Aristotel, binele scop final

Morala

Aristotel, binele scop final

Orice arta si orice doctrina tot asa orice actiune si orice hotarare pare a ravni un bine: de aceea nimerit s-a spus ca binele este ceva ravnit de toate. Dar vedem o deosebire a scopurilor.

Caci, desi acest bine este acelasi pentru individ si pentru comunitate, totusi mai mare si mai perfect trebuie sa fie a intemeia si pastra binele comunitatii. Fireste ca cineva poate fi multumit chiar cand il poate ajuta pe un singur om sa dobandeasca adevarata bunastare, dar mai frumos si mai divin totusi, cand poate infaptui aceasta pentru un popor sau pentru un stat. Spre aceasta tinta se indreapta disciplina de fata, ea fiind o parte a doctrine politice.

Binele ar avea doua intelesuri: unul ar fi bine in sine. Sa despartim acuma binele in sine de ceea ce-I util si sa vedem, daca e numit dupa o singura idée. Ce insusire trebuie sa aiba spre a fi bine in sine?Sa fie aceea ca e dorit si pentru sine, numai cu cugetarea, vederea, anumite bucurii si onoruri?Caci, chiar daca dorim aceste lucruri de dragul altui lucru, totusi le putem socoti ca apartinand binelui in sine. Sau n-ar fi nimic altceva decat numai idea? In acest caz, ea ar fi de prisos ca prototip. Daca insa si lucrurile amintite ar fi: bune in sine, conceptual bunatatii trebuie sa se iveasca in toate in chip univoc, tot asa ca si conceptual alb in zapada sau in albul de plumb. Dar, la onoare, prudent, placer, ca bunuri, acest concept e, in fiecare caz , altfel si deosebit. Binele deci nu este nimic comun, ceva c ear cadea sub o idee.

Cum scopurile sunt fara indoiala numeroase si cum multe din ele nu le vrem decat de dragul altor scopuri, e limpede ca nu toate sunt scopuri finale , pe cand doar binele cel mai inalt trebuie sa fie un scop final si ceva desavarsit. Daca exista deci numai un scop final, atunci trebuie sa fie cel cautat, iar daca mai multe, acela dintre ele care e scop final in intelesul cel mai inalt. Ca scop final in inteles mai inalt consideram ceea ce e dorit pentru sine, prin urmare ca scop final absolute si ca absolute desavarsit e considerat ceea ce totdeauna e voit pentru sine si niciodata pentru altceva. O astfel de insusire pare sa aiba insa inainte de toate fericirea. Pe ea o vrem totdeauna pentru sine, niciodata pentru altceva.,pe ea o vrem totdeauna pentru sine, niciodata pentru altceva, pe cand onoarea, placerea, inteligenta si orice virtute le vrem ce-I drept si pentru sine, totusi le mai vrem si de dragul fericirii, convinsi fiindca ca vom devein chiar prin ele partasi la fericire. Fericirea insa nimeni nu o vrea de dragul acelor bunuri si in eneral de dragul niciunui alt lucru.

Binele uman este activitatea sufletului potrivita cu virtutea, iar daca exista mai multe virtuti: activitatea potrivita cu cea mai buna si mai perfecta virtute. La acestea trebuie insa sa se mai adauge ca aceasta sa dureze o viata plina;caci asa cum o randunica si o zi inca nu face pe nimeni deplin fericit.

SPINOZA-Binele este comun tuturor

Binele supreme al celor care practica virtutea este comun tuturora si toti se pot bucura de el in aceeasi masura. Demonstratie: A actiona din virtute sub conducerea ratinuii si tot ce nazuim sa facem condusi de ratiune este de a cunoaste. Asa incat binele supreme al celor care practica virtutea este sa-l cunoasca pe Dumnezeu, cu alte cuvinte, un bine care este comun tuturor oamenilor si de care se pot bucura toti oamenii deopotriva, intrucat sunt de aceeasi natura.

Nota: Daca cineva intreaba: ce s-ar intampla in cazul cand binele supreme al acelora care practica virtutea n-ar fi comun tuturor?In acest caz n-ar rezulta ca oamenii traiesc condusi de ratiune, adica oamenii, intrucat se potrivesc prin natural or, sunt contrarii unii altora?Acestuia sa I se raspunda ca nu din accident, ci din insasi natura ratiunii rezulta ca binele supreme al oamenilor este comun tuturor, iar aceasta pentru ca se deduce din esenta insasi a omului, intrucat se defineste prin ratiune; si fiindca omul n-ar putea nnici sa existe, nici sa fie conceput daca n-ar avea puterea de a se bucura de acest bine suprem. Caci tie de esenta sufletului omenesc sa aiba cunoasterea adecvata a esentei eterne si infinite a lui Dumnezeu.

Constantin Noica-Bunuri si valoare

Valoarea este obiectul unei dorinte. Dar acesta este bunul, nu valoarea! Ultima nu numai ca satisface o dorinta, dar creeaza si satisface oricate altele. Ea este mai mult decat un bun, chiar si atunci cand obiectul ei sa fie acelasi cu al bunului. Este destul sa spunem ca un bun se distribuie impartindu-se, pe cand valoarea se distribuie fara sa se imparta, spre a vedea cata distant le separa. Sau e destul sa spunem, spre a o vedea: un bun se poate transforma in valoare atunci cand, ramanand acelasi fie ca si bun material, satisface dorinta tuturor.

In orice caz valoarea in acelasi timp insumeaza pe oameni si se pastreaza ca atare in distribuirea ei, spre deosebire de bun, care s eimparte si piere el insusi, prin consumare. Vorba trivial si cinica a bunului simt britanic, cum ca nu poti manca o prajitura si s-o ai , devine fara sens in cazul valorii, pe care o consume si totodata o ai.

De aceea, la drept vorbind, exista consumatori de bunuri, dar nu si consumatori de valori, decat in sens degradat. Valoarea isi pastreaza fiinta si unitatea , in propria ei distributie.

Platon-cele 4 virtuti

Trebuie sa tinem minte atunci ca fiecare dintre noi va fi om drept si isi va face lucrul ce-I revine, daca partile sufletului sau si-ar face , fiecare, treaba proprie. Dar nu se cuvine ca partea rationala sa conduca, ca un ace e inteleapta si are putinta previziunii in folosul intregului suflet?Iar partea pasionala nu se cade sa se supuna ea partii rationale si sa-I fie aliata?Pe deplin. Iar aceste 2 parti astfel crescute, invatate si educate sa-si cunoasca cu adevarat propria treaba, trebuie sa conduca partea apetenta, care ocupa cea mai mare parte din sfuletul fiecaruia si care prin firea sa, nu are niciodata indeajuns. Aceasta parte trebuie pazita ca nu cumva umplandu-se de placerile zise trupesti, sporind si intarindu-se, sa nu-si mai faca treaba proprie, ci sa caute sa inrobeasca sis a stapaneasca celelalte parti, fapt pt care este lipsita, prin nastere, de indreptatire, sis a rastoarne intreaga viata a tuturor. Insa nu numim individul cumpatat datorita prieteniei si intelegerii acestor parti intre ele, cand cea care conduce precum si cele doua care sunt conduse ar fi de acord ca principiul rational trebuie sa guverneze, iar celelalte 2 parti nu s-ar sfadi cu partea rationala?Cumpatarea nu este decat aceasta. Cat despre dreptatea insasi, ea nu se refera la fapta indreptata in afara, ci la cea indreptata inlauntru, privind, cu adevarat, sinele si ceea ce are de-a face cu acesta. Anume, ca fiecare om sa aiba grija ca partile sufletului sau sa nu faca ceea ce nu le revine, nici ca aceste parti sa aiba mai multe ocupatii luate una de alta. Ci, stabilindu-si bine omul treaba sa propri, stapan pe sine, prieten siesi, sa-si potriveasca cele trei parti ale sufletului intre ele, precum ar fi cele 3 canoane ale acordajului /unei lire, e vorba despre coarda superioara, cea medie si cea inferioara;legandu-le astfel pe toate laolalta si devenind unul din mai multi, cumpatat si pus in armonie, tot asa el sa si actioneze.