Feminism si anti-utopie

".daca, in ziua de azi, exista o relativa preponderenta a devenirii feminine, aceasta se explica nu numai prin faptul ca virilitatea - aceasta veche norma culturala - este pe cale de a fi infranta., ci si prin aceea ca femeia, din obiect al placerii, tinde sa devina model al placerii"

(Pascal Bruckner si Allain Finkielcraut, Noua dezordine amoroasa

Feminismul este o mare provocare a diversitatii culturale, poate una dintre cele mai mari ale acestui debut de secol. A te fi nascut barbar, sclav sau femeie, acum mai bine de 2400 de ani, in secolul luminat al lui Pericle, era un blestem. Nu stim daca Socrate o spune cu teama sau pur si simplu se felicita. Cati dintre noi, barbatii nu ne felicitam pentru ca nu suntem femei? In discursurile noastre, fie ca recunoastem, fie ca nu, femeia este depreciata prin categoriile de limbaj pe care le utilizam. Aceste categorii de limbaj as vrea sa le readuc in atentie, avand la indemana utopia feminista rortyana si alte instrumente de "dedoxificare", sa folosesc un termen la moda prin anii 80.

Intr-o istorie europeana a misoginismului, Eva ar fi probabil arhetipul subversiv al celeilalte jumatati a umanitatii.Traditia iudeo-crestina, la care se adauga cea antica, greco-romana, abunda in reprezentari antifeminine, pe care Jean Delumeau le pune pe seama fricii de cel de-al doilea sex. Sunt, fara indoiala, mai multe primitive care ar fi putut determina aparitia unui imaginar androcentric si a unor filosofii identitare antifeministe. Nu poate lipsi de aici primitiva sexuala a seductiei, sau "natura" femeii, cu alte cuvinte, inferioritatea ei fizica si psihica. Este surprinzator cum, in crestinism, atitudinea novatoare a lui Isus fata de femeie, cel putin din Evangheliile canonice, nu se regaseste decat partial si confuz in practica raspandirii credintei crestine. Acest lucru se explica prin faptul ca mediul socio-cultural era diferit de utopia cristica, remarca Jean Delumeau. Impotriva demnitatii egale a celor doua jumatati "au functionat atat structurile patriarhale ale evreilor si ale greco-romanilor cat si o indelungata traditie intelectuala care, de la pitagoreism la stoicism, trecand prin Platon, preconiza detasarea de realitatile terestre si afisa acelasi dispret si fata de munca manuala si fata de trup ("Tota mulier in utero")" (Jean Delumeau, Frica in Occident. O cetate asediata, vol. II, Ed. Meridiane, Buc., 1986, p. 201).

Androcentrismul, aparut din sentimentul temerii fata de cel de-al doilea sex, marginalizarea femeii in cultura crestina au fost accentuate, adauga Delumeau, de asteptarea sfarsitului lumii, de exaltarea de catre calugari a virginitatii si castitatii si de interpretarea masculinizata a pacatului originar (Op. cit. p.202).Diabolizarea femei se intinde de la discursul teologilor la literatura, iconografie, jurisprudenta si chiar stiinte medicale.Antifeminismul clericilor celibatari domina, dupa cum se stie, cultura Evului Mediu tarziu. In mod paradoxal, insa, el se amplifica odata cu Renasterea si Reforma. Malleus maleficarum (1486), un text care a circulat in secolele XVI si XVII indreptat mai cu seama asupra vrajitoriei, reia mai vechile acuzatii misogine ale clericilor celibatari, mai cu seama lucrarea De planctu ecclesiae, redactata prin 1330 la cererea papei Ioan al XXII-lea a calugarului franciscan Alvaro Pelayo (tiparita la Ulm in 1474 si reeditata la Lyon in 1517 si la Venetia in 1560) in care autorul insira o lunga lista cu cele doua sute de vicii ale femeii (Op. cit., p. 214). Medicii timpului urmeaza si ei calea teologiei si a stiintei speculative aristotelice care vorbeste de natura infirma a femeii, aducand, printre altele, argumente de genul celor care sustin ca plasarea organelor sexuale feminine in interior e o dovada a imbecilitatii naturii femeii. In Erorile populare a lui Laurent Joubert, citat de Delumeau, consilier si medic de casa al regelul Henric al III-lea, cancelar si judecator al Universitatii de medicina din Montpellier, femela, spre deosebire de masculul perfect, este ca un defect ce apare cand nu se poate face un lucru bun, cand materia nu-i indeajuns de corespunzatoare si de convenabila. Reluand teza lui Aristotel, femela este un mascul mutilat si imperfect, rezultatul unui proces incomplet si confuz.

