SCOALA NATIONALǍ DE STUDII POLITICE SI ADMINISTRATIVE

DEPARTAMENTUL DE RELATII INTERNATIONALE SI INTEGRARE EUROPEANǍ

SECURITATEA IN EUROPA

NOILE PROVOCARI SI DEZVOLTAREA CADRULUI PESC

Introducere

Pe parcursul ultimelor decenii, marcate de evenimente majore cum ar fi cele doua Razboaie Mondiale, politica mondiala si relatiile dintre state au capatat noi aspecte (culturale, economice e.t.c), fara a parasi insa, sfera puterii si a luptelor pentru dobandirea puterii, pentru ca, asa cum spunea George Toparceanu, "omul intotdeauna ar vrea sa aiba ce n-are si sa fie acolo unde nu este".

Lumea inceputului de secol XXI se confrunta cu provocari noi: pe fondul globalizarii si aprofundarii interdependentei dintre state au aparut o serie de actori supranationali care influenteaza in mare masura evenimentele care se petrec la nivel mondial. Fenomenele care se manifesta tot mai des si tot mai violent in prezent, asa cum este cazul conflictelor interetnice, a conflictelor teritoriale sau terorismului international, au generat o stare de insecuritate care este resimtita la scara mondiala si care ne afecteaza pe toti in egala masura. O analiza a principalelor provocari cu care se confrunta lumea aduce in prim plan dimensiunea amenintarilor actuale si ar putea duce la formularea unor politici care sa permita crearea unui mediu de securitate stabil.

Capitolul 1 prezinta aceste noi provocari cu care se confrunta lumea post Razboi Rece, de la razboaie civile pana la terorism, care este fenomenul cel mai raspandit la nivel mondial. Ne confruntam in prezent cu un nou tip de terorism, mult mai violent si mai imprevizibil. Legat in principal de fanatismul islamic, noul val de terorism a afectat in ultimii ani tari din toate regiunile lumii, din Maroc pana in Indonezia, culminand cu atacurile teroriste din New York si Washington, la 11 septembrie 2001. Accesul facil la mijloace de informare precum internetul a dus la o crestere exponentiala a numarului de victime ale atacurilor teroriste. Principala amenintare pentru lumea inceputului de secol XXI este posibilitatea ca teroristii sa utilizeze in atacuri arme neconventionale cum sunt armele chimice sau biologice, asa cum s-a intamplat nu de putine ori in atacurile care au avut loc dupa anii 1990 (armele ca: gazul sarin, antrax-ul, microbul botulinic au fost folosite de atacatori). Aflati in acest prim capitol cum isi finanteaza gruparile teroriste atacurile si cu ce provocari concrete se confrunta, in momentul de fata, marea familie europeana.

In cel de-al doilea capitol, este prezentat raspunsul Uniunii Europene in incercarea de a contracara evenimentele negative si a asigura siguranta cetatenilor europeni. Javier Solana declara in iunie 2003 la Salonic, ca in calitate de uniune formata din 25 de state, cu peste 450 milioane de cetateni, care produce un sfert din Produsul National Brut (GNP) al lumii, Uniunea Europeana este, chiar daca place sau nu, un actor global; trebuie sa fie gata sa participe responsabil la securitatea globala In acest sens, Uniunea Europeana a formulat o Politica Externa si de Securitate Comuna si incearca o integrare in ceea ce priveste industria de aparare. Dar poate aceasta politica europeana sa coexiste cu Alianta Nord Atlantica? Se deosebesc politicile externe ale tarilor in ascensiune din Asia, de PESC? Capitolul 2 incearca sa dea un raspuns la toate aceste intrebari.

Daca intr-adevar Politica Externa si de Securitate Comuna este functionala si va putea asigura securitatea in Europa si in tarile vecine se va cristaliza in decursul anilor. Ramane de asemenea de vazut daca PESC poate sa concureze SUA in rolul sau de "gardian al lumii'.

CAPITOLUL I

SECURITATEA IN EUROPA

Intrucat in aceasta lucrare de dizertatie vom folosi frecvent termenul de "securitate", este important sa raspundem, in acest prim capitol, la doua intrebari foarte importante: "ce este securitatea" si "care sunt noile provocari cu care se confrunta marii actori de pe scena politica mondiala?"

Securitatea

Din perspectiva politico-militara securitatea este interpretata ca "o expresie a calitatii relatiilor dintre state, bazate pe principiile dreptului international, pe etica pacii si coexistentei pasnice, avand, drept esenta si finalitate, inlaturarea fortei si a amenintarii cu forta din relatiile internationale, asigurarea integritatii teritoriale, a independentei si suveranitatii nationale". Aceasta definitie a securitatii este insa insuficienta, in contextul aparitiei la nivel mondial al unor noi amenintari, nonmilitare, care tin mai degraba de domeniul economic, energetic, tehnologic etc. Este asadar necesara o definitie care sa includa si aceste dimensiuni.

Dictionarul explicativ al limbii romane da o definitie mult mai generala a termenului de "securitate": "faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentiment de incredere si de liniste pe care il da cuiva absenta oricarui pericol."

Mediul actual de securitate. Noile provocari

Multa vreme, forta militara si posibilitatea declansarii unui razboi au fost doua constante evidente care au jucat un rol foarte important in mentinerea ordinii internationale. Odata cu sfarsitul Razboiului Rece a devenit insa evident ca "soldatul "razboinic" al perioadei de "Razboi Rece" tinde sa fie inlocuit de "soldatul diplomatic"." , ca amenintarile cu care se confrunta statele in prezent sunt mult mai greu de prevazut si de combatut. Nici una dintre aceste noi amenintari nu este pur militara, si nici nu poate fi rezolvata exclusiv pe cale militara, ci printr-o combinatie de instrumente.

"Este o lume a noilor amenintari si a noilor oportunitati" . Fenomenul globalizarii a dus la accentuarea interdependentei dintre statele lumii, ceea ce face ca problemele cu care se confrunta unele dintre state sa fie resimtite mai puternic la nivel mondial.

Dependenta de Rusia, tarile din Golf si cele din nordul Africii in ceea ce priveste importurile de petrol si gaze este una dintre problemele majore pentru Europa. De altfel, Comunitatea Europeana/ Uniunea Europeana s-a confruntat de-a lungul existentei sale cu probleme legate de importurile de petrol. Primul soc petrolier din 1973, produce o criza la nivel mondial, foarte puternic resimtita in Europa, deoarece "Europa depinde de el (n.a. de petrol) in proportie de 75%" . Resursele naturale (petrol, gaze naturale) de care dispun in special tarile din regiunile amintite anterior au fost in secolul XX si continua sa fie si in secolul XXI generatoare de conflicte. Tarile cele mai dezvoltate, mari consumatoare de petrol si produse derivate din acesta incearca in permanenta sa isi faciliteze accesul la astfel de resurse, fie pasnic, fie prin puterea armelor: uneori insa, "arma militara se poate arata neputincioasa in fata armei economice"[6].

Orice conflict cu care se confrunta un anumit stat va fi, cu siguranta, resimtit la nivel mondial. Intensitatea cu care se resimt aceste conflicte intr-un anumit stat depinde de doua variabile: distanta fata de zona de conflict si legaturile economice sau politice cu acea regiune. Aceasta interdependenta a statelor am putea compara-o cu piesele de domino: daca piesele sunt asezate intr-un lant, care sa simbolizeze conexiunile dintre diferite tari, iar una dintre piese cade, aceasta va determina o reactie in lant care va face ca cel putin o alta piesa aflata in imediata vecinatate a ei, sa cada.

Zonele "fierbinti" ale lumii sunt in momentul de fata Asia de sud si sud-est, Orientul Mijlociu, continentul african, America de Sud, zona Balcanilor. De o importanta strategica deosebita pentru Uniunea Europena sunt regiunile Africii de Nord, Orientului Mijlociu si Golfului Persic, ceea ce este foarte usor de inteles: exista temeri ca dinspre aceaste regiuni se pot propaga o serie de amenintari si riscuri la adresa securitatii europene, cum ar fi fenomenul imigratiei ilegale, considerat a fi catalizatorul cresterii infractionalitatii si criminalitatii organizate.

"Evenimentele politice majore care au marcat debutul noului mileniu, declansarea razboiului impotriva terorismului, largirea NATO si UE . constituie repere majore care au generat transformari fundamentale in mediul actual de securitate" ne confruntam in prezent cu "provocari si amenintari noi si inedite, generatoare de tensiuni si crize.cu o intreaga panoplie de amenintari care pot lua cele mai diferite si inedite forme" : conflicte interetnice si razboaie civile, conflicte teritoriale, razboaie de gherila, terorism, proliferarea armelor de distrugere in masa, crima organizata.

1.2.1 Conflicte interetnice si razboaie civile

"Razboaiele etnice privesc societati care nu au atins nivelul national ce-si gaseste implinirea in constructia unui stat stabil" Conflictele interetnice sunt probabil unul dintre cele mai vechi forme de conflict care, insa, s-au manifestat cu o intensitate mult mai mare in a doua jumatate a secolului XX, odata cu destramarea imperiilor coloniale. Grupuri etnice foarte diferite, intre care existau animozitati mai vechi si care fusesera constranse de colonizatori sa traiasca in acelasi stat au inceput, odata cu proclamarea independentei, sa se lupte pentru teritorii si suprematie.

Principalele cauze ale conflictelor sunt : saracia, reprimarea politica si distributia inegala a resurselor, la care am mai putea adauga si religia, ca factor de instabilitate.

Razboaiele civile sunt astazi omniprezente in tarile africane si cu precadere in cele din Africa sub-sahariana. Somalia (1991), Angola (1992) sau Sudan (se afla in razboi civil de mai bine de 30 de ani) sunt doar cateva dintre tarile care de-a lungul anilor s-au confruntat cu acest flagel; tari in care a fost necesara interventia organizatiilor internationale in domeniul securitatii, pentru a asigura pacea.

