Spectacol mediatic si/sau divertisment

Spectacol mediatic si/sau divertisment

Divertismentul, asa cum il priveste Claudiu Saftoiu "reprezinta un comportament situat in afara limitelor acceptate ca fiind de rutina". (Claudiu Saftoiu, 2003, p. 26)

Divertismentul poate fi privit sub aspectul legilor pietei (ratiuni economice), dar si prin rolul pe care il are fata de indivizi (functia terapeutica sau cathartica). Pe de alta parte functia de divertisment vizeaza nevoile de relaxare si evadare din cotidian, dar conduce la inteferenta acestuia cu alte functii jurnalistice, generand o disfunctie, "chiar si discursul de informare prin mass-media manifesta o tendinta evidenta de spectacularizare" (Mihai Coman, 1999, p. 85).

1 Ratiuni economice

Din perspectiva economica, se poate distinge un circuit in care divertismentul joaca un rol important. Acesta este o sursa de atragere a audientei, iar cresterea audientei implica dimensiunea financiara prin atragerea unui numar mai mare de investitii in publicitate; publicitatea aduce profit. Din acest punct de vedere, divertismentul a fost privilegiat in transmisiile televizate, in defavoarea altor produse mediatice care vizeaza informarea, educarea sau socializarea.

M. Coman considera ca dezvoltarea tehnologica precum si cresterea "rolului publicitatii ca sursa majora de finantare", au condus la scaderea pretului bunurilor mediatice, astfel incat "mass-media au ajuns sa fie institutia care vinde divertisment (alaturi de informatii, evident) la costurile cele mai reduse - in raport cu teatrul, turismul, arta ori sportul." (Mihai Coman, 1999, p. 83)

Dimensiunea economica implica in principal atragerea audientei. M. Balasescu vede publicul ca o "forta majora in deciziile de dezvoltare a unor programe noi". Prin aceasta orientarea televiziunii tine de dorintele publicului, pentru a-l atrage si mentine. Legatura dintre cresterea audientei si publicitate are loc pe fundalul unui context economic global, in care starea generala a economiei influenteaza si veniturile mass-media. Redus la scara mai mica "cu cat oamenii sunt mai orientati catre consum, cu atat mai mult va creste investitia agentilor economici in publicitate, deci cererea de spatii de emisie va fi mai mare." (Madalina Balasescu, 2003, p. 23)

2 Efectul de catharsis

Privit ca o functie, divertismentul serveste la reducerea "tensiunilor ce se acumuleaza in fiecare individ si ce pot sa-l duca la rasvratire, imbolnavire sau alienare." (Claude-Jean Bertrand, 1999, p.38). Din aceasta pespectiva Mihai Coman face referire la functia sa terapeutica, prin care se permite dezvoltarea unei lumi alternative pentru privitor, in care tairile (simulate) au valoare de realitate, iar proiectiile individului in acest spatiu permit o eliberare "de pulsiuni, frustrare si nemultumiri" (Jean Cazneuve in Mihai Coman, 1999, p.84). Apoi prin simplificarea discursului "oameni de conditii sociale diverse, cu grade diferite de pregatire si de cultura, intra in contact cu evenimente, opinii, analize, opere de arta, realizari tehnico-stiintifice, teme literare, momente ale istoriei, realitati sociale, probleme politice dintre cele mai diverse." (Mihai Coman, 1999, p.85). Astfel li se faciliteaza accesul la informatie si mai precis la intelegerea continutului acestor materiale. Informatia nu mai este elitista, ea devine populara.

G. Sartori vede televiziunea spectacol ca un beneficiu adus omului, prin satisfacerea naturii sale inclinate spre amuzament si distractie "homo ludens, omul ca animal ghidus, caruia ii place sa se joace nu a fost niciodata atat de multumit si de recompensat in intreaga lui istorie" (Giovanni Sartori, 1997, p. 31)

Functia cathartica este permisa prin divertisment, prin oferirea spectacolului sub diferite forme. Catharsis-ul, sau cum spunea Aristotel in Poetica, curatarea patimilor, are loc prin asistarea la spectacol, la jocul de pe micul ecran. In acest mod oamenii ajung sa aiba "experiente vicariale, beneficiind, la modul imaginar, de trairi, evenimente si situatii pe care in orizontul vietii reale, nu le-ar putea trai niciodata" (Mihai Coman, 1999, p. 84).

Astfel mass-media permite un univers compensator, in care omul se regaseste la modul ideal, exprima sentimente de laborator, regaseste chiar "imaginea a ceea ce se teme sa vrea sa fie si a ceea ce isi marturiseste ca vrea sa fie" (Jean Cazneuve in Mihai Coman, 1999, p. 84).

Daca ne raportam la spectacolul mediatic ca la o reprezentatie scenica, putem identifica asa cum precizeaza Aristotel, un mijloc de informare si o posibilitate de cunoastere pentru ceea ce televiziunea imita adica realitatea imediata. "Explicatia si de data aceasta, mi se pare a sta in placerea deosebita pe care o da cunoasterea nu numai inteleptilor, dar si oamenilor de rand; atat doar ca acestia se impartasesc din ea mai putin" (Aristotel, Poetica). Urmand teoria literara in ceea ce priveste tragedia si comedia, Aristotel vede elementul spectaculos ca obiect al punerii in scena. Fara acesta functia cathartica nu se poate indeplini deoarece nu se starnesc in sufletul privitorului nici un fel de patimi care sa fie in final curatate.

