STATUL IN STIINTA POLITICA: CUM DEVENIM - CEEA CE STUDIEM?

STATUL IN STIINTA POLITICA: CUM DEVENIM - CEEA CE STUDIEM?

THEODORE J. LOWI

Stiinta politica americana este un produs al statului american. Exista anumite motive politice pentru care subdisciplinele particulare au devenit importante odata cu aparitia "Celei de a-II-a Republici", dupa cel de al Doilea Razboi Mondial. Cele trei discipline importante de astazi sunt opinia publica, politica publica si alegerea publica. Fiecare dintre ele constituie un studiu de caz pentru un guvern modern si birocratizat care are menirea de a lua decizii stiintifice. Urmand Leviathanul indeaproape, rezulta 3 consecinte principale: a) esecul in evaluarea inlocuirii legii de catre economie, ca o noua limba a statului, b) pierderea pasiunii in discursurile politice, c) esecul stiintei politice in aprecierea importantei schimbarilor ideologice acompaniate de schimbarile de regim.

Acest pelerinaj prezidential a luat sfarsit, si pot sa afirm ca Asociatia Americana a Stiintelor Politice este inca activa si in conditii bune. Dar un pelerinaj nu este o calatorie catre fericire. Este o cautare,si nici un pelerin nu este pe deplin implinit pana nu se intoarce si impartaseste durerea descoperirilor. In pelerinajul pe care l-am facut eu, am ascultat vorbindu-se despre putere si stiinta politica si trebuie sa marturisesc ca termenii discursului s-au axat pe putere. Nu suntem profesorii care credeam ca suntem.

Ceea ce am inteles din acest pelerinaj a inceput cu reactia mea la 3 chestiuni: a) stiinta politica americana este ea insasi un fenomen si, deci, este un produs al statului; b) nu exista o singura stiinta politica ci mai multe, fiecare fiind un rezultat al adaptarii particulare la ceea ce studiaza; c) exista alte motive in afara de cautarea adevarului pentru care stiinta politica este practicata asa cum este si pentru care cele 3 subdiscipline mentionate in introducere au devenit foarte importante. Fiecare regim tinde sa produca o politica in concordanta cu el; insa concordanta dintre stat si stiinta politica este o problema demna de analizat de orice specialist in stiinte politice.

Pentru a explora aceasta legatura dintre stat si stiinte politice, am ales cele 3 studii de caz- opinia publica, politica publica si alegerea publica-precedate de o trecere in revista a transformarii vechiului stat in cel nou si a vechii stiinte politice in cea noua.

Specialistii in domeniu stiu ca pana in 1930, SUA avea un nivel al activitatii guvernamentale aproape la fel de scazut ca in 1830. Cu toate acestea, desi un numar mare de miscari sociale au esuat in a extinde guvernarea nationala dupa Razboiul civil, ele au reusit nationalizarea principalelor aspecte ale politicii SUA. Razboiul Civil si industrializarea ne-au transformat de fapt intr-o natiune. Guvernul era incompetent, din punct de vedere constitutional, in fata nationalizarii economiei. Mass media au transferat dependenta lor de la cele mai sus puse partide politice la corporatii care doreau vanzari in masa prin intermediul publicitatii.

Stiinta politica, privita ca o profesie, a fost rezultatul nationalizarii aspectelor politice. Istorici intelectuali precum Somit si Tannenhaus (1967) , Seidelman (1985) au afirmat ca AASP a facut parte din miscarea reformei progresive. In 1890, atunci cand scrisul era "legal, formal, sec din punct de vedere conceptual si lipsit de ceea ce inseamna astazi empiric", fondatorii asociatiei au inceput sa analizeze realismul politic, adica faptele, si distanta dintre institutiile formale si realitate care le inconjura. Titlul pe care l-a ales presedintele Woodrow Wilson celei de a-7-a intalnire anuala a AASP a fost "Legea si datele". (datele= realitatile, intamplarile). La inceputul discursului sau a afirmat: "Consider ca stiinta politica trebuie sa fie observatorul exact al proceselor prin care lectiile de experienta intra in sfera constiintei, sunt transformate in scopuri active, supuse dezbaterilor, cernute, si in cele din urma capata o forma legala". Dar intrebarea care a survenit a fost: a reusit vreo institutie politica sa isi atinga scopurile?

