Imaginatia Sociologica - de Wright Mills

Imaginatia Sociologica

de Wright Mills

Imaginatia sociologica permite celui care o poseda sa inteleaga scena larga a istoriei in func­tie de semnificatiile acesteia pentru viata inte­rioara si cariera diferitilor indivizi. Ea il ajuta totodata sa vada ca indivizii, in valmasagul ex­perientei lor cotidiene, dobindesc adesea o con­stiinta falsa a pozitiei lor sociale. In acest val­masag se cauta cadrul societatii moderne, iar in acest cadru se exprima psihologiile unei mari varietati.de barbati, si femei. Astfel, nelinistea personala se axeaza pe necazuri explicite, iar indiferenta publicului se transforma in impli­care in problemele de ordin public.

Primul rezultat al acestei imaginatii si prima lectie de stiinta sociala care o inglobeaza o con­stituie ideea ca individul nu-si poate intelege propria sa experienta si nu-si poate fauri des­tinul decit daca se situeaza in epoca ; el nu-si poate cunoaste sansele in viata decit intelegindu-le si pe cele ale tuturor indivizilor care se afla in aceleasi circumstante ca si el. In multe privinte, aceasta lectie este teribila ; in multe privinte, ea este mareata. Nu se cunosc limitele capacitatilor umane in realizarea efortului su­prem sau in acceptarea degradarii, in desperare sau in extaz, in sadism sau in bucuriile ratiunii. Dar in zilele noastre am ajuns sa stim bine ca limitele "naturii umane' sint inspaimintator de largi. Am ajuns sa intelegem ca fiecare individ, de la o generatie la alta,,traieste intr-o anumita societate ; ca el traieste o biografie si ca o tra­ieste intr-o anumita secventa istorica. Prin fap­tul ca traieste, el contribuie, oricit de neinsem­nat ar fi aportul lui, la configurarea societatii sale si la evolutia ei istorica, desi el insusi este concomitent si un produs al societatii si unul al zguduirilor ei istorice.

Imaginatia sociologica ne permite sa intele­gem istoria si biografia, ca si relatiile dintre ele, in cadrul societatii. Aceasta este sarcina pe care si-o propune si perspectivele pe care le promite. A recunoaste aceasta sarcina si aceste perspec­tive constituie trasatura caracteristica a analis­tului social clasic. Ea este caracteristica lui Herbert Spencer - pompos, polisilabic, exhaus­tiv; a lui E. A. Ross - gratios, patrunzator, onest; a lui August Comte si Emil Durkheim ; a complexului si subtilului Karl Mannheim. Ea caracterizeaza tot ceea ce face dovada unor ex­celente calitati intelectuale la Karl Marx; ea este cheia perspicacitatii stralucitoare si ironice a lui Thorstein Veblen ; a reconstruirii realului cu multiplele sale fatete la Joseph Schumpeter ; ea sta la baza anvergurii psiholo­gice a lui W. E. H. Lecky, cit si a profunditatii si claritatii lui Max Weber Si ea este, fara in­doiala, semnul distinctiv a tot ce se dovedeste a fi mai bun in studiile contemporane consacrate omului si societatii.

Un studiu social care nu se opreste asupra problemelor de biografie, de istorie si asupra corelatiilor acestora in cadrul societatii nu si-a incheiat inca misiunea intelectuala. Oricare ar fi fost problemele specifice abordate de analistii sociali clasici, oricit de restrinse sau de vaste ar fi aspectele realitatii sociale examinate de ei, daca, la aceasta realitate, imaginatia le-a adau­gat viziunea de perspectiva a muncii lor, ei au trebuit sa raspunda, de fiecare data, la trei grupuri de intrebari :

Care este structura acestei societati par­ticulare ca intreg ? Care sint componentele ei esentiale si in ce relatie se afla ele una fata de alta? Cum difera ea de alte orinduiri sociale? Care este, in interiorul societatii, semnificatia fiecarei trasaturi particulare pentru continuita­ tea ei si pentru transformarea ei ?

Ce loc ocupa aceasta societate in istoria omenirii ? Ce mecanisme duc la schimbarea ei?Care este locul acesteia in dezvoltarea umanitatii in ansamblul ei si care este semnificatia ei pentru aceasta dezvoltare ? Care sint influentele pe care le sufera si pe care le exercita aspectele studiate in cadrul perioadei istorice in care se manifesta ? Si, in ce priveste aceasta perioada, care sint trasaturile ei esentiale ? Prin ce se deosebeste ea de alte perioade ? Care sint modurile ei caracteristice de faurire a istoriei?

