FUNDAMENTAREA

FUNDAMENTAREA

1. Carcaterizare generalA

Fundamentarea este operatia prin care se indica temeiul sustinerilor. Tinta finala a logicii era pentru Aristotel intemeierea sustinerilor. Asertarea sau intemeierea sustinerilor este o cerinta fundamentala a ratiunii exprimata de principiul ratiunii suficiente. Orice sustinere in stiinta si in comunicarea cotidiana se cere a fi justificata.

Procesul de intemeiere se realizeaza in doua forme:

a) prin demonstratia faptului ca o sustinere este adevarata sau falsa

b) prin argumentarea[1] persuasiva, prin inocularea convingerii ca sustinerea este justa, benefica, vizand determinarea recunoasterii justetei sustinerii

Daca in stiinta predomina demonstratia, in viata cotidiana predomina argumentarea persuasiva, arta convingerii, retorica.

Demonstratia are caracter pur teoretic si tinteste exclusiv adevarul, argumentarea urmareste inocularea acordului cu ideea proprie in virtutea unor interese pragmatice. In ambele cazuri procesul are caracter rational: teza de argumentat, argumente, idei fapte. Legatura dintre ele este obiectul logicii.

Abaterile voite de la exigentele logice genereaza sofismul, iar erorile neintentionate nasc paralogismele.

2. DEMONSTRATIA

Demonstratia este procedeul logic, bazat pe inferente deductive si inductive, prin care o propozitie data este conchisa din anumite propozitii ca adevarata. Demonstratia este cea mai importanta forma de intemeiere. Procesul invers prin care o propozitie este respinsa ca falsa este numit combatere. Ca structura logica, combaterea poate fi inteleasa ca demonstrare a falsitatii unei teze.

Orice demonstratie se desfasoara in cadrul unui sistem demonstrativ in care se deduce o teza in baza unui fundament prin diverse procedee logice. Aceasta este structura elementara a unei demonstratii:

-teza de demonstrat - asertiunea de demonstrat;

-fundamentul demonstratiei- alcatuit din ansamblul premiselor ce sustin teza, propozitii adevarate bazate pe observatii sau propozitii protocolare, propozitii demonstrate anterior, teoreme;

-procedeul demonstrativ-constituit din mecanismul logic cu rationamentele care leaga teza de fundament si cuprinde inferente ipotetice, disjunctive, silogisme, reguli de deductie;

-sistemul demonstrativ mai cuprinde si termeni primari, nedefiniti, termeni definiti, axiome, teoreme.

Demonstratia se poate realiza in mai multe forme:

-demonstratia deductiva directa- atunci cand se stabileste adevarul tezei prin deducerea ei din fundament

-demonstratia deductiva indirecta-atunci cand se stabileste falsitatea contradictoriei tezei. Demonstratia indirecta se mai numeste si demonstratie apagogica. Ea se poate desfasura in doua moduri:

a) disjunctiv, dupa schema modului tollendo-ponens, care cere ca disjunctia sa fie completa, fara a fi si exclusiva:

S este P ₁v P ₂v P₃

S nu este P ₂ nici P₃

S este P₁

b) prin reducere la absurd, prin modul tollens:

p q

q

p

In acest caz, se stabileste adevarul tezei de demonstrat aratand ca acceptarea contradictoriei duce la consecinte false.

Indiferent de forma pe care o imbraca, pentru ca o demonstratie sa fie valida, trebuie sa satisfaca reguli ce vizeaza toate cele patru elemente ale demonstratiei.

Regulile demonstratiei vor fi sistematizate pe componentele sale:

Reguli privind teza demonstratiei:

Teza trebuie sa fie formulata clar si precis. O teza vaga sau ambigua , al carui inteles nu poate fi stabilit in mod univoc, nu poate fi demonstrata, intrucat nu se poate determina ce trebuie demonstrat. Se spune, pe buna dreptate, ca o problema bine pusa este pe jumatate rezolvata, sau ca numarul problemelor nerezolvate sau rezolvate prost este mult mai mic decat numarul problemelor prost puse. Acest lucru este valabil si in cazul tezei demonstratiei sau in cazul intrebarii didactice.

Teza trebuie sa ramana aceeasi pe parcursul intregii demonstratii. Schimbarea tezei pe parcursul demonstratiei constituie o eroare logica, cunoscuta sub numele de ignoratio elenchi[2].

Teza nu trebuie sa fie infirmata

Reguli privind fundamentul demonstratiei

Fundamentul trebuie sa contina numai propozitii adevarate. Daca fundamentul contine cel putin o premisa falsa, demonstratia este eronata si nu ne mai putem pronunta asupra adevarului sau falsitatii tezei, dat fiind faptul ca din fals decurge orice. Incalcarea acestei reguli se numeste error fundamentalis.[3]

Fundamentul trebuie sa fie o ratiune suficienta pntru teza. Pentru demonstrarea tezei fundamentul trebuie sa fie suficient, adica sa nu avem nevoie de elemente din afara acestuia.

Fundamentul trebuie sa poata fi demonstrat independent de teza. In cazul in care fundamentul presupune la randul sau adevarul tezei va rezulta un cerc vicios al rationamentului in cauza, eroare ce poarta numele de circulus in demonstrando sau petitio principii.

Reguli privind procedeele logice si sistemul demonstrativ:

Prin procedeele logice folosite teza trebuie sa rezulte cu necesitate din fundament. Cu alte cuvinte, inferentele utilizate sa fie valide.

Sistemul demonstrativ trebuie sa fie consistent. Daca sistemul demonstrativ ar fi inconsistent, am putea deduce atat teza cat si contradictoria acesteia.

Demonstratia este folosita in toate stiintele, indiferent de stadiile de elaborarein care se afla acestea: descriptiv, inductiv, deductiv, axiomatic. Totusi, daca in stadiul descriptiv si inductiv ea poate fi folosita doar fragmentar, utilizarea ei sistematica este legata de posibilitatea deductiei si axiomatizarii disciplinei. Demonstratiile axiomatizate si formalizate sunt cele mai sigure forme ale fundamentarii.

3. ARGUMENTAREA

Argumentarea  este procesul prin care se urmareste dobandirea adeziunii. Tinta este persuadarea si vizeaza discursul practic. Argumentarea recupereaza psihosociologicul implicat in comunicare si presupune stapanirea tehnicilor de conditionare prin discurs pentru a provoca adeziunea, dispozitii si convingeri celorlalti. Daca demonstratia vizeaza ratiunea, argumentarea solicita preponderent afectivitatea. Finalitatea ei este instaurarea unei convingeri in spiritul altuia.

Analog demonstratiei, formele argumentarii sunt sustinerea si respingerea

Argumentarea debuteaza cu ridicarea explicita a pretentiei de adevar sau de justete a tezei pentru a indica apoi ratiunile care justifica teza.

Regulile sunt aceleasi cu exceptia cerintei ca teza sa rezulte cu necesitate din premise.

Spre deosebire de demonstratie, care este valida sau nevalida, argumentarea e concludenta sau neconcludenta, plauzibila sau neplauzibila, convingatoare sau neconvingatoare.

Manuirea eficienta a argumentarii trebuie sa tina seama atat de legitatile formale cat si de exigentele particulare de ordin psiologic.

Recomandam pentru aprofundarea tematicii una din cele trei lucrari subliniate in "Bibliografia selectiva"