Nu exista nici o dovada in a afirma ca generatia fondatoare a incercat sa formeze "intelligentsia"- o organizatie de intelectuali pentru a se opune statului. De fapt nu exista un stat caruia sa i se opuna Daca era ceva, era vorba despre 2 state care au dus la cel mai devastator razboi din istorie pana la 1865.

Stiinta politica a primei generatii AAPS s-a format in jurul politicilor: observabilul, imediatul, scopul atins in termen scurt, trebuiau sa fie indeplinite. Dar politicul nu a fost doar un fenomen ci o problema. De exemplu, pentru Goodnow, scopul stiintei politice era cela de a arata ca, din consideratia ca acum exista conditii politice in SUA, sistemul formal guvernamental nu este intotdeauna la fel ca actualul sistem.

Woodrow Wilson, considerat de Johns Hopkins un profesor obscur al stiintei politice, a trezit interesul pentru studiul administratiei in 1887.   Administratia putea reprezenta o solutie pentru politic, pentru ca, dupa spusele lui Wilson, "am putea vedea Prusia respirand aer american curat".

Asa cum spune Seidelman, pentru Wilson studiul politicului includea de fapt studiul culturii unice americane si al administratiei europene.

Descoperirile generatiei fondatoare sunt valabile si astazi si superioare descoperirilor noastre in ceea ce priveste calitatea cunostintelor pe care le au aflat si utilitatea lor in limba engleza. Dar munca a ramas empirica si a edvenit in mare parte tehnocratica in participarea ei in miscarea revolutionara, in primul rand pentru ca nu continea ni un alt concept de regim alternativ in SUA.

Ar fi trebuit sa fie clar pentru orice specialist in stiinte politice de dupa 1887 ca sistemul american de dupa Razboiul Civil era un nou regim, care merita un nou nume.

De ce nu A Doua Republica? Raspunsul este ca acest lucru ar fi sugerat o nepermanenta a regimului american. Ar fi putut urma si A Treia Republica, si A Patrade ce nu? Sotia mea ma prezinta uneori ca primul ei sot. Acest lucru este apelativ amuzant care totusi ma face sa devin serios si ganditor. Stiinta politica era ateorica pentru ca nu concepea un alt regim pentru SUA. In cele din urma. Specialistii in domeniu au rescris teoria democratiei si transferul puterilor de la Congres la Presedintie. Dar acesta n-a fost un act rusinos pentru teoria politica, ci parte din studiul conditiilor politice.

Dupa parerea mea, epoca de aur a stiintei politice americane a venit odata cu sfarsitul generatiei fondatoare. (dupa 1930). Descoperirile din acea perioada au fost deosebite in abilitatea lor de a descrie un tot politic foarte complex- profund, onest, imaginativ in statisticile sale care descriau realitatea dinamica; puternic si convingator in evidentierea defectelor si indepartarilor de idealurile SUA. Dar aceste lucruri reprezinta partea sentimentala a calatoriei mele.

Revenind la schimbarea de regim pe care eu o numesc A Doua Republica, putem spune ca acum America a devenit activa, pentru ca: a) este un stat pozitiv nu reactiv, din start centrat pe ramura executiva; b) limitele constitutionale ale puterilor guvernamantului national asupra economiei si asupra distributiei puterilor au foarte repede fixate; c) multe aspecte ale politicului care au fost private (inregistrarea, administratia alegerilor, nominalizarea, patronatul, finantarea campaniilor) au fost guvernamentalizate, adica guvernul si a asumat raspunderea fata de propriile politici; d) partidele politice, la fel ca familiile nucleare,au intrat in declin din cauza lipsei de prea mult de facut; e) birocratia, independenta de partid si Congres, s a extins in marime si scara devenind o forta sociala; f) in legatura cu e), guvernul a devenit mai legat de stiinta. Acesta nu a fost un accident. Stiinta reprezinta o parte inerenta a noului stat birocratic, in cel putin doua privinte: implica un angajament in a construi stiinta ca o institutie ( angajament al guvernului pentru stiinta) si in al doilea rand, implica un angajament al guvernului in a lua decizii stiintifice. Acest lucru a fost definit ca fiind tehnocratizare: "a prezice pentru a putea controla".

Ceea ce Toqueville a spus despre Prima Republica, putem noi spune despre a Doua: "este nevoie de o noua stiinta politica pentru o noua lume". Dar nu este totul atat de simpludaca statele moderne sunt diferite, ele apreciaza diferit stiinta politica. Dar de ce au devenit opinia publica, politica publica si alegerea publica subiecte cheie astazi?

