Autocontrolul - ce este autocontrolul?

CE ESTE AUTOCONTROLUL?

Autocontrolul este capacitatea de a te controla singur. In mod normal aproape orice om este inzestrat cu autocontrol, cel putin in ceea ce priveste unele functii ale organismului. Majoritatea oamenilor isi pot controla functiile excretorii, pot sa-si controleze foamea si setea, intr-o masura mai mare sau mai mica, pot sa-si controleze pana la un punct vorbirea, gesturile si chiar gandurile. Acest autocontrol este insa foarte vag, deoarece el se manifesta doar atat timp cat fiinta se pastreaza in limitele unor stimuli obisnuiti. In momentul in care suntem nevoiti sa flamanzim cateva zile (pentru unii sunt de ajuns cateva ore) este posibil ca atunci cand ne aflam din nou in fata mancarii sa nu ne mai putem controla deloc.

Aceasta lipsa de control sau mai exact de autocontrol este evidenta la majoritatea oamenilor. Autocontrolul trebuie verificat in situatii critice in care fiinta trece prin anumite incercari care depasesc limitele obisnuitului. Mai ales in fata neprevazutului se poate verifica autocontrolul. De exemplu, se intampla sa vezi cate un om in toata firea, bine cladit si plin de forta, care incepe sa planga mai ceva ca un copil atunci cand se confrunta cu o situatie mai ciudata, care nu face parte din evenimentele sale cotidiene. Cineva poate avea, de exemplu, frica de broaste. El este foarte puternic, se lupta chiar si cu leii, dar atunci cand in fata lui a aparut o broasca, si-a pierdut orice control. Referitor la aceasta situatie, in popor se spune apara-ma de gaini, ca de caine nu mi-e frica.

Fiecare dintre noi are ceea ce se numeste, in mod curent, o slabiciune. Atunci cand stimulii cu care ne confruntam ajung in domeniul acestei slabiciuni, devenim complet imprevizibili. Chiar si noi ajungem sa ne miram de reactiile pe care le putem manifesta atunci.

Definitia 1
Autocontrolul este acea capacitate umana prin intermediul careia noi ne putem comporta firesc, asa cum ne este firea, indiferent de natura situatiilor pe care le traim.

Atunci cand ai posibilitatea sa-ti pastrezi un comportament absolut normal, atunci cand poti sa-ti pastrezi controlul asupra intregului corp, indiferent de ceea ce iti este dat sa traiesti, abia atunci poti sa spui ca esti inzestrat cu o mare putere de autocontrol. Sa fii la fel de natural si in fata succesului, si in fata esecului, sa nu te inflacarezi prea mult atunci cand lucrurile iti merg bine si sa nu te intristezi peste masura atunci cand lucrurile iti merg prost, sa vorbesti si sa te comporti la fel, atat cu cel ignorant cat si cu cel intelept, atat cu cel sarac cat si cu cel bogat, este un mod de a manifesta autocontrolul.

Atunci cand esti in consonanta cu legile naturale, tu nu poti sa fii luat prin surprindere. Se spune ca natura nu face salturi - natura non facit saltum. Or, lipsa de control se refera exact la schimbarile bruste care pot sa apara in comportamentul nostru. Un om inzestrat cu puterea de a se autocontrola nu inseamna ca experimenteaza permanent o aceeasi stare sufleteasca, ci inseamna ca el trece de la o stare sufleteasca la alta intr-un mod perfect constient, pastrand cu claritate memoria starilor anterioare prin care a trecut.

A considera ca tot ceea ce ti se petrece este natural si firesc inseamna a avea o cunoastere superioara. Cunoscand legile naturale ale omului, ale societatii, ale pamantului si ale cerului, ale focului si ale apei, inseamna ca poti sa manifesti o mare putere de autocontrol. Ceea ce ne determina sa ne pierdem controlul cel mai adesea este frica, iar frica este generata de ceea ce nu cunoastem. Atat timp cat nu stii ce este focul, te vei speria ori de cate ori vei vedea flacari. Daca nu stii ce este un televizor sau un radio, te vei speria atunci cand vei privi imagini televizate sau vei asculta vocea unui crainic la radio. Si aceste frici ne determina sa ne pierdem controlul. Este vorba de exemple care sunt valabile pentru autocontrolul obisnuit, al marii majoritati a oamenilor. Omul superior stie ca absolut tot ceea ce se manifesta este un proces natural, guvernat de anumite legi care deocamdata ii scapa capacitatii lui de intelegere si de aceea el nu se teme. Si daca nu se teme, nu-si pierde controlul.