Secolul XXI a debutat cu un razboi civil in una dintre cele mai performante tari africane din punct de vedere economic - Coasta de Fildes. In urma unui razboi civil acum patru ani (n.b.in 2002), aceasta tara a fost practic divizata in doua tabere adverse, fiind necesara interventia Frantei si a Natiunilor Unite pentru a mentine pacea in regiune. Guvernul ivorian acuza Burkina Faso si Liberia de complicitate cu rebelii care au declansat conflictele.

O forma extrema a conflictului interetnic a socat opinia publica in 1994. Genocidul din Rwanda a fost si va ramane probabil unul dintre cele mai violente evenimente din istoria moderna a continentului african. Cu atat mai mult cu cat organismele internationale si-au aratat limitele in gestionarea acestei crize, chiar daca unii analisti cum ar fi Paul Hirst sunt de parere ca "Macelul din Rwanda ar fi fost greu de oprit chiar si daca marile puteri ar fi actionat cu promptitudine. Profunzimea urii dintre comunitati a determinat participarea in masa la masacre"

Insa nu numai pe continentul african s-au inregistrat astfel de conflicte. Destramarea Uniunii Sovietice a avut ca efect secundar declansarea de razboaie civile in tari precum Tadjikistan sau Georgia, ambele in 1991. Pe continentul asiatic, cel mai elocvent exemplu de conflict interetnic este cel al Sri Lankai, conflict care a culminat cu genocidul din iulie 1983. Atunci guvernul a sustinut, in parte, uciderea a peste 3000 de etnici tamili.

Prin contrast cu evolutiile pozitive din vestul Europei, in Balcani, s-au inregistrat dupa 1990 o suita de crize, care s-au derulat in contextul reasezarilor geopolitice ce au urmat sfarsitului Razboiului Rece. O caracteristica esentiala a acestora a fost aceea ca ele au avut loc cel mai adesea in interiorul statelor si mai putin intre acestea In decursul ultimilor zece ani Balcanii au fost scena desfasurarii unor conflicte interetnice in Kosovo si Bosnia, acolo unde revendicarile teritoriale ale populatiei albaneze, impletite si cu diferentele de natura religioasa, au dus la reactia violenta a populatiei de origine sarba. Interventia organismelor internationale a dus la incetarea conflictelor armate, zona Balcanilor ramane in continuare "un spatiu usor inflamabil" cu un foarte ridicat potential conflictual.

1.2.2 Conflicte teritoriale

Dobandirea de noi teritorii sau incercarea de a proteja anumite teritorii au fost de-a lungul secolelor cele mai frecvente motive pentru declansarea de razboaie; ele au fost cauza izbucnirii celor doua Razboaie Mondiale care au zguduit Europa inceputului de secol XX si tot ele au stat la baza razboiului dintre Marea Britanie si Argentina si razboaielor mai recente dintre Iran si Irak, India si Pakistan sau Armenia si Azerbaidjan. Citandu-l pe Clausewitz "Razboiul este doar o continuare a politicii cu alte mijloace".

Singura diferenta dintre razboiul clausewitzian si razboaiele moderne este de natura tehnica, pentru ca razboiul modern se bazeaza mai mult pe arme decat pe soldati, iar arma cea mai puternica este cea nucleara. Conflictul dintre India si Pakistan pentru dominatie in Kashmir, conflictul dintre Coreea de Sud si Coreea de Nord, precum si conflictele din zona Golfului Persic sunt cu atat mai periculoase pentru securitatea mondiala cu cat tarile aflate in conflict sunt si mari puteri nucleare, iar riscul folosirii de arme nucleare este foarte mare. Nu demult, intr-un interviu, Zbiegniew Brzezinski spunea ca "Armele nucleare inseamna prestigiu si imbunatatesc pozitia de negociere considerabil. Iranul este o tara importanta in aceasta regiune instabila. majoritatea vecinilor sai poseda arme atomice: India, Pakistan, Rusia si Israel. un Iran nuclear nu ar fi mai periculos decat puterile nucleare India sau Pakistan. Sau decat Israelul"

Asa cum am mentionat si la inceputul acestui capitol, Europa este influentata direct sau indirect de conflictele din tarile din jur sau chiar din cele mai indepartate cu care aceasta are legaturi economice. Din aceasta cauza, Europa acorda o importanta deosebita conflictelor din spatiul ex-sovietic precum si celor din Orientul Mijlociu, in speta conflictului dintre Israel si Palestina.

La mai bine de zece ani de la prabusirea Uniunii Sovietice, statele mici care faceau odinioara parte din aceasta mare putere mondiala se lupta pentru redobandirea teritoriilor si recunoasterea autonomiei. Conflictul dintre extremistii ceceni si guvernul de la Moscova pentru recunoasterea Ceceniei ca teritoriu autonom, s-a soldat pana in momentul de fata cu mii de victime de ambele parti, iar un final al confruntarilor nu se intrevede inca. Izbucnirea unui conflict intre Kazahstan si Kargastan, pe de o parte, si Uzbekistan pe de alta parte este iminenta. Iar exemplele ar putea continua. Regiunea a devenit un punct de interes deosebit pentru guvernele europene, care se tem ca insecuritatea care domina regiunea de la "portile Europei" sa nu pericliteze propriul mediu de securitate.

In decursul ultimilor douazeci de ani, o alta zona de interes a fost Orientul Mijlociu, zona care s-a confruntat constant cu conflicte teritoriale. Razboiul dintre Irak si Iran, care a durat nu mai putin de opt ani (1980-1988), invadarea Kuweitului de catre Irak la inceputul anilor 1990, precum si conflictele actuale dintre Israel si tarile vecine arabe au atras in permanenta atentia marilor puteri mondiale.

Conflictul Israelului cu Palestina nu este nicidecum unul recent, el a izbucnit odata cu Declaratia Balfour din 1917 privind crearea unui stat evreu in Orientul Mijlociu. Ca o reactie la crearea statului Israelian pe teritoriu palestinian, in Palestina a aparut o grupare separatista "Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei" care militeaza pentru eliberarea tuturor teritoriilor palestiniene si crearea unui stat Palestinian socialist democrat. Gruparea care este condusa din 2001 de Ahmed Sadat, refuza sa recunoasca Israelul ca stat si a fost implicata in ultimii ani intr-o serie de atentate teroriste care au vizat tinte israeliene. Conflictul Israelului cu Palestina s-a relansat in urma cu doar cateva saptamani, atunci cand Israelul a invadat Fasia Gaza pentru a elibera un soldat tinut ostatic de palestinieni.

Razboaiele pe care SUA si aliatii sai le duc in Afghanistan si in Irak, precum si atentatele teroriste care le-au precedat au aratat ca Orientul Mijlociu nu este inca, si probabil nici nu va putea fi vreodata o regiune sigura si pasnica.

Fenomenul cel mai acut raspandit la nivel mondial, de care sunt legate atat conflictele interetnice cat si cele teritoriale este terorismul.

1.2.3 Terorismul

Termenul de 'terorism' provine din cuvantul francez terrorisme, si din latinescul terrere (a face sa tremure). Cuvantul a fost folosit pentru prima oara in aceasta forma in 1795 cand a fost folosit pentru a descrie actiunile Iacobinilor in timpul conducerii Frantei post-revolutionare, asa numitul "imperiu al terorii".

Conceptul de "terorism" este unul dintre cei mai disputati termeni din literatura de specialitate, fiind foarte greu de facut diferenta intre terorism, lupte de gherila sau crime in serie. Cea mai generala definitie a cuvantului terorism ar fi ca "terorismul se refera la strategia de a utiliza violenta sau amenintarea cu violenta pentru a crea frica si a obtine indeplinirea cererilor politice, religioase, ideologice sau personale."

Oricare ar fi definitia completa si corecta a terorismului, din ce in ce mai multi specialisti in domeniul geopoliticii sunt de parere ca incepand cu anii 1990, terorismul s-a schimbat, avand noi forme de manifestare, motivatii si actori, astfel incat acest val de terorism care se manifesta la scara globala cu o violenta fara precedent a fost denumit "neoterorism". Bruce Hoffman spune ca "noul terorist" este "o amenintare foarte diferita si potential mai letala decat gruparile teroriste traditionale"

"Neoterorismul" este in opinia multor analisti politici o forma de extremism religios, legata in principal de islamismul radical, caracteristica sa definitorie fiind utilizarea violentei extreme. "Pentru teroristul religios, violenta este o sarcina divina,. executata ca raspuns direct la cerintele teologice. si justificate de scriptura"

Tinta teroristilor sunt tarile crestine, tarile dezvoltate, si aliatii acestora. Am putea chiar afirma ca atacurile teroriste sunt raspunsul la adancirea fenomenului globalizarii, al carui principal promotor sunt SUA si tarile Uniunii Europene, pentru ca "raspandirea globala a pietelor si a democratiei constituie o cauza principala, agravanta, a urii de grup si a violentei etnice" . Acest aspect a fost sintetizat de Benjamin Barber in expresia "Jihad vs. McWorld", subliniind cel mai bine faptul ca teroristii se opun de fapt patrunderii valorilor americane in lumea islamica si hegemoniei Americii. Cu alte cuvinte, se opun incercarii americanilor de a institui Pax Americana Tarile Europene au devenit si ele tinte ale atacurilor teroriste pentru simplul fapt ca sunt aliatii Americii in lupta impotriva terorismului.

Armele folosite in prezent de teroristi sunt foarte diverse: de la bombe artizanale, la arme chimice sau biologice. In mainile "noilor teroristi" chiar si cele mai banale arme se pot dovedi adevarate arme de distrugere in masa, asa cum au aratat atentatele din New York si Washington la 11 septembrie 2001. Cateva cutite purtate de teroristi sinucigasi au fost suficiente pentru ca acestia sa deturneze avioane si sa cauzeze moartea a sute de civili americani. Un fenomen deloc nou il reprezinta teroristii sinucigasi, asociati in mod frecvent cu fundamentalismul islamic, pentru care un atac terorist in care isi vor pierde viata este un soi de datorie divina. Credinta lor este ca sacrificiul pe care il fac ii apropie de Allah. Contrar asteptarilor, nu islamistii fundamentalisti ci Tigrii Tamili[17], au folosit cel mai des acest tip de atac terorist.

