Referendumul francez cu privire a tratatul de instituire a unei constitutii pentru europa

REFERENDUMUL FRANCEZ CU PRIVIRE A TRATATUL DE INSTITUIRE A UNEI CONSTITUTII PENTRU   EUROPA

În mod traditional, Franta este cunoscuta ca fiind una dintre tarile sustinatoare ale proiectului Uniunii Europene, in mai 1950, ministrul de externe francez, Robert Schuman propunand crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO - European Coal and Steel Community), finalizand in acest fel divergentele politice dintre cele mai puternice state ale Europei - desi fusese invinsa de doua ori in razboi, Germania ramanea un stat foarte puternic si strategic din punct de vedere economic.[1]

Membra in acelasi timp si a Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, incepand cu 1949, politica Frantei se defineste totusi ca fiind una exclusiv pro-europeana, in special pe parcursul mandatului presedintelui si fondatorului celei de-A Cincia Republici Franceze, Charles de Gaulle. Eforturile acestuia din urma s-au focalizat pe progresul, refacerea economica a Frantei si pe cresterea importantei acesteia in Europa, cautand modalitati de a face continentul european independent fata de Statele Unite, capabil sa creeze un sistem defensiv european credibil fara participarea Marii Britanii (care va adera la UE abia in 1973), intarziind in felul acesta procesul dezvoltarii Uniunii.[2]

În prezent, Franta este o republica unitara semi-prezidentiala guvernata de puternice traditii democratice, puterea executiva fiind reprezentata de presedinte, Nicolas Sarkozy, ales prin vot universal pe o durata de 5 ani si de guvern, condus de prim-ministrul Francois Fillon, numit de presedinte.

Sistemul electoral francez este unul bazat pe circumscriptii uninominale, cu sistem multi-partidist[3] si se remarca ca fiind o societate semi-plurala , principalele grupari parlamentare fiind organizate in jurul gruparii de stanga, organizata in forma Partidului Socialist (Parti Socialiste) si gruparii de dreapta Union pour un Mouvement Populaire (UMP). Al treilea partid ca marime din Franta este Frontul National (Front National), acesta din urma fiind de extrema dreapta si avand o cota relativ constanta de 10%, insa in ciuda procentajului important nu este reprezentat in parlament datorita alegerilor de tip uninominal.

Actualul partid de guvernamant este UMP, singurul reprezentat in guvern.

Cu toate ca Franta s-a remarcat ca principala sustinatoare a eforturilor de conturare a unitatii europene, totusi, societatea civila si cetatenii au aratat Europei o alta fata a acesteia cand la data de 29 mai 2005 electoratul francez a raspuns negativ in proportie de 54,8% asupra referendumului privind Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa. Exemplul francez a fost imediat preluat la data de 1 iunie 2005 si de olandezi, care au respins referendumul asupra Constitutiei europene cu 61,6%.[5]

Contradictia este cu atat mai mare cu cat ideea proiectului Constitutiei europene a venit din partea unui co-national francez, Valery Giscard d'Estaing, presedinte a Conventiei asupra Viitorului Europei, care in una dintre pledoariile sale sustinea ca "cetatenii trebuie sa se recunoasca in acest proiect si sa simta ca le aduce un plus de bine in propria viata".[6] Un an mai tarziu de la aceasta declaratie, Giscard d'Estaing sustinea in continuare ca "proiectul este un succes deoarece fixeaza echilibrul necesar dintre oameni, state, vechi si noi, dintre institutii, dintre vis si realitate".

Respingerea Constitutiei europene a aratat ca francezii nu se recunosc in proiectele europene si, din contra, nu se stie exact in ce masura dorintele cetatenilor francezi coincid de fapt cu cele ale reprezentantilor lor politici din Guvern si de la Bruxelles.

Tratatul care instituie o Constitutie pentru Europa are rolul de a simplifica legislatia comunitara, fiind alcatuit din patru parti. În prima parte a documentului sunt expuse obiectivele si valorile Uniunii Europene, prorogativele, procedurile si institutiile acesteia, a doua parte cuprinde Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii, a treia parte descrie politicile si modul de functionare a Uniunii si, in final, cea de-a patra parte vizeaza prevederi finale, proceduri de revizuire si de adoptare a Constitutiei.

De asemenea, noutatea documentului mai vine si din faptul ca introduce o clauza de retragere voluntara a unui stat membru (procedura care nu era posibila pana acum), limiteaza numarul de parlamentari la 750, Consiliul European este recunoscut ca institutie europeana cu presedinte ales pe o perioada de 2 ani si jumatate si, de asemenea, este creata functia de Ministru al Afacerilor Externe cu rol de conducere a politicii externe si de securitate comune a Uniunii.[8]

Presa franceza s-a pronuntat atat negativ[9], cat si pozitiv cu privire la respingerea Tratatului de instituire a Constitutiei Europene, regretele fiind insa mai preponderente, cu atat mai mult cu cat sondajele de dinainte de referendum aratau ca 53% dintre votanti sunt pro Constitutiei europene, 42% se declarau impotriva, iar 5% preferau sa se abtina. Aceste rezultate au adus motiv de bucurie in special gruparii Verzilor din Parlamentul European, sub conducerea lui Daniel Cohn-Bendit.