De exemplu, un schior care coboara pe o panta abrupta si plina de denivelari, daca si-ar pastra corpul intr-o pozitie rigida, ar cadea foarte usor sau n-ar putea sa execute nici un viraj la stanga sau la dreapta. In fiecare clipa schiorul isi pierde echilibrul, dar de fiecare data, cel care este cu adevarat valoros si are autocontrol, si-l recastiga imediat. El isi continua alunecarea pana la capatul partiei sau si-o poate intrerupe in orice moment.

Definitia a 2-a
Puterea de a-ti pastra o gandire coerenta, capabila de a dispune la maxim de inzestrarile sale (cum ar fi: memoria, logica, perceptia, discernamantul, intuitia s.a), indiferent de situatiile prin care treci, se numeste autocontrol.

De aceasta data este vorba mai mult despre controlul gandurilor. Exemplul potrivit pentru aceasta forma de autocontrol este cel al unui acrobat de la circ. Cel care detine controlul asupra propriilor sale ganduri se aseamana cu un acrobat care merge pe sarma. Un acrobat este tot timpul atent sa nu-si piarda echilibrul si totodata trebuie sa execute salturile si celelalte miscari pe care si-a propus sa le prezinte spectatorilor. Un om care isi controleaza gandurile se aseamana cu un acrobat deoarece el trebuie sa-si imbogateasca permanent anumite ganduri, dar in acelasi timp trebuie sa ramana nemiscat, adica sa nu se lase purtat de continutul gandurilor sale.

Definitia a 3-a
Starea in care un om traieste fiecare emotie in plinatatea ei si in acelasi timp este perfect constient de ceea ce traieste, se numeste autocontrol.

A avea autocontrol nu inseamna a fi lipsit de orice capacitate de a trai emotii, sentimente, de a avea o fina sensibilitate sufleteasca.

Nu confundati autocontrolul cu rigiditatea inimii. Acestea doua nu au nimic in comun. O femeie poate sa simta o dragoste foarte mare fata de un anumit barbat, dar totodata isi poate ascunde aceasta dragoste. Ea nu-si doreste decat sarutarile si mangaierile iubitului ei. Ori de cate ori sunt impreuna, e plina de dorinta si totusi, atata timp cat ea simte ca in celalalt dorinta nu s-a trezit, ramane in asteptare. Nu manifesta nimic din propria traire interioara, pentru ca inca nu a sosit timpul. In momentul in care barbatul va dori sa o mangaie, ea chiar va avea tendinta de a opune rezistenta. Insa aceasta rezistenta, in cazul de fata, nu are nimic de a face cu insensibilitatea sufleteasca, ci ea este in legatura cu alte ganduri ale femeii respective.

Forme de manifestare a autocontrolului

Autocontrolul are mai multe forme de manifestare, fiecare avand o anumita nuanta. Acestea sunt: stapanirea de sine, fermitatea si calmul.

Stapanirea de sine

Stapanirea de sine se refera la conducerea sau controlul sinelui. Despre care "sine' este vorba aici? Daca ne referim la Sinele nostru Esenta, Eul Superior al psihologilor, atunci expresia ar trebui modificata pentru ca nu mai are sens. Stapanirea de sine devine acum stapanirea de catre Sine. Fiind vorba de ceea ce este mai inalt in noi, este clar ca acesta este elementul de conducere si control si nu elementul care trebuie controlat si condus. Cine si cum sa controleze si sa conduca Sinele Esenta, Eul Superior care se afla in varful piramidei?

Sinele din expresia stapanirea de sine nu este altul decat egoul nostru. Avand aceasta clarificare, deducem sensul general al stapanirii de sine ca fiind conducerea si controlul tuturor aspectelor care formeaza omul ca individualitate.

Dupa cum vedeti, avem de-a face cu o expresie foarte generoasa. Totul intra in stapanirea de sine. Tot ceea ce defineste un om: actele fundamentale ale lui, gandurile si emotiile lui, sentimentele si dorintele lui, nevoile lui, toate intra in sinele care trebuie stapanit, condus si controlat.

Stapanirea de sine implica in mod obligatoriu cunoasterea de sine, pentru ca nu este posibil sa conduci ceea ce nu cunosti.