Ce tipuri de barbati si femei predomina in aceasta societate si in aceasta perioada? Si ce tipuri vor predomina in viitor ? Cum sint ele selectate si formate, emancipate si reprimate, sensibilizate si opacizate ? Ce tipuri de "natura umana' se reveleaza in conduita si caracter in aceasta societate, in aceacta perioada ? Si ce semnificatie are pentru "natura umana' fiecare dintre trasaturile societatii pe care le examinam ?

Fie ca este vorba de o mare putere statala sau de o miscare literara minora, o familie, o inchi­soare, o anumita credinta, acestea sint intrebarile puse de cei mai valorosi analisti sociali. Ele constituie pivotii intelectuali ai studiilor clasice asupra omului in societate, intrebarile pe care si le pune in mod inevitabil orice spirit dotat cu imaginatie sociologica. Pentru ca aceasta imaginatie inseamna capacitatea de a trece de la o perspectiva la alta - de la cea politica la cea psihologica, de la studiul unei singure fa­milii la evaluarea comparativa a bugetelor nationale din toate tarile lumii, de la seminarul teologic la institutia militara ; de la consideratii asupra industriei petrolului la studii asupra poeziei contemporane. Ea este capacitatea de a trece de la cele mai impersonale si mai indepartate transformari la aspectele cele mai in­time ale eului uman si de a vedea raporturile dintre aceste doua genuri de aspecte. In spa­tele ei se afla intotdeauna nevoia de a cunoaste semnificatia sociala si istorica a individului in societatea si in perioada in care traieste si actioneaza.

Iata, pe scurt, de ce cu ajutorul imaginatiei sociologice oamenii pot spera sa sesizeze ce se petrece in lume si sa inteleaga ce se intimpla in ei insisi, ca minuscule puncte de intersectie a biografiei si istoriei in cadrul societatii. Daca omul contemporan se considera un simplu spec­tator sau chiar un permanent strain, aceasta se datoreaza in mare parte faptului ca el resimte in mod profund relativitatea sociala si forta transformatoare a istoriei. Imaginatia sociologica este forma cea mai fertila a acestei consti­inte de sine. Folosindu-se de ea in cazul in care au reusit sa se debaraseze de ingustimile de vedere, oamenii se vor simti ca si cum ar fi des­chis pentru prima data ochii intr-o locuinta pe care- credeau, pina atunci, ca o cunosc. Pe drept sau pe nedrept, ei ajung deseori sa creada ca acum pot sa-si asigure singuri bilanturi corecte, aprecieri coerente, orientari de ansamblu. Vechile judecati, care li se pareau odata sana­toase, le vor aparea acum ca niste elucubratii stupide. Capacitatea lor de a se mira revine. Ei cuceresc o noua modalitate de a gindi, traiesc o revalorizare a valorilor ; intr-un cuvint, cu ajutorul reflectiei si al sensibilitatii, ei sesizeaza semnificatia culturala a stiintelor sociale.

Poate ca cea mai fertila distinctie cu care opereaza imaginatia sociologica este cea dintre "necazurile personale generate de mediu' si "conflictele publice ale structurii sociale'. Aceasta distinctie constituie un instrument esential al imaginatiei sociologice si o trasatura caracteristica a tuturor lucrarilor clasice in stiinta sociala.

Necazurile apar in caracterul individului si in sfera relatiilor sale imediate cu altii ; ele sint legate de eul lui si de acele zone limitate ale vietii sociale pe care le cunoaste direct si personal. In consecinta, formularea si rezolvarea necazurilor nu depasesc frontierele de entitate biografica ale individului si nici pe cele ale mediului sau imediat, contextul social in care se exercita in mod direct experienta lui personala si, intr-o oarecare masura, activitatea lui vo-iitionala.. Un necaz este o chestiune personala : individul simte ca valorile pretuite de el sint amenintate.

