Tratatele institutive Uniunea Europeana
Integrarea europeanǎ si crearea Uniunii Europene, care este astǎzi prima putere economicǎ mondialǎ, cu o contributie de aproximativ 30% din PIB-ul mondial , se bazeazǎ pe patru tratate institutive (fondatoare) si cateva tratate modificatoare ale acestora.
Tratatele institutive sunt urmatoarele:
Tratatul de instituire a Comunitǎtii Economice a Cǎrbunelui si Otelului, adoptat la Paris, la 18 aprilie 1951; a intrat in vigoare la 23 iulie 1952. a fost adoptat pentru o perioadǎ de 50 de ani; a incetat la 23 iulie 2002;
Tratatul de instituire a Comunitǎtii Economice Europene si
Tratatul de instituire a Comunitǎtii Europene a Energiei Atomice, ambele semnate la Roma, la 25 martie 1957 (Tratatele de la Roma). Au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958;
Tratatul privind
Uniunea Europeanǎ, care a fost adoptat la
Tratatele modificatoare ale tratatelor institutive, cu mare rezonantǎ pentru ceea ce avea sǎ devinǎ Uniunea Europeanǎ, sunt, mai ales, urmǎtoarele:
Tratatul de fuziune, adoptat la Bruxelles, la 8 aprilie 1965 a intrat in vigoare la 1 iunie 1967. Prin el s-a instituit o Comisie Unicǎ si un Consiliu unic pentru comunitǎtile europene;
Actul Unic European, semnat la Luxembourg si Haga, in februarie 1986, si intrat in vigoare la 1 iulie 1987, a stabilit termenul de 31 decembrie 1992 pentru realizarea definitivǎ a Pietei Unice, reglementand miscarea liberǎ a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor, pe tot cuprinsul Comunitǎtilor;
Tratatul de la Amsterdam, a fost semnat la 2 octombrie 1997 si a intrat in vigoare la 1 mai 1999. Aduce mai multe noutǎti, printre care cele cu privire la forta de muncǎ, capitalul social, libera circulatie a persoanelor, noi atributii ale Parlamentului, Politica Externǎ si de Securitate Comunǎ etc.;
Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001, a intrat in vigoare la 1 februarie 2003. Realizeazǎ o veritabilǎ reformǎ in scopul pregǎtirii cadrului institutional pentru marea extindere a Uniunii Europene.
Mentionǎm aici si incercǎrile de adoptare a unei Consitutii europene, proiect esuat ca urmare a respingerii acestuia prin referendum-urile organizate in Franta si Olanda.
Pornind de la o propunere a ministrului de externe german Joschka Fischer, fǎcutǎ cu ocazia unui discurs in anul 2000, in care a prezentat o teorie proprie referitoare la constructia Europei pe baze federale, fundamentatǎ pe un tratat constitutional, Proiectul Constitutiei pentru Europa a fost prezentat prima datǎ Consiliului European de organismul special creat pentru redactarea acestuia - Conventia Europeanǎ - dupǎ aproape un an si jumǎtate de eforturi, la Salonic, la data de 20 iunie 2003.
Proiectul a fost adoptat cu ocazia reuniunii de la Bruxelles, din 17 - 18 iunie 2004. la 29 octombrie, acelasi an, in cadrul Conferintei Interguvernamentale care a avut loc la Roma, sefii de stat si de guvern si ministrii afacerilor externe din UE au semnat Tratatul si Actul Final de instituire a unei Constitutii pentru Europa .
Practic, procesul constitutional a fost rezultatul colaborǎrii dintre presedintia italianǎ, care a lansat Conferinta interguvernamentalǎ, presedintia irlandezǎ, care a finalizat lucrǎrile de la Bruxelles in iunie 2004 si presedintia olandezǎ care a asigurat promovarea proiectului.
