Grupurile sociale cu risc ridicat de excluziune sociala

Copiii in situatii de risc

Daca in anul 1989 in Romania existau numai "case de copii", care gaz­duiau peste 100.000 de copii, in martie 2009 numarul copiilor din servicii de tip rezi­dential publice s-a redus la 19.856. Chiar daca s-au facut progrese vizibile in privinta dezinstitutionalizarii, numarul de copii aflati in situatii de risc, in diverse forme de protectie sociala nu a scazut decat foarte putin.

Problema majora a sistemului de protectie a copilului este lipsa unor servicii eficiente de prevenire a situatiilor de risc la baza piramidei, in comunitati (mai ales in cele rurale). Desi sistemul s-a dezvoltat bine in marile orase, in me­diul rural se constata o subdezvoltare cronica a institutiilor, serviciilor, prestatiilor si o lipsa a specialistilor in asistenta sociala.

In general, copilul se afla in centrul discursurilor publice si institutionale dar, in acelasi timp, la periferia practicilor dezvoltate de institutii. Acest proces poate fi identificat atat in ceea ce priveste modul de alocare a resurselor finan­ciare, de salarizare a specialistilor care lucreaza pentru copii, cat si in modul de ocu­pare a functiilor publice de decizie in domeniul protectiei copilului de catre persoane care nu sunt de specialitate.

Propunem ocuparea functiilor cheie in sistemul de protectie a copilului cu spe­cialisti recunoscuti in domeniu care sa redefineasca institutional serviciile oferite copiilor si sa dezvolte in sistemul public practici pozitive din sistemul negu­ver­­­namental care sa stimuleze participarea si implicarea copiilor. In acest sens este necesar sa se identifice parghii de motivare (recunoasterea meritelor, ofe­rirea unor conditii de dezvoltare profesionala, promovare etc.) si de stimulare (mo­di­ficarea grilei de salarizare in acord cu cele ale pozitiilor echivalente din alte sec­toare bugetare) a personalului din institutiile publice de protectie a copilului.

In perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2008, la nivelul ANPDC au fost ra­portate 8.913 cazuri de abuz, neglijare, exploatare a copilului (din care 54,7% in mediul rural). Cele mai multe dintre cazuri reprezinta sesizari in urma identificarii situatiilor de neglijare si abuz fizic.

O problema majora a serviciilor de protectie a copilului este lipsa de focalizare a interventiilor spre comunitatile cu risc crescut de parasire a copilului, de abuz, neglijare si exploatare prin munca, identificate in functie de zonele vulnerabile. Si atunci cand se intervine din partea serviciilor de nivel judetean si local pentru a reduce parasirea copilului, abuzul, neglijarea si exploatarea prin munca, interventiile sunt fragmentate nu concertate, sunt marcate de lipsa de coordonare si de profesionalism; trebuie mentionat si ca, desi exista putine posturi de asistenti sociali care sa se ocupe cu oferirea serviciilor de prevenire, ele sunt ocupate adesea de personal medical restructurat si nu de asistenti so­ciali profesionisti. In plus, coordonarea intre serviciile sociale cu impact asupra reducerii riscurilor la care sunt expusi copiii in judete si localitati este deficitara sau nu exista deloc.

In septembrie 2008, evidentele ANPDC mentionau 96.580 de copii ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate, in 30.297 din cazuri fiind vorba de ambii parinti. Din totalul celor care au cel putin un parinte plecat, 91.705 de copii se afla in grija rudelor. Exercitarea rolurilor parentale in asemenea situatii se realizeaza de catre bunici sau alte rude pana la gradul IV. Aceasta pro­ble­matica a intrat in atentia autoritatilor publice mai ales datorita unor cazuri dra­matice prezentate in mass-media. Dar dincolo de statisticile realizate la nivelul comunitatii, putine sunt initiativele locale de dezvoltare a unor servicii sociale specializate pentru aceasta categorie de copii.

De aceea, recomandam dezvoltarea in fiecare localitate a unui minim de servicii comunitare de prevenire a abuzului, neglijarii, exploatarii prin munca a copilului (implicarea consiliilor comunitare consultative, dezvoltarea cen­trelor comunitare de consiliere si sprijin pentru parinti, initierea practicilor grupu­rilor de suport si a educatiei parentale) cu sprijin financiar din partea Statului.