Audienta de care s-a bucurat in Epoca unul dintre cei mai straluciti medici ai Renasterii se explica prin existenta a numai putin de douasprezece editii publicate intre 1578 si 1608. Pe urmele teologilor si medicii, legislatori care au jucat un rol important in aparitia dreptului modern, ca Jean Bodin sau Tiraqueau "afirma inferioritatea categorica si structurala a femeilor" (Op. cit., p. 235).Consecinta: o conditie inferioara din punct de vedere juridic pentru cel de-al doilea sex. Nu insistam asupra literaturii misogine si a iconografiei antifeministe renascentiste, prezentate pe larg de Jean Delumeau. In ceea ce priveste vrajitoria, sunt arhicunoscute tribunalele Inchizitiei. Mai surprinzator este faptul ca executiile ating paroxismul in Europa Occidentala intre 1560 si 1630. Fundamentele legislatiei timpului fiind Bula papala Summis desiderantes affectibus (1484) si tratatul despre vrajitorie Malleus maleficarum. Alaturi de segregarea evreilor, asimilata ereziei, vrajitoria este cel mai mare rau al vremii.La inceputurile epocii moderne femeia, in special, considerata unealta a lui Satan este vanata atat de autoritatea ecleziasta cat si de cea laica. Geografia vrajitoriei atinge zonele cele mai sarace si mai izolate, cuprizand deopotriva tari catolice si tari protestante. Punctul culminant al vanatorii de vrajitoare este atins intr-o perioada de renastere culturala, de formarea unei elite care se departeaza tot mai mult eclectismul culturii populare in care mai supravietuiesc traditii pagane, vechi zei ai fertilitatii si fecunditatii, pe care clerul ii identifica in persoana lui Satan.De unde pedepsirea sabatului vrajitoarelor, a magiei si maleficiilor.Vanatoarea de vrajitoare sau de eretici de catre Biserica va coincide cu vanatoarea de fantasme si mituri de catre spatiul laic. In aceste conditii are loc formarea unei elite, responsabila de crearea unei ratiuni moderne a carui spatiu cultural este nu numai fundamental misogin, antiiudaic, dar si identitar, refuzand diversitatea culturala.Formarea natiunilor si a mitologiei nationale eroice reflecta, de asemenea, acest identitarism.O singura masura in toate, o singura ratiune, o singura ideologie, o singura ordine.Acest absolutism cultural pe care-l eroizam ueori a avut efecte sociale dezastruase. Ruptura dintre cultura elitei adaptata dezvoltarii burgheziei si cultura populara a facut aproape imposibil schimbul fecund dintre cele doua, prima, cu toata maretia ei iluminista, saracind prin unilateralizare. Depaganizarea si clericarizarea sarbatorilor, prin interzicerea dansurilor in biserica, la cimitir, de Rusalii, suprimarea ospetelor si a introducerii animalelor in biserica, vanatoarea de vrajitoare etc., era inteleasa ca o reforma morala. Orice abatere de la canon in epoca celor doua reforme religioase era primejdioasa. Nebunul si saracul nu mai sunt pelerini ai lui Dumnezeu, ci vagabonzi agresivi periculosi care atenteaza la ordinea sociala. Intelegem de ce doua secole mai tarziu, Nietzsche va incerca sa recupereze dionisiacul din paganismul ascuns al artei populare, prin imaginea antica a satirului din tragedia greaca, muzician, poet, dansator si vizionar.

Utopiile renascentiste reprezinta forme idealizate ale unei ordini in care ratiunea dominanta creaza noul paradis pamantesc din noile sale mituri.Lecturand Cetatea Soarelui a lui Thomaso Campanella vom intalni o obsesie nefireasca a ordinii masculine dupa modelul lui Platon din Republica.Deasupra tuturor solarienilor sta Metafizicul, cel mai invatat si rational dintre toti, ales de magistratii stapanitori ai stiintelor. Alaturi de el guverneaza trei principi: Puterea, Intelepciunea si Iubirea. Ultimele trei desi au denumiri feminine servesc aceluiasi principiu universal abstract al masculinitatii, ca si ratiunea, de altfel.Iubirea vegheaza asupra progeniturilor, ingrijindu-se sa impreune barbatii si femeile incat sa nu existe decat progenituri absolut sanatoase.La solarieni nu exista diformitate. Abstinenta sexuala este sarbatorita cu onoruri si adunari publice.In vederea procreatiei sunt alese exemplarele sanatoase, femei si barbati: "femeile voinice si frumoase impreunandu-se cu barbati robusti si zelosi, cele grase cu cei slabi si cele slabe cu cei grasi, ca sa se combine astfel rational si cu utilitate" (Thomasso Campanella, Cetatea Soarelui, Buc., 1959, p. 69). Frumusetea femeilor trebuie sa izvorasca din vigoarea data de exercitiile fizice nu din farduri. Artificializarea frumusetii este pedepsita cu pedeapsa capitala. Dupa cum este cunoscut, femeia si iubirea sunt reprezentate in muzica, poezie, arte plastice in contrast cu conditia sa sociala a femeii.Pe langa reprezentarile feminine negative (aproape toate viciile poarta nume feminine) reprezentarile pozitive sunt proiectii idealizate. Sa ne amintim de misterul celebrei Mona Lisa.Una dintre ipotezele noi sustine ca trasaturile fetei, inclusiv zambetul, reprezinta transpunerea feminizata a trasaturilor lui Leonardo.

