Efectele urbanizarii asupra mediului natural

Efectele urbanizarii asupra mediului natural

Intre urbanism și mediu exista o complexitate de relatii teoretice și operationale care sunt greu de definit și de cuantificat. Acestea se explica prin faptul ca urbanismul, referindu-se la totalitatea activitatilor legate de amenajarea teritoriala și a localitatilor, interfereaza pe multiple planuri și in numeroase subdomenii cu mediul, atat cel natural, cat și cel influentat de activitatile colectivitatilor umane. De asemenea, data fiind globalitatea maxima a celor doua concepte, relatiile dintre ele, in mod evident, sunt complexe.

Posibilitatile urbanismului de a contribui la protectia mediului sunt intrinseci, numeroase și variate; fiind alcatuit, prin definitie, din totalitatea cunostintelor stiintifice, tehnice, functionale și estetice care se ocupa de constructia mediului material in care se desfașoara viața colectivitatilor umane, urbanismul, in adevarata sa acceptiune, nu are ratiune de a exista decat daca promoveaza și aplica solutii ecologice, orice abatere de la acest principiu reprezentand o negare a insesi legaturilor de interdependența multipla intre mediul natural și cel antropic.

In practica curenta, dificultatea consta in a inventaria și grupa, in fiecare caz in parte, acele relatii intre urbanism și mediu care determina modul exact de interactiune a tehnicilor specifice urbanismului; acestea nu numai ca impiedica deteriorarea mediului, ci o și previn, creand conditii care mentin și apropie colectivitatile umane de modul lor de viața firesc, acela desfasurat intr-un mediu natural și amenajat, sanatos, curat și propice tuturor tipurilor de activitați conforme cu o evolutie normala, biologica, economica și sociala.

Mediul, atat cel natural, cat și cel influentat de activitatile umane, nu are o valoare proprie și prestabilita; valoarea mediului și a factorilor sai, inclusiv a constructiilor de toate tipurile, nu pot fi apreciate decat in functie de om care, atat el insusi cat și necesitațile sale, evolueaza. In aceste conditii, problema esentiala care se pune și cu privire la relatia urbanism - mediu, nu este de a conserva, a pastra ceea ce a fost in trecut, ci de a controla și dirija zi de zi acest proces și a-l influența, in anumite limite, mai ales cu o orientare prospectiva.

Notiunile de mediu și de urbanism au o trasatura comuna; ele se refera deopotriva atat la aspecte materiale, cat și la relatii sociale, conceptii, pareri ale diferitelor colectivitați umane; și mediul și urbanismul au in componența lor bunuri colective care nu se supun niciunui mecanism de stabilire a prețurilor; ambele includ in componența și sfera lor de actiune costuri sociale importante cu influente majore asupra vietii populatiei.

Interdependența intre mediu și urbanism se materializeaza in felul in care industria și agricultura utilizeaza resursele naturale și administreaza deseurile poluate de toate tipurile, rezultate din aceste doua procese economice; in functie de solutiile oferite de urbanism, mediul isi poate pastra sau nu capacitatea sa naturala de absorbtie și transformare a unei parți a poluantilor.

In contextul relatiei urbanism - mediu, sporirea populatiei și concentrarea ei, precum și multiplicarea și diversificarea proceselor tehnologice, in special cele chimice, din industrie și agricultura, determina, relativ brusc, dezechilibre ecologice. Fața de unicul mod, și acela pasiv, de autoaparare a mediului, capacitatea sa de autoaparare naturala, poluarea propriu-zisa, dar și modul ei de repartitie in teritoriu devine amenintatoare. Neadaptarea de masuri ar putea duce la efecte daunatoare ireversibile sau cu durata foarte mare de revenire la o stare normala.

Emisia maxima acceptabila a unui poluant reprezinta cantitatea de poluant degajata in mediu, la care nu se produc modificari importante. Se exprima prin nivelul (sau pragul) unui poluant, care este dat de concentratia maxima peste care trebuie luate contramasuri, cum ar fi: inchiderea surselor de poluare, retinerea, distrugerea poluantilor, evacuarea populatiei etc. Nivelele sunt stabilite in standardele de produs și in cele de calitate a mediilor, stabilite la nivel national sau in recomandari ale unor foruri internationale, precum standardele internationale ISO, stabilite de Organizatia Internaționala de Standardizare, standardele Uniunii Europene EN și normele stabilite de unele organizatii profesionale internationale.

