Scurt istoric privind integrarea europeana

Scurt istoric privind integrarea europeana

Pana sa se cristalizeze intr-un concept politic si sa devina telul pe termen lung al statelor membre ale Comunitatii Europene, idealul europen a ramas necunoscut tuturor cu exceptia filosofilor si vizionarilor. Notiunea de "Statele Unite ale Europei" a fost parte dintr-un vis umanist-pacifist care a fost zdruncinat de conflicte ce au adus atat de multa distrugere si suferinta continentului european in prima jumatate a acestui secol.

Viziunea unei noi Europe care sa transceada nationalismul antagonist a luat nastere in cele din urma din miscarile de rezistenta care izvorasera pentru a face fata totalitarismului din timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Aldiero Spinelli, federalist italian si Jean Monet, sursa de inspiratie pentru Planul Schuman care a condus la formarea CECO in 1951, au fost principalii reprezentanti a doua moduri de abordare: cel federalist si cel functionalist, menite sa furnizeze imperativul de integrare europeana.

Esential abordarii federaliste este ideea ca, ceea ce este local, regional, national, pe de o parte si autoritatile europene, pe de alta parte, ar trebui sa coopereze si sa se completeze reciproc.

Abordarea functionalista pe de alta parte favorizeaza un transfer gradat al suveranitatii dinspre nivelul national spre cel comunitar.

Astazi cele doua abordari au fuzionat in convingerea ca autoritatile nationale si cele regionale trebuie sa se conjuge independent si democratic cu institutiile europene responsabile pentru aceste teritorii in care actiunea conjugata este mai eficienta decat actiunea individuala a statelor: piata unica, politica monetara, externa, piata locurilor de munca, protectia mediului, politica de aparare, crearea unei arii de libertate si de drept.

Astazi, in anul 2001, U.E. este un monument dedicat pionierilor, deschizatorilor de drumuri, celor care au pus piatra de temelie, drumului comunitar. Astfel Uniunea a devenit o avansata forma de integrare multisectoriala, competenta sa extinzandu-se asupra: economiei, industriei, politicii, drepturilor cetatenilor.

Astfel, Tratatul de la Paris care a dus la formarea CECO in 1951, tratatele de la

Roma care au stabilit CEE si EURATOM in 1957, imbunatatite de Actul Unic European in 1986, Tratatul de la Maastricht cu privire la U.E. din 1993, care aduce pentru prima oara in prim plan formula "abandon de suveranitate", Tratatul de la Amsterdam din 1998, si nu in ultimul rand, Tratatul Reformei Institutionale de la Nisa din 2000, au format baza constitutionala a Uniunii, unind membrii sai mai mult decat orice conventie obisnuita intre suveranitatile statelor.

In concluzie, U.E. a reusit sa genereze o legislatie cu aplicabilitate directa si sa confere drepturi specifice pe care cetatenii sai se pot baza.

Initial, activitatile Comunitatii s-au restrans asupra crearii pietei comune a carbunelui si otelului, intre Belgia, Italia, Luxemburg, Olanda, Franta si Germania. In perioada postbelica, Comunitatea a fost vazuta in primul rand ca o masura de securitate, deoarece a reusit sa adune in structurile sale institutionale atat pe invingatori, cat si pe invinsi, dandu-le posibilitatea de a coopera de pe pozitii egale.

In 1957, dupa ce Adunarea Nationala a Frantei a respins Comunitatea de Aparare Europeana, cei 6 au decis sa creeze o Comunitate economica bazata pe libera circulatie a fortei de munca, a bunurilor si serviciilor. Astfel, taxele vamale asupra bunurilor manufacturate au fost anulate pe data de 1 iulie 1968, iar politica agrara si cea comerciala au fost incetatenite panalasfarsitul deceniului.

Succesul celor 6 a determinat state ca Danemarca, Irlanda si
Marea Britanie sa ceara statutul de membru al comunitatii. Ele au fost in final admise in anul 1972, in urma unor negocieri dificile purtate cu Franta, unde generalul de Gaulle a folosit dreptul de veto de doua ori, o data in 1961 apoi in 1967.

