Relatiile romaniei cu uniunea europeana

RELATIILE ROMANIEI CU UNIUNEA EUROPEANA

Integrarea europeana desi s-a dovedit un proces reusit, din cauza constrangerilor istoriei, nu a putut cuprinde intreaga Europa, ci numai partea libera a ei, Occidentul. Problema aceasta a fost sesizata de Robert Schumann in 1963, cand afirma: "Europa unita trebuie creata nu numai in interesul popoarelor libere, dar si pentru a putea include in aceasta comunitate popoarele Europei de Est, cand, eliberandu-se de jugul sub care sufera in prezent, vor cauta sprijinul nostru moral si posibilitatea aderarii. Le suntem datori cu exemplul unei Europe unite si fratestiVor avea nevoie de ajutorul nostru in schimbarile pe care vor trebui sa le realizeze. Datoria noastra este sa fim pregatiti pentru asta".

Procedura de aderare la Uniunea Europeana

Uniunea Europeana este deschisa posibilitatii aderarii tuturor statelor europene, avand caracter supranational si inchis, ceea ce inseamna ca pentru a adera in UE, statele candidate trebuie sa fie acceptate atat de catre Comunitatile Europene, cat si de statele membre ale acestora.

Statele doritoare devin membre cu drepturi si obligatii depline ale Uniunii dupa ce trec prin procedura de aderare. Desi tratatele institutive nu contin reglementari clare privind conditiile pe care un stat membru trebuie sa le indeplineasca pentru a adera, acestea au fost dezvoltate printr-o "interpretare constructiva"[1] a aderarii de noi state, pe parcursul timpului.

Tratatele de la Paris si de la Roma prevad ca pot adera la Comunitatile Europene acele "state europene"[2] care doresc sa se "asocieze eforturilor altor state europene" si care "impartasesc idealurile lor de salvgardare a pacii si a libertatii". Aceste idealuri se reduc in mare la un regim democratic, pluripartid bazat pe respectarea legii si a drepturilor omului.

Trebuie remarcata, in ceea ce priveste procedura de aderare, diferenta dintre prevederile Tratatului de la Paris si cele ale Tratatelor de la Roma. Astfel, in cazul primului mentionat, aderarea era pur comunitara, ceea ce insemna ca statele membre nu interveneau pe parcursul procedurii, si nici in legatura cu aceasta decizie, Consiliul fixand cu unanimitate de voturi conditiile aderarii printr-un act unilateral. In schimb, in sistemul Tratatelor de la Roma, cu privire la CEE si CEEA, competenta in privinta procedurii de aderare apartine atat Comunitatilor, cat si fiecarui stat membru. Este vorba de procedura conventionala la care participa pe de o parte, statul candidat, iar pe de alta, Comunitatile Europene (reprezentate de Comisie, in baza delegarii acestor competente de catre Consiliu) si fiecare stat membru.

Asa cum prevede Tratatul de la Amsterdam, toate tarile europene pot depune o cerere de aderare, cu conditia sa indeplineasca cateva criterii esentiale, cum ar fi:
apartenenta geografica, economica si culturala la continentul european; apararea valorilor democratice, a drepturilor omului si ale minoritatilor; abolirea pedepsei cu moartea; respectarea mecanismelor de piata cu o economie deschisa si bazata pe concurenta; acceptarea ansamblului de principii, decizii, reguli si obiective care intra in structura Uniunii; si aplicarea politicii comerciale, a unui tarif extern comun si a codului vamal.

Unii liderii politici europeni si-au exprimat unele opinii potrivit carora "standardele aderarii au fost plasate mult prea sus pentru statele din Europa Centrala si de Est, creand pericolul prelungirii dincolo de limitele realiste ale perioadei de pre-aderare si accentuand astfel dependenta culturala de un sistem de dezvoltare bazat pe asistenta comunitara"[3].

Uniunea Europeana se bazeaza pe principiul parteneriatului de aderare, ce are in vedere un proces de negociere si asistenta pentru aderare, in virtutea caruia tarile candidate isi adapteaza politicile si structurile astfel incat sa indeplineasca gradual criteriile de la Copenhaga. Negocierea propriu-zisa se face sub forma unei serii de conferinte interguvernamentale bilaterale intre statele membre ale UE si fiecare tara candidata.

Nu trebuie omis faptul ca si Uniunea Europeana per ansamblu, a fost pusa in postura de a-si adapta structura pentru integrarea noilor tari, fiind necesara realizarea mai multor masuri, cum ar fi: revizuirea institutionala, noi criterii de finantare a tarilor candidate, un nou program de finantare pentru perioada 2000-2006 si revizuirea politicilor comunitare comune, in special in domeniul agriculturii si politicilor structurale[4]. Asadar, largirea Uniunii ridica o seama de probleme, ce pot fi grupate, potrivit lui Jackie Gower si John Redmond in patru mari categorii : impactul asupra institutiilor comunitare si a procesului decizional; implicatiile financiare si economice; probleme politice si de securitate; si impactul asupra viitoarei orientari a UE, si anume, directia si forma pe care le va lua integrarea europeana dupa largire. Mai mult, orice aderare implica adaptarea acelor clauze ale tratatelor care se refera la reprezentarea si participarea noilor membri in institutiile comunitare[6]. Articolul 47 din Tratatul Uniunii Europene stipuleaza ca adaptarea nu presupune renegocierea lor fundamentala, ci doar receptarea modificarilor ce intervin ca urmare a majorarii numarului de state membre si a asigurarii egalitatii lor in drepturi si obligatii.

Statul candidat adera simultan la toate cele trei Comunitati si la Uniunea Europeana. In plus, Tratatul Uniunii Europene statueaza faptul ca aderarea la Uniune impune in prezent, in egala masura si aderarea la ceilalti doi piloni interguvernamentali ai Uniunii, PESC si JAI.

Statutul de stat membru se dobandeste pentru o perioada nedeterminata. Tratatele comunitare nu cuprind dispozitii speciale privind posibilitatea excluderii vreunui stat membru, dar nici nu interzic eventualitatea retragerii sale din Uniune. Neindeplinirea unora dintre dintre obligatiile ce-i revin unui stat in calitatea sa de membru poate, in principiu duce fie la retragerea lui din UE, fie la excludere.

UUTUUT Criterii de aderare

Cu ocazia Summit-ului de la Copenhaga din 1993, statele membre au facut un pas definitoriu pentru extinderea spre Est a Uniunii, stabilind criteriile de aderare pentru tarile candidate: "statele asociate din Europa Centrala si de Est care doresc pot deveni membre ale Uniunii Europene de indata ce vor fi in masura sa indeplineasca conditiile economice si politice cerute".

Astfel, potrivit "criteriilor de la Copenhaga", pentru a deveni tara membra a Uniunii, aceasta trebuie sa respecte trei tipuri de criterii. Criteriul politic se refera la stabilitatea institutiilor care garanteaza democratia, statul de drept, drepturile omului, respectul si protectia minoritatilor. Acest criteriu este primordial, "prealabil deschiderii oricaror negocieri de aderare" . Astfel existenta statului de drept, a institutiilor democratice, "legitime si apte sa asigure o functionare satisfacatoare a societatii apare ca o conditie prealabila procesului de extindere si chiar deschiderii negocierilor"

Criteriul economic presupune existenta economiei de piata functionale si capacitatea acesteia de a face fata fortelor concurentiale si presiunii din piata interna a Uniunii Europene, criterii ce "trebuie apreciate intr-o maniera prospectiva si dinamica"[9].

Legatura dintre politic si economic are un rol extrem de important, neputand sa discutam despre democratizarea unui stat, fara a face imediat referire si la versantul economic. Politologul american Robert A. Dahl a sesizat corelatia dintre nivelul dezvoltarii economice si sociale, pe de o parte si gradul de democratizare, pe de alta parte[10], argumentand ca: "Cu cat nivelul socio-economic al unei tari este mai ridicat, cu atat mai mari sunt sansele ca acolo sa se instituie un regim politic concurential. Cu cat mai concurential este regimul politic al unei tari, cu atat este mai probabil ca nivelul de dezvoltare socio-economica al acesteia sa fie mai inalt

Referitor la tema dezvoltarii socio-economice, Gianfranco Pasquino evidentiaza si el cateva elemente extrem de interesante. Astfel, bazandu-se pe scrierile lui Martin Lipset, Samuel P. Huntington, Preworski, D. Rustow, politologul italian identifica trei distinctii majore plecand de la delimitarea corelatii-cauze, argumenteaza ca regimurile democratice tind sa devina si regimuri dezvoltate din punct de vedere economic, iar cele autoritare tind sa fie relativ dezvoltate economic (cu puternice inegalitati intre o patura sociala redusa numeric, cu privilegii economice si politice si marea majoritate a populatiei); regimurile democratice apar intr-un mod neasteptat, in anumite stadii de dezvoltare economica, fara o legatura clara intre ele; regimurile democratice puternic consolidate si desavarsite sunt caracteristice, in general statelor bogate, care au si o slaba vulnerabilitate la crizele economice, in timp ce statele sarace cu regimuri democratice suporta mult mai greu aceste tensiuni de pe pietele economico-financiare. Aceasta inseamna ca, chiar daca nu gradul de dezvoltare economica este cel care determina democratia, un standard economic inalt sporeste sansele de supravietuire a valorilor democratice.

In sfarsit, criteriile obligatorii fac referire la capacitatea statelor de a-si asuma obligatiile de membre, adica de a adopta cadrul legislativ si institutional al Comunitatii, numit si acquis comunitar si de a subscrie obiectivelor uniunii politice, economice si monetare. Acquis-ul comunitar cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementeaza activitatea institutiilor UE, actiunile si politicile comunitare, care consta in: continutul, principiile si obiectivele politice cuprinse in tratatele originare ale Comunitatilor Europene si in cele ulterioare; legislatia adoptata de catre institutiile UE pentru punerea in practica a prevederilor tratatelor (regulamente, directive, decizii, avize si recomandari); jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatii Europene; declaratiile si rezolutiile adoptate in cadrul Uniunii Europene; actiuni si pozitii comune, conventii semnate, rezolutii, declaratii si alte acte adoptate in cadrul Politicii Externe si de Securitate Comuna (PESC) si a cooperarii din domeniul Justitiei si Afacerilor Interne (JAI); acordurile internationale la care CE este parte, precum si cele incheiate intre statele membre ale UE cu referire la activitatea acesteia. Astfel statul candidat trebuie, prin aderare, sa accepte nu numai tratatele comunitare, ci si ansamblul actelor comunitare adoptate in baza acestora. De aceea, integrarea presupune si o activitate laborioasa de armonizare legislativa a dreptului national cu dreptul comunitar.

Transpunerea acquis-ului comunitar in legislatia interna este o conditie necesara, dar nu si suficienta, trebuind sa se asigure o aplicare efectiva a acestuia in statele candidate.

In plus, fata de cele trei criterii, Consiliul European de la Madrid (1995), a introdus un criteriu suplimentar, acela al existentei unei administratii nationale capabila sa gestioneze calitatea de membru al UE. Asadar, statele asociate printr-un Acord European vor putea sa adere la UE, in masura in care vor fi capabile sa indeplineasca aceste criterii.

UUT3. Premisele Romaniei, in momentul angajarii in procesul de integrare

Romania a constituit un caz deosebit al lumii de dupa "cortina de fier", fiind dominata de dictatura personala a lui Ceausescu, fapt ce a avut efecte devastatoare atat pe plan intern cat si pe cel international.

Regimul aparte al lui Ceausescu, a dus la izolarea tarii, inclusiv in raport cu statele membre ale Tratatului de la Varsovia, conferidu-i o pozitie precara pe scena relatiilor internationale. Drumul trasat de Ceausescu pentru Romania a condus tara spre esec, "reusind" sa avem cea mai hipercentralizata tara, cel mai rigid aparat de conducere de pe scena comunista a Europei si cel mai scazut nivel de trai in preajma anului 1989. Nu s-a permis manifestarea nici unor forme alternative in nici un domeniu, lipsa totala de dialog dintre putere si societate ducand la imposibilitatea conturarii unei societati civile.

De aceea, prabusirea regimului in Romania a fost una aparte de restul tarilor comuniste, fiind marcata de violenta, in urma careia foarte multe persoane si-au pierdut vietile[13].

Astfel a inceput tranzitia: printr-o revolutie violenta combinata cu o lovitura de stat, implicand masele in special, dar si o parte a elitei vechiului regim[14].

N.N. Constantinescu aprecia ca romanii, ca si vecinii lor au trebuit sa suporte mai multe tipuri de tranzitie: de la dictatura unui singur partid la o democratie pluralista si la statul de drept; de la economia de comanda, la economia de piata; de la vechea structura de clasa, la una noua; o tranzitie catre o noua diviziune a muncii si un loc nou la tarii in economia mondiala; si una catre un nou comportament social al oamenilor[15]. Astfel, Europa Centrala si de Est a cunoscut concomitent o tranzitie politica si una economica, aceasta tranzitie dubla fiind unica in istorie. In plus, aceasta tranzitie dubla ce a presupus si inca presupune transformari interne complexe, a fost completata si de cea necesara aderarii la Uniunea Europeana.

Valeria Bunce[16] imparte tarile est-europene, in functie de rapiditatea si profunzimea transformarilor pe care acestea l-au adoptat, rezultand trei categorii: prima, cuprinzand tari precum Cehia, Polonia, Ungaria, caracterizate prin desprinderea clara de comunism, printr-un proces rapid de democratizare, de masuri radicale de reforma economica si de costuri reduse ale reformei; o a doua, in care se regaseste si Romania, unde reforma a fost lenta si incetinita permanent, costisitoare, cu multe neregularitati; si o a treia categorie, alcatuita din tari ca Slovacia si Bulgaria, care detin caracteristici din primele doua categorii.

Romania a fost o intarziata, in raport cu tarile vecine, in primul rand in ceea ce priveste premisele institutionale necesare tranzitiei postcomuniste, pregatirea psihologica a populatiei pentru schimbare si baza sociala pentru reforma[17].

In Romania, ca si in celelalte din fosta zona comunista, pe scena politica in perioada post-decembrista s-au manifestat patru clivaje importante, care si-au pus amprenta asupra evolutiei tarii: centru-periferie (a dat nastere la formatiuni ce apara minoritatile nationale - UDMR); maximalist-minimalist (are in vedere chestiuni de natura economica); autoritar-democratic (a opus adeptii institutiilor democratice, ai echilibrului puterilor, ai drepturilor minoritatilor de cei care au pledat pentru apararea identitatii si specificitatii nationale si care s-au organizat sub forma partidelor nationaliste si populiste - PRM); si comunist-anticomunist (situeaza in tabere adversare partidele nascute din miscarile de dizidenta si opozitie fata de regimurile comuniste - PNTCD, PNL si partidele care au mostenit structurile regimului comunist - PDSR/PSD)[18].

Astfel, extinderea Uniunii Europene este de o complexitate deosebita in acest moment, in special din cauza problemelor specifice pe care statele din Europa Centrala si de Est le au de rezolvat cu privire la dezvoltarea lor, mai ales economica, in concordanta cu principiile economiei de piata.

Comunitatile Europene au adoptat de-a lungul timpului un regim special de colaborare, concretizate in deosebi in recunoasterea si acordarea reciproca de avantaje comerciale[19], atat cu state de pe alte continente (foste colonii sau dominioane apartinand unora dintre statele membre), cat si cu state de dupa cortina comunista, cum a fost cazul Iugoslaviei sau Romaniei .

Primele relatii oficiale intre Romania si, pe atunci, Comunitatea Economica Europeana, au fost instituite in anul 1967, prin initierea negocierilor pentru incheierea unei serii de acorduri tehnico-sectoriale privind anumite produse agroalimentare. Aceste acorduri au urmarit, pe de o parte, scutirea de taxe suplimentare a produselor romanesti, iar pe de alta parte, obligarea partii romane sa respecte un anumit nivel al preturilor pentru a nu crea dificultati pe piata statelor membre.

Intre Comunitatea Europeana si Romania a fost incheiat, in 1974 un Acord privind produsele industriale, iar in 1980, un Acord comercial (ulterior fiind suspendat de catre Comunitate din cauza incalcarii drepturilor omului in perioada regimului comunist). In plus, in acelasi an au fost stabilite primele relatii diplomatice dintre Romania si UE.

UUT4. Etapele parcurse de Romania in drumul spre integrare in structurile Uniunii Europene

Dupa 1989, acorduri speciale au fost incheiate cu tarile foste socialiste din Europa Centrala si de Sud-Est in vederea pregatirii lor pentru aderare. Astfel, in 1991 intra in vigoare Acordul de comert si cooperare, ce a fost inlocuit cu Acordul interimar, care la randul sau a fost inlocuit la 1 februarie 1995 cu Acordul european de asociere.

La Summit-ul de la Essen din 1994, a fost adoptata strategia de pre-aderare pentru a pregati tarile Europei Centrale si de Est sa adere la Uniunea Europeana. Aceasta se bazeaza pe patru elemente principale, al caror obiectiv a constat in incercarea de a crea noi forme de colaborare la nivel european in vederea integrarii statelor din centrul si estul european la Comunitatile deja existente si pe care le vom prezenta in cele ce urmeaza. In primul rand, este vorba de acordurile de aderare pentru fiecare tara candidata, ce poarta numele de Acordurile Europene si constituie baza juridica a relatiilor multilaterale intre tari si UE, fiind incheiate pe de o parte intre Comunitatile Europene reprezentate de Consiliu si statul candidat, iar pe de alta parte intre acesta din urma si fiecare stat membru al UE. Specificitatea acestora este data de patru dimensiuni speciale: cea comerciala, referitoare la liberalizarea progresiva a schimburilor industriale, la concesiuni agricole, la regulile de concurenta si dumping; cea a liberei circulatii a muncitorilor, serviciilor si capitalurilor si la adecvarea legislatiei acestor state la cea comunitara in vederea pregatirii aderarii; cea care face referire la cooperare in domenii prioritare (mediu, energie, formare de cadre) si o a patra dimensiune a dialogului politic - are in vedere probleme internationale comune si sustinerea reformelor democratice interne in statele candidate la aderare.

In al doilea rand, parteneriatele pentru aderare si programele nationale pentru adoptarea acquis-urilor (PNAA), stabilesc prioritatile pe termen lung si mediu pentru fiecare tara si regrupeaza diversele fonduri de asistenta ale UE intr-un cadru unic.

O a treia dimensiune a strategiei este constituita de ajutorul pentru pre-aderare, ce se bazeaza pe trei programe: PHARE (centrat pe obiectivele aderarii), ISPA (finanteaza infrastructurile mediului si transporturilor) si SAPARD (finanteaza agricultura si dezvoltarea rurala) si participarea la programe europene (Leonardo, Socrates, Tineret).

O ultima dimensiune se refera la cooperarea cu agentiile Comunitatii Europene, precum Agentia Europeana pentru Mediu, Observatorul European al Drogurilor si Toxicomaniei, Fundatia Europeana pentru Formare Profesionala.

Ca urmare a disponibilitatii manifestata atat de Romania, cat si de Uniunea Europeana, a fost semnat la 1 februarie 1993, Acordul de Asociere a Romaniei la Uniunea Europeana (Acordul European), intrat in vigoare la 1 februarie 1995. Acesta recunostea statutul de stat asociat al Romaniei al UE si perfecta cadrul juridic si institutional al raporturilor romano-comunitare, avand ca obiectiv fundamental pregatirea aderarii la Uniunea Europeana. La 1 august 1996 a intrat in vigoare Protocolul Aditional la Acordul european de asociere, semnat la 30 iunie 1995, privind deschiderea programului Uniunii Europene catre Romania si avand in vedere supravegherea modului de implementare a Acordului european de asociere.

Acordul European care a instituit o asociere intre Romania, pe de o parte, si Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte, releva "importanta legaturilor traditionale existente intre Romania, Comunitate, statele sale membre, precum si valorile comune pe care le impartasesc". Acelasi document mentioneaza "necesitatea de a continua si finaliza cu asistenta din partea Comunitatii, procesul de tranzitie al Romaniei spre un nou sistem politic si economic care sa respecte regulile statului de drept si drepturile omului, inclusiv drepturile persoanelor apartinand minoritatilor, sa practice un sistem pluripartid bazat pe alegeri libere si democratice si sa asigure liberalizarea economica, in scopul instituirii unei economii de piata".
Asocierea intre Romania si Uniunea Europeana urmareste, potrivit documentului, sa asigure un cadru adecvat pentru dialogul politic intre parti, care sa permita dezvoltarea unor legaturi politice stranse; sa promoveze dezvoltarea comertului, precum si a relatiilor economice armonioase intre parti, sprijinind astfel dezvoltarea economica in Romania; sa asigure o baza pentru cooperare economica, sociala, financiara si culturala; sa sprijine eforturile Romaniei de dezvoltare a economiei, de desavarsire a tranzitiei la economia de piata functionala si de consolidare a democratiei; sa stabileasca un cadru pentru integrarea graduala a Romaniei in Comunitate, in acest scop, Romania urmand sa actioneze pentru indeplinirea conditiilor necesare.

Acordul face, de asemenea, referire la necesitatea promovarii dialogului politic, de natura a facilita apropierea economica, la realizarea unei convergente crescande a pozitiilor in problemele nationale, precum si la apropierea pozitiilor partilor in probleme de securitate.
Acordul cuprinde o larga gama de prevederi de ordin economic, politic, printre care dispozitii legate de libera circulatie a marfurilor, a produselor industriale, a produselor agricole, piscicole, circulatia lucratorilor, dreptul de stabilire, furnizarea de servicii, plati, capital, concurenta, armonizarea legislatiei, cooperarea economica s.a.

Tot la Summit-ul de la Essen s-a adoptat documentul numit Cartea Alba, menit sa asiste tarile candidate in adoptarea acquis-ul comunitar. Cartea Alba cuprinde reglementarile legislative comunitare pe care tarile asociate trebuie sa le adopte in propria legislatie. In cadrul acesteia sunt identificate masurile-cheie in fiecare sector al pietei interne, fiind sugerate "secventele in care trebuie realizata armonizarea legislatiilor" .

Aderarea la Uniunea Europeana, din punct de vedere formal, este solicitata Consiliului Uniunii printr-o cerere, de catre statul care doreste sa devina membru. Consiliul se pronunta asupra acestei cereri, dupa ce a solicitat avizul Comisiei Europene, in mod obligatoriu. Astfel, la 22 iunie 1995, Romania a depus cererea oficiala de aderare la UE, impreuna cu Strategia Nationala de Pregatire a Aderarii Romaniei la UE, care incearca sa ofere cateva solutii privind modul de adaptare la nivelul standardelor europene din diferitele domenii. Iar, la 25 iulie 1996, oficialii romani au fost depus la Bruxelles raspunsul Romaniei la chestionarul Comisiei Europene privind pregatirea avizului asupra cererii de aderare la UE.

Dintre cele trei programe mari - PHARE, SAPARD si ISPA - de asistenta in procesul de pre-aderare al statelor candidate, Romania a obtinut cele mai multe fonduri prin PHARE. Programul PHARE al Uniunii Europene, ce presupune asistenta economica nerambursabila in vederea realizarii de reforme economice si sociale, a fost extins in Romania in 1991, focalizandu-se pe reforma institutionala, pe dezvoltarea politicilor in domeniul resurselor umane, al ocuparii fortei de munca, pe sprijinirea societatii civile, pe dezvoltarea economica a sectorului particular.