Pericolul utilizarii armelor de distrugere in masa de catre teroristi este o constanta cu care se confrunta lumea inceputului de secol XXI. Evolutia din ultimii ani a tehnologiei permite teroristilor accesul la o multitudine de informatii pe care acestia le pot folosi in comiterea de atentate teroriste. "Noii teroristi" ar putea oricand sa incerce sa obtina si mai apoi sa foloseasca arme biologice, chimice si nucleare. Atacul cu gaz sarin lansat in 1995 la metroul din Tokyo de gruparea Aum Shinirikyo, otravirea de catre PKK a bazinelor de apa ale fortelor aeriene din Turcia cu o doza letala de cianura in 1992 sau atacul cu gaz clorhidric lansat de catre Tigrii Tamili asupra unei unitati militare din Sri Lanka in 1990, sunt doar cateva exemple de folosire a armelor de distrugere in masa. Riscurile deosebite determinate de acest tip de amenintare rezida in faptul ca prin intermediul armelor de distrugere in masa un grup terorist de mici dimensiuni poate provoca pierderi care anterior nu puteau fi cauzate decat de armate ale unor state nationale.

Neoterorismul urmareste in general sa provoace un numar cat mai mare de victime in randul populatiei civile. O privire de ansamblu a numarului de atentate petrecute dupa 1999 arata ca fata de terorismul clasic, neoterorismul a provocat mai multe victime chiar daca au avut loc mai putine atentate decat in perioada 1980 - 1990, perioada in care s-a inregistrat cel mai mare numar de atentate teroriste.

Graficul activitatilor teroriste intre 1968 - 2004

Sursa : RAND - St Andrew's Terrorism Chronology 1968-1997 & RAND-MIPT Terrorism Incident

database (1998-Present)

Numarul de victime in terorismul international

Sursa : RAND - St Andrew's Terrorism Chronology 1968-1997 & RAND-MIPT Terrorism Incident

database (1998-Present)

Intrebarea legitima care se pune este: de unde iau gruparile banii pentru procurarea unor arme atat de scumpe ca armele chimice sau biologice?

Finantarea terorismului se realizeaza atat prin mijloace legale cat si prin mijloace ilegale. Gruparea Hamas, spre exemplu, se finanteaza prin actiuni de caritate. O parte din bugetul gruparii este folosita pentru lansarea unor atacuri teroriste violente impotriva Israelului, cealalta parte este folosita pentru acte caritabile in Orientul Mijlociu, inclusiv pentru imbunatatirea nivelului de trai, acces la educatie si hrana pentru populatie. In absenta unor mijloace de finantare legale, teroristii apeleaza la crima organizata pentru a-si sustine actele teroriste. Crima organizata cuprinde o serie de activitati ilegale, desfasurate la nivel mondial, printre care: traficul de droguri (cunoscut si sub denumirea de narcoterorism), traficul de arme, traficul de carne vie, imigrantii ilegali.

In Afghanistan, de exemplu, profiturile realizate din traficul de droguri finanteaza armate private ale Talibanilor. Gruparea terorista Al Qaeda se finanteaza prin doua mijloace: traficul de droguri, si banii obtinuti de familia bin Laden din constructia mai multor vile de lux pentru milionarii sauditi.  Afghanistanul este poarta de patrundere a drogurilor in Orientul Mijlociu, de unde acestea sunt distribuite in tarile vecine, in tarile din Asia Centrala si Europa. Afghanistanul va continua probabil sa fie o tara a narcoterorismului multa vreme de acum incolo si chiar razboiul nu va putea sa aduca o incetare a activitatilor teroriste.

Armele conventionale combinate cu noile arme chimice sau biologice folosite astazi de teroristi au reinstaurat, in parte, starea de anarhie globala. Daca ne uitam numai la numarul atacurilor teroriste lansate in ultimii cinci ani, descoperim o harta a activitatilor teroriste care acopera intreaga lume, de la Djakarta la Madrid, de la Londra la Istanbul, si de la New York la Amman.

Harta atacurilor teroriste atribuite gruparilor teroriste islamice dupa 1992

Sursa : https://www.dfat.gov.au/publications/terrorism/chapter2.jpg

Una dintre sursele terorismului este existenta unor structuri statale slabe, asa numitele "failed states" si amplificarea crimei organizate. In unele parti ale globului (Somalia, Liberia, Afganistan, Bosnia si Hertegovina, Serbia si Muntenegru, Kosovo, etc) existenta unor structuri statale slabe, conflictele civile si accesul la arme au determinat intarirea pozitiilor crimei organizate. Aceste situatii sunt amenintari la adresa securitatii, prin sprijinirea traficului de droguri sau a celui de fiinte umane. Multe din aceste amenintari la adresa securitatii Europei sunt localizate in Balcanii Occidentali sau Europa Rasariteana, sau au drept cai de acces Balcanii, Europa de Est si Asia Centrala

Europa a fost zguduita la inceputul acestui mileniu de doua atacuri teroriste foarte violente, care au fost revendicate de grupari teroriste islamice (atentatul de la Madrid si respectiv cel de la metroul londonez). Sa nu uitam, de asemenea, ca pe teritoriul Germaniei, Belgiei, sau Italiei au fost descoperite celule teroriste care planuiau atentate in aceste tari.

Terorismul este pentru Europa o amenintare iminenta, care nu vine numai din afara spatiului comunitar, ci si din interiorul sau. In ciuda faptului ca Europa incearca sa devina o uniune stabila care sa poata garanta siguranta cetatenilor sai, iata ca si aici inca actioneaza grupari separatiste. Desi in ultimul timp si-au pierdut din intensitate, atentatele teroriste exercitate de grupari din Uniunea Europeana sunt inca o problema cu care aceasta se confrunta. Cele mai cunoscute si mai active grupari sunt ETA din Spania si IRA din Irlanda de Nord. Gruparea terorista ETA militeaza pentru crearea unui stat Basc in regiunea din nordul Spaniei si o mica regiune din sud-vestul Frantei. Actiunile teroriste ale acestei grupari sunt insa mai putin violente decat cele ale gruparilor teroriste islamice, ETA vizand in general numai cladiri guvernamentale din Spania, anunta atacul cu cateva minute inainte, pentru a nu crea victime umane. IRA din Irlanda de Nord este o grupare cu componenta predominant catolica, aparuta ca o reactie la decretul britanic din 1920 care impartea Irlanda in doua state. De-a lungul anilor IRA a comis asasinate, rapiri, trafic de persoane, atentate cu masini capcana si altele. In 1997, IRA a fost invitata la masa negocierilor de catre guvernul britanic si a fost de acord cu incetarea activitatilor teroriste. Pana in anul 2004 s-a incercat dezarmarea membrilor IRA. Totusi, gruparea are inca puterea de a desfasura activitati paramilitare.

Atacurile teroriste de la New York si Washington la 11 septembrie 2001, au determinat SUA sa porneasca un razboi impotriva terorismului, bazandu-se si pe sustinerea din partea aliatilor europeni. In lupta impotriva acestui "inamic invizibil" SUA si Europa trebuie sa aiba totusi in vedere ca "Nu statele sunt dusmanul, pentru ca teroristii nu sunt state. terorismul si puterea militara conventionala sunt incompatibile; prin urmare, armele conventionale nu pot infrange terorismul" , iar interventia militara din Orientul Mijlociu a dus la cresterea numarului de atacuri teroriste si la impartirea lumii in doua tabere cu puncte de vedere diferite. Pe de o parte sustinatorii razboiului impotriva terorismului si ai interventiei din Afghanistan, pe de alta parte tarile care sunt impotriva interventiei militare din Afghanistan.

Din punct de vedere pur economic, razboiul este un mare consumator de resurse si cu siguranta va dura inca multi ani de acum incolo si va consuma o parte importanta din bugetele statelor participante.

Razboaiele secolelor al XIX-lea si al XX-lea si genocidurile care le-au insotit, jihadurile tribale si teroriste ale ultimelor decenii au inversat de-a lungul timpului vectorii libertatii. Operand in afara legii, facand insecuritatea omniprezenta si transformand libertatea intr-un sinonim pentru risc, teroarea este apoteoza anarhiei internationale. "In teama noastra de anarhie, practic ne-am intors la starea naturala anarhica"[20]

Mediul de securitate actual evidentiaza ca securitatea si apararea depasesc sfera de responsabilitate a unei singure tari, determinand o implicare mai mare a statelor democratice si a organismelor internationale specializate in protejarea si promovarea lor. In acest context, dupa 1990 si, mai ales, dupa 1998, Uniunea Europeana a dat un nou impuls eforturilor de intarire a securitatii si de definire a dimensiunii de aparare la nivel european prin formularea unei Politici Externe si de Securitate Comuna.

CAPITOLUL II

POLITICA EXTERNA SI DE SECURITATE COMUNA

Europa a fost in secolul XX scena celor doua mari conflagratii mondiale, a luptelor teritoriale si revolutiilor care au adus destructurarea sistemului comunist. Toate aceste evenimente au creat o imagine a Europei marcata de incertitudine si insecuritate. De la sfarsitul celui De-al Doilea Razboi Mondial s-au facut mari eforturi pentru a uni tarile "batranului continent" intr-o cauza comuna, si Europa Unita a parcurs un drum lung de la o zona de liber schimb in anii de inceput, la o uniune economica si monetara.

