Asezarea romilor in spatiul romanesc

Asezarea romilor in spatiul romanesc

Pe teritoriul de azi al Romaniei, prima atestare documentara dateaza de la 1385 cand domnul Tarii Romanesti, Dan I, intre altele daruieste manastirii Tismana posesiunile care apartinusera anterior manastirii Vodita. Intre aceste bunuri mobile si imobile, donatia lui Vladislav I catre manastirea Vodita, ctitoria sa candva intre 1370-1371, se aflau si 40 de salase de tigani (atigani, in document). In donatia lui Vladislav I se mentioneaza posesiunile donatiei ulterioare a lui Dan I, mai putin cele "40 salase de tigani", acestea fiind donate manastirii printr-un act ulterior sau nefiind trecuti in prima donatie.

In deceniile urmatoare, atestarile documentare devin mai numeroase. Sclavii tigani ai manastirii Tismana sunt amintiti in toate confirmarile ulterioare ale posesiunilor acesteia, din 1387, 1391-1392, 1439. In 1388 domnul Mircea cel Batran doneaza ctitoriei sale, manastirea Cozia "300 de salase de tigani", iar situatia nu este singulara, in secolele urmatoare, sclavia existand la curtea domneasca, la curtile boieresti si ale marilor manastiri.

In Transilvania, intre anii 1390 si 1406, sunt amintiti 17 romi de cort aflati sub stapanirea unui oarecare boier Costea, a lui Mircea cel Batran, din Tara Fagarasului (pamantul domnitorului muntean).

In Moldova, la 1414, un act din 2 august de la Suceava il aminteste pe Alexandru cel Bun care daruieste lui pan Toader Pitic pentru "credincioasa lui slujba" trei sate: "un sat la Cobala, unde este casa lui, unde [este] a fost Veris Stanislav, iar alt sat la gura Jeravatului, unde cade in Barlad, anume unde au fost cneji Lie si Tiganestii (sublinierea n.s.), iar al treilea sat pe Barlad, unde este alta casa a lui, unde sunt cneji Tamas si Ivan". Istoriografia actuala nu a luat in consideratie acest document atunci cand a stabilit cea mai veche mentionare documentara a romilor in Moldova ci a fost acceptat, drept prima atestare, documentul din 8 iulie 1428, in care domnitorul Alexandru cel Bun inzestra manastirea Bistritei ce poarta hramul Adormirea Maicii Domnului, cu 31 de salase de "tigani" : "cneazul Coman, Marco, Sinata, Cotora, Ivasco, Curchea, Costea, Vlad, Nan, Ehava, Mircea, Sofultea, Cernat, Ivan, Danciul, alt Nan, Giurgiu, Herman, fii lui Toma, Zavid, Matasa, Coman, Beal (rupt si sters) .a, Cernat" (DRH, A, I, p. 109-110, doc. 75). In Evul Mediu romanesc, atat in Moldova cat si in Tara Romaneasca "cnejii de tigani" erau alesi din randul romilor si aveau rol de intermediari intre comunitate si stat. Totusi, consideram ca este prea devreme sa fi fost deja organizati astfel, situatie care este atestata documentar mai tarziu, si nici nu suntem pe deplin convinsi ca la aceea data, romii erau sclavi. Daca este vorba in document despre o familie de cneji moldoveni care, avand pe pamanturile lor romi, primisera numele de Tiganescu (Tiganestii) din partea celorlalti membrii ai obstii peste care stapaneau, acest fapt nu schimba cu nimic atestarea prezentei romilor la aceea data in Moldova si chiar se poate pune intrebarea cu cat timp inainte se asezasera romii acolo pentru ca un pamantean sa accepte sa i se spuna Tiganu sau Tiganescu de catre ceilalti sateni. Semnificativ este si textul documentului care poarta data de 1414 dar se refera la o situatie existenta in trecut ("unde au fost cneji Lie si Tiganestii", s.n.). 

4) Originea sclaviei

O problema deosebit de importanta o reprezinta originea acestei sclavii pentru intreaga populatie roma din Tara Romaneasca si din Moldova. Initial obiceiul si, dupa secolul al XVI-lea, legea scrisa a tarii stipula ca toti romii fara un stapan sunt sclavii domnului tarii (tigani domnesti). Exceptiile, foarte rare, priveau pe romii care fusesera eliberati de catre stapanii lor. Numarul mic al romilor liberi i-a determinat pe romani sa-i numeasca tigani pe toti sclavii, iar termenul sclav nu apare in documentele de arhiva din secolele XIV-XVII, fiind utilizat doar termenul tigan. Acesta ajunge astfel sa aiba doua intelesuri pana la abolirea sclaviei de la jumatatea secolului al XIX-lea: unul etnic si unul social.