In 1997 a fost lansata Agenda 2000, document fundamental prin care Comisia a propus liniile majore de reforma a politicilor UE in perspectiva extinderii acesteia, impactul extinderii asupra Uniunii si cadrul financiar dupa anul 2000. De asemenea, aceasta a conturat o reala strategie de pre-aderare, in scopul de a ajuta statele candidate sa-si creeze o economie de piata viabila si concurentiala, ce sta la baza realizarii obiectivelor uniunii economice si monetare si care sa conduca la integrarea graduala si lina in piata comuna.

Concomitent cu Agenda 2000, Comisia Europeana a dat publicitatii avizele asupra fiecarei candidaturi, pe baza raspunsurilor date de tarile candidate la un chestionar cu cateva mii de intrebari. Atat Romania, cat si celelalte tari candidate, au fost evaluate, aceste avize incercand sa ofere o imagine de ansamblu asupra gradului si modului de indeplinire a fiecaruia dintre criteriile de la Copenhaga si Madrid.

In baza Agendei 2000, a Cartii Albe si a procesului de screening, s-au elaborat parteneriatele pentru aderare, reprezentand programe comunitare multianuale care vizau finantarea de investitii prioritare, ajutoare pentru agricultura si interventii structurale, cresterea economica generala, dar si respectarea democratiei, cooperarea culturala si armonizarea legislatiei (Programul PHARE, ISPA, TEMPUS s.a.). Parteneriatul pentru aderare este un document unilateral al Consiliului, elaborat in urma negocierilor purtate cu fiecare stat candidat. Acesta mobilizeaza formele de asistenta comunitara intru-un cadru unic pentru respectivul stat candidat, definind intr-o maniera detaliata prioritatile necesare pregatirii pentru aderare, in special adoptarea acqui-ului comunitar, precum si resursele financiare disponibile in acest sens. Structura acestor parteneriate cuprinde procesul de pregatire in vederea aderarii, criteriile politice, criteriile economice, capacitatea statului candidat de a-si asuma obligatiile de stat membru al UE, restructurarea administrativa.

O data cu Consiliul European de la Luxemburg din decembrie 1997, s-a declansat procesul propriu-zis de aderare, dupa teza startului comun si a finish-ului diferentiat. Toate statele candidate vor adera la Uniune in baza acelorasi criterii si vor participa cu un statut egal la procesul de aderare, urmand a fi evaluate diferentiat, conform meritelor proprii.

Incepand cu 1998, Comisia Europeana prezinta anual Consiliului Rapoartele de tara, cu privire la progresele inregistrate de fiecare tara candidata, in functie de criteriile politice, economice si ale aquis-ului comunitar. Rapoartele anuale sunt insotite de un document de sinteza - composite paper, in care sunt prezentate si evaluari ale eficientei instrumentelor de pre-aderare.

La Consiliul European de la Helsinki din 1999, Romania, alaturi de Letonia, Lituania, Slovacia, Bulgaria si Malta sunt invitate la aderare, iar in 2000 incep negocierile de aderare cu aceste tari din "al doilea val".

Pe 12 si 13 decembrie 2002 Consiliul European s-a intalnit in Copenhaga, ocazie cu care au fost prezentate "foile de parcurs" ce furnizeaza Romaniei si Bulgariei obiective identificate clar si dau fiecarei tari posibilitatea de a stabili ritmul procesului de aderare.

Consiliul European de la Salonic din iunie 2003 a concluzionat ca: "Bulgaria si Romania fac parte din acelasi proces cuprinzator si ireversibil de extindere. Ca urmare a concluziilor Consiliului European de la Copenhaga si in functie de progresele care vor mai fi realizate in indeplinirea criteriilor de aderare, Uniunea si-a stabilit ca obiectiv primirea Bulgariei si Romaniei ca state membre in 2007. [] Pornind de la progresele considerabile realizate, Uniunea sustine Bulgaria si Romania in eforturile lor de a atinge obiectivul de a incheia negocierile in 2004 si le invita sa-si accelereze pregatirile pe teren. [] Consiliul European din decembrie 2003, bazandu-se pe rapoartele periodice si pe documentul de strategie al Comisiei, va evalua progresele realizate in vederea stabilirii cadrului pentru incheierea negocierilor de aderare."

Calendarul aderarii Romaniei la UE a fost stabilit la Consiliul European din decembrie 2003. Statele membre au subliniat ca aderarea Romaniei la Uniunea Europeana reprezinta obiectivul comun al Uniunii celor 25 si au trasat etapele acestui proces: incheierea negocierilor de aderare in 2004, semnarea Tratatului de aderare cat mai curand posibil in 2005 si aderarea propriu-zisa in ianuarie 2007.

Consiliul European din iunie 2004, primul Summit al Uniunii cu cei 25 de membrii, a confirmat determinarea Europei extinse pentru respectarea calendarului aderarii Romaniei - 2004/2005/2007, pe baza progreselor interne in pregatirea de aderare.

Un moment dificil pe care Romania a trebuit sa-l depaseasca a fost determinat de raportul Emmei Nicholson, din martie 2004, in care se acuza deteriorarea situatiei politice din Romania si care ulterior a fost adoptat de Parlamentul European. Acesta deplange faptul ca in ciuda progresului intr-o serie de domenii, Romania intampina numeroase dificultati in indeplinirea cerintelor impuse de criteriile politice de la Copenhaga.

"Avizul conform" al Parlamentului European, introdus prin Actul Unic European, reprezinta un alt pas esential al parcursului european al tarilor candidate. Obtinerea acestui consimtamant din partea Parlamentului European este obligatoriu pentru aprobarea aderarii noilor membri si ca un eventual aviz negativ face imposibila orice largire a Uniunii.

Romania a primit "avizul conform", la data de 13 aprilie 2005, cand Parlamentul a decis cu 497 voturi pentru, 93 contra si 71 de abtineri ca data de 25 aprilie 2005 este momentul potrivit pentru aderare formala, "pe hartie" a Romaniei la Uniunea Europeana. S-au opus, in deosebi membri ai Grupului Parlamentar European, germani cu precadere si membri de stanga ai Grupului Verzilor. Cei ce au votat impotriva aderarii celor doua tari, au imputat politicile fiscale adoptate, banii acordati acestor state de Uniune si scepticismul ridicat al populatiilor statelor membre cu privire la extinderea UE.

Legiuitorii europeni au trebuit sa decida daca Romania a progresat suficient pentru a semna Tratatul de Aderare la 25 aprilie, asa cum se stabilise la Consiliul European din decembrie 2004. Din punct de vedere procedural, ei au trebuit sa-si exprime votul cu privire la rezolutia redactata de raportorul pentru Romania al Parlamentului European, Pierre Moscovici, in care s-a recomandat respectarea acestui calendar. Intr-o motiune publicata pe site-ul Parlamentului European, in vederea adoptarii rezolutiei Moscovici, au fost recunoscute eforturile realizate de Romania in perspectiva aderarii, dar in acelasi timp a fost subliniata necesitatea continuarii acestora, in special in domeniile-cheie cum ar fi justitia si afacerile interne si lupta impotriva coruptiei. In document se arata ca "obiectivul comun este realizarea celor mai bune pregatiri posibile pentru aderarea Romaniei la Uniune".