Aceasta functie a divertismentului este importanta astazi in masura in care ea se combina eficient cu celelalte functii ale mass-media. De exemplu cunosterea prin informare si procesul de invatare au intractionat cu divertismentul sub diverse forme. Asa cum sustine Claude-Jean Bertrand "educatia este privita mai usor cand este ascunsa sub masca distractiei" (Claude-Jean Bertrand, 1999, p. 39).

3 Generarea unor disfunctii

Insa aceste interferente au generat critici, datorita formarii unei culturi de masa, in care standartizarea dupa normele divertismetului conduc la o diminuare a functiei de informare, prin spectacularizare excesiva. Dupa cum remarca Neil Postman, problema nu este aceea ca televiziunea ofera divertisment, ci ca ea se foloseste de acesta in tratarea tuturor subiectelor astfel incat "divertismentul devine supra-ideologia oricarui discurs al televiziunii" (in Mihai Coman, 1999, p. 85). Acest aspect poate fi considerat o disfunctie a divertismentului.

Una din consecintele tratarii subiectelor sub forma lor de divertisment, este disimularea excesiva a realitatii. Cantitatea de informatie nu este filtrata, iar "zvonul nu mai este un fenomen local, ci unul mondial" (Ignacio Ramonet, 1999, p.52). In cursa pentru atragerea audientelor, jurnalistii recurg chiar la fabricarea unor materiale false, dar care prin gradul lor de spectaculozitate sunt  cerute de institutiile de presa, cumparate si chiar difuzate. Toate acestea pentru ca nimeni nu mai are timp sa cerceteze veridicitatea celor aratate prin imagini si chiar valoarea de adevar a discursului jurnalistic. Ignacio Ramonet prezinta mai multe exemple de acest fel care urmaresc doar "o informatie-delatiune spectacol" (Ibidem).

Divertismentul transforma informatia in spectacol, iar succesiunea imaginilor actioneaza ca o plasa care il tine prins pe telespectator in fata televizorului. Asa cum spune Giovanni Sartori video - imaginea de pe ecran - primeaza, iar textul - reprezentand cultura scrisa - ramane undeva in spate, cu o valoare ascunsa. "Fenomenul video il transforma pe homo sapiens produs de cultura scrisa intr-un homo videns, in care cuvantul e detronat de imagine" (Giovanni Sartori, 1997, p.11).

Aceasta separatie intre cuvant si imagine este descrisa si de Rosemarie Haines care porneste de la grafismul primitiv, care a urmat doua cai divergente: cea a scrierii, supusa prin cuvant, si cea a artei, in care predomina imaginea. Cea din urma se distinge prin reprezentare autonoma "separandu-se in acest caz de real" (Rosemarie Haines, 2000, p.85). Imaginea este astfel autonoma, ea pasteaza doar indici ai realului si are rolul de a reprezenta, nu de a reda , cel mult o "reproducere realista a formelor perecepute". Astfel, dupa cum afirma autoarea, "reprezentarea figurativa a realului prin imagine va corespunde individului detasat de natura, devenit instanta care percepe, "spectator" al lucrurilor exterioare" (Idem, p.86)

Ruptura produsa intre cuvant si imagine este privita de G. Sartori ca o forma de detronare a culturii scrise prin ascensiunea televiziunii. Asa cum spune si numele ("tele" inseamna "vedere de departe") televiziunea aduce in fata unui public spectator lucruri de pretutindeni, din orice loc, la orice distanta. "Iar in televiziune vederea e precumpanitoare fata de vorbire, in sensul ca vocea de la fata locului, sau cea a unui vorbitor, se afla pe planul doi, depinde de imagine, comenteaza imaginea" (Giovanni Sartori, 1997, p.20)

Dintre reprosurile aduse mass-mediei, cele care privesc divertismentul asa cum sublineaza si Claude-Jean Bertrand, fac referire la "mediocritatea estetica" a continuturilor. Factorii care actioneaza pregnant asupra audientelor sunt determinati de o excludere a formelor consacrate de arta, muzica sau promovarea valorilor spirituale si sociale traditionale, astfel incat se contureaza "vidul intelectual" (2001, p.216). De obicei imaginea despre lume este simpla si guvernata in termenii unei aparente a modei si luxului. Oamenii sunt simplificati prin apelul la stereotipuri, cea mai cunoscuta distinctie este cea dintre buni si rai; "raporturile umane se bazeaza pe forta, conflictele fiind rezolvate de obicei prin violenta" (Ibidem).

Disfunctie a divertismentului este extinderea sa si asupra celorlalte forme si continuturi mediatice. Datorita presiunilor financiare, divertismentul ca sursa de atragere a audientelor se va extinde si asupra buletinelor informative. Intreaga forma de utilizare a informatiei este pusa in pericol de atractia pe care audientele o au pentru spectacular. Buletinele informative, si mai ales stirile stau la limita reprezentarilor dintre formal si popular. Aceasta tendinta incepe sa fie resimtita si in zona institutionala, a politicii, in care pana acum informatiile pareau sa isi pastreze caracterul oficial.