Scopurile Aliantei NATO

Scopurile Aliantei NATO

Alianta Nord Atlantica reprezinta expresia concreta a parteneriatului intre membrii europeni cu NATO, SUA si Canada destinata sa asigure pacea si stabilitatea in Europa. Solidaritatea in interiorul NATO asigura faptul ca nici o tara nu este nevoita sa se bazeze doar pentru eforturile nationale in abordarea provocarilor legate de securitate. Alianta da posibilitatea de a-si asigura obiectivele esentiale de securitate printr-un efort comun.

Scopul principal al NATO stabilit prin tratatul de la Washington din 4 aprilie 1949 este de a apara libertatea si securitatea tuturor membrilor prin mijloace politice si militare.

NATO este o alianta bazata pe cooperare politica si militara. Prin obiectivele sale compresive si tehnicile folosite pentru a le atinge, NATO depaseste intr-adevar limitele unei aliante traditionale si se indreapta catre un nou tip de organizatie functionala.

Reuniunea la nivel inalt a sefilor de stat si de guvern din tarile membre NATO din ianuarie 1994 de la Bruxelles a lansat initiativa Parteneriatului pentru Pace, prin care Alianta ramanea deschisa si altor state capabile sa promoveze princiipile Tratatului si sa contribuie la securitatea in zona euroatlantica. In aceste conditii, statele din centrul si sud-estul Europei, foste socialiste au inceput sa perceapa NATO ca pe o reala sursa de stabilitate si securitate intr-o noua ordine si ca pe un exponent credibil al principiilor si valorilor democratice.

In paralel cu dezvoltarea Parteneriatului pentru Pace, care era si ramane in continuare un mod un mijloc eficient pentru armonizarea conceptuala si actionala a capacitatilor de aparare puse la dispozitie pentru asigurarea stabilitatii si securitatii intr-un cadru extins si democrat.

Participarea activa la Parteneriatul pentru Pace este determinata pentru extinderea Aliantei, dar Parteneriatul pentru Pace nu este o halta pe drumul spre NATO cum adesea a fost gresit declarat, ci o alternativa la Alianta. Toti membrii Parteneriatului pentru Pace sunt membrii in Consiliul Parteneriatului Euro Atlantic (EAPC), care asigura cadrul general al cooperarii dintre NATO si tarile partenere.

La 24 ianuarie 1994, Romania a semnat Documentu-Cadru al Parteneriatului pentru   Pace. Romania fiind astfel prima tara care se alatura acestei initiative a NATO.

Calitatea de membru ofera garantii ce stau la baza Tratatului, care consta in faptul ca statele parti la conventie isi acorda reciproc ajutor, individual si colectiv, in cazul in care se comite un atac armat impotriva unuia dintre ele. Alianta asigura ca nici un stat membru nu este obligat sa se bazeze numai pe eforturile nationale si pe resursele economice propii pentru a face fata provocarilor la adresa securitatii sale.

Membrii Aliantei au convenit asupra faptului ca extinderea ar trebui sa contribuie la intarirea eficacitatii Aliantei, la stabilitatea si securitatea intregii regiuni euro-atlantice.

Una dintre cele mai serioase provocari la adresa mediului de securitate in zona euro-atlantica a reprezentat-o criza si razboiul determinat de destramarea Iugolaviei. Dezmembrarea Iugoslaviei a transformat regiunea Balcanilor de vest intr-o zona de insecuritate, afectand flancul sudic al NATO . Treptat, angajamentul NATO in asigurarea mentinerii pacii si stabilitatii in Balcani a sporit.

Tarile membre NATO sunt hotarate sa continue procesul de adaptare al Aliantei, in cadrul unei abordari globale a edificarii stabilitatii politice, militare, economice pentru toate tarile Europene.

Obiectivele parteneriatului dintre membrii europeni si cei nord- americani ai Aliantei sunt in primul rand politice. Realizarea acestora este sustinuta de planificarea comuna a apararii, de cooperare in plan militar, de consultare si colaborare in domenile economice, precum si in alte domenii relevante. In acest context se poate vorbi si de emblema Aliantei Nord Atlantice, care sugera de asemenea obiectivele Aliantei

Alianta reprezinta piatra de temelie a securitatii europene si fundamentul apararii colective a spatiului euroatlantic, iar realizarea Politicii Europene de Securitate si Aparare trebuie subsumata principiilor aprobate in cadrul reuniunii Consiliului Nord- Atlantic din 1996 de la Berlin.

Transformarea structurilor si politicilor NATO a fost initiata de sefii de stat si de guvern ai Aliantei la reuniunile la nivel inalt de la Londra, in iulie 1990 si intarite prin hotararile luate la Roma, in noiembrie 1991 ti la Bruxelles, in ianuarie 1994. Acestia au adoptat un document intitulat declaratia de la Londra asupra transformarii Aliantei Nord Atlantice.

Conceptul strategic adoptat la Roma in 1991, presupune o viziune larga asupra securitatii, bazata pe dialog, cooperare si mentinerea unui   potential de aparare colectiva.

Cea mai recenta versiune a Conceptului Strategic, a fost aprobata la Smummit-ul de la Washington, din 1999 . Prin intermediul noului concept s-a permis tarilor membre NATO sa isi reorgnizeze fortele. Prin aceasta initiativa se urmareste marirea gradului de interoperabilitate a fortelor NATO si a capacitatii lor de aparare, prin cresterea potentialului logistic, de desfasurare si mobilitate a fortelor aliate, de sustinere in teatru de operatii de angajare efectiva, de comanda si control.

