Politica agricola comunitara (PAC)

Politica agricola comunitara (PAC)

Principiile si obiectivele PAC

Mecanismul de functionare al PAC

Principalii beneficiari ai PAC

Reforma politicii agricole comunitare

1.Principiile si obiectivele politicii agricole comunitare - inceputurile acestui proces au fost marcate de adoptarea, in 1962, a Acordului de la Bruxelles ce schita viitoarea PAC.

Conform acestui acord produsele agricole comunitare urmau sa fie supuse unor regulamente unice cu privire la:

productia bunurilor

preturile

importul

exportul

Principiile PAC

A.    Liberalizarea treptata a circulatiei produselor agricole la nivelul tarilor membre

B.    Preferinta din partea tarilor membre pt. produsele agricole comunitare

C.    Compensarea pierderilor ce ar rezulta din exportul produselor agricole comunitare disponibile in afara gruparii, prin sistemul asa numitelor taxe de restituire

D.    Protejarea agriculturii tarilor membre de concurenta extracomunitara printr-un sistem complex de politica comunitara

E.     Finantarea pe plan comunitar a masurilor de politica agricola prin intermediul unui organism specializat - FEOGA -Fondul European de Orientare si Garantare Agricola

F.     Solidaritatea financiara - contributia tuturor statelor la bugetul comunitar, dar si beneficierea de stimulente fiscale aferente produselor agricole

In 2009, la Doha - UE si-a asumat urmatoarele doua sarcini:

sa renunte la subventiile de export pana in 2013

sa reduca taxele vamale aplicate la importul de produse agricole de la terti

Obiectivele PAC:

cresterea productivitatii muncii si a progresului tehnic in agricultura, care sa asigure folosirea optima a factorilor de productie si in special a fortei de munca;

stabilizarea pietelor produselor agricole, prin eliminarea oscilatiilor mari ale preturilor produselor agricole;

asigurarea unui venit echitabil producatorilor agricoli;

garantarea securitatii aprovizionarii tarilor membre cu produse agricole si modernizarea agriculturii tarilor foste comuniste.

2. Mecanismul de functionare al PAC - exista 4 parghii ale mecanismului de functionare a PAC:

a. sistemul preturilor indicative (orientative) - se stabilesc o data/an, la inceputul campaniei de comercializare a produsului respectiv; nivelul pretului de interventie este > pretul mondial si reprezinta limita max. a pretului de comercializare a produsului agricol respectiv in interiorul uniunii.

b sistemul preturilor de interventie - se stabilesc o data/an de FEOGA, la inceputul campaniei; nivelul este < decat nivelul pretului indicativ, dar > decat cel mondial si reprezinta limita minima a pretului de comercializare a produsului agricol respectiv in interiorul gruparii.

Comercializarea produselor agricole ale tarilor membre pe piata UE se face la preturi ce pot oscila intre cele 2 limite ale pretului comunitar; in cazul in care pe piata tarilor membre pretul unui produs agricol atinge nivelul pretului de interventie si tinde sa scada sub acesta, atunci se recurge la stocarea produsului respective pana la restabilirea echilibrului dintre cerere si oferta, sau se retrage la export.

Produsele stocate erau cumparate la nivelul pretului de interventie de FEOGA pana in anii 1980, in prezent pt. evitarea surplusului de oferta si in vederea reducerii cheltuielilor de la bugetul FEOGA s-a pus in functiune sistemul cotelor de productie fixate anual de autoritatile fiecarei tari membre.

Daca la un anumit produs agricol pretul creste si tinde sa depaseasca limita maxima a pretului comunitar, inseamna ca gradul de autoaprovizionare este redus, admitandu-se inportul din afara UE; in acest caz, gradul de protective la frontier se atenueaza.

c sistemul de protectie la frontiera - este un complex de masuri de politica comerciala menita sa contracareze concurenta extracomunitara. Acest sistem include:

pretul minim la import (pret limita prag);

taxe vamale;

taxa vamala de prelevare;

restrictii cantitative la import, aplicate temporar: interdictii, contingente la import, limitari voluntare la export;

standarde de calitate aplicate produselor agroalimentare.

d. sistemul taxelor de restituire = subventia la export.

. Principalii beneficiari ai PAC sunt:

v    producatorii agricoli - de rezultatele PAC au beneficiat in primul rand agricultorii europeni, carora li s-a asigurat aprox. 20 ani un venit echitabil si stabil, apropiat de cel obtinut in industrie; garantarea unor venituri sigure intr-un sector unde factorii naturali influenteaza direct volumul productiei constituie un dintre cele mai mari realizari ale PAC;

v    consumatorii agricoli - printr-un acces larg si sigur la o gama de produse diversificata si in conditii inalte de calitate;

PAC a adus avantaje economice si politice tarilor membre:

s-a evitat concurenta din partea tarilor terte;

cand unele state membre s-au confruntat cu calamitati sau boli grave la plante, animale, le-au putut depasi mai usor prin sprijinul financiar comunitar primit; ajutoarele alimentare ale UE s-au indreptat catre numeroase tari din Africa, Am. Latina, India;

prin PAC se asigura protejarea si conservarea mediului natural al UE, prin programele de impadurire demarate  si prin tendinta catre agricultura ecologica;

in Europa occidentala PAC a contribuit la mentinerea echilibrului dintre sat si oras, interesele agricultorilor si cele ale consumatorilor; PAC a reusit sa mentina in mediul rural o populatie agricola dinamica, incetinind exodul populatiei rurale catre marile aglomerari urbane.