De exemplu, cand s-a folosit pentru prima data focul, totul depindea de generozitatea naturii, care putea sa aprinda sau nu vreun copac sau tufis cu ajutorul unui fulger. In acele momente, oamenii nu stapaneau focul, ba chiar erau ingroziti de acesta, insa treptat, pe masura ce au inceput sa cunoasca din ce in ce mai multe despre foc, nu numai ca nu se mai temeau de el, dar chiar il puteau stapani.

Cunoasterea este cheia stapanirii de sine. Initiatii, preotii, filozofii, ba chiar si psihologii stiu foarte bine ca nu exista cunoastere mai inalta decat cunoasterea de sine si de aceea merita ca toate eforturile noastre sa fie indreptate in aceasta directie, pentru ca nu poate conduce pe altul decat cel ce se poate conduce pe sine. Daca din ignoranta sau rea vointa se incalca aceasta regula si ajunge in fruntea statului o persoana care nu se poate stapani pe sine, atunci va fi vai si amar de societatea respectiva. Deductia poate fi si inversa - o societate bolnava este cu siguranta condusa de oameni slabi sau corupti.

Avem cu totii visul de a stapani, de a avea putere, dar nu si dorinta de a ne cunoaste. A te intoarce spre tine insuti pentru a te cunoaste este un lucru anevoios, chiar foarte anevoios. Tot sistemul educational de astazi este bazat pe extrovertire, iar miscarea fundamentala a mintii fiecaruia este de tip centrifug, intotdeauna spre exterior. A te cunoaste pe tine insuti inseamna, deci, a inota impotriva curentului, a cauta sa intri pe poarta cea stramta a Imparatiei Cerurilor. In ceea ce priveste educatia si nevoia de a invata, noi inca suntem condusi de un principiu vechi de cateva sute sau chiar de mii de ani. Invatam in vederea unei recompense. Tot asa se dreseaza si animalele - prin speranta unei recompense sau prin constrangere dureroasa. Cu ce ne deosebim noi de niste animale care sunt dresate, atat timp cat invatam si ne educam doar in vederea obtinerii unor avantaje (bani, pozitie sociala etc.)? Cunoasterea care este realizata cu acest scop nu poate fi adevarata cunoastere de sine.

Sunt atat de putini cei care se pot stapani, care se pot controla si conduce, pentru ca sunt foarte putini cei care se straduiesc sa se cunoasca.

Fermitatea

Se poate observa ca oricine doreste sa se stapaneasca pe sine; unii chiar depun unele eforturi in aceasta directie. Fac promisiuni ca se vor controla, incep sa se studieze, practica anumite exercitii, si totusi cei care ajung sa obtina rezultate sunt foarte putini. Abia unul dintr-o mie si doi din zece mii, dupa cum spunea Iisus, reusesc sa obtina rezultate concrete.

Daca bunavointa noastra nu este dublata de fermitate, rezultatele in ceea ce priveste stapanirea de sine vor aparea foarte greu.

Multi reusesc sa dea dovada de autocontrol pe o perioada de timp relativ scurta. Dar daca forta care doreste sa ne tulbure persista o perioada de timp mai lunga, este posibil ca noi sa ne pierdem stapanirea de sine. Cedam psihic, dupa cum se mai spune, nu mai avem puterea de a rezista, de a lupta s.a.m.d.

In aceste momente, ceea ce ne lipseste este fermitatea. Sa presupunem ca cineva doreste sa se lase de fumat. In primele zile este posibil sa se poata controla, dar dorinta de a fuma va deveni treptat din ce in ce mai mare. Si daca nu avem suficienta tarie sau fermitate, ii vom ceda. Si pe langa faptul ca vom fuma din nou ne mai alegem si cu un complex de vinovatie si de neputinta, care ne va intuneca si mai mult sufletul.

Majoritatea oamenilor sunt bine intentionati si au o dorinta sincera de a se cunoaste mai bine si de a deveni propriii lor stapani. Multi isi propun sa nu mai realizeze anumite gesturi, sa nu mai spuna anumite cuvinte, sa nu mai fie rautaciosi, sa tina posturile si sarbatorile religioase de peste an, sa nu mai bea alcool, sa nu se mai masturbeze, dar aceasta dorinta a lor rezista prea putin timp, pentru ca ei nu urmaresc sa-si dezvolte fermitatea.

Fermitatea este, de fapt, puterea vointei. Asa cum intre dorinta si vointa exista o diferenta evidenta, la fel se deosebeste si stapanirea de sine de fermitate. Stapanirea de sine este inceputul autocontrolului, iar fermitatea este continuarea acesteia. Tot ceea ce ne poate ajuta sa ne dezvoltam vointa ne va dezvolta si autocontrolul. Este o cheie, un secret pe care multi au dorit sa-l afle.