Problematica acestui referendum a avut cu adevarat ecouri rasunatoare in Franta, subiectul fiind dezbatut de presa inca de la propunerea acestuia in 2003, pana inclusiv in prezent, dar atat de important era la vremea respectiva incat cetatenii francezi s-au grabit sa achizitioneze textul tratatului, care s-a vandut in peste 200.000 de exemplare.

Acest text, incadrat in formatul unei carti de 129 de pagini a ajuns rapid best-seller, avand o rata de vanzare de 1000-2000 de carti pe zi la un pret de 1.5 euro fiecare.[12]

Aceasta dovedeste ca poporul francez este unul educat in spiritul valorilor democratice si ca Franta a dezvoltat o puternica societate civila, interesata de problemele cu care se confrunta tara.

Dintre toate publicatiile franceze, Le Monde s-a dovedit a milita in postura de aparatoare a celor 45,3% de sustinatori ai proiectului constitutional european.

Respingerea Constitutiei este vazuta ca o criza a Uniunii[13], ca o "moarte a unei idei", atat francezii, cat si olandezii fiind considerati direct raspunzatori pentru blocarea sau chiar uciderea proiectului constitutional european si permiterea premierului britanic, Tony Blair de a-si extinde influenta asupra presedintiei Uniunii Europene si de a-si impune punctele de vedere cu privire la "problemele imediate, precum: forta de munca, impactul globalizarii asupra securitatii, imigratiei si crimei organizate", capatand un avantaj inaintea Frantei.

Rivalitatea franco-britanica in contextul constructiei comunitare este una cu mult mai veche, Franta nereusind sa agreeze puternica afinitate dintre britanici si americani, relatie care in opinia francezilor ar fi putut dauna independentei si suveranitatii Europei.

De asemenea, francezii nu au agreat decizia Marii Britanii de a-si mentine statu-quo-ul economic, care au renuntat cu greu la lira engleza si nici refuzul a de a sustine una dintre cele mai importante politici ale Uniunii Europene, politica sociala - in 1989 toate statele membre ale Uniunii au semnat Charta Sociala, mai putin Marea Britanie.[15]

Pentru a nu face aceeasi greseala ca si francezii sau olandezii, Marea Britanie a decis suspendarea referendumului, motivand ca proiectul nu mai are sens sa fie continuat in stadiul acesta si ca urmeaza sa fie discutate solutii in cadrul Consiliului European din 16-17 iunie 2005. Exemplul britanic a fost preluat de Polonia si Irlanda, care au decis de asemenea suspendarea referendumului.

Odata cu respingerea Constitutiei europene au aparut o serie de probleme, precum: preocuparea cu privire la faptul ca opinia publica europeana sa nu devina pe parcurs "eurofoba" - 25% din cetatenii europeni se pronunta pro Uniunea, 30% se mentin indiferenti, iar un procent de 37% atribuie Uniunii un rol negativ -, modul in care vor evolua relatiile franco-germane (cele doua tari fondatoare au practic datoria morala de a legitima politicile Uniunii si de a oferi exemplu pozitiv celorlalte state), problematica extinderii europene care se bazeaza pe principiile unitatii si a cooperarii, grav afectate prin refuzul simbolic al cetatenilor francezi de a sustine Uniunea, si, de asemenea, problematica economica - in ce masura relatiile economice vor fi afectate, care va fi cursul euro si cat de credibil mai este mandatul Bancii Centrale Europene.[16]

Jurnalistii francezi si-au pus din timp si problematica cazului in care electoratul francez ar putea sa spuna "nu" Constitutiei, imaginand scenarii care ar fi putut sa apara ca urmare a acestui fapt.

Astfel, unii analisti au fost de parere ca un refuz din partea cetatenilor francezi ar putea sa duca la erodarea legitimitatii Uniunii Europene si a politicilor sale[17], politicienii francezi neavand un plan de rezerva in cazul unui refuz.

Cazul unui "nu" francez era vazut ca o amenintare la adresa stabilitatii Uniunii, facand posibila chiar o posibila destabilizare a relatiilor germano-franceze si punand chiar problema modului in care vor relationa intre ele statele care au ratificat Constitutia cu statele care nu sunt de acord cu ratificarea ei, motiv pentru care Uniunea ar putea deveni prea diferentiata, pierzandu-si coeziunea.[19]

Cu toate ca proiectul de Tratat de instituire a unei Constitutii pentru Europa nu a primit acceptul tuturor statelor membre ale Uniunii, si desi initial acesta a fost primit cu mare optimism de oficialii de la Bruxelles, totusi, experienta franceza, cat si cea olandeza au demonstrat ca nu intotdeauna vointa celor care conduc coincide cu vointa celor condusi si chiar daca procentul celor care au spus da proiectului european s-a apropiat de 40%, totusi valorile democratice functioneaza conform logicii vointei majoritatii, motiv pentru care Europa poate sa inceapa sa se intrebe in ce masura valorile reprezentativitatii democratice mai sunt aplicate sau nu.

În prezent proiectul este suspendat, insa atat oficialii comunitari, cat si grupurile pro-europene raman optimiste cu privire la o viitoare continuare a acestuia, considerand ca europenii au nevoie de acest document.[20]