Putere si dominanta

Putere si dominanta

Anthony Giddens in lucrarea sa Constituirea societatii, trateaza conceptul de putere in legatura cu dominatia. Din aceasta perspectiva fenomenele de dominatie nu sunt in mod necesar "hegemonice, si nici univoce; ele trebuie resituate intr-un context de interactiuni care pune accentul pe practicile agentilor si pe comportamente nu doar economice, ci si politice" (Gilles Ferréol, Guy Jucquois, 2005, p.544)

Autorul incearca sa gaseasca legatura dintre actiunea umana si structura sociala. In acest sens puterea este "legata de dominatie, in masura in care se bazeaza pe utilizarea, intr-un context de interactiune, a unor resurse ce provin dintr-un mod de dominare si, prin aplicarea lor, reconstituie in acest mod in conformitate cu dualitatea structurii"( Raymond Boudon et al, 1997, p.243)

Interactiunea capata trei dimensiuni date de putere, comunicare si sanctiunile normative. Propietatile lor tin de dominare, semnificare, si, respectiv, de legitimare. (idem, p.244)

Giddens propune un model de analiza relational despre putere prin legaturile pe care aceasta le intretine cu nivelul structural al dominatiei. Autorul vede dominatia ca distributie inegala de resurse si nu este interesat de raporturile generate intre actori. Schema sa se bazeaza pe raporturile dintre putere, structura si dominatie. (p. 245)

Max Weber propune o distinctie intre putere si dominare. Dominarea este definita de autor ca o caracteristica a organizatiilor umane din diverse sfere ale vietii sociale (munca, familie, aparat politic si administrativ, etc.).

Weber (1971, cap 3) considera ca actiunea dominatoare poate fi legitimata in trei moduri (idem, p. 228):

Autoritatea legala (birocratica): supunere rationala, in virtutea pozitiei intr-un sistem hierarhic recunoscut; acesta face apel la lege, la norma: dominatia sa se bazeaza atunci pe autoritatea sa legala;

Autoritatea traditionala: supunere bazata pe respectul fata de un sistem de valori si norme incetatenite, traditionale; invoca datina, obiceiurile locului: in acest caz exercita o autoritate traditionala;

Autoritatea carismatica: supunere irationala, bazata pe factori emotionali si puterea de convingere a leaderului; personalitatea sa emana farmec, seductie, este expresia unor calitati exceptionale: autoritatea sa este de natura carismatica; Institutionalizarea carismei: autoritatea carismatica se impune si genereaza institutii proprii care, in timp, ajung sa se bazaze pe legitimitate legala si/sau traditionala.

Dominatia poate fi considerata "insusi fundamentul vietii in sociatate, pentru ca, prin definitie, a domina inseamna a exercita o constrangere asupra comportamentului celorlalti." (p. 222). In acest sens viata sociala este reglata de sumarea inconstienta de catre individ a constrangerilor care faciliteaza mentinerea ordinii (confera stabilitate - ca functie principala a dominatei in societate).

Dominatia functioneaza la nivel politic prin impunerea ordinii legislative, prin constrangerea la respectarea si aplicarea textelor de lege la nivelul tuturor cetatenilor. In Constitutie se mentioneaza nimeni nu este mai presus de lege. "Capacitatea de a gestiona ordinea interna a unei colectivitati (de a legifera, de a judeca, de a pedepsi si de a guverna), cu alte cuvinte puterea politica, este miza luptelor politice, opunand elitele statale si cetatenii." (p.225)

Pierre Bourdieu trateaza dominanta in legatura cu capacitatea de exercitare a unei forte economice, precum si prin acumularea unui capital simbolic, menit a sustine pozitia aferenta campului sau spatiului social pe care un anumit actor il domina. Dominanta are loc prin relatiile economice care se formeaza intre producatorii de bunuri simbolice, intre cei care au un loc determinat pe piata si cei care vor sa ocupe unul.

Opozitia dintre campurile formate in spatiul social declanseaza nevoia de pozitie in structura raporturilor de forta (economice si simbolice). Aceastea definesc campul de productie si capitalul de care dispune un agent in lupta pentru echivalarea sanselor obiective de profit cu un actor dominant. (Pierre Bourdieu, 1986, p. 217)

Dupa Bourdieu, un mod de a contesta puterea dominantilor este intoarcerea la originile creatiei lor, la izvoare, prin repropulsarea pe piata a formelor pe care chiar ei le-au impus. Puterea de care dispun dominantii este mereu incercata prin presiunile noilor veniti pe piata. Demersurile de a ocupa un camp dominant formeaza probleme sociale, care pentru Bourdieu "sunt relatii sociale: ele se definesc in confruntarea dintre doua grupuri, doua sisteme de interese si de teze antagoniste; in relatia care le constituie, initiativa luptei, chiar terenurile unde aceasta se desfasoara, revine pretendentilor care sfarama doxa, rup tacerea si pun in discutie (in adevaratul sens) evidentele exietntei fara probleme ale dominantilor" (idem, p. 218)