Tratatul de la maastricht din 7 februarie 1992. formarea unui nou cadru politic, economic si social

TRATATUL DE LA MAASTRICHT DIN 7 FEBRUARIE 1992. FORMAREA UNUI NOU CADRU POLITIC, ECONOMIC SI SOCIAL

Istoricul Tratatului de la Maastricht

Aspectul intern

Acest Document important pentru integrarea europeana este o continuare a actelor unificatoare incepand cu Tratatul de la Paris si terminand cu Actul Unic. Procesul de evolutie de la un act la altul si profunzimea acestora a fost diferita, daca pentru a se ajunge la Actul Unic a fost nevoie de aproape patruzeci de ani, atunci de la Act si pana la Maastricht a fost nevoie de cinci ani. La o accelerare atat de brusca si-au spus cuvantul atat factorii interni, cat si cei externi. Actul si-a fixat drept scop nu doar crearea Uniunii, astfel de declaratii au mai fost facute, el hotaraste realizarea Uniunii si dotarea acesteia cu mecanisme reale de actiune. Documentul a constituit unul din cele mai efective impulsuri din istoria constructiei europene. In 1988, la Hanovra, Consiliul European incredinteaza Presedintelui Comisiei Jacques Delors pregatirea unui plan concret, ce ar conduce la realizarea UE, iar cu un an mai tarziu Presedintele prezinta un Raport in cauza. Tempoul ales de Delors era atat de grabit, incat acesta sperie guvernele, iar Consiliul European de la Madrid din iunie 1989 tempereaza putin proiectul si conform deciziei, I etapa era legata de paralelismul economico-monetar, de principiul subsidiaritatii, de diversitatea situatiilor specifice si urma sa inceapa la 1 iulie 1990. In 1989 Consiliul European de la Strasbourg decide convocarea unei Conferinte interguvernamentale pentru a pregati modificarile necesare din Tratate.

Aspectul extern

Perioada de la semnarea Actului Unic si pana la Tratatul de la Maastricht a fost foarte bogata in evenimente internationale cu caracter extraordinar. Comunitatea este nevoita sa reactioneze la aceste evenimente, actionand de multe ori prin intermediul unei politici externe comune, efective si bine coordonate. Dupa prabusirea regimului socialist din Est, Comunitatea pregateste un sir de programe de ajutor si cooperare pe termen lung in domeniul economic si politic, contribuind prin intermediul acestor programe la orientarea statelor postcomuniste pe o cale democratica, pentru ridicarea acestora la un nivel european, la evitarea diferitor revolutii sau alte cataclisme sociale. In acelasi timp, Comunitatea isi va apara perseverent politica economica si interesele in regiune, largindu-si din contul statelor estice piata. Pentru aceasta era deasemenea nevoie de o coerenta in actiuni, atat pe plan economic, cat si pe plan politic. Un mare neajuns al politicii externe comune a fost lipsa coordonarii unei politici in Golf si imposibilitatea prevenirii conflictului din Iugoslavia. Un moment-exemplu de politica externa comuna a fost reunificarea Germaniei prin asimilarea RDG si reintegrarea noilor teritorii in Comunitate. In cadrul discutiilor asupra unificarii de la Dublin, Consiliul European pune bazele unei uniuni politice, alaturi de cea economica si de cea monetara. La 15 decembrie 1990, la Roma, isi deschid lucrarile cele doua conferinte interguvernamentale. Lucrarile vor continua pana in 1991, cand in cadrul Consiliului European de la Maastricht a fost prezentat proiectul de Tratat referitor la Uniunea Europeana. Dupa cum s-a lucrat in cadrul a doua conferinte, la fel si in Tratat uniunea politica si uniunea economica prezentau doua titluri distincte.

Tratatul de la Maastricht

Tratatul este semnat la 7 februarie 1992 de catre ministrii de externe si cei de finante din statele membre, iar ratificarile Tratatului urmeaza pana la 1 noiembrie 1993, cand Documentul intra in vigoare. Statele Comunitatii creeaza o uniune fara precedent in istoria Comunitatii, bazata pe bunavointa popoarelor de a se integra intr-o uniune tot mai stransa. Denumirea corecta a documentului semnat este Tratatul asupra Uniunii Europene, cunoscut mai mult in literatura ca Tratatul de la Maastricht. Tratatul prevede o evolutie continua a procesului de unificare politica si economica. Lucrarile asupra documentului au necesitat multe compromisuri, unul dintre ele fiind problema substituirii Comunitatilor prin UE. Varianta finala precizeaza, ca Comunitatile nu se substituie, Tratatul asupra UE le insereaza intr-un mecanism mai amplu si mai eficient

