Premisele reformei ONU si NATO intre anii 1945-2008 - Sisteme si doctrine politico-militare

Academia Fortelor Terestre

"Nicolae Balcescu"

Sisteme si doctrine politico-militare

Premisele reformei ONU si NATO intre anii 1945-2008

Cuprins:

Premisele reformei ONU intre anii 1945-2008

Premisele reformei NATO intre anii 1949-2008

Recenzie : Globalizarea securitatii

Premisele reformei ONU intre anii 1945-2008

Organizatia Natiunile Unite este o organizatie internationala care se descrie ea insasi drept o "asociatie globala de guverne care faciliteaza cooperarea in domeniile dreptului international, securitatii internationale, dezvoltarii econonice si echitatii sociale"[1]. ONU a fost constituita in 1945, prin semnarea Cartei Natiunilor Unite (Carta de la San Francisco) de catre un grup de 51 de state - statele invingatoare si neutre in cel de-al Doilea Razboi Mondial. ONU a inlocut Societatea Natiunilor, care fusese fondata in 1919 si care cazand in desuetudine s-a autodizolvat in 1946, adica la un an dupa constituirea ONU.

La jumatatea anului 2006 ONU avea 191 de membri, incluzand practice toate statele recunoscute international. De la sediul organizatiei, aflat la New York, statele member si agentiile specilalizate orienteza si decide in problemele de baza ale ordinii internationale si in problemle administrative ce tin de bunul mers al ONU, in adunari ordinare, tinute de-a lungul intregului an.

ONU cuprinde organisme prin care isi materializeza functiile de baza, precum Adunarea Generala, Consiliul de Tutela, Secretariatul si Curtea Internationala de Justitie. In plus, ONU trebuie sa directioneze agentiile din sistemul sau: UNICEF, UNESCO, Organizatia Mondiala a Sanatatii, etc. Secretarul general este personalitatea care reprezinta organizatia in relatiile cu statele member si cu alte organizatii inernationale, fiind una dintre cele mai prestigioase si vizibile personane publice din lumea intreaga.

ONU a fost intemeiat chiar la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial de catre puterile victorioase in conflagratie, cu speranta ca aceasta organizatie va putea preveni conflictele intre state si va face ca alte razboaie sa devina imposibile punand in practica idealul unui system de securitate colectiva.

Cu toate ca principiile[2] de baza nu au fost schimbate si nici nu se doreste o asemenea modificare in esenta Organizatiei, inca din 1953 se vorbeste se reformarea acesteia. Multe dintre aceste reforme au avut o agenda "ascunsa", scopurile politice fiind mascate de jargonul tehnocratic sau de principiile universal-valabile. Putini dintre reformatorii ONU au admis faptul ca masinaria ineficienta pe care o doreau sa o transforme era rezultatul profundelor dezacorduri politice dintre membrii sai si dintre celelalte forte ale sistemului international.

Ca raspuns la provocarea reprezentata de gestionarea problemelor unei societati in curs de globalizare, ONU a evoluat treptat, fiind in present un complex de institutii politice.

Anul 2000 margheza un pas important in procesul de reforma prin adoptarea Declaratie Mileniului, in cadrul Summitului Mileniului din 6-8 septembrie. Acest document stabileste directiile clare de actiune necesare adoptarii Organizatiei la noile provocari ale secolului al XX - lea. Cele opt Scopuri de Dezvoltare ale Milenilui vizeza :

1. eradicarea saraciei eztreme si a foametei;

2. asigurarea educatiei primare universale;

3. promovarea egalitatii de gen;

4. reducerea mortalitatii infantile;

5. imbunatatirea sanatatii maternale;

6. combaterea HIV/SIDA, a malariei si a altor boli contagioase;

7. asigurarea sustenabilitatii mediului;

8. promovarea uniu parteneriat global pentru dezvoltare.

Un aspect al reformei ONU ce a captat atentia comunitatii internationale este reprezentat de sistemul operatiilor de mentinere a pacii. Crizele din fosta Iugoslavie au demonstrat partial incapacitatea ONU de a gestiona conflictele locale cu o miza sporita.