La acest inceput de secol, Europa unita isi propune continuarea procesului de completare a dimensiunii economice cu una de politica externa si de aparare. Este un obiectiv ambitios, pentru realizarea caruia trebuie depasite atat reticentele aliatului transatlantic, cat si cele interne, legate indeosebi de chestiunile suveranitatii nationale si cheltuielilor militare.

2.1. Politica Externa si de Securitate Comuna : istoric, institutii, activitate

2.1.1. Crearea PESC

Ideea crearii unei politici de aparare comune pentru toate tarile europene a aparut imediat dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, cu scopul principal de a anihila o eventuala reluare a politicii de agresiune din partea Germaniei.

La 11 august 1950, premierul britanic Winston Churchill propune crearea, imediata, a unei Armate Europene Unite, sub control democratic european, in cadrul careia urmau sa participe Belgia, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda si Republica Federala Germania. Prin urmare, presedintele Consiliului Europei, primul-ministru francez Rene Pleven lanseaza Planul pentru infiintarea unei Comunitati Europene pentru Aparare (C.E.A.), prezentat Adunarii Nationale a Frantei, la 24 octombrie 1950. In acest plan se prevedea, instituirea unei armate europene comune care sa inlocuiasca armatele nationale, si care sa fie condusa de un ministru european al apararii, cu un buget comun.

Tratatul de constituire a C.E.A. a fost ratificat de cinci state membre, a sasea tara, Franta, respingand intregul proiect in 1954.

La inceputul anilor '60 europenii mai faceau o incercare prin cele doua planuri Fouchet care vizau o mai stransa cooperare politica, o uniune a statelor si o politica externa si de aparare comuna. Si aceste planuri aveau sa fie insa abandonate in 1962 si tot din cauza Frantei, foarte neincrezatoare in sansele de izbanda ale unei astfel de uniune.

Bazele unei Politici Externe si de Securitate Comuna au fost puse abia dupa 30 de ani prin Tratatul de la Maastricht (1992), un raspuns la caderea Zidului Berlinului si la prabusirea Imperiului Sovietic. Pentru prima oara de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, dimensiunea europeana de securitate si aparare beneficia de un cadru juridic care sa-i permita dezvoltarea institutionala

Titlul V al Tratatului de la Maastricht stabileste cinci obiective ale PESC

Protejarea valorilor, intereselor fundamentale si a independentei Uniunii

Intarirea, pe toate caile, a securitatii Uniunii si a statelor membre

Pastrarea pacii si intarirea securitatii internationale, in acord cu principiile Cartei ONU, Actului final de la Helsinki si Cartei de la Paris

Promovarea cooperarii internationale

Dezvoltarea si consolidarea democratiei, legalitatii, respectului pentru drepturile omului si a libertatilor fundamentale.

Curand dupa adoptarea Tratatului de la Maastricht, ministrii de externe si ai apararii se intruneau in Germania, la Bonn (iunie 1992) in vederea analizarii modului in care organizatia va raspunde prevederilor Tratatului. Prin declaratia adoptata cu acest prilej, se stabilea ca totalitatea misiunilor pe care uniunea le va indeplini va cuprinde: misiuni umanitare si de salvare, de mentinere a pacii si misiuni ale fortelor combatante pe timpul derularii unor operatii de management al crizelor (cunoscute, ulterior, sub numele de Misiuni de tip Petersberg).

Tragicele evenimente derulate in Balcani au reiterat necesitatea asumarii unui rol mult mai pronuntat de catre UE in gestionarea problemelor de securitate din Europa, inclusiv din perspectiva dezvoltarii capacitatilor europene de aparare. In acest context, cu prilejul summitului franco-britanic de la Saint-Malo (decembrie 1998), cele doua state au decis lansarea unei initiative menite sa consolideze profilul UE pe dimensiunea de securitate si aparare. Escaladarea crizei din Kosovo a creat premisele pentru "europenizarea" initiativei bilaterale franco-britanice, presedintia germana a Consiliului UE asumandu-si responsabilitatea pentru implementarea acesteia la nivelul Uniunii Europene.

Politica Externa si de Securitate Comuna a fost reafirmata prin Tratatul de la Amsterdam (1999), in acelasi timp, fiind introduse si unele instrumente mai coerente (actiuni comune si pozitii comune) si mijloace mai eficiente de luare a deciziilor (decizie prin majoritate calificata). In cadrul Tratatului de la Amsterdam se face de asemenea referire la trei componente de baza ale Politicii Externe si de Aparare Comuna, care este o parte importanta a PESC, si anume: managementul crizelor militare si civile si prevenirea conflictelor. Primele doua componente formeaza "Misiunile tip Petersberg" si au la baza operatiuni ca: misiuni de mentinere a pacii, misiuni de salvare si umanitare. Incorporarea acestor misiuni in Tratatul de la Amsterdam a constituit un pas crucial intr-o vreme in care relansarea unor conflicte locale ameninta securitatea europeana.
Proiectul Tratatului referitor la o Constitutie pentru Europa, semnat la 29 octombrie 2004 de catre sefii de state si guverne ale tarilor membre si candidate, face referiri atat la PESC cat si la PESA, ca parte integranta a PESC. Proiectul Constitutiei Europene aduce cinci elemente de noutate importante in sfera Politicii de Securitate si Aparare Comune

Extinderea misiunilor Petersberg

Decizia infiintarii unei Agentii Europene in domeniul Armamentelor, Cercetarii si Capacitatilor Militare (EDA)

Aplicarea cooperarii structurate la misiunile internationale

Posibilitatea cooperarii mai stranse a statelor Uniunii in sfera apararii reciproce

Introducerea unei clauze de solidaritate pentru cazurile producerii unor atacuri teroriste si a unor dezastre naturale sau produse de om.

Pentru a-si putea asuma responsabilitatile referitoare la intreaga gama a misiunilor de prevenire a conflictelor si management al crizelor, statele membre ale UE trebuie sa dezvolte capabilitati militare mai eficiente si sa stabileasca noi structuri politice si militare, pentru adoptarea deciziilor si conducerea actiunilor. Este adevarat ca Europa, ca organizatie, nu detine necesarul de baza pentru un razboi precum cel din Kosovo, ca, de pilda, transport aerian de armament greu, armament de inalta tehnologie, precum si trupe suficiente care sa fie desfasurate, chiar daca are mai multi soldati decat Statele Unite. Paul Hirst analizand situatia actuala a Europei si Statelor Unite ale Americii, numeste Europa "un pitic militar in comparatie cu Statele Unite"[23].
Este evident ca Europa trebuie sa fie, inainte de toate, responsabila pentru propria securitate: nu poate cere Statelor Unite sa intervina ori de cate ori apare vreo criza pe continent. Mai mult, daca se doreste mentinerea legaturii transatlantice, trebuie dezvoltat un parteneriat real cu Statele Unite si impartita sarcina securitatii comune.

2.1.2. Cadrul institutional PESC

Politica externa si de securitate Comuna este gestionata de institutiile Uniunii Europene, care au puteri si proceduri de decizie diferite. Astfel, deoarece PESC este un domeniu de importanta strategica pentru statele membre si este dificil de renuntat la suveranitatea nationala, procedura de decizie aplicata este metoda interguvernamentala, pentru adoptarea deciziilor fiind valabila regula consensului.

PESC dispune de un cadru institutional foarte bine structurat, in care toate comitetele, grupurile de lucru si consiliile sunt direct subordonate institutiilor Uniunii Europene.

Comisia Europeana este responsabila de un numar mare de politici externe ale Uniunii Europene, printre care: asistenta umanitara, dezvoltare, reabilitare si reconstructie, reglementarea sanctiunilor.

Consiliul Europei este cel care defineste principiile PESC si decide strategiile comune. Aceste instrumente au fost introduse de Tratatul de la Amsterdam. Presedentia Consiliului joaca un rol foarte important in organizarea institutiei, organizand intalniri la nivelul sefilor de stat.

Consiliul si Comisia Europeana sunt responsabile pentru asigurarea consistentei actiunilor externe ale Uniunii Europene, in contextul securitatii, economiei si politicilor pentru dezvoltare.

Consiliul Ministerial decide asupra problemelor de politica externa, reunindu-se cel putin o data pe luna la nivel de Ministrii de Externe.

Parlamentul European este informat si consultat in privinta deciziilor luate in domeniul Politicii Externe si de Securitate Comuna.

Tratatul de la Amsterdam a introdus noi structuri organizationale:

Inaltul Reprezentant pentru PESC este totodata si Secretarul General al Consiliului UE. Acesta are rolul de a contribui la formularea si implementarea deciziilor in acest domeniu si de a conduce dialogul politic cu tari terte, la cererea explicita a Presedintelui Consiliului European. Functia este ocupata din octombrie 1999 de domnul Javier Solana, fost prim ministru al Spaniei si fost secretar general NATO.

Problematica securitatii si apararii este gestionata la nivelul Consiliului Afaceri Generale si Relatii Externe (CAGRE), cu reuniuni lunare sau atunci cand este necesar, la nivel de ministri de externe. CAGRE se intruneste in formate separate pentru a trata afacerile generale (aspecte institutionale, politici generale) si relatiile externe. De doua ori pe semestru (informal, la jumatatea presedintiei, si formal, la sfarsitul sau), CAGRE se intruneste la nivelul ministrilor apararii, pentru a aborda aspectele cu implicatii militare ale PESA. La reuniunile CAGRE, participa si Secretarul General/ Inaltul Reprezentant al Consiliului, precum si reprezentanti ai Comisiei Europene. Reuniunile sunt prezidate de ministrul de externe al statului care detine presedentia consiliului UE

Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER) pregateste intalnirea ministrilor de externe si este format din reprezentantii permanenti ai statelor membre la Bruxelles. COREPER se intruneste in doua formate: COREPER I, cu atributii in domeniul politicilor comunitare, din cadrul Pilonului I , si COREPER II, care gestioneaza in special problematica relatiilor externe si a politicii de securitate si aparare - Pilonul II.