Conflictele se refera la chestiuni care transcend aceste medii locale ale individului si zona vietii sale launtrice. Ele se refera la organizarea a numeroase asemenea medii in institutiile unei societati istorice, luata in ansamblul ei, la modul in care diferite medii se suprapun si se intrepatrund pentru a forma structura ampla a vietii sociale si istorice. Un conflict este o problema publica ; anumite publicuri considera ca o valoare pretuita de ele este primejduita. Adeseori are loc o dezbatere despre sensul real al acestei valori si despre ce anume o primejduieste realmente. Aceasta dezbatere este insa nu rareori un fel de dialog al surzilor, pentru sim­plul motiv ca, spre deosebire chiar si de un necaz raspindit, prin insasi natura sa conflictul nu poate fi definit foarte bine prin prisma mediilor imediate si cotidiene ale oamenilor simpli, in realitate, un conflict public presupune adesea o criza a ordinii institutionale si, de asemenea, adesea el implica ceea ce marxistii denumesc "contradictii' sau "antagonisme'.

Sa luam in considerare - din acest punct de vedere, somajul. Daca intr-un oras de 100 000 de locuitori exista un singur somer, acest lucru este necazul lui personal si pentru rezolvarea acestui caz tinem seama de caracterul omului, de calificarea sa, ca si de ocaziile imediate ce se pot ivi. Dar cind intr-o tara cu 50 000 000 de salariati, 15 000 000 sint someri aceasta este o situatie conflictuala, si nu putem spera sa gasim solutia in sfera ocaziilor ce i se ivesc fiecarui individ in parte. Dispare insasi structura ocaziilor. Atit expunerea corecta a problemei cit si sfera solutiilor posibile ne impun sa studiem institutiile economice si politice ale societatii, nu numai situatia personala si caracterul unui esantion de indivizi.

Sa ne gindim la razboi. Atunci cind el se produce, razboiul pune individului o serie de probleme personale : cum sa supravietuiasca sau cum sa moara ca un erou ; cum sa se imbogateasca de pe urma lui; cum sa se catere in sferele mai inalte ale aparatului militar, pentru a fi mai putin expus ; sau cum sa contribuie la recucerirea pacii. Intr-un cuvint, este vorba, in functie de valorile fiecaruia, de a gasi fie mediul in care se poate supravietui, fie cel in care iti poti gasi o moarte demna. Dar conflictele structurale ale razboiului tin de insesi cauzele sale, de tipurile de oameni pe care-i ridica in posturile de comanda, de consecintele lui asupra institutiilor economice si politice, familiale si religioase.

Ginditi-va la casatorie. In cadrul casatoriei, barbatul si femeia pot avea necazuri personale, dar faptul ca procentajul divorturilor in primii 4 ani de casatorie este de 250 ide cazuri la 1OOO de casatorii arata ca ceva nu merge bine, ca exista o problema structurala a institutiilor matrimoniale, familiale si a altor institutii care se afla in relatie directa cu primele.

Sau sa ne gindim la metropola americana - la oribila, minunata, hidoasa, magnifica in­tindere tentaculara a oraselor mari. Pentru cei mai multi reprezentanti ai marii burghezii, so­lutia personala la "problema metropolei' este aceea de a avea un apartament cu garaj pro­priu situat in inima orasului, iar la 40 de mile in afara orasului o casa Henry Hill si o gradina Garrett Eckbo, pe 100 de acri de teren proprie­tate privata. Gratie acestor doua ambiante - cu cite un mic personal de serviciu in ambele parti si chiar un elicopter personal, care sa faca le­gatura intre ele - se pot rezolva cu usurinta cele mai multe dintre problemele personale de mediu suscitate de servitutile marelui oras. Totul este bine si frumos, dar in felul acesta nu se pot rezolva si problemele publice, care tin de structura orasului. Ce-i de facut cu aceasta minunata monstruozitate ? Este oare necesara o scindare a marelui oras in unitati disperse, in care activitatea si caminul sa fie din nou la un loc ? Sa ne limitam sa-1 histruim pe deasupra ? Sau, dupa ce il vom fi evacuat, sa-1 dinamitam si apoi sa construim noi orase, concepute dupa planuri noi si in locuri noi ? Dar cum ar trebui sa fie aceste planuri? Si cine va alege planurile si le va aplica in practica ? Toate acestea sint probleme de structura ; formularea si rezolvarea lor presupun examinarea problemelor politice si economice care afecteaza nenumarate medii.