4. Reforma politicii agricole comunitare

2003 - in jumatate de secol de existenta politica agricola comunitara, a fost cea mai dezbatuta, controversata si reformata politica europeana. Obiectivele celor patru reforme majore ale PAC au suferit modificari semnificative de la o perioada la alta. La inceput, politica agricola a suferit cresterea productiei agricole, asigurarea unui nivel de trai ridicat agricultorilor europeni si, implicit obtinerea unor venituri echitabile, subventionarea productiei si a exportului au reprezentat principalele parghii de sustinere a activitatilor agricole in UE - cata vreme piata a putut absorbi cantitatile de produse obtinute, situatia a fost acceptabila.

Insa, din anii '80 comunitatea a inceput sa se confrunte cu excedente agricole, in special la: grau, lapte si produse lactate, zahar si carne de bovine, context in care autoritatile au fost nevoite sa recurga  intr-o masura din ce in ce mai mare la subventionarea exporturilor in vederea disponibilizarii excedentelor.

In acelasi timp, s-au inmultit si criticile din partea marilor exportatori mondiali de produse agricole: SUA, Brazilia, Argentina, ce au acuzat UE de o subventionare excesiva si de un protectionism exagerat.

In 1982 s-au initiat masuri de coparticipare a agentilor economici la finantarea excedentelor, in scopul transferarii asupra lor a unei parti din cheltuielile de stocare si a subventiilor la exportul excedentelor accumulate.

In 1985 a fost introdus sistemul cotelor de productie la produsele excedentare, respectiv stabilirea unor cantitati maxime anuale ce beneficiau de ajutoare garantate. De asemenea cuantumul subventiilor a fost redus.

Ulterior, s-a propus masura de abandonare anuala obligatorie a unei parti din terenul cultivat, dar care atragea dupa sine acordarea unor compensatii financiare din partea autoritatilor FEOGA.

Odata cu aderarea la UE a celor 12 state est europene, numarul fermelor s-a dublat, iar nevoia de finintare a crescut. In acelasi timp, veniturile directionate catre agricultura a scazut. Daca in 1985 bugetul politicii a reprezentat 75% din bugetul total al UE, in 1995 acesta a ajuns la 50%, iar in prezent la doar 40% din intregul buget al acestei grupari, estimandu-se ca pana in 2013 acest procent va ajunge la 34%.

De aceea noua reforma din 2003 a avut la baza urmatoarele obiective:

acordarea de subventii in functie de marimea exploatatiei agricole, dar si calitatea produselor obtinute;

miscorarea proportiei ajutoarelor pt. agricultori;

reducerea costurilor de productie in agricultura si apropierea preturilor comunitare de cele mondiale;

orientarea catre productia de biocombustibil;

modernizarea si cresterea competitivitatii agriculturii tarilor membre si, in special, a agriculturii "noilor veniti";

noua reforma urmareste ca agricultura productivista sa cedeze locul agriculturii verzi (ecologica);

viticultura este un alt domeniu ce a intrat sub incidenta reformei PAC; conform prevederilor, fiecare stat membru trebuie sa renunte la 10% din podgorii, iar toate subventiile pt. surplusul de productie vor fi eliminate; inlocuirea viilor hibride cu soiuri nobile este o alta cerinta obligatorie a PAC;

tarile foste comuniste, membre ale UE, beneficiaza de o schema de plati diferita fata de vechii membri ai UE; aceasta schema a fost astfel conceputa incat subventiile din est sa se alinieze treptat la nivelul subventiilor din vest;

Daca Romania are o populatie agricola de aproape 5 ori mai mare decat media UE si dubla fata de urmatoarea clasata - Polonia, in ceea ce priveste suprafata medie a unei exploatatii suntem la cealalta extrema, astfel 78% din gospodariile agricole din Romania dispun de sub 1ha de pamant si produc pt. propriul consum - ele nu sunt eligibile in vederea primirii subventiilor de la bugetul comunitar.

Distributia subventiilor in functie de suprafata, in Romania - 2008

Concluzie: predomina agricultura de subzistenta.

Preocupari viitoare:

reducerea gradului de protectie la frontiera in ceea ce priveste importul de produse agricole de la terti;

eliminarea pana in 2013 a subventiilor de export;

diminuarea subventiilor de productie pt. fermele mari pana in 2012 cu 10% si, cu 30% pana in 2016;

dirijarea fondurilor astfel economisite spre dezvoltare rurala;

incurajarea agriculturii ecologice si a productiei de biocombustibil;

protejarea mediului inconjurator prin continuarea programelor de impadurire;

incurajarea agroturismului;

cresterea pregatirii tehnice a agricultorilor;

sporirea exigentelor de calitate la produsele existente.