Structura Tratatului

Problema structurii a fost una din cele mai dezbatute in cadrul negocierilor. Se propuneau doua variante, ambele comunitare ca esenta, dar diferite ca forma. Problema consta in faptul, unde sa fie plasata politica externa si de securitate comuna, precum si cooperarea in domeniul justitiei si a afacerilor interne. Comisia propunea includerea acestora in Tratatul de instituire a CEE si respectiv transformarea acestuia in Tratatul UE. Franta si Anglia propun un alt model de structura, propunand aceste doua politici in calitate de doua capitole aparte adaugate la cele existente in Tratatele de baza, ansamblul acestora urma sa constituie Tratatul asupra UE. Tarile mari nu-si doreau, ca Comisia sa beneficieze si in aceste doua domenii de dreptul de initiativa exclusiva sau sa-i permita Curtii de Justitie pronuntarea asupra optiunilor politice externe a Statelor. In fond aceste doua pozitii se incadrau in cele doua conceptii mai vechi: interguvernamentala si comunitara (supranationala). Toate partile recunosteau necesitatea depasirii separarii institutionale intre mecanismele comunitare si cele ale cooperarii politice. Se impunea un concept unic al tuturor directiilor de activitate unionala.

Structura Tratatului se bazeaza pe trei piloni principali, care sprijina intreaga constructie europeana:

Comunitatea Europeana (compusa din cele trei componente istorice ale sale, piata

interna, politicile comune, uniunea economica si monetara)

Politica externa si de securitate comuna

Cooperarea juridica si din domeniul afacerilor interne

impuls

codecizie

control politic initiative

rttr2

Cuprinsul Tratatului

Documentul este compus din sapte titluri si un preambul, structurate in felul urmator:

I.         Dispozitii comune

II.       Dispozitii pentru modificarea Tratatului instituind Comunitatea Economica

Europeana in vederea stabilirii Comunitatii Europene

III.     Dispozitii de modificare a Tratatului instituind CECO

IV.            Dispozitii de modificare a Tratatului instituind CEEA (Euratom)

V.      Dispozitii privind o politica externa si de securitate comuna

VI.            Dispozitii asupra cooperarii in domeniul justitiei si al afacerilor interne

VII.          Dispozitii finale

Acest continut este asistat de 17 protocoale, cu aceiasi valoare juridica si de 33 declaratii, care nu dispun de un caracter normativ pentru membrii Comunitatii.

Pilonii de baza ai Uniunii Europene

Desi par a fi trei coloane diferite a unei constructii, totusi aceste trei directii de baza a politicii UE reprezinta un ansamblu destul de unitar. Tratatul defineste obiectivele, principiile fundamentale si cadrul institutional unic al Comunitatii Europene. Tratatul pastreaza realizarile de mai inainte si instaureaza cetatenia UE, afirmand ca acesta este un subiect pe scena internationala, care se poate angaja din punct de vedere politic. Totodata UE ramane privata de statutul de personalitate juridica, ceea ce inseamna ca nu se poate angaja pe plan extern fata de statele terte si nu dispune de legitimitatea incheierii tratatelor. Putem defini UE ca entitate politica, dar nu ca una juridica. De ultimul drept continuau sa dispuna Comunitatile, care au o viata aparte in cadrul uniunii, distingandu-se clar de ceilalti doi piloni.

Comunitatile

In numar de trei, asa cum si erau, acestea se bazeaza pe un sir de proceduri, precum ar fi implicarea Institutiilor comunitare, fiind bine separate de ceilalti doi piloni, precum si de implicatiile interguvernamentale, care aici se blocheaza. Tratatul asupra UE pastreaza si dezvolta mecanismele Institutiilor comunitare, in cadrul unei evolutii generale de la interguvernamental la comunitar. In domeniile care nu tin de competenta sa exclusiva, Comunitatea nu intervine, in corespundere cu principiul subsidiaritatii, decat doar in cazul si doar in masura in care obiectivele actiunilor respective nu pot fi realizate satisfacator de catre statele membre. In acest mod, subsidiaritatea echilibreaza puterile si nu permite institutiilor sa-si intreaca prerogativele legitime.

