"[22], adoptat de Consiliul UE in februarie 2003.
"Mecanismul privind Dezvoltarea Capacitatilor" are la baza principiul autonomiei decizionale a Uniunii si al naturii voluntare a contributiilor statelor membre. Consiliul European defineste obiectivele politice ale Uniunii in domeniul dezvoltarii capacitatilor militare, iar ministrii apararii joaca un rol central in procesul dezvoltarii acestora. Comitetul Militar (EUMC) elaboreaza Catalogul de Cerinte, avizat de Comitetul Politic si de Securitate (PSC) si, mai departe, la nivelul Consiliului UE. Catalogul de Cerinte defineste scenariile ilustrative si ipotezele de planificare strategica, care sa conduca la identificarea capacitatilor militare necesare actiunii UE. Statele membre angajeaza voluntar forte si capacitati militare pentru Catalogul de Forte al Uniunii Europene. Aceste oferte sunt comparate cu solicitarile din Catalogul de Cerinte si este elaborat Catalogul de Progrese care prezinta o evaluare structurata a deficitelor identificate, in termeni calitativi si cantitativi. De asemenea, la finalul fiecarei presedintii, se elaboreaza Raportul Unic privind Progresele, care prezinta progresele inregistrate in perioada de referinta (6 luni).
Elaborarea acestor documente urmeaza acelasi parcurs: componentele militare sunt elaborate de Comitetul Militar, transmise Comitetului Politic si de Securitate, care le inainteaza mai departe, insotite de recomandarile proprii, Consiliului UE si in final sefilor de stat si de guvern, la nivelul Consiliului European (vezi Figura nr.7).
Figura nr.5: Mecanismul de dezvoltare a capacitatilor militare in cadrul Uniunii Europene[23]
III.2 Conceptul Grupurilor de Lupta ale UE
Propunerea trilaterala facuta de Franta, Marea Britanie si Germania, de constituire a Grupurilor Tactice de Lupta ca si capacitate de reactie rapida a Uniunii Europene, contine propuneri specifice pentru misiunile, gradul de dislocare si sustinere al fortelor in teatru si pentru angajamentele de comanda si control pentru un grup tactic de lupta al UE (EU BG). Astfel, propunerea facuta de unele dintre statele membre in ceea ce priveste "Conceptul grupurilor de lupta", ca o contributie importanta in procesul de obtinere a unui raspuns rapid in cadrul UE si care a fost aprobata de catre Consiliul de Afaceri Externe si Relatii Internationale (GAERC) la data de 22 martie 2004, constituie punctul de plecare pentru conceptul EU BG.[24] In aceeasi luna, Comitetul Militar UE a solicitat Statului Major Militar UE sa dezvolte conceptul EU BG.
Cateva saptamani mai tarziu, pe 6 aprilie 2004, un sprijin important pentru dezvoltarea Conceptului Grupului de Lupta a fost acordat in cadrul sedintei informale a ministrilor apararii. La aceasta reuniune, ministri apararii au aprobat infiintarea unui numar de grupuri de lupta, pana in anul 2007. La intalnirea Consiliului de Afaceri Externe si Relatii Internationale ce a avut loc la data de 17 mai 2004, reprezentantii au aprobat Obiectivul Global 2010, in care grupurile de lupta ar putea juca rolul de "element cheie".[25] Pe 17-18 iunie 2004, Consiliul European a aprobat Obiectivul Global 2010, dand un nou impuls viitoarelor Grupuri de Lupta ale UE (EU BGs). Conceptul EU BG a fost aprobat de catre Comitetul Militar UE in data de 14 iunie 2004. In cele din urma, la Conferinta de Angajare a Capabilitatilor Militare din noiembrie 2004, statele membre UE si-au luat de infiintare a EU BGs. In concluzie, la aceasta conferinta a fost aprobata infiintarea a 13 grupuri de lupta UE si capabilitatile asociate.
Evenimentele cheie ce au determinat dezvoltarea unui Concept EU BG
Eveniment
Data
Semnificatie
Consiliul European de la
decembrie 1999
Mentionarea initiala a elementelor de raspuns rapid
Summit-ul franco-britanic
februarie 2003
Stabilirea cerintei de anuntare cu 5 zile inaintea dislocarii
Operatiunea Artemis
iunie 2003
Prima operatie autonoma militara a UE de raspuns rapid
Summit-ul franco-britanic
noiembrie 2004
Cererea pentru pachetele de forte de nivel BG
Propunerea Marii Britanii, Frantei si Germaniei
februarie 2004
Introducerea Conceptului EU BG
GAERC
martie 2004
Acceptarea propunerii Conceptului EU BG la nivelul Uniunii Europene
GAERC
mai 2004
Aprobarea Conceptului EU BG
EUMC
iunie 2004
Acordul privind Conceptul EU BG
Consiliul European
iunie 2004
Aprobarea Obiectivului Global 2010
Conferinta de Angajare a Capabilitatilor Militare
noiembrie 2004
Angajamentul initial privind EU BG
Ce sunt grupurile de lupta EU BG?
Un grup tactic de lupta este compus din 7500 de persoane.[26] Cu numeroase aeronave la dispozitie, acesta are o capacitate semnificativa de proiectie a fortei. Concret, un EU BG este eficient din punct de vedere militar, credibil, are o capacitate de dislocare rapida, are un pachet de forte bine stabilit, capabil sa sustina singur operatiile, sau doar sa sustina faza initiala a unui operatii complexe.[27] Aceasta definitie, care apare frecvent in documentele oficiale UE, ne arata ca grupurile de lupta reprezinta cel mai mic pachet de forte capabil sa sustina singur o operatiune, avand inclusiv abilitatea de a contribui in cadrul unei forte initiale de actiune.
In ceea ce priveste luarea deciziei, UE urmareste sa poata actiona in termen de 5 zile de la aprobarea de catre Consiliu a conceptului de management al crizei. In ceea ce priveste capacitatea de dislocare, telul este de a dispune de forte ce pot implementa obiectivele misiunii in teren intr-un termen de 10 zile dupa ce UE a luat decizia sa lanseze operatia. Pentru a permite dislocarea intr-un termen atat de scurt, un pachet EU BG ar trebui tinut la nivelul gata de lupta (readiness) de 5-10 zile.[28]
Un EU BG poate fi constituit de un singur stat membru UE sau
de o natiune cadru cu sprijinul altor tari colaboratoare. De
exemplu, Grupul de Lupta Nordic (NBG), care este in asteptare timp de
6 luni incepand cu ianuarie 2008, include contributiile Norvegiei, care nu
este
Statele Membre sunt invitate sa includa in grupurile lor de lupta tarile membre NATO care nu sunt in Uniunea Euroepana si alte tari care candideaza pentru integrarea in UE. Statele membre sunt invitate sa aiba in vedere includerea in grupurile lor de lupta si a altor potentiali parteneri.[29]
In ianuarie 2005, EU BGs au atins Capabilitatea Operationala Initiala (Initial Operational Capability - IOC). In timpul acestei perioade, care a durat pana in decembrie 2006, cel putin un grup de lupta era in asteptare pentru o perioada de 6 luni inainte de a fi inlocuit. In prima jumatate a anului 2005, atat Marea Britanie cat si Franta au colaborat in cadrul unui grup de lupta, iar in a doua jumatate a anului, Italia a constituit un grup de lupta.
La 1 ianuarie 2007 a fost indeplinita Capabilitatea Operationala Totala (Final Operational Capability - FOC). Incepand din acel moment, obiectivul UE a fost de a avea capacitatea de a intreprinde operatiuni de raspuns rapid cu doua grupuri de lupta independente, cu abilitatea de a lansa operatiuni aproape simultan.[30] Primele doua grupuri din cadrul FOC sunt compuse din Germania, Olanda si Finlanda, iar Franta si Belgia reprezinta urmatoarea structura de forte. (Tabelul nr.2).
Tabelul nr.2:
Programul de standby al grupurilor de lupta UE
Perioada
Punctul de contact BG
Alti colaboratori
Preidentificat OHQ
2007
Ian - Iun
Franta
Belgia
Olanda, Finlanda
Jul - Dec
Italia
Roma
Grecia
Larissa (Grecia)
2008
Ian - Iun
Suedia
Finlanda,
Londra
Spania
TBD
Jul - Dec
Franta, Belgia, Luxemburg, Spania
Marea Britanie
--
Londra
NOTE: Participarea Irlandei in NBG este probabila dar nu este inca oficiala. Vezi articolul lui Conor Lally "Fortele terestre se vor include in primul lor EU BG in 2008" Irish Times, 27 decembrie 2006.
Compunerea fortei
Tipologia de constituire a unui Grup Tactic de Lupta are la baza forte de dimensiuni reduse, dar credibile din punct de vedere al eficientei militare. Este rapid dislocabil, capabil de actiuni independente sau ca forta de prim impact in faza initiala a unei operatii militare extinse. Are dimensiunea unui batalion, consolidat cu elemente de sprijin de lupta si unitati logistice, precum si capacitatile necesare de transport aerian si naval. Are la baza principiul multinationalitatii. Poate fi constituit atat pe principiul "natiune cadru", cat si ca o coalitie multinationala de state membre, dar cu respectarea conditiilor de interoperabilitate si eficienta militara. De asemenea, pot participa state in curs de aderare, candidate sau state terte. Un Grup Tactic de Lupta trebuie sa fie asociat, in prealabil, cu un comandament al fortei si un comandament operational. Trebuie sa fie capabil sa se autosustina in teatru pentru 30 de zile, cu extensie pana la 120 de zile.
EU BGs angajate de catre statele membre UE au o compunere generica de aproximativ 1500 de militari. Acestea se bazeaza pe un pachet de forte la nivel batalion de arme mixte cu un sprijin de lupta si un sprijin logistic de lupta adecvat. Tot pachetul EU BG poate include o serie de elemente operationale si logistice si astfel se va depasi numarul de 1500 de persoane.
Un EU BG standard poate include un comandament, trei companii de infanterie si personal de sprijin corespunzator. Tipurile specifice de unitati pot include infanterie mecanizata, unitati de sprijin de lupta (de exemplu unitatea de sprijin de foc) si elemente de sprijin logistic (ex: centru medical). Combinatia intre aceste trei categorii diferite de personal permit unui EU BG sa actioneze independent si sa-si asume diferite misiuni. Cu toate acestea, ar trebui remarcat ca structura EU BG depinde de tarile participante atat din punct de vedere al personalului cat si al echipamentului. Avand in vedere ca nu exista o structura standard a grupului de lupta, tarile participante au libertatea de alegere in ceea ce priveste compunerea si caracteristicile sale. Figura nr.8 prezinta o schema a unui EU BG.
In principiu, Grupurile Tactice de Lupta au o configuratie similara, chiar daca exista particularitati. Structura unui Grup de Lupta se bazeaza pe un batalion de infanterie mecanizata, compus din trei sau patru companii, un comandament al fortei (Force Headquarters) si o subunitate logistica. Batalionului ii sunt atasate diferite subunitati specializate (geniu, aparare antiaeriana, cercetare) capabile sa ofere sprijin de lupta in caz de nevoie, dar si unitati de sprijin logistic (medical, mentenanta, transport). Procesele de operationalizare, certificare si instruire sunt responsabilitate nationala, dar se deruleaza in baza standardelor si criteriilor formulate de Uniunea Europeana (similare cu cele ale NATO).
Figura nr.6: Structura clasica a unui Grup Tactic de Lupta
Nota: Comandamentele operatiunilor nu fac parte din pachetul EU BG. Tipurile specifice de sprijin de lupta, sprijin logistic de lupta si componentele operationale / strategice vor depinde de caracteristicile operatiunii.