Intreaga problematica a relatiei urbanism - mediu, relatie mijlocita de dezvoltarea economica, consta in gasirea și aplicarea unor procedee, tehnici, metode in vederea pastrarii echilibrului ecologic, asigurand, in acelasi timp, o politica de investitii și de dezvoltare tehnologica corespunzatoare resurselor naturale și umane existente, in conditiile satisfacerii necesitaților sociale, culturale și de igiena a colectivitatilor umane.[1]

In ultimii 20 de ani s-a acordat o mare atentie problemelor legate de structura, marimea și amplasarea teritoriala a retelelor de localitați. In conditiile unui proces de urbanizare rapid și greu de controlat, cu un coeficient ridicat de concentrare urbana, in zonele in curs de dezvoltare, adoptarea unei strategii flexibile, dar consecvente cu referire la retelele de localitați are o mare importanța economica și politica. Pentru zonele dezvoltate din punct de vedere economic, mutatiile intre diferitele sectoare economice, modificarile in repartitia utilizarii fortei de munca intre sectoarele economice de baza (agricultura, industrie, servicii) și intre principalele ramuri industriale necesita, de asemenea, o conceptie clara asupra retelei de localitați, in special a celor urbane și asupra evolutiei lor.

Datorita sporirii preocuparilor pentru mediu și protectia acestuia, analizele necesare a fi efectuate in vederea gasirii de solutii complica suplimentar dificultatile deja existente legate de retelele de localitați Asigurarea alimentarii cu apa potabila și industriala a localitatilor, agriculturii, industriei, nu mai poate fi soluționata, de foarte multe ori, la nivel local și tot mai adesea se recurge la sisteme regionale sau chiar interregionale. Tratarea prealabila a apelor, precum și epurarea lor, inainte de a fi deversate intr-un emisar, au devenit in cele mai multe cazuri, o problema strans legata de sistemul retelei de localitați. Aspecte asemanatoare prezinta și protectia aerului, ca urmare a transportului la mari distanțe a multor poluanti, precum și protectia solului impotriva efectelor poluarii din cauza depozitarii de mari cantitați de deseuri industriale și menajere.

Ca urmare, au aparut tentative interesante de a formaliza și vizualiza relatiile dintre mediu și structura, marimea și amplasarea retelelor de localitați, ca o parte a interrelațiilor dintre urbanism și mediu.

Sub aspect istoric, acceptiunea urbanistica a mediului a evoluat foarte mult. Daca in urma cu 20 de ani, unui urbanist i s-ar fi cerut sa faca o lista a factorilor pe care ii considera ca definind un mediu sanatos, corect pentru un oras, el ar fi inclus intre acestia spațiile urbane, strazile și pietele publice, aspectul estetic al cladirilor etc. Aceste atribute ale mediului au existat și in timpul civilizatiilor antice, egipteana, greaca, romana și in timpul Evului Mediu, in orasele italiene de exemplu. Daca aceeasi intrebare s-ar pune in prezent, cu siguranta ca raspunsul ar fi mult mai cuprinzator și s-ar referi, in buna masura, la aspecte mai concrete ale mediului, incluzand pe cele economice, sociale și mult mai multe de natura fizica.

Inca din fazele primare ale dezvoltarii sale, societatea umana a remodelat cadrul natural creand mediul denumit de catre specialisti drept "artificial", compus din multiple echipamente ce deservesc cerintele curente ale populatiei. Forma cea mai sintetica de concretizare a mediului artificial o reprezinta localitatile, optimizate ca marime, structura, inzestrare și infațișare, astfel incat sa poata raspunde exigențelor sociale.

In prezent, devine din ce in ce mai dificil de stabilit o delimitare stricta intre mediul natural și cel artificial, avand in vedere ca, prin simbioza lor organica, a rezultat un fenomen calitativ nou, denumit in terminologia internaționala "mediu uman". Acest concept a fost adoptat in 1967 la Congresul al IX-lea al Uniunii Internationale a Arhitectilor de la Praga, prilej cu care a fost exprimat acordul universal privind necesitatea obiectiva de integrare a celor doua medii aparent contradictorii: mediul natural și mediul artificial și de inlaturare a cauzelor ce provoaca raporturile de neconcordanța, cu efecte autodistructive pentru societatea umana. Totodata, s-a mai afirmat și faptul ca societatea contemporana este cauza unui fenomen extrem de periculos, acela de transformare a mediului uman intr-un mediu antiuman, datorita incapacitatii oamenilor de a intelege fenomenele in complexitatea și globalitatea lor. Printre cauzele acestui proces se numara aglomerarea excesiva de industrii perturbatoare ale mediului ambiant, concentrarea populatiei ca numar și densitate in formatiuni urbane ce depasesc scara umana, dezvoltarea haotica a retelelor de comunicatii și transport care irosesc imense suprafete de teren, distrugerea terenurilor agricole fertile, degradarea masivelor forestiere, poluarea atmosferei, apelor etc.