Conceptul strategic al Aliantei pentru secolul XXI a fost adoptat, dupa intense negocieri intre cei 19 ministrii de externe.

Alianta s-a declarat sa sustina operatiunile de mentinere a paci efectuate sub autoritatea Consiliului de Securitate a Organizatiei Natiunilor Unite, caruia i revine principala responsabilitate in privinta problemelor legate de pacea si securitatea internationala.

Obiectivul esential al NATO, asa cum este el anuntat in Tratatul de la Washington si reafirmat in Declaratia de la Londra, este de a apara libertatea si securitatea tuturor membrilor sai prin mijloace politice si militare conform princiipilor Organizatiei Natiunilor Unite. Pentru a-si atinge scopul sau esential, Alianta aplica urmatoarele sarcini fundamentale:

Securitate: Sa asigure unul din fundamentele indispensabile unui mediu de securitate stabil in zona Euro- Atlantica, bazat pe dezvoltarea institutilor democratice si pe   obligatia rezolvarii pe cale pasnica a disputelor, in care nici o tara nu poate intimida sau constrange prin amenintari sau folosirea fortei.

Consultare: ''In conformitate cu articolul 4 din Tratatul Atlanticului de Nord, Organizatia functioneaza ca un forum transatlantic pentru consultarile aliatilor in orice problema care afecteaza interesele vitale ale membrilor sai, inclusiv schimbarile care apar a se constitui in riscuri la adresa securitatii lor. De asemenea, faciliteaza coordonarea eforturilor ce priveste problemele comune'' . Consultarile dintre tarile membre NATO joaca un rol fundamental in gestionarea crizelor, dobandind o semnificatie aparte in partidele de tensiune si criza. In astfel de circumstante, adoptarea rapida a decizilor bazate pe consensul asupra masurilor care trebuie luate in domeniul politic, militar si al urgentelor civile depinde de consultarile imediate si permanente intre guvernele statelor membre.

Descurajare si autoaparare: Consacrat in art 51 din Carta Natiunilor Unite, dreptul inerent la autoaparare al statelor, este fundamental sistemului de aparare colectiva prevazut in art 5 al Tratatului de la Washington , care defineste caracterul de organizatie bazata pe alianta militara a NATO.

NATO a dorit sa faca schimb de informatii cu autoritatile americane, sa ofere sprijin militar, sa permita survolul spatiului aerian al statelor membre si sa ofere acces la facilitatiile sale logistice.

Dialog :Noua situatie existenta in Europa a multiplicat posibilitatile de dialog ale Aliantei cu Uniunea Sovietica si cu alte tari din Europa Centrala si de Est. Alianta a stabilit asa cum prevede Declaratia de la Londra legaturi diplomatice si contacte militare regulate cu tarile Europei Centrale si de Est. Aceasta va continua sa favorizeze dialogul prin legaturi diplomatice regulate si mai ales printr-o intensificare a schimburilor de vederi si informatii in materie de politica si de securitate.

Gestionarea crizelor si prevenirea conflictelor: In noul context politic si strategic European, succesul politicii Aliantei, care urmareste sa mentina pacea si sa previna razboiul depinde mai mult ca in trecut, de eficacitatea diplomatiei preventive si de o gestionare eficace a crizelor ce pun in cauza securitatea tarilor membre. Pentru a-si indeplini obiectivele, Alianta trebuie sa creeze un echilibru impartial al parteneriatului transatlantic, fundamental acestuia prin consolidarea rolului european in cadrul activitatilor de gestionare a crizelor si de mentinere a pacii.

''NATO se concentra pe idea necesitatii consolidarii "pilonului European al Organizatiei". Alianta Atlanticului de Nord se bazeaza pe un angajament comun al membrilor din Europa si din America de Nord privind securitatea zonei euro-atlantice"

"Alianta Atlantica avea pretentia majoritatii universale. Ea reprezinta majoritatea lumii impotriva minoritatii turburlentelor"

NATO nu este un politist mondial, dar si-a dovedit pana acum cu succes rolul de catalizator in procesul generarii de forte multinationale eficiente capabile sa asigure implementarea acordurilor de pace si sa puna bazele stabilitatii viitoare in zonele de conflict aflate pe teritoriul euroatlantic. NATO nu reprezinta o facultate cu locuri limitate . Calitatea de membru nu este disponibila la cerere deorece Alianta este una de securitate interguvernamentala care ofera tarilor sale membre atat servicii si responsbilitati, cat si beneficii.

De la crearea Aliantei si pana in prezent, s-a scurs o jumatate de secol de istorie. In mare parte acestei perioade, obiectivul central al NATO a fost acela de a asigura apararea imediata si securitatea tarilor membre.

Procesul de transformare sistematica se bazeaza pe transformarea sectoriala din procesul dominant, precum si pe capacitatea in crestere a comunicarii in masa si pe efectele lor in curs de desfasurare asupra unitatii dominante si asupra structurii. Aceasta analiza are motivul de a se baza pe o lunga si sistematica privire istorica de ansamblu, dar are slabiciunea de a urmari o serie relativ diferita de variabila, aceasta insemnand ca nu poate oferi o formula universala.

"Cei care impartasesc o perspectiva transformatica trebuie sa se confrunte cu problema "celor doua lumii". Fara sa manifeste un singur set de reguli ale jocului, sistemul international s-a dezvoltat in doua lumi, dintre care una prezinta trasaturile transformarii, iar cealalta nu"