Sursa: Adaptare dupa Ron Hamelink: "Conceptul Grupurilor de Lupta: Un pachet de forte multinationale", Statul Major Militar al UE, Primavara/Vara 2006, pag 13
Din perspectiva procesului decizional, nivelul de ambitie al UE vizeaza adoptarea deciziei privind lansarea unei operatii in termen de 5 zile, forta urmand sa fie dislocata in teatrul de operatii in maxim 10 zile de la aprobarea de catre Consiliu a conceptului misiunii (vezi Figura nr.9).
Actiunea UE necesara
Figura nr.7: procesul de dislocare a EU BG[31]
Comitetul Politic si de Securitate joaca un rol cheie in procesul decizional privind lansarea unei misiuni UE cu recurs la Grupurile Tactice de Lupta. Spre deosebire de procedura decizionala in cazul unei operatiuni clasic de management al crizelor, viteza este criteriul central pentru o astfel de misiune. In acest sens, procesul de planificare este simplificat, documente de planificare operationala fiind initiate chiar inainte de decizia Consiliului de demarare a operatiei.
Capacitatea de a disloca rapid forte pentru a
raspunde unei crize, in special in contextul obiectivului atingerii
capacitatii operationale depline pentru Grupurile de Lupta
in 2007, este una din problemele cheie in domeniul dezvoltarii
capacitatilor militare ale UE. Problema transportului strategic a
fost abordata la nivelul Planul European de Actiune in Domeniul
Capacitatilor (ECAP), in cadrul grupurilor de proiect coordonate de
De la angajamentul initial al EU BG, facut la Conferinta de Angajare a Capabilitatilor Militare in noiembrie 2004, contributiile sunt anuntate de doua ori pe an in cadrul Conferintei de Coordonare a EU BG. Prima conferinta a fost organizata in mai 2005 si de obicei sunt organizate in lunile mai si noiembrie ale fiecarui an. Pe timpul Conferintei de Coordonare a EU BG, statele membre UE prezinta structura potentialelor contributii si cand acestea pot fi considerate cu statut de standby. La capabilitatea operationala totala (FOC) sunt oferte de EU BG cu perspective ce trec de anul 2010. Conferintele de Coordonare a EU BG au o planificare facuta pe urmatorii 5 ani cu detalii elaborate in functie de apropierea perioadei de standby (anexa nr.3).
Tarile membre UE ce au constituit un EU BG sunt responsabile pentru generarea de forte pentru intregul grup de lupta, incluzand elementele strategice si operationale. Acest proces de generare este un proces multinational fiind facut impreuna cu ceilalti parteneri din grupul de lupta, fara a se tine cont daca sunt sau nu sunt state membre UE. Comandamentul Operatiunii nu face parte din acest pachet.
Misiuni
Misiunile carora Grupurile de Lupta trebuie sa le raspunda - cele de tip Petersberg, plus cele din Strategia de Securitate Europeana si Obiectivul Global 2010 - acopera 5 scenarii: 1. asistenta umanitara; 2. evacuare; 3. prevenirea conflictelor; 4. stabilizare si reconstructie (include consiliere militara pentru tari terte si reforma sectorului de securitate); separarea partilor prin forta - misiuni de lupta de inalta intensitate (tabelul nr.3).[32].
Tabelul nr.3: Misiunile si sarcinile PESA
Misiunile de tip Petersberg
Obiectivele din Strategia Europeana de Securitate
Obiectivele umanitare si de salvare
Operatiunile de dezarmare
Mentinerea pacii
Sprijinul tarilor din lumea a III-a in combaterea terorismului
Obiectivele fortelor luptatoare in ceea ce priveste managementul crizei, inclusiv mentinerea pacii
Operatiunile de Reforma in Sectorul de Securitate (SSR) ca parte a unui proiect mai larg de constituire institutionala
Dupa cum se observa in tabelul nr.2, scopul misiunilor PESA este vast. In concordanta cu planificatorii, grupurile de lupta sunt utile in intreaga gama a acestor obiective. Cu toate acestea, datorita marimii relativ mici, potentialul lor este cel mai bine pus in valoare in cadrul unor sarcini limitate ca durata si intensitate. In concordanta cu cerintele subliniate in Propunerea Trilaterala, EU BGs sunt mentinute in teatru pentru 30 de zile, cu posibilitatea de extindere a acestei perioade pana la 120 de zile daca este contingentul este asigurat logistic corespunzator.
Incepand cu 1 ianuarie 2007, UE are capacitatea operationala deplina pe aceasta dimensiune, care implica posibilitatea derularii simultane a doua operatii militare utilizand Grupurile de lupta, pe toata gama celor 5 scenarii. In acest sens, a fost conceput un mecanism prin care 2 astfel de structuri sa se afle, in permanenta, in stand-by pentru o perioada de 6 luni. Din perspectiva procesului de generare a pachetelor de forte, sunt organizate conferinte semestriale de coordonare, in cadrul carora se realizeaza planificarea ofertelor pe un orizont de 5 ani.
Ghidarea suplimentara in ceea ce priveste tipul misiunii la care poate participa un EU BG poate fi derivata din 5 scenarii principale folosite pentru Catalogul de Cerinte 200 Scenariile si exemplele de misiuni posibile sunt enumerate in tabelul nr.4. Scenariile se bazeaza pe Obiectivele Strategiei de Securitate Europene si cele de la Petersberg, chiar daca sunt mai specifice.
Tabelul nr.4: scenariile militare
Scenariu
Misiuni potentiale
Separarea partilor prin forta
Zonele cheie de securitate
Prevenirea conflictului
Dislocarea preventiva
Stabilizare, reconstructie si instruire militara
Punct initial de intrare
Operatiuni de evacuare intr-un mediu ostil
Evacuare non combatanta
Asistenta pentru operatiunile umanitare
Livrarea ajutoarelor umanitare
Nota: Scenariile nu sunt facute conform capabilitatilor unui EU BG. Scopul lor este de a acoperi intreaga gama a Obiectivului Global.
Sursa: Scenariile apar in urma "Dezvoltarii Capabilitatilor Militare Europene: Catalogul de Forte 2006 al Secretariatului Consiliului UE: Noiembrie 2006. Disponibil la: https://consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/MilitaryCapabilitiesFC06backgroundNov06_en.pdf
Un alt mod de a aprecia potentialele misiuni ale EU BG este de a avea in vedere in ce situatii ar putea fi acestea angajate. Sunt identificate cel putin 3 categorii:
· Operatiunile punte: Un EU BG poate fi dislocat intr-o operatiune UE si angajat ca o forta in sprijinul trupelor care sunt deja in teatrul de operatiuni. Exemple de obiective specifice ar putea fi intarirea trupelor existente sau preluarea responsabilitatii pentru o anumita regiune geografica, in timp ce restul trupelor din teren se regrupeaza. In ambele cazuri, EU BG-ul este angajat pe o perioada limitata. Daca este angajat in sprijinul fortelor deja existente in teatru, EU BG ramane sub controlul strategic si politic al UE.[33] Folosirea unui EU BG in cadrul operatiunilor punte poate fi exemplificata prin sprijinul acordat de catre UE fortelor MONUC ale UN in timpul Operatiunii Artemis.
· Operatii de raspuns rapid in cazul intrarii initiale - Data fiind capabilitatea de raspuns rapid un EU BG poate fi angajat ca o forta de intrare initiala, premergator unei forte mai puternice.
· Operatiile independente - pentru operatiuni la scara mica ce necesita raspuns rapid.
Aceste scenarii nu sunt exclusive. Este posibil ca o misiune a unui EU BG sa includa caracteristici din diferite categorii.
Nu exista limite in ceea ce priveste locul, in afara Europei, unde poate fi angajat un EU BG. Cu toate acestea, ca baza de planificare se vorbeste adesea de existenta unei raze de dislocare de 6.000 de km de Bruxelles.[34] Trebuie mentionat ca aceasta zona de 6.000 de km a fost expusa in Declaratia Touquet din 2003. Declaratia se concentreaza asupra actiunilor de pe continentul african - o sugestie care a fost lansata in declaratiile ulterioare - intareste notiunea ca acesti 6.000 de km de planificare reprezinta distanta aproximativa dintre Bruxelles si regiunea Marilor Lacuri in Africa.
B. Agentia Europeana de Aparare
Agentia Europeana de Aparare (EDA - European Defence Agency) a fost infiintata prin decizia Consiliului UE din 12 iulie 2004 in scopul sprijinirii statelor membre in eforturilor lor de imbunatatire a capacitatile europene de aparare destinate managementului crizelor, in cadrul Politicii Europene de Securitate si Aparare. Agentia a devenita pe deplin operationala de la 1 ianuarie 2005[35]. Activitatea Agentiei se bazeaza pe o abordare conceptuala integrata, orientata de nevoile si cerintele de capacitati militare, conform ambitiilor politice reflectate in Politica Europeana de Securitate si Aparare. EDA a dezvoltat mecanisme de lucru pe principiul sinergiei eforturilor, care angajeaza toti actorii relevanti in procesele conduse de EDA. Astfel, in proiectele si initiativele EDA sunt implicate guvernele tarilor membre participante la EDA (in principal ministerele apararii), structurile militare ale Consiliului UE (EUMC si EUMS - in procesele de dezvoltare a capacitatilor militare), alte institutii comunitare precum Comisia Europeana si Parlamentul European (legislatia comunitara privind achizitiile publice pentru aparare, programul cadru de cercetare privind securitatea, proiecte privind capacitatile cu dubla utilizare - civila si militara), actori externi (NATO, industria europeana de aparare, organizatii europene de profil, medii academice si de cercetare)[36].
Fiecare din cei trei ani de existenta a EDA a fost marcat de realizari majore in cadrul acesteia, cu profunde implicatii la nivel european. In anul 2005 a fost pregatit si adoptat de catre ministrii apararii din tarile membre Regimul interguvernamental, voluntar si fara implicatii juridice, pentru incurajarea competitiei pe piata europeana a echipamentelor de aparare, reglementat prin Codul de Conduita privind achizitiile transfrontaliere pentru aparare. Intrat in vigoare la 1 iulie 2006, in varianta initiala a ofertelor guvernamentale de contracte pentru industria de aparare, Regimul a avut succes in ceea ce priveste angajarea guvernelor in aceasta initiativa. In martie 2007, Regimul a fost completat cu un nou buletin electronic destinat ofertelor prim contractorilor din industria de aparare pentru subcontractorii industriali din lantul de furnizare, care vine sa sustina IMM-urile din industria de aparare europeana. Exista insa o reticenta in accesarea si acordarea contractelor de achizitii pe baze transfrontaliere, determinata, intre altele, de lipsa unor reglementari juridice europene in domeniul securitatii furnizarii si informatiilor, transferurilor intracomunitare de echipamente si servicii pentru aparare, dar si de faptul ca statele membre se prevaleaza de prevederile Art. 296 din Tratatul de Constituire a Comunitatii Europene, care excepteaza piata produselor de aparare de la regulile competitiei[37].
Prioritatea anului 2006 pentru EDA a constituit-o elaborarea Viziunii pe termen lung (Long Term Vision 2025 /LTV 2025) privind nevoile europene de capacitati operationale si industriale de aparare, in colaborare cu Institutul de Studii de Securitate al UE si Comitetul Militar si Statul Major Militar al Uniunii Europene.
Anul 2007 a insemnat lansarea si dezvoltarea unor procese si initiative europene strategice sub egida EDA. Astfel, la 1 ianuarie 2007, a fost lansat procesul de elaborare a Planului de dezoltare a capacitatilor (Capability Development Plan/CDP), cu multiple implicatii asupra celorlalte proiecte majore ale EDA: strategia privind Baza europeana industriala si tehnologica a apararii, strategia europeana privind R&T din aparare, standardizarea si dezvoltarea cooperarii in domeniul armamentelor. Totodata, in cadrul EDA se desfasoara un amplu proces de imbunatatire a generarii proiectelor comune in domeniul R&T.