In masura in care o economie este astfel alcatuita incit apar depresiuni, problema somaju­lui nu mai poate fi rezolvata la nivel personal. Atita timp cit razboiul pare inerent intr-o lume inegal industrializata, omul obisnuit, in mediul sau restrins, nu are puterea - cu sau fara aju­torul psihiatriei - sa rezolve necazurile pe care ti le provoaca acest sistem sau aceasta lipsa de sistem, Atita timp cit familia ca institutie transforma sotiile in mici si scumpe sclave, iar pe soti in sefi ai aprovizionarii lor si in copiii lor neintarcati, nici o solutie strict pri­vata nu va putea rezolva problema casatoriei fericite, in masura in care monstruoasa dezvoltare a orasului tentacular si aceea a automobilului sint trasaturi inerente societatii supradezvoltate, problemele vietii urbane nu vor putea fi solutionate prin ingeniozitatea individuala sau prin averea privata.

Experienta noastra de viata, in medii specifice si variate, este adesea, asa cum am aratat, rezultatul unor schimbari structurale. Asa incit, pentru a intelege schimbarile care se produc in numeroase medii personale, trebuie sa privim dincolo de ele. Numarul si varietatea acestor schimbari structurale sporesc pe masura ce institutiile in cadrul carora traim devin mai cuprinzatoare si mai complex legate intre ele. A cunoaste ideea de structura sociala si a o folosi cu abilitate inseamna a fi capabil de a stabili legaturi intre o mare varietate de medii. A fi capabil sa faci acest lucru inseamna a dispune de imaginatie sociologica.

Care sint, in zilele noastre, principalele conflicte cu care este confruntata societatea si principalele necazuri individuale ? Pentru a defini conflictele publice si necazurile personale trebuie sa descoperim mai intii care sint valorile apreciate si amenintate si care sint valorile apreciate si confirmate, ceea ce putem face printr-o analiza a tendintelor caracteristice ale epocii noastre. Si intr-un caz, si in altul va trebui sa examinam care dintre contradictiile fundamentale ale structurii sint implicate.

Cind oamenii pretuiesc un sir de valori si nu simt nici un pericol care sa le ameninte, ei se simt bine. Cind insa pretuiesc niste valori, dar le simt amenintate, ei trec printr-o criza, fie ea sub forma unui necaz personal, fie sub forma unui conflict public. Iar daca li se pare ca le sint amenintate toate valorile, intra intr-o stare de panica.

Dar ce se intimpla atunci cind nu exista nici constiinta unor valori apreciate si nici sentimentul ca acestea s-ar afla in primejdie ? In aceste cazuri apare starea de indiferenta, care, daca imbratiseaza toate valorile, devine apatie. Sa presupunem, in sfirsit, ca nu exista o con­stiinta a valorilor, ci doar o constiinta intensa a planarii unei primejdii. Apare, in acest caz, nelinistea, anxietatea, care daca se generali­zeaza'devine o stare implacabila si confuza de continua indispozitie.

Epoca noastra este cea a nelinistei si a indiferentei ; dar ele nu sint inca in asa fel formu­late incit sa-i permita ratiunii sa opereze, iar sensibilitatii sa actioneze in felul ei specific. in loc de necazuri - definite in functie de valori si de pericolele ce le pindesc - nu se poate descoperi adesea decit sentimentul dezagreabil al nelinistii vagi. In locul unor conflicte sociale explicite, se poate intilni adesea doar impresia chinuitoare ca, intr-un fel sau altul, nimic nu este in regula. Inca nu s-a descoperit care sint valorile amenintate si cine le ameninta; pe scurt, nu s-a ajuns inca la punctul deciziei. Si intr-o masura si mai mica au fost ele formulate' ca probleme ale stiintei sociale.

In anii '30, cu exceptia unor cercuri de afa­ceri restranse, toata lumea stia ca ne aflam in­tr-o perioada de criza economica, generatoare de grele necazuri personale. In discutiile asupra "crizei capitalismului', analizele lui Marx si interpretarile care au fost date operei sale au constituit, fara indoiala, termenii principali in care a fost incadrata problema si astfelcel putin o parte din oameni au ajuns sa-si inteleaga neca­zurile lor personale prin prisma acestor idei. Valorile amenintate erau clar vizibile si erau pretuite de toti; contradictiile structurale care amenintau valorile erau si ele evidente. Atit valorile cit si contradictiile erau intens traite. Era o epoca de constiinta politica.