In ceea ce priveste doctrina operatiilor, sunt vizate aspecte privind:

-actiunea preventive si strategia de consolidare a pacii;

-mandate clare, credibile si realizabile;

-cerintele pentru mentinerea si consolidarea eficienta a pacii in operatiile complexe si provocarile administratiei civilede tranzitie;

-reanalizarea Codului Penal si a celui de proceduri pentru administratia de tranzitie;

-analiza strategica si managementul informational, ca rezultate ale nevoii de informatii strategice;

-fortele inegrate specializate;

-restructurarea Secretariatului ONU si a Departamentului pentru operatii de mentinere a pacii astfel incat acestea sa nu poata folosi eficient si creativ noile tehnologii informationale .

Se mai poate vorbi de restructurarea capacitatii de desfasurare rapida si eficienta, ceea ce presupune: stabilirea cadrului de definire a desfasurarii; recrutarea personalului juridic si politionesc necesar operatiilor de mentinere si consolidare a pacii, imbunatatirea suportului logistic necesar desfasurarii rapide; diseminarea rapida si eficienta a informatiilor in teatrul de operatii.

Programul de reforma a reusit sa asigure convergenta tuturor programelor initiate de ONU in cinci categorii principale (dezvoltare, umanitare, pace si securitate, economico-sociale si activitatea secretarului). A fost infiintat si postul de loctiitor al secretarului general (al carui prim occupant este o femeie, louise Frechette).

Viitorul ONU ramane insa oarecum nesigur. Congresul SUA continua sa nu dea curs cererilor administratiei prezidentiale a statului de a plati datoriile avute la bugetul ONU, respingandu-i propunerile, in intentia ca, odata cu plata plata contributiei restante, SUA san u mai fie tinta criticilor atat a aliatilor, cat si a competitorilor. Continuarea SUA de a nu-si achita datoriile financiare fata de ONU submineaza coeziunea destul de fragila a comunitatii internationale si pune sub semnul intrebarii sinceritatea promisiunilor SUA de a sprijinii si pe mai departe activitatea ONU[6], arata unii analisti.

In ultimii ani au fost multe voci care au solicitat o 'reforma' a ONU fara a fi clar insa ce ar trebui reformat. S-au conturat insa doua tendinte, prima este reprezentata de cei care ar dori ca ONU sa joace un rol mai mare in afacerile mondiale si a doua tendinta sustinuta de cei care au in vedere reducerea rolului ONU la activitatile umanitare. Pe de alta parte exista adepti ai ideii desfintarii complete a ONU, precum si adepti ai ideii de transformare a organizatiei intr-un adevarat guvern mondial.

La 21 martie 2005 Kofi Annan a prezentat Adunarii Generale un raport deosebit de important in reforma ONU, denumit 'Spre o libertate largita'.

Una din problemele principale luate in discutie a fost schimbarea numarului de membri permanenti ai Consiliului de Securitate, care nu mai reflecta raporturile mondiale de putere din lumea de azi. Exista in present mai multe planuri , dintre care doua sunt actuale, cel propus de Secretarul General si cel propus de Grupul G4.

Adunarea generala a decis in iunie 2005 sa propuna marimea cu inca 10 a numarului membrilor Consiliului de Securitate dintre care 4 permanenti si 6 nepermanenti.

Un alt domeniu de reforma vizeaza reducerea birocratiei apartului ONU, cresterea eficacitatii tuturor activitatilor desfasurate , cresterea transparentei si cheltuirea cu mai multa grija a fondurilor organizatiei.

O alta cerere care se face auzita in mod frecvent este ca ONU sa devina mai democratica sis a fie 'institutia de baza a democratiei mondiale'. Aceasta pretentie ridica intrebari cu privire la rolul si natura ONU. In primul rand ONU nu este 'un guvern mondial ' ci mai degraba un forum al statelor suverane care reprezinta statele suverane, in care acestea dezbat probleme ale lumii contemporane si stabilesc directii de actiune colective.

