Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene

Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene

Semnat la 7 februarie 1992, tratatul este, cu certitudine, cea mai mare realizare a constructiei europene, prin instituirea UE si prin modificǎrile considerabile pe care le aduce tratatelor originare.

Uniunea Europeanǎ, potrivit art. 1 al acestui tratat, ar reprezenta o etapǎ nouǎ in procesul de creare a unei Uniuni din ce in ce mai stranse intre popoarele Europei in care deciziile sǎ fie luate cat mai aproape posibil de cetǎteni, si care intemeindu-se pe Comunitǎtile Europene, completate de politicile si formele de cooperare instituite de prezentul tratat, are misiunea de a organiza, intr-un mod coerent si solidar, relatiile dintre statele membre si dintre popoarele acestora.

Si totusi, ce este Uniunea Europeanǎ?

Aceasta rǎmane poate cea mai dificilǎ intrebare cu privire la constructia europeanǎ, mai cu seamǎ pentru cǎ aceastǎ entitate nu este investitǎ de Tratatul de la Maastricht cu personalitate juridicǎ. Proiectul de Constitutie pentru Europa ar fi trebuit sa facǎ acest pas, desi nici acest proiect nu oferea o definitie per esentiam a UE. Nici proiectul Tratatului de Reformǎ nu oferǎ o astfel de definitie desi el conferǎ personalitate juridicǎ UE.

Dificultatea definirii UE izvorǎste chiar din caracterul sǎu sui generis ca si al comunitǎtilor care in reglementarea Tratatului de la Maastricht, reprezintǎ primul sǎu pilon si care spre deosebire de Uniune, sunt investite cu personalitate juridicǎ. Este poate si motivul pentru care in unele opinii Uniunea Europeanǎ ar fi o entitate, un concept politic, nu unul juridic, deoarece nu substituie Comunitǎtile Europene, ci le inglobeazǎ intr-un ansamblu mai larg. Totusi, Uniunea nu este lipsitǎ in mod fundamental de caracter juridic, fie doar si pentru cǎ a fost creatǎ printr-un tratat international, care este un instrument eminamente juridic, si pentru cǎ se fundamenteazǎ, in primul rand (primul pilon), pe comunitǎtile europene, care sunt entitǎti politico-juridice.

Cert este cǎ Uniunea Europeanǎ reprezintǎ o constructie ineditǎ in istoria organizatiilor internationale.

Este, mai intai o entitate independentǎ de statele sale membre si dispune atat de competente proprii, cat si de competente pe care le exercitǎ impreunǎ cu alte state.

Apoi, UE este o organizatie internationalǎ dar una care iese din tiparele organizatiilor clasice, interguvernamentale; prin institutiile sale comunitare, ea este dotatǎ cu competente supranationale, dispune de o piatǎ unicǎ si de o monedǎ unicǎ, (este adevǎrat, doar pentru 13 state; pentru alte 2 state, Cipru si Malta, Consiliul a decis introducerea monedei Euro in 2008). In acelasi timp Uniunea Europeanǎ, in domeniul politicii externe si de securitate comunǎ, ca si in domeniul justitiei si afacerilor interne, asigurǎ doar o cooperare interguvernamentalǎ.

O prima concluzie ar fi ca UE este o organizatie internationala hibrida- supranationala si interguvernametala in acelasi timp. Practic, UE s-ar afla undeva intre modelul unei organizatii interguvernamentale, in care statele isi conserva prerogativele suverane, si un model supranational, in care o parte a competentelor suverane sunt transferate Uniunii, mai precis institutiilor sale. Am putea spune, cǎ prin compententele cu care a fost dotatǎ, imprumutǎ trǎsǎturi ale unei federatii (stat federal), precum si ale unei confederatii. Concluzia nu poate fi atat de lejerǎ, pentru cǎ, intr-o conceptie cat se poate de largǎ, care era promovatǎ chiar si prin Proiectul de Tratat Constitutional, este vorba despre vointa popoarelor Europei de a fi unite in diversitate, despre respectarea egalitǎtii statelor membre, "precum si a identitǎtilor nationale in ceea ce priveste structurile lor fundamentale politice si constitutionale, inclusiv in ceea ce priveste autonomia localǎ si regionalǎ ( .) a functiilor esentiale ale statului, in special cele care au ca obiect asigurarea integritǎtii sale teritoriale publice si asigurarea securitǎtii nationale". Proiectul de Tratat de Reformǎ preia si intǎreste aceste exigente ale definirii UE si in termenii urmǎtori : "Uniunea respectǎ egalitatea statelor membre in fata tratatelor, precum si identitatea lor nationalǎ, inerentǎ structurilor lor fundamentale, politice si constitutionale, inclusiv in ceea ce priveste autonomia localǎ si regionalǎ. Aceasta respectǎ functiile esentiale ale statului, in special cele care au ca obiect asigurarea integritǎtii sale teritoriale, mentinerea ordinii publice si apǎrarea securitǎtii nationale. In special, securitatea nationalǎ rǎmane responsabilitatea exclusivǎ a fiecǎrui stat membru" si "Uniunea respectǎ bogǎtia diversitǎtii sale culturale si lingvistice si vegheazǎ la protejarea si dezvoltarea patrimoniului cultural euopean".