Pentru maximizarea eforturilor de promovare si aparare a drepturilor co­pilului in Romania, consideram a fi extrem de utila functionarea in toate judetele tarii a cate unui observator al apararii drepturilor copilului, structura capabila sa se­sizeze toate institutiile si organizatiile atunci cand apar cazuri de incalcare a drep­turilor copilului, sa orchestreze campanii de informare-educare-comunicare si sa monitorizeze modul in care prescriptiile Conventiei ONU privind drepturile copi­lului sunt aplicate in practicile tuturor institutiilor care intra in contact cu copilului si au responsabilitati clare in ceea ce priveste promovarea si apararea drep­turilor acestuia.

Trebuie elaborat un program national de prevenire a intrarii copiilor in sis­temul de protectie prin prevenirea sarcinilor nedorite. Prima problema legata de pre­­venirea sarcinilor nedorite este lipsa de eficienta in abordarea actuala centrata pe campanii de informare si de educatie contraceptiva. Lipsa de eficienta a aces­tora in privinta prevenirii separarii copilului de familia sa este demonstrata de indi­catorii de tip consecinta (outcome indicators)[1], cel mai evident fiind numarul de copii parasiti care se mentine ridicat in pofida derularii programelor amintite. Aceasta situatie este datorata focalizarii complet defectuoase a acestor programe: con­tra­ceptivele gratuite si consilierea nu ajung aproape niciodata la comunitatile cu risc ridicat de parasire (comunitatile sarace de romi, satele sarace si izolate, car­tierele "ghetoizate" ale oraselor, femeile implicate in sex comercial etc.), ci se opresc la populatia "obisnuita", cu risc redus de sarcini nedorite si de parasire. Sim­pla identificare a comunitatilor din care provin actualii copii abandonati si a mamelor care au abandonat copii si focalizarea programelor de prevenire asupra acestor comunitati si persoane ar reduce masiv abandonul.

Integrarea socio-profesionala a tinerilor care ies din sistemul de protectie a copilului la varsta de 18 ani este foarte importanta pentru a preveni intrarea acestora in diverse grupuri de risc. Procesul este deficitar, iesirea din sistem fiind un rezultat natural si nu unul directionat si bine organizat. Un program de pre­gatire a integrarii socio-profesionale a acestor tineri inca din perioada de for­mare pro­fe­sionala (14-18 ani) prin gasirea unor angajatori care sa le ofere locuri de practica profesionala si apoi locuri de munca este esentiala si trebuie sustinuta de stat prin acordarea de facilitati pentru acesti angajatori.

Persoanele cu dizabilitati

Regimul comunist a promovat "ascunderea" prin ingrijire in institutii a persoanelor cu dizabilitati. Institutionalizarea a ramas multa vreme cea mai raspandita forma de sprijin pentru persoanele cu dizabilitati, iar posibilitatile unei vieti autonome erau aproape inexistente pentru acestea. Incepand cu 1999, s-au adoptat o serie de masuri care vizeaza diversificarea serviciilor de sprijin pentru adultii si copiii cu handicap. Noua legislatie intrata in vigoare in 2007 (este in acord cu documentele europene in materie dar schimbarile majore, decisive, in privinta integrarii sociale a persoanelor cu dizabilitati nu s-au produs: prezenta in spatiul public a persoanelor cu dizabilitati fizice este inca dificila datorita lipsei faci­li­tatilor de acces in multe institutii publice, pe strada si in mijloacele de transport in comun, integrarea lor pe piata muncii si in sistemul de educatie sunt insu­­fi­­ciente, pana si termenul frecvent folosit in documente oficiale pentru desem­­­narea persoanelor cu dizabilitati este cel de persoane cu "handicap".

Numarul persoanelor cu handicap din Romania, dupa 1990, a crescut de aproape 9 ori intre 1992 si 2008. Dar, in timp ce estimarile organismelor inter­nationale arata ca la nivel mondial, aproximativ 10% din populatie este repre­zentata de persoane cu handicap/dizabilitati, in Romania aceasta pondere este sub 3%. Diferenta se poate explica pe de o parte prin definitiile adoptate si cri­teriile de incadrare intr-un grad de handicap, care in Romania sunt mai res­tric­tive decat in alte tari, iar pe de alta parte prin subraportarea de catre fami­lii/indivizi a situatiilor de handicap/dizabilitati. Un foarte bun exemplu este nein­clu­derea in statisticile persoanelor cu handicap/dizabilitati a pensionarilor de invali­ditate, aproape 900 de mii de persoane care primesc pensie tocmai pentru incapacitate de a munci, mult mai multi decat numarul de persoane cu dizabilitati raportat de institutiile publice. O situatie nefireasca este si aceea ca exista copii cu dizabilitati, aflati in institutii, care nu au certificate de incadrare intr-un grad de handicap, ceea ce poate fi considerata o incalcare a drepturilor lor.