Comitetul de Politica si Securitate (PSC) are un rol foarte important in definirea si implementarea raspunsului Uniunii Europene la situatiile de criza. Acest comitet este format din reprezentantii statelor membre care pregatesc recomandari pentru viitoarele functii ale PESC. In cazul declansarii unor crize, PSC va avea rolul de a le solutiona si de a analiza toate optiunile care ar putea fi luate in considerare ca raspuns al Uniunii Europene.

In elaborarea documentelor privind problematica securitatii si apararii, acesta primeste recomandari si opinii din partea Comitetului Militar (EUMC), care beneficiaza de expertiza din partea Statului Major Militar (EUMS), a Comitetului pentru Aspecte Civile in Managementul Crizelor, a Comisiei (daca este cazul), a serviciului juridic si a celorlalte structuri cu atributii din cadrul Secretariatului General al Consiliului.

Pentru monitorizarea evolutiei implementarii PESC in statele membre, PESC dispune de o retea larga de Corespondenti Europeni.

2.1.3. Operatiuni desfasurate sub egida PESC

Implicarea Uniunii Europene in operatiuni variate incepand cu anul 2003 a reprezentat un moment de relansare a Politicii Externe si de Securitate Comuna. Pentru prima oara Uniunea se angajeaza proactiv in probleme de securitate, acoperind o plaja foarte variata de misiuni, de la misiuni de mentinere a pacii pana la interventii militare.

Prima operatiune de management al unei crize civile desfasurata vreodata sub sigla PESC a fost misiunea de mentinere a pacii din Bosnia Hertegovina, misiune lansata la 1 ianuarie 2003, preluata apoi in totalitate de la Natiunile Unite in 2005.

In acelasi an 2003, fortele armate ale UE au lansat prima operatiune militara din istoria existentei PESC - operatiunea Concordia. Acestea au inlocuit fortele NATO in Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, pentru a asigura implementarea prevederilor acordului Ohrid, care rezolva conflictul dintre populatia albaneza si cea slava. Operatiunea Concordia a luat sfarsit in decembrie 2003, fiind inlocuita cu operatiunea Proxim, o operatiune de mentinere a stabilitatii.

In iunie 2003, UE a raspuns apelului lansat de Secretarul General al ONU, lansand o operatiune militara in Republica Democratica Congo. Misiunea Artemis a avut menirea de a preveni o criza civila si umanitara in regiunea Ituri, in nord-estul RD Congo.

Un efort sustinut al UE se indreapta spre mentinerea pacii si securitatii in zona Transcaucaziana, pentru motivele amintite in capitolul precedent. Pentru realizarea acestor obiective, UE sprijina trei dintre tarile din aceasta regiune in procesul de tranzitie: Armenia, Georgia si Azerbaidjan. Astfel, UE si-a propus sa ajute guvernul georgian in acest proces complex, prin lansarea misiunii EUJUST THEMIS.

O alta zona spre care se indreapta atentia UE este zona Marilor Lacuri. In urma unei cereri oficiale din partea guvernului de la Kinshasa in octombrie 2003, UE a decis sa trimita in RD Congo un grup de politisti care sa impiedice o amplificare a violentelor din Kinshasa.

Dupa cum se poate observa, Uniunea Europeana a desfasurat operatiuni militare sau de mentinere a pacii in zonele de interes maxim. Asa s-a intamplat si in cazul Palestinei, acolo unde, in 2003 a fost lansata misiunea EU COPPS, cu scopul de a incuraja dialogul dintre Palestina si Israel, pentru incetarea conflictelor.

Alte misiuni desfasurate de noua forta europeana au fost : EUSEC in RD Congo, AMIS II in Darfur (Sudan), EUJUST LEX in Irak, AMM in Indonezia.

2.2. Raspunsul Europei la amenintarile cu care se confrunta in prezent

Fata de amenintarile de tip nou la adresa securitatii, Uniunea Europeana poate raspunde prin trei obiective strategice: asigurarea stabilitatii si bunei guvernari in vecinatatea imediata, crearea unei ordini internationale bazate pe un multilateralism eficace, pregatirea unui raspuns la amenintarile de tip nou. "Intr-o era a globalizarii - spune Strategia Europeana de Securitate formulata in 2003- amenintari indepartate pot fi la fel de ingrijoratoare ca si cele din imediata apropiere.noile amenintari sunt dinamice.prevenirea conflictelor si a amenintarilor nu pot incepe prea devreme"[25]. Asigurarea stabilitatii in regiunile din imediata vecinatate a Uniunii Europene implica extinderea zonei de securitate din jurul Europei si asigurarea ca statele din aceasta zona (Europa de Est, Balcanii de Vest, statele din zona Mediteranei) sunt bine guvernate. Acest obiectiv va implica, totodata, continuarea si dezvoltarea implicarii Europei in solutionarea conflictului arabo-israelian, a conflictului latent dintre Siria si Liban, precum si implicarea in statele desprinse din fosta Uniune Sovietica.

Pentru a putea asigura securitatea in Europa Centrala si de Est si in zona Balcanilor, in aprilie 1999 in contextul crizei iugoslave presedintia germana a Uniunii Europene propune realizarea unui Pact de Stabilitate pentru a reuni toate initiativele existente in regiunea Balcanilor. UE accepta rolul de lider al acestei initiative si la 10 iunie 1999 la K ln este semnat documentul constitutiv al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, consacrat oficial la summit-ul sefilor de stat si de guvern de la Sarajevo la 30 iulie 1999. Un numar de peste 50 de state si organizatii au semnat in 1999 Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Printre cele mai importante tari si organizatii participante amintim: statele membre UE, Canada, Elvetia, Japonia, Norvegia, Federatia Rusa, Slovacia, SUA, Turcia, ONU, OSCE, NATO, OECD, BIRD, FMI, BERD, BEI.

Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE) este cea mai ambitioasa incercare a comunitatii internationale (UE si SUA) de stabilizare a fostului spatiu iugoslav si a Balcanilor. Acesta sprijina proiecte in Albania, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Macedonia, Moldova, Romania, in Serbia si Muntenegru si in Kosovo. Din 1999, tarile din regiune au primit sprijin banesc de peste 25 de miliarde de euro, din care 6 miliarde de euro au fost acordate  numai pentru masuri in domeniul infrastructurii. Prin promovarea cooperarii regionale, Pactul de Stabilitate intareste capacitatea statelor din Europa de Sud-Est de a se alinia normelor Uniunii Europene. Crearea in regiune a unei zone de comert liber si cooperarea transfrontaliera pentru edificarea unei infrastructuri regionale sau pentru combaterea criminalitatii organizate  constituie  elemente de deschidere a portii pentru calea de acces in Uniunea Europeana. In afara de aceasta, avantul economic  legat de cooperarea regionala  reprezinta un inalt potential de motivare pentru populatie. Pactul de stabilitate aduce la o masa comuna tarile din regiune si comunitatea internationala. El creaza legatura dintre UE si donatorii extraeuropeni importanti, cum sunt SUA sau Banca Mondiala si ofera un cadru pentru dezbaterea chestiunilor de politica de securitate interna si externa, care intereseaza intreaga regiune. Din 1999, situatia securitatii in intreaga regiune s-a imbunatatit hotarator. Extinderea controlului regional asupra inarmarii si armelor garanteaza un mediu stabil in majoritatea statelor. Pentru a stabiliza durabil si situatia din Kosovo trebuie ca intr-un proces de negociere politica, pe baza standardelor democratice sa fie gasita o solutie pentru problema statutului provinciei Kosovo.

Intr-o lume care, asa cum spuneam in capitolul precedent, este caracterizata de adancirea fenomenului globalizarii (amenintari globale, piete globale, mijloace massmedia globale), securitatea si prosperitatea depind de existenta unui sistem multilateral eficace. De aceea, unul dintre obiectivele Uniunii Europene trebuie sa fie dezvoltarea unei societati internationale puternice, caracterizata de existenta unor institutii internationale eficiente, precum si de existenta unei ordini internationale bazate pe respectarea legilor, in primul rand a principiilor inscrise in Carta Organizatiei Natiunilor Unite- principiu stipulat in Tratatul de la Maastricht.

Calitatea societatii internationale depinde de calitatea guvernelor ce o compun. Cea mai buna aparare pentru securitatea europeana este data de existenta unei lumi formate din state democratice bine conduse. De aceea, raspandirea bunei guvernari, combaterea coruptiei si a abuzului de putere, instaurarea domniei legii si protejarea drepturilor omului sunt cele mai bune mijloace de a intari ordinea mondiala.

Masurile antiteroriste adoptate dupa 11 septembrie 2001, sprijinirea masurilor de neproliferare a armelor de distrugere in masa si asistarea statelor cu structuri slabe sau instabile din Balcani, Afghanistan, Timorul de Est si Africa sunt cele mai bune exemple de actiuni prin care Europa incearca sa asigure stabilitatea in statele din vecinatatea imediata.

Pentru ca politica de securitate si aparare a Uniunii Europene sa devina mai eficace este necesar ca Uniunea Europeana sa devina mai activa in urmarirea obiectivelor sale prin mijloace civile sau militare, mai coerenta prin unirea eforturilor si prin asigurarea unitatii de comanda in caz de criza. Cel mai recent exemplu, razboiul din Irak a adus in fata lumii o Europa, am putea numi-o "fragmentata", in care statele Europene nu pot sa ia o decizie comuna, solidara in ceea ce priveste implicarea in razboi. Pe de o parte Anglia, aliatul traditional al SUA, vedea implicarea in razboi ca o datorie fata de America si fata de lume, pentru eradicarea fenomenului terorismului; pe de alta parte, Franta si Germania care se opuneau unei astfel de interventii.

In realizarea obiectivelor sale de securitate si aparare Uniunea Europeana nu va putea face abstractie de necesitatea mentinerii unor relatii privilegiate cu SUA. In acelasi timp insa, Uniunea Europeana va trebui sa isi dezvolte colaborarea cu alti actori importanti de pe scena mondiala cum ar fi Japonia, China, Canada sau India.