Parlamentarii europeni au apreciat efortul facut de Romania in timpul procesului de transformare, efort in care populatia are un merit important, suportand procesul de reforma politica si economica. Textul motiunii preciza ca "progresele realizate de Romania fac posibila incheierea negocierilor, dar eforturile de remediere a deficientelor identificate de raportul din 2004 al Comisiei si rezolutia din 16 decembrie a Parlamentului European trebuie continuate atat inainte, cat si dupa aderare, in special in domeniile justitiei si afacerilor interne, in ceea ce priveste combaterea coruptiei si a criminalitatii organizate, precum si controlul granitelor, in domeniul concurentei, referitor la ajutoarele de stat, si in domeniul mediului, prin implementarea legislatiei in toate sectoarele si alinierea la legislatia orizontala". Acesta adauga ca, in cazul in care aceste eforturi vor fi realizate, Romania se va afla in pozitia de a indeplini angajamentele luate in timpul negocierilor si de a-si asuma obligatiile care rezulta din procesul de aderare, astfel incat sa devina membra a Uniunii in 2007.

Parlamentul a adoptat semnarea Tratatului de Aderare la data stabilita, cu sustinerea grupurilor parlamentare ale social-democratilor si ale liberalilor, in special, dar si a majoritatii popularilor. Insa Parlamentul a cerut sa aiba un cuvant de spus si in continuare, in deciziile legate de aderarea efectiva a Romaniei si a Bulgariei. Si acest fapt s-a produs deoarece, dupa acordarea acestui aviz favorabil, Parlamentul era scos din luarea deciziei finale de primire a Romaniei, acesta fiind luata de Consiliu. Astfel, aderarea Romaniei si a Bulgariei, a constituit si un bun prilej pentru Parlament in incercarea sa de a-si castiga un loc mai important in arhitectura institutionala a Uniunii Europene.

De asemenea, pentru ca aderarea unui stat sa devina o realitate, este necesar si avizul Curtii Europene de Justitie, ce se pronunta cu privire la compatibilitatea acordului de extindere cu prevederile dreptului comunitar.

Semnarea Tratatului de aderare al Romaniei si Bulgariei s-a facut la 25 aprilie , in cadrul unei ceremonii de la Abatia Neumunster din Luxemburg. Acesta a fost ratificat in unanimitate, de catre Camerele reunite ale Parlamentul Romaniei, pe 17 mai, urmatorul pas fiind ratificarea acestuia de catre toate statele membre ale Uniunii Europene, prin referendum sau de catre parlamente, dupa cum prevede legislatia fiecaruia dintre acestea. Procedurile de ratificare dureaza intre 1,5 si 2 ani, abia dupa ratificarea tratatului de aderare, apartenenta Romaniei la Uniunea Europeana devenind efectiva.

UUT5. Negocierile de aderare

In ceea ce priveste tarile candidate, momentul aderarii pentru fiecare tara candidata in parte depinde, evident de stadiul de indeplinire a criteriilor politice si economice si de transpunerea aquis-ului in legislatiile nationale, iar abilitatea fiecarei tari candidate de a adopta si aplica acquis-ul comunitar va determina progresele in ceea ce priveste negocierile de aderare.

Progresele realizate de tarile candidate la aderare in indeplinirea criteriilor de la Copenhaga si Madrid sunt examinate anual, in cadrul unor rapoarte pe care Comisia Europeana le redacteaza catre Consiliul UE si are servesc drept baza pentru deciziile de continuare a negocierilor.

Negocierile au fost pregatite prin lansarea exercitiului de screening, ce a presupus evaluarea analitica a gradului de armonizare a acquis-ului comunitar. Acesta a fost desfasurat in 1998 si a avut drept scop verificarea modului in care tarile vizate pot percepe regulile de baza ale Uniunii si identificarea domeniilor de reglementare in care trebuie sa actioneze pentru includerea acquis-ului comunitar in ordinea juridica nationala. De asemenea, listele de screening mai contineau intrebari referitoare la structura administrativa necesara implementarii acquis-ului, dificultatile intampinate si solicitarile de asistenta tehnica pentru realizarea procesului de armonizare legislativa.

In urma acestui proces, in 1998 s-a decis inceperea negocierilor cu "primul val" de tari candidate: Republica Ceha, Estonia, Slovenia, Cipru, Polonia si Ungaria, iar in 2000 cu cel de-al "doilea val": Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta, Romania si Slovacia. Trebuie mentionat faptul ca aceasta hotarare s-a luat in cazul Romaniei si Bulgariei, respectand o recomandare a Comisiei, care sustinea unele conditionari specifice: Romania sa-si aloce fondurile necesare centrelor de ingrijire a copiilor si reforma structurala din acest domeniu, iar Bulgaria sa inchida patru unitati ale centralei nuclearo-electrice de la Koslodui.

Principalele obiective ale negocierilor sunt: adaptarea tratatelor constitutive ale UE pentru a include noile state membre si modificarea institutiilor comunitare (in special, din punct de vedere al numarului de membrii) ca urmare a extinderii; stabilirea perioadei de tranzitie; stabilirea contributiei noilor state membre la bugetul UE si a alocatiei pe care o vor primi din acest buget; si fixarea conditiilor de participare a noilor state membre la aplicarea politicilor comune ale UE[21].

Din punct de vedere statutar, negocierile de aderare se desfasoara in cadrul Conferintei inter-guvernamentale dintre Romania, pe de o parte si Uniunea Europeana si fiecare stat membru, pe de alta. Insa, pentru a elimina eventualele divergente in cadrul conferintelor speciale, realizate in temeiul acestui obiectiv, Comisia, mandata de Consiliu, actioneaza atat in numele Uniunii, cat si in numele statelor membre. Astfel, in procesul de negociere, sunt implicate, in special, doua institutii ale UE : Consiliul Uniunii Europene si Comisia Europeana, respectiv Directia Generala de Extindere. In plan intern, acestea sunt conduse de Delegatia nationala pentru negociere[22], coordonata de Ministerul Integrarii Europene. Aceasta este compusa din seful Delegatiei, co-presedintii delegatiilor sectoriale pentru negocierea aderarii Romaniei la UE si membrii acestor delegatii sectoriale. Seful delegatiei este negociatorul-sef, ce are statutul de ministru delegat in cadrul guvernului. Acesta emite metodologiile de elaborare a documentelor de pozitie si a dosarelor de fundamentare a acestora; coordoneaza elaborarea documentelor de pozitie si a celorlalte documente necesare desfasurarii eficiente a procesului de negociere; conduce procesul de negociere prin stabilirea calendarului activitatilor, a responsabilitatilor institutionale; supune spre aprobare primului-ministru componenta delegatiilor participante la reuniunile de consultari tehnice si la rundele de negociere; prezinta Executivului rapoarte privind desfasurarea procesului de negociere; coordoneaza procesul de urmarire a indeplinirii angajamentelor asumate de Romania; coordoneaza grupul interdepartamental permanent de negociatori.

Negocierile de aderare ale tarilor candidate se desfasoara pentru 31 de capitole prin trecerea in revista, domeniu cu domeniu, a progreselor tarii respective privind transpunerea normelor comunitare in legislatia interna si aplicarea efectiva a regulilor ce guverneaza functionarea Uniunii Europene.

Capitolele de negociere sunt in numar de 31, dupa cum urmeaza: Capitolul 1: Libera circulatie a marfurilor; Capitolul 2: Libera circulatie a persoanelor; Capitolul 3: Libera circulatie a serviciilor; Capitolul 4: Libera circulatie a capitalului; Capitolul 5: Dreptul societatilor comerciale; Capitolul 6: Politica in domeniul concurentei; Capitolul 7: Agricultura; Capitolul 8: Pescuitul; Capitolul 9: Politica in domeniul transporturilor; Capitolul 10: Impozitare; Capitolul 11: Uniune economica si monetara; Capitolul 12: Statistica; Capitolul 13: Politici sociale si ocuparea fortei de munca; Capitolul 14: Energie; Capitolul 15: Politica industriala; Capitolul 16: Intreprinderi mici si mijlocii; Capitolul 17: Stiinta si cercetare; Capitolul 18: Educatie, formare profesionala si tineret; Capitolul 19: Telecomunicatii si tehnologia informatiilor; Capitolul 20: Cultura si politica in domeniul audiovizualului; Capitolul 21: Politica regionala si coordonarea instrumentelor structurale; Capitolul 22: Protectia mediului inconjurator; Capitolul 23: Protectia consumatorilor si a sanatatii; Capitolul 24: Justitie si afaceri interne; Capitolul 25: Uniune vamala; Capitolul 26: Relatii externe; Capitolul 27: Politica externa si de securitate comuna; Capitolul 28: Control financiar; Capitol 29: Dispozitii financiare si bugetare; Capitol 30: Institutii; Capitol 31: Diverse.

