Primele organizatii europene: abordare interguvernamentala si abordare comunitara

PRIMELE ORGANIZATII EUROPENE: ABORDARE INTERGUVERNAMENTALA SI ABORDARE COMUNITARA

1. Abordare interguvernamentala: Consiliul Europei. Pastrarea suveranitatii.

Primele organizatii europene sunt marcate de abordare interguvernamentala: statele coopereaza, insa isi pastreaza in totalitate suveranitatea de stat.

Consiliul Europei

Consiliul Europei este a treia organizatie europeana (dupa OECE si Uniunea Occidentala), caracterizat printr-o abordare interguvernamentala, dar spre deosebire de primele doua, unde putem vorbi despre o Europa atlantica, aici putem vorbi cu certitudine despre o Europa continentala. Consiliul Europei apare cu concursul a numeroase miscari europene, Congresul de la Haga marcand apogeul consolidarii acestor miscari in lupta lor pentru integrare in Europa si o temelie pentru constituirea viitorului Parlament european, deoarece anume la acest Congres a fost primita o rezolutie cu caracter istoric. Rezolutia se referea la o viitoare adunare reprezentativa a europenilor si sublinia ca o Adunare Consultativa Europeana aleasa de parlamentele natiunilor participante trebuie convocata cu cea mai mare urgenta. In iulie 1948, dupa doua luni de la Congresul de la Haga, ministrul de externe al Frantei, Bidault, prezinta la o reuniune a Consiliului Consultativ al Tratatului de la Bruxelles, prima propunere oficiala la nivel de guvern cu privire la convocarea unui parlament european. Acesta urma sa devina o tribuna pentru schimbul de idei si pentru exprimarea opiniei publice europene. Desi fara mare entuziasm, ideea este acceptata si urmatorul pas in aceasta directie este crearea in acelasi an a 'Comitetului pentru studierea si dezvoltarea unitatii europene' in cadrul Consiliului de la Bruxelles. Acest Comitet condus de Ed. Herriot analizeaza propunerea franco-belgiana despre crearea unei Adunari Parlamentare Europene. Desi anume W.Churchill a fost acel, care in 1942 pentru prima data foloseste formula 'Consiliul Europei', iar apoi pe parcursul anilor va propaga activ ideea Consiliului Europei, delegatia britanica e cea care propune un contraproiect, pentru a minimaliza puterea viitorului forum european. Ei propun un Consiliu European competent in probleme de interes comun, exceptand atat apararea comuna si problemele de ordin militar, cat si problemele de ordin economic, motivand cu existenta OECE. Tot ei propuneau, ca pe langa Comitetul Ministrilor sa fiinteze si o Adunare compusa din delegati ai guvernelor. Aceasta insemna de fapt ca Marea Britanie, prin ministrul sau de externe, Ernest Bevin, se abtine de ai acorda noii Adunari orice putere decizionala si astfel transforma Consiliul Europei intr-o structura amorfa si putin importanta din start. Vor urma luni intregi de discutii aprinse, in urma carora guvernul laburist al Marii Britanii isi va modifica putin pozitia si va ajunge la un compromis. Ei vor insista doar la rolul consultativ al noului Parlament European, iar celelalte guverne vor ceda. La 28 ianuarie 1949, cei cinci Ministri de Externe decid crearea unui Consiliu al Europei, compus dintr-un:

Comitet de Ministri, care urma sa se intalneasca cu usile deschise

Asamblee Consultativa Europeana, cu reuniuni publice

Pentru organizarea noului parlament european si pentru elaborarea statutului Consiliului Europei sunt invitati la negocieri reprezentantii a inca cinci state europene: Danemarca, Irlanda, Italia, Norvegia si Suedia. Negocierile de aderare mai dureaza cateva luni, iar la 5 mai 1949, la Londra, este semnat Statutul Consiliului Europei. Conform acestui Document, Comitetul de Ministri va avea ca atributii: dezvoltarea cooperarii intre cele zece state si se va exprima in unanimitate. Adunarea Consultativa va exprima aspiratiile popoarelor din Europa, va furniza guvernelor posibilitatea de-a ramane in contact permanent cu opinia publica europeana, va fi compusa din deputatii nationali si vor vota cu o majoritate de doua treimi rezolutii, care vor fi adresate Comitetului de Ministri. Statutul intra in vigoare din 3 august 1949, iar sediul parlamentului european devine orasul Strasbourg. Contributia principala a acestui inalt forum legislativ va fi elaborarea unui ansamblu important de norme si acorduri de cooperare. La 8 august 1949 se deschide prima sesiune a Comitetului de Ministri, deschisa de catre ministrul de externe a tarii gazda, R.Schuman si prezidata de un alt adept al parlamentarismului european, Henri Spaak, ministru de externe al Belgiei. Chiar de la prima sesiune sunt invitate sa se alature si incep negocierile cu inca trei state: Grecia, Turcia si Islanda, acestea vor deveni membri cu drepturi depline in cursul anilor 1949-1950. La 7 martie 1950 are loc prima sedinta a Adunarii Consultative, devenita apoi Adunare Parlamentara a Consiliului Europei. In anul urmator membru deplin al Consiliului devine RFG, ajungand in 1951 la cifra de 14 membri, in 1989 la cifra de 23 membri, in 1995 la 34 membri, iar in 1999 la 41membri cu drepturi egale. Un eveniment important a fost elaborarea si deschiderea spre semnare la 4 noiembrie 1950 a Cartei Europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Document care reprezinta primul instrument juridic international, ce garanteaza un nivel minim de respectare a drepturilor fundamentale ale omului de catre administratiile si tribunalele democratiilor europene si permite examinarea recursurilor individuale ale cetatenilor impotriva propriilor jurisdictii nationale. Organul suprem de drept european este Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Noul rol al Consiliului Europei dupa 1989