2.3 NATO versus PESC - pot ele sa coexiste ?

Ideea unui pilon european in cadrul NATO a fost nu numai acceptata, ci si chiar incurajata de catre Alianta Nord-Atlantica. Daca, la 11 decembrie 1987, Consiliul Atlanticului de Nord consemna doar, prudent, faptul ca ministrii UE au afirmat existenta unei identitati in domeniul securitatii europene, in sanul Aliantei Atlantice, summitul NATO de la Bruxelles (29-30 mai 1989), sublinia deja ca "evolutia Europei spre o mai mare unitate politica poate conduce la intarirea componentei europene a efortului pentru securitate comuna si a eficacitatii sale".

Primul concept strategic post Razboi Rece, adoptat de catre Alianta Nord-Atlantica la reuniunea la varf a Consiliului Atlanticului de Nord de la Roma (7-8 noiembrie 1991) reitera cu claritate ideea conform careia identitatea europeana de securitate si aparare nu reprezinta o contrapondere la eforturile euroatlantice in sfera securitatii si apararii, ci, dimpotriva, "Afirmarea unei identitati europene de securitate si aparare si a unui rol european in materie de aparare, care se reflecta in consolidarea pilonului european al Aliantei, va servi nu numai interesele statelor europene, ci va intari integritatea si eficacitatea Aliantei in intregul sau".

Incepand cu Consiliul Nord-Atlantic de la Bruxelles, din ianuarie 1994, Alianta Nord-Atlantica si-a manifestat vointa sprijinirii consolidarii identitatii europene in cadrul sau. La summitul NATO de la Bruxelles Alianta si-a declarat disponibilitatea de a pune la dispozitia UE bunurile si capacitatile sale colective pentru operatii conduse de aliatii europeni in cadrul PESC si a creat un instrument menit consolidarii relatiilor dintre UEO si NATO: fortele multinationale interarme (Combined Joint Task Forces, CJTF), destinate operatiunilor in sprijinul pacii, prin care Alianta si-a demonstrat deschiderea fata de sarcinile de tip Petersberg. Pentru planificarea activitatilor fortelor multinationale interarme si sprijinirea consolidarii Identitatii Europene de Securitate si Aparare, in sanul NATO a fost creata o unitate speciala de planificare (Combined Joint Planning Staff, CJPS). Compusa din 70 de ofiteri provenind din 17 tari NATO, ea sprijinit atat activitatea de planificare a SHAPE, cat si pe cea a Comandamentului Atlantic al NATO. Permitand accesul UE la resursele si capacitatile Aliantei in operatiuni desfasurate in afara ariei de responsabilitate NATO (out of area), conceptul CJTF a facilitat si mai mult afirmarea europenilor in cadrul sau si a intarit parteneriatul dintre cele doua organizatii.

Ulterior, la Consiliul Nord-Atlantic de la Berlin, din iunie 1996, NATO s-a angajat sa cada de acord cu UE asupra unor aranjamente practice menite a face disponibile bunurile si capacitatile sale pentru operatiuni desfasurate sub controlul politic si conducerea strategica a UE (aranjamentele sau masurile "Berlin" si "Berlin +").

Spre sfarsitul anilor '90, factorii de decizie ai NATO au devenit tot mai preocupati de consecintele unei posibile dezvoltari autonome a demersurilor concertate ale aliatilor europeni in sfera securitatii si apararii. Treptat, in anumite cercuri NATO, s-a dezvoltat perceptia potrivit careia PESA (Politica Externa si de Securitate si Aparare) ar reprezenta o amenintare la adresa unitatii Aliantei, un element de subminare a legaturii transatlantice ce a facilitat, pentru mai bine de jumatate de secol, reconcilierea pe continentul european si dezvoltarea UE.

Asa se explica de ce initial NATO nu a fost de acord sa puna la dispozitia UE, pentru operatiunile sale autonome, in mod automat bunurile si capacitatile Aliantei, insistand ca aceasta sa se faca doar in baza unei decizii luate de la caz la caz.

SUA se tem de o eventuala "dislocare' a Europei din dispozitivul comun de aparare, sustinand ca NATO trebuie sa ramana cea mai importanta organizatie de securitate. In replica, UE, in frunte cu Germania, argumenteaza ca actualele preocupari legate de intarirea capacitatii de aparare sunt menite sa intareasca Alianta Nord-Atlantica.

si totusi, nu demult, fostul cancelar german Gerhard Schröder declara ca « in NATO avem prea multa America si prea putina Europa«.

Reuniunea ministrilor de externe ai tarilor membre ale UE, desfasurata la Bruxelles, la finele lunii ianuarie 2002, a demonstrat, prin masurile si hotararile adoptate, tendinta Uniunii Europene de a-si consolida actiunile autonome in raport cu NATO in general si SUA in special, in sfera securitatii si apararii. In cadrul acestei reuniuni , liderii "grupului celor patru' - Franta, Germania, Belgia, Luxemburg - au propus infiintarea unor noi forte militare, in afara de NATO, care sa puna bazele apararii europene comune, ceea ce a dat nastere la opinii diferite printre tarile membre ale UE. In declaratia pe care au semnat-o liderii celor patru state, acestia au tinut sa mentioneze ca pentru Europa, parteneriatul transatlantic ramane o prioritate, iar aceasta initiativa nu este nici antiamericana, nici anti-NATO; si totusi, nu demult, fostul cancelar german Gerhard Schröder declara ca « in NATO avem prea multa America si prea putina Europa«.

Este oare aceasta politica de securitate menita sa inlocuiasca NATO ?

Criza din Kosovo a atestat inca o data faptul ca Europa nu poate sa-si gestioneze singura securitatea, prezenta americana fiind la momentul respectiv necesara. Alocatiile bugetare europene in materie de aparare se ridica la 60% din cele americane, dominand in continuare modelul armatelor numeroase si, in egala masura, costisitoare.

In mod logic, apar unele intrebari cum ar fi:

- se va dovedi UE capabila sa devina actor cu o voce unica in cadrul preocuparilor vizand intarirea securitatii in spatiul euro-atlantic si, pe un plan mai general, la nivel global?
- va fi capabila UE sa contribuie in mod concret si substantial la relansarea sud-estului Europei pe coordonatele stabilitatii si prosperitatii?

La nivelul Parlamentului European a existat curentul de opinie conform caruia, pentru europeni, razboiul din Kosovo a produs doua valuri de soc. Primul a fost sa vada cat de fragile pot fi valorile europene. Insa fermitatea in rezolvarea crizei a dovedit ca europenii iau in serios apararea acestor valori. Cel de-al doilea a fost oarecum jenant: au constatat ca nu au capacitatile necesare sustinerii unor actiuni militare serioase.

Cu toate acestea, obiectivul Uniunii Europene este de a avea capacitate autonoma de a lua decizii si, cand NATO, ca alianta, nu este angajata direct, sa declanseze si apoi sa desfasoare operatiuni militare, ca raspuns la crizele din spatiul de interes. Cert este ca o comunitate europeana extinsa favorizeaza cresterea stabilitatii prin sporirea increderii bazate pe securitatea colectiva, unitate politica si legaturi comerciale. Totusi, unul din marile riscuri pentru securitatea Europei este acela al decuplarii SUA si al fiintarii unei Europe inca incapabile sa se apere singura in fata primejdiilor.

In ciuda tuturor sperantelor sustinatorilor PESC, nu putem sa nu mentionam faptul ca in momentul de fata America este cea mai mare putere militara a pamantului, ea este in continuare "gardianul lumii", avand o armata performanta, dotata cu armament de ultima ora, ceea ce il face si pe TimWiener sa spuna ca "puterea militara, economica si politica a Statelor Unite face ca restul lumii sa para liliputan"[28]. Atat Europa cat si restul statelor lumii depind de America intr-o foarte mare masura. Pentru ca Politica de Securitate a europenilor sa poata sa inlocuiasca NATO, Europa ar trebui sa fie capabila sa actioneze in mod concertat, si nicidecum asa cum a facut-o in razboiul din Irak. O Europa fragmentata care nu poate sa ia o decizie comuna, nu va putea sa aiba o Politica de Securitate Comuna functionala.

2.4. PESC si politicile externe ale tarilor in ascensiune

Asia se impune deja ca fiind continentul-cheie al secolului al XXI-lea. Talia sa demografica (doua treimi din populatia globului), dezvoltarea economica accelerata, ponderea importanta in economia mondiala, prezenta in cadrul ei a doua din cele mai alarmante zone de criza internationala majora (rivalitatea India-Pakistan, conflictul China-Taiwan) si de mai multe puteri nucleare (China, India, Pakistan, Coreea de Nord), puternicele tensiuni religioase si etnice care fragilizeaza multe tari asiatice, marile disproportii in nivelul de dezvoltare economica si sociala intre tarile asiatice si in fiecare tara asiatica, toate acestea permit sa plasam fara a gresi, Asia in inima evolutiilor globale care vor afecta de o maniera determinanta deceniile urmatoare.

In acest sens, Uniunea Europeana, ca si celelalte continente, trebuie sa reevalueze importanta acordata Asiei in sanul relatiilor sale externe, ea fiind in acelasi timp confruntata cu dificultatea de a inventa o strategie a dezvoltarii acestor relatii, care sa considere ansamblul zonei, pentru evidente motive de coerenta, respectand in acelasi timp marea diversitate a tarilor din regiune, cu scopul de a conferi eficacitate politicilor proiectate[29].