Fiecare stat candidat elaboreaza si prezinta Comisiei Europene documente de pozitie pentru capitolele respective, prin care isi face cunoscut punctul de vedere privind modul in care intelege sa negocieze domeniul respectiv, perioadele tranzitorii pe care le solicita pentru armonizarea deplina a cadrului legislativ sau alte elemente considerate importante pentru interesele sale in sectorul respectiv de activitate.

Comisia Europeana pregateste propriile documente de pozitie, pe care le inainteaza Consiliului, iar acesta din urma da Comisiei un mandat de negociere. Toate statele membre stabilesc, prin intermediul Consiliului, o pozitie comuna fata de documentul de pozitie respectiv si fata de posibilitatea inchiderii capitolelor aflate in negociere.

Din documentele de pozitie ale Romaniei, pe baza carora s-au realizat negocierile, reiese ca tara noastra accepta acquis-ul comunitar, pe care se obliga sa-l adopte in totalitate pana la data aderarii, nesolicitand perioade de tranzitie sau derogari pentru urmatoarele capitole: Libera circulatie a marfurilor, Libera circulatie a persoanelor, Dreptul societatilor comerciale, Politica in domeniul concurentei, Pescuitul, Uniune economica si monetara, Statistica, Politici sociale si ocuparea fortei de munca, Energie, Politica industriala, Intreprinderi mici si mijlocii, Stiinta si cercetare, Educatie, formare profesionala si tineret, Telecomunicatii si tehnologia informatiilor, Cultura si politica in domeniul audiovizualului, Politica regionala si coordonarea instrumentelor structurale, Protectia consumatorilor si a sanatatii, Justitie si afaceri interne, Uniune vamala, Relatii externe, Politica externa si de securitate comuna, Control financiar, Institutii si Diverse.

La momentul incheierii negocierilor diferitelor capitole dintre cele amintite mai sus, unele cum ar fi, capitolul privitor la intreprinderile mici si mijlocii[23] si cel referitor la stiinta si cercetare , nu necesitau masuri suplimentare de transpunere in legislatia nationala a acquis-ului comunitar, iar pentru altele, cum ar fi capitolele ce fac referire la libera circulatie a marfurilor, libera circulatie a persoanelor sau dreptul societatilor comercial, erau inca in curs de pregatire masurile necesare implementarii acestora.

Exista si capitole - 8 din cele 31 existente, pentru implementarea carora, Romania a solicitat perioade de tranzitie sau derogari in anumite domenii. Astfel, Romania se obliga sa adopte acquis-ul comunitar in domeniul liberei circulatii a serviciilor, cu exceptia urmatoarelor acte comunitare, pentru care cere o perioada de tranzitie de 5 ani: Directiva Consiliului nr. 84/5/CEE privind aproximarea legilor statelor membre referitoare la asigurarea de raspundere civila a autovehiculelor si Directiva Consiliului nr. 97/9/CE privind schemele de compensare a investitorilor.

In ceea ce priveste capitolul 4, negociatorii romani au sustinut ca Romania va lua masurile necesare pentru implementarea efectiva a acquis-ul comunitar privind libera circulatie a capitalurilor, pana la data aderarii, cu exceptia achizitionarii terenurilor de catre persoane fizice straine, pentru care s-a solicitat o perioada de tranzitie .

Un alt capitol pentru care Romania a cerut masuri speciale este Agricultura, pentru care tara noastra a cerut prin reprezentantii ei: o perioada de tranzitie de 5 ani, in care sa poata adopta masuri de salvgardare la importul sau de produse agricole din unul sau mai multe state membre daca aceste importuri produc sau ameninta sa produca perturbari ale pietei romanesti de produse agricole, o perioada de tranzitie de 4 ani pentru inventarierea plantatiilor viticole si organizarea unui registru comunitar al acestora, o perioada de tranzitie de 8 ani pentru eliminarea din cultura viilor de hibrizi direct producatori, o perioada de tranzitie de 3 ani pentru a putea implementa la nivel national politica de nevaccinare pentru pesta porcina clasica, o perioada de tranzitie de 3 ani pentru modernizarea s retehnologizarea unitatilor de taiere si procesare a carnii, in conformitate cu cerintele comunitare, o perioada de tranzitie de 3 ani pentru modernizarea si retehnologizarea unitatilor de procesare a laptelui, precum si pentru organizarea centrelor de colectare si a celor de standardizare lapte, o perioada de tranzitie de 3 ani, pentru a se conforma cerintelor comunitare cu privire la fermele de animale de lapte si la calitatea laptelui crud obtinut.

Si in ceea ce priveste capitolul Transporturi, Romania va avea nevoie de o perioada de timp, cu durata comparabila cu cea pe care au avut-o la dispozitie statele membre, pentru conformare deplina cu acele parti ale acquis-ului comunitar. Negociatorii romani au conchis ca toate prevederile in acest domeniu vor fi aplicate Romaniei, cu urmatoarele exceptii: Directiva Consiliului 96/53 care stabileste dimensiunile maxime admise in traficul national si international si greutatile maxime admise in traficul international pentru anumite vehicule rutiere care circula in cadrul Comunitatii (Romania a cerut perioada de tranzitie de pana la 15 ani pentru aplicarea integrala a acelor prevederi), Directiva Parlamentului European si a Consiliului 99/62 privind taxarea vehiculelor grele de marfa pentru utilizarea anumitor infrastructuri (Romania a solicitat perioada de tranzitie pana la 4 ani), Regulamentul Consiliului 3921/91 care stabileste conditiile in care transportatorii nerezidenti pot transporta marfuri sau calatori pe caile navigabile interioare de pe teritoriul unui stat membru (s-a cerut o perioada tranzitorie de 4 ani), Regulamentul Consiliului 2407/92 privind licentierea transportatorilor aerieni (Romania a solicitat o perioada de tranzitie de 2 ani), Directiva Consiliului 82/714 stabilind cerintele tehnice pentru navele de navigatie interioara (s-a solicitat o perioada de tranzitie de 4 ani), Decizia Consiliului 92/143 privind sistemele de radionavigatie pentru Europa.

Capitolul 10 - Impozitarea este altul pentru care Romania a cerut perioade tranzitorii pentru indeplinirea cerintelor comunitare. Astfel, pentru transpunerea completa a directivei 77/388/CEE, Romania a solicitat urmatoarele perioade de tranzitie: o perioada de tranzitie de 5 ani de la aplicarea articolului privind regimul special aplicabil micilor intreprinzatori in ceea ce priveste mentinerea pragului de impozitare la 2000 euro cifra de afaceri anuala pentru platitorii de TVA, in conditiile in care in directiva pragul de impozitare este de 5000 euro; o perioada de tranzitie de 5 ani de la aplicarea articolului privind aplicarea unei cote reduse de TVA pentru pregatirea produselor alimentare in unitati care comercializeaza mancare preparata; o perioada de tranzitie de 5 ani de la aplicarea articolului privitor la scutirea de TVA pentru activitatea de cercetare-dezvoltare si inovare pentru unitatile care executa programe, teme, proiecte, precum si actiuni componente ale Programului national de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica sau ale Planului national de cercetare, dezvoltare si inovare, precum si pentru activitatea de cercetare-dezvoltare si inovare realizata cu finantare in parteneriat international cu Uniunea Europeana, regional si bilateral. De asemenea, Romania a solicitat o perioada de tranzitie de 5 ani pentru transpunerea prevederilor privind nivelul minim al accizelor pentru uleiuri minerale, tigarete si alcool si bauturi spirtoase.