Unii spun ca opinia publica este o stiinta comportamentala. Dar mie mi se pare cel putin ciudata aceasta apreciere pentru ca: a) daca stiinta este publica atunci trebuie sa fie neutra; b) trebuie sa fie si rationala si sa se preocupe de fenomene rationale, care de obicei sunt repetabile si pot fi prezise. De aceea stiinta si birocratia se impaca atat de bine. Karl Manheim (1929) dupa 20 de ani de la revolutia comportamentala, afirma: "Doar acele forme de cunostinte care au atins si au cunoscut tot ceea ce este comun fiintelor umane sunt legitime." C) de asemenea, stiinta trebuie sa fie profunda, sa analizeze pana la cea mai ireductibila unitate. Nu este un paradox faptul ca statul nostru pe masura ce s a largit, unitatile de analiza in stiinta noastra sociala s-au micsorat. Acesta este un aspect foarte important al rationalitatii: din unitati mici cresc numere mari; numerele mari se comporta in conformitate cu regulile probabilitatii matematice. D) stiinta, ca si administratia, trebuie sa urmeze o formula prescrisa. Ea trebuie sa devina, asa cum spune si Robert Wiebe, o procedura mai degraba decat o suma de rezultate.

Fenomenele si metodologia opiniei publice indeplinesc toate cerintele stiintei care este in concordanta cu gandirea birocratica.

Unii vad stiinta comportamentala ca pe un mare pas inspre stiinta grea, si prin asta o avansare spre marea "luminare" despre societate si politic.

Este foarte important de scos in evidenta ca importanta opiniei publice este un caz al selectiei naturale nu unul al manevrarii oportunismului intelectual. Oricine care ii cunoaste pe cei care au facut revolutia comportamentala in stiinta politica este de acord ca daca indemanarea politica ar fi fost nevoita pentru a reusi, nu ar mai exista centre de investigatii si probabil nici o stiinta comportamentala. Chiar lipsa lor de atentie in jocul politic pe care il intreprind aduce succesul domeniului si il face atat de interesant.

A doua Republica, punand accent pe stiinta, a determinat si ceea ce stiinta ar fi. Capacitatea de a se angaja in cercetarea opinei publice in stiinta politica a existat inca de la sfarsitul secolului al XIX lea.

Statistica, a carei denumire vine de la stat, a atins maturitatea inca de la inceputul sec. Al XIX lea si a crescut in importanta pe masura ce statele democratizate si indivizii au inceput sa adune anumite informatii. Chiar si investigarea opiniilor prin cererea de voturi(poll) din campaniile politice a inceput sa se practice inca din 1892 chiar daca au existat voci care s-au opus acestui lucru, fiind aparatori ai sanctitatii alegerilor. Au urmat imediat companiile de publicitate si ziarele. Dar opinia publica inca nu devenise o disciplina hegemonica pana la a Doua Republica.

Politica publica, subdisciplina a stiintei politice, are o si mai mare genealogie decat opinia publica, desi a devenit importanta cu o decada mai tarziu decat aceasta. Studiul politicii publice incepe cu studiul legislatiei, a carei istorie este extrasa de obicei din legea divina prin legea comuna si se transforma in legea pozitiva care marcheaza demistificarea legii si deliberarea legilor moderne. Urmeaza un alt stadiu al politicii publice care cuprinde interventia administratiei intre legislatura si cetatean. Politica publica este un termen al artei care reflecta interpenetrarea guvernamantului liberal si societatii, sugerand o mai mare flexibilitate si reciprocitate decat sinonimele unilaterale precum-lege, status, ordonanta, edict, etc.

Politica publica a inceput sa castige teren in administrarea publica in 1930. Declinul si transfigurarea administratiei publice ne ofera cheia intelegerii politicii publice. O singura minte diabolica de la AASP, cea a lui Herbert Simon, a fost cea care a conceput administratie publica traditionala . El a redus fenomenul birocratic pana la cea mai mica unitate posibila-decizia- si a introdus rationalitatea pentru a lega deciziile de sistem-nu orice sistem ci cel economic. Doctoratul sau a fost in stiinta politica iar premiul Nobel l-a primit pentru economie.