India

A doua tara ca populatie de pe glob, putere nucleara guvernata democratic dar supusa unor puternice tensiuni etnice si religioase agravate de conflictul mocnit cu vecinul sau pakistanez, sufera de complexul de a fi considerata doar o putere regionala, se afla deci in cautarea unei recunoasteri ca putere mondiala. "India independenta a urmarit, in mod constant, trei obiective: mentinerea unitatii sale, apararea impotriva Chinei si Pakistanului si afirmarea unui spatiu de influenta regionala". Pe tot parcursul secolului XX tara s-a aflat in conflict cu vecinii sai, China si Pakistan, care sunt de mai bine de patruzeci de ani aliati impotriva dusmanului comun: India.

Pakistanul este si va ramane probabil "marele rival al Indiei"[31], cu care s-a aflat in razboi de nu mai putin de trei ori. De doua ori pentru Kashmir in 1948 si 1965 si o data pentru Pakistanul Oriental, razboi in urma caruia s-a creat statul Bangladesh. In prezent, reactivarea conflictului dintre India si Pakistan pentru Kashmir este una dintre problemele majore cu care se confrunta regiunea.

India a reusit o manevra geopolitica importanta in 2003 atunci cand a semnat cu Iranul un tratat militar prin care obtine dreptul de a utiliza bazele iraniene in caz de conflict cu Pakistanul timp in care Teheranul va avea acces la armamentele si tehnologia indiana, beneficiind si de reconditionarea/ modernizarea propriilor tehnologii militare. India prefera sa adopte fata de Pakistan logica geopolitica a "containment-ului" in locul unei deschideri mai mari prin diverse forme de cooperare.

Puterea geopolitica a Indiei fata de Pakistan si chiar fata de China sporeste considerabil in acest fel, insa, prin incercuirea Islamabadului, aliat deopotriva al Beijingului si Washingtonului, Teheranul risca sa contribuie la sporirea tensiunilor geostrategice si militare in zona, la nuclearizarea accelerata a zonei si sa se expuna chiar unui atac preventiv.

Unii analisti considerau initial chiar ca SUA ar putea impune iar un embargo pe vanzarile de arme catre India, precum cel stabilit in 1998 si ridicat de curand, iar Israelul, partener militar de prima mana al Indiei careia ii vinde avioane si ii modernizeaza tehnica de lupta, ar putea reduce nivelul cooperarii de teama ca aceste materiale sa nu ajute indirect Iranul.

In luna august 2003, autoritati militare indiene si americane s-au intalnit la Washington si au realizat un nou parteneriat strategic. SUA si-a dat acordul pentru ca India sa poata cumpara de la israelieni sisteme aeriene de alarma timpurie si control si este in discutie achizitionarea sistemului de aparare antiracheta. Daca America aproba cererile Indiei si ii va livra tehnologii de varf, lucru de negandit in epoca Razboiului Rece, va fi un semn clar al optiunii de a transforma Delhi, daca nu in aliat cel putin in partener strategic vital. Guvernul indian doreste in momentul de fata sa achizitioneze din SUA douasprezece sisteme tactice de aparare anti-racheta capabile sa lanseze si rachete care intercepteaza eficient vectorii balistici inamici chiar din atmosfera. Faptul se explica prin teama crescanda de arsenalul nuclear pakistanez si de o posibila lovitura-surpriza, aceasta cursa a Indiei pentru inarmare ar putea fi insa perceputa de pakistanezi ca o intentie ascunsa agresiva pe fondul escaladarii ostilitatii si temerilor reciproce.

Strategia adoptata oficial de India este descurajarea, ea avand o doctrina nucleara de no first use si o politica defensiva.

China

Membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, putere nucleara si spatiala, tara cea mai populata de pe planeta, condusa de un guvern autoritar, China este in plina ascensiune ca putere economica si militara in Asia si in lume.

Incepand cu 1978, reformele initiate in China, dupa moartea lui Mao Zedong, au condus la o crestere economica rapida si la implementarea tehnologiei avansate in toate domeniile. Pentru liderii comunisti, era clar ca accesul la resursele energetice, tehnologice si financiare mondiale reprezenta singura modalitate de a asigura succesul Chinei in viitor. Pentru a inlatura orice potentiala piedica economica, regimul de la Beijing a pus in practica un program care sa asigure tarii influenta geopolitica si repozitionare geoeconomica, in raport cu marile puteri. "In pragul secolului al XXI-lea, China este un stat in curs de modernizare, puternic prin cei un miliard doua sute de milioane de locuitori, care regaseste drumul "tentatiei imperiale".anume reintoarcerea la o pozitie dominanta in Asia"[34].

Tendinta Chinei de a-si exercita suprematia militara si economica in zona nu este noua. Inca de la inceputul anilor '90, dupa reprimarea revoltei studentilor din Piata Tiananmen, presedintele tarii din acea perioada, Jiang Zemin, facea publica hotararea Chinei de a deveni o "putere dominanta". Un prim pas in acest sens l-a reprezentat ocuparea prin forta, in 1995, a unei insule dintr-un arhipelag aflat in sudul Marii Chinei de Sud, insula considerata a fi in ape internationale si disputata, in egala masura, de Filipine. In urma acestei actiuni, Statele Unite au indemnat tarile din regiune (Filipine, Indonezia, Japonia si Vietnam) la retinere, manifestandu-si insa ingrijorarea cu privire la posibilele pretentii teritoriale sau interdictii de circulatie in Marea Chinei de Sud, care contravin legilor internationale.

Controlul activitatii din Marea Chinei de Sud ar corespunde cu doctrina geostrategica avansata in 1990 de generalul Liu Huaqing, conform careia, pentru a-si asigura securitatea, China trebuie sa controleze intreaga regiune dintre Japonia, Taiwan si Filipine. In afara acestui scop geopolitic, impunerea suprematiei in Marea Chinei de Sud si in alte ape adiacente ar ajuta China sa isi satisfaca in viitor cerintele energetice.

Dupa 1991, China a stabilit relatii politico-economice cu tarile fostei Uniuni Sovietice. Extinderea si consolidarea legaturilor cu Rusia si cu tarile din vecinatate, precum si stabilirea unor aliante strategice i-au permis Chinei accesul la resursele energetice din Asia Centrala si Orientul Mijlociu.

Dobandirea suprematiei militare este un alt obiectiv al Republicii China, strans legat de interesele sale strategice si de securitate. In prezent, China isi mareste arsenalul militar: in Pakistan, foarte aproape de Golful Persic, acolo unde se afla deja in constructie o baza navala unde sunt amplasate instalatii de monitorizare a navelor ce trec prin Stramtoarea Hormuz; in Bangladesh, unde se dezvolta facilitati militare; in Burma (Myanmar, fosta Birmania), au fost construite baze navale. Relatiile stranse pe care le are cu regimul militar de la Rangoon au facut din statul Burma un adevarat "satelit" al Chinei in Stramtoarea Malacca.

Japonia

Japonia, este in momentul de fata una dintre puterile cu pozitie dominanta in Asia. Pe fondul ascensiunii Chinei si Indiei ca noi puteri economice si militare, ambele cu pretentii de hegemon regional, Japonia se simte fortata sa renunte la pacifismul adoptat la finele celui de-al Doilea Razboi Mondial, sa-si modernizeze fortele armate si sa participe activ la reajustarile strategice din Asia in calitate de mare putere economica

Din 1991, o parte importanta din oficialii americani au presat Japonia sa renunte la Constitutia pacifista din 1947, sa devina "o tara normala" si sa-si creeze o forta militara corespunzatoare. Washingtonul ar prefera ca Japonia sa devina un fel de "Mare Britanie in Orient", prin intermediul careia sa anuleze amenintarile nucleare ale Coreii de Nord, sa consolideze apararea Taiwanului si sa contrabalanseze expansionismul chinez.

Japonia are inca unele conflicte teritoriale nerezolvate cu China si Rusia. Recent, guvernul japonez a devenit mult mai agresiv in legatura cu recuperarea teritoriilor "confiscate" de invingatori la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Fara negocieri prealabile, granicerii japonezi au luat sub control Insulele Senkaku, revendicate si de China. Ignorand protestele Beijingului, guvernul de la Tokio a autorizat companiile petroliere japoneze sa inceapa foraje pentru exploatarea titeiului din zacamintele de sub Marea Chinei de Est, o alta regiune revendicata si de chinezi.

Pentru a impiedica suprematia Chinei in regiune, SUA si Japonia fac front comun, prin semnarea Tratatelor Japonia-SUA. In capitolul 3 al Politicii Externe a Japoniei sunt mentionati cei trei piloni ai acestei politici, dovedind inca o data faptul ca Japonia este si doreste sa isi consolideze pozitia de putere dominanta in spatiul asiatic: respectarea cu strictete a Acordurilor de Securitate dintre SUA si Japonia (pilonul I), marirea capabilitatilor militare ale Japoniei (pilonul II), asigurarea pacii si stabilitatii in Asia si pe plan international (pilonul III). In continuare se spune ca "sigranta si prosperitatea Japoniei si a cetatenilor japonezi este strans legata de pacea si siguranta mondiala" . Un pas important pe care Japonia l-a facut in acest sens este incercarea sa de a deveni membru permanent in Consiliul de Securitate al ONU, pe acest drum Japonia fiind sustinuta de SUA.

Japonia reprezinta cel mai vechi partener al lumii occidentale in aceasta regiune, si deci al Uniunii Europene. Japonia va juca un rol cheie in viitoarea configuratie a Asiei. Si tocmai aceasta singura democratie care functioneaza in Asia de mai multe decenii, face ca societatea civila japoneza sa fie tinta ideala pentru viitoare partenariate Uniunea Europeana/ Japonia.

Concluzii

De-a lungul ultimelor decenii, pe fondul aprofundarii interdependentei dintre statele lumii, amenintarile la adresa securitatii pe plan mondial au devenit din ce in ce mai variate si s-au manifestat tot mai violent. Noile provocari pentru securitatea mondiala sunt unele dinamice, interconectate, pe cat de difuze pe atat de periculoase.

