Tratatul de la Nisa

Tratatul de la Nisa

Semnat la 26 februarie 2001, a intrat in vigoare la 1 februarie 2003 si modificǎ tratatele existente, reuniunea de la Nisa reprezentand o etapǎ necesarǎ in evolutia constructiei europene.

In mod special, perspectiva aderǎrii a noi state a generat necesitatea unor schimbǎri pentru perfectionarea si adaptarea institutiilor comunitare la noile realitǎti, fiind necesarǎ o adaptare a structurii institutionale pentru o Uniune Europeanǎ care va avea nu numai 15 state membre, ci 25, chiar 27. Mai mult, se simtea nevoia unei structuri institutionale care sǎ contribuie eficient la afirmarea organizatiei pe plan mondial.

Avand in vedere importanta prevederilor acestui Tratat pentru viitorul Uniunii Europene, voi prezenta in continuare o analiza mai detaliatǎ a modificǎrilor institutionale preconizate.

Componenta si functionarea institutiilor

A. Parlamentul European

Potrivit Tratatului de la Nisa, numǎrul maxim de deputati europeni urma sǎ fie 732, cu 32 de locuri mai mult decat se stabilise prin Tratatul de la Amsterdam.

O noua repartitie in parlament a locurilor celor 15 state membre a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2004 pentru un numar de 535 deputati. Diferenta panǎ la 732 deputati s-a repartizat in urma alegerilor pentru legislatura 2004-2009, ca urmare a extinderii cu cele 10 state la 1 mai 2004.

Ulterior, s-a hotarat ca numarul deputatilor sa fie de 785, ceea ce s-a aplicat incepand cu 1 ianuarie 2007, prin aderarea Bulgariei si a Romaniei, respectiv 18 de locuri pentru prima si 35 de locuri pentru cea de-a doua.

Analizand modul cum au fost repartizate locurile in Parlament, rezulta ca aceasta a servit ca mijloc de schimb pentru echilibrarea noii configuratii a Consiliului, fara ca ponderea democratica sa fie un factor predominant.

Tratatul de la Nisa a mai stabilit ca Statutul deputatilor europeni sa fie aprobat de Consiliul Uniunii Europene cu majoritate calificata.

De asemenea, organizarea partidelor politice la nivel european a fost incurajata prin existenta acestei baze juridice noi, care a permis Consiliului sa stabileasca statutul acestor partide.

B. Consiliul Uniunii Europene

Cu privire la acesta, Tratatul aplica practic un sistem care sa atenueze consecintele aderarii statelor care au o populatie mai mica atunci cand vin in concurs cu statele cu o populatie mai mare, in ceea ce priveste sistemul majoritatii calificate din cadrul Consiliului.

Pentru a realiza acest lucru, s-a ajuns la o solutie mixta : dublarea majoritatii si reponderarea. Astfel, cand o decizie este luata de Consiliu cu majoritate calificata, un membru al acestuia poate solicita verificarea daca statele membre care constituie majoritatea calificata reprezinta cel putin 62% din populatia UE. Daca aceasta conditie nu este indeplinita decizia nu va fi luata.

Incepand cu 1 ianuarie 2007, membrii Consiliului au un total de 345 voturi repartizate in functie de marimea statelor. Astfel, pragul majoritatii calificate este de 258 voturi (mai mare ca inainte) si va creste la 73.4% cand toate statele candidate vor adera. Tratatul a mentinut egalitatea voturilor intre cele 4 state mari ( Germania, Italia, Franta si Anglia, cate 29 de voturi fiecare), Spania si Polonia fiind intermediari intre statele mari si cele mici, cate 27 de voturi. Romania dispune de 14 voturi, fiind pe locul 7 ca putere de decizie intre cele 27 de state membre al UE.[1]

C. Comisia Europeana

Tratatul stabileste ca, incepand cu 1 ianuarie 2005, Comisia va avea cate un reprezentant al fiecarui stat membru si, cand va numara 27 membri, dar incepand cu mandatul urmator (2009-2014), numarul comisarilor trebuie sa fie inferior numarului statelor membre si va fi stabilit de Consiliul UE cu unanimitate de voturi, membrii fiind numiti pe baza unor reguli care sa asigure rotatia egala a statelor membre.

Tratatul consacra sporirea puterilor presedintelui Comisiei. El va hotari repartizarea portofoliilor si va putea sa remanieze aceste responsabilitati in timpul mandatului, inclusiv sa ceara unui comisar sa demisioneze. El numeste si vicepresedintii Comisiei.

D. Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene

Tratatul de la Nisa reformeaza esential Curtea de Justitie a Uniunii Europene. Astfel, sunt reglementate aspecte cu privire la:

infiintarea Camerelor jurisdictionale ajutatoare (care, practic, sunt noi instante specializate) pe langa Tribunalul de Prima Instanta; acestea au scopul de a degreva Tribunalul de anumite cauze si, astfel , sa inlature intarzierile judiciare tot mai dese in ultimii ani;

repartizarea competentelor intre Curtea de Justitie si Tribunalului de Prima Instanta, precum si componenta si functionarea acestora.

E. Curtea Europeana de Conturi

Tratatul stabileste ca aceasta va fi constituita din reprezentanti ai ficarui stat membru, avand un mandat de 6 ani. Membrii Curtii de Conturi vor fi numiti de Consiliu cu majoritate calificata.

Tratatul prevede si imbunatatirea colaborarii Curtii de Conturi cu institutiile similare nationale, chiar prin infiintarea unui Comitet de legatura intre acestea.

F. Comitetul Economic si Social

Este forul de investigare a intereselor partenerilor economici si sociali la nivelul intregii Uniuni Europene si, potrivit Tratatului, va avea un numar de cel mult 350 de reprezentanti ai statelor membre. Trebuie precizat ca locurile statelor membre dinainte de 1 mai 2004 (data extinderii la cei 25 membrii) vor fi mentinute.

G. Comitetul Regiunilor

Si acesta a fost limitat tot la 350 de locuri. Tratatul cere ca membrii Comitetului Regiunilor sa aiba mandat electoral de la autoritatile pe care le reprezinta.

Procedurile de decizie

Tratatul extinde pentru inca 30 de materii, procedura adoptarii deciziilor cu majoritatea calificata, inlocuind procedura unanimitatii. Totusi progresele in acest domeniu nu sunt foarte mari , deoarece, in anumite materii, unele state dispun inca de dreptul de veto. De exemplu, Germania in materie de imigrare si drept de azil, Marea Britanie in materie fiscala, Spania, Portugalia si Grecia in materie de ajutor regional etc.

Cooperarea consolidata

Pornind de la perspectiva unei Uniuni Europene cu cel putin 27 de membri, state intre care sunt uneori mari diferente economice, dar si geopolitice, Tratatul abordeaza problema cooperarii consolidate intre acestea, ca un instrument foarte important pentru realizarea obiectivelor Uniunii si a integrarii noilor state. Pentru aceasta, Tratatul stabileste mai multe obligatiuni ale acestor state.[2]