Persperctivele relatiilor dintre Romania si U.E.

Persperctivele relatiilor dintre Romania si U.E.

Obiectivul strategic al integrarii europene a Romaniei este urmarit in continuare cu consecventa de catre Guvernul Romaniei odata cu intrarea intr-o noua etapa a relatiei sale cu Uniunea Europeana.

Deschiderea negocierilor de aderare cu inca sase state candidate, printre care si Romania, in urma deciziei C.E. de la Helsinki, intareste increderea Guvernului roman fata de disponibilitatea Uniunii de a se extinde spre est, prin participarea in conditii de egalitate a tuturor candidatilor.

Romania a atins faza in care aderarea la UE depinde, in cea mai mare masura, de propriile sale eforturi. Guvernul roman este constient de dimensiunea acestei sarcini si se bazeaza pe sprijinul marii majoritati a populatiei, pentru care deschiderea negocierilor de aderare reprezinta un stimulent, oferind noi motive de speranta si concentrare a energiilor.

In progresele inregistrate pe drumul integrarii europene, Guvernul Romaniei apreciaza importantul sprijin acordat de Comisia Europeana si de statele membre, si conteaza in continuare pe o asistenta mai substantiala in procesul dificil ce urmeaza a fi parcurs.

Decizia istorica a Consiliului European de la Helsinki din 10-11 decembrie 1999 a consacrat intrarea Romaniei intr-o noua faza a procesului de integrare europeana prin deschiderea negocierilor de aderare a Romaniei la UE. Se imprima astfel un nou ritm procesului de extindere, intarindu-se determinarea tarilor candidate de a-si accelera pregatirile de aderare in paralel cu desfasurarea procedurilor tehnice specifice procesului de negocieri.

Procesul de pregatire a aderarii Romaniei la UE se desfasoara in continuare in cadrul strategiei intarite de pre-aderare lansata de Agenda 2000 si adoptata de Consiliul European, de la Luxemburg in decembrie 1997. Pe plan intern, strategia de pre-aderare este aplicata prin Planul National de Aderare a Romaniei la UE (PNAR), care are ca obiectiv general indeplinirea criteriilor de aderare si ca obiectiv intermediar, indeplinirea prioritatilor Parteneriatului pentru Aderare convenit cu UE.

Starea actuala a procesului si perspectivele acestuia

In urma deciziei luate de Consiliul European de la Helsinki din 10-11 decembrie 1999, negocierile pentru aderarea Romaniei la UE au inceput la 15 februarie 2000. Conferinta Inter-Guvernamentala pentru Aderare a fost deschisa printr-o reuniune la nivelul sefilor delegatiilor nationale (ministeriale).

Din cele 31 de capitole, negocierile au inceput efectiv cu Romania prin deschiderea a 5 capitole[1]. Documentele de pozitie adoptate de Guvernul Romaniei in sedinta sa din 23 martie 2000 au fost prezentate oficial in cadrul Conferintei pentru Aderare la reuniunea din 28 martie 2000, desfasurata la Bruxelles la nivelul adjunctilor sefilor delegatiilor nationale.

Acquis-ul cuprins in aceste capitole a fost acceptat in integralitatea sa, nici o derogare nefiind solicitata. Romania s-a declarat astfel ca fiind apta sa il aplice in intregime pana cel mai tarziu la data aderarii la UE.

In momentul de fata, autoritatile romane pregatesc mai multe capitole in vederea deschiderii spre negociere.[2]

Guvernul Romaniei si-a asumat unilateral data de 1 ianuarie 2007 ca data la care Romania va fi pregatita sa devina stat membru al UE. Asumarea acestei date s-a facut in lumina mai multor considerente :

Considerente de ordin politic Procesul de negociere are nevoie de un ritm sustinut, mai intens decat pana in prezent, care sa concentreze eforturile si atentia nivelului de decizie politica, administratiei si opiniei publice, atat in Romania, cat si in UE. Altfel, pot interveni momente de incetinire si chiar crize ;

Considerente legate de evolutiile care au loc in interiorul UE. La 1 ianuarie 2007, un nou exercitiu bugetar multianual va intra in vigoare. Spre deosebire de cel actual, urmatorul buget comunitar va putea lua in considerare atat aderarea tuturor statelor, in prezent aflate in negocieri, si participarea la fondurile structurale, cat si reforma in curs a acestor fonduri si, mai ales, a Politicii Agricole Comune ;

Considerente legate de aplicarea Acordului de asociere intre Romania si UE a carui valabilitate -in forma sa actuala - va dura pana la sfarsitul lunii ianuarie 2005. Continutul acestuia si acumularile pe care aplicarea sa le-a generat constituie - din punctul de vedere al Romaniei - un acquis in sine. Valoarea raporturilor stabilite pe baza acestuia va impune intrarea intr-o noua etapa care, pentru a raspunde logicii fondatoare a acestui tip de acorduri, ar trebui sa fie aceea de stat membru al UE.

Pentru a se depasi dificultatile legate de indeplinirea conditiilor de aderare,consider ca se cuvin a fi luate cel putin urmatoarele masuri:

1.Elaborarea unei strategii vizand modernizarea economiei romanesti, aducerea ei la standardele de performanta economica cerute de integrarea in U.E. si corelata mediului economic global .