Acum, Simon a fost ajutat in demersul sau de cativa factori. Turul sau de forta a fost posibil datorita unor schimbari in institutiile administrative ale celei de a Doua Republici. Autoritatea administrativa din Prima Republica a facut parte dintr-o foarte bine stabilita traditie in separarea vietii publice de cea privata, printr-o varietate de reguli legale si proceduri care cuprind ceea ce Joseph Vining a numit : mitul suprem al regulii legii"; in cea de a Doua Republica, aceste reguli si mituri au disparut-nu spontan dar odata cu cresterea gandirii economice in lumea corporativa, la fel ca si in guvernamant.

In acest context politica publica moderna a inceput sa devina "hegemonica" . Aprecierea moderna a acestei discipline se poate numi analiza politicii publice, care subliniaza metodele macroeconomice si sistemul gandirii economice. Cel mai bun mod de a demonstra dimensiunea si caracterul noii discipline este de a insista pe prezenta analizei politicilor publice in cadrul departamentelor de stiinta politica si pe cresterea exploziva a analizei politice separate si a cererii studierii economiei in scoli sau afaceri publice, precum si a politicilor publice in scolile de drept.

Indiferent de meritele sale ca metoda, politica publica este astazi foarte importanta datorita motivelor politice ori datorita motivelor statului. In majoritatea universitatilor unde se pune accent pe ideologia "laissez-faire" -Chicago, Rochester, Saint Louis- avem de a face cu o consonanta institutionala si nu un oportunism politic- o relatie simbiotica dintre stat si stiinta politica.

Afinitatea dintre guvernamantul birocratic modern si economie a fost si mai intarita de popularitatea politica a ideologiei "laissez-faire" in timpul partidului republican. Pentru o lunga perioada de timp, liberalismul laissez-faire a fost principalul centru de gravitate al acestui partid. Dar dupa Depresie, influenta acestui partid a scazut simtitor. Este cert ca in ziua de astazi administratiile republicane sunt pline de intelectuali. Insa nu vad inca o ocupare totala a AASP de catre republicanism; totusi pot observa un singur beneficiar din perioada partidului republican si anume alegerea publica.

Noi, specialistii in stiinta politica, ne delectam cu intelepciunea primitiva a domnului Dooley; astazi, un mai demn domn Dooley ar fi spus :AASP urmeaza Leviathanul". As concluziona cu 3 consecinte ale acestei urmari indeaproape a Leviathanului: a) esecul de a evalua semnificatia economiei ca un nou limbaj al statului; b) esecul de a aprecia cum acest limbaj ne a dat o stiinta groaznica precum economia; c) fiind asa de aproape de Leviathan, a intervenit si esecul de a caracteriza si evalua marea ideologie a schimbarilor acompaniata de schimbarile de regim.

a) De ce economia? Cu ce ajuta analia economica politicul? De vreme ce economia a fost mereu o stiinta defectuoasa in preziceri de ce i a atras atat de mult pe cei care fac politicile si pe birocrati in noul stat?

Observatia lui Joan Robinson de acum 30 de ani mi-a atras atentia:

"economia a fost mereu un vehicol pentru ideologia conducatoare a fiecarei perioade la el cum a fost si o metoda de investigare stiintifica". Raspunsul meu este ca economia este folositoare din punct de vedere politic deoarece pune capat dezbaterii mai ales intr-un inalt mediu reprezentativ precum Congresul. Cresterea influentei economiei este paralela cu declinul Congresului ca legislatura .

Ideea a fost intarita de republicani care au observat ca analiza economica poate fi folosita la fel de bine si pentru ei ca si pentru democrati- manipuland costurile, mai degraba decat beneficiile, parte a analizei costuri-beneficii. In suportul acestei afirmatii vine evaluarea lui John Scwarz despre teribila manipulare a costurilor din timpul administratiei Reagan . Dar trebuie sa marturisesc ca ambele tabere-republicanii si democratii- au fost mai inteligente decat specialistii in stiinte politice deocarece ei au transformat aceste lucruri in arme pe cand noi le am privit mereu ca pe o stiinta. Trebuia sa ne dam seama ca economia va pretinde rar sa vorbeasca adevarul catre putere. Acest nou guvernamant nu este decat un index- nu un adevar ci o intelegere intre utilizatorii sai despre ceea ce va fi urmatorul cel mai bun lucru pana la adevar.

b) in primul rand prin "groaznica" inteleg o absenta a pasiunii. In timpul pelerinajului meu, cele mai multe plangeri le am auzit ca fiind impotriva Analizei Stiintei Politice Americane. Stiinta politica este o stiinta mai grea decat celelalte deoarece ne confruntam cu un mediu ne natural care necesita judecati de valoare si evaluari. Fara acestea, nu poate exista dragoste pentru subiect, doar vocatie pentru metoda si proces. Iar noi am amplificat aceasta lipsa de pasiune prin practica stiintifica de a ne indeparte cu 2, 3 nivele de experienta senzoriala. Specialistii in domeniu au cuantificat orice si oricand au putut, si majoritatea a incercat sa ramana riguroasa si sa stea aproape de experienta senzoriala.