Indiscutabil, dezvoltarea orasului are consecinte nefavorabile asupra spatiului și mediului inconjurator, asupra calitatii vietii oamenilor. Un efect specific și dramatic al procesului de urbanizare este legat de transformarea mediului ambiant intr-un mod și la o scara nemaiintalnite in istorie. Modificarile care au afectat mediul, in special dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, au creat asa numita "problema a mediului" și au generat "alerta ecologica" a ultimelor decenii.

Cand se vorbeste de progres sau de saracie se vorbeste, de fapt, in termenii cei mai globali, de mediul inconjurator care caracterizeaza planeta noastra la un moment dat, caci intre acestea și poluarea, degradarea apei si a aerului, amenintarea paturii de ozon, desertificarea, deseurile toxice și radioactive și multe altele, exista o stransa interdependența.

Principalele "fenomene perturbatoare" legate de urbanizare sunt:

- consumul de spatiu cu impact asupra ecosistemului prin defrisari, desecari, eroziuni, modificari ale raportului intre populatie si habitat;

- exploatarea fara restrictii a resurselor naturale, in special a celor neregenerabile, a materiilor prime, a apei, a masei lemnoase;

- efectele poluante ale marilor orase care se refera la problema deseurilor urbane, poluarea și degradarea spatiilor verzi, modificari in climat, influențe asupra faunei etc.;

- cresterea traficului auto și aerian și a poluarii aerului cu substante deosebit de toxice;

- cresterea cantitatilor de fluide neepurate sau incomplet epurate, deversate in emisari;

- fragmentarea ecosistemelor naturale prin extinderea excesiva a barierelor antropice de tipul autostrazilor, marilor platforme industriale etc.;

- efecte asupra starii de sanatate a oamenilor prin cresterea numarului de imbolnaviri mintale, sporirea maladiilor cardiovasculare etc.

Explozia continua a fenomenului urban a generat cresterea costurilor echipamentelor pentru locuinte, circulatie, sanatate, educatie, petrecerea timpului liber etc. In paralel cu amploarea tendintelor de cosmopolitism și segregare, cresterea somajului, a saraciei și insecuritatii sociale, a presiunii funciare și a speculei imobiliare, au contribuit in final la degradarea calitatii vietii și a mediului. De exemplu, in Cartierul Garii din Frankfurt, strainii reprezinta 74%, iar in orase ca Berlin, Munchen, Stuttgart, acestia detin o pondere de aproximativ 17%, ceea ce a generat o serie de masuri adoptate de autoritatile locale in directia limitarii atribuirii de locuinte sociale imigrantilor. Centrele urbane abandonate ale marilor orase americane s-au transformat in ghetouri reprezentand zone insalubre și nesigure controlate de elemente situate in afara legii. In marile metropole ale Europei sudice, saracia și minoritatile se intalnesc de obicei la marginea orasului; la Marsilia peste 2000 de imigranti traiesc in baracile de la periferia orasului, iar suprafata ocupata de bidonviluri și structuri marginale ocupa la Madrid peste 16% din suprafata rezidenta a orasului.

Atat la nivelul continentului american, cat și in Europa, saracia predomina indeosebi in zonele periferice. La Sao Paolo, imobilele insalubre denumite corticos sunt inchiriate mai multor familii și adaposteau in 1993 aproape 2 milioane de persoane. Graffitti, care degradeaza spațiile publice sunt intalnite in marile metropole in metrouri, gari, spații comerciale, pasaje subterane și canalizeaza violența urbana transpunand-o din punct de vedere artistic. O alta problema cu care se confrunta marile orase este reprezentata de presiunea funciara și specula imobiliara. De exemplu, in Japonia, explozia prețurilor funciare se explica prin cresterea densitatii locuitorilor, extinderea functiilor centrale avand loc pe baza amplificarii concurenței in utilizarea teritoriului intre birouri și locuinte, fapt ce a antrenat cresterea prețurilor la locuinte, urmata de exodul populatiei catre periferie și accentuarea migratiei populatiei intre locul de munca și habitat.

Deteriorarea mediului ambiant este cauzata de existența prea multor automobile, avioane cu reactie și nave de mare tonaj, a prea multor fabrici care functioneaza dupa tehnologii vechi, poluante, mari consumatoare de materii prime, apa și energie, fenomene care sunt determinante, in ultima instanta, de necesitați crescande ale unei populatii aflate in stare de explozie demografica și, indeosebi, de existenta marilor aglomerari urbane.[2]

Problema centrala a marilor metropole este reprezentata de faptul ca acestea reprezinta un spatiu in care converg forțe progresive ce asigura evolutia societații, dar și fenomene care accentueaza degradarea civilizatiei umane și a mediului inconjurator, manifestandu-se fenomenul de hipertrofie a oraselor, simptomele acesteia putand fi sintetizate astfel:

- deformarea zonelor rezidentiale și a celor industriale prin concentrarea activitatilor bancare, a societaților de asigurari și imobiliare, a intregului sector tertiar in marile metropole, ceea ce antreneaza puternice disproportii regionale. Concentrarea tertiarului in marile metropole este o caracteristica a țarilor dezvoltate, iar metropolelor țarilor slab dezvoltate le este proprie concentrarea activitatilor industriale. In ceea ce priveste spațiile rezidentiale, adeseori insuficiente, se manifesta extinderea acestora dincolo de limita confortului minim, la nivelul periferiilor din multe orase, dar și in interiorul acestora, fiind intalnite constructii insalubre ce adapostesc un numar mare de locuitori;

- degradarea mediului inconjurator are loc ca urmare a supraconcentrarii locuitorilor, dar și a activitatilor economice ceea ce antreneaza dezechilibre ecologice atat in interiorul metropolelor, cat și in afara acestora, cantitatile mari de poluanti din apa, aer și sol determinand un grad ridicat de imbolnaviri in randul locuitorilor. In acest caz, masurile legislative adoptate nu reusesc sa determine stoparea fenomenului, ci stimuleaza adeseori cresterea surselor de poluare (formarea marilor depozite de deseuri menajere la periferia oraselor). Dintre dezavantajele metropolelor, poluarea este problema cea mai grava. Ea este imparțita in mai multe tipuri, fiecare dintre ele avand efecte mai mult sau mai putin nocive asupra mediului. Spre exemplu, poluarea sonica are efecte negative in special pentru om. Poluarea sonica produce stres, oboseala, diminuarea sau pierderea capacitații auditive, instabilitate psihica, randament scazut, fisurarea cladirilor, spargerea geamurilor. Zgomotul este produs din surse naturale, dar mai ales antropice: utilaje, mijloace de transport, aparate, oameni. Sursele de zgomot sunt: industria, orasele, mijloacele de transport. Ele produc zgomote de diferite intensitați și pot fi stationare sau mobile. Atmosfera poluata și ceața atenueaza zgomotele. Obstacolele atenueaza de asemenea intensitatea sonora, fiind utilizate la reducerea zgomotelor. Zgomotele de intensitate foarte mare pot provoca deteriorari ale cladirilor și aparatelor.[3]

Poluarea cu substante chimice produce efecte catastrofale. Principalul vinovat in producerea efectului de sera (peste 50%) este dioxidul de carbon (CO₂). Al doilea element nociv ca importanța este dioxidul de sulf (SO₂); cantitatea mare de CO₂ și SO₂ emisa in atmosfera se datoreaza despaduririlor masive. Se cunoaste ca principala sursa a emisiei de SO₂ in atmosfera o reprezinta mijloacele de transport. Aceasta problema este dramatica in aglomeratiile urbane, unde poluarea atmosferica se datoreaza concentratiei ridicate de noxe.

Supraaglomerarea, continua sa fie prezenta in marile orase in conditiile cresterii demografice și a presiunilor care se exercita asupra utilizarii terenurilor. Se estimeaza ca o treime din populatia țarilor slab dezvoltate traiește la marginile oraselor in locuinte insalubre, sub limita minima de confort.

Expansiunea spațiala are loc odata cu cresterea populatiei metropolelor și deplasarea acestora catre marginile oraselor. Ca urmare, scade densitatea urbana, dar apar probleme legate de asigurarea locuintelor, gestionarea traficului interurban, managementul deseurilor, cresterea surselor de poluare etc.

Avand in vedere tendintele inregistrate in evolutia oraselor, rolul lor in cresterea economica a zonelor, diversificarea functiilor și, in mod corespunzator, a zonelor sale functionale, devine tot mai necesara dezvoltarea lor controlata.

Ca urmare, se pune problema gasirii unor solutii de atenuare a efectelor concentrarii urbane asupra mediului de natura sa contribuie la afirmarea și dezvoltarea suburbiilor, de creare a unor conditii de viața mai bune in mediul rural, de elaborare a unor masuri pentru atenuarea presiunii funciare și a speculei imobiliare, de reducere a surselor de poluare.

Asa cum am mai aratat, din cele mai vechi timpuri, societatea s-a confruntat cu problema asezarilor umane, ca urmare a cresterii explozive a populatiei și, in consecința, a proliferarii marilor aglomeratii, necesitand in permanența noi remodelari urbane. In acest context, urbanismului, ca stiința a organizarii oraselor, ii revine sarcina de a asigura dezvoltarea armonioasa, echilibrata a localitatilor, gestiunea responsabila a resurselor materiale și protectia mediului, imbunatațirea calitatii vietii oamenilor.