Paradis al stiintei si al muncii spatiul utopic adauga treptat dimensiunea activista. El trebuie transpus in mod concret in spatiul social. Astfel gandirea utopica se confunda tot mai des cu cea politica, revolutionara.Declaratia de Independenta redactata de Jefferson si apoi Declaratia Drepturilor omului semnifica Noul Legamant care are pretentia de a emancipa popoarele de tirania nedreptatilor, inclusiv cel de-al doilea sex..Un pas este facut: Republica este reprezentata de o "femeie tanara, dar cu atributele maternitatii - avand pe cap care poarta o virila boneta frigiana, sprijinita pe fasciile lictorilor, tinand in mana dreapta Tablele Legii, analoage acelora primite de Moise pe muntele Sinai: Declaratia Drepturilor omului" (Jean Servier, Istoria utopiei, Meridiane, 2000, p.169).Libertatea, Egalitatea si Fraternitatea, noul triumvirat revolutionar isi asuma dreptul mesianic de a recrea lumea.Dar Republica este o femeie virila, ca si cele trei virtuti cu aspect androcentric. Socialismul utopic isi declanseaza si el experimentele, de la Saint-Simon la Charles Fourier, August Comte si Etiénne Cabet. Armonia sociala bazata pe coproprietatea cetatii in utopia sociala a falansterului se bazeaza pe atractia pasionala, in care iubirea are un rol dominant. Desi modelul utopic este unul iluminist, realizarea lui practica este una emotioala. Intr-un fel, Charles Fourrier il anunta pe Freud.Dincolo de dualismul bine-rau, subzista in om o energie passionala care poate fi dezvoltata in fantezii creatoare si nu in manifestari agresive sau tiranice prin reprimarea pasiunilor. Intr-o lucrare publicata postum in 1999 la Ed. Stock, Le nouveau monde amoureux, el dezvaluie pasiunile erotice secrete ale omului civilizat, construind o utopie a noii lumi amoroase anuntand, avant la lettre, deconstructia unui model metafizic androcentric si chiar o lucrare care poate fi luata ca parafraza: Le Nouveau désordre amoureux (de Pascal Bruckner si Alain Finkielkraut, trad. rom. Ed. Trei, Buc., 2005).Spre deosebire de Sade care vorbeste despre agresivitatea dorintelor, Fourrier pledeaza pentru armonia creata de eliberarea lor ca deschidere spre Celalalt, spre toate diferentele reale sau posibile prin pasiunile mixte.Ca revolutionar, cum remarca Simone Debout-Oleszkiewicz (Prefata, la Le nouveau monde amoureux, p.XI) Fourrier uneste libertatea dorintei cu libertatea politica.

Astfel, spre deosebire de utopiile renascentiste, utopiile revolutionare pregatesc, printre altele, intrarea in scena a feminismului spre sfarsitul secolului al XIX-lea si lungul drum al castigarii drepturilor democratice ale femeii in secolul XX. Postmodernismul, suport teoretic general al post-feminismului, critica a falogocentrimului, cum numeste Derrida cultura logosului metafizicii, este astazi principalul aliat al alteritatii si diversitatii culturale. Noua dezordine amoroasa incepe sugestiv cu "Povestea ridichii rosii si a vagaunii roz". Un nou tip de scriitura postmoderna? Inceputul unei revolutii sexuale, anuntate cu mai bine de o suta cinci zeci de ani in urma de Charles Fourrier? "In acest moment, traim erodarea celor trei modele care, prin traditie, ne imbacseau perspectiva amoroasa: modelul conjugal prin sentiment, modelul androginal pentru coit, modelul genital pentru sex. Sexualitatea nu mai are finalitati metafizice sau religioase, nu mai are sens, nici transgresiune, nici implinire, nici igiena, nici subversiune" (Op. cit., p.9).