Incepand cu anii '60 sunt primite numeroase conventii interguvernamentale privind cooperarea, dar activitatea Consiliului Europei ramane discreta in privinta dezvoltarii Comunitatii Europene. Abia caderea 'zidului de la Berlin' permite acestei institutii sa joace o carte paneuropeana si sa devina prima structura europeana, care incepe integrarea in randurile sale a noilor democratii, in dependenta de optiunile acestora pentru democratie si schimbari pozitive, a debarasarii de totalitarism. Prin includerea noilor tari in organizatie va contribui activ la 'securitatea democratica' a continentului. Consiliul este prima structura, care admite in Europa Apuseana tarile Europei Centrale si de Est, demonstrand aportul la Constructia unei Europe comune. Odata cu marirea considerabila a numarului membrilor acestei Organizatii, de la cinci in 1949 pana la patruzeci si unu in 1999, creste si rolul acesteia pe plan international. Conferinta la varf de la Viena, din octombrie 1993, recunoaste importanta Consiliului Europei pentru securitatea si stabilitatea Europei, a unei adeziuni progresive a tuturor statelor la valorile democratiei, si respectarea drepturilor omului. Conferinta de la Viena deschide noi posibilitati Consiliului Europei, care sustine activ procesele de tranzitie democratica si pune la punct un mecanism complex si eficient de urmarire a modului in care statele membre isi respecta angajamentele asumate. Tot atunci, pentru prima data a fost primit conceptul securitatii democratice, prin care Consiliul Europei este angajat sa contribuie activ la formarea in partea de Est a continentului a unui spatiu de securitate democratica. Acest concept se refera nu atat la componenta militara, cat la cea economica, care vizeaza disparitatile excesive si angajarile pe calea colaborarii si integrarii, precum si la cea politica, cand statele se obliga pe plan intern si extern sa puna in aplicare principiile democratiei pluraliste, primatul dreptului, respectarea drepturilor omului si ale natiunilor. Toate aceste repere ne vorbesc despre Consiliul Europei, ca despre un generator de incredere reciproca si de stabilitate, un factor ce se opune clar formelor autoritare si antidemocratice.

Conceptul securitatii democratice se realizeaza activ si in cadrul Pactului de Stabilitate in Europa Centrala si de Est, parte componenta a caruia a devenit si R. Moldova in iunie 2001. Cooperarea interguvernamentala activa, promovata de Consiliul Europei, duce la o integrare mai stransa a statelor membre, bazate pe aceleasi principii si norme democratice. Aceasta cooperare se realizeaza prin intermediul ministerelor specializate din cadrul guvernelor, reprezentate prin experti ai Consiliului Europei in cca 200 de comisii, comitete si subcomitete. Cooperarea interguvernamentala se realizeaza la 3 niveluri (vezi schema).

Mai exista si alte programe, cum ar fi spre exemplu, Programul masurilor de incredere, care promoveaza in societatile de tranzitie cooperarea dintre comunitatile majoritare si cele minoritare, increderea reciproca. Adunarea Parlamentara compusa din delegati a tuturor parlamentelor statelor membre, abordeaza subiecte de actualitate majora si teme referitoare la problemele societatilor, la politica internationala etc.

Misiunea Consiliului Europei in partea de rasarit a continentului este unica si foarte importanta: de a contribui la integrarea acestor tari in Comunitatea Europeana a statelor, de a promova cooperarea parlamentara intre toate statele Europei. In perspectiva Consiliul Europei urmareste indeplinirea inca a catorva misiuni importante, precum: largirea si intarirea propriilor institutii, educarea spiritului cetateniei democratice europene, promovarea securitatii regionale, rezolvarea si evitarea crizelor si tot ceea ce poate asigura dezvoltarea cooperarii si integrarii pasnice a Europei, in care:

nici un stat nu-si va impune vointa in fata altora

tarile mari si mici vor fi parteneri egali, uniti in baza principiilor democratice comune

Abordare comunitara: Planul Schuman

Acceptand ca o parte din suveranitatea propriului stat sa fuzioneze, statele fac primul pas

hotarat spre crearea primei comunitati europene integrate.