Ce pacat sa observam ca astazi empiricii nu au decat ceea ce printeaza din calculator!

c) perspectiva anilor 50 ne face sa intelegem mai usor de ce nu am considerat New Dea- ul ca pe o schimbare de regim. Desi specialistii au simtit noul liberalism in aer, ei nu au reusit sa isi dea seama daca elementele acelei ideologii tineau de liberalism sau de constitutionalism. Au esuat in a evalua importanta legii administrative de exemplu. Au observat dar nu au sarbatorit transferul puterii de la Congres la ramura executiva. Nu s-a realizat nici o analiza a schimbarilor petrecute pentru a declara sau nu ca a fost o schimbare de regim. Unii republicani au sugerat ca SUA devenise un regim socialist dar stiinta politica nu a dat curs unei astfel de afirmatii. New Deal-l ne a ajutat prin faptul ca ne a dat o noua stiinta politica dar nu a oferit si suficienta inclinare spre a descoperi ce inseamna noul.

Inabilitatea administratiei Reagan de a termina toate programele New Deal-ului ar fi trebuit sa duca macar la o reflectie asupra naturii New Deal-ului vazut ca o schimbare de regim. Intre timp, perioada republicana a adus cu sine anumite schimbari ideologice profunde pe care stiinta politica nu a reusit sa le "prinda" si sa le analizeze, chiar daca pana si statisticile opiniei publice le-au simtit. Stiinta politica nu a reusit sa surprinda 2 elemente de baza ale perioadei republicane: vechea politica- liberalismul laissez-faire si conservatorismul nativ. Aceasta greseala mare de folosire a terminologiei a otravit discursul politic din SUA iar stiinta politica are o mare parte din vina. Nici macar nu a surprins aparitia si cresterea in influenta a conservatorismului nativ. Liberalistii laissez-faire , sustinuti de economistii lor, credeau intr-un ideal al individualismului radical iar guvernamantul era doar o amenintare. Pe de alta parte, conservatorii nu erau individualisti ci pledau pentru cresterea influentei statului, care sa duca o politica restrictiva si stransa de control asupra tarii si asupra conducerilor locale. Asa cum specialistii in stiinta politica nu au reusit sa surprinda si sa analizeze schimbarile aduse de New Deal, asa nu reusim noi acum sa vedem importanta faptului ca viata politica este foarte influentata de aripa dreapta.

Specialistii de stanga, dreapta sau de centru formeaza o unitate in esecul lor dea a mentine o constiinta clara si critica a politicului.

La sfarsitul pelerinajului meu, am ajuns la o concluzie ca, pe langa pacatele lipsurilor stiintei politice moderne, cea mai mare si mai grava lipsa este cea a pasiunii. Daca as putea sa stabilesc niste standarde, acestea ar fi ca membrii AASP ar trebui sa iubeasca politicul, sa iubeasca o buna constitutie, sa fie incantat de explorarea relatiei dintre cele doua si sa fie pregatit sa piarda unele lupte pentru politici interne si straine pentru a mentine in viata relatia pozitiva dintre cele doua. Vorbesc de placerea de a gasi inspiratia argumentelor solide, satisfactia unei bune intuitii despre ceea ce ar face ca democratia sa mearga si abilitatea de a imbunatati ideea de rationalitate in comportamentul uman.

Schimbarile de regim din intreaga lume de dupa 1989 ar trebui sa ne dea o perspectiva mai clara despre noile stiinte ale politicii. Aceasta nu ar fi o oportunitate de a ne juca de-a filosoful rege ci de a ajunge la propriile noastre nevoi intelectuale in timp ce servim interesul public. Si nu trebuie sa ne ingrijoram cum sa spunem adevarul intregii lumi.este de ajuns sa ni-l spunem noua.