Conflictele interetnice, cele teritoriale si pentru resurse au marcat intregul secol XX si continua sa fie generatoare de tensiuni si in secolul XXI, cu atat mai mult cu cat resursele unora dintre tari incep sa se epuizeze.

Poate cea mai grava manifestare la nivel mondial este terorismul international, care a depasit frontierele nationale, provocand pierderi de vieti omenesti chiar si in acele tari care se credeau sigure: SUA, Marea Britanie, Spania, Kenya si altele. Marile Puteri nu se vor bucura nici in secolul XXI de o pace netulburata, iar dusmanii cu care se vor confrunta vor fi diversi, in cea mai mare parte altii decat statele.

Asa cum am aratat pe parcursul acestei lucrari, Europa isi continua procesul de integrare cu o aliniere a politicilor externe ale tarilor membre, scopul acesteia fiind asigurarea sigurantei pentru cetatenii europeni si totodata a stabilitatii din tarile vecine.

In incercarea de a opri manifestari teroriste, conflicte regionale si etnice, atat SUA cat si Uniunea Europeana s-au angajat in lupta impotriva acestor fenomene. Multi au considerat ca adoptarea unei Politici de Securitate Comuna a europenilor este de fapt o incercare de a diminua rolul de hegemon al SUA. Totusi, Uniunea Europeana este departe de a deveni un jucator politic mai important decat SUA, avand in vedere ca SUA este in continuare cea mai mare putere militara a lumii. In plus, Uniunea Europeana a aratat, nu in ultimul rand in cazul razboiului din Irak, ca nu poate sa actioneze ca un intreg, observandu-se o impartire a Europei in doua tabere.

Timpul va arata insa, daca Europa va putea deveni o Uniune din toate punctele de vedere.

Bibliografie

BARBER R. Benjamin , Imperiul fricii. Razboi, terorism si democratie, Editura Incitatus, Bucuresti , 2005

BRZEZINSKY Zbiegniew (2006), Ein nuklearer Iran wäre nicht gefährlicher als Israel, revista "Stern", Hamburg, 2006

CHAUPRADE Aymeric, THUAL Francois, Dictionar de geopolitica, Editura Corint, Bucuresti, 2003

HIRST Paul, Razboi si putere in secolul 21, Editura Antet, Prahova, 2001

Hoffmann Bruce, Inside Terrorism, St. Andrew's University Press, Londra, 1998

ILIESCU Gheorghe, Unele aspecte privind globalizarea si dependenta securitatii natiunilor de socializarea publica a oamenilor, revista "Geopolitica", Bucuresti, 2003

MATEI Dumitru, TIBIL Gheorghe, Reprezentarea militara la Uniunea Europeana in contextul politicii europene de securitate si aparare/ESDP(1), in "Observatorul Militar", Bucuresti, 2005

8. NEGUT Silviu, Introducere in geopolitica, Meteor Press, Bucuresti, 2005
9. NICOLAESCU Gheorghe, Geostrategia- rolul fortei militare in lumea contemporana, revista "Geopolitica", Bucuresti, 2003
10. PAUL Vasile, COSCODARU Ion, Centrele de putere ale lumii, Editura stiintelor Sociale si Politice, Bucuresti, 2003
11. SCHMID Alex , JONGMAN Albert, Political Terrorism: A New Guide to Actors, Authors, Concepts, Data Bases, Theories and Literature, North-Holland Publishing Company , Amsterdam,1988
12. SERVAN-SCHREIBER Jean-Jacques , Sfidarea mondiala, Editura Politica, Bucuresti, 1982
13. WIENER Tim, Mexico's Influence in Security Council Decision May Help Its Ties with U.S, ziarul New York Times, 2002

A secure Europe in a better world, European security strategy, Bruxelles, 2003

Organization, Madrid

*** Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, Editura Academiei RS Romania, Bucuresti 1975

ANEXA 1 - Harta Uniunii Europene 2009

Sursa https://europa.eu/abc/european_countries/index_en.htm

ANEXA 2 Harta celor mai grave atacuri teroriste: peste 100 morti

1. 13 Dec 1921: bombing of Bolgard palace in Bessarabia (modern Moldova) (100)
2. 16 Apr 1925: bombing of cathedral in Sophia, Bulgaria (160)
3. 18 May 1973: mid-air bombing of Aeroflot airliner, Siberia (100)
4. 4 Dec 1977: crash of hijacked Malaysian airliner near Malaysia (100)
5. 20 Aug 1978: arson of theater in Abadan, Iran (477)
6. 20 Nov-5 Dec 1979: hostage taking at Grand Mosque in Mecca, Saudi Arabia (includes 87 terrorists killed) (240)
7. 23 Sep 1983: crash of Gulf Air flight following mid-air bombing over the UAE (112)
8. 23 Oct 1983: truck bombings of U.S. Marine and French barracks, Beirut, Lebanon (301)
9. 14 May 1985: armed attack on crowds in Anuradhapura, Sri Lanka (150)
10. 23 Jun 1985: mid-air bombing of Air India flight off Ireland, and attempted bombing of second flight in Canada (331)
11. 18 Apr 1987: roadway ambush near Alut Oya, Sri Lanka (127)
12. 21 Apr 1987: bombing of bus depot in Columbo, Sri Lanka (106)
13. 29 Nov 1987: mid-air bombing of Korean Air flight near Burma (115)
14. 21 Dec 1988: mid-air bombing of Pan Am flight over Lockerbie, Scotland (270)
15. 19 Sep 1989: mid-air bombing of French UTA flight near Bilma, Niger (171)
16. 27 Nov 1989: mid-air bombing of Avianca flight in Bogota, Columbia (110)
17. 3 Aug 1990: armed attack at two mosques in Kathankudy, Sri Lanka (140)
18. 13 Aug 1990: armed attack at mosque in Eravur, Sri Lanka (122)
19. 2 Oct 1990: crash of hijacked PRC airliner in Guangzhou, PRC (132)
20. 12 Mar 1993: 15 bombings in Bombay, India (317)
21. 22 Sep 1993: crash of airliner struck by missile in Sukhumi, Georgia (106)
22. 19 Apr 1995: truck bombing of federal building, Oklahoma City, Oklahoma, USA (169)
23. 14-19 June 1996: hostage taking in Budennovsk, Russia, and two failed rescue attempts (143)
24. 23 Nov 1996: crash of hijacked Ethiopian Air flight off Comoros (127)
25. 29 Aug 1997: attacks at Sidi Moussa and Hais Rais, Algeria (238)
26. 22 Sep 1997: attack at Ben Talha, Algeria (277)
27. 30 Dec 1997: attack at Ami Moussa, Algeria (272)
28. 4 Jan 1998: attacks at Had Chekala, Remka, and Ain Tarik, Algeria (172)
29. 11 Jan 1998: attack on movie theater and mosque at Sidi Hamed, Algeria (103)
30. 8 Aug 1998: truck bombings of U.S. embassies in Nairobi, Kenya, and Dar es Saalam, Tanzania (303)
31. 13 Sep 1999: bombing of apartment building in Moscow, Russia (130)
32. 31 Oct 1999: intentional crash of Egypt Air flight off Massachusetts, USA, by pilot (217)
33. 10 Aug 2001: attack on train south of Luanda, Angola (152)
34. 11 Sep 2001: crashing of hijacked planes into World Trade Center, New York City, New York, Pentagon in Alexandria, Virginia, and site in Pennsylvania, USA (2,993)
35. 12 Oct 2002: car bombing outside nightclub in Kuta, Indonesia (202)
36. 26 Oct 2002: hostage taking and attempted rescue in theater in Moscow, Russia (includes 41 terrorists killed) (170)
37. 29 Aug 2003: car bombing outside mosque in Najaf, Iraq (125)
38. 1 Feb 2004: two suicide bombings of political party offices in Irbil, Iraq (109)
39. 21 Feb 2004: armed attack and arson at refugee camp, Uganda (239)
40. 27 Feb 2004: bombing and fire on ferry near Manila, Philippines (118)
41. 2 Mar 2004: multiple suicide bombings at shrines in Kadhimiya and Karbala, Iraq (188)
42. 11 Mar 2004: bombings of four trains in Madrid, Spain (191)
43. 24 Jun 2004: multiple bombings and armed attacks in several cities in Iraq (103)
44. 1-3 Sep 2004: hostage taking at school in Beslan, Russia (includes 30 terrorists killed) (366)
45. 28 Feb 2005: car bombing outside medical clinic in Hilla, Iraq (135)
46. 14 Sep 2005: multiple suicide bombings and shooting attacks in Baghdad, Iraq (182)
47. 5 Jan 2006: bombings in Karbala, Ramadi, and Baghdad, Iraq (124)
48. 11 Jul 2006: multiple bombings on commuter trains in Mumbai, India (200)
49. 16 Oct 2006: truck bombing of military convoy near Habarana, Sri Lanka (103)
50. 23 Nov 2006: multiple car bombings in Baghdad, Iraq (202)
51. 22 Jan 2007: multiple bombings in Baghdad area, Iraq (101)
52. 3 Feb 2007: truck bombing in market place in Baghdad, Iraq (137)
53. 6 Mar 2007: two bombings and other attacks on pilgrims, Hilla, Iraq (137)
54. 27 Mar 2007: two truck bombings in Tal Afar, Iraq (152)
55. 18 Apr 2007: bombings in Baghdad, Iraq (193)
56. 3-10 Jul 2007: hostage taking and subsequent storming of mosque in Islamabad, Pakistan (102)
57. 7 Jul 2007: bombings in Baghdad and Armili, Iraq (182)
58. 14 Aug 2007: multiple truck bombings in Al-Qataniyah and Al-Adnaniyah, Iraq (520)
59. 18 Oct 2007: bombing of motorcade in Karachi, Pakistan (137)
60. 17 Feb 2008: bombing at dogfighting festival in Kandahar, Afghanistan (105)
61. 26-29 Nov 2008: multiple gun and grenade attacks and hostage takings in Mumbai, India (174)