Reforma ca obligatie de buna guvernare

Reforma ca obligatie de buna guvernare

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana incepand cu 1 Ianuarie 2007 a determinat o serie de mutatii in modul de abordare a noilor realitati impuse de acest proces si de obiectivele propuse in vederea integrarii efective.

Lungile discutii cu privire la reforma institutionala stabilita in cadrul Tratatului de la Lisabona au tinut agenda politica europeana intr-o permanenta tensiune, discutii care au fost terminate prin hotararea luata de Curtea Constitutionala din Cehia care a declarat constitutionala ratificarea tratatului.

In plan intern, cu toate ca prevederile Constitutiei[1] sunt deosebit de clare relativ la obligativitatea respectarii cu precadere a normelor comunitare obligatorii, din pacate instabilitatea politica si incompetenta guvernantilor ne tin inca departe de valorile Uniunii Europene.

In opinia noastra buna guvernare ar trebui sa constituie principala preocupare a intregii societati si nu doar a politicienilor, care de cele mai multe ori incearca sa fuga de aceasta grea responsabilitate.

Astfel, in acest sens, se pot identifica cateva directii de actiune care trebuie creionate in primul rand de societatea academica si implementate in agenda politica.

Consideram, fara a ne limita la acestea, ca cele mai importante schimbari sunt necesare in zona reformei administrative a statului, in redefinirea functiilor statului in context unional, in reducerea aparatului birocratic, in eficientizarea cheltuielilor publice si in realizarea reformei fiscale.

Reforma administrativa va avea in vedere reducerea numarului de unitati administrativ-teritoriale prin comasarea judetelor sub forma districtelor, corespunzator celor 15 Curti de Apel, comasarea comunelor cu un numar de sub 10.000 de locuitori, declararea unei localitati drept oras daca are minim 50.000 de locuitori, reorganizarea municipiilor pe criteriul unui numar minim de 100.000 de locuitori, relocarea localitatilor cu mai putin de 100 de locuitori, in special cele din zone inundabile sau greu accesibile.

Redefinirea functiilor statului se va realiza pe principiul eficientei autoritatilor publice si cel al minimei guvernari si se va pune accentul pe educatie, sanatate, calitatea mediului, ordine publica, infrastructura, iar o guvernare eficienta se va baza pe competenta si calitatea actelor normative si nu pe numarul ministerelor.

Nu trebuie negat rolul activ al statului, dar acesta va fi consolidat prin eficientizarea procesului legislativ si al justitiei ca serviciu public in consonanta cu repozitionarea Consiliului Superior al Magistraturii si a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in cadrul autoritatilor publice.

Reducerea aparatului birocratic va avea in vedere implementarea tehnologiilor informatice moderne si eficientizarea serviciilor publice la nivel optim, iar functionarii publici vor fi angajati exclusiv pe baza de concurs, functiile politice fiind reglementate prin lege organica.

Eficientizarea cheltuielilor publice se va realiza pe implementarea principiului cheltuielilor necesare si utile, si orientarea acestora catre dezvoltarea generala a societatii. De asemenea se va intari principiul neafectarii veniturilor bugetare in vederea optimizarii parghiilor financiare. Totodata, vor fi avute in vedere proceduri transparente cu privire la modul de cheltuire al banului public, fiind inadmisibila secretizarea cheltuielilor publice, cu exceptia celor in domeniul sigurantei operatiunilor militare.

Reforma fiscala este absolut necesara, iar aceasta va fi axata pe o noua filosofie a identificarii si colectarii impozitelor si taxelor, bazata pe reducerea numarului de impozite si taxe si cresterea randamentului fiscal prin implementarea tehnologiilor informatice moderne in vederea cresterii nivelului de colectare a veniturilor publice. Se va acorda mai mult respect si o mai mare importanta marilor contribuabili si in special celor care genereaza locuri de munca.

Pentru a intelege importanta reformei fiscale vom prezenta in continuare modalitatile prin care sunt realizate veniturile fiscale ale statului si vom incerca o analiza comparativa.

In activitatea financiara si fiscala a statelor sunt cunoscute mai multe feluri de impunere, pe care le prezentam in cele care urmeaza :

Impunerea in cote fixe ( impozitul forfetar ), reprezinta un impozit fix, care nu tine cont nici de venitul, nici de averea si nici de situatia personala a subiectului impozabil. Acest tip de impozit este absolut ineficient in conditiile economice, sociale si politice ale secolului XXI si determina o profunda inechitate sociala.