In perspectiva, se are in vedere finalizarea in iulie 2008 a unui prim proiect integrat al CDP, bazat pe rezultatele obtinute pe cele patru domenii de lucru (o lista de prioritati privind deficitele de capacitati militare rezultate din procesul HG 2010, directii de dezvoltare a capacitatilor bazate pe LTV si alte studii, oportunitati de colaborare in cadrul programelor din domeniul apararii furnizate de statele membre pentru baza de date din cadrul EDA, lectii desprinse din experienta curenta a UE pentru viitoarele capacitati militare). Un alt proiect major finantat din bugetul operational al EDA pe 2008, se bazeaza pe cooperarea inter-piloni (Comisia Europeana) si un studiu de fezabilitate al EDA, vizeaza realizarea tehnologiilor din aparare care sa permita inserarea UAV in traficul aerian european. Totodata, vor fi dezvoltate si implementate strategiile europene privind baza industriala si tehnologica a apararii, R&T din aparare, cooperarea in domeniul armamentelor. De asemenea, se va analiza impactul pe care intrarea in vigoare a Tratatului de Reforma a UE, semnat in decembrie 2007, cu ocazia Consiliului European de la Lisabona, il va avea asupra functionarii Agentiei Europene de Aparare.
3.. CAPACITATILE CIVILE DE MANAGEMENT AL CRIZELOR ALE UE
A. Managementul crizelor de catre UE cu ajutorul mijloacelor civile
Statele membre UE au confirmat in mai multe randuri ca o abordare mai coerenta si mai integrata asupra managementului crizei este absolut necesara. De exemplu, Strategia de Securitate Europeana (ESS), adoptata la Consiliul European in decembrie 2003, indica explicit ca este necesara o mai mare coerenta pentru imbunatatirea eficacitatii in gestionarea crizelor. Principala provocare in acest sens o constituie utilizarea laolalta a mai multor instrumente si capacitati create in diferite perioade de timp, in cadrul unor structuri institutionale diferite si din motive absolut diferite. O mai mare coerenta necesita asadar complementaritatea in utilizarea instrumentelor UE (civile si militare) precum si o mai buna coordonare intre institutiile UE[38] .
Un alt exemplu il constituie Obiectivul Global 2008 pe probleme civile, adoptat la un an dupa ESS, prin care se mentioneaza ca: "o utilizare coerenta a instrumentelor comunitare si a PESA este deosebit de importanta pentru imbunatatirea calitativa a capacitatii de actiune UE". Clarifica aria de acoperire a activitatilor UE, stipuland ca: "dezvoltarea dimensiunii civile face parte din abordarea globala a UE in utilizarea mijloacelor civile si militare, pentru un raspuns eficient in cadrul intregului spectru de sarcini de gestionare a crizelor, cum sunt prevenirea conflictelor, mentinerea pacii si sarcinile fortelor combatante implicate in managementul crizelor, printre aceste sarcini aflandu-se si mentinerea pacii si operatiile de stabilizare post -conflict"[39].
Structura actuala a Uniunii Europene, bazata pe cei trei piloni comunitari, nu reprezinta o arhitectura optima pentru o abordare coerenta si integrata a prevenirii conflictelor si managementului crizei, si asta deoarece in momentul in care avem de-a face cu o situatie de criza, domenii precum: ajutor, asistenta, financiar, politic, masuri militare, care sunt direct implicate, se pot afla in responsabilitatea unor piloni diferiti. Tratatul Constitutional intentiona sa asigure un cadru institutional pentru aceasta "incoerenta structurala", aducand laolalta sub umbrela Actiunii Externe a Uniunii, domenii legate de managementul crizei precum: Politica Comuna de Securitate si Aparare (Common Foreign and Security Policy - CFSP), Politica Comerciala Comuna, cooperarea cu tarile din lumea a treia, ajutorul umanitar, acordurile internationale, relatiile cu organizatiile internationale[40]. In acest nou cadru, Ministrul Afacerilor Externe al Uniunii ar fi asigurat coordonarea diferitelor aspecte ale managementului crizelor si unitatea comenzii.
Cu toate acestea, procesul de ratificare a tratatului a fost suspendat, iar perspectiva pentru consolidarea oficiala a instrumentelor, impartite actualmente intre primul si al doilea pilon a fost si ea suspendata pe o perioada nedeterminata. Dupa respingerea prin referendum a Constitutiei, de catre Franta si Olanda, a existat o serie de speculatii conform carora s-ar lua unele decizii de catre Consiliul European de repozitionare a unor relatii externe, in cadrul tratatelor existente deja[41]. Cu toate acestea, confirmarea in septembrie 2005 a faptului ca unul din cele mai importante proiecte- Directia de Actiuni Externe a Uniunii- nu va intra in vigoare atata timp cat nu exista o Constitutie UE, indica faptul ca este putin probabil ca orice modificari institutionale la nivelul executarii actiunilor externe de catre UE sa aiba loc in lipsa unui nou tratat[42].
Deoarece viitorul Tratatului instituind o Constitutie pentru Europa este nesigur, studiul dedicat managementului crizelor cu ajutorul mijloacelor civile ale UE trebuie plasat in cadrul tratatelor existente deja, incercand sa vedem cum si daca se poate atinge un nivel mai ridicat de coerenta si integrare a abordarii CCM (Civilian Crisis Management- managementului crizelor cu ajutorul mijloacelor civile) in cadrul Uniunii. Impedimentele de natura juridica/ institutionala, financiara si administrativa nu pot fi depasite in lipsa unor modificari ale TEU sau in lipsa unor acorduri inter-institutionale.
Cu toate acestea, conform tratatului actual, Consiliul si Comisia impart responsabilitatea de a asigura consistenta activitatilor externe ale UE, per ansamblu, in contextul relatiilor sale externe, in mediul de securitate, economic si politic actual; Consiliul si Comisia trebuie sa coopereze in acest sens[43]. Aceasta ofera baza legala pentru imbunatatirea coerentei intre diferite componente necesare eficientizarii actiunilor UE si indeplinirea obiectivelor strategice. In al doilea rand, angajamentele politice ale UE, precum Programul pentru Prevenirea Conflictelor Violente si Obiectivul Global 2008 pe probleme civile sunt indeajuns de solide pentru sprijinirea imbunatatirii cooperarii celor doua institutii la nivel de lucru si pentru stabilirea unei viziuni comune mai integrate, cat priveste crearea conditiilor de pace durabila .
Dezvoltarea capacitatilor civile reprezinta o componenta la fel de importanta pentru PESA ca si cea militara. Consiliul European de la Feira, din iunie 2000, a stabilit patru domenii prioritare de actiune in domeniul gestionarii managementului crizelor civile. Uniunea urma sa actioneze in directia consolidarii capacitatilor civile in domeniul politie (pentru a permite UE sa deruleze intreaga gama de misiuni civile), stat de drept (in scopul consolidarii sistemelor judiciare), administrare civila (pentru a sprijini autoritatile locale in perioade de criza in domeniile administrativ, social, infrastructura), protectie civila (sprijin rapid in cazul unor dezastre in contextul unor conflicte politice).
Incepand din ianuarie 2003, cand a fost lansata prima
operatie PESA- misiunea de politie din
Cu toate ca progresul operational confirma
capacitatea de actiune a UE si potentialul sau ca factor de
securitate, prima misiune PESA din
In acest context, acest capitol examineaza abordarea UE a managementului crizelor prin mijloace civile (EU CCM), asa cum este acesta stabilit in PESA. Capitolul incepe cu clarificarea diferitelor sensuri ale CCM de la nivel UE, dar se concentreaza apoi pe capacitatile operationale civile UE, specificate de PESA si le analizeaza ca instrumente UE de management ale crizelor.
Capitolul de fata prezinta eficacitatea acestor instrumente nu numai in sens operational dar si in contextul mai larg al angajamentului UE la proiectarea stabilitatii si la impunerea pacii in afara granitelor, tinand cont si de faptul ca procesul de construire a capacitatilor UE nu e inca desavarsit. Managementul civil al crizelor in cadrul PESA este un proces care a demarat in 1999 si continua inca in prezent, conform Obiectivului Global 2008 pe probleme civile (Civilian Headline Goal 2008). In consecinta, evaluarea nivelului de dezvoltare la aceasta etapa va ajuta la o mai buna integrare a instrumentelor civile in ansamblul global al procesului de management al crizelor de catre Uniunea Europeana.
Contributiile voluntare ale statelor membre in cadrul conferintelor de angajament ulterioare au fost superioare numeric obiectivelor fixate, problema constand in dificultatea anticiparii disponibilitatii acestor capacitati in eventualitatea utilizarii acestora. In contextul adoptarii Strategiei Europene de Securitate, acestor domenii prioritare li s-au adaugat misiunile de monitorizare si sprijinirea activitatii reprezentantilor speciali ai UE (prin contributii ale statelor membre de experti in domeniile drepturilor omului, consiliere politica, reforma sectorului de securitate, mediere, controlul frontierelor, dezarmament, demobilizare si reintegrare, politici de media).
Consiliul European din iunie 2004 a adoptat un plan de actiune in domeniul managementului crizelor civile care vizeaza constituirea unor echipe multifunctionale rapid dislocabile, imbunatatirea interoperabilitatii, a procedurilor privind sustinerea tehnica a unei operatii (aspectele financiare, achizitiile), precum si dezvoltarea unui nou obiectiv global in domeniul civil.
Pe baza evolutiilor anterioare in domeniul dezvoltarii capacitatilor civile ale Uniunii, Consiliul European din decembrie 2004 a aprobat Obiectivul Global Civil 2008. Conform Obiectivului Global Civil 2008, Uniunea trebuia sa fie capabila sa lanseze simultan misiuni de managementul crizelor civile la diferite grade de angajare, rapid dislocabile (30 de zile), posibil pentru perioade lungi de timp. Operatiunile civile pot fi lansate autonom, comun sau in stransa cooperare/coordonare cu o operatiune militara a UE. Celula Civil-Militara are un rol important in acest sens. Implementarea Obiectivului Global Civil 2008 este supervizata de Comitetul Politic si de Securitate, sprijinit de CIVCOM (Comitetul pentru aspectele Civile in domeniul Managementului Crizelor)[46].
In cursul anului 2006 au fost operationalizate Echipele de Raspuns la Crize, ca parte a dezvoltarii capacitatii operationale in domeniul managementului crizelor civile ale UE. Acestea sunt constituite din experti civili in diferite domenii (achizitii, logistica, sisteme de comunicatii), care participa in misiuni de prospectare si evaluare a situatiei din teren inainte de lansarea operatiunii propriu-zise si pentru fazele initiale ale operatiilor (aprox. 100 experti). Echipele de Raspuns Rapid au fost dislocate in misiunea EUPOL Afganistan, dar si in sprijinul misiunii EUPM din Bosnia-Hertegovina.
La nivelul UE a fost adoptat pe 19 noiembrie 2007 Obiectivul Global 2010. Prin noul Obiectiv Global 2010 se doreste asigurarea sinergiei in utilizarea capacitatilor militare si civile, avand la baza procesul de planificare a capacitatilor civile PESA agreat de Consiliu.