In acelasi timp, un curent eurofil, federalist, ar dori transformarea UE intr-un stat federal in intregime. Dacǎ aducem in discutie si pozitia euroscepticilor, care considerǎ cǎ institutiile Uniunii ar trebui controlate de statele membre, doar institutiile nationale (sefii de stat, Parlamentele nationale) fiind legitimate democratic sa-si reprezinte cetǎtenii, iatǎ, si in aceastǎ manifestare de conceptii diferite, idealulul Uniunii ca manifestare in diversitate ( unul dintre simbolurile UE este deviza unitate in diversitate, chiar dacǎ Proiectul Tratatului de reformǎ nu include aceste simboluri in textele tratatelor fundamentale pe care le modificǎ).

Revenind la Tratatul de la Maastricht ( care, iatǎ, nu lǎmureste natura UE, problema definirii acesteia rǎmanand deschisǎ chiar si dupǎ adoptarea Tratatului de reformǎ! ), constatǎm cǎ aceasta prezintǎ Uniunea ca pe "edificiul" unor obiective si finalitǎti cat se poate de ambitioase, ridicat pe 3 piloni - comunitǎtile, politica externǎ si de securitate comunǎ, justitia si afacerile interne - si cuprinde dispozitii fundamentale precum :

obiectivele UE:

• promovarea unui progres economic si social echilibrat si durabil, in special prin crearea unui spatiu de frontiere intern, prin intǎrirea coeziunii economice si sociale si prin stabilirea unei uniuni economice si monetare, incluzand, in perspectivǎ o monedǎ unicǎ;
• afirmarea identitǎtii sale pe scena internationalǎ, in special prin punerea in aplicare a unei politici externe si de securitate comune, inclusiv prin stabilirea, in perspectivǎ a unei politici de apǎrare comune;
• intǎrirea protectiei drepturilor si intereselor resortisantilor, statelor membre prin instituirea unei cetǎtenii a Uniunii;
• dezvoltarea unei cooperǎri stranse in domeniul justitiei si afacerilor interne;
• mentinerea intergralǎ a acquis-ului comunitar si dezvoltarea acestuia;

principii ale UE:

• principiul respectǎrii identitǎtii nationale a statelor membre, ale cǎror sisteme de guvernare se intemeieazǎ pe principiile democratice;
• principiul respectǎrii drepturilor fundamentale, asa cum sunt garantate de Conventia Europeanǎ pentru apǎrarea drepturilor omului si a libertǎtilor fundamentale, semnatǎ la Roma la 4 noiembrie 1950, si asa cum rezultǎ aceasta din traditiile constitutionale comune statelor membre, ca si principii generale de drept comunitar;

institutionalizarea Consiliului European:

• stabileste rolul acestuia, respectiv impulsionarea dezvoltǎrii Uniunii si definirea orientǎrilor politice generale ale acesteia;
• precizeazǎ componenta - sef de stat sau de guvern ai statelor membre, precum si presedintele Comisiei; acestia sunt asistati de ministrii afacerilor externe ai statelor membre si de un membru al Comisiilor;
• stabileste functionarea sa prin intruniri, cel putin de douǎ ori pe an, sub presedintia sefului de stat sau de guvern al statului membru care detine presedintia Consiliului si prezentarea Parlamentului European a unui raport dupǎ fiecare reuniune, precum si a unui raport scris anual privind progresele realizate de Uniune;