Sclavia era o practica veche si obisnuita in tarile mediteraneene unde se alimenta din traficul de negrii africani, adusi fie prin Tripoli, Malta si Sicilia, fie pe rutele atlantice. Sclavia se mai hranea si din prizonierii de razboi de alta religie ca maurii, berberii si turcii. Spatiul romanesc putea fi in contact cu rutele traficului de sclavi prin coloniile genoveze si venetiene de la marea Neagra care obtineau sclavi de la Hoarda de Aur.

Desigur, existau sclavi in evul mediu timpuriu pe intreg cuprinsul Europei, precum si in Asia, dar acestia erau in principal prizonieri de razboi sau victime nevinovate ale actiunilor pirateresti din Mediterana care nu aveau posibilitatea sa se rascumpere. In Tarile Romane situatia sta diferit. Daca erai tigan erai automat rob. Deoarece exceptiile erau foarte rare, in scurt timp tigan a ajuns sa insemne rob si astfel, in documentele vremii, sunt putine cazurile cand apare in aceste situatii cuvantul rob in dreptul tiganilor, ci se mentioneaza simplu tigan.

In istoriografia romaneasca exista doua opinii cu privire la originea sclaviei la nord de Dunare. Prima considera sclavia medievala ca un imprumut rezultat din contactul cu tatarii, iar cea de-a doua opinie o vede ca o mostenire institutionala bizantina.

Tatarii obisnuiau sa-si transforme prinsii de razboi in sclavi. Pentru documentele moldovene de secol  XV avem mai multe mentionari ale sclavilor tatari, prima data intr-un document din 1402 al lui Alexandru cel Bun prin care daruieste manastirii Moldovita patru case de tatari (DRH, A, I, p. 23). Tiganii apar in actul de inzestrare al aceluiasi domnitor catre manastirea Bistrita din 1428 dar nu este vorba despre sclavi ci despre "cneji". In istoriografia romaneasca, termenul de "cneaz" desemneaza initial stapani de sate sau de parti de sate iar dupa cuprinderea stapanirii lor de catre boieri ajung sa desemneze pe oamenii liberi. Daca provenienta romilor in Moldova este sud-dunareana, via Tara Romaneasca, si exista dovezi documentare in acest sens din sec. XV pana in sec. XIX, atunci inseamna ca initial nici in Tara Romaneasca romii nu au fost sclavi. Documentul din 1385 al lui Dan I nu specifica statutul lor juridic anterior donatiei. Cea mai probabila ni se pare ipoteza ca la venirea lor in Tarile Romane, romii sa fi avut statut de oameni liberi si suntem indreptatiti sa credem asta in virtutea documentului emis in Moldova la 1428 (romii sunt numiti cnezi), a statutului lor de oameni liberi in Transilvania si a nespecificarii situatiei lor din Tara Romaneasca anterioara donatiei lui Vladislav I catre Vodita. Stiuta fiind ca in perioada de inceput a statului muntean domnia se afla in incapacitate de a putea exercita o autoritate eficienta asupra intregului teritoriu al Tarii Romanesti (vezi situatia in care Mircea cel batran da porunca locuitorilor satului . sa dea la cap tuturor celor care vor incerca sa-i ia cu forta servi), putem considera ca la venirea lor in nordul Dunarii romii erau liberi dar, incetul cu incetul, clasa dominanta i-a adus in sclavie cu forta. Un model este si aservirea obstilor libere din Tara Romaneasca si Moldova. Taranii au devenit servi iar elementul strain, fie ca era tatar, fie ca era rom a fost adus in situatia sclaviei. Acest lucru apare cu atat mai mult posibil luand in calcul si caracterul pasnic al noilor veniti care se deosebeau fundamental de firea razboinica si organizarea militara a migratorilor anteriori. Aceasta patrundere la nordul Dunarii este atestata documentar pana catre secolul XIX, romii intrati in tara devenind automat sclavi ai domnului, dar in a doua jumatate a secolului XIV si la inceput de secol XV, cand autoritatea domneasca era inca slaba, boierii puteau usor inrobi micile grupuri de nomazi pasnici asezati pe mosiile lor. Mai tarziu domnul nu poate decat sa confirme o stare de lucruri deja existenta si in virtutea lui dominium eminens sa dispuna de romii stabiliti in tara (dar nu de cei de pe mosiile boieresti sau manastiresti) dupa "buna credinta". N. Djuvara considera ca "In secolul al XIV-lea, tiganii incepusera sa treaca Dunarea, in grupuri mici; pe masura ce soseau erau redusi la robie de catre domnitorii si marii proprietari din Tara Romaneasca"

Credem ca un element important care sa confirme ipoteza libertatii initiale a romilor ar fi o serie de libertati mentinute de stapani sclavilor intre care cele mai importante ar fi libertatea de miscare in tara, sclavii seminomazi platind doar o dare anuala catre stapani si autonomia comunitatii, indiferent daca era nomada sau sedentara, in exercitarea dreptului de judecata intern.