Politica in sensul de putere

Politica in sensul de putere

Popper vede activitatea politica ca privind direct politicile sociale si actiunile economice. Aceasta are posibilitatea unei implicatii in masura relatiei dintre piata libera si protectia sociala. Echilibrul dintre stat si piata poate fi mentinut prin politica de tip interventionist, democratic si gradual. Decizia la nivelul guvernarii cu privire la forma prin care se mentine echilibrul are loc intr-o societate deschisa si este "indreptata spre scopuri, chiar la scara internationala (eliminarea bombelor atomice, controlul natalitatii, educatia)" (Giancarlo Bosetti in prefata la Karl Popper, 1998, p. 11)

Gandirea teoretica, odata cu Machiavelli, a plasat politica in relatie cu puterea. Nume de referinta in politologie cum sunt R. Dahl, M. Weber, Mosca, Pareto, Michels, apreciau ca viata politica, in intregul ei se articuleaza in jurul acestui complex de elemente materiale si spirituale care este puterea politica, in timp ce H. Morgenthau (1985) sublinia ca toata politica este o lupta pentru putere.

Max Weber introduce in studiul claselor doua elemente esentiale: puterea politica si grupurile de statut. Ulterior s-a pus accentul pe "problematica circulatiei elitelor, pe dihotomia guvernanti/guveranti si pe legea necrutatoare a aristocratiei (sau a oligarhiei)" (Gilles Ferréol, Guy Jucquois, 2005, p. 128)

Activitatea politica exercita putere politica ca prim factor social (puterea este o componenta esentiala a oricarei societati). Jean Baechler se refera la caracterul teritorial al acestei exercitari. Suveranitatea este forta a puterii politice definita prin raportarea la un teritoriu si a vand valabilitate doar in interior. Aceasta prima caracteristica a puterii politice tine de nevoia incadrarii si delimitarii fortei de actiune. (Raymond Boudon et al, 1997, p. 248)

O alta caracteristica tine de modul sau de reglementare. Asa cum observa Max Weber, propriu zonei politice este modalitatea de recurs la sistemele normative (chiar la cele coercitive) ca o garantie specifica ordinii instaurate. Presiunea cu care se incarca activitatea politica (atunci cand face apel sau aplica norme legale) poate degenera in conflict. La acest nivel puterea politica se poate suprapune cu cea militara. (idem, p. 249)

Prin putere, statul, asa cum precizeaza autorul mentionat, detine "monopolul constrangerii fizice legitime" prin apelul la legile de drept. Statul modern beneficiaza de monopolul coercitiei legitime prin care isi exercita prerogativele. Dupa Philippe Braud nucleul puterii politice consta in "alianta dintre corcitie si legitimitate" (dar care sta sub amenintarea distrugerii). De aceea, dupa cum sustine si François Chazel, este mai potrivit sa consideram ca dimanica caracterului mixt al puterii politice se sustine pe combinarea coercitiei si legitimitatii. (p. 251)

Activitatea politica genereaza interactiune, reactie din partea cetatenilor, exprimata de cele mai multe ori prin atitudine fata de politicile aplicate in stat sau de forma in care puterea este gestionata.

Orice experienta umana sau, la modul general, orice realitate sociala este deci investita cu semnificatii sau "codata" de colectivitatea in care se actualizeaza. Iar aceasta codare se efectuaza recurgand la scheme normative de expresie, de reprezentare, de interpretare si de evaluare "a lucrurilor vietii" sociale, care compun cultura colectivitatii si pe care membrii sai au integrat-o si o pun in valoare sub forma de atitudini (adica de scheme cognitive, afective si conative care refera la un obiect social sau altul). (Patrick Lecomte, 2004, p. 15)

Atitudinea poate fi considerata ca pozitie a unui individ (agent) fata de un obiect (persoana sau grup, situatie sau eveniment). Aceasta pozitie nu tine de comportament si nu prezinta caracteristici mostenite, ci dispune de caracteristici dobandite. "Manifestare a vietii psihice si principiu unificator, atitudinea asi are radpcinile in experienta, prezinta un caracter relativ durabil si exercita, o data formata, o actiune de reglare asupra comportamentelor, cunostintelor si motivatiilor noastre, fara a se confunda insa cu obijnuintele sau cu automatismele, cu instinclete sau cu inclinatiile". (Gilles Ferréol, si Guy Jucquois, 2005, p. 70)

Dupa Jean Stoetzel, atitudinea se diferentiaza de trasatura de personalitate, in functie de o componenta afectiva, in registul lui pro si contra, "cu multe nuante insa, cu ambivalente sau incertitudini legate de sursele si de canalele de informare" (idem, p. 70)