B. Sensul si procesul managementui crizelor prin mijloace civile la nivelul UE
Desi expresia "Civilian Crisis Management" (CCM)- managementul crizelor prin mijloace civile a fost utilizata incepand cu 1999 in mai multe documente oficiale UE, sensul sau nu a fost clar definit la nivel UE si inca se pare ca CCM inseamna altceva pentru fiecare. Lipsa unei definitii clare a CCM la nivel UE se datoreaza intr-o anumita masura faptului ca la nivel international nu exista o arie de acoperire clar delimitata a operatiilor civile de peacekeeping (mentinerea pacii) si peacebuilding (impunerea pacii). Mai precis, ambiguitatea acestei expresii este legata si de impartirea institutionala intre instrumentele civile care tin de primul si al doilea pilon si domeniul mult mai complicat de schimb de competente intre Consiliu si Comisie, cu privire la domeniul civil de management al crizelor.
"Civilian crisis management" a fost definit in unul din primele rapoarte asupra acestui aspect drept:"interventia cu ajutorul personalului non- militar intr-o situatie de criza, care poate fi violenta sau non-violenta, cu intentia de a preveni intensificarea crizei si in scopul facilitarii solutionarii ei"[47]. Acelasi raport a subliniat faptul ca expertii din acest domeniu, de obicei, fac distinctia intre prevenirea conflictului si managementul crizei, primul termen fiind utilizat cu referire la acele activitati care au loc inainte ca actele ostile sa se produca in timp ce al doilea termen desemneaza interventia dupa ce actele de violenta s-au produs deja. In plus, raportul a recunoscut faptul ca procesul de constructie a pacii in perioada post-conflict este vazut drept un alt mijloc de prevenire a crizelor ulterioare si deci face obiectul domeniului CCM, de asemenea[48]. Faptul ca CCM cuprinde, potential, mai multe etape si mai multi actori, precum si lipsa unui acord propriu zis asupra definitiei sale a dat nastere unor confuzii legate de sensul sau la nivel UE[49].
Lasand la o parte aria de acoperire nedefinita a CCM, neclaritatea expresiei este o problema de limba, asa cum au constatat alti experti: "civilian crisis management", ca termen, este vast si dificil de definit. Potential, el denota orice politica sau instrument directionat catre managementul crizei; Ca subiect, "civilian crisis management" (CCM) este specific UE si nu are un echivalent in dictionarele de terminologie specifica ale ONU, OSCE sau altor organizatii regionale non- europene[50].
Pentru mai multa claritate, sensul acestui termen in lucrarea de fata va corespunde capacitatilor civil -operationale ale statelor membre UE, dezvoltate incepand cu 1999, in paralel cu cele militare, utilizate in managementul crizelor, conform PESA. Dezvoltarea acestor capacitati a fost separata la nivel institutional de acele capacitati elaborate prin politicile comunitare externe, care sunt dezbatute in Capitolul trei al acestui volum. Capacitatile civil-operationale ale UE si mecanismul lor de coordonare stabilit de PESA este specific Uniunii si nu are echivalent in cadrul altor organizatii.
CCM la nivel UE, in sens larg, se refera la toate instrumentele sau politicile non-militare ale Uniunii utilizate in managementul crizei. De fapt, inainte de stabilirea termenului de CCM in cadrul PESA in 1999, planificatorii UE utilizau expresia de "managementul crizelor prin mijloace non-militare" (Non- Military Crisis Management) pentru a descrie implicarea civila in gestionarea crizelor de catre Uniunea Europeana. De exemplu, ca urmare a introducerii Sarcinilor Petersbug in Tratatul de la Amsterdam, Consiliul European intrunit la Koln (iunie 1999) a invitat membrii la discutarea tuturor aspectelor de securitate, cu scopul de a imbunatati coordonarea dintre mijloacele non-militare de gestionare a crizelor de la nivelul Uniunii si statelor membre. Un grup de lucru pe problema securitatii (SWG) a preluat sarcina de a intocmi o lista a tuturor instrumentelor de securitate existente deja la nivelul Uniunii. Eforturile au fost realizate in cooperare cu Secretariatul Consiliului si Comisia[51]. SWG a prezentat o lista a instrumentelor non militare de management al crizelor care a fost impartita pe trei sectiuni: elemente ce tineau de competenta comunitatii (conform TEU), de competenta CFSP (Politica Externa si de Securitate Comuna) si elemente care tineau de competenta ambelor[52]. Prima sectiune a listei: cadrul general si procesele prin care Uniunea poate preveni si gestiona crizele din tarile lumii a treia[53] a doua sectiune: activitatile si masurile pe care Uniunea le-a executat in domeniul prevenirii si gestionarii crizelor[54], iar a treia sectiune cuprinde: instrumentele si institutiile prin care Uniunea poate realiza mangementul crizelor[55]. Toate instrumentele enumerate in acest document drept instrumente non-militare de gestionare a crizelor se incadreaza in sensul mai larg al managementului civil al crizelor. Cuprind intregul spectru de instrumente, politici si programe aflate la dispozitia Uniunii Europene, care ii permit sa actioneze in etapa pre-conflict, conflictului activ si a situatiilor post conflict[56].
Intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam din 1999 a oferit Uniunii sansa de a demara un proces ce avea ca scop crearea mijloacelor si capacitatilor care sa ii permita luarea deciziilor adecvate si indeplinirea intregului spectru de misiuni de management al crizelor si prevenire a conflictelor, definite in Tratat (Articolul 17.2) si cunoscute drept "Misiuni Petersburg".
Procesul a fost initiat la Consiliul de la Koln, cand au fost stabilite directiile privind toate aspectele de securitate[57]. Deciziile luate de UE la acea data au fost foarte influentate de evenimentele din Kosovo. Statele membre UE s-au vazut in situatia de a fi incapabili din punct de vedere militar de a stopa violentele de acolo, lucru care a dus la axarea cu prioritate a eforturilor pe dezvoltarea capacitatilor militare. In al doilea rand, dificultatea aparuta dupa interventiile NATO, dificultati legate de dislocarea unui numar insuficient de personal de politie in cadrul misiunii UNMIK[58] a determinat statele membre sa includa in directiile generale stabilite la Koln si imbunatatirea coordonarii intre instrumentele non militare ale Uniunii si cele ale statelor membre. In aceasta etapa initiala, principala motivatie pentru managementul crizelor cu mijloace non -militare in cadrul PESA a fost deci de coordonare a resurselor statelor membre UE, pentru a fi capabili sa raspunda mai rapid si mai eficient la situatiile de criza in desfasurare[59]. Actiunile au inceput cu inventarierea instrumentelor civile disponibile Uniunii[60] si statelor membre[61]. Inventarierea a demonstrat ca atat UE cat si statele membre au acumulat experienta considerabila si ca dispun de resurse suficiente, in domenii precum: politie civila, asistenta umanitara, reabilitare administrativa si juridica, operatii de cautare si salvare, monitorizarea alegerilor si monitorizarea respectarii drepturilor omului. Pe baza directiilor stabilite la Koln, Consiliul de la Helsinki a adoptat un Plan de Actiune UE pentru managementul crizelor prin mijloace non militare, stabilind un mecanism la nivelul Secretariatului Consiliului de actualizare regulata a inventarului, de gestionare a unei baze de date, de identificare a punctelor slabe si punctelor forte de la nivelul diferitelor capacitati civile. Planul de Actiune de la Helsinki a stabilit trei obiective ale CCM:
(1) intarirea sinergiei si capacitatii de raspuns a mijloacelor nationale, colective si de nivel NGO, pentru evitarea duplicarii eforturilor si pentru imbunatatirea performantei, mentinand in acelasi timp flexibilitatea in luarea deciziilor privind dislocarea mijloacelor si capacitatilor pentru o anumita situatie de criza;
(2) imbunatatirea si facilitarea contributiilor UE la alte organizatii, precum ONU si OSCE, de fiecare data cand una dintre acestea este lider intr-o criza anume, ca si in cazul actiunilor UE autonome.
(3) asigurarea coerentei intre pilonii comunitari
C. Domeniile prioritare
Pe baza Planului de Actiune, a fost realizat un studiu asupra experientelor anterioare ale statelor membre UE. Acest studiu a identificat pentru prima oara patru domenii prioritare (politie, statul de drept (rule of law), administrare civila, protectie civila), care au fost ulterior aprobate la Consiliul European de la Feira, in iunie 2000[62]. De atunci, UE s-a axat pe dezvoltarea capacitatilor de consiliere, pregatire si monitorizare in cadrul celor patru domenii, ca si pe sarcinile de executare, fara a exclude si utilizarea altor instrumente disponibile Uniunii si statelor membre.
Dezvoltarea capacitatilor civile si militare in cadrul PESA a urmat metode similare, prioritate avand capabilitatea de raspuns rapid. Procesul de creare a capacitatilor a inceput prin stabilirea obiectivelor cantitative si organizarea sedintelor in care statelele membre au pus la dispozitie experti nationali. Numai dupa acest proces, UE a definit scopul capacitatilor. Asa cum am mentionat mai sus, inceputul procesului de construire a unei capacitati de raspuns a fost marcat de experienta Kosovo. In special, dificultatile statelor europene in asigurarea unor forte de politie civila rapid dislocabile, care sa opereze sub mandat ONU au avut un impact direct asupra manierei in care UE a abordat procesul de dezvoltare a capacitatilor sale civile.
Politia civila
Politia civila si-a asumat rolul de lider in imbunatatirea capacitatilor UE de raspuns la crize. Consiliul European de la Feira a identificat obiective concrete pentru politie: 5000 de ofiteri de politie disponibili pentru misiuni de politie internationale, 1000 dintre acestia dislocabili in 30 de zile[63]. Un an mai tarziu a fost adoptat la Consiliul de la Gothenburg Planul de Actiune al Politiei, prioritate avand de data aceasta dezvoltarea si planificarea operatiilor de politie la nivel politico-strategic, inclusiv dezvoltarea abilitatii de a stabili rapid comandamentele operationale in teren si de a asambla Unitatile de Politie Integrate (IPUs). Aceste unitati specializate au fost pentru prima data definite la Consiliul European de la Feira drept "forte robuste, dislocabile rapid, flexibile si interoperabile, capabile de indeplinire a sarcinilor executive, in vederea restabilirii legii si ordinii in situatii delicate". Utilizarea IPUs este, in special, proiectata pentru interventiile la tinta din tarile in care problemele legate de securitatea publica si institutiile slabe ar putea face ca o simpla interventie civila sa fie mult prea riscanta. Prima conferinta pe problema capacitatilor fortelor de politie a avut loc la nivel de ministrii, pe data de 19 noiembrie 2001, unde au fost asumate angajamente nationale privind atingerea obiectivelor capacitatilor fortelor politienesti. Au fost elaborate mai multe documente conceptuale in cadrul Secretariatului Consiliului asupra scenariilor operationale potentiale (intarirea sau inlocuirea fortelor de politie locala), asupra comenzii si controlului in cadrul operatiilor de politie, interoperabilitatii IPUs cu comandamentele operationale, precum si asupra cerintelor de pregatire si echipament[64].
In plus fata de dezvoltarea IPUs in cadrul PESA, cinci state membre, care la nivel national au dispus mai multe forte specializate de politie (forte de politie cu statut militar), mai numite si corpuri de tip Jandarmerie[65], au decis in 2004 sa puna la dipozitia UE unitati specializate, prin crearea noilor Forte Europene de Jandarmerie (EGF sau Eurogendfor)[66]. Eurogendfor este conceput ca un instrument complementar in cadrul managementului civil al crizelor sau ca unitate multinationala disponibila pentru operatiile PESA. EGF dispune de un comandament permanent situat in Vicenza, Italia si o forta initiala de reactie rapida de 800 efective, dislocabile in maxim 30 de zile. Eurogendfor se poate disloca in timpul sau imediat dupa o operatie militara, cu sarcina de a mentine ordinea in situatii instabile, realizand legatura dintre fortele militare si cele de politie si intervenind prompt in situatiile de urgenta complexe. Sarcinile EGF pot include si sprijinul pentru politia civila in lupta impotriva crimei organizate si protectia oficialilor misiunilor civile[67]. EGF este operationala incepand cu 2005 dar nu fost dislocata pana acum sub steagul UE.