In ceea ce priveste capitolul 14 - Energia, Romania va implementa acquis-ul comunitar in acest domeniu pana la data aderarii, cu exceptia Directivei Consiliului 68/414/EEC, amendata prin Directiva Consiliului 98/93/EC, cu privire la obligatia statelor membre de a mentine un stoc minim de titei si/sau produse petroliere, pentru care solicita o perioada de tranzitie pana la 31.1UUT2011.

Capitolul Protectia mediului inconjurator este cel pentru care echipa de negociatori ai Romaniei a cerut cele mai multe derogari. Romania va implementa acquis-ul comunitar in domeniul protectiei mediului pana la data aderarii, cu exceptia unor acte comunitare pentru care s-au solicitat urmatoarele perioade tranzitorii: 3 ani pentru Directiva Consiliului nr. 94/63/EC privind controlul emisiilor de compusi organici volatili rezultati din depozitarea benzinei si distributia sa de la terminale la statiile service; 3 ani pentru Directiva nr. 94/62/EC privind ambalajele si deseurile de ambalat; 10 ani pentru Directiva nr. 99/31/EC privind depozitarea deseurilor; 3 ani pentru Directiva Consiliului nr. 2000/76/EC privind incinerarea deseurilor; 15 ani pentru Directiva nr.91/271/EEC privind epurarea apelor uzate urbane; 15 ani pentru Directiva nr.98/83/EC privind calitatea apei destinate consumului uman; 8 ani pentru Directiva nr.76/464/EEC privind descarcarea substantelor periculoase; 7 ani pentru Directiva nr.91/676/EEC privind protectia apelor impotriva poluarii cu nitrati proveniti din surse agricole; 8 ani pentru Directiva Consiliului nr.96/61/EC privind prevenirea si controlul integrat al poluarii; 8 ani pentru Directiva Consiliului nr.1999/13/EC privind limitarea emisiilor de compusi organici volatili datorate utilizarii solventilor in anumite activitati si instalatii si 5 ani pentru Directiva Consiliului nr.88/609/EEC privind limitarea emisiilor de poluanti specifici in atmosfera prin instalatii mari de ardere.

In ceea ce priveste Capitolul 29 "Prevederile financiare si bugetare", Romania va continua armonizarea legislatiei nationale cu acquis-ul comunitar si dezvoltarea infrastructurii institutionale necesare implementarii acestuia, astfel incat procedurile bugetare folosite in Uniunea Europeana sa poata fi aplicate direct in Romania, la data aderarii la Uniunea Europeana. Cu toate acestea, Romania a solicitat un aranjament tranzitoriu privind plata contributiei integrale la bugetul Uniunii Europene, deoarece este in situatia de a avea nevoie, inca din primul an ca membru al Uniunii Europene, de pozitia de beneficiar net in relatia cu bugetul general al Uniunii Europene.

Inchiderea unui capitol inseamna ca negocierile au fost finalizate provizoriu, conform principiului ca nimic nu este considerat definitiv negociat, atata timp cat nu s-au epuizat negocierile la toate cele 31 de capitole.

In privinta negocierilor, Bulgaria s-a aflat mereu cu un pas inaintea Romaniei, astfel ca la 1 ianuarie 2003, acesta incheiase provizoriu 21 de capitole, fata de Romania care reusise sa finalizeze la aceeasi data doar 15 din cele 31 necesare.

Negocierile au durat in cazul Romaniei, 4 ani, fiind deschise in februarie 2000 si finalizate in decembrie 2004. Cand intreg pachetul de domenii supuse negocierilor a fost epuizat, rezultatele au fost reunite in Tratatul de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana.

Negocierile dintre Romania si Uniunea Europeana s-au facut pe baza de angajamente asumate, mai mult decat pe rezultate concrete. La aceasta practica de care au beneficiat atat tarile din primul val de aderare, cat si cele din cel de-al doilea, se va renunta, urmand ca negocierile cu tarile urmatoare - Turcia si Croatia - care vor sa adere la Uniune, sa se faca in functie de rezultatele efective pe care acestea le obtin.

UUT6. Sistemul institutional si legislativ al Romaniei in vederea integrarii in Uniunea Europeana

Sistemul institutional si legislativ al Romaniei conceput in vederea pregatirii aderarii la UE este alcatuit din institutii comune Romania-UE, guvernamentale si parlamentare si institutii si documente legislative romanesti, guvernamentale si parlamentare.

La nivelul institutiilor comune, dialogul Romania-UE se desfasoara in cadrul institutiilor create prin Acordul European, al carui obiectiv politic este pregatirea Romaniei pentru aderare. Astfel, principala institutie care urmareste realizarea efectiva a asocierii este Consiliul de Asociere, institutie politica ce gestioneaza politic relatiile bilaterale. Consiliul examineaza cu regularitate aplicarea acordului si gradul de realizare de catre Romania a reformelor economice in baza principiilor stabilite. Este format din membrii desemnati de guvernul Romaniei si membrii desemnati ai Consiliului Uniunii Europene si membrii ai Comisiei, avand dreptul de a lua decizii cu privire la domenii expres prevazute in acord. De asemenea, acesta poate decide infiintarea oricarui alt comitet sau organ special, care sa-l asiste in indeplinirea sarcinilor sale. Se intruneste anual, in semestrul I si ori de cate ori mai este nevoie.

O alta institutie infiintata de Acord este Comitetul de Asociere, compusa, ca si Consiliul, din reprezentanti ai Guvernului Romaniei si ai Consiliului si Comisiei. Este o institutie tehnica, ce analizeaza progresele facute in pregatirea pentru aderare si in indeplinirea Acordului European. Se intruneste anual iar delegatia romana este condusa de ministrul integrarii europene Aceasta este subordonata Consiliului de Asociere, in sensul ca are ca sarcini pregatirea sedintelor acestuia. Totodata Consiliul de Asociere poate delega Comitetului oricare din prevederile sale.

Comitetul Parlamentar Mixt de Asociere este o institutie ce ia forma unui forum in care membri ai Parlamentului Romaniei si ai Parlamentului European se intalnesc de doua ori pe an si fac schimb de opinii si idei. Comitetul isi stabileste propriile reguli de procedura, este informat asupra deciziilor Consiliului de Asociere, poate face recomandari acestuia si poate solicita informatii cu privire la aplicarea acordului.

Avand in vedere structura acquis-ului comunitar, au fost concepute opt subcomitete (care se intalnesc anual): Agricultura si pescuit; Piata interna; Comert, industrie si produse CECO; Aspecte economice, circulatia capitalurilor si statistica; Inovatie; Transport, protectia mediului, energie; Dezvoltare regionala, ocuparea fortei de munca si politica sociala; Vama, droguri, spalarea banilor.

Pe langa acest sistem institutional care este comun Romaniei si Uniunii, creat in urma Acordului de asociere, la nivel guvernamental au fost realizate o serie de institutii, acte legislative si programe in vederea aderarii.

