Puterea atractivitatii uniunii europene pentru statele din centrul si estul europei

PUTEREA ATRACTIVITATII UNIUNII EUROPENE PENTRU STATELE DIN CENTRUL SI ESTUL EUROPEI

Destramarea sistemului socialist in Europa de Est

Ceea ce URSS construieste cu elan din 1945 si pana la 1989 se prabuseste in cateva luni. Constructia urmeaza soarta oricarei uniuni de sate constituite in baza fortei si a dictatului. URSS va incerca careva restructurari in Estul Europei, dar acestea vor ramane fara rezultate. Statele din regiune, dar in mod deosebit Polonia si Ungaria au tins spre spatiul european, demonstrandu-si tot mai evident dorinta de integrare in Comunitate. Venirea lui Gorbaciov la putere in URSS face orientarea acestora spre Vest ireversibila, liderul mai democrat si mai reformator al imperiului este nevoit sa asiste la prabusirea castelului de carti. Colosul sovietic nu mai are puteri sa evite acest proces, incercand cu disperare cel putin sa-si compenseze pierderile prin ajutoarele financiare occidentale. Ideologia comunista, atat de perseverent implantata in solul european, nu prinde si dispare peste noapte. Realitatea europeana era pentru aceste tari mult mai atractiva, decat iluzia apropierii paradisului comunist. Erich Honecker, Todor Jivkov, Gustav Husak, Nicolae Ceausescu, liderii imbatraniti, dar fideli cauzei Kremlinului, rand pe rand parasesc scena politica europeana. Era foarte dificil dupa zeci de ani de "prosperare politica si economica" sa-ti recunosti falimentul, anume de aceea in unele state acestea au fost "ajutati" sa abdice, precum s-a intamplat in 1989 in Romania. Din acel moment Europa de Est, zona libera de comunism, incepe sa bata la usile Comunitatii tot mai insistent. Exemplul RDG, unde s-a dansat din plin pe zidurile Berlinului, era inca o dovada a integrarii reusite in Europa, in timp ce URSS nu era in stare nici macar sa opreasca inaintarea spectaculoasa a blocului NATO in regiune. Europa isi cauta noi garantii de securitate si stabilitate in regiune vis-a-vis de Rusia, care mai devreme sau mai tarziu poate din nou inainta spre Vest, aceste garantii puteau fi oferite doar de NATO. Pe teritoriul URSS se produc evenimente nu mai putin spectaculoase: Letonia, Lituania si Estonia parasesc pentru totdeauna imperiul si se indreapta spre Occident. Reformele socialismului, conduse de Gorbaciov, isi pierd treptat adeptii si la 19 august 1991 la Moscova are loc un puci. Tentativele de retinere fortata in URSS a tuturor republicilor, vor fi lipsite de succes. Miscarile de eliberare nationala se intensifica pe tot teritoriul si se incununa cu declararea independentei acestor republici. Eltin castiga in fata pucistilor si tot el putin mai tarziu va incerca sa adune aceste republici in CSI. In iunie 1991 este denuntat CAER-ul, luand sfarsit orice relatie dintre fostii aliati, noile relatii se vor construi greu, dar in baza a absolut altor principii. Concomitent mentionam ca Europa comunitara nu alerga in intampinarea Tarilor eliberate, in 1989 a cata oara J.Delors declara, ca interesele Europei se afla in Vest si spre Sud. Estul ramane in asteptarea deschiderii unei cooperari economice, poate chiar a integrarii europene, iar intre timp se concentreaza asupra revenirii la identitatea nationala. Dezintegrarea Iugoslaviei aduce Europei o criza fara precedent, folosirea din plin a fortei militare creeaza in Centrul Europei o zona foarte periculoasa, care se mai si putea extinde. In noua situatie creata, membrii Comunitatii raman fideli valorilor democratiei europene, recunosc statele aparute pe teritoriul fostei Iugoslavii. Forta nationala destructiva a mai fost antrenata si in alte regiuni ale Europei, inclusiv pe teritoriul fostei URSS. Europa urma sa se implice in mod obligatoriu, pentru a nu permite extinderea focarelor de razboi.