Datele administrative prezentate de diferite institutii arata o stare de confu­zie in privinta statisticilor sociale disponibile la nivel de minister de resort (In acest caz, Ministerul Muncii). Documente referitoare la persoanele cu handicap si insti­tutiile de protectie a acestora emise de agentii diferite, prezinta statistici diferite!

O evaluare realizata in 2006 privind situatia copiilor cu dizabilitati aflati in toate tipurile de institutii din sistemul public, a aratat ca in general, conditiile din insti­­tutii sunt bune, eforturile facute in ultimii ani avand rezultate vizibile, evidente, dar exista inca o "minoritate" de institutii (de obicei intre 3% si 15% dintre cele 666 de institutii evaluate), care se confruntau cu probleme grave si foarte grave in a asigura servicii de calitate si conditii corespunzatoare pentru copiii cu dizabilitati.

Analiza asupra costurilor releva ca serviciile de ingrijire la domiciliu oferite din bani publici sunt de 10 ori mai costisitoare decat cele oferite de ONG-uri.

Rata de ocupare a persoanelor adulte cu handicap (de 15-64 ani), con­form datelor oficiale inregistrate la ANPH, este foarte redusa, de numai 6,7% in 2008, astfel ca peste 93% dintre persoanele cu handicap nu sunt ocupate.

Masurile prioritare pentru protectia persoanelor cu dizabilitati sunt:

Definirea si o evidenta clara si unitara a persoanelor cu handi­cap/in­va­li­ditate din Romania. Revizuirea si unificarea regulilor, procedurilor si statis­ticilor privind incadrarea in grad de handicap/invaliditate ar preveni atat supra­in­cluziunea (incadrarea celor care nu au dreptul) cat si excluziunea (nein­cluderea in categorie si excluderea de la protectia sociala a) celor care au cu adevarat o dizabilitate. Pe langa clarificarea definitiilor si procedurilor mai sunt necesare un sistem eficient de control si sanctionare a abuzurilor dar si cam­panii de informare publica in scopul combaterii stigmatizarii si incurajarii fami­liilor si persoanelor pentru declararea handica­purilor/diza­bilitatilor.

Promovarea ingrijirii persoanelor cu dizabilitati in comunitate si la domi­ciliu trebuie insotita de rationalizarea costurilor prin contractarea servi­ciilor eficiente pentru beneficiari dar si sustenabile economic.

Cresterea accesului public pentru persoanele cu dizabilitati prin acce­­sibilizarea reala a tuturor institutiilor si spatiilor publice pentru persoanele cu dizabilitati. Acest lucru trebuie sa se faca nu doar pentru accesul in holul cladirilor ci si pentru etaje, toalete etc.

Introducerea unui sistem de management de caz pentru persoa­nele adulte cu dizabilitati este imperativa.

Este necesara o trecere de la masuri pasive de acordare a diferite pres­­tatii, la masuri active de implicare a persoanei cu dizabilitati alaturi de ceilalti membri ai societatii in piata muncii, in viata sociala, in comunitate.

Persoanele de etnie roma aflate in situatii de risc

Minoritatea romilor din Romania se confrunta cu doua riscuri specifice - dintre care unul afecteaza intreaga populatie, iar cel de-al doilea numai un seg­ment. Pe de o parte, toti romii se confrunta direct sau indirect cu discri­minarea. Identitatea de rom/tigan continua sa fie un stigmat. Pe de alta parte, un seg­ment disproportionat de mare al populatiei rome traieste la periferia socie­tatii contemporane - in special din punctul de vedere al participarii in orga­nizatii, fie ca elev in copilarie, ca student in tinerete, sau ca angajat in viata adulta.

Nici riscul violentelor interetnice nu poate fi trecut cu vederea. Romania a beneficiat in ultimii ani de o perioada calma - dupa ce in perioada 1990 - 1996 s-au petrecut peste 30 de incidente violente intre comunitati de romi si neromi, soldate cu 13 victime si cu peste 300 de case incendiate. Nisa politica de extrema dreapta xenofoba nu a fost exploatata sistematic de miscarile poli­tice ro­manesti. Exista insa riscul ca tensiunile interetnice sa se acutizeze si sa fie ex­ploa­tate politic (precum in tari ca Italia) - mai ales in contextul actualei crize econo­mice. Pericolul unei astfel de evolutii este ilustrat de situatia din Ungaria, tara in care, in ciuda declaratiilor politice "corecte", violentele impotriva romilor se intensifica.

