Politica sociala asa cum reiese din Tratatul de la Maastricht

Politica sociala asa cum reiese din Tratatul de la Maastricht

In sistemul actual al tratatelor comunitare, politicii sociale i se acorda un rol mai important in comparatie cu vechea reglementare[1] in chiar preambulul sau Tratatul de la Maastricht face mentiunea ca statele care au decis sa instituie UE sunt hotarate sa promoveze progresul economic si social, iar la art.B este indicat ca un prim obiectiv pe care si-l propune Uniunea, ,,promovarea unui progres economic si social echilibrat si durabil.." In aplicarea acestor texte legale, Titlul VIII al partii a treia din Tratat detaliaza toate elementele politicii sociale, dand in plus o reglementare completa unor materii precum educatia, formarea profesionala si tineretul, intrucat de acestea depind in larga masura eficacitatea si coerenta politicii sociale. Scopul politicii sociale este definit la art.117 alin.1 in sensul ca ,, statele membre sunt de acord asupra necesitatii de a se promova conditii de munca perfectionate si un standard de viata ridicat pentru lucratori, astfel incat sa se faca posibila armonizarea lor, in timp ce perfectionarea este mentinuta".

Mijloacele de realizare a acestui scop sunt precizate in continuare la alin.2 al textului mentionat: dezvoltarea politicii sociale va rezulta din functionarea pietei comune, care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, ca si din procedurile prevazute in Tratat si din apropierea prevederilor stabilite prin lege, regulament sau sanctiune administrativa. Se poate constata, fata de cele de mai sus ca, desi dezvoltarea politicii sociale va rezulta , intre altele, din functionarea pietei (ca un element economic fundamental), totusi , ambele aspecte, cel economic si social sunt puse pe plan de egalitate cat priveste obiectivul intregii actiuni comunitare - acela de asigurare a promovarii progresului economic si social .[2]

Functionarea pietei comune care va favoriza armonizarea sistemelor sociale , ca un prim mijloc de realizare a scopului politicii sociale cuprinde si functionarea pietei comune a muncii prin libera circulatie a lucratorilor. In acest sens trebuie sa fie luate in considerare fortele libere care afecteaza aceasta piata la nivelul conditiilor de munca, adica organizatiile patronale si ale lucratorilor si negocierile colective ce rezulta, precum si presiunea exercitata in ce priveste continutul masurilor guvernamentale in domeniul social.

Cel de-al doilea mijloc - procedurile prevazute in Tratat - se refera in general la procedurile privind coordonarea politicilor economice de catre Consiliu (art.145) si la alte competente in domeniul economic care trebuie sa fie astfel utilizate incat sa se observe dispozitiile generale ale Tratatului si, in special, cresterea nivelului si calitatii vietii . In aceasta privinta Comisia are misiunea, potrivit art.118, de a promova o stransa cooperare intre statele membre in domeniul in discutie, in special in materiile relative la:

-folosirea fortei de munca ;

-dreptul muncii si conditiile de munca ;

- pregatirea profesionala de baza si avansata;

-securitatea sociala ;

-prevenirea accidentelor si a bolilor profesionale;

-dreptul la asociere si negocierile colective intre patronat si lucratori.

In acest scop , Comisia, actionand in stransa legatura cu statele membre va face studii , va formula avize si va proceda la consultari atat asupra problemelor ce survin pe plan national, cat si asupra acelora de interes pentru organizatiile internationale. In plus , potrivit art.155, Comisia poate sa faca recomandari.

Cel de-al treilea mijloc - apropierea prevederilor stabilite prin lege, regulament sau actiune administrativa - este o aplicare in materie specifica a politicii sociale a dispozitiilor generale prevazute la art.100-102 din Tratat . Diferentele intre legislatiile nationale pot sa survina mai ales in sistemele de securitate sociale. Ele pot sa genereze importante distorsionari ale concurentei datorita cheltuielilor financiare in unele sectoare . De asemenea , ele pot sa fie susceptibile sa afecteze direct stabilitatea sau functionarea pietei comune a muncii prin avantajele sau dezavantajele pe care unele legislatii le-ar putea produce .