Statul de drept (rule of law)
In plus fata de adoptarea Planului de Actiune al Politiei, Consiliul European de la Gothenburg a identificat tinte concrete in domeniul statului de drept, administratiei civile si protectiei civila. Intarirea statului de drept a fost urmatorul domeniu prioritar, in care s-au implicat 200 de experti. Experienta din Balcani si Kosovo a demonstrat ca masurile de substituire sunt necesare initial pentru inlocuirea structurilor statale aflate in colaps, concentrandu-se in special asupra legii, ordinii si sistemului penal. Masurile de substituire inseamna dislocarea personalului international precum avocati, ofiteri de politie, si personal pentru administrarea penitenciarelor, pentru a asigura implementarea principiilor statului de drept. Pe termen lung, sunt necesare activitatile de pregatire, din moment ce, mai devreme sau mai tarziu, sistemul judiciar local trebuie inlocuit. In acest context, trebuie asigurata continuitatea intre interventiile de urgenta si actiunile pe termen lung.
In mai 2002 a avut loc la Bruxelles Conferinta pe tema Angajarii pentru Intarirea Statului de Drept, in vederea stabilirii angajamentelor nationale voluntare. Statele membre au angajat 282 oficiali, 60 dintre acesita fiind utilizati si in forta de dislocare rapida, cu nivel de readiness de 30 de zile[68]. Un concept generic al misiunilor in acest domeniu al statului de drept (regula legii) a fost elaborat in cadrul Secretariatului Consiliului[69]. Acest concept face o distinctie clara intre intarirea regulilor legii, de ex, pentru educarea, instruirea, monitorizarea si consilierea cu scopul de a aduce sistemul judiciar local la standarde internationale si substituirea sistemului local judiciar, de ex, exercitarea functiilor executive acolo unde structurile locale lipsesc sau sunt in prag de colaps, in vederea consolidarii statului de drept in situatii de criza; cu alte cuvinte, restaurarea ordinii si securitatii publice.
Administratia civila
Complexitatea din punct de vedere social, etnic, cultural, economic si politic a interventiilor, precum cele din Kosovo, necesita actiuni coordonate, nu numai pentru sprijinul sistemului de politie si a celui judiciar dar si a administratiei locale. Obiectivele stabilite la Gothenburg in domeniul administratiei civile nu au fost la fel de clare precum cele din domeniul politiei sau impunerii regulilor legii. Statele membre UE s-au angajat la asigurarea voluntara a expertilor pentru dislocare rapida in situatiile de criza, capabili de a acoperi un spectru larg de sarcini precum evidenta proprietatilor, alegeri, impozitare, servicii sociale, medicale si infrastructura. Au fost stabilite unele indrumari cat priveste asigurarea existentei unui cadru administrativ functional, promovand in acelasi timp tranzitia catre proprietatea locala, cat mai curand posibil[70]. Sistemul administrativ de tranzitie, care poate fi asigurat de UE, a fost definit in cadrul operatiilor de management al crizelor, pentru a garanta un management si o executare eficienta a sarcinilor administrative uzuale. Acest tip de misiune poate fi stabilit pe baza unui mandat din partea Consiliului de Securitate ONU, sau la cererea autoritatilor locale.
Protectie civila
Unele state membre au pus sub semnul intrebarii daca protectia civila trebuie sa devina un domeniu separat de managementul civil al crizelor, precizand ca poate fi inclus in capacitatile de administrare civila. Comisia s-a opus, de asemenea, dezvoltarii acestui domeniu in cadrul PESA, aducand ca argument faptul ca protectia civila este in unele cazuri strans legata de asistenta umanitara si deci nu ar trebui sa depinda de deciziile politice, putand fi asigurata in mod neutru, in functie de cerinte.
In ciuda acestor argumente impotriva, obiectivele in acest domeniu prioritar au fost stabilite in 2001[71] si implementate in 2002[72]. Statele membre au stabilit 2-3 echipe de evaluare si coordonare, a cate 10 experti, capabili de dislocare in 3-7 ore, ca si echipe de interventie de 2000 de efective si unele servicii specializate care pot fi dislocate intr-o saptamana. In cadrul acestui domeniu prioritar, s-a estimat ca mecanismele de protectie civila dezvoltate pentru sarcini de protectie si salvare la nivel national pot fi adaptate, asa incat sa poata asigura asistenta in timpul si dupa perioada de criza, prin asigurarea necesitatilor imediate de supravietuire si protectie a populatiei afectate.
In ianuarie 2002, la cateva luni dupa ce Consiliul a stabilit scopurile PESA in acest domeniu, a fost stabilit Mecanismul Comunitar de Protectie Civila, pe baza deciziilor Consiliului[73]. Acest mecanism poate fi utilizat ca instrument de protectie civila in cadrul Uniunii, ca si pentru misiunile externe de ajutor umanitar comunitar, fiind finantat din bugetul EC pentru cauze umanitare (pentru mai multe detalii, a se vedea Capitolul III). Solutia adoptata in contextul de management al crizei a fost aceea ca Consiliul poate alege intre doua tipuri de mijloace de protectie civila. Poate decide efectuarea unor interventii exclusiv sub conducerea celui de-al doilea pilon, utilizand mijloacele statelor membre indicate pentru Mecanismul de Coordonare al Consiliului sau poate activa mecanismul comunitar, pentru facilitarea cooperarii in cadrul interventiilor de asistenta civila[74].
Crearea structurilor civile pentru CCM in cadrul secretariatului Consiliului
In afara de mecanismul de coordonare stabilit la Consiliul European de la Helsinki cu scopul de a sincroniza resursele si baza de date a managementului capacitatilor civile, Consiliul a mai decis crearea unui Comitet pe problema aspectelor civile ale managementului crizei (CIVCOM)[75]. De la stabilirea sa in mai 2000, CIVCOM a fost responsabil cu dezvoltarea strategiilor din domeniile civile prioritare, ca si supervizarea managementului operatiilor civile. Comitetul este compus din reprezentanti nationali alaturi de oficiali din partea Comisiei si Secretariatului Consiliului si ajuta la asigurarea unui nivel mai ridicat de coerenta inter -piloni, promovand imbunatatirea capacitatilor de raspuns la criza in cadrul UE. CIVCOM face parte din mecanismul pentru schimb de informatii si coordonare intre Uniune si statele membre, pentru facilitarea reactiei rapide. CIVCOM ajuta Comitetul de Politica si Securitate (PSC) si alte structuri ale Consiliului la armonizarea mijloacelor disponibile, dar rolul sau este, in principal, acela de consiliere. CIVCOM formuleaza recomandari pentru PSC care, in conformitate cu Articolul 25 al TEU, are un rol central in definirea raspunsului UE la situatiile de crize (pentru procesele de luare a deciziilor in cadrul PESA, a se vedea Capitolul VI)[76].
De la teorie la practica
In paralel cu activitatea conceptuala asupra celor patru domenii prioritare, UE a dezvoltat si aspectele operationale ale managementului crizei. La Nisa si Gothenburg, Consiliul European si-a asumat angajamentul de a face din Uniune un actor operational rapid, prin intermediul PESA. Baza acestor angajamente a fost intrunirea de la Laeken (decembrie 2001). In conformitate cu acest angajament, Consiliul European a aprobat la finele lui 2001 ca "prin continua dezvoltare a PESA, intarirea capacitatilor militare si civile si crearea structurilor adecvate, UE sa fie capabila de executare a anumitor operatii de management al crizelor. Uniunea va fi, de asemenea, capabila de a executa operatii din ce in ce mai solicitante, pe masura ce mijloacele si capacitatile avute la dispozitie continua sa se dezvolte".[77]
Un an mai tarziu, o Conferinta la nivel ministerial pe tema capacitatilor de management civil al crizelor a avut loc la Bruxelles in noiembrie 2002 si a confirmat faptul ca obiectivele stabilite la Feira si Gothenburg au fost depasite, prin angajamentele voluntare ale statelor membre. Ca urmare a declaratiilor de la Laeken asupra capacitatii operationale PESA in timpul Presedintiei spaniole, Uniunea a luat decizia de a stabili prima operatie PESA de management al crizei- Misiunea UE de Politie din Bosnia si Hertegovina (EUPM)[78]. Planificarea pentru EUPM a inceput in 2002 si s-a bazat pe documentele conceptual mentionate anterior, desi conceptul general de management al crizelor UE a asigurat ghidul principal (un document intocmit de Statul Major Militar al UE)[79].
Toate acestea, alaturi de lansarea primei operatii civile UE, sugereaza ca progresul realizat intre 1999 si 2003 a fost unul rapid. In plus, dislocarea EUPM a fost esentiala pentru dobandirea de experienta utila in planificarea misiunilor, dislocare si organizare. EUPM pare a fi prima operatie ce nu a fost organizata ad hoc, ci o structura planificata.
Primele lectii invatate
Prima revizuire a misiunii din Bosnia -Hertegovina a fost realizata de catre Secretariatul General al Consiliului, in 2003. Evaluarea planificarii si lansarii EUPM a demonstrat mai multe deficiente, la nivelul abordarii de catre UE a managementului crizelor prin instrumente civile[80]. Aceste evaluari "din casa" au fost in special axate pe aspectele de natura operationala a planificarii misiunii si dislocarii, avand ca obiectiv imbunatatirea functionarii misiunilor. Tinand cont de caracterul special al EUPM-mostenit de la Forta Operativa de Politie Internationala/ UNMIBH- nu toate lectiile invatate sunt relevante pentru viitoarele operatii civile, desi multe din ele pot fi.
Revizuirea a aratat ca experienta EUPM a subliniat importanta flexibilitatii cat priveste procedurile si conceptele de management al crizelor. Planificarea EUPM nu a tinut cont de toate aspectele procedurilor de management al crizelor elaborate in mai multe lucrari UE de teorie. Una din cele mai importante recomandari a fost aceea ca planificarea generica si lucrarile de teorie trebuie sa aiba ca obiectiv asigurarea de indrumari si nu de obstacole.
O alta lectie a fost aceea ca misiunile de constatare (FFM- Fact-Finding Missions) sunt esentiale in etapa de planificare. In cazul in care misiunile de constatare -FFMs trebuie indeplinite in cadru de timp stabilit, trebuie explorate acele mecanisme flexibile. Posibilitatea a doua actiuni intrunite a fost, de asemenea, sugerata, una care sa permita planificarea misiunii iar a doua pentru a stabili oficial misiunea.
Rapoartele au sugerat ca trebuie acordata mai multa atentie (in cadrul bazelor de date a personalului civil, stabilite separat pentru diferite domenii prioritare) crearii echipelor de experti ce pot fi utilizate in planificarea misiunii. Revizuirea respectiva a sugerat ca statele expeditoare trebuie sa aiba in vedere ca proprii candidati sa detina aptitudinile si experienta necesare pentru executarea misiunii in cauza.
Experienta din prima misiune a demonstrat si ca aspectele administrative ale operatiei au avut o importanta la fel de mare ca si celelalte aspecte operationale vizibile. Necesitatea stabilirii unei structuri administrative care sa execute procedurile de achizitii in cadru de timp dat a fost considerata un element cheie inaintea lansarii unei operatii[81].