Aceasta a fost prima largire a Comunitatilor sporind numarul la 9 in 1973, si a fost corelata cu o accentuare, aprofundare a sarcinilor Comunitatii, conferindu-i-se responsabilitate pentru chestiuni: ecologice, sociale si nu in ultimul rand politice sau regionale.

Nevoia unei convergente economice si a unei unitati monetare a devenit vizibila in anii 1970 cand S.U.A a suspendatconvertibilitatea dolarului.

Acest lucru a nascut inceputul unei perioade de instabilitate monetara, agravata si de cele doua crize ale petrolului din anii 1973 si 1979.

Lansarea Sistemului Monetar European in 1979 a ajutat stabilizarea ratelor de schimb si a incurajat statele membre sa urmeze strict politicile economice, permitandu-le sa-si ofere suport reciproc si sa beneficieze de o arie economica deschisa.

In timp, extinderea Comunitatii a inceput sa se faca si spre sudul Europei, prin accesul Greciei in 1981[1], Spaniei si Portugaliei in 1986. Aceasta extindere a facut chiar mai imperativa nevoia de a implementa programe structurale menite sa reduca diferentele dintre cele 12 state membre, in termenii dezvoltarii economice.

In aceasta perioada, Comunitatea a inceput sa joace un rol din ce in ce mai important pe plan international, semnand noi acorduri cu tari din sudul Mediteranei, din Africa de Sud, din Caraibe si Pacific, legate de Comunitate prin 4 conventii Lome, incheiate succesiv in anii 1975, 1979, 1984 si 1989.

Odata cu acordul semnat la Marrakesh pe 15 aprilie 1994 intre membrii GATT, comertul international s-a lansat intr-o noua faza de dezvoltare. U.E. , negociind ca bloc s-a straduit pe tot parcursul negocierilor sa-si puna amprenta asupra acestora si sa-si urmeze strict prioritatile.

Deja o putere comerciala internationala majora, uniunea lucreaza in aceasta perioada la dezvoltarea structurilor care sa-i confere un rol mai inalt pe scena internationala, scopul fiind de a introduce o politica externa si de securitate comuna.

Recesiunea internationala si luptele interne, asupra distributiei sarcinei financiare, a condus la un stadiu de " Europesimism" la inceputul anilor '80. Aceasta a permis ca incepand cu anul 1985 sa se abordeze o viziune plina de speranta in sensul revitalizarii Comunitatii.[2]

Pe baza Cartei Albe incheiata in 1986 de catre Comisia condusa, prezidata de Jacques Delors, Comunitatea avea ca obiectiv crearea"pietei unice" pana la data de 1 ianuarie 1993. AUE semnat in februarie 1986, a confirmat ambitioasele tinte ale Comunitatii si a introdus noi procenturi pentru adoptarea legislatiei asociatiilor. Acesta a intrat in vigoare la data de 1 iulie 1987.

Caderea zidului Berlinului, urmata de unificarea Germaniei la data de 3 octombrie 1990, amplificata si de eliberarea de sub dominatie sovietica si de democratizarea tarilor din centrul si estul Europei ca si dezintegrareaURSS in decembrie 1991, a transformat structura politica a Europei.

Statele membre au decis sa-si consolideze legaturile si au negociat un nou Tratat, ale carui principale trasaturi au fost aprobate in Consiliul European de la Maastricht pe 9 si 10 decembrie 1991.

Tratatul U.E. , recunoscut la scara larga pe 1 noiembrie 1993[3] a fixat pentru statele membre un program ambitios, uniunea monetara pana in 1999, noi politici comune, cetatenie europeana, o politica externa de aparare comuna si de securitate interna.