Staruinta in fapta si credinta, staruinta in hotararile pe care le-ai luat este ceea ce-l caracterizeaza pe omul vrednic, iubit dar si invidiat de multime.

A da dovada de fermitate inseamna, dintr-un anumit punct de vedere, a reusi sa elimini din mintea ta tentatia si indoiala. Acestea doua sunt relele care ne macina puterea vointei. Tentatia si indoiala sunt viermii paraziti ai sufletului nostru, pe care de cele mai multe ori ii hranim noi singuri. Indepartati din minte tentatia si indoiala si, in urma acestui efort, fermitatea isi va face simtita prezenta.

Aici avem de-a face cu un paradox, pentru ca tentatia si indoiala, daca au patruns in suflet, nu le putem scoate decat prin puterea vointei, dar tocmai puterea vointei este cea care a fost distrusa de tentatie si indoiala. Iata un cerc vicios in care suntem prinsi aproape cu totii. Trebuie sa cautam solutii pentru a sfarama cercul, si cateva dintre ele vor fi prezentate in capitolele urmatoare ale cartii.

In aceasta privinta, Iisus spunea: Nu va strangeti comori pe pamant, unde molia, viermele si rugina le strica si unde hotii le sapa si le fura; ci strangeti-va comori in cer (in spirit), unde nici molia, nici viermele, nici rugina nu le strica, si unde hotii nu le sapa, nici nu le fura; caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta. Este vorba de a ne plasa centrul constiintei in spirit, acolo unde tentatia si indoiala (molia si viermele) nu pot sa apara.

Cu alte cuvinte, fermitatea este acea forma de autocontrol care se caracterizeaza printr-o stapanire de sine continua, expansionata si asupra aspectelor care depasesc cadrul obisnuintelor noastre. Necesita forta, perseverenta, tarie de caracter, capacitate de indurare, putere de sacrificiu si o vointa de fier.

Calmul

Calmul este cel mai evident semn al celui care este capabil de autocontrol. Linistea launtrica, gesturile sale controlate si gratioase, cuvintele sale stapanite induc o puternica senzatie de pace. Calmul este cea mai desavarsita dintre puteri, pentru ca le contine pe toate intr-o armonie perfecta.

Calmul este ceea ce urmeaza fermitatii. Stapanirea de sine este dorinta de a manifesta autocontrolul; fermitatea este lupta cu toate obstacolele care apar; calmul este linistea care apare dupa ce am supus toate fortele adverse. Calmul este o infinita putere, care se manifesta prin non-actiune.

Daca nu avem ca scop cunoasterea Esentei Ultime a naturii noastre, autocontrolul nu va fi niciodata desavarsit.

Calmul este cunoasterea acestei Esente a Sinelui. Iar despre Sine se spune ca este peste tot si nicaieri, este plin de forta, dar nemiscat.

Sa nu confundati niciodata calmul cu apatia, somnolenta sau moleseala, pentru ca veti fi in greseala. Calmul este cea mai puternica forta pe care o poate manifesta cineva. Invingatorul, dupa ce a sfarsit lupta, este el oare lipsit de orice vlaga? Nu este el mai ales atunci plin de forta? Nu ai atunci senzatia ca se cutremura pamantul sub picioarele lui? Nu este el atunci plin de liniste?

Privind in jur, putem observa ca, atunci cand esti 'mic' te agiti mai mult. Pasarea colibri, care este aproape cat o musca, isi misca aripile cu o viteza de cateva sute de ori pe minut pentru a putea zbura; un vultur isi misca aripile o data sau de doua ori pe minut.

Intre oamenii banali se vorbeste mult, se explica un singur lucru printr-o multime de cuvinte, pe cand un intelept care se adreseaza altui intelept foloseste unul sau doua cuvinte pentru a transmite o cantitate de informatie de zeci de ori mai mare decat a celorlalti.

Oricine a experimentat un nivel inalt de constiinta in urma unei meditatii sau rugaciuni, vorbeste despre o liniste si o pace beatifica. Calmul care insoteste trairea respectiva iti confera o blandete extraordinara.

Asa cum pe un invingator nu-l paraseste forta dupa lupta, calmul care urmeaza fermitatii si darzeniei este plin de putere.