Revizuirile interne reprezinta un exercitiu util in procesul de imbunatatire graduala a aspectelor operationale ale misiunilor civile PESA. Cu toate acestea, din moment ce acestea sunt, in principal, orientate catre eficacitatea operationala, ele trebuie sa fie suplinite cu evaluari externe, care sa ajute UE sa plaseze operatiile civile in contextul proceselor de construire a pacii pe termen lung si sa analizeze acele provocari structurale cu care se confrunta operatiile in teren.
Evaluarile externe ale EUPM evidentiaza unele probleme serioase in desfasurarea operatiilor, in ultimii trei ani[82]. EUPM a primit sarcina de a supraveghea reforma in domeniul politiei din Bosnia, iar aceasta reforma a reprezentat una din pre-conditiile ce trebuiau indeplinite, pentru inceperea negocierilor cu UE, pe problema Acordului de Stabilizare si Asociere (SAA). Grupul International de Criza (ICG) a intocmit un raport in septembrie 2005, in care a specificat ca UE a subestimat atat dimensiunea cat si complexitatea sarcinilor din Bosnia[83]. Aceasta tara avea nevoie de o reforma in domeniul politiei, din moment ce in timpul razboiului dintre 1992- 1995, politia a avut un rol cheie in purificarea etnica, in special din Republica Sarba (Srpska) (RS). Dupa acordul de la Dayton, politia a fost impartita in trei forte, deosebit de influentate politic: forte bosniace, croate si sarbe, cu jurisdictii separate. Primele doua au fost consolidate de atunci, dar RS a refuzat reforma acestor structuri si integrarea lor cu alte forte[84]. Recent si dupa progresele catre parteneriatul cu UE pe care le-au inregistrat Serbia si Croatia, parlamentul RS (parlamentul sarb bosniac) a adoptat legea de politie propusa de UE, necesara Bosniei pentru a accede la negocierile oficiale preliminare cu Bruxellesul[85]. Avand in vedere situatia anterioara, mandatul EUPM- monitorizare, indrumare, inspectare, si realizarea capacitatilor operationale si de management ale politiei din Bosnia- a avut ca obiectiv asigurarea ca, pana la finele lui 2005, politia bosniaca sa devina un sistem de impunere a legii mai profesionist, neutru din punct de vedere politic si echilibrat din punct de vedere etnic; acest obiectiv a fost considerat de ICG drept slab si prematur. Unii oficiali EUPM au fost de acord cu ICG cum ca primul mandat nu a functionat si ca ar fi fost adecvat cam peste cinci ani[86]. In conformitate cu ICG, o alta problema a constituit-o personalul EUPM. Reforma politiei a fost o sarcina mult prea mare pentru indeplinirea careia ofiterii de politie EUPM nu au avut experienta necesara, iar UE nu a asigurat un numar suficient de experti civili pentru sarcinile de administratie publica.
In acelasi an, pe baza experientelor colectate din primele luni ale EUPM, a fost dislocata cea de-a doua misiune de politie UE, denumita Proxima, care a avut loc in FYROM (Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei), la jumatatea lunii decembrie. In timp ce angajamentul global al UE in ceea ce priveste tarile din Balcanii de Vest a ramas acelasi - de a contribui la procesul de stabilizare post-conflict - obiectivul prezentei UE in FYROM a fost diferit decat in cazul misiunii EUPM din Bosnia si Hertegovina. Aceasta a doua misiune a trebuit sa sprijine reforma sistemului de politie initiata de guvern si deci a reprezentat o noua provocare pentru capacitatile UE din cadrul PESA.
Intr-un alt articol pe tema provocarilor structurale cu care se confrunta UE in acest domeniu, Merlingen si Ostrauskaite mentioneaza ca, pe baza analizelor EUPM din Bosnia si Hertegovina si a misiunii Proxima din FYROM, sistemul de politie al UE sufera de o serie de deficiente de natura conceptuala[87]. Autorii pun la indoiala tehnicile prin care misiunile UE cauta sa efectueze reforma in domeniul politiei, ca si formula "cea mai buna practica europeana - Best European Practice", utilizata pentru sprijinirea mandatelor misiunii. De exemplu, articolul ridica unele intrebari cu privire la gradul in care imbunatatirea nivelului managerilor armonizeaza relatia dintre ofiteri si cetateni. De asemenea, cercetatorii pun problema acelor standarde si norme care trebuie sa directioneze politia transnationala si definirea acestora. Autorii considera ca formula "cea mai buna practica europeana" utilizata in EUPM si Proxima este insuficienta pentru a face fata "provocarilor privind eforturile de europenizare aplicate circumstantelor particulare".
Prima experienta a demonstrat existenta unor deficiente la nivelul metodologiei de imbunatatire a capacitatilor civile. Primele patru domenii prioritare, care au fost concepute si negociate separat, au demonstrat un mod de gandire limitat in legatura cu ceea ce era de fapt necesar. UE trebuia sa construiasca acele capacitati civile ca parte a unor sarcini continue independente. De exemplu, era foarte dificil pentru o misiune de politie sa functioneze in lipsa unei reforme a politiei si a unei legi fundamentale. Asa cum se precizeaza mai jos, ceea ce era necesar era o abordare mai integrata prin care se stabilea statul de drept - cadrul in care expertii de politie, judiciari si penali sa poata opera alaturi de administratorii civili si expertii in drepturile omului[88].
O noua abordare a fost ulterior adoptata, permitand UE sa aduca laolalta componente diferite, in functie de sarcinile identificate de la caz la caz, prin intermediul echipelor mixte de evaluare. Aria de acoperire a mandatului a depins in mod considerabil de misiunile de constatare si rapoartele de evaluare, ca atare mai multa atentie a fost acordata etapei preliminare a operatiilor. Lipsa personalului civil care sa dispuna de experienta adecvata a fost recunoscuta ca o problema serioasa. Desi obiectivele capacitatilor civile au fost atinse si chiar depasite pana la finele lui 2002, calitatea personalului civil a trebuit imbunatatita, prin aplicarea unor criterii de selectie mai riguroase si a unor programe de instruire mai eficiente.
A doua problema a fost aceea legata de natura conceptuala in care au fost concepute capacitatile civile: sa sprijine capacitatile militare si sa ajute la restaurarea guvernelor civile dupa perioada de criza. Aceasta a fost o perceptie limitata asupra rolului pe care il au instrumentele civile. In cadrul CCM, capacitatile civile ale UE reprezinta mul mai mult decat instrumente post criza; potential pot fi utilizate in toate etapele de management al crizelor si in maniera pro-activa. A existat o necesitate clara de a facilita trecerea de la interventiile civile pe termen scurt la procesele de reforma pe termen lung. Provocarile structurale din practica au demonstrat ca UE trebuie sa isi adapteze mult mai bine mandatele misiunilor la circumstantele particulare, ce pot varia considerabil de la tara la tara.
Planul de Actiune privind aspectele civile ale managementului crizelor
Un nou Plan de Actiune elaborat in conformitate cu Strategia Europeana de Securitate a fost aprobat de Consiliu in iunie 2004[89]. In sectiunea: "Obiective pentru viitor - Abordare Integrata pe orizontala si verticala sistemului" planul subliniaza ca: "UE trebuie sa devina o organizatie mai ambitioasa in ceea ce priveste obiectivele pe care si le stabileste in domeniul managementului civil al crizelor si mai capabila in sprijinirea acestora. Pentru aceasta, UE trebuie sa apeleze la intreaga gama de capacitati de raspuns potentiale (ale comunitatii, CFSP /ESDP sau ale statelor membre), selectand dintre acestea pe acelea care pot atinge obiectivele privind pacea, stabilitatea si dezvoltarea in regiunile si tarile aflate in conflict".
Consiliul a subliniat ca viitoarele operatii UE trebuie sa fie mult mai comprehensive, flexibile si adaptabile la situatii specifice. S-a ajuns la concluzia ca, in plus fata de capacitatile existente, UE trebuie sa isi dezvolte capacitatea de a disloca echipele de experti, prezentate in planul de actiune drept " resurse civile multifunctionale integrate, de gestionare a crizelor". Dimensiunea, componenta si functiile precise ale fiecarei echipe vor varia de in functie de necesitatile specifice. Fiecare misiune civila trebuie sa fie capabila sa raspunda cu nivelul de expertiza necesar pentru a face fata fiecarei situatii de criza.
Pentru a reflecta mai bine provocarile multiple, Consiliul a recunoscut ca este necesara o largire a gamei de expertiza in domenii precum cel al drepturilor omului, afaceri politice, reforma sectorului de securitate (SSR), mediere, control la granita, dezarmarea, demobilizarea si reintegrarea (DDR- disarmament, demobilisation and reintegration) si politica in cadrul massmedia. Planul de actiune a indicat faptul ca UE trebuie sa identifice expertii din aceste domenii, pentru ca acestia sa fie utilizati in viitoarele misiuni de management al crizelor, iar intre timp, UE sa isi dezvolte capacitatea de executare a misiunilor de monitorizare.
Consiliul a analizat, de asemenea, aspectele legate de coerenta si complementaritate intre toate instrumentele UE. Planul de Actiune a subliniat faptul ca este esential ca obiectivele politice ale UE sa fie clar identificate, in absolut orice situatie de management al crizei. Acesta va ajuta la maximizarea eficientei capacitatilor sale multinationale. Desi Planul de Actiune a fost dedicat aspectelor civile ale managementului crizei, UE s-a angajat, de asemenea, la intarirea cooperarii intre instrumentele civile si cele militare in gestionarea crizelor, atat cat priveste dezvoltarea conceptelor generice si a instrumentelor, cat si in ceea ce priveste planificarea si executarea operatiilor.
Obiectivul Global 2008- domeniul civil
In plus fata de adoptarea Planului de Actiune, Consiliul European a decis in iunie 2004 sa stabileasca, un obiectiv global cat priveste managementul crizelor prin instrumente civile. In decembrie, a fost aprobat Obiectivul Global pentru domeniul civil (CHG- Civilian Headline Goal), perioada de implementare fiind pana in 2008. CHG reafirma importanta unei abordari mai integrate si mai coerente, subliniind ca: o utilizare coerenta a instrumentelor comunitare si civile PESA este de o importanta cheie pentru imbunatatirea calitativa a capacitatii de actiune a Uniunii Europene[90]. Cu toate acestea obiectivele CHG sunt orientate catre imbunatatirea coerentei intra-piloni si a capacitatilor operationale in cadrul PESA. Adaugat la cele patru domenii prioritare aprobate la Feira, CHG include abilitatea de executare a diferitelor tipuri de misiuni de monitorizare, asigurand sprijin pentru Reprezentantii Speciali ai UE si contribuind la activitati precum SSR (reforma in sectorul de securitate) sau sprijinul proceselor DDR (Dezarmare, Demobilizare si Reintegrare). CHG afirma ca UE trebuie sa fie capabila sa ia masuri inainte de izbucnirea crizei, prin desfasurarea actiunilor preventive. Stipuleaza ca UE va cauta sa disloce pachete CCM integrate, care sa raspunda la nevoile specifice din zona respectiva. Avand in vedere cererea crescanda pentru operatiuni civile UE, un alt obiectiv fixat de CHG este acela de atingere a capacitatii de executare simultana a mai multor misiuni civile, la niveluri diferite de angajament. Nucleul eforturilor statelor membre UE trebuie sa fie imbunatatirea capacitatii de sustinere si calitatii personalului. La fel, imbunatatirea reactiei de raspuns rapid, coordonarea cu capabilitatile militare si coerenta dintre deciziile Comisiei si cele ale Consiliului au fost puternic evidentiate.