modificǎri si completǎri ale celor 3 tratate originare; a modificat inclusiv denumirea Tratatului de instituire a Comunitǎtii Economice Europene, care se va numi de acum inainte Tratatul de instituire a Comunitǎtii Europene; prin urmare, Comunitatea Economicǎ Europeanǎ se va numi Comunitatea Europeanǎ, disparitia cuvantului "economic" subliniind incǎ o datǎ dorinta de a se realiza nu numai o uniune economicǎ, ci , mai ales, una politicǎ;

dispozitii privind cooperarea interguvernamentalǎ in domeniul justitiei si al afacerilor interne, in special intre autortǎtile politienesti si cele judiciare (prin urmare, fiind vorba despre o cooperare interguvernamentalǎ, acestea nu sunt integrate celor 3 tratate comunitare pentru cǎ statele nu sunt incǎ pregǎtite sǎ transfere Comunitǎtii competentele lor suverane din aceste domenii). In scopul realizǎrii obiectivelor Uniunii, in special a liberei circulatii a persoanelor, urmǎtoarele domenii sunt considerate ca fiind probleme de interes comun; politica de azil; regulile privind trecerea forntierelor externe ale statelor membre de cǎtre persoane si exercitarea controlului asupra acestei treceri; politica de imigrare si politica fatǎ de resortisantii tǎrilor terte (conditiile de intrare si de circulatie a resortisantilor din tǎrile terte pe teritoriul statelor membre, inclusiv reintregirea familiei si accesul pe piata fortei de muncǎ); lupta impotriva imigratiei, sederii si muncii ilegale a resortisantilor tǎrilor terte pe teritoriul statelor membre; lupta impotriva toxicomaniei; lupta impotriva fraudei de dimensiuni internationale; cooperarea judiciarǎ in domeniul civil; cooperarea judiciarǎ in domeniul penal; cooperarea vamalǎ; cooperarea politieneascǎ in vederea prevenirii si a luptei impotriva terorismului, traficului ilegal de droguri si a altor forme grave de criminalitate internationalǎ;

dispozitii privind politica externǎ si de securitate comunǎ (de asemnea, in afara sferei celor 3 tratate ) , care va avea urmatoarele obiective:

• salvgardarea valorilor comune, a intereselor fundamentale si a independentei Uniunii;
• consolidarea securitǎtii Uniunii si a statelor sale membre, sub toate formele;
• mentinerea pǎcii si intǎrirea securitǎtii internationale, in conformitate cu principiile Cartei ONU, precum si cu principiile Actului Final de la Helsinki si cu obiectivele Cartei de la Paris;
• pormovarea cooperǎrii internationale;
• dezvoltarea si consolidarea democratiei si a statului de drept precum si respectarea drepturilor omului si a libertǎtilor fundamentale;

cetǎtenia UE; potrivit tratatului, ficare cetǎtean european are, in esentǎ, urmǎtoarele drepturi: libertatea de circulatie (sǎ se deplaseze si sǎ-si stabileascǎ domiciliul in mod liber pe teritoriul statelor membre); drepturi politice ( sǎ voteze si sǎ candideze la alegerile municipale si europene care se desfǎsoarǎ in statul in care isi are domiciliul); dreptul la protectie diplomaticǎ (sǎ fie protejat de autoritǎtile diplomatice sau consulare ale oricǎrui stat membru); dreptul de petitionare (sǎ se adreseze Parlamentului si mediatorului european);

stabileste realizarea unei uniuni economice si monetare, dar si a unei uniuni politice: uniunea economicǎ inseamnǎ cǎ directiile politicii economice ale statelor membre si ale comunitǎtilor vor fi adoptate de cǎtre Consiliu, acesta supraveghind si evolutia economiei in fiecare stat membru; uniunea monetarǎ inseamnǎ adoptarea unei singure politici monetare in spatiul Uniunii; uniunea politicǎ presupune o politicǎ externǎ si de securitate comunǎ inclusiv o politicǎ de apǎrare, cresterea rolului Parlamentului European, sporirea competentelor comunitǎtilor, o politicǎ comunǎ in domeniul juridic si al afacerilor interne.

Tratatului asupra Uniuni Europene i s-au adǎugat 17 protocoale, din care 16 sunt anexate Tratatului de instituire a Comunitǎtii Europene, si 33 de declaratii. A intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993 si a fost ratificat de toate statele memebre ale Uniunii Europene, cu unele dificultǎti, precum in cazul Danemarcei sau Marii Britatnii ori al Frantei sau Germaniei.