Despre puterea calmului gasim referinte in toate textele sacre ale omenirii: in Biblie, in Tao Te King, in scrierile buddhiste, in Coran, in Bhagavad-Gita.

Yoritomo Tashi, un intelept japonez, ne relateaza urmatoarea povestire.

In vremurile de demult, zeii incarnau virtutile sau pasiunile omenesti. Fiecare zeu pretindea ca detine taina fericirii fiintelor a caror viata se desfasoara pe pamant. Fiecare era sigur ca puterea lui are intaietate. Si bolta azurie rasuna deseori de zgomotul revendicarilor, pe cat de vehemente, pe atat de hotarate.

Intr-o zi, cerestii rivali decisera sa se supuna hotararii Judecatorului Suprem, care cantareste sufletele celor ce parasesc viata pamanteasca pentru a intra intr-o viata superioara.

Unul dintre nemuritori zise:

'Este incontestabil ca suprematia imi apartine. Intr-o clipa va arat forta mea.'

Fulger stralucitor brazda noaptea. Lumina sangeranda colora azurul inconjurator. Bubuit napraznic, nebanuit pana atunci, incremeni pe toti zeii de groaza. Adancul prapastiei se deschise gata sa inghita prada. Fu un moment cand fiintele ceresti se indoira de insasi invulnerabilitatea lor.

Cand detinatorul fulgerului isi opri mania inchipuita, zeul furtunilor vorbi:

'Forta mea este si mai de temut. Priviti spre mari.'

Abia termina aceste cuvinte si marea ridica valuri inspumate, urlatoare. In mugetul furtunii, cavalcada crescu si se repezi la asaltul muntilor, amenintand sa se urce pana la cer.

Jalea, in glas sfasiat din omenire, se inalta spre zeu. El facu un gest. Valurile dintr-o data potolite se imprastiara in largi ondulari, lenese, spaland domol nisipul malurilor, intr-o miscare leganatoare.

Atunci, in linistea apasatoare ce urma, se auzi:

'Puterea in manifestarea fortei brutale distruge, nu creeaza. Puterea consta in arta de a supune oamenii si de a-i mentine voit sub legea blandetii, nu a violentei.'

Cantec de flaut incepu sa sune placut. Notele jucara ca niste fluturasi. Apoi melodia se raspandi, cuprinse spatiul azuriu, cand trista si obosita, cand vibranta si puternica, impletindu-se-n plans sfasietor, pentru a culmina intr-o maretie triumfala. Extaz.

Dupa stingerea ultimului sunet, nemuritoarele fete exprimau inca farmecul, a carui putere subjugase pe toti zeii.

Pe toti? Nu. Unul dintre acesti nemuritori pastrase o atitudine neschimbatoare, nepatrunsa. Fulgerele nu-l inmarmuresc. Asaltul valurilor nu aduc in ochii sai linistiti nici cea mai mica urma de neliniste. Incantarea sunetelor pare sa nu trezeasca in el emotia de care toti sunt miscati.

Judecatorul Suprem i se adresa:

- Tu esti surd, orb ca muritorul de rand?

- Nu, nu sunt nici surd nici orb, aud si vad.

- Netulburat? Inima ta nu bate mai iute sub stapanirea groazei? Sufletul tau nu se infioara sub influenta vrajei?

- O, Judecator Suprem, inima mea bate, sufletul meu se infioara.

- Dar fata ta nu se intuneca de groaza, nu radiaza nici o stralucire?

- Nu. Eu sunt Calmul, acela care stie sa-si disciplineze trairile. Gloria celorlalti e conditionata de emotii, pentru ca nu le stapanesc. La ce serveste comanda fortelor naturii, daca o melodie, prin extaz, face sa cada fulgerul din mana molesita de admiratie? Care este puterea efectiva a celui ce poseda taina farmecelor, dar care tremura in fata maniei stihiilor?

Si tacu.

Atunci Judecatorul Suprem pronunta:

'Lui ii apartine toata puterea. In el salasluieste adevarata forta. Stapanind pasiunile, el se ridica mai presus de dominatia naturii. Nu se deda la demonstratii inutile. Puterea lui nu sovaie in fata unei forte potrivnice. El rezista tuturor sugestiilor zadarnice, nedemne de spirit. Totusi, le percepe pe toate si discerne emotiile. Pentru ca va incredeti in judecata mea, va spun: intr-adevar, Calmul este maestrul tuturora.