Pentru ca ONU sa respecte cu adevarat principiile democratiei directe, ar trebui luate urmatoarele masuri de reforma[7]:

1. reprezentarea in cadrul forumului mondial ar trebui sa se bazeze pe votul democratic si liber exprimat al populatiei,care sa aleaga astfel incat secretarul general, cat si membrii Adunarii Generale, eliminandu-se sistemul actual, bazat pe principiul 'un stat, un vot'.

2. ar trebui eliminate puterea statelor member permanente ale Consiliului de Securitate de a se opune prin veto.

3. ar trebui sa i se acorde organizatiei capacitatea de guvernare asupra statelor membre, intr-un mod similar celui in care guvernele nationale isi exercita, in zilele noastre, prerogrativele asupra propriilor cetateni. In acest fel, ONU ar deveni, intr-adevar, un guvern mondial.

4. ONU ar trebui sa pata exclude din randurile membrilor sai pe cei care se dovedesc ca au violat in mod flagrant drepturile omului.

REFORMA IN DOMENIUL DREPTURILOR OMULUI:

Comisia ONU pentru drepturile omului a fost criticata in mod fregvent in ultimul timp. In special SUA au avut o atitudine foarte critica in anul 2002, cand au parasit-o, pe motiv ca unele state care nu au respectat drepturile omului ale propriilor catateni jcau un rol prea important in comisie. Odata cu reintoarcerea SUA in comisie au fost puse din nou in discutie cazurile de incalcare a drepturilor omului in state precum Libia, Sudan, Cuba, Algeria si Vietnam. Ca urmare a animozitatilor iscate de aceasta problema, secretarul general ONU, Kofi Annan, a sugerat constituirea unui nou Consiliu al Drepturilor Onului. La 15 martie 2006, Adunarea Generala a ONU a votat cu o larga majoritate (170 din 191 de state membre) crearea noii institutii a ONU.

REFORMA IN DOMENIILE ECONOMIC SI SOCIAL:

Tematica economica si sociala, fiind cea mai expansiva in directia asumarii unor noi responsabilitati si ca sursa a cresrii de organisme noi, a fost si cea mai vizata de nevoia de schimbari. Tentativele de reforma au fost atat de numeroase incat, din perspectiva istorica nu constituie evenimente. Remarcam, totusi, efortul major de restructurare a sectoarelor economic si social facut in 1977. Incepand din prima parte a anilor '80, ONU a facut obiectul unor atacuri serioase din partea criticilor sai. Adunarea Generala a numit un Comitet de Experti Interguvernamentali de Nivel inalt (Grupul celor 18) in 1985 pentru a examina eficienta si functionarea administrativa si financiara a ONU. Pe baza raportului Grupului celor 18, prezentat in august 1986, Adunarea Generala a adoptat un set de recomandari, cu importante ramificatii si implicatii. Secretarul-General, Consiliul Economic si Social si Adunarea Generala, impreuna cu organismele lor sub- sidiare, s-au angajat in discutii si negocieri cuprinzatoare asupra acestor recomandari. Acestea au generat atat reforme procedurale, cat si operatiuni de restructurare ale Secretariatului. Cu toate acestea nu se poate spune ca obiectivele permanente sau periodice ale reformei au fost satisfacute la nivelul asteptarilor. Multe aspecte legate de rolul ONU in domeniul economic si social, precum si de programele operationale ale ONU consacrate dezvoltarii au condus la diferente acute de opinie intre tarile industrializate si cele in curs de dezvoltare, care nu au fost rezolvate nici in prezent. Pe de alta parte, asa cum observa un autor, "actualele structuri ale ONU responsabile pentru temele economice si sociale au fost criticate pentru ca sunt lipsite de mijloace reale de coordonare si ca, prin urmare, nu functioneaza eficient. Aceasta pozitie critica nu tine cont de faptul ca structura ONU a fost conceputa sa functioneze descentralizat si pe presupunerea ca actiunile sale vor fi coordonate. Tentativele de reforma a ONU constituie in esenta expresia evolutiei sale continue"[8].