Ultimul refugiu al barbatului "ultima figura a misoginatului" dupa despartirea zgomotoasa de valorile traditionale legate de posesia falusului este sexul, noteaza autorii celebrei dezordini."Pina nu demult sufeream de obligatii exorbitante impuse de conditia masculina (onoare, curaj, violenta, duritate etc.). Astazi suferim de obligatia de juisare generala, de constrangerea de eficacitate hedonica inteleasa in termeni de erectie/ejaculare permanente."(Op. cit., p.7) Codul virilitatii obliga. Nu e mai bine sa renuntam la el? Sa-l eliberam? Sa invatam de la miscarile femeilor sau ale homosexualilor? Poate invatand noul cod polimorf al sexualitatii, invatam diferenta. Dezvaluirea falselor dualisme sau contrarii metafizice sub dominatia principiului tertului exclus, un principiu identitar pe care postmodernitatea il pune astazi in paranteza, anunta noua utopie.

Utopia feminista, ne indeamna Rorty (Richard Rorty, Adevar si progres, Univers, Buc., 2003), tine, insa, mai curand, de recreerea limbajului care merge pana la schimbarea categoriilor sale formand, in ultima instanta, alte categorii de gandire.Aproape toata lumea stie ce este violul. Intr-una din analizele sale, Rorty citeaza o decizie judecatoreasca, comentata de feminista Catharine MacKinnon. In numele apararii femeilor de abuzurile barbatilor, judecatorii interzic angajarea acestora pe post de gardieni in inchisori pe motiv ca sunt predispuse violului.De aici si ideea ca magistratii au adoptat punctul de vedere al violatorului. Practic feminitatea a fost definita din prisma posibilitatii violului.Violul este inteles ca viol din perspectiva unor categorii de limbaj androcentric. Femeile n-au fost intrebate care este punctul lor de vedere ca femei. S-ar putea obiecta, desigur, ca majoritatea ar accepta categoriile de interpretare consacrate deoarece le fereste de viol. Analiza rortyana propune termenii unei utopii feministe inteleasa de pe pozitiile pragmatismului. Cred ca mai curand este vorba de o anti-utopie.

Utopia se asociaza unei constructii pornind de la niste principii. In utopie de cele mai multe ori imaginatia este in slujba unei ratiuni identitare ce vizeaza un universal. Filosofii universalisti, si aici Rorty da exemplul lui Kant, inteleg sa porneasca de la principiile unei rationalitati morale universale care trebuie extinse la intreaga specie. In felul acesta constructia preexista in principiu. Este o utopie in care imaginatia creatoare a saracit. Daca feminismul este o problema de drepturi recognoscibile si descriptibile atunci acestea trebuie acordate fara drept de apel si femeilor pornind de la principiul universalist al fiintelor rational. Lucrurile stau cu totul altfel: "feministele trebuie sa modifice mai degraba datele teoriei morale decat sa formuleze principii care sa se potriveasca mai bine datelor preexistente" (Op. cit., p. 135). Practic e vorba de crearea uni nou cod. Nu poti crea ceva nou cu adevarat in limbajul asupritorului. Cei mai multi dintre asupritori au avut grija sa-i invete pe oprimati un limbaj in care sa nu se vada oprimati.De cele mai multe ori femeile se supun unui limbaj exlusivist androcentric pe care-l considera bun. "Asa cum o interpretez eu pe MacKinnon, noteaza Rorty, ideea ei esentiala este aceea ca o femeie nu este inca numele unei identitati morale, ci, cel mult, numele unei incapacitati" (Op.cit., p.137). Ajungem astfel discret, dupa secole de "emancipare sociala" a femeii, dincolo de categoriile optimiste ale filosofilor universalisti, din nou la fundamentele metafizice aristotelice, la cele teologice din Malleus maleficarum sau din tratatele renascentiste de medicina, potrivit carora femeia este un mascul imperfect. O constructie veritabila nu este cumultiva, ci dizidenta. A construi noi catregorii de limbaj presupune deconstructia celor existente. Alte jocuri, alte farse. In acest sens este vorba, mai curand, de o utopie subversiva sau de anti-utopie. Sa intre in scena nebunii si imaginatia.Nu-ti poti construi identitatea prin asemanare, ci prin opozitie. "Oricine ai fi, incepi sa ma plictisesti de indata ce devii semenul meu" (Noua dezordine, p. 267).

Nota: (acest fragment nu e pentru misogini sau pentru feministele masculine, ci pentru cei care locuiesc in interval, pentru tertul inclus)