Ulterior, acest proiect constitutional a fost respins prin referendum-urile organizate in cele 2 dintre statele fondatoare ale comunitǎtilor europene - Franta si Olanda, chiar daca forma finalǎ a proiectului de Constitutie, care ilustra realitatea Uniunii Europene si a spiritului european, dominant de astǎzi a fost doar un compromis intre opiniile intergrationiste si cele de mentinere a statusului european postbelic. Practic, Uniunea Europeanǎ a oscilat si in acest proiect intre modelul cooperǎrii interguvernamentale, in care statele isi conservǎ prerogativele, si modelul supranational, in care pǎrti din suveranitatea statelor sunt delegate institutiilor Uniunii, ca un fel de echilibru intre dimensiunea europeanǎ si dimensiunea nationalǎ.
Momentul Roma - octombrie 2004 ar fi trebuit sǎ reprezinte un moment decisiv pentru modelarea la un alt nivel a constructiei europene inceputǎ in deceniul 6 al secolului trecut si de aici a pornit si nevoia de relansare a dezbaterii cu privire la viitorul Europei si de adoptare a unui tratat fundamental al Uniunii Europene, fie el o constitutie sau doar un tratat institutional simplificat .
Eforturile ulterioare ale presedintilor Consililiului European, in special cel al Presedintiei germane (ianuarie - iunie 2007), au reusit in cele din urmǎ sǎ relanseze dezbaterea privind viitorul Europei, chiar dacǎ aceasta s-a indepǎrtat de la conceptia unei constructii constitutionale a Uniunii.
Practic, proiectul privind Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa a fost abandonat in iunie 2007 la reuniunea de varǎ de la Bruxelles a liderilor statelor membre ale Uniunii Europene, ocazie cu care s-a decis organizarea unei Conferinte interguvernamentale care sǎ adopte proiectul unui Tratat de reformǎ a Uniunii Europene. Este momentul care a dus la deblocarea discutiilor privind viitorul Uniunii, dar prin abandonarea conceptiei constitutionale si, implicit, a Tratatului Consitutional. Se deschide astfel un drum nou pentru reforma Uniunii Europene si adaptarea institutiilor acestuia la noile realitǎti. Urmare a preocupǎrii Presedintiei potugheze si ale Conferintei interguvernamentale, sefii de stat sau de guvern s-au intalnit la Lisabona, la 18 octombrie 2007 si au aprobat textul acestui tratat de reformǎ a Uniunii Europene - Tratatul de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeanǎ si a Tratatului de instituire a Comunitǎtii Europene - Tratat care urmeazǎ sǎ fie ratificat in anul 2008 de statele membre ale UE si sǎ intre in vigoare inainte de alegerile parlamentare europene din anul 2009.
Organismul special creat pentru redactarea proiectului. Presedintele Conventiei a fost Valéry Giscard d'Estaing, fost Presedinte al Frantei (1974 - 1981). Deosebit de reprezentativǎ, Conventia a avut 105 membri : reprezentanti ai celor 15 state membre, ai celor 12 state canditate la aderare, reprezentanti ai parlamentelor nationale ale statelor membre si ale celor candidate, reprezentanti ai Parlamentului European si ai Comisiei Europene, 13 observatori din partea Comitetului Economic si Social si din partea Comitetului Regiunilor, Ombudsman-ul european reprezentanti ai partenerilor sociali europeni.
Semnarea tratatului a avut loc in clǎdirea Campidoglio, Sala Degli Orazi si Curiazi, aceeasi salǎ in care cele 6 state fondatoare - Franta, Germania, Italia, Olanda, Belgia si Luxembourg - au semnat Tratatul de instituire a Comunitǎtii Europene in 1957.
De exemplu Presedintele Frantei Nicolas Sarkozy, si premierul italian, Romano Prodi, au apreciat, cu ocazia intalnirilor lor de la Paris, din 29 mai 2007, cǎ este de preferat un "Tratat simplificat" in loc de o Constitutie Europeanǎ, in special cu privire la o presedintie stabilǎ pentru UE , un ministru al afacerilor externe, renuntarea la luarea de decizii prin unanimitate ori recunoastearea personalitǎtii juridice a UE. (Gandul din 30 mai 2007).
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |