Rezervele la tratatele internationale

Rezervele la tratatele internationale

Notiune. Evolutia conceptiilor asupra acceptarii rezervelor.

Conventia de la Viena din 1969 (art.2.d.) defineste rezerva la un tratat dupa cum urmeaza:

'o declaratie unilaterala, indiferent de cum este redactata sau denumita facuta de catre un stat atunci cand semneaza, ratifica, accepta aproba sau adera la un tratat, prin care urmareste sa excluda sau sa modifice efectul juridic al anumitor prevederi ale tratatului in acelui stat'.

Rezerva pe care un stat o formuleaza la un tratat multilateral la care doreste sa participe reprezinta deci o particularitate pe care acel stat isi propune sa o introduca fata de regimul juridic general pe care tratatul respectiv il creeaza intre statele parti.

Cu alte cuvinte, daca un stat este satisfacut cu marea majoritate a prevederilor tratatului, dar nu este satisfacut de una sau mai multe dintre clauze, poate sa refuze sa fie legat de aceste clauze, consimtand la restul acordului.

Prin acest mijloc de a exclude sau modifica anumite prevederi, in ce le priveste, statele pot accepta de a fi legate de un tratat pe care, altfel ar fi trebuit sa-1 respinga in intrgime. Aceasta are evident un efect benefic pentru tratatele multilaterale carora li se aplica, intrucat determina cat mai multe state sa adere la aceste tratate.

Rezervele reprezinta un mecanism conventional aplicabil doar in cadrul tratatelor multilaterale. In cadrul unui tratat bilateral, formularea unei 'rezerve', deci a intentiei unei parti de a exclude sau modifica efctul juridic al unor dispozitii, asupra carora se convenise, echivaleaza cu o revenire asupra textului tratatului stabilit deja intre cele doua parti si deci cu o initiativa implicita de a relua negocierile.

Posibilitatea de a formula rezerve la tratatele multilaterale a fost intotdeauna admisa, in principiu, in dreptul tratatelor. Ceea ce a variat, in decursul timpului, au fost insa conditiile, mai mult sau mai putin restrictive, pe care aceste rezerve trebuiau sa le indeplineasca.

In perioada dreptului international clasic, admiterea rezervelor la tratatele multilaterale era extrem de sever si restrictiv conditionata: (1) rezervele nu erau admise daca afectau integritatea regulilor de fond ale tratatului; (2) ele trebuiau acceptate de toate celelalte parti la tratatul multilateral.

In a doua jumatate a acestui secol, pe masura cresterii numarului tratatelor multilaterale si a preocuparii de a atrage participarea unui numar cat mai mare de state la aceste tratate, s-a modificat si pozitia fata de rezervele la aceste tratate, in sensul unei mai largi acceptari a acestora. O asemenea schimbare de atitudine a fost semnalata de C.I.J. prin avizul consultativ dat in 1951, referitor la 'Rezervele formulate la Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid'.

Problema care a fost ridicata cu acest prilej privea confruntarea dintre partizanii tezei clasice (formularea de rezerve numai daca exista asentimentul tuturor statelor parti la conventie) si cei care considerau ca trebuie sa fie eliminata aceasta unanimitate. Curtea a acceptat cea de a doua tendinta (eliminarea conditiei unanimitatii pentru acceptarea rezervelor), dar a stabilit un nou criteriu de admisibilitate a rezervelor: compatibilitatea acestora cu obiectul si scopul tratatului. (Vezi, I.C.J.Reports, 1951, p. 15 s. u.).

Aceeasi atitudine in privinta unei mai largi acceptari a rezervelor se reflecta si in articolele Conventiei de la Viena cu privire la dreptul tratatelor (sectiunea a 2-a, art. 19-23), prin care se stabilesc o serie de conditii de forma si limitari in timp, precum si conditii de fond, pentru formularea si admiterea rezervelor.

Conditii de forma. Din prevederile articolului 23 al Conventiei rezulta urmatoarele conditii cu privire la formularea rezervelor:

- Rezervele sa fie exprimate in scrisei sa fie,comunicate statelor contractante si altor state care au dreptul sa devina parti la tratat. In cazul in care rezerva a fost formulata la semnarea tratatului, supus ulterior ratificarii, acceptarii ori aprobarii, aceasta rezerva trebuie sa fie reconfirmata in mod formal de statul rezervatar, atunci cand aceasta isi exprima consimtamantul de a fi legat prin tratat. Retragerea unei rezerve trebuie , de asemenea, formulata in scris.

- In ceea ce priveste momentul formularii rezervelor, Conventia de la Viena din 1969 (art.19) lasa statelor largi posibilitati. Rezervele pot fi formulate cu prilejul semnarii tratatului cu ocazia ratificarii aprobarii sau acceptarii sale sau in momentul aderarii. Formularea rezervelor cu prilejul semnarii tratatelor ofera cel mai bun prilej ca celelalte state semnatare sa ia cu-nostiinta de continutul acestora.

Cu prilejul ratificarii de catre Romania a Conventiei europene privind drepturile omului, in legea de ratificare 30/1994, se prevede ca articolul 5 din conventie nu va impiedica aplicarea de catre Romania a dispozitiilor articolului 1 al decretului 976 din 23 octombrie 1968, care reglementeaza sistemul disciplinar militar, cu conditia ca durata privarii de libertate sa nu depaseasca termenele prevazute de legislatia in vigoare.

- Celelalte parti la tratat sunt libere sa formuleze obiectiuni la rezervele comunicate ori sa le accepte. Acceptarea rezervelor se poate face^expres sau tacit. Neformularea de obiectiuni fata de o rezerva, timp de l2 luni de la comunicarea acesteia, este considerata ca acceptare tacita. Acceptarile exprese ale unei rezerve, din partea celorlalte state, ca si obiectiunile la o rezerva, facute anterior reconfirmarii rezervei, nu se cer sa fie reconfirmate. Retragerea unei obiectii la o rezerva trebuie formulata in scris.

Conditii de fond. Cu privire la continutul tratatului ori rezervelor care se pot formula la acesta, se cer indeplinite urmatoarele conditii:

- Formularea oricaror rezerve sa nu fie in mod expres interzisa de tratat (de exemplu, Tratatul de la Roma privind constituirea Comunitatii Economice Europene (1957), conventiile care se incheie in cadrul Organizatiei Internationale a Muncii, Conventia asupra dreptului marii din 1982).

- Rezervele sa nu se refere la anumite dispozitii ale tratatului, la care este in mod expres exclusa posibilitatea de a se formula rezerve (de exemplu, in Conventia din 1958 asupra platoului continental sunt excluse rezervele la dispozitiile articolelor 1-3 ale conventiei).

In general, prin asemenea interdictii de a se formula rezerve Ia anumite articole ale unui tratat, se urmareste sa se pastreze un 'nucleu al tratatului', care sa se aplice absolut uniform intre toate partile, lasand deschisa posibilitatea de a formula rezerve la alte clauze, considerate de o mai mica importanta.

- Rezervele sa nu fie incompatibile cu obiectul si scopul tratatului.

Efectele rezervelor. Ca urmare a formularii unor rezerve, admisibile in conditiile de mai sus, intre statul rezervatar si celelalte state parti se pot stabili mai multe grupuri de raporturi conventionale, in functie de atitudinea acestor din urma state.

Un prim grup de raporturi sunt cele care se stabilesc intre statul careta formulat una sau mai multe rezerve si statele parti care le-au acceptat. in aceste cazuri dispozitiile tratatului leaga statul rezervatar si statele care le-au acceptat, cu precizarea ca in ceea ce priveste articolele asupra carora s-au formulat rezerve, dispozitiile care leaga aceste state sunt cele modificate conform rezervelor.

Intre statul rezervatar si statele care au formulat obiectiuni la rezerve, se creaza doua posibile grupuri de raporturi, in functie de atitudinea diferita a statelor care au formulat obiectiuni:

- statele care au formulat obiectiuni la rezerve au latitudinea sa accepte ca restul dispozitiilor tratatului, neafectate de rezerve, sa se aplice intre ele si statul rezervatar.

- aceleasi state au insa si posibilitatea ca, prin obiectiunile lor la rezerve, sa refuze aplicarea ansamblului tratatului intre ele si statul rezervatar.

In concluzie, rezulta ca, prin acordarea posibilitatii de a se formula rezerve ca si obiectiuni la rezerve, se ajunge la o asemenea 'faramitare' a regimurilor juridice pe care le creaza un tratat multilateral, incat uneori devine foarte greu de determinat care dintre parti si fata de ce dispozitii conventionale mai sunt obligate. S-a considerat chiar ca prin admiterea pe o scara larga a unor asemenea derogari singulare, pe calea rezervelor, se poate ajunge la 'demolarea integritatii textului tratatului'.

Cu toate acestea, fara supletea mecanismului rezervelor, tratatele multilaterale nu s-ar fi impus cu autoritatea pe care au dobandit-o in ultima perioada, in care dezvoltarea multilateralismului insoteste dezvoltarea relatiilor internationale si progresul dreptului international.