Politicile sociale destinate romilor au inregistrat rezultate modeste si s-au datorat mai curand presiunilor externe si nevoii de imagine favorabila, decat inte­legerii gravitatii situatiei si interesului public de a imbunatati situatia romilor. Faptul ca unele politici nationale care au avut un impact pozitiv asupra sanselor de viata ale persoanelor rome aflate in situatii de risc - precum initiativa "Cornul si laptele", legea Venitului Minim Garantat, sau acordarea de locuri speciale in licee si universitati, mai degraba demonstreaza ca incluziunea sociala este po­sibila; de altfel primele masuri amintite nu au fost destinate in special romilor ci au avut caracter universal dar au afectat in mare masura minoritatea roma.

Iesirea timpurie din sistemul de educatie este asociata cu o traiectorie de viata structurata inca dupa modelul traditional, pre-modern. Fetele rome se con­frunta cu riscuri disproportionate - inegalitatea de gen fiind mai pronuntata in cazul populatiei de etnie roma. O proportie de 10% dintre fetele rome au primul copil intre 12 si 15 ani, iar 48% intre 16 si 18 ani.

Doar aproximativ 53% dintre barbatii romi si 23% dintre femeile rome realizeaza munca platita insa doar 36% dintre barbatii romi care realizeaza munca platita sunt salariati, comparativ cu 77% dintre barbatii neromi. Raportat la totalul populatiei adulte, doar 19% dintre barbatii romi si 11% dintre femeile rome au statut de angajati, comparativ cu 40% dintre barbatii de alte etnii si, respectiv, 31% dintre femeile de alte etnii.

Situatia ocupationala precara se reflecta direct in calitatea locuirii:

- aproximativ 15% dintre romi nu au acces la electricitate in casa, fata de 2% in toata populatia.

- in zonele urbane doar 27% dintre romi au apa curenta in casa, fata de 90% dintre cei de alte etnii;

- 53% dintre gospodariile rome erau dotate cu frigider in 2007, fata de 92% dintre gospodariile nerome;

- 8% dintre gospodariile rome aveau un calculator, fata de 24% dintre vecinii neromi din aceleasi localitati.

Pe fondul existentei comunitatilor compacte de romi, atat in mediul urban cat si in mediul rural, peste jumatate dintre copiii romi merg in clase in care apro­ximativ jumatate sau mai multi dintre colegii lor sunt tot romi Omogenitatea etnica devine segregare etnica atunci cand comunitatile si grupurile majoritar rome sunt supuse unui tratament inferior.

Datorita lipsei capitalului uman si material al locatarilor comunitatile com­pacte de romi si institutiile care le deservesc - scoala, dispensar - functioneaza cu resurse reduse, intr-o perpetua situatie de criza. Riscul discriminarii, in cazul co­munitatilor omogene de romi, este foarte ridicat. Infrastructura comunitatilor omogene de romi este deseori impracticabila sau absenta.

Este momentul renuntarii la declarata "Strategie guvernamentala de im­bu­­natatire a situatiei romilor" in forma ei actuala. Noua abordare strategica a Gu­vernului pentru dezvoltarea minoritatii romilor trebuie sa se bazeze in primul rand pe o asumare politica autentica, constanta, a provocarilor politicilor de egali­zare a sanselor pentru minoritatea romilor. Parteneriatul real cu reprezentantii socie­tatii civile este necesar pentru a obtine rezultate sustenabile.

Propuneri

La nivel de politici publice:

Elaborarea unui ghid de catre Autoritatea Nationala pentru Supra­ve­gherea Datelor cu Caracter Privat care sa clarifice conditiile in care se poate realiza colectarea de date statistice care ar permite moni­to­ri­za­rea si elaborarea de politici publice adecvate nevoilor grupurilor vul­nerabile fara a afecta negativ drepturile acestora;

Integrarea masurilor de incluziune sociala a romilor in cadrul poli­ti­cilor sectoriale, impreuna cu stabilirea de indicatori de performanta spe­ci­fici pentru minoritatea romilor (respectiv colectarea de date specifice pentru masurarea atingerii impactului politicilor sectoriale asupra romilor);

Problemele prioritare ale romilor raman cele de acces la educatie (in­clusiv de eliminare a cazurilor de segregare), mentinerea in sistemul de edu­catie pe ciclurile secundar si superior (in special pentru fetele din co­munitati traditionale) acces la formare in profesii moderne, acces la piata muncii si la locuinte si conditii de locuire decente.