Multi oameni confunda activitatea cu agitatia si aceasta ar fi morala povestirii pe care tocmai v-am prezentat-o.

Pe masura ce noi vom gasi Esenta fiintei si ne vom plasa in Adevar, vom incepe sa manifestam un autocontrol din ce in ce mai profund. Putem sa dezvoltam autocontrolul antrenand corpul fizic, mintea sau psihicul, dar numai atunci cand vom cauta sa aflam Esenta Ultima a fiintei vom fi pe drumul cel bun. Autocontrolul care provine din cunoasterea Sinelui Esenta este cu adevarat desavarsit si imperturbabil.

In concluzie, atat timp cat vom considera corpul ca pe o forma de manifestare a spiritului - un templu al sau, atat timp cat vom considera mintea o putere a spiritului si vom cauta permanent sa constientizam sursa ultima a tuturor trairilor noastre, vom actiona ca un om intelept care isi construieste casa pe stanca tare, unde vanturile si ploile n-o pot distruge.

Sursa autocontrolului desavarsit este Sinele Esenta, Scanteia Divina din noi, Eul Superior. Autocontrolul care provine din natura noastra egotica este intotdeauna limitat. El poate fi uneori destul de puternic, dar va fi perturbat mai devreme sau mai tarziu pentru ca oricand este posibil ca altcineva sa aiba un ego mai puternic decat al nostru.

Cine doreste obtinerea autocontrolului desavarsit trebuie sa-si doreasca revelarea Sinelui Esenta - scopul ultim al oricarei religii sau scoli spirituale.

Factori care slabesc autocontrolul

Vom mentiona in continuare factorii cei mai importanti care conduc la diminuarea puterii de autocontrol.

Superficialitatea - nu numai ca diminueaza autocontrolul, dar am putea spune ca este de-a dreptul incompatibila cu acesta. Cel care da dovada de superficialitate in viata este vitregit de multe calitati spirituale. El poate sa se manifeste ca un om bun, linistit, respectuos dar total ineficient. Superficialitatea te inchide intr-o cutie de sticla atat de stramta incat ceilalti se mira cum de nu te sufoci. Avand o personalitate stearsa, anosta, lipsita de initiative, incapabila de a-si forma o viata atractiva, persoana superficiala este preponderent trista si plina de angoase. Cu toate acestea, tristetile si angoasele sale sunt de asemenea moderate.

Egoismul este un alt factor care slabeste puterea de autocontrol. Prin intermediul egoului avem o perspectiva limitata asupra realitatii exterioare si interioare. Astfel, tot ceea ce ramane in afara perceptiei noastre egotice devine un posibil factor perturbator al stapanirii de sine. Pe de alta parte, o atitudine egotica ne plaseaza adeseori intr-o pozitie gresita fata de diferite evenimente si forte exterioare, care tin de legile secrete ale universului, ceea ce inseamna o condamnare sigura. Astfel de esecuri repetate conduc pe de o parte la cresterea rigiditatii noastre in relatiile cu ceilalti datorita amplificarii orgoliului, iar pe de alta parte la diminuarea increderii in sine.

Mandria este o mare pacoste. Un proverb romanesc spune ca prostul nu-i prost destul daca nu e si fudul. Datorita mandriei nu vom cunoaste niciodata binefacerile calmului profund. Mandria ne face sa cheltuim intotdeauna mult mai mult efort pentru orice bucurie traita.

Lacomia este un alt factor care diminueaza puterea de autocontrol. Ea actioneaza printr-un anumit gen de orbire a mintii si de opacizare a sufletului.

Dorinta de faima sau de stralucire ne poate conferi pentru inceput o forta puternica si ne inzestreaza cu o mare putere de autocontrol. Insa, dupa ce scopul a fost atins (obtinerea unei anumite straluciri - si aici vorbim de un caz fericit totusi) motivatia actiunilor noastre dispare si ne trezim deodata suspendati deasupra unei prapastii. In acest moment putem inregistra un soc teribil, care ne va ravasi intreaga viata. Majoritatea 'starurilor' au deviatii comportamentale si un psihic mai mult sau mai putin instabil. Cei care sunt intelepti si stiu sa se fereasca de dorinta de faima vor straluci chiar cu mult mai mult si in acest moment celebritatea nu mai devine o povara.

Frica, indoiala si lenea diminueaza autocontrolul. Pasiunile inferioare (adica cele care ne creeaza dependenta) de asemenea, slabesc capacitatea de autocontrol.

Cristian Turcanu