In concret , numeroasele masuri de armonizare a legislatiilor si politicilor sociale au fost adoptate in diverse domenii precum regimul securitatii sociale, conditiile de munca si salariale , igiena si securitatea muncii politica locuintelor . Ele au luat forma unor rezolutii ale Consiliului sau ale Comisiei ,cum ar fi asupra saptamanii de lucru de 40 de ore si concediul platit de patru saptamani (in 1975), varstei de pensionare (1982), igienei , securitatii si sanatatii la locul de munca (in 1987). Unele directive privesc egalizarea salariilor barbatilor si femeilor - nr.75/117 din 10 februarie 1975, sau garantarea drepturilor angajatilor in cazul transferului de intreprinderi , de afaceri sau de parti de afaceri - nr.77/187 din 14 februarie 1977 sau protectia lucratorilor expusi la agenti chimici , fizici sau biologici in timpul muncii -nr.80/1107 din 27 noiembrie 1980. Prin Directiva nr.75/129 modificata prin Directiva nr.92/156 din 24 iunie 1992 , ambele ale Consiliului s-a prevazut apropierea legislatiei statelor membre privind concedierile colective , iar prin Regulamentul nr.1365/75 ,al Consiliului,din 26 mai 1975 , a fost creata Fundatia europeana pentru ameliorarea conditiilor de munca si de viata . La 18 iulie 1994 a fost creata o Agentie europeana pentru protectia securitatii si sanatatii muncii , la 10 ianuarie 1997 s-a stabilit infiintarea unui Comitet privind piata muncii si a folosirii fortei de munca cu scopul de a asista Consiliul la indeplinirea responsabilitatilor sale in aceste domenii . A mai fost de asemenea infiintat un comitet de inalti responsabili privind inspectia muncii , urmat de crearea unui comitet stiintific in materie de expunere profesionala la agenti chimici .

In sfera raporturilor de munca au fost adoptate alte doua Directive . Astfel, prin Directiva nr.91/533 din 14 octombrie 1991 ,a Consiliului a fost instituita obligatia celui ce angajeaza de a-l informa pe lucrator despre conditiile aplicabile contractului si relatiei de munca. Forma pe care urmeaza sa o ia aceasta informatie poate fi constituita de un contract, scrisoare de angajare, orice alt inscris comportand informatiile impuse - identitatea partilor , locul de munca , titlul , gradul , calitatea si categoria de incadrare , caracterul sau descrierea sumara a muncii.

Prin Directiva nr.93/104 din 23 noiembrie 1993, a Consiliului s-au reglementat unele aspecte privind amenajarea timpului de munca. Directiva stabileste normele minimale de securitate si de sanatate in acest domeniu . Sectiunea I se refera la perioadele minimale de odihna si la alte aspecte ale amenajarii timpului de munca: repaus zilnic - minim 8 ore consecutive, timpul de pauza, repausul saptamanal -minim 24 de ore fara intrerupere , in principiu duminica , durata maxima a saptamanii de lucru, durata medie pentru fiecare perioada de 7 zile sa nu depaseasca 48 de ore, inclusiv ore suplimentare , concedii anuale - cel putin patru saptamani conform conditiilor de obtinere si de acordare prevazute de legislatiile si/sau practicile nationale.

Sectiunea a III-a priveste munca de noapte si ritmul de munca . Sunt posibile derogari (art.17) din partea statelor de la principiile generale de securitate si de sanatate ale lucratorilor[3] cand durata timpului de lucru in baza caracteristicilor specifice ale activitatilor desfasurate nu este masurata sau predeterminata de lucratorii insisi , cand sunt in cauza :

cadre de conducere avand putere autonoma de decizie

mana de lucru familiala

personal din domeniul liturgic sau al comunitatilor religioase.

Mai sunt permise derogari in cazul conventiilor sau acordurilor intre parteneri sociali, cu posibilitatea acordarii unei perioade echivalente de comparatie pentru situatii normale, precum si in cazuri exceptionale, cand acordarea unor perioade compensatorii nu este posibila pentru ratiuni obiective si se acorda o protectie specifica.