O prioritate majora in vederea reducerii unor riscuri grave pe termen mediu si lung este aceea a focalizarii masurilor de interventie spre comu­nitatile de romi cu riscuri multiple, cele mai grav afecate de saracie si ex­clu­ziune sociala pentru a reduce efectul devastator de concentrare a ris­cu­rilor sociale multiple: lipsa de educatie, somaj de masa, saracie ex­trema, delincventa, prostitutie, dependenta de droguri etc. Astfel de situatii sunt deja caracteristice unor microcartiere urbane "ghetoizate" si unor sate compacte sau cartiere rurale izolate si putin vizibile dar exis­tente in mai toate zonele tarii.

La nivel institutional:

Crearea la nivelul institutiilor relevante (ministere, agentii, autoritati lo­cale) a cate unui grup tematic, cu responsabilitati concrete privind pu­ne­rea in practica a acestei abordari integrate a politicilor si programelor pen­tru romi.

Atributiile si forma de organizare a Agentiei Nationale pentru Romi trebuie regandite astfel incat aceasta institutie sa indeplineasca rolul de Corp de Specialitate al Primului Ministru pentru monitorizarea, evalua­rea si sustinerea implementarii politicilor publice de incluziune sociala a romilor.

Publicarea deciziilor CNCD pe site-ul acestei institutii poate con­tribui la o mai buna intelegere a rolului si a modalitatii de functionare a in­sti­tutiei, cu un substantial efect educativ, o astfel de practica fiind pre­zen­ta in marea majoritate a statelor membre UE;

Pentru indeplinirea eficienta a mandatului sau, CNCD trebuie sa dez­volte mecanisme de monitorizare a executarii deciziilor sale pentru a creste impactul sanctiunilor;

Magistratii, precum si inspectorii pentru protectia muncii, inspectorii sco­lari, autoritatile de sanatate publica, jandarmii, politistii, trebuie sa fie im­­­plicati permanent in cursuri de formare pe tema discri­minarii orga­ni­zate de CNCD impreuna cu ANR, CSM, INM, autoritatile locale, pentru a inte­lege specificitatea legislatiei anti-discri­minare si a infractiu­nilor bazate pe ura, in vederea identificarii faptelor care au la baza prejudecati si in­ten­tii discriminatorii, a initierii de investigatii in astfel de cazuri si a sanc­tio­narii acestora.

Riscuri referitoare la consumul de droguri, prostitutie, HIV/SIDA, traficul de persoane si violenta in familie

Conform statisticilor furnizate de Observatorul European pentru Droguri si Toxicomanie (2007) Romania se afla sub media europeana privind consumul de droguri dar numarul consumatorilor este in crestere. Se estimeaza un numar de apro­ximativ 28.000 de consumatori de droguri ilegale, marea lor majoritate fiind in Bucuresti (24.000) iar dintre acestia aproximativ 17.000 sunt con­sumatori de droguri injectabile (aproximativ 80% fiind de sex masculin).

Studiile arata ca in anul 2007 numarul consumatorilor de droguri ilegale inre­­gistra o crestere cu 70% fata de anul 1999. Numarul relativ mare de persoane dependente de droguri ilegale provine in special din zonele periferice Bucu­restiului si ale altor aglomerari urbane. Consumul de droguri injectabile este peri­culos nu doar pentru efectele directe ci si pentru "intersectarea" sa cu alte feno­mene precum prostitutia impreuna cu care constituie focare de transmitere a unor maladii grave.

Dintre caracteristicile consumatorilor mai atrag atentia cele referitoare la sexul comercial si sexul neprotejat practicat pentru a obtine bani pentru droguri, cos­turile enorme ale dozelor lunare pentru o persoana (intre 800 si 3000 de EURO), modalitatile prin care consumatorii obtin banii necesari intre care furtul din magazine, practicarea sexului comercial, cersitul, vanzarea de droguri, vanzarea propriilor bunuri si chiar a propriei locuinte, injectarea de droguri in grup sau cu seringi refolosite, faptul ca jumatate dintre dependentii de droguri care au fost in inchisoare au consumat droguri si pe perioada detentiei.