Ministerul Integrarii Europene, in calitatea sa de organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, aflat in subordinea Guvernului, asigura fundamentarea si coordonarea procesului de pregatire a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, precum si conducerea negocierilor de aderare.  Organizarea si functionarea sa sunt reglementate prin Hotararea de Guvern nr. 1075/2001. Potrivit acesteia, este un minister de sinteza avand ca principale atributii: coordonarea relatiile ministerelor si a altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale romane cu institutiile Uniunii Europene si cu statele membre ale acesteia in procesul de aderare; asigurarea, sprijinirea sau coordonarea indeplinirii obligatiilor care decurg din dispozitiile Acordului european; conducerea si coordonarea activitatii Delegatiei nationale pentru negocierea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana; fundamentarea si coordonarea procesului de pregatire a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana; urmarirea asigurarii compatibilitatii si coerentei diferitelor programe si actiuni guvernamentale in materie de dezvoltare, restructurare si reforma cu obiectivele aderarii la Uniunea Europeana; coordonarea si monitorizarea activitatii de dezvoltare regionala; urmarirea, in colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, a procesului de reforma a institutiilor si politicilor Uniunii Europene si propunerea de masuri care decurg din acestea pentru autoritatile romane; colaborarea cu Ministerul Afacerilor Externe la organizarea reuniunilor informale ale ministrilor de resort ai statelor membre ale Uniunii Europene si ai statelor candidate la aderare, in functie de calendarul si de tematica stabilite de Consiliul de Afaceri Generale al Uniunii Europene; avizarea proiectelor de acte normative care urmaresc armonizarea legislatiei nationale cu cea comunitara; examinarea sub aspectul compatibilitatii cu reglementarile comunitare, la solicitarea Departamentului pentru relatia cu Parlamentul, propunerile legislative in vederea formularii punctului de vedere al Guvernului asupra acestora; evaluarea gradului de compatibilitate a legislatiei nationale in vigoare cu actele normative comunitare si formularea de propuneri in vederea accelerarii procesului de armonizare si implementare; propune guvernului, in vederea sustinerii in fata Parlamentului, lista cuprinzand actele normative prioritare, insotita de fundamentarea necesara, in vederea accelerarii procesului de aderare la Uniunea Europeana; initiaza masuri si participa, impreuna cu institutiile de profil, la elaborarea programelor menite sa sprijine pregatirea profesionala a functionarilor publici, precum si a agentilor economici, in domeniul integrarii europene; stabileste, impreuna cu ministerele si cu celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, sistemul de date, informatii si raportari periodice privind reflectarea evolutiei integrarii europene, pe care le supune analizei si, dupa caz, aprobarii Guvernului; asigura informarea, sub forma unor publicatii periodice, asupra evolutiei procesului national si european de integrare si urmareste promovarea valorilor si a spiritului european in cadrul societatii civile; organizeaza, impreuna cu ministerele si cu celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, actiuni pentru familiarizarea opiniei publice din Romania cu efectele procesului de aderare; coopereaza cu ministerele interesate la elaborarea, realizarea si promovarea in tarile membre ale Uniunii Europene si din tarile candidate a unei strategii de informare, comunicare si de imagine privind evolutia procesului de pregatire a Romaniei pentru aderare; realizeaza dialogul social pe problemele integrarii europene cu organizatiile patronale si sindicale reprezentative la nivel national, potrivit legii, si asigura secretariatul Consiliului consultativ pentru negocierea aderarii la UE.

Un alt organ ce se ocupa de problematica europeana este Comitetul Inter-ministerial pentru Integrarea Europeana[26], care asigura dialogul politic la cel mai inalt nivel, "definind liniile directoare ale procesului integrarii europene, in conformitate cu recomandarile institutiilor comunitare" . Acesta este condus de primul ministru (presedinte) si de ministrul integrarii europene (presedinte executiv) si are in componenta ministrii si coordonatorii unitatilor centrale si agentiilor guvernamentale. De asemenea, la dezbateri participa, in calitate de invitati, reprezentanti ai Presedintiei, ai Parlamentului si ai diferitelor organizatii sindicale si patronale.

Prin aceeasi hotarare de Guvern, care a instituit Comitetul Inter-ministerial pentru Integrarea Europeana, au fost infiintate si compartimente pentru integrare europeana la nivelul ministerelor si al organelor de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, care sunt subordonate direct conducatorului respectivelor institutii. Prin acest demers s-a vizat "descentralizarea activitatii de integrare europeana prin angajarea responsabilitatii organelor administratiei publice centrale si ale organelor Guvernului in teritoriu"[28].

In 1998 a fost infiintat Institutul European din Romania[29], cu misiunea de a sprijini in activitatea lor institutiile administratiei publice centrale si locale. Institutul se afla din 2001, sub autoritatea Ministerului Integrarii Europene, principalele sale obiective fiind: participarea la elaborarea politicilor in domeniul integrarii europene, aplicarea politicilor constructiei institutionale in domeniul integrarii europene, contribuirea la dezvoltarea spiritului si valorilor europene, sensibilizarea publicului asupra activitatii de integrare europeana, realizarea de studii asupra impactului procesului de integrare a Romaniei in UE .

Prin HG 1508/18.1UUT2002, publicata in M.O. nr.8/2003, s-a constituit Comitetul Executiv pentru Integrare Europeana. Acesta este compus din ministrul integrarii europene, negociatorul sef al Romaniei cu UE, ministrul afacerilor externe, ministrul finantelor publice, ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului si prim-ministrul Romaniei, care conduce acest comitet.

La nivel guvernamental, pe langa Ministerul Integrarii, un rol important il detine si Ministerul de Externe, a carui structura si mod de functionare si organizare sunt reglementate de Hotararea de guvern nr. 733 din 3 iulie 2003. Printre obiectivele prioritare ale acestuia, primul loc este ocupat de procesul de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana.

La nivelul Parlamentului Romaniei a fost infiintata Comisia pentru Integrare Europeana, comisie mixta alcatuita din deputati si senatori ce are ca scop elaborarea de documente de pozitie, ce reflecta stadiul transpunerii in legislatia nationala fiecaruia dintre cele 31de capitole de negociere. Acestea sunt transmise Consiliului Uniunii Europene, care le analizeaza si apoi la randul lui, le transmite Conferintei Interguvernamentale de aderare a Romaniei la UE.

Din punct de vedere al actelor normative privind integrarea europeana, vom aminti in continuare cele mai importante dintre acestea.

Programul de guvernare, ce a fost publicat in Monitorul Oficial din 28 decembrie 2000, si care cuprinde un articol - articolul 12 - numit Pregatirea Romaniei pentru aderarea la UE. Acesta prevede intensificarea dinamicii procesului de pregatire pentru indeplinirea criteriilor economice ce se va realiza in concordanta cu "Strategia nationala de dezvoltare a Romaniei pe termen mediu" si cu programele de pre-aderare prin care se asigura coordonarea politicilor, obiectivelor si masurilor necesare. Planul a fost conceput si luand in considerare concluziile de pe marginea rapoartelor de tara privind progresele inregistrate de Romania in anii 1999 si 2000 . Programul isi propune consolidarea gradului de indeplinire a criteriilor politice potrivit cerintelor europene si coordonarea intregii actiuni de pregatire a aderarii la Uniunea Europeana prin Ministerul Integrarii Europene, ca autoritate guvernamentala.

Un alt document guvernamental foarte important este Programul National de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana (PNAR). Acesta este complementar Parteneriatului pentru Aderare, in care sunt detaliate etapele prevazute de Guvernul Romaniei in vederea armonizarii legislatiei romanesti cu legislatia comunitara. Din anul 1999, la acest program i-a fost anexat Planul National de Dezvoltare. 

Programul National de Aderare la UE nu reusit insa "o juxtapunere de propuneri sectoriale extensive privind reforma economica si armonizarea legislativa, cu serioase necorelari de calendar si dezechilibre sub aspectul potentialelor resurse financiare necesare pentru a-l implementa" . Mai mult, acesta sufera si din cauza metodologiei de elaborare si a mecanismelor de implementare.

Un alt document necesar atingerii obiectivului integrarii a fost Planul National pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala. Acesta are ca principale obiective strategice: imbunatatirea activitatilor de prelucrare si comercializare a produselor agricole si pescaresti, dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale, dezvoltarea economiei rurale (investitii in companiile cu profil agricol, diversificare economica, silvicultura), dezvoltarea resurselor umane.

Cadrul institutional si legislativ a avut si continua sa aiba o importanta primordiala pentru pregatirea Romaniei pentru integrare, asigurand coordonarea politicilor, cooperarea dintre diversele institutii nationale, precum si monitorizarea intregului proces.