Pe termen scurt, aceasta se poate realiza prin consolidarea rezervelor valutare ale tarii,care pot feri economia de socurile valutare externe, construirea unei politici moderne, competitive, care sa protejeze economia romaneasca producatoare de bunuri de productie si sa stimuleze exporturile, stiut fiind ca o crestere a exporturilor are acelasi rol pentru cresterea economica a unei tari, ca si o crestere a investitiilor interne. Acest deziderat se poate realiza prin cresterea gradului de competitivitate a productiei romanesti pe masura ce economia va incepe sa se miste si sa functioneze ca o economie de piata.

Pe termen lung, strategia trebuie sa cuprinda masuri vizand continuarea constructiei institutionale, dezvoltarea pietelor financiare, incurajarea investitiilor interne si internationale, in conditiile atingerii si mentinerii unui ritm de crestere decent, comparabil cu cel al tarilor din spatiul Central si Est-European, dar si cu cel al tarilor din U.E. spre care tindem .

2.Aplicarea prevederilor Acordului de Asociere privind accesul pe pietele U.E. si corelarea agentilor economici interesati in vederea penetrarii Pietei Unice, prin cunoasterea si utilizarea tuturor facilitatilor oferite de acestia si de programele de cooperare adiacente, in speta a fondurilor PHARE sau prin Banca Europeana de Investitii.

3. Constientizarea faptului ca U.E. nu reprezintao structura de asistenta, ci o structura juridica bazata pe legi si reglementari ridicate la nivel de politica nationala, deschisa colaborarii pe criterii de egalitate ( egalitatea celui puternic cu cel slab ) cu toate economiile lumii si in special cu cele ale tarilor est -europene asociate; in aceste conditii Romania trebuie sa aiba puterea si capacitatea de a fi un partener egal de negociere, fara a admite concesii (Romania a redus taxele vamale la produsele agro-alimentare, care provin din U.E. si CEFTA ) in relatiile care ulterior ar putea conduce la deteriorarea situatiei economice a unor sectoare importante .

Constientizarea faptului ca amanarea acceptarii inceperii negocierilor deaderare la U.E. poate sa se transforme intr-un refuz daca declinul economiei romanesti nu va fi stopat. In acest caz regasirea partenerilor traditionali si reintrarea pe pietele abandonate in ultimii ani va costa Romania timp si bani.

Datorita dimensiunii pietei rusesti, proximitatii geografice si legaturilor traditionale dintre economia romaneasca si cea a fostelor membre U.R.S.S., o solutie ar fi si relansarea schemei comerciale si a fluxurilor de investitii straine spre est, unde economiile fostelor tari sovietice aflate intr-o stare precara au capacitatea de a absorbi si investitiile romanesti. Datorita lipsei relative de finantare a fluxurilor comerciale s-ar putea relua barterul pe termen scurt .

5. O alta problema o reprezinta costurile integrarii. Jan Davidson Den atragea atentia dupa Summit-ul UE din decembrie 1999 ca extinderea UE promite sa fie un proces complex, atat in planul negocierilor, cat si al luptei pentru sustinerea ei de catre alegatori, pentru ca problema care se pune este "costul integrarii" care implica o intrebare ce nu poate fi evitata : "Cine va plati pentru extindere?"[3]

Fiecare tara candidata va avea de platit costuri importante pe care le va suporta populatia, iar daca acestea vor fi prea ridicate, alegatorii vor vota impotriva extinderii. In acest sens, oficialii de Bruxelles se arata surprinsi cand sunt informati ca peste 90% din romani doresc integrarea in UE, comparativ cu cehii, ungurii si polonezii care manifesta un entuziasm mult mai temperat (40-60%). Explicatia consta in faptul ca guvernantii de la Bucuresti au adus la cunostinta populatiei doar beneficiile integrarii care, evident, sunt multe, fara a prezenta si costurile acesteia pe care le va suporta populatia in anii ce vor urma.

Pe termen scurt si mediu, toate statele candidate pierd substantial in unele sectoare, iar in momentul in care se vor face simtite avantajele integrarii, nu poate fi insa precizat, nefiind vorba de unul sau doi ani, ci de mult mai multi.[4]

Aceasta imagine comandata de politicieni pentru a-si atenua pozitia fata de alegatori, deoarece nu doresc sa-si asume responsabilitatea luarii unor masuri dure, este intretinuta de mass-media, care scoate in evidenta rolul de "jandarm" al organizatiilor internationale si de faptul ca acestea impun o serie de masuri nepopulare cu caracter economic.

6. Cu toate ca exista un consens liber exprimat intre toate fortele politice aflate la guvernare sau in opozitie, cu privire la prioritatile care ar trebui acordate integrarii in U.E., principiul democratic al alternarii la guvernare s-ar putea sa propulseze la viitoarele alegeri, partide care sa aiba o viziune diferita privind locul si rolul pe care-l are U.E. in strategia de dezvoltare a Romaniei pe termen lung si mediu .

La acestea se adauga si faptul, ca in ultima perioada, in majoritatea statelor membre ale Uniunii, au ajuns la conducere, respectand acelasi principiu democratic al alternantei, partide de orientare centru-stanga, ale caror prioritati proprii doctrinei socialist - democrate conduc spre respectarea interesului national propriu, care nu se identifica cu cel al U.E. de a-si largi randurile prin primirea de noi membrii .

De aici rezulta nevoia de constientizare a faptului ca neintegrarea in U.E va costa Romania pe termen lung si mediu, in politica economica si sociala , mult mai mult decat costurile pe care ar fi trebuit sa le suporte pe termen scurt privind integrarea .