In 2005, in procesul de implementare a CHG, s-a acordat prioritate dezvoltarii capacitatilor dislocabile rapid, apartinand Echipelor Civile de Raspuns (CRT)[91]. Secretariatul Consiliului a primit sarcina de a elabora o gama de modalitati pentru stabilirea si dislocarea "pachetelor" de experti. In iunie 2005 a fost elaborat un document prin care se prezentau obiectivele CRTs si sarcinile pe care aceste echipe urmau sa le indeplineasca:
(a) Misiuni de evaluare si recunoastere in situatie de criza sau de criza iminenta.
(b) Prezenta initiala operationala rapida in teren, dupa ce Planul de Actiune este adoptat de Consiliu; sustinerea misiunii CCM.
(c) Reintarirea mecanismelor UE deja implicate in managementul crizelor, la nivel national si regional, ca raspuns la diferite necesitati urgente, in special sub auspiciile EUSR[92].
Lucrarile asupra conceptelor CRTs cu privire la implementarea termenilor de referinta si a programelor de pregatire CRTs au fost ulterior elaborate, in a doua jumatate a anului[93].
In 2005 a fost luata o masura foarte importanta in ceea ce priveste maniera de dezvoltare a unui concept comprehensiv UE pentru Reforma Sectorului de Securitate (SSR). Strategia de Securitate Europeana a recunoscut ca SSR joaca un rol important in indeplinirea obiectivelor strategice UE, ca in contributia pentru prevenirea izbucnirii conflictelor violente. Din moment ce SSR reprezinta un domeniu ce implica atat Consiliul cat si Comisia, pregatirea unui concept global SSR necesita cooperarea celor doua institutii. In 2005, acestea au elaborat concepte SSR separate care acopereau competentele lor proprii si care numai intr-o etapa ulterioara au fost puse laolalta, in vederea intocmirii unei strategii UE globale in sprijinul SSR. Desi conceptele au fost dezvoltate in urma consultarilor apropiate dintre Comisie si Consiliu, totusi, aceasta procedura arata ca inca mai exista dificultati la nivelul cooperarii dintre piloni[94].
In 2005, Secretariatul Consiliului a prezentat un document Comitetului de Politica si Securitate (PSC) asupra Elementelor Initiale ale Conceptului UE SSR[95]. In consecinta, Secretariatul a primit sarcina din partea PSC de a elabora un concept -draft asupra sprijinului PESA in domeniul reformei in securitate. In acelasi timp, Comisia Europeana a lucrat la un document asupra conceptului SSR, care acoperea activitatile primului pilon.
Lucrarea PESA, prezentata in decembrie, are ca scop suplimentarea conceptelor existente in domeniul statului de drept si administratiei civile, asigurand o definitie a Sectorului de Securitate, precum si o prezentare generala a contributiei potentiale PESA in sprijinul SSR[96].
Planul de Actiune 2004, elaborarea noilor obiective din CHG 2008 si procesul de implementare a acestora initiat in 2005 indica in mod clar faptul ca UE a invatat o lectie din experienta sa operationala. Extinderea expertizei UE in domeniul civil, dincolo de cele patru domenii prioritare, noile evaluari ale cerintelor calitative si cantitative pentru personalul civil, crearea pachetelor modulare si multifunctionale de experti, ce se pot adapta la cerintele operationale specifice, imbunatatirea calitatii misiunilor de evaluare si recunoastere si dislocarea rapida prin intermediul CRTs demonstreaza ca UE a realizat un pas metodologic important in maniera la care abordeaza pregatirea pentru misiune si procesul de dislocare. Cu toate acestea, procesul de implementare al CHG 2008 a inceput de abia in 2005 iar noile concepte mai integrate si mai flexibile de raspuns UE trebuie institutionalizate si testate in teren[97].
O Uniune Europeana mai activa si mai capabila
In 2004, in paralel cu elaborarea noilor metode de construire a capacitatilor civile, UE a lansat si un numar de operatii civile, implementand noile concepte in teren. In timp ce misiunile UE de politie din B-H si FYROM erau in plina desfasurare, noile masuri din domenii precum statul de drept, reforma in sectorul de securitate si DDR erau deja aplicate.
In perioada iulie 2004-iulie 2005, a avut loc in Georgia prima misiune de impunere a regulilor legii, denumita EUJUST THEMIS[98]. Scopul misiunii era acela de a efectua reforma in sistemul de cercetare penala si de a imbunatati procedurile legislative. In octombrie 2004, UE a decis sa lanseze Misiunea de Politie din Kinshasa, in Congo, cu principalul obiectiv de a stabili o Unitate Integrata de Politie (IPU), ca parte a fortelor de politie nationale. Proiectul de pregatire a fortelor de politie a fost aprobat in decembrie 2004[99] si a asigurat o continuare a misiunilor executate anterior, sub egida Fondului European de Dezvoltare (EDF). Principalul angajament UE in DRC (Congo) este sprijinirea procesului de consolidare a securitatii interne prin alocarea de fonduri si prin asigurarea guvernului cu echipament si armament necesare implementarii IPU[100]. Pe langa testarea capacitatii UE de a asigura un spectru mai larg de expertiza, ambele cazuri ajuta la evaluarea coerentei dintre instrumentele PESA si programele Comisiei de asistenta pe termen lung.
Primele "pachete" de experti UE au fost dislocate in Irak si Indonezia, pentru evaluarea misiunilor care au avut loc inaintea deciziei de lansare a misiunii integrate UE de impunere a regulilor legii in Irak-EUJUST LEX si a misiunii de monitorizare UE in Aceh. Pe baza evaluarilor, EUJUST LEX a primit aprobarea in martie 2005 si a devenit operationala in iulie acelasi an. Misiunea este desemnata sa promoveze colaborarea mai apropiata intre diferiti actori din sistemul de cercetare penala si consta in pregatirea integrata a managementului si investigatiilor penale, asigurata pentru un grup reprezentativ de oficiali superiori si personal din structura executiva din Irak (770 persoane). Aceste persoane provin din sectorul judiciar, politie si sistemul penitenciar din Irak. Majoritatea activitatilor de pregatire au loc in Uniunea Europeana, dar unele vor fi organizate si in Irak6 In mod similar, dupa analizarea raportului misiunii de evaluare si ca urmare a semnarii acordului dintre guvernul indonezian si Miscarea de Eliberare din Aceh, pe data de 15 august 2005, UE a decis lansarea misiunii de monitorizare in Aceh, alaturi de alte 5 state apartinand ASEAN[101]. Aceasta operatie este si primul test pentru expertiza UE in domeniul monitorizarii. Misiunea ajuta la implementarea acordului, prin monitorizarea angajamentelor partilor, inclusiv monitorizarea predarii armelor si munitiilor, relocalizarii fortelor militare externe si reintegrarea in societatea civila[102] a membrilor activi din cadrul Miscarii de Eliberare Aceh.
Alte trei operatii civile au fost dislocate intr-o perioada scurta de timp, inainte de sfarsitul lui 200 Misiunea de Politie a UE din teritoriile palestiniene (EUPOL COPPS) a fost o continuare a sprijinului UE pentru Politia Palestiniana Civila. Un birou de sprijin UE pentru Politia Palestiniana Civila (EU COPPS) fusese stabilit anterior in cadrul EUSR (Biroului Reprezentantilor Speciali UE) pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu. Din ianuarie 2006, acest sprijin a luat forma unei operatii PESA, avand la baza activitatile Biroului de Coordonare UE pentru sprijinul in teritoriile palestiniene. Misiunea este desemnata sa ajute autoritatea palestiniana la implementarea Planului de Dezvoltare a Politiei Civile, ca si la coordonarea asistentei UE pentru Politia Civila Palestiniana[103].
Expertiza UE in monitorizarea la granita este, de asemenea, testata in cadrul celor doua misiuni de asistenta nou stabilite. Misiunea UE de Asistenta la Granita pentru Punctul de Trecere Rafah (EU BAM Rafah) a fost desfasurata in Gaza pe 15 decembrie 2005[104]. Experti in politie si proceduri vamale din UE monitorizeaza capacitatea palestiniana de gestionare a diferitelor aspecte de management la granita de la Rafah. Similar, Misiunea UE de Asistenta la Granita dintre Moldova si Ucraina (EU BAM Moldova/ Ucraina) a fost dislocata de la inceputul lui noiembrie, la granita dintre Moldova si Ucraina[105]. Misiunea ajuta cele doua state la intarirea capacitatii de supraveghere la granita si controlului vamal.
Faptul ca Uniunea Europeana a fost capabila de dislocarea si operarea simultana a mai multor tipuri de operatii civile, la diferite niveluri de angajament si in diferite regiuni ale lumii confirma progresul semnificativ realizat incepand din 2004 la imbunatatirea capacitatii operationale civile. UE a devenit mai capabila si mai activa in domeniul civil al managementului crizei. Cu toate acestea, dezvoltarea de care am vorbit nu inseamna ca procesul de construire a capacitatilor europene a luat sfarsit.
Procesul continua, ca urmare a aprobarii directiilor Obiectivului Global 2008 pe probleme civile, iar viitorul proces de dezvoltare necesita o revizuire sistematica. Conferinta pentru Imbunatatirea Capacitatilor Civile la nivel ministerial a fost organizata in 2005, iar urmatoarea sedinta de acest tip este estimata pentru finele lui 2006[106].
Dupa revizuirea progresului in 2005, statele membre UE au adoptat componentele Planului de Imbunatatire a Capacitatilor Civile pe 2006. Domeniile prioritare ale planului au inclus o mai buna coordonare a generarii resurselor civile dintre statele membre si UE si elaborarea (de catre Secretariatul General al Consiliului si Comisie) a propunerilor privind sprijinul de misiune. Viitoarea dezvoltare a capacitatilor rapid dislocabile (CRTs si elementele de politie de dislocare rapida) a fost inclusa in domeniile prioritare, iar pentru 2006 a fost estimata crearea pachetului initial de 100 de experti civili[107].
4.. PARTICIPAREA ROMANIEI LA PESA
A. Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana
Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a constituit obiectivul prioritar al al diplomatiei si executivului statului roman pentru un timp indelungat. Acest obiectiv a fost sustinut de intreaga clasa politica si de societatea romaneasca in ansamblul sau, obtinerea calitatii de membru al Uniunii, la 1 ianuarie 2007, fiind o recunoastere si o confirmare a faptului ca Romania este integrata ireversibil intr-un sistem de valori democratice, detine o economie de piata functionala si indeplineste cu succes toate criteriile de aderare.
Negocierile de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana au fost incheiate in 2004, reusindu-se, in acelati an, obtinerea confirmarii datei de 1 ianuarie 2007 pentru integrarea efectiva in UE. Acest moment venea dupa Consiliul European de la Copenhaga, din decembrie 2002, cand s-a decis aderarea a 10 noi state la Uniunea Europeana, fiind, practic, summitul celei mai mai extindei din istoria Uniunii. Prin decizia din 2004 a fost ilustrata decizia liderilor europeni de a mentine deschise usile UE si de a incuraja eforturile statelor canditate in dererea satisfacerii tuturor ceritelor comunitare in vederea integrarii. Pentru Romania, concluziile reuniunii au reprezentat o confirmare a ireversibilitatii procesului de apropiere a noastra de Uniune.
2005 a fost anul in care a avut loc semnarea, de catre Romania, a Tratatului de Aderare la Uniunea Europeana, dupa obtinerea avizului Parlamentului European din 13 aprilie 200 Procesul de ratificare a tratatului de catre statele membre s-a terminat in octombrie 2006, odata cu ratificarea acestuia de catre parlamentul german.
Din punct de vedere tehnic, odata cu semnarea Tratatului de Aderare, Romania a obtinut dreptul de a participa, in calitate de observator, la toate lucrarile Uniunii, fiind, treptat, implicata in sedintele grupurilor de lucru la toate nivelurile, atat in Consiliul Uniunii Europene, cat si in Consiliul European. In septembrie 2005, 35 de parlamentari romani si-au inceput activitatea, tot ca observatori, la Parlamentul European.