Extinderea de la finele deceniului opt si problemele Estului Europei

In 1989 Comunitatea devine un punct atractiv nu doar pentru tarile din Est, mai mult chiar, tendinta acestora de a fi admise atrage si tarile dezvoltate ale Europei spre integrare. Existau un sir de avantaje economice care nu puteau lasa indiferente aceste state. Sase state dezvoltate din Europa devin parteneri economici activi ai Comunitatii, fara insa a dispune de puterea de decizie in cadrul CEE. Alte cateva state aveau relatii limitate, dar cu perspectiva de crestere. Cei Doisprezece numarau la 1989 mai mult de 320 mln. locuitori, iar impreuna cu tarile asociate in jurul la jumatate de mlrd., o putere fara precedent se concentra in hotarele Europei. Noua Comunitate avea toate perspectivele de a deveni un subiect al relatiilor internationale, fara de care nu poate fi luata nici o decizie importanta cu caracter mondial, o superputere continentala. Daca Danemarca, Austria, Suedia si Finlanda devin membre depline si se integreaza fara probleme, atunci Estul Europei este obligat sa-si astepte randul, deoarece Occidentul categoric refuza adoptarea conceptiei asimilationiste, nesocotind necesara integrarea acestor tari doar din cauza, ca acestea se afla geografic in Europa. Dupa integrarea RDG, Europa comunitara este dispusa spre aprofundarea relatiilor interne si de trecerea la cea de a treia faza a UEM. Estul, la randul sau, urmeaza sa-si ridice nivelul economiilor nationale, sa coopereze activ cu Comunitatea, sa treaca la economia de piata si sa asimileze valorile democratice, dupa care poate fi vorba de integrare.

Propunerile Comunitatii

Desi angajate pe calea democratiei , tarile se afla la un nivel initial diferit, atat din punct de vedere economic, cat si din punct de vedere politic. Marea Britanie si Danemarca au privit cel mai suspect incadrarea rapida a acestora , in timp ce Franta Belgia, Spania si Portugalia erau dispuse sa le accepte dupa indeplinirea anumitor conditii, lucru mentionat in discursul sau de la Praga de Presedintele francez F. Mitterand. Se procedeaza la demararea unui ajutor financiar, pentru ca tarile date sa-si restructureze economiile. Programul PHARE (Polonia, Ungaria, Actiuni de Reconstructie si Dezvoltare), desi initial destinat doar acestor doua tari, se rasfrange asupra a noua state din Estul Europei. Suma programului pentru cinci ani era de 4300 mln. ECU si reprezenta trei patrimi din toata suma de ajutor acordata Europei de Est. In aprilie 1990 este constituita o noua forma de asociere "Acordul european", atribuita tarilor regiunii in domeniul comercial, liberei circulatii a muncitorilor, serviciilor si capitalurilor, armonizarii legislatiilor, dialogurilor politice etc., dar Estul se declara defavorizat, motivand prin faptul ca celorlalte tari li se ofera conditii mai avantajoase pentru aderare. In 1993 Consiliul European de la Copenhaga accepta principiile unice de aderare a tarilor din Europa Centrala si de Est, printre acestea figureaza urmatoarele conditii:

Institutii stabile, ce garanteaza principiile democratiei pluraliste

Primatul dreptului

Respectarea drepturilor omului

Respectul si protejarea minoritatilor nationale

Trecerea la economia de piata

Respectarea politicii concurentiale, bazate pe o libertate veritabila

Austeritatea propusa Estului devine o incercare grea, majoritatea traducand reformele liberale in viata cu multe probleme: cresterea brusca a saraciei, ratele inalte ale somajului, saraciei etc. Populatia din Est (de fapt alaturi de populatia afro-asiatica) asediaza tarile Comunitatii, care adopta acordul de la Schengen cu privire la miscarile de migratie si de azil. Doar timp de zece luni ale anului 1989, in RFG vin mai mult de un milion de imigranti, migratiunea aducand o "scurgere de creieri" spre Europa, dar si un numar enorm de muncitori necalificati, precum si problemele Estului. Europa se afla in pozitia delicata cand pe de o parte trebuie sa apere drepturile omului, inclusiv a celor sositi ilegal, iar pe de alta parte sa-si protejeze propriii cetateni nu in cel mai democratic mod fata de noii veniti.

Cererile de aderare a noilor membri

Desi conditiile de acceptare au fost si raman a fi foarte dure, majoritatea tarilor europene tind sa indeplineasca cu bine aceste conditii si sa corespunda criteriilor de aderare. Estul demonstreaza Occidentului nu doar vocatia sa europeana, ci si capacitatea de a corespunde nivelului european. In dependenta de succesele inregistrate, tarile depun cererile de aderare. La 25 decembrie 1994 depun la Consiliul European cereri oficiale de aderare Polonia si Ungaria. In acelasi timp UE gaseste si alte modalitati de atractie in sfera sa de influenta, cum ar fi acordurile comerciale, de cooperare economica si de parteneriat. Din randul tarilor postsovietice indeplinesc reusit criteriile de aderare doar Tarile Baltice, astazi au depus cererile de aderare cincisprezece state. Conferinta interguvernamentala din 1996 ia in discutie problemele legate de aprofundarea integrarii, de PESC, de cooperare in materie de politica interna, de reforma institutionala, dar nu uita si de problema unei extinderi in masa, asa cum si-o doresc tarile estice, Turcia, Ciprul, Malta. Mai intai urma sa fie hotarata problema institutionala, iar apoi sa se purceada spre extindere, incepand cu 2002. Este acceptata ideea britanica referitoare la mai multe viteze, pentru a accepta imediat tara ce corespunde tuturor criteriilor. Europa continua cu succes procesul de constructie europeana, ocupandu-se de cele trei obiective majore: reforma institutionala, aprofundarea si extinderea.