Politica externa si de securitate comuna (PESC)

PESC are un sir de obiective aparte, indeplinirea carora ar conduce spre o veritabila uniune politica, acestea fiind:

salvgardarea valorilor comune, a intereselor comune si a independentei UE

intarirea securitatii sub toate formele a UE si a fiecarui stat membru in parte

mentinerea pacii si consolidarea securitatii internationale

promovarea cooperarii mondiale

dezvoltarea si armonizarea statului de drept, respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, consolidarea valorilor democratice

Tratatul face deosebire intre domeniile unde actioneaza «pozitii comune» si cele cu «actiuni comune» constrangatoare. De aici si metodele de aplicare a obiectivelor:

Instaurarea unei cooperari sistematice in scopul promovarii politicii comunitare, prin - informarea reciproca in cadrul Consiliului

definirea pozitiilor comune, prin concordarea intereselor comune a tuturor

natiunilor comunitre

organizarea reuniunilor si conferintelor

prin intermediul organizatiilor si organismelor internationale

Trecerea la actiuni comune in domeniile de importanta majora

Consiliul European da impulsuri si orientari politice generale, ce se traduc in viata prin deciziile acestei institutii la nivelul ministrilor de externe. Ei fixeaza problema, obiectivele, mijloacele si formele de reactionare a UE

Consiliul hotaraste problema si intervine pe parcurs pentru rectificari, daca este cazul, cu o majoritate de voturi

Statele isi asuma un angajament politic fata de actiunile comune

Este obligatoriu a preveni Consiliul European in cazul implicarii la nivel national in domeniul actiunilor comune

In cazurile, cand deciziile nu sunt definite, Statele informeaza Consiliul si pot lua masuri de urgenta

In cazul, cand statul nu e in stare sa asigure indeplinirea actiunilor comune pe teritoriul national, atunci se anunta Consiliul, iar ultimul este obligat sa caute cea mai reusita solutie, fara a constrange acest stat

Treptat UE isi constituie si o politica de aparare comuna, in acest scop cere de la UEO sa elaboreze si sa puna in aplicare decizii si actiuni legate de securitatea Uniunii. Consiliul, in acord cu institutiile UEO, cauta modalitati de aplicare in practica a acestor decizii. La randul sau UEO se declara gata sa contribuie la formarea unei veritabile politici comune de securitate si de aparare, realizata in mod progresiv. Aceasta inseamna ca UEO este gata de integrare cu UE, dar sa ramana fidela NATO. Politica de securitate comuna nu afecteaza caracterul specific al unor state membre si nu prezinta un obstacol pentru cooperarea a doua sau mai multe state din cadrul NATO, alianta acestora insa nu trebuie sa contravina PESC. In conformitate cu rezultatele Conferintei din 1996, PESC este o politica in curs de evolutie, contururile careia urmeaza sa fie trasate in continuare.

Cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne

Aceasta politica reprezinta cel de-al treilea pilon al constructiei Uniunii Europene si se realizeaza in exclusivitate prin intermediul procedurilor interguvernamentale. Tratatul introduce o noua prevedere, care reglementeaza problemele vizelor, la care pot fi supusi resortisantii tarilor terte la hotarele UE, armonizarea dreptului de azil, regulile de emigrare, cooperarea politieneasca, lupta cu criminalitatea transfrontaliera, colaborarea in domeniul dreptului penal si civil, cooperarea vamala. In Tratat se mentioneaza ca statele membre doar coopereaza, ramanand responsabile de mentinerea ordinii publice si securitatii statelor nationale. Cooperarea se manifesta prin:

Consiliul adopta pozitii comune si le promoveaza in conformitate cu documentele comunitare. Acestea se adopta la propunerea statelor membre sau a Comisiei pentru domeniul dat.

Informarea si consultarea reciproca in cadrul Consiliului, precum si colaborarea activa intre serviciile competente ale statelor membre.

Consiliul adopta actiuni comune, daca acestea corespund intereselor comunitare. Ele se adopta cu vot unanim, iar masurile de aplicare se pun in actiune prin votul majoritatii calificate.

Consiliul elaboreaza conventii si le recomanda statelor membre, fara a incalca prevederile constitutiilor nationale.

Statele pot incheia acorduri bilaterale sau multilaterale de cooperare in domeniu, daca acestea nu contravin normelor Tratatului. Documentul mai permite un transfer al actiunilor celui de-al treilea pilon de la mecanismul cooperarii interguvernamentale spre sistemul comunitar (cu exceptia cooperarii juridice, penale, vamale, politienesti).

Dupa semnarea Tratatului de Maastricht, UE incepe o perioada absolut noua in istoria constructiei europene, cand procesul nu mai poate fi oprit. UE joaca un rol tot mai important in ordinea internationala politica, economica si sociala.