Aplicand clauzele revizioniste ale Tratatului de la Maastricht, statele membre au negociat un alt tratat, semnat la Amsterdam pe 2 octombrie 1997, care a adoptat si a consolidat politica si fortele Uniunii, in special in domeniile cooperarii judiciare, al deplasarii libere a persoanelor, al politicii externe si al sanatatii publice. Parlamentul European, vocea democrata a Uniunii, i s-au garantat noi puteri, conferindu-i-se rolul de legislator comun.

La 1 ianuarie 1995, alte trei tari s-au alaturat U.E. Austria, Finlanda si Suedia, care au extins Uniunea prin particularitatile lor si au deschis alte perspective in centrul si nordul Europei.

In acest moment, Uniunea celor 15 s-a confruntat cu doua provocari majore:

1. Succes in extinderea, prin integrarea celor 10 tari din centrul si estul Europei, plus Cipru cu care Consiliul Europei a decis la Luxemburg pe 13 decembrie 1997 sa inceapa negocierile de aderare.

2. Folosirea cat mai eficienta a dinamicii uniunii monetare, bazata pe crearea monedei "euro" la 2 mai 1998, pentru a ajuta economiile statelor membre la sporirea locurilor permanente de munca.

Nici una dintre aceste provocari nu se va realiza fara un efort considerabil.

Ne punem atunci firesc intrebarea : CUM SE POATE CA U.E. , O ENTITATE CU MAI MULT DE 25 DE STATE MEMBRE , SA OPEREZE FARA CA MECANISMELE DE LUARE DE DECIZII SA FIE FORTIFICATE SI FARA SA PREVADA CA POLITICILE DE SOLIDARITATE SI DE ACTIUNE CONJUGATA SA BENEFICIEZE DIN FONDURI PUSE LA DISPOZITIE? .

In termeni mai generali, in vreme ce extinderea va spori natura eterogena a intereselor si perceptiilor din interiorul Uniunii: CUM SE VA MENTINE CONSENSUL STATELOR MEMBRE ASUPRA OBIECTIVELOR MAJORE , FIXATE DE EUROPENISI ASUPRA MODULUI DE REALIZARE A LOR ?

Comisia Europeana prezidata de Jacques Santer a inaintat " agenda 2000 " in Iulie 1997 , pe baza careia guvernele s-au lansat intr-o revizuire la scara larga a politicii structurale si a politicii agrare comune .

Prin urmare, Uniunea nu are alta sansa decat sa progreseze inca si mai departe pe drumul spre o organizatie care sa fie si eficienta si democratica si capabila sa ia decizii si sa actioneze conservand in acest fel identitatea statelor din care este constituita.

Fara saisi consolideze structurile si sa-si rationeze mecanismul de luare de decizii, Uniunea se va confrunta cu perspectiva dizolvarii sau paraliziei . O Europa mai mare in stare gestanta , nu se va putea dezvolta intr-o putere organizata decat daca va fi construita intr-o asemenea maniera incat sa fie capabila sa vorbeasca si sa actioneze ca un tot unitar.

Aproape 50 de ani de integrare europeana au avut un efect profund asupra dezvoltarii continentului si a locuitorilor sai, au schimbat de asemenea balanta puterii, toate guvernele indiferent de culoarea politica recunosc acum ca epoca suveranitatii nationale absolute s-a consumat.

Doar unindu-si fortele si conlucrand spre un " destin impartasit " ca sa citam tratatul CSCE, vor putea statele " batrane " ale Europei sa se bucure de progres economic si social si sa-si mentina influenta in lume .

Metoda comunitara care implica un echilibru permanent al intereselor nationale si comune , respect fata de diverse traditii nationale , este mai valabila astazi ca oricand. Conceputa ca un mod de a tempera ostilitatile adanc inradacinate , complexe de superioritate si tendintele beligerante atat de caracteristice relatiilor dintre state , metoda comunitara a tinut unite natiunile democrate ale Europei , in dorinta de libertate de-a lungul razboiului rece.

Eclipsarea antagonismului dintre E si V si reunificarea politica si economica a statelor de pe continent , constitue un triumf al spiritului european , de catre europeni, cu ochii atintiti spre viitor au acum mai mare nevoie ca niciodata .