Numarul practicantilor sexului comercial nu se cunoaste exact, prostitutia fiind interzisa prin lege; desi raziile politiei conduc la amenzi acordate prostitua­telor stradale (amenzi inutile din moment ce nu sunt platite niciodata si nici nu con­duc la limitarea fenomenului) saloanele de masaj erotic ascund adesea prac­ticarea prostitutiei si sunt tolerate.

In anul 2003 OMS estima un numar intre 23.000 si 47.000, femei si bar­bati care practica sexul comercial in Romania. Sexul comercial este mai frecvent practicat de catre femei comparativ cu barbatii, iar activitatea sexuala ca si practicarea acestui comportament incepe in unele cazuri la varste foarte mici (14-15 ani).

Epidemiile de hepatita si boli venerice in randul drogo-dependentilor si per­soanelor care se prostitueaza pot fi urmate de transmiterea in masa a virusului HIV asa cum s-a intamplat in fostul spatiu sovietic, in tari precum Ucraina.

Propuneri privind limitarea consumului de droguri ilegale, a pros­ti­tu­tiei si raspandirii infectiei cu virusul HIV:

Dezincriminarea consumului de droguri (nu a traficului!) pentru a aduce la "suprafata" consumatorii. Recent s-au deschis in multe orase ale tarii (Brasov, Bacau, Galati, Hunedoara, Braila, Iasi, Bucuresti) magazine care vand produse etnobotanice ce au acelasi efect ca drogurile ilegale usoare si efectele lor sociale nu par a fi vizibile. Consumul de droguri trebuie descurajat dar cu diferentele de rigoare intre drogurile usoare si drogurile tari, in special cele injectabile precum heroina care au efecte negative devastatoare. Incriminarea consumului produce efecte secundare grave precum refolosirea seringilor care conduce la transmiterea unor boli grave

Este imperativa si mentinerea programelor si serviciilor de inter­ventie stradala dezvoltate de catre ONG-uri si finantarea acestora de la bugetele locale intrucat asigura reducerea riscurilor prin asigurarea per­soanelor consumatoare de drog injectabil a seringilor de unica folosinta in schimbul celor deja folosite. Exista si posibilitatea introducerii in cartierele cu multi dependenti de droguri injectabile a unor automate cu fise si cu seturi sterile de injectare, la fel ca in unele tari europene pentru a preveni refolosirea seringilor.

Infiintarea de servicii specializate pentru consumatorii de droguri in cadrul Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului din subor­dinea Consiliilor judetene este de asemenea o prioritate.

Legalizarea sexului comercial (nu si a intermediarilor de servicii sexuale) ar fi o posibilitate de control a bolilor cu transmitere sexuala. Impunerea unei astfel de masuri in absenta unei analize bazate pe experienta altor state si in functie de particularitatile Romaniei ar putea genera totusi efec­te nedorite.

Infiintarea de servicii si centre de specialitate prin intermediul carora fe­meile care practica sexul comercial sa poata beneficia pe langa ser­viciile de asistenta (medicala, sociala, psihologica) si de prezervative oferite gratis ar ameliora insa situatia acestora.

Persoanele victime ale traficului si ale violentei domestice constituie, de ase­menea, grupuri de risc ce trebuie tintite de serviciile de asistenta sociala de la nivelul comunitatilor locale.

Propunem infiintarea de centre judetene/regionale pentru asistarea (medi­cala, psihologica, financiara) si sustinerea victimelor traficului de persoane, pre­cum si a adapos­turilor sociale destinate cazarii temporare a acestora. Cele 9 ada­­posturi actuale aflate in subordinea consiliilor judetene sunt insuficiente. Este de asemenea necesara asigurarea unui buget de transport al victimei si garan­tarea unui venit stabil pe o perioada de timp pentru a preveni riscul de retraficare.

La problematica violentei domestice, statul poate raspunde prin Inter­mediul serviciilor de asistenta sociala de la nivel local pe care le-am men­tionat anterior in Raport. Astfel, pentru a preveni si a reduce riscul de a genera violenta domestica, este necesara dezvoltarea in cadrul serviciilor comu­nitare de asistenta sociala a serviciilor de suport (consiliere, terapie, sprijin financiar etc.) precum si a institutiilor specifice (adaposturi pentru victime, centre de reabilitare etc.).