In septembrie 2006, Comisia Europeana a emis raportul periodic de evaluare a progreselor inregistrate de statale candidate, raportul pentru Romania recomandand mentinerea datei de 1 ianuarie ca moment al integrarii efective a tarii noastre in Uniunea Europeana. Continutul acestei evaluari a confirmat, pe de o parte progresele inregistrate, mentionand, pe de alta, punctele slabe ce ramaneau de acoperit, furnizand, totuti, baza necesara pentru decizia Consiliului European din decembrie 2006 de a confirma aderarea Romaniei la Uniunea Europeana[108].
B. Participarea Romaniei la PESC si la PESA
Romania a fost implicata in dezvoltarea relațiilor cu UE pe dimensiunea cooperarii in domeniul apararii și securitații, inca din perioada de aderare. In acest sens, politica externa și de aparare a Romaniei a fost armonizata cu principalele linii directoare ale PESC. Eforturile Romaniei au urmarit convergenta liniilor directoare ale politicii sale externe cu prevederile Politicii Externe si de Securitate Comuna a UE (PESC).
Romania a fost un element activ in dialogul cu Uniunea Europeana pe palierul PESC, in cadrul politic furnizat de Acordul de Asociere, si si-a asumat un rol constructiv prin adoptarea, in conformitate cu obiectivele politicii externe nationale, a pozitiilor Uniunii Europene in materie de politica externa si de securitate. De exemplu, Romania a continuat sa respecte sanctiunile internationale si masurile restrictive impuse de UE, in stransa coordonare cu ONU si OSCE[109]. Un aspect ce trebuie mentionat este dialogul politic ce a avut loc in relatia cu Uniunea Europeana, prin participarea Romaniei la intalnirile directorilor politici, corespondentilor europeni si ale Troicii UE cu statele candidate, dialog ce a avut un rol esential in imbunatatirea procesului de coordonare a agendei externe a Romaniei cu cea a Uniunii Europene[110].
Cooperarea in domeniul PESA la nivel politico-strategic si institutional
Romania a contribuit la structurarea politicii europene de securitate si aparare atat prin participarea la dezbaterile din cadrul Conventiei pentru Viitorul Europei privind Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa, la cele pentru elaborarea Strategiei Europene de Securitate, cat si prin participarea la dezvoltarea conceptelor UE privind Reforma Sectorului de Securitate, Coordonarea Civil-Militara si Viziunea pe Termen Lung privind capacitatile europene[111].
Implicarea Romaniei in cadrul dialogului politico-militar, dupa obtinerea statului de observator activ, s-a concretizat prin implicarea in reuniunile structurilor Consiliului Uniunii Europene, precum Consiliul Afaceri Generale si Relatii Externe (CAGRE), Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER), Comitetul Politic si de Securitate (COPS), Comitetului Militar (EUMC). Totodata, in calitate de stat membru NATO, Romania a participat la dialogul institutional UE-NATO in cadrul oferit de Grupul de Lucru UE-NATO pentru capacitati[112].
Contributia Romaniei la dezvoltarea de capacitati
Din punct de vedere al participarii la procesul de dezvoltare a capacitatilor europene de aparare, Romania a facut prima oferta de forte si capacitati militare pentru a fi utilizate inadrul misiunilor de tip Petersberg, cu prilejul Conferintei UE de Angajament a Capacitatilor Militare (Bruxelles, 20-21 noiembrie 2000)[113].
In urma reconsiderarii raportului dintre contributiile Romaniei la NATO si UE, oferta romaneasca fost imbunatatita, in sensul realizarii convergentei intre fortele si capacitatile puse la dispozitia celor doua organizatii. Contributia Romaniei in cadrul Suplimentului la Catalogul de Forte al UE 2004 a inclus unitati din toate categoriile de forte: terestru (unitati de infanterie motorizata si vanatori de munte, protectie NBC, politie militara, CIMIC, sprijin logistic, capacitati de intelligence), naval (o fregata, nava de sprijin, forte speciale, capacitati de deminare) si aerian (capacitati de transport strategic si tactic, elicoptere de evacuare medicala).[114]
Romania a participat la intregul set de activitati derulat in scopul adoptarii, la nivelul UE, a Catalogului de Cerinte 2005 (RC 05), care defineste capacitatile de aparare necesare Uniunii pentru a raspunde obiectivelor Strategiei Europene de Securitate si Obiectivului Global 2010. Toate contributiile romanesti cu forte si capacitati au fost incluse in suplimentul la Catalogul de Forte al UE 2006, iar incepand cu 1 ianuarie 2007 acestea sunt parte integranta a Catalogului de Forte 2007. Ulterior, contributia Romaniei a fost suplimentata, in sprijinul procesului de remediere a deficientelor identificate[115].
Un alt domeniu prioritar al participarii Romaniei in cadrul procesului de dezvoltare a dimensiunii operationale a PESA este reprezentat de capacitatile de reactie rapida, in special Grupurile Tactice de Lupta ale UE. In acest sens, Romania va participa la crearea a doua astfel de structuri. Prima va fi pusa la dispozitia UE in semestrul I/2007 si are Grecia drept natiune-cadru. La aceasta formatiune multinationala mai participa Bulgaria si Republica Cipru. Al doilea Grup de Lupta va fi pus la dispozitia UE in semestrul II/2010, cu participarea Italiei (natiune-cadru) si a Turciei[116].
Participarea la operatii conduse de UE
Romania s-a implicat pe deplin in operatiile conduse de UE, sub egida PESA, atat civile cat si militare. In acest sens, Romania a fost o prezenta activa inca de la lansarea primelor operatiuni conduse de Uniune.
Astfel, prezenta romaneasca a fost consemnata in cadrul primei operatii militare a UE - CONCORDIA, derulata in 2003, in FYROM (3 ofiteri de stat major)[117].
Din perspectiva asumarii unui rol mult mai pronuntat al UE in gestionarea situatiei de securitate din Balcani, Romania a participat in cadrul operatiei militare din Bosnia-Hertegovina (ALTHEA) cu 49 militari. Romania va continua sa fie o prezenta activa in operatiunea militara EUFOR-Althea si in perioada urmatoare. In contextul tranzitiei EUFOR spre o forta mai supla si mai flexibila, adaptata noului mediu de securitate, reconfigurarea prezentei militare romanesti a fost armonizata cu solicitarile comandantului operatiunii[118].
La sfarsitul lunii august 2007 a fost incheiata prima etapa a tranzitiei prezenta UE situandu-se la un nivel de 2.500 militari. Gradual, in functie de situatia de securitate, se va trece la urmatoarele faze ale procesului de tranzitie.
In prima parte a anului 2008 s-a prevazutr suplimentarea contributiei Romaniei cu o Echipa de ofiteri de legatura (Liaison Officers Team/LOT).
Participarea romaneasca la operatiile UE a vizat si componenta civila a acestora. In acest sens, Romania a participat, in perioada 2003-2005, la Operatiunea Proxima (3 ofiteri de politie), fiind, in prezent angajata intr-o serie de operatii civile precum Misiunea de Politie din Bosnia si Hertegovina (6 ofiteri de politie), EUBAM Rafah, in Teritoriile Palestiniene si Misiunea UE de Asistenta si Monitorizare a punctului de frontiera Rafah dintre Fasia Gaza si Egipt (4 ofiteri de politie), EUPOL RD Congo (1 ofiter de politie) si EUPT Kosovo (1 ofiter de politie)[119].
Romania participa din luna august 2008. cu 1
ofiter de politie la misiunea EUPOL Afganistan, acesta fiind dislocat
in zona Mazar-e-Shariff (PRT coordonat de
CONCEPTE SI CUVINTE CHEIE:
- Unitatea politica de planificare si avertizare timpurie
- Grup tactic de lupta
- Operatii punte
- Operatii de raspuns rapid in cazul intrarii initiale
- Capacitati militare de management al crizelor
- Capacitati civile de management al crizelor
BIBLIOGRAFIE:
1. BAYLIS, JOHN; WIRTZ, JAMES; COHEN ELIOT; GRAY,
COLIN: Strategy In The Contemporary World,
2. BAYLIS, JOHN; SMITH, STEVE (eds): The Globalization Of World Politics, Oxford University Press, 1997.
3. BADALAN, EUGEN; FRUNZETI, TEODOR,
Forte si tendinte in mediul de securitate european. Editura
Academiei Fortelor Terestre,
4. BARBULESCU, Iordan Gheorghe, Uniunea Europeana, seria Europa mea. Sistemul institutional, Editura Tritonic, Bucuresti, 2007.
5. BARBULESCU, Iordan Gheorghe, UE de la national la federal, Editura Tritonic, Bucuresti, 200
6. BIANCHINI, STEFANO, Problema Iugoslava, Bucuresti, All, 2003.
7. BRENNER, MICHAEL J.: Europe's New Security Vocation
(McNAIR PAPER No. 66), Institute for National Strategic Studies,
8. CALVOCORESSI, PETER Politica mondiala dupa 1945, Editura ALL, Bucuresti, 2000
9. DAWN, RENATA, Strategia de securitate a Uniunii Europene - coerenta si capacitati, prezentare in cadrul seminarului, organizat la Institutul Suedez pentru Afaceri Internationale, Stockholm, 20 octombrie 2003.
10. DUFOUR, JEAN-LOUIS, Crizele internationale, Editura Corint, Bucuresti, 2002
11. FRUNZETI, TEODOR, Securitatea nationala si razboiul modern, Editura Militara, Bucuresti, 1999
12. FRUNZETI, TEODOR, Organizatiile
internationale in era globalizarii, Editura Academiei Fortelor
Terestre,
13. FRUNZETI, TEODOR, Solutionarea Crizelor
internationale, Editura Institutul European,
14. FRUNZETI, TEODOR, Globalizarea securitatii, Editura Militara, Bucuresti, 2007
15. FRUNZETI, TEODOR; ZODIAN, VLADIMIR, coord., Lumea 2007, Editura CTEA, 2007
16. FRUNZETI, TEODOR; ZODIAN, VLADIMIR, coord., Lumea 2009, Editura CTEA, 2009
17. GOLDSTEIN, JOSHUA; PEVEHOUSE, JON, Relatii
internationale, Editura Polirom,
18. JANSSEN LOK, JORIS, "Comandamentul
19. KEANE, RORY Impasul intern in care se afla UE afecteaza actiunile externe?, European Security Review, nr 26 din Iunie 200
20. KEGLEY, CHARLES W.; WITTKAPF, EUGENE R. World
Politics, Trend and Transformation, 7th edition, St. Martin/WORTH,
21. KISSINGER, HENRY, Diplomatia, Editura ALL, Bucuresti, 2003
22. MEARSHEIMER, JOHN. J., Back to the Future:
Instability in
23. MIROIU, ANDREI; UNGUREANU; RADU-SEBASTIAN, Manual de relatii internationale, Editura Polirom, 2006
24. MOREAU DESFARGES, PHILIPPE Organizatiile
Internationale Contemporane, Institutul European,
25. ODOM, WILLIAM E. The Collapse Of The Soviet
Military,
26.
27. .SOLANA, JAVIER, A secure
2. VIOTTI,PAUL; KAUPPI, MARK, International Relations and World Politics, 2nd edition, Prentice Hall, Upper Sadle River, New Jersey, 2001
|
Politica de confidentialitate |
 .com |
Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
| Baltagul – caracterizarea personajelor |
| Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
| Caracterizarea lui Gavilescu |
| Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
| Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
| Actionare macara |
| Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
| Turismul pe terra |
| Vulcanii Și mediul |
| Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
| Termeni si conditii |
| Contact |
| Creeaza si tu |