Rolul "parintilor fondatori"

Jean Monnet (1888-1979) Nascut la Cognac, fara careva studii universitare, nici om politic, nici economist, el va fi numit de catre Ch.de Gaulle 'inspirator'. Cunoscator bun al lumii anglo-saxone, la 1919 devine ministru al comertului francez la Londra, dupa care secretar general adjunct in Liga Natiunilor, bancher, fondator al primelor societati franco-britanice de aprovizionare etc. Spirit practic, care a observat toate neajunsurile organizatiilor internationale de natura interguvernamentala. In timpul razboiului este mentionat si invitat in centrul unui dispozitiv american de razboi, care elaboreaza 'The Victory Program', in 1945 fiind numit comisar general al planului. In acelasi an propune generalului de Gaulle elaborarea unui Plan de Dezvoltare a Frantei, in fruntea caruia se va afla pana la 1950, atingand rezultate foarte bune, mai ales dupa declansarea Planului Marshall si colaborarea activa franco-americana. Cunoscand limitele modernizarii Frantei intr-un cadru strict national, el constata in acelasi timp, ca nici Consiliul Europei, nici OECE, nu ar putea sa integreze economic si politic toate tarile Europei. Anume el lanseaza pentru prima data ideea unei 'Comunitati Europene a Carbunelui si Otelului'.  Konrad Adenauer (1876-1967) Nascut in Germania, de origine renan. Devine cunoscut fiind in fruntea Partidului catolicilor germani (Zentrum). Sufera din cauza regimului nazist, iar la 1945 este luat sub tutela americanilor si in scurt timp redevine primar de Cologne. Este unul din cofondatorii Uniunii crestin-democrate din RFG, membru activ al Consiliului parlamentar, participa activ la elaborarea Constitutiei RFG. Fiind o figura proeminenta, dispusa spre pace si reconciliere, Konrad Adenauer devine cancelar al Germaniei Federale. Va face tot posibilul pentru a-si vedea tara, ca partener egal, alaturi de celelalte state europene, pentru reconcilierea franco-germana si integrarea deplina in Europa.

Alcide De Gasperi (1881-1954) Nascut la Trentin in Nordul Italiei, a cunoscut foarte bine si el, ca si ceilalti, ce inseamna o regiune de frontiera, facand tot ceea ce a depins de el, pentru ca frontierele in Europa sa dispara. De origine austriac si nascut sub dominatie austriaca, De Gasperi a fost deputat al parlamentului austriac pana la instaurarea regimului fascist si dupa. In 1944 este membru al guvernului Bonomi, devenind mai tarziu si Prim Ministru. Aflandu-se la putere si fiind un partizan fidel al integrarii europene, isi va sustine activ colegii, si va avea un suport esential Constructia Europeana in persoana sa. De Gasperi a fost si un pacifist patruns, a visat la hotararea problemelor europene in asa mod, incat sa fie excluse violenta si conflictele militare din politica internationala.

Planul Schuman. Rolul lui R.Schuman ca 'parinte fondator'

Alaturi de primii trei, R.Schuman (1886-1963), a fost unul din cei mai activi promotori ai integrarii Europei. De provenienta din Lorena a fost si el om al granitelor, a pledat totdeauna pentru disparitia lor in Europa. La 1950, cand Schuman ocupa postul de ministru de externe francez, initiativa integrarii e din nou in mainile europenilor, mai concret in mainile guvernului Frantei. Schuman este insarcinat de catre puterile aliate sa gaseasca o solutie in problema germana. Planul redactat de Jean Monnet i se pare ministrului francez extraordinar si la 9 mai 1950, acesta face public proiectul unei uniuni a carbunelui si otelului. Initiativa urma sa fie aprobata de catre Comitetul de Ministri, dar a fost tinut in cea mai mare taina, fara a se face consultatii cu specialistii in domeniu. Conrad Adenauer sustine acest proiect, care de fapt favoriza Germania si hotara conflictul franco-german. Noua organizatie urma sa duca la o colaborare activa a membrilor in baza unei legislatii comunitare. Desi oferta Frantei era direct adresata Germaniei, la viitoarea comunitate urmau sa adere si alte state europene cointeresate. Italia lui Alcide De Gasperi se aliaza printre primele, alaturi de tarile Beniluxului. Marea Britanie, prin guvernul sau laburist, refuza sa inceapa careva negocieri in acest sens, nefiind gata sa accepte cedarea vreo unei parti din suveranitatea sa. La 20 iunie 1950, la Paris, dupa zece luni de negocieri, sase state semneaza Tratatul de instituire a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, parafat si ratificat de toti membrii in 1951. Conform acestui document important, carbunele si otelul Frantei si Germaniei era plasat sub o inalta autoritate comuna, iar libera circulatie a acestor doua produse reglau problema nivelului productiei din Ruhr. Medoda planului Schuman e cu adevarat revolutionara in domeniul relatiilor internationale: ea infiinteaza o autoritate independenta de guverne, ale carei decizii vor lega statele. Concentrand actiunea spre 'un punct limitat, insa decisiv', Schuman si Monnet se hotarasc pentru metoda functionala. 'Supranationalitatea' este punctul de plecare al unei constructii europene mai largi, dar in baza acestor 'limitari' se puneau temeliile unei federatii europene, se profila viitoarea Uniune Europeana, care pas cu pas isi va demonstra necesitatea si eficienta.