Prin adoptarea AUE a fost introdus un nou articol in Tratat (118) care face posibila adoptarea de masuri obligatorii, in special in privinta modulului de lucru pentru ameliorarea sanatatii si securitatii lucratorilor. In acest scop , Consiliul ,statuand conform procedurilor prevazute la art.189 C si dupa consultarea Comitetului economic si social hotaraste prin directiva prescriptiunii minimale aplicabile progresiv, tinand seama de conditiile si reglementarile tehnice existente in fiecare dintre statele membre. De asemenea ,prin art. 118 B ,alin.2 se permite crearea unui cadru de dialog intre conducatori si lucratori. Dispozitiile adoptate conform acestui articol nu impiedica oricare stat membru sa mentina ori sa introduca masuri mai stricte pentru protectia conditiilor de lucru compatibile cu Tratatul .

Discutii si controverse au fost suscitate, mai ales in jurisprudenta ,in legatura cu aplicarea art.119 , care prevede ca in timpul primei etape fiecare stat membru va asigura si ulterior va mentine aplicarea principiului ca barbatii si femeile trebuie sa primeasca plata egala pentru munca egala. Ca urmare a modificarilor aduse prin Tratatul de la Maastricht a fost acordata o extensiune mai mare problemelor educatiei, formarii profesionale si tineretului.

Obiectivele Comunitatii in aceasta privinta sunt consacrate in primul rand dezvoltarii unei educatii de calitate , incurajandu-se cooperarea dintre statele membre si, daca este necesar , sprijinindu-se si completandu-se actiunea lor , respectand pe deplin responsabilitatea statelor membre pentru continutul invatamantului si pentru organizarea sistemului educativ, ca si diversitatea culturala si lingvistica (art.126, par. 1).

In concret , actiunea Comunitatii are in vedere[4]:

dezvoltarea dimensiunii europene in educatie, in special prin insusirea si difuzarea limbilor statelor membre ;

favorizarea mobilitatii studentilor si profesorilor, inclusiv incurajand recunoasterea academica a diplomelor si perioadelor de studii;

promovarea cooperarii intre institutiile de invatamant ;

dezvoltarea schimbului de informatii si de experienta privind problemele comune sistemelor de educatie ale statelor membre ;

favorizarea dezvoltarii schimburilor de tineri si de animatori socio-educativi ;

incurajarea dezvoltarii educatiei de la distanta.

In acelasi timp , Comunitatea si statele membre vor favoriza cooperarea cu statele terte si cu organizatiile internationale competente in materie de educatie si in special cu Consiliul Europei. Pentru a contribui la realizarea obiectivelor infatisate Consiliul nu are posibilitatea de decizie, ci numai de influentare , de incurajare si de recomandare , intrucat textul legal - art.126, par.4 - limiteaza actiunea Consiliului prin competentele reduse ce i le acorda .

In al doilea rand , Comunitatea , potrivit art.127, par.1, va pune in aplicare o politica de formare profesionala care sprijina si completeaza actiunile statelor membre, respectand pe deplin responsabilitatea pentru continutul si organizarea formarii profesionale. In aplicarea acestei dispozitii, Consiliul a adoptat de exemplu Decizia nr.94/819 din 6 decembrie 1994 prin care se stabileste un program pentru implementarea unei politici de formare profesionala - programul ,,Leonardo da Vinci" (J.Of.L.340/8 din 6 decembrie 1994). In concret , actiunea comunitara urmareste, conform art.127, par.2 urmatoarele :

-facilitarea adaptarii la mutatiile industriale in special prin formarea reconversiei profesionale ;

-ameliorarea formarii profesionale initiale si formarea continua in scopul de a facilita insertia si reinsertia profesionala pe piata muncii ;

-facilitarea accesului la formarea profesionala si favorizarea mobilitatii formatorilor si a persoanelor in formare, in special a tinerilor ;

-stimularea cooperarii in materie de formare intre institutiile de invatamant sau de fomare profesionala si intreprinderi ;

-dezvoltarea schimbului de informatii si de experienta privind chestiunile comune sistemelor de formare ale statelor membre .

In concluzie, trebuie mentionat faptul ca politica sociala este una dintre cele mai importante politici duse de U.E., dar evolutia acesteia nu se poate face separat, izolat de celelalte politici (economice, culturale etc.), intre acestea existand o stransa interdependenta . Astfel putem spune ca in acest urias mecanism care este UE trebuie sa se asigure buna functionare a fiecarui segment , lipsa de functionare a vreunuia sau functionarea lui defectuoasa duce la grevarea intregului ansamblu.