Valorile care au inceput sa fie amenintate in perioada de dupa cel de-al doilea razboi mon­dial nu au fost insa niciodata in general recunoscute ca valori si nici primejduirea lor nu a fost unanim resimtita. Deseori nelinistea personala nu este formulata ; indispozitia generala si numeroase decizii de enorma importanta pen­tru viitorul structurilor nu ajung niciodata conflicte publice. Pentru cei care respecta valorile mostenite si transmise sub numele de ratiune si libertate, necazul il constituie tocmai aceasta neliniste ; indiferenta insasi constituie problema de ordin public. Tocmai aceasta stare de neliniste si de indiferenta este trasatura marcanta a epocii noastre.

Acest fenomen este atit de izbitor incit a fost deseori interpretat de unii cercetatori ca un fel de schimbare a insusi genului de probleme care trebuie sa fie formulate acum. Se spune adesea ca problemele deceniului nostru si poate chiar crizele perioadei in care traim au depasit zona exterioara, economica, si acum se refera la viata individuala - de fapt, la chestiunea daca in curind va mai exista ceva care sa poata fi numit viata individuala. in centrul atentiei nu se mai afla exploatarea copiilor, ci comicsurile, nu sa­racia, ci organizarea timpului liber (mass leisure). Marile racile sociale, ca si necazurile per­sonalesint descrise in termenii "psihiatriei' - adesea, pare-se, intr-o patetica incercare de a evita marile conflicte si probleme ale societatii moderne. De cele mai multe ori, aceasta releva un soi de provincialism care restringe interesul la societatea occidentala sau chiar numai la cea americana, ignorind doua treimi ale omenirii. De asemenea, de foarte multe ori se separa in mod arbitrar viata individuala de institutiile mai largi in care se desfasoara ea si care au asu­pra ei o influenta mult mai mare decit mediul intim al copilariei.

Problema timpului liber, de exemplu, nu poate fi analizata fara a lua in considerare aspectele muncii. Necazurile familiale in legatura cu comicsurile nu pot fi formulate ca probleme daca nu se iau in considerare si relatiile cele mai noi ale familiei contemporane cu cele mai recente institutii ale structurii sociale. Nici timpul liber si nici proasta lui organizare nu pot fi intelese ca probleme daca se uita gradul in care inadaptarea si indiferenta infecteaza clima­tul social si climatul personal al societatii americane contemporane. In acest climat, nici una dintre problemele "vietii particulare' nu poate fi enuntata si rezolvata fara a recunoaste criza de ambitie de care este imbibata cariera profe­sionala a oamenilor care lucreaza in corporatiile economice.

Este adevarat ca, asa cum arata mereu psihanalistii, 'adesea oamenii "au tot mai mult senti­mentul ca sint pusi in miscare de forte obscure din interiorul lor, pe care nu le pot defini'. Dar nu este adevarat ceea ce afirma Ernest Jones, si anume ca "cel mai mare inamic si cea mai mare primejdie pentru om rezida in propria sa natura nesupusa, ca si in fortele obscure care zac in el refulate'. Dimpotriva : "cea mai mare primejdie pentru om' se afla astazi in fortele nesupuse ale insesi societatii contemporane, cu metodele ei de productie alienante, ou tehnicile sale indirecte de dominare politica, cu anarhia internationala pe care o provoaca, intr-un cu-vint, cu transformarile profunde pe care le produce in insasi "natura' omului si in conditiile si scopurile vietii sale.

In prezent sociologul are de indeplinit o sarcina urgenta, care este in acelasi timp politica si intelectuala - caci in acest caz ele coincid -, aceea de a clarifica elementele ce formeaza nelinistea si indiferenta contemporana. Aceasta este principala cerere pe care i-o adreseaza ceilalti lucratori din domeniul culturii - fizicieni si artisti, intreaga comunitate intelectuala. Tocmai datorita acestei' sarcini si acestei asteptari, stiintele sociale incep sa devina numitorul comun al erei noastre culturale, iar imaginatia sociologica calitatea intelectuala cea mai necesara.

Mills, Wright C. [1975] Imaginatia Sociologica (Tradus de Berar Petre ), Bucuresti, Editura Politica.