Impunerea in cote procentuale, care, spre deosebire de impunerea in cote fixe, determina fiecare contribuabil sa participe la acoperirea cheltuielilor publice proportional cu veniturile sale sau cu averea sa, marimea reala a contributiei fiind raportata la modul efectiv in care se va realiza acest tip de impunere.

Impunerea in cote procentuale se poate realiza in urmatoarele modalitati si anume:

impunere in cota procentuala fixa,

impunere in cota procentuala progresiva (ascendenta),

impunere in cota procentuala regresiva (descendenta).

Impunerea in cota procentuala fixa este caracterizata prin faptul ca rata impunerii ramane constanta indiferent de cuantumul venitului. Avand in vedere faptul ca valoarea masei impozabile este diferita de la un contribuabil la altul aceasta presupune o presiune fiscala ridicata asupra contribuabililor care obtin venituri ridicate. Consecinta directa a cresterii presiunii fiscale asupra contribuabililor este cresterea exponentiala a evaziunii fiscale.

Impunerea in cota procentuala progresiva (ascendenta) este caracterizata prin faptul ca rata impunerii creste odata cu sporirea venitului sau averii, ceea ce duce doar la cresterea nominala a impozitului, fara a fi urmata si de o colectare reala la bugetul general consolidat.

Din motive absolut populiste, cu sloganuri de genul " Sa luam de la bogati si sa dam celor saraci ! ", acest tip de impunere este adus, din ce in ce mai mult, in atentia opiniei publice de catre unii exponenti ai clasei politice.

Impunerea in cota procentuala regresiva (descendenta) , este specifica activitatii financiare si fiscale a statelor dezvoltate din punct de vedere economic si institutional, unde, pe masura sporirii veniturilor sau a averilor, cota de impunere scade, generand un randament fiscal ridicat prin cresterea gradului de colectare a impozitelor.

Consideram impunerea regresiva ca fiind extrem de eficienta datorita faptului ca sumele incasate efectiv la bugetul public sunt direct proportionale cu marimea masei impozabile sau valoarea obiectului impozabil. Spre exemplificare vezi Anexa nr.1.

Totodata, in plan psihologic, este stiut faptul ca impactul impunerii este direct proportional cu nivelul fiscalitatii, generand o reticenta inerenta la impunere.

Cu cat nivelul nominal al fiscalitatii scade, cu atat relaxarea psihica a contribuabilului este mai mare, si tendintele evazioniste se diminueaza.

Prin introducerea impunerii in cote procentuale regresive se va stimula cresterea nominala a salariilor si a puterii de cumparare a populatiei, in primul rand, dar si declararea si evidentierea reala a veniturilor persoanelor fizice si agentilor economici.

De asemenea, impunerea in cote procentuale regresive (descendente) va determina diminuarea evaziunii fiscale, iar randamentul fiscal va creste datorita incasarilor bugetare sporite generate de marimea reala a contributiilor la bugetele publice .

Mentionam faptul ca, din analiza practica a colectarii veniturilor bugetare, s-a observat ca beneficiarii marilor venituri si detinatorii celor mai importante averi, sunt totodata cei care gasesc cele mai eficiente metode de evaziune fiscala, iar comportamentul evazionist este generat, pe buna dreptate, de presiunea fiscala ridicata.

De cele mai multe ori insa, din considerente greu de inteles, guvernantii nu reusesc sa inteleaga unele principii filosofice si matematice extrem de simple prin care pot determina marii contribuabili sa iasa din economia subterana si sa plateasca catre bugetele publice sume deosebit de importante.

Trebuie insa subliniat faptul ca masurile de reforma fiscala nu sunt suficiente pentru iesirea din criza economico-financiara, iar acestea trebuie insotite de o reforma structurala la nivelul intregului sistem, caracterizata prin redefinirea rolului autoritatilor publice in viata sociala, a stabilirii dimensiunilor aparatului administrative, a reasezarii vietii sociale in functie de importanta muncii fiecarui membru al corpului social.

De asemenea, un rol major va fi acordat controlului financiar, realizat in concordanta cu implementarea tehnologiilor informatice si solutiilor on-line, in acest fel incercandu-se consolidarea economiei de cont si, pe cale de consecinta, eficientizarea acestei activitati extrem de importante.

Totodata, nu trebuie uitat faptul ca politica fiscala reprezinta un atribut al suveranitatii nationale, atribut la care nu a renuntat nici unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, iar in perioade de criza, interesul propriilor cetateni trebuie pus mai presus de orice !

Anexa nr.1 : Model de grila de impunere regresiva pe transe