Aspecte negative privin reforma ONU:

ONU trebuie sa se reformeze daca vrea sa supravietuiasca. Problema este ca reforma este imposibila. Raportul Volcker, prezentat miercuri in fata Consiliului de Securitate, reprezinta un act de acuzare covarsitor la adresa institutiei. Programul 'Petrol contra Hrana' a fost cea mai mare schema de 'sifonat' bani din istorie si s-a petrecut sub patronajul ONU.

Acest lucru a fost posibil dintr-un motiv extrem de simplu si care reprezinta 'raul originar' al ONU: lipsa completa si generala de responsabilitate. Nimeni nu este unit la Natiunile Unite. Functionarii sunt numiti pe criterii politice, clientelare sau, pur si simplu, pe amicitii. Nimeni nu controleaza pe nimeni si, atunci cand rareori se intampla, nimeni nu tine seama de rapoartele de audit. Statele membre isi urmaresc propriile interese politice si nu le pasa de competenta si eficienta. Secretariatul general are puteri limitate, dar si acolo unde le are, secretarul general prefera sa nu si le exercite pentru ca, la randul sau, are o agenda politica proprie care nu are nimic de-a face cu ONU.

Acest mediu toxic a fost numit in raportul Volcker 'o cultura ilicita, a lipsei de etica si a coruptiei'. El i-a permis lui Saddam Hussein sa manipuleze dupa voie programul 'Petrol contra Hrana' si sa sustraga 11 miliarde de dolari, sub privirile ingaduitoare ale lui Kofi Annan si ale Consiliului de Securitate.

Dar nu este vorba numai de Irak. Aproape toate programele ONU sunt prost administrate, subminate din interior de lipsa de interes, responsabilitatea difuza si interesele divergente. Un exemplu tipic il constituie atitudinea secretarului general. Pe langa faptul ca implicarea fiului sau intr-o afacere dubioasa legata de Irak indica un posibil conflict de interese, raportul Volcker scoate in evidenta lipsa unui management eficient si competent din partea secretarului general. Drept raspuns, Kofi Annan declara ca isi asuma responsabilitatea pentru acest esec de proportii, dar ca nu demisioneaza si intentioneaza sa isi duca mandatul la capat. In ce fel isi asuma el responsabilitatea in acest caz ramane un mare mister. Liderii lumii vor veni la New York pentru a discuta reforma ONU. Pentru unii dintre ei, aceasta inseamna extinderea numarului de membri ai Consiliului de Securitate pentru a le face loc si lor. Ceea ce pierd din vedere acesti oameni politici este ca ONU a devenit o carcasa goala, fara continut si fara legitimitate. O reforma reala a ONU nu este posibila daca nu se instituie niste mecanisme de raspundere, daca nu se inventeaza o forma oarecare in care toti birocratii de acolo sa dea intr-un fel socoteala pentru ceea ce fac. Un singur om crede ca asa ceva este posibil si acela este ambasadorul american John Bolton .

Reforma ONU se realizeaza totusi in etape, cu avansuri si obstacole specifice unei lumi in plin process de mondializare si de reconficurare geopolitica si geostrategica. Oricum in pofida disputelor recente asupra rolului Organizatiei, toate statele membre sunt de acord ca numai ONU confera cu adevarat legimitate deplina celor mai importante actiuni regionale, continentale sau mondiale.

Foarte important pentru mentinerea si consolidarea rolului ONU, operatiile de pace conduse de aceasta capata noi caracteristici la inceputul acestui secol si mileniu, a carei realitate evidenta devine globala.

PREMISELE REFORMEI N.A.T.O. INTRE ANII

Intre 1945 si 1949, puse in fata necesitatii imediate de reconstructie economica, tarile Europei Occidentale si aliatii lor Nord-americani au privit cu ingrijorare politicile si metodele expansioniste ale uniunii Sovietice. Indeplinindu-si promisiunile luate in timpul razboiului de a-si reduce potentialul de aparare si de a demobilize trupele, guvernele occidentale au observat cu ingrijorare intentia clara a conducerii sovietice de a-si mentine forta militara la intreaga sa capacitate. La aceste temeri s-au adaugat, in multe tari din Europa Centrala si de Est, precum si in alte parti ale globului, impunerea unor forme nedemocratice de guvernamant, precum si represiunea adevarateiopozitii, ori a drepturilor si libertatilor civile si umane fundamentale. 

Intre 1947 si 1949, o serie de evenimente politice dramatice au agravat situatia. Acestea au constat in amenintari fatise la adresa suveranitatii Norvegiei, Greciei, Turciei si a altor tari vest europene, lovitura de stat din Cehoslovacia,din iunie 1948, precum si blocarea ilegala a Berlinului care a inceput in luna aprilie a aceliuias an. Semnarea tratatului de la Bruxelles in martie 1948 a marcat hotararea a 5 tari vest europene - Belgia, Franta, Luxemburg, Oland si marea Britanie - de a dezvolta un sistem de aparare comun si de a intari legatrile, in asa fel, incat sa poata rezista in fata amenintarilor ideologice, politice si militare la adresa securitatii lor .

Negocierile cu Statele unite ale Americii si Canada au determinat crearea unei singure Aliante Nord-Atlantice, bazata pe garantii de securitate si angajamente commune intre Europa si America de Nord. Danemarca, Islanda, Norvegia, Portugalia au fost invitate de catre puterile tratatului de la Bruxellessa se alature acestui proces.Aceste negocieri au culminat cu semnarea Tratatului de la Washington in aprilie 1949, instituindu-se astfel un sistem comun de securitate bazat pe un parteneriat intre cele 12 tari.In 1952 au mai aderat Grecia si Turcia, Republica Federala a Germaniei in 1955 , in 1982 a mai aderat Spania iar in 1999 au mai aderat la Alianta Republica Ceha, Ungaria si Polonia.

Scopul essential al NATO este acela de a asigura libertatea si securitatea tuturor membrilor sai prin mijloace politice si militare, in conformitate cu Tratatul nord-Atlantic si cu principiile Cartei Natiunilor Unite. NATO reprezinta legatura transatlantica prin intermediul careia securitatea Americii de Nord este in permaneta stransa legutura cu cea a Eropei. Ea este manifestare practica a efortului colectiv depus de catre membrii sai pentru sustrinerea intereselor lor commune in problema securitatii.

Principiul fundamental care sta la baza Aliantei este un angajament comun fata de cooperarea mutuala intre statele member, axat pe indivizibilitatea securitatii acestora. Membrii Aliantei sustin faptul ca nici o tara membra nu poate fi fortata sa se bazeze doar pe propriile eforturi nationale in cazul unei amenintari la securitatea acesteia. Tratatul Nord-Atlantic din aprilie 1949 - care este baza legala si contractuala a Aliantei - a fost stabilita in cadrul Articolului 51 al Cartei Natiunilor Unite, care confirma dreptul inalienabil al statelor independente la apararea individuala sau colectiva[11].

Mijloacele prin care alianta isi exercita politicile de securitate include mentinerea unei capacitate militare suficiente pentru a preveni un eventual razboi si pentru a asigura o aparare adecvata; o capacitate generala de rezolvare a crizelor care ar putea afecta secuitatea membrilor sai; si promovarea active a dialogului cu alte natiuni si a unei abordari a securitatii europene in spiritual ajutorului reciproc, care sa include masuri de dezvoltare in domeniul controlului armamentului si al dezarmarii .

La intalnirea la Nivel Inalt de la Washington din aprilie 1999, Aliatii NATO au aprobat o strategie de dotare a Aliantei in vederea pericolelor pentru securitate si a ocaziilor favorabile din ecolul al XXI-lea de dirijare a viitoarei sale dezvoltari politice si militare. Cu toate acestea deoarece Razboiul Rece continua, Alianta a acautat sa diminueze pericolele acestuia si sainitieze progresul catre o relatie pozitiva cu Uniunea Sovietica si cu alte tari member ale pactului de la Varsovia.Raportul Harmel, publicat in 1967, a stabilit metodele de aparare si dialogul, care includea controlul armamentului.Odata cu incheierea Razboiului Rece, situatia politica din Europa si situatia militara generala au avut de suferit schimbari.In cei 2 ani care au urmat caderii Zidului Berlinului a fost desvoltat un nou Concept Strategic. Acesta fiind incheiat in noiembrie 1991, el sublinia cooperarea cu fostii adversari, in locul confruntarii cu acestia.in 1997,acest concept a fost reexaminat si actualizat cu privire la apararea colectiva si legatura transatlantica si offerind garantii ca strategia NATO este adaptata complet la provocarile sec al XXI-lea .

STRUCTURA MILITARA NATO

Recenzie:

Globalizarea Securitatii

Autor: Teodor Frunzeti

Editura: Editura Militara, 2006

Lucrarea Globalizarea Securitatii este structurata pe trei capitole astfel:

Capitolul 1 Globalizarea

O denumire noua pentru un fenomen vechi

Globalizarea si ordinea internationala actuala

Capitolul 2 Efectele perfide ale globalizarii. Amenintarile transationale

2.1 Profilierea armamentelor

2.2 Criminalitatea organizata

2.3 Violenta ednica si religioasa

2.4 Terorismul

Capitolul 3 Transformarea Organizatiilor Internationale

3.1 Delimitari conceptuale

3.2 Reforma ONU

3.3 Transformarea NATO

3.4 Transformarea UEO

3.5 Transformarea UE

3.6 OSCE

3.7 ASEAN

3.8 UA

3.9 SCO

Lucrarea de fata, Globalizarea Securitatii, scrisa de Generalul-locotenent prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, raspunde problematicii globalizarii. Globalizarea securitatii este o realitate de necontestat: orice decizie sau actiune politica si, eventual, militara genereaza reactii nu numai in spatial respective, ceea ce se intampla in mod current si in trecut, dar sip e alte continente, implicand o gama diversificata de actori: state, organizatii teroriste transnationale, organizatii internationale interguvernamentale si neguvernamentale etc.

Acesta tendinta de accentuare a globalizarii va continua pentru orizontul de timp previzibil, incercarile de regionalizare, ca o contrapondere a globalizarii, putand avea success in domeniul economic si mai putin in cel al securitatii, in care compentitia, respective, lupta pentru putere, este mult mai directa.

Aspectele pur militare ale globalizarii securitatii, ce se manifesta prin adaptarea de catre fortele armate ale tuturor statelor a modelului occidental de organizare a structurilor militare, de pregatire si ducere a luptei si razboiului, sunt un fapt implinit.

Primul capitol al cartii trateaza conceptual de glabalizare inca din cele mai vechi timpuri pana in present.

Al doilea capitol analizeaza efectele perfide ale globalizarii si amenintarile translationale precum si un aspect important cu care se confrunta societatea de azi - Terorismul.

In ultimul capitol, se realizeaza o analiza amanuntita a transformarii organizatiilor internationale, printre care se afla si ONU, NATO, OSCE si UE, etc. Lucrarea poate fi consultata la Biblioteca Academiei Fortelor Terestre 'Nicolae Balcescu'.

Biblografie:

1. Frunzeti Teodor, Globalizarea Securitatii, Editura Militara, Bucuresti, 2006.

2. Mircea Cosma, Aurelian Ratiu, Sisteme si Doctrine Politico- Militare, Editura Academiei Fortelor Terestre, Sibiu, 2007

Manualul NATO, Editura Ministerul Informatiilor Publice, 2001

4. www.nato.com

5. www.